Tag: locuri de munca

  • Noi restructurări la Nokia: Compania va desfiinţa până la 10.000 de locuri de muncă

    Programul de restructurare prevede închiderea unor unităţi din Finlanda, Germania şi Canada, precum şi plecarea mai multor directori. Numărul posturilor care vor fi desfiinţate reprezintă aproape o cincime din total, excluzând o companie mixtă deţinută în parteneriat cu Siemens, potrivit Bloomberg.

    Noile reduceri de posturi, prin care Nokia vrea diminuarea costurilor cu 1,6 miliarde de euro până în 2013, se adaugă desfiinţării a aproape 14.000 de locuri de muncă anul trecut, scrie Wall Street Journal.

    Directorul general al Nokia, Stephen Elop, care a preluat postul în 2010, reorganizează grupul după ce a pierdut cotă de piaţă în ultimii ani în faţa Apple şi Samsung.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce-i de făcut pentru şomerii Europei

    “Europa are nevoie de o strategie de creare de locuri de muncă ca răspuns la ratele inacceptabile ale şomajului cu care se confruntă. UE are un uriaş potenţial neutilizat în ce priveşte încurajarea pieţei în această direcţie”, a spus preşedintele CE, Jose Manuel Durao Barroso. “Împreună, sectoarele economiei ecologice, al sănătăţii şi al noilor tehnologii vor genera, în anii care vin, peste 20 de milioane de locuri de muncă noi. Statele membru trebuie să profite de aceste posibilităţi, mobilizând resursele existente şi stimulând piaţa internă a muncii, în strânsă colaborare cu partenerii sociali.”

    Deşi a publicat un raport care recomandă introducerea salariului minim în ţările unde el nu există în lege (Germania) şi majorarea lui în ţările unde e foarte redus ca pondere din salariul mediu, Comisia n-a recomandat şi formal astfel de măsuri, notând doar că “salariul minim joacă un rol important în lupta contra sărăciei şi a inegalităţii”.

    Comisia se referă explicit şi la România şi Bulgaria, în capitolul “Pachetul privind ocuparea forţei de muncă”:
    “Pentru îmbunătăţirea mobilităţii lucrătorilor, Comisia este pe deplin hotărâtă să înlăture obstacolele juridice şi practice din calea liberei circulaţii a lucrătorilor, de exemplu prin îmbunătăţirea transferabilităţii drepturilor de pensie, a tratamentului fiscal al lucrătorilor transfrontalieri sau a nivelului de conştientizare a drepturilor şi obligaţiilor. Ea le solicită statelor membre să permită exportarea prestaţiilor de şomaj pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă într-o altă ţară (pentru o perioadă de până la 6 luni). De asemenea, Comisia trimite un mesaj puternic guvernelor, cerându-le să elimine restricţiile privind accesul pe piaţa forţei de muncă pentru lucrătorii din Bulgaria şi România şi să permită resortisanţilor din alte state membre să aibă acces la locurile de muncă din sectorul public.”

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    0,64%
    rata medie anuală a locurilor de muncă vacante în 2011, corespunzând unui număr mediu anual de locuri de muncă vacante de 26.000, în creştere cu 1.800 faţă de 2010

    61%
    dintre IMM din UE care vând produse sau servicii ecologice sunt active pe pieţele ecologice de cel puţin 3 ani, faţă de 52% în SUA, conform datelor CE

    23,8 mld. euro
    deficitul comercial al UE în luna ianuarie 2012, comparativ cu un deficit de 31,2 mld. euro în ianuarie 2011, ţara cu cel mai mare deficit fiind Marea Britanie (117,4 mld. euro), iar ţara cu cel mai mare excedent fiind Germania (157 mld. euro)

    111 mil.
    numărul de tranzacţii cu cardul făcute la comercianţi anul trecut, valoarea medie a unei plăţi fiind de 170 de lei (circa 40 de euro)

    7,8 mld. euro
    deficitul comercial al zonei euro în luna ianuarie, de peste două ori mai mic decât în aceeaşi lună a anului trecut

  • Cum poţi să te dezvolţi cu bani puţini

    Preşedintele Traian Băsescu le-a mulţumit parlamentarilor, săptămâna trecută, că au găsit resurse să acorde pensia minimă garantată, care a fost de natură, în opinia lui, “să aducă un minim de uşurinţă în trecerea crizei pentru cei mai săraci dintre români”.

    A fost o opinie stranie pentru un şef de stat care, de când a început criza şi până acum, a privit ajutoarele sociale doar ca pe o risipă de bani: cu doi ani în urmă, preşedintele era citat la TV conversând cu un coleg de coaliţie pe care îl acuza că promovase pensia minimă garantată ca temă de campanie electorală în 2008. Tot Traian Băsescu spunea că venitul minim garantat, a cărui majorare în 2009 a fost susţinută de Banca Mondială ca instrument de combatere a sărăciei, ar trebui redus sau scos, fiindcă încurajează nemunca.

