Tag: revenire

  • Nicio aparţie publică a lui Traian Băsescu de la reîntoarcerea la Palatul Cotroceni

    Chiar de la încheierea şedinţei de plen reunit a Parlamentului în care a fost citită decizia Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie, dinspre staff-ul şefului statului au circulat informaţii despre o posibilă întoarcere la Cotroceni luni seară precum şi despre o declaraţie de presă. Având în vede că decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial după ora 21, preşedintele a decis să revină la Cotroceni marţi dimineaţă. Traian Băsescu a revenit, marţi dimineaţă, la Palatul Cotroceni, după ora 10.00, la 52 de zile de la suspendare şi după ce la referendumul de demitere din 29 iulie nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru validare.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Traian Băsescu îşi repune în funcţii consilierii

    Astfel, în funcţiile de consilieri prezidenţiali au revenit, prin decretele semnate marţi de Traian Băsescu, cei din vechea echipă a şefului statului:

    Cristian Diaconescu

    Iulian Chifu

    Virgil Păunescu

    Bogdan Mănoiu

    Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu

    Daniel Petru Funeriu

    Bogdan Alexandru Drăgoi

    Iulian Fota

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Traian Băsescu a revenit la Palatul Cotroceni

    Preşedintele, aflat într-o maşină escortată de alte vehicule ale SPP şi Poliţie, a intrat în incinta Palatului Cotroceni prin poarta principală de la Platoul Marinescu. Şeful statului nu are un program public anunţat pentru această primă zi în urma revenirii în funcţie, nefiind însă exclusă o declaraţie a acestuia în cursul zilei, aşteptată în condiţiile în care Traian Băsescu nu a mai avut nicio declaraţie programată de mai bine de două săptămâni. Printre primele lucruri aşteptate ca Băsescu să le facă după reinstalarea la Palatul Cotroceni, care presupune şi desigilarea biroului său, este să renumească în funcţie echipa sa de consilieri, în condiţiile în care unii dintre ei şi-au dat demisia imediat după suspendare, iar ceilalţi au fost demişi în perioada interimatului lui Crin Antonescu.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Roubini: Berlusconi şi puternice interese de afaceri din Italia vor revenirea ţării la liră

    “Berlusconi a afirmat că «nu este o blasfemie să ieşi din zona euro», semnalând că el şi partidul său, împreună cu puternice interese de afaceri, vor revenirea la liră”, a postat Roubini pe Twitter, potrivit cotidianului britanic The Guardian. Italia ar trebui să ia în calcul părăsirea zonei euro dacă Germania nu acceptă ca Banca Centrală Europeană (BCE) să garanteze datoria suverană a statelor şi să tipărească bani pentru a susţine economia, a afirmat Berlusconi. “Ieşirea din zona euro nu este o blasfemie”, a scris Berlusconi pe pagina sa de Facebook.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Papademos: Grecia va reveni la creştere economică în mai puţin de doi ani

    “Sunt convins că am parcurs mai mult de jumătate din drumul către redresare economică, chiar dacă procesul de consolidare bugetară va dura o perioadă mai îndelungată. Creşterea economică pozitivă va fi atinsă în mai puţin de doi ani”, a arătat Papademos. În opinia sa, marea majoritate a grecilor sunt gata de orice pentru a rămâne în zona euro, în pofida manifestaţiilor aproape zilnice împotriva măsurilor de austeritate adoptate de autorităţile de la Atena, la presiunea FMI şi a Uniunii Europene. Săptămâna trecută, FMI a revizuit în scădere estimările privind economia elenă, care ar urma să iasă anul viitor din recesiune, dar cu o creştere nulă, după o contracţie de 4,8% aşteptată în 2012, al patrulea an de scădere abruptă a PIB.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Exporturile Germaniei şi-au revenit puternic în ianuarie, după scăderea din luna anterioară

    Livrările la extern au avansat lunar cu 2,3% în ianuarie, la 88,7 miliarde de euro, după ce au scăzut cu 4,4% în decembrie, potrivit datelor ajustate sezonier şi în funcţie de zilele lucrătoare prezentate de autorităţile germane. Evoluţia exporturilor va susţine speranţele că economia Germaniei începe aceste an mai puternic, după un ultim trimestru slab anul trecut. Majorarea importurilor, de 2,4% faţă de luna decembrie, a depăşit ritmul de creştere al exporturilor. Importurile, care au scăzut cu 3,9% în ultima lună din 2011, s-au situat la 74,5 miliarde de euro în ianuarie.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Economia României în 2011, în comparaţie cu ţările vecine

    În al treilea trimestru Produsul Intern Brut al României a crescut cu 4,4% în raport cu perioada similară a anului anterior, ritm mai mare chiar decât cel al Poloniei, singurul stat din UE care a evitat recesiunea în timpul crizei economice mondiale, şi cel mai rapid dintre cele ale statelor vecine. Creşterea economică a Ro­mâniei a fost însă pro­gresivă, în timp ce PIB-ul polonez a urcat constant în primele trei trimestre cu peste 4%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Franks: Suntem îngrijoraţi de probabilitatea revenirii presiunilor asupra leului

    “În mod cert, noi dorim ca banca centrală să adopte o atitudine prudentă în politica monetară din viitor. Şi motivul pentru care recomandăm prudenţă este că suntem îngrijoraţi de posibilitatea revenirii presiunilor pe curs şi ieşiri de capital”, a spus Franks, întrebat dacă banca centrală ar trebui să continue procesul de reducere a ratei dobânzii de politică monetară. BNR a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,3125 lei/euro, în scădere cu 0,21 bani faţă de nivelul anterior. Astfel, cursul a coborât la nivelul minim din ultimele două luni. O paritate mai redusă decât cea de marţi a fost afişată de BNR la 10 octombrie, când cursul a fost de 4,3053 lei/euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bursa de la Bucureşti a revenit pe creştere, cu un plus de sub 1%

    Preţurile celor mai multe acţiuni de la BVB au scăzut încă din primele minute, însă după ora 10:30 piaţa a revenit pe creştere uşoară, în linie cu mişcarea burselor externe. Punctul maxim de creştere al indicelui general BET-C a fost înregistrat în jurul orei 11:45, când piaţa avansa în medie cu 0,67%. Revenirea a fost mai vizibilă în cazul indicelui BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor FP. Indicele a început să crească în jurul orei 10:20, iar în următoarele 40 de minute a atins nivelul maxim al zilei, plasându-se cu 2,65% peste închiderea şedinţei precedente. Ulterior, ascensiunea pieţei s-a temperat uşor, astfel că la ora 13:06 indicele general era în creştere cu 0,65%, iar indicele BET-FI era cu 0,6% peste nivelul de vineri. Creşterea indicelui general a fost frânată de acţiunile BRD (BRD), care au coborât cu 3,57%, la 10,8 lei, fiind printre puţinele acţiuni care au continuat în teritoriu negativ.

    Cititi multe pe www.mediafax.ro

  • Cristian Hostiuc, ZF: Dacă aşteptaţi de la altcineva decât de la voi să aducă creşterea, atunci ea nu va veni

    Dar până la urmă cine face această creştere economică, de unde vine ea, cine-i responsabil? Fiecare dintre noi dă vina pe Băsescu, Boc, Guvern, PDL, BNR, Isărescu pentru faptul că această creştere este aşa firavă, de nici nu se vede. Oricum faţă de trimestrul II din 2010 creşterea este de 1,4%, rezultat destul de bun, în condiţiile în care acel trimestru a fost bun şi indica un trend de revenire economică. Dacă nu venea creşterea TVA din iulie 2010, o măsură care a lovit în plină figură şi a trimis mediul de afaceri la pământ, acum am fi stat mai bine. 24% TVA? Adică un sfert din preţul unui produs este taxa pe valoarea adăugată? Este ucigător atât pentru cei care fac afaceri, cât şi pentru consumatori.

    Atât companiile, directorii, oamenii de afaceri, bancherii, populaţia, investitorii străini, analiştii etc. aşteptăm ca guvernul să aducă creşterea economică, să vină cu măsuri active de relansare economică, să taie taxele şi impozitele etc. Iar guvernul aşteaptă ca întâi să-şi revină companiile private, să facă din nou investiţii, să creeze noi locuri de muncă, să vândă mai mult astfel încât în final să aibă pe ce pune impozit şi să strângă bani la buget. Dacă strânge bani suficienţi, de abia atunci va reduce Guvernul taxele, va mări salariile bugetarilor şi pensiile, va face investiţii mai mari, va da un impuls economiei etc. Preşedintele Băsescu le-a spus oamenilor de afaceri, prezenţi la o conferinţă ZF, că după ce toţi îşi vor plăti taxele la stat, atunci promite că va scădea CAS-ul, taxa cea mai mare pe forţa de muncă, care susţine sănătatea şi pensiile. Iar mediul de afaceri cere ca întâi statul să scadă impozitele şi contribuţiile sociale pe muncă pentru ca apoi ei să poată plăti tot.

