Guvernul pregăteşte o nouă grilă de salarizare în sectorul bugetar. Majorările veniturilor sunt substanţiale, însă acestea îi vantajează, în principal, pe cei care câştigă salarii mai mici. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, susţine că vor fi trei trepte salarialele pe care se vor aplica măririle.
De asemenea, Ministerul Muncii vine şi cu o surpriză. Unul dintre bugetari va fi plătit cu salariul de ministru.
Retailerul german Lidl, care are 5.000 de angajaţi în România, va recruta încă 500 de persoane anul acesta în toată ţara ca urmare a planurilor de extindere a reţelei. Compania are 200 de magazine în România, iar pe lângă noile angajări retailerul a planificat şi creşteri salariale.
„Reţeaua este în continuă expansiune şi anul acesta avem în plan deschiderea în România a aproximativ 10 magazine. (…)
Potenţialul de creştere economică a României a fost de 4%, dar avansul real al Produsului Intern Brut (PIB) a fost de 4,8% în 2016, pentru că majoritatea domeniilor în care se manifestă consumul populaţiei – comerţ, turism, servicii – au consemnat plusuri cu două cifre, depăşind net producţia locală. Această furie a consumului a fost alimentată de creşterile salariale care au adus câştigul mediu net la peste 2.300 de lei (+11,4% faţă de cel de la sfârşitul anului 2015) şi de ieftinirea cu 1,5% în medie a mărfurilor şi serviciilor. Confruntaţi cu acest val de cumpărători ce păreau hotărâţi să le golească rafturile magazinelor, comercianţii n-au avut altă soluţie decât să se aprovizioneze din import.
Câteva exemple, extrase din datele Institutului Naţional de Statistică (INS): comerţul cu amănuntul – indicator care reflectă consumul populaţiei – a crescut în medie cu 13,5%, vânzările de alimente au avansat cu 13,7%, cele de mărfuri nealimentare – cu 15,2%, iar livrările şi înmatriculările auto au urcat cu 19%. Dar producţia industrială (autohtonă) a avansat, anul trecut, doar cu 1,7%, restul de cerere fiind acoperit din importuri, care au crescut cu 7%. Cel mai bine s-a văzut acest deficit în domeniul alimentar, unde importurile au atins recordul istoric de 4,8 miliarde de euro într-un an agricol considerat cel mai bun din ultimii 10, pentru că producţia industriei alimentare autohtone a crescut cu doar 2,7%, în timp ce vânzările de produse alimentare au crescut de cinci ori mai mult, respectiv cu peste 13%. Numai în cazul laptelui, importurile au crescut cu aproximativ 25%, achiziţiile de peste graniţă ajungând la o pondere maximă istorică de 45% din consumul naţional.
Avem, astfel, un prim paradox: pe de-o parte, potenţialul de creştere economică este de doar 4% din cauză că infrastructura şi capacităţile locale de producţie sunt în stare precară, dacă nu chiar depăşite tehnologic, dar de cealaltă parte cererea internă a fost atât de intensă încât a forţat creşterea economică la 4,8%.
Al doilea paradox al anului trecut se vede în execuţia bugetară: cu toate că principalele forme de comerţ care generează TVA au crescut cu 13% spre 19%, încasările fiscale din TVA au scăzut cu 9,6%.
Semnele bune ale anului 2016 vin din sectorul serviciilor, a cărui pondere în PIB este în continuă creştere. Ca medie generală, afacerile din sectorul serviciilor au crescut cu 8,4%, apoi turismul (hoteluri-restaurante) a avansat cu 15%, iar comunicaţiile – cu 4,9%. Transporturile – alt paradox – au crescut cu 13,1%, chiar dacă în 2016 nu au crescut cu niciun kilometru nici reţeaua de drumuri şi autostrăzi, nici cea de căi ferate. Alte veşti bune se arată în statisticile Băncii Naţionale privind investiţiile străine, care au crescut cu 18%, până la 4 miliarde de euro (un record după anul de „boom” 2008), şi în raportările Ministerului Finanţelor, potrivit cărora investiţiile publice – cheltuielile bugetare de capital – au crescut cu 5,4%.
Singura veste proastă vine din sectorul construcţiilor, care n-a reuşit să se redreseze nici în 2016. Volumul lucrărilor a scăzut cu 4,8%, chiar dacă prognozele oficiale lansate anterior estimau o creştere de 4,2% în 2016.
Pentru 2017, Comisia Naţională de Prognoză estimează un potenţial al PIB de doar 4,6% şi o creştere economică de 5,2%, ceea ce ar însemna că şi acest an va fi, ca şi 2016, anul paradoxurilor şi al creşterilor forţate de furia consumului.
În 1993, salariul mediu în regiunea Bucureşti- Ilfov era de 82 de dolari net pe lună, cu 12% peste nivelul salarial mediu din cea mai săracă regiune –Nord-Est- unde angajaţii câştigau, în medie, câte 73 de dolari net pe lună. În 2015, un bucureştean a câştigat un salariu mediu de 652 de dolari pe lună, cu 41% peste nivelul celor din nord-estul ţării, care au câştigat, în medie, câte 385 de dolari pe lună. Care sunt factorii care au condus la adâncirea acestor decalaje din ultimele două decenii?
O multinaţională din România îşi plăteşte angajaţii cu 10.000 de dolari pe lună.
“Urmărim angajarea a circa 20 de persoane pentrru fiecare oraş.”
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX
Aici este locul în care mai trăiesc doar 7 oameni, trei saşi şi patru români, şi care pare o ruină, dar chiar şi aşa este extrem de pitoresc.
Locul se numeşte Gherdealul şi este primul sat după Cincu ce excede judeţului Braşov din punct de vedere teritorial.
Casele se vând ieftin. “Aici, o casă costă cam 20 – 24 de milioane de lei vechi. N-a mai rămas mare lucru din ele. Oamenii au plecat, mânca-i-ar amarul.”, spune o femeie despre satul în care locuieşte.
Cititi mai multe pe www.one.ro
Nu foarte mulţi visează realist la mai mult, întrucât şi ideile lor se învârt în jurul a făcut prăjituri, gem, livrări, flori, haine, pantofi, rochii, tricouri, genţi, bijuterii, ceva casnic care să nu necesite investiţii sau un risc mare.
Aproape toţi cred că pentru a ajunge la un câştig de peste 100.000 de euro pe an, în mână, îţi trebuie relaţii, deschiderea unor uşi, contracte cu statul, business cu multinaţionalele.
Iar pentru 1 milion de euro îţi trebuie toate la un loc, în timp ce piaţa este într-un fel sau altul deja ocupată.
România are în acest moment 600.000 de companii din 660.000 care au între 0 şi 9 angajaţi, unde s-ar încadra cei care aspiră să devină mici antreprenori. La polul opus, numai 1.877 de companii au peste 250 de angajaţi.
Mulţi care visează să devină antreprenori, dar care lucrează deja de mulţi ani în companii nu visează ca propriile lor afaceri să aibă sute de angajaţi, pentru că sunt greu de gestionat.
Ei văd cu ochii lor cât este de greu în business, cât este de greu pentru un antreprenor să facă afaceri, să obţină comenzi, să recupereze banii din piaţă, să angajeze oameni, care să vină la muncă, să plătească salarii şi taxe la stat, plus TVA-ul pe 25 ale lunii.
Nu sunt mulţi români care vor să rişte să-şi crească businessul dincolo de câteva zeci, cel mult sute de mii de euro pe an pentru că frica de eşec, de faliment este mult mai puternică decât un eventual succes, care să vină la pachet cu şansa de a deveni milionar, întâi în lei, apoi în euro.
Cei din IT mai visează să dea lovitura cu un produs care să fie cumpărat de un gigant mondial, dar în viaţa de zi cu zi lucrează la ore de programare pentru o comandă externă. Românii din IT încă nu au ajuns în etapa în care să lucreze la propriile produse care să „cucerească lumea”, ci sunt încă la stadiul de foarte buni executanţi.
Piaţa românească de afară este mult prea dură şi haină pentru ca aceia care vor să devină antreprenori să-şi permită să viseze cu ochii deschişi şi să creeze produse şi servicii care să devină de masă, să fie cumpărate de sute de mii şi milioane de clienţi. Telefonul mobil sau smartphone-ul s-au inventat deja.
Realitatea este că aceia care vor să devină antreprenori speră cel mult la un câştig cât salariul unui director dintr-o multinaţională, obţinut dintr-un business curat, care să le permită să vină acasă devreme ca şi cum ar avea un job cu program fix, 10:00 – 18:00, să aibă weekendurile libere pentru city break-uri, pentru mare sau munte şi timp suficient pentru două vacanţe de două săptămâni pentru plimbări în lume.
Nimeni nu vrea mai mult, decât un business cu 2-3 angajaţi, fără prea mare bătaie de cap, fără expunere la multe autorizaţii sau la controale ale Fiscului. Mai mult decât atât, aproape nimeni nu se gândeşte la producţie, la fabrică, unde viaţa este mai dură şi mai murdară.
Mai toţi visează la importuri, pe care să le vândă direct din vamă şi banii să intre repede în cont. Nu foarte mulţi ar da un business mic cu un câştig de câteva mii de euro pe lună pentru un business mare, dar care se află în bătaia vântului.
Dacă s-ar putea ca statul să dea toţi banii pentru crearea şi finanţarea businessului, ar fi ideal. Şi chiar statul român face acest lucru, spre mânia unui antreprenor, Octavian Bădescu de la Sameday Courier, care spune că prin aceste pachete de subvenţii statul nu dezvoltă spiritul antreprenorial capitalist, ci dimpotrivă, un spirit antreprenorial socialist.
Cum adică statul să subvenţioneze un antreprenor ca să facă business? Este împotriva esenţei capitalismului.
Dar aici a ajuns antreprenoriatul din România, în care cei mai mulţi care aspiră la acest statut, profesie, slujbă vor ca statul să le dea bani să-şi înceapă afacerea, fără ca ei să rişte nimic, decât timpul lor pe care oricum îl cuantifică într-un salariu pe care şi-l pun şi îl iau de la companie.
Apropo de acest lucru, un antreprenor, un proprietar, un patron trebuie să-şi pună un salariu pe firmă, sau trebuie să trăiască din participarea la profit şi din dividende?
Nu ştiu ce ar trebui făcut astfel încât cei care vor să devină antreprenori să aspire la mai mult, să-şi rişte energia, determinarea şi banii pentru crearea de produse şi servicii care să se adreseze maselor. Să dea statul şi mai mulţi bani, să fim ca Singapore, „să închidem economia” astfel încât să nu avem concurenţă din afară etc?
Dacă aveţi idei, sunteţi bineveniţi să le împărtăşiţi tuturor.
El a scris pe pagina sa de Facebook câţi bani primeşte un parlamentar şi pentru ce. „Transparenţa este o valoare fundamentală în activitatea mea ca parlamentar”, a explicat Iulian Bulai gestul.
„Banii sunt “ochiul dracului”. Nu am devenit parlamentar pentru bani. Exista multe mituri despre cat de multi bani câştiga un parlamentar. Pentru a înlătura orice mit asupra acestui aspect, voi împărtăşi cu voi urmatoarele informaţii:
Un parlamentar (deputat) are o indemnizaţie (salariu) de 5564 RON.
Pe langa salariu, se mai adauga urmatoarele sume care sunt fie fixe (sume forfetare) fie sume care variază (diurne).
Aşadar, mai dispunem de urmatoarele sume:
– 4600 RON, suma forfetară pentru locuinţa in Bucuresti (doar pentru parlamentarii care nu au domiciliu in Bucureşti)
– 1400 RON, combustibil
– 476 RON, suma alocată pentru deplasări in circumscripţia electorala.
– 616 RON, (diurna pe ianuarie. Se primeşte 160 RON pe zi de activitate in plen)
……….
– 11400 RON, suma forfetară pentru activitatea parlamentara (cabinet parlamentar, angajaţi, protocol, alte cheltuieli) Aceasta este suma bruta din care se scad si taxele angajatorului. Suma neta poate varia intre 8500 si 9500 RON.
Aceasta suma este singura care nu se foloseşte in scop personal. Jumatate trebuie decontată pe baza de acte justificative, jumatate pe baza de declaraţie pe proprie răspundere.
Imi doresc ca aceasta suma sa fie folosită in mod cat mai transparent. In urmatoarele luni voi reveni cu o postare in care voi explica modul in care aceasta suma va fi folosită de catre cabinetul meu, care va include puncte de lucru in Roman, Piatra Neamt si parţial si Suceava”, a scris parlamentarul.