    Atât venitul minim, cât şi pensia minimă fac parte însă din ceea ce economiştii numesc stabilizatori automaţi – componentele veniturilor şi ale cheltuielilor bugetare care sunt influenţate de ciclul economic (CAS, impozit pe profit, TVA, accize, ajutoare sociale şi de şomaj) şi care pot fi reglate de stat astfel încât să amortizeze şocurile legate de o recesiune sau de o supraîncălzire a economiei, cu alte cuvinte să reducă abaterile în sus sau în jos faţă de PIB potenţial, adică acel nivel al PIB real care poate fi produs de economie fără să genereze presiuni de inflaţie.

    Este explicaţia pentru care FMI sau Banca Mondială, de pildă, au recomandat Letoniei să renunţe la cota unică sau României să protejeze de criză categoriile vulnerabile la criză: cu cât un stat are o capacitate mai mare de a amortiza prin stabilizare automată fluctuaţiile ciclului economic, cu atât efectul e mai bun asupra potenţialului de creştere pe termen lung.

    În România, această capacitate este relativ scăzută în comparaţie cu alte ţări europene, în special faţă de ţări precum Danemarca, Olanda, Suedia sau Finlanda, unde impozitarea are un caracter progresiv pronunţat. În compensaţie, România ar avea deci nevoie de o marjă mai mare de acţiune în cealaltă componentă a bugetului, cea structurală, ţinând de politica de cheltuieli angajate de guvern pe termen lung. “Din cauza unor stabilizatori automaţi slabi, România ar avea nevoie să poată aplica stimuli fiscali discreţionari mai puternici în perioade de recesiune (adică de un deficit structural mai mare), pentru a ajuta economia sa revină la potenţial”, afirmă Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

    Cum ştim însă, noul tratat fiscal al zonei euro interzice depăşirea unui deficit structural de 0,5% din PIB, tocmai pentru a limita tendinţa guvernelor de a arunca necontrolat cu bani în perioadele bune – adică exact ceea ce a făcut şi guvernul nostru până în 2008-2009. Dar dacă România a aderat şi ea la acest tratat la 1 martie, de unde resurse pentru dezvoltare, dacă investiţiile străine dispar sau întârzie, finanţarea de la bănci nu mai are şanse să redevină ce-a fost, iar statul nu-şi mai poate permite să stimuleze economia?

  • România, în coada topului european al inovaţiei

    Tabloul se bazează pe 24 de indicatori grupaţi în 3 categorii: mijloacele inovării (resurse umane, sisteme de cercetare deschise, finanţare), eforturile întreprinderilor în domeniu şi felul cum se traduc ele în beneficii pentru economie, inclusiv ocuparea forţei de muncă.

    Performanţele statelor UE în materie de inovare:

    Sursa: Comisia Europeană. Notă: Performanţa medie este măsurată pe baza datelor referitoare la 24 de indicatori, variind de la performanţa minimă (0) până la cea maximă (1). Performanţa medie în 2011 le reflectă pe cele înregistrate în 2009/2010.

  • Ce avantaje va avea România prin aderarea la noul tratat fiscal al UE

    “România se află în faţa unei opţiuni fundamentale: ce lăsăm copiilor noştri – lăsăm o casă sau o datorie? Dacă decidem să lăsăm o datorie, mergem înainte ca până în 1989, dar asta le vom lăsa moştenire – o datorie mare. Dacă decidem să le lăsăm o casă, mergem împreună cu cei 24, cărora, declarativ cel puţin, ne-am alăturat, prin declaraţia mea”, a afirmat şeful statului.

    “Eu nu propun românilor un viitor de austeritate. Dacă noi intrăm în acest tratat, România va fi mult mai atractivă pentru investiţii decât a fost până acum şi România are şansa că este loc pentru investiţii, de la autostrăzi, minerit, termocentrale, hidrocentrale, orice se poate face în ţara asta şi asta înseamnă creştere economică sănătoasă. Dar să nu ne mai iluzionăm că putem genera prosperitate prin consum excesiv”, a subliniat Băsescu.

    El a comentat, în context, declaraţia adoptată luni la Bruxelles de liderii europeni despre crearea de locuri de muncă. Una dintre priorităţi este stimularea angajării pe piaţa muncii, cu atenţie specială pentru tineri, prin măsuri pe care Comisia Europeană va trebui să le prezinte la Consiliul European din 1-2 martie. Este vizată creşterea oportunităţilor de angajare a tinerilor după terminarea studiilor, prin prezentarea unor oferte de angajare, opţiuni de continuare a studiilor, programe de ucenicie sau un stagiu într-o societate sau într-o instituţie. “Ucenicia, pe care noi tocmai am legiferat-o anul trecut, ce-i drept, prin asumarea răspunderii, prin noul Cod al Muncii, a devenit unul din obiectivele la nivel european”, a remarcat Traian Băsescu.