    Acum fiecare aşteaptă de la alţii, nu de la el, să vină cu această creştere. În doi ani de criză o parte din oameni au pus ceva bani deoparte, pentru că economisirea a crescut.

    Şi-au amânat şi au tăiat din cheltuieli pentru că nu se ştie ce va fi. Sau aşteaptă preţuri mai bune la apartamente, maşini, electrocasnice, mobilă etc. Astfel, banii stau la bancă, la saltea sau în aur. Pentru că au vânzări reduse, magazinele aşteaptă şi ele până să dea drumul la noi comenzi. Statul nu are de unde să ia TVA, accize. Alt blocaj. Pentru că nu au comenzi producătorii reduc din joburi, salarii, investiţii. Stau cu banii în conturi, nu vor să rişte. Aşteaptă datele statistice lunare, trimestriale, anuale. Blocajul se extinde. Neavând de lucru, oamenii taie din cheltuieli, întârzie ratele la bancă. La fel şi companiile. Toată lumea pierde câte ceva pe parcurs. Unii mai puţin, alţii mai mult dacă pe acest lanţ nu au un mijloc de control al cashului şi al clienţilor.

    Din 2009 încoace pentru că a existat cerere externă, industria a reuşit să aibă rate de creştere substanţiale. Exporturile au mers, s-a întâmplat să iasă la momentul oportun şi modelul Duster care a adus plusul necesar ca să nu fie economia cu minus în faţă în lipsa revenirii consumului intern. Acum exporturile noastre încetinesc pentru că Europa încetineşte şi ea. Oricum şi dacă exporturile îşi reduc turaţia la 10% pe lună de la 30% tot este o mare realizare. Faţă de acum 20 de ani, exporturile au crescut de zece ori. Cât exporta România într-un an pe vremea lui Ceauşescu, acum exportă într-o lună.

    Anul agricol bun a venit din Ceruri şi poate aduce 1 miliard de euro în plus, aşa spune guvernatorul BNR. Numai să aibă cine strânge recolta şi cine o valorifica.

    Dar cine poate trage consumul în sus? Cine poate sparge acel cerc vicios în care fiecare aşteaptă de la celălalt să aducă creşterea. Când Alianţa DA a venit la putere, a introdus cota unică aşa în orb, dar care a declanşat o reacţie pozitivă în lanţ. Apoi s-au mărit salariile la bugetari, au crescut şi în sectorul privat. S-a consumat mai mult. Economia s-a învârtit. Acum Guvernul Boc nu mai măreşte salariile la stat, nici pensiile şi nici nu scade impozitele. În loc să le crească, statul trebuie să-şi reducă cheltuielile că nu mai are de unde să împrumute bani ca să-şi finanţeze întregul aparat. Spune că privatizează şi restructurează, dar în realitate nu face acest lucru.

    Iar peste toate este sentimentul general de neîncredere, nu numai în Boc sau Băsescu, ci în toţi şi în toate, în ce se întâmplă în jurul nostru, în Europa, în America, în lume. Cum nu se poate mai prost.

    Se zdruncină sisteme, aşa că nu mai avem ancore şi modele externe la care să ne uităm fără să punem semne de întrebare. Dacă vrem să creştem, trebuie să ne bazăm de acum mai mult pe noi înşine. Am fost aduşi/primiţi în NATO şi Uniunea Europeană prin forţa evoluţiilor politice. Am şi plătit un preţ economic pentru acest lucru. Dar românii care au intrat în afaceri acum 20 de ani, când a căzut sistemul comunist, s-au bazat pe ei înşişi, din inconştienţă. O parte s-au bazat pe stat când au preluat activele şi afacerile. Dar toţi au căpătat experienţă în lupta cu piaţa, cu consumatorii, cu vitregiile vremurilor, cu crizele. Aşa că revenirea creşterii economice le aparţine. Şi ne aparţine. Boc şi Băsescu au gestionat cât de cât criza asumându-şi cu spatele la zid măsuri de austeritate şi tăieri sinucigaşe politic. Dar nu au forţa şi modelul care să împingă economia înainte. Nu mai aşteptaţi de la ei. Încredeţi-vă în voi şi cereţi de-abia apoi socoteală.


    Cristian Hostiuc este directorul editorial al Ziarului Financiar. Cititi mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro