Recapitalizarea băncilor din Spania cu fonduri externe nu are rolul de a rezolva criza din Europa, ci de a evita prăbuşirea în viitorul apropiat a sectorului bancar, pe care se sprijină a patra economie a zonei euro. Ajutorul convenit de miniştrii finanţelor din zona euro pentru băncile spaniole se încadrează în atitudinea generală a liderilor europeni faţă de turbulenţele din ultimii doi ani şi jumătate, primul moment de cotitură de la introducerea monedei unice, la începutul deceniului trecut.
Soluţiile decisive, care se adresează cauzelor fundamentale ale crizei datoriilor de stat, sunt incomode politic. Cedarea suveranităţii financiare, fiscale şi economice către Bruxelles este greu de înghiţit pentru statele îndatorate de pe malurile Mediteranei, în timp ce acceptarea transferurilor de capital nord-sud şi asumarea unor costuri mai ridicate de finanţare prin introducerea obligaţiunilor comune la nivelul zonei euro sunt aproape imposibil de “vândut” electoratelor din Germania şi celelalte ţări bogate.
O monedă unică nu poate exista în mod sustenabil fără o uniune economică, fiscală şi financiară omogenă, care să asigure pe de o parte disciplină, credibilitate şi predictibilitate şi, pe de altă parte, o politică monetară flexibilă, adaptabilă la evoluţia condiţiilor interne şi internaţionale, eliberată de sarcina dificilă de a se adresa necesităţilor unor economii foarte diferite ca structură şi comportament. Instituţiile financiare spaniole se clatină sub povara creditelor către dezvoltatorii imobiliari, acumulate în perioada de boom, aproape jumătate devenite “problematice” în urma prăbuşirii pieţei proprietăţilor în 2008.
Economia Spaniei este din nou în recesiune, după contracţiile suferite în 2009 şi 2010 pe fondul prăbuşirii pieţei imobiliare locale şi al crizei financiare mondiale declanşate la sfârşitul anului 2008 de falimentul Lehman Brothers. Şomajul a ajuns la cote alarmante, depăşind 24%, iar peste jumătate dintre tineri nu lucrează după dispariţia locurilor de muncă din industria construcţiilor, dar şi ca efect al legislaţiei de pe piaţa muncii, care încurajează contractele pe termen limitat, pe bani puţini şi complică angajările permanente sau pe termen lung. Băncile dau credite tot mai greu către populaţie, companii şi autorităţi locale, blocând consumul, dar şi investiţiile care ar putea genera noi locuri de muncă.
Costurile de finanţare ale Guvernului de la Madrid s-au inflamat şi au depăşit pragul de 7%, la care Grecia, Portugalia şi Irlanda s-au văzut nevoite să solicite ajutor financiar internaţional. Trezoreria spaniolă continuă să se finanţeze din pieţe, însă investitorii străini se feresc, iar principalii cumpărători ai obligaţiunilor de stat sunt băncile spaniole, a căror lichiditate depinde mai mult ca oricând de fondurile ieftine de la Banca Centrală Europeană în contextul retragerilor de depozite tot mai accelerate. Oficialii de la Madrid susţin că guvernul se va putea finanţa fără probleme şi la 8%, respingând ideea unui program de finanţare externă condiţionat prin reforme structurale şi măsuri de austeritate. Spania derulează deja un astfel de efort pentru modernizarea statului şi reducerea sustenabilă a deficitelor.
Ratingul de credit al Spaniei a fost retrogradat abrupt de cele trei mari agenţii de evaluare financiară. Cea mai recentă mişcare a venit de la Moody’s, care a sancţionat guvernul spaniol cu trei trepte de rating, la “Baa3”, cu un nivel deasupra categoriei “junk” a investiţiilor cu caracter speculativ, acuzând datoria de stat tot mai ridicată, recesiunea economică şi accesul limitat al statului la pieţele financiare.
Fitch a anunţat cu o săptămână înainte o măsură similară, coborând calificativul statului spaniol tot cu trei niveluri, la “BBB”. Ajutorul de 100 miliarde euro de la fondul de urgenţă al zonei euro pregătit pentru băncile spaniole nu a calmat pieţele, inflamând temerile că statul iberic ar putea avea nevoie de un acord de finanţare externă “în forţă”, care ar pune presiuni fără precedent pe guvernele din zona euro, ar da o lovitură grea resurselor financiare ale fondurilor de urgenţă din UE şi ar pune la încercare capacitatea de finanţare a FMI. Totodată, banii canalizaţi de zona euro către băncile spaniole prin intermediul guvernului de la Madrid vor creşte gradul de îndatorare a statului spre 80% din PIB, pe estimările actuale de creştere economică.
Premierul spaniol Mariano Rajoy vorbeşte despre recapitalizarea băncilor locale cu fonduri de urgenţă de la zona euro ca de “o victorie pentru euro”, însă mulţi comentatori şi analişti văd sprijinul extern ca pe o capitulare a Madridului în faţa presiunilor de la Bruxelles şi Berlin. Părerile sunt împărţite şi în privinţa eficacităţii ajutorului de 100 miliarde euro.