    De asemenea, se vizează programe pentru reintroducerea în sistemul de formare a celor care au părăsit timpuriu şcoala – “un alt obiectiv pe care îl angajează chiar noua Lege a educaţiei din România, hulită, tot pentru că s-a făcut prin angajarea răspunderii”.

    O altă prioritate se referă la consolidarea pieţei interne, care prevede că o ţară care nu a cheltuit toate fondurile alocate de Uniunea Europeană în exerciţiul bugetar 2007-2015 poate să utilizeze fondurile neangajate ca şi garanţie pentru creditare în vederea creării de locuri de muncă în întreprinderi mici şi mijlocii. De asemenea, Banca Europeană de Investiţii primeşte sarcină să declanşeze programe de creare de întreprinderi mici şi mijlocii în toate statele membre.

    În privinţa unui plan de inhibare a delocalizării industriilor din Europa de către marile companii, plan dorit de România, subiectul va fi abordat la următorul Consiliu European, a mai spus Băsescu.

  • Statele UE pot folosi fonduri europene ca garanţie pentru credite bancare destinate IMM

    “Este una dintre cele mai importante decizii anticriză, aceea de a implica masiv Uniunea Europeană şi resursele financiare europene şi garanţiile care pot fi date contra resurselor europene alocate ţărilor şi încă neangajate în contracte”, a declarat preşedintele Traian Băsescu.

    Consiliul European a adoptat în acest sens o declaraţie vizând stimularea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă, cu accent pe forţa de muncă tânără. “Este o declaraţie care trebuie să fie transpusă în măsuri care vor fi adoptate la următorul Consiliu European”, a precizat preşedintele.

    Băsescu a amintit că România a anticipat într-un fel această decizie, prin înfiinţarea în 2010 a fondului de garanţii guvernamentale pentru crearea de întreprinderi mici şi mijlocii. “Este adevărat, nivelul de garanţii nu a fost foarte mare, de câteva zeci de milioane, dar iată o altă măsură pe care într-un fel sau altul am anticipat-o şi care acum va fi mai puternic susţinută şi cu resursă financiară europeană”, a afirmat preşedintele.

  • De ce îşi urăsc românii locurile de muncă

    Într-un sondaj derulat pe site-ul BestJobs, la intrebarea “Ţi-ai încuraja copiii să urmeze aceeaşi cariera ca a ta?”, doar 4% dintre respondenţi au spus că în mod categoric şi-ar încuraja copiii să le calce pe urme. 30% au răspuns că probabil i-ar direcţiona către aceleaşi domenii, în timp ce 66% au spus că în niciun caz nu i-ar incuraja să urmeze aceeaşi carieră.

    Intrebaţi care consideră că ar fi domeniul de viitor pentru copiii lor, majoritatea (42%) au răspuns ca IT-ul este domeniul viitorului, iar 28% au spus că alegerea depinde exclusiv de copii. 3% i-ar îndrepta pe copii către marketing, 9% către inginerie, 6% către economie, 2% către vânzări, iar 7% înspre sănătate.

    Sondajele au fost efectuate la nivel naţional pe pagina de candidaţi BestJobs, în perioada 10-19 noiembrie 2011.

  • Nemulţumiri în Marea Britanie: Mii de locuri de muncă bine plătite sunt oferite românilor

    Potrivit unui nou raport, 4.000 de locuri de muncă sunt oferite în Marea Britanie prin agenţii de recrutare în ţările est-europene, ceea ce contravine promisiunilor repetate ale Guvernului de la Londra de a oferi posturi mai întâi britanicilor şomeri, comentează Daily Star, în ediţia electronică. Datele arată că 178.000 de persoane au rămas fără locuri de muncă în Marea Britanie în ultimele trei luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criza din Europa ar putea pune în pericol milioane de locuri de muncă din China

    Comenzile primite, de exemplu, de un producător de curele din estul Chinei au scăzut cu 50% într-un an, a declarat Wu Wenlong, directorul de vânzări al companiei Zhejiang L.F. Gifts and Decoration. Compania producătoare de curele şi centuri de siguranţă pentru vehicule nu a recurs deocamdată la concedieri, dar Wu nu este optimist. “Este improbabil ca pieţele externe să se redreseze imediat, vor avea nevoie de cel puţin doi ani”, a estimat Wu. Activităţile industriei prelucrătoare din China au început să scadă în această vară, în timp ce criza datoriilor din zona euro se agravează. Uniunea Europeană este principala destinaţie a exporturilor chinezeşti în valoare de circa 380 miliarde de dolari pe an, iar scăderea acestora ar costa scump China, potrivit analiştilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro