În ultimele luni, Donald J.Trump, candidatul la preşedinţia americană, a fost văzut traversând ţara într-un business jet tip Cessna 750 Citation X, preferat de omul de afaceri american în campanie datorită dimensiunilor reduse. În afară de acesta, Trump deţine încă patru aeronave – un Boeing 757 şi trei elicoptere Sikorsky, o flotă devenită parte importantă a imaginii miliardarului american. Boeingul model 757-200, pe care este scris cu litere aurii numele lui Trump, a costat 100 de milioane de dolari. Spre comparaţie, totalitatea avioanelor deţinute de oamenii de afaceri de pe piaţa locală au o valoare cumulată tot de aproximativ 100 de milioane de euro. Ce şi cât mai pilotează oamenii de afaceri din România?
„Zborul are multe faţete – pentru unii este un sport, acrobaţie, pentru alţii este un mijloc de transport, în acelaşi timp reprezintă şi o relaxare, dar şi o pasiune – nu te urci în avion şi porneşti de la A la B – pilotarea unei aeronave implică pregătirea, e vorba despre o poveste, despre experienţa zborului“, descrie Radu Merica, preşedinte al Aircraft Owners and Pilots of Romania (AOPA România) şi al Camerei de Comerţ Româno-Germane, experienţa sa de pilot. Merica deţine în prezent o aeronavă de mici dimensiuni, model Cirrus SR 20, numit şi „Mercedesul avioanelor mici“. El spune că pasiunea lui pentru zbor a început în urmă cu 21 de ani, pe un aerodrom din Germania – iar de atunci şi-a obţinut nu doar licenţa de pilot în Europa, ci şi în SUA şi Africa.
Radu Merica povesteşte că a ajuns să parcurgă anual circa 150 de ore de zbor, atât în interes personal, cât şi de business. „Cu avionul meu pot să plec până la Paris – dar ar dura aproximativ 6 ore şi jumătate zborul, este de preferat să te deplasezi cu acest model pe distanţe de până în 1.000 km, în ţară sau în ţări precum Croaţia, Grecia, Ucraina“, explică el.
În prezent, în Registrul Unic de Înmatriculare al Aeronavelor Civile din România se regăsesc 72 avioane înmatriculate pe numele unor persoane fizice din România, potrivit asociaţiei pe care o conduce Merica. Preşedintele AOPA crede însă că 50 este numărul real de avioane mici din România, excluzându-le pe cele ultrauşoare, de două locuri, folosite la agrement. Parte din aeronavele persoanelor fizice din România sunt înmatriculate în afara ţării, din cauza complicaţiilor birocratice şi a costurilor mai mari de pe piaţa locală, potrivit reprezentanţilor aceleiaşi asociaţii.
În acelaşi timp, Radu Merica observă că numărul aeronavelor private din România este mult mai mic, prin comparaţie, faţă de Cehia sau Polonia, unde pe un singur aerodrom de aviaţie generală sunt parcate circa 20-30 de persoane.
Un vârf al numărului de aeronave înmatriculate pe piaţa locală a fost atins în 2008, când a urcat la 10, iar dacă ar fi să ne ghidăm după numărul de înmatriculări ca indicator economic, în 2015 numărul aeronavelor private înmatriculate în România l-a depăşit pe cel din 2008, atingând un maxim de 12. „În lume este mult mai dens traficul de aviaţie generală decât traficul de linie – chiar dacă aviaţia de linie transportă mult mai mulţi pasageri, mişcările sunt mult mai dense în aviaţia generală. În plus, nu poţi ajunge pilot de linie până când nu treci prin toate activităţile de pregătire, trebuie să acumulezi o experienţă de zbor pe care o faci în cadrul aviaţiei generale. O ţară nu poate să aibă o aviaţie foarte dezvoltată dacă nu are partea de aviaţie mică – business aviation – dezvoltată, oameni de afaceri care trebuie să ajungă repede dintr-un punct în altul şi pentru care time is money“, explică Merica necesitatea dezvoltării aviaţiei necomerciale, cunoscută şi ca „aviaţia mică“ sau „generală“ (operaţiunile de aviaţie civilă neremunerate, n.r.).
Unul dintre motivele pentru care acest tip de transport nu e foarte popular în rândul oamenilor de afaceri din România este lipsa infrastructurii, potrivit preşedintelui AOPA. „În Germania, unde infrastructura rutieră este mai dezvoltată, infrastructura de zbor este la fel de dezvoltată; la noi, deşi nevoia de un mijloc de transport alternativ este mai mare, costurile legate de infrastructură sunt mai mari.“ În prezent, în afară de cele opt aeroporturi internaţionale (Băneasa, Arad, Timişoara, Sibiu, Henri Coandă, Baia Mare, Avram Iancu – Cluj-Napoca, Mihail Kogălniceanu – Constanţa) şi cele şapte aeroporturi naţionale (aeroportul Craiova, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Ştefan cel Mare – Suceava, Transilvania – Târgu-Mureş, Delta Dunării – Tulcea, Tuzla), în România există încă opt aerodromuri şi 11 heliporturi certificate. „Densitatea de aerodromuri în România este mult sub media europeană.
Aparent avem multe aeroporturi internaţionale, însă nu avem decât două aerodromuri certificate, deşi numărul de mişcări de aviaţie generală este la fel de mare ca numărul de mişcări de linie. (…) Nu ştiu dacă există vreun aeroport naţional cu hangar în România, în timp ce pe toate aeroporturile din Europa există spaţii de hangare.“ Merica explică necesitatea unor proceduri de aviaţie generală cu zone clar delimitate şi oferă ca exemplu cazul aeroportului Băneasa: „Băneasa se confruntă cu o indecizie între păstrarea statutului dedicat aviaţiei generale şi întoarerea la operatorii de linie. Ca efect al acestei indecizii se confruntă cu o problemă de infrastructură, se plătesc taxe de handling, de pildă, ceea ce nu este necesar“.
