Tag: brand

  • Cum poţi să îţi faci o afacere cu bijuterii online

    “Brandul Iona este rezultatul muncii unei echipe de bijutieri, designeri de produs şi oameni de marketing şi comunicare. Am pornit acest business de la o nevoie identificată pe piaţa bijuteriilor din aur din România, şi anume aceea de a oferi piese fine, cu design şi în bugetul clientelor”, spune Simona Telteu, fondatoare şi managing partner Iona.

    Investiţia iniţială, realizată din capitaluri proprii, a fost de circa 60.000-70.000 de euro, pe care reprezentanta businessului estimează că o va amortiza în următorii trei ani.

    Bijuteriile Iona sunt produse în atelierele din România, preţul mediu al unei bijuterii situându-se între 400 şi 500 de lei, însă poate creşte şi până la câteva mii de euro în cazul celor cu diamante, vândute exclusiv în showroomul care se va deschide luna aceasta în Bucureşti. În primul an de activitate, reprezentanţii businessului estimează o vânzare de circa 600 de piese. În ceea ce priveşte veniturile pentru aceasta perioadă, Simona Telteu spune că sunt moderaţi în legătură cu rezultatele financiare şi că se focusează pe creşterea brandului, pe care o consideră ca fiind „cea mai importantă în primii ani de funcţionare pentru a asigura premisa unui business de succes”. Abia după consolidarea brandului în plan local reprezentanţii Iona iau în calcul şi extinderea în afara graniţelor, după circa 1-2 ani de activitate.

    Experienţa anterioară a Simonei Telteu ţine de domeniul marketingului: în ultimii cinci ani a făcut parte din echipa Henkel Adezivi, unde a avut ocazia să coordoneze echipe interne şi externe. „După aproape 15 ani de corporate, am ales să las în urmă mediul cunoscut şi sigur de acolo şi să mă dedic antreprenoriatului în industria bijuteriilor din aur, fabricate cu măiestrie în România”, descrie ea reorientarea spre domeniul antreprenoriatului. 

    Anul trecut a absolvit cursurile de bijuterie contemporană la Assemblage, despre care spune că este „singura şcoală de bijuterie de autor din Bucureşti şi una dintre cele mai bune din zona aceasta a Europei”. Cursurile urmate acolo au ajutat-o să înţeleagă mai bine limbajul designerilor şi al bijutierilor; totuşi, spune că implicarea ei în crearea brandului Iona este în primul rând ca om de business şi apoi de marketing, în industria de fine jewelry.

    Momentan, bijuteriile Iona sunt comercializate în magazinul online al companiei, iar în offline vor intra luna aceasta, odată cu deschiderea showroomului. Pe viitor, produsele se vor vinde şi „în concept store-uri alese în ton cu personalitatea brandului”, spune Simona Telteu. Printre partenerii brandului se numără concept store-ul AlbAlb din Bucureşti, dedicat exclusiv creaţiilor româneşti, şi platforma dedicată infrastructurii de comerţ online Blugento.

    Pentru creşterea brandului, reprezentanţii Iona mizează pe tehnologiile moderne care permit printarea 3D şi personalizarea bijuteriilor şi inscripţionarea acestora cu mesaje cu semnificaţie pentru cliente. „În colecţiile noastre folosim simboluri din cultura românească şi cea universală. Businessul nostru are o componentă locală pronunţată, deoarece atât conceptul, cât şi producţia bijuteriilor se realizează exclusiv în România”, spune antreprenoarea.

    De asemenea, se bazează „pe o creştere accelerată a online-ului în zona bijuteriilor din aur, ca expunere în social media, dar mai ales ca vânzare pe platformele de e-commerce. Cifrele arată o dublare a coşului de cumpărături pe segmentul fashion, în comerţul online din România, iar previziunile sunt şi mai încurajatoare pentru 2019”.

    Planurile companiei vizează şi extinderea colaborării cu designerii de produs şi extinderea reţelei de concept store-uri partenere, precum şi realizarea unei linii pentru companii, dedicată proiectelor speciale şi cadourilor premium.

    Printre tendinţele pieţei, Simona Telteu spune că a remarcat, pe de o parte, asocierea tradiţională a bijuteriei din aur cu vânzarea aurului la gram, iar pe de altă parte, concentrarea aproape exclusivă pe pietrele preţioase (diamant, rubin, safir), fără a conta atât de mult lucrătura şi designul, ceea ce îi ştirbeşte din frumuseţe. „De aceea noi am considerat că bijuteria din aur poate fi adusă în secolul nostru, să fie contemporană, să fie cool, cu design.”

    Potrivit reprezentantei Iona, principala provocare în dezvoltarea businessului este mediul legislativ din România, care dezavantajează producţia locală de bijuterii din aur, a atelierelor locale specializate în producţia de bijuterii din aur şi în ţintuirea pietrelor preţioase, în schimbul importurilor: „OUG 10/2018 privind regimul metalelor şi pietrelor preţioase din România a adus schimbări legislative cu posibil impact pe termen mediu şi lung”. 

    De asemenea, ea subliniază că „este foarte greu să găseşti designeri de produs specializaţi în bijuterie fină la noi în ţară, iar acest lucru este în strânsă legătură cu dezvoltarea precară a acestei industrii. Lipsa locurilor de muncă şi atenţia la cele mai mici detalii fac ca designul de bijuterie din aur să nu fie abordat cu interes de absolvenţii de la facultăţile de arte. Ne-am propus ca în viitor să venim în sprijinul lor şi să-i promovăm. Avem tineri talentaţi şi acesta poate fi factorul diferenţiator care să ajute la creşterea industriei noastre.”

    Care este profilul ţintă al clienţilor Iona? „Ne adresăm femeilor de carieră şi femeilor independente financiar, cu educaţie şi aspiraţii pentru o Românie mai bună. Celor care preţuiesc o bijuterie din aur, cu semnificaţie şi design.”

    Antreprenoarea crede că piaţa locală de bijuterii din aur cu design este mult sub cea din vest atât în privinţa valorii medii de achiziţii, cât şi în privinţa obiceiurilor de consum. „În Europa de Vest, urmând trendul iniţiat de bijutierii din SUA, există linii de bijuterii din aur, pe care case de renume le vând exclusiv în online, pe platforme dedicate de e-commerce.” De asemenea, observă ea, există un trend puternic în promovarea colecţiilor de bijuterii care poartă amprenta unor designeri independenţi; de exemplu, iconery.com din SUA, care oferă clientelor piese din aur în serie limitată, la preţuri mai accesibile decât clasicele magazine stradale, cu vitrine impunătoare. „Chiar şi Tiffany & co, emblemă a magazinelor tradiţionale, speculează acest trend al comerţului electronic”, încheie ea.

    Principalii competitori ai brandului Iona sunt: „Malvensky, prin designul care reproduce un simbol românesc atemporal, Coloana Infinitului, şi Minionette, prin tehnologiile moderne de producţie pe care le folosesc”.

    Antreprenoarea spune că piaţa bijuteriilor fantezie sau a gablonzurilor este mult mai dezvoltată în ceea ce priveşte potenţialul de design şi de forme care se pot obţine pentru bijuterii realizate din metale nepreţioase, spre deosebire de bijuteriile din aur, „mai limitate în funcţie de modul în care se poate lucra acest metal şi de tehnicile existente la momentul actual pe piaţă”.

    Ea explică diferenţa dintre ele prin faptul că „o bijuterie fantezie îşi pierde din aspect şi luciu în câteva luni sau câţiva ani, cea din aur e preţuită datorită metalului, a pietrei, a monturii şi a faptului că este de lungă durată şi este pentru totdeauna. E genul de piesă pe care o laşi moştenire”.

    În ceea ce priveşte bijuteriile fantezie, produse din materiale nepreţioase, reprezentanta Iona consideră că avântul pe care l-au luat acestea în ultimii zece, chiar 20 de ani, în cazul unor branduri cunoscute de pe piaţă sau chiar în retailul modern al brandurilor de îmbrăcăminte a deschis mai mult apetitul româncelor pentru accesorizare, „ceea ce este un lucru bun, pentru că se modifică obiceiurile de consum şi se modifică în bine”. Ea remarcă totuşi că „pentru bijuteria din aur decizia de cumpărare se ia altfel şi se ţine cont de mai mulţi parametri. În timp ce în cazul bijuteriilor fantezie este o cumpărătură de impuls, la bijuteria din aur lucrurile stau diferit”, încheie antreprenoarea.
    Momentan, echipa Iona este formată din cinci angajaţi şi colaboratori externi şi urmează să fie mărită odată cu deschiderea showroomului.

  • Adrian Sârbu, fondator Ziarul Financiar: „Cât va exista o Românie care are o viaţă şi în business, va exista şi Ziarul Financiar.“

    Cum se construieşte însă un ziar de la zero într-o economie care-şi ura antreprenorii, de ce a reuşit Ziarul Financiar să devină standardul într-un peisaj cu alte sute de publicaţii, unele chiar economice, şi cum ar putea arăta ZF în următorii 20 de ani? Adrian Sârbu, fondatorul Ziarului Financiar, spune că atâta timp cât se va face business în România, ZF va fi aici, cu jurnalişti care se vor transforma în branduri, cu comunităţi care vor gravita în jurul lor, dar care vor fi ocrotite tot de umbrela ZF. Şi nu, deocamdată nu există vreun plan de exit.

    Ideea

    „Cinstit vorbind, mi-am dorit Ziarul Financiar şi mi-l doresc pentru totdeauna. Este, să-i spunem, creaţia cea mai prestigioasă la care am aspirat şi pe care cu ajutorul colegilor am şi reuşit să o materializez.

    De ce mi-am dorit asta? Produse de succes de genul acesta în lume sunt două: Financial Times şi Wall Street Journal. În Europa Centrală şi de Est nu mai există un produs cu acest tip de autoritate, or mie mi s-a părut că un astfel de produs media, care la început a fost ziar, consacra trecerea României de la comunism la capitalism. Aşa a fost gândit şi comunicat ZF. În anii ‘90 erau o mie de ziare şi de publicaţii, dar nu era niciunul ca acesta. Şi nu a fost multă vreme, până în ‘98, când l-am lansat noi.”

    Ce a adus ZF diferit?

    „Să nu facem confuzie între economic şi business. Ziarul Financiar este un ziar despre business, despre afaceri, cum se spune în româneşte, şi nu despre politici economice, care sunt mai mult sau mai puţin confluente cu businessul. Ziarul Financiar era practic un ghid de comportament de management şi de etică pentru o clasă nouă de antreprenori în devenire.

    De ce m-am gândit la el? Încă din anii ’70, când eram student, citeam Financial Times sau Wall Street Journal, pe care le cumpăram de la ambasada americană printr-un prieten, după care le citeam cu rândul, pentru că nu exista internet pe vremea aia. Citeam cu rândul cu taxă, plăteam 10 lei ca să avem o zi un Financial Times, un Wall Street Journal, deci aceste produse erau în mine de mult. În momentul în care m-am întâlnit cu capitalismul după ’90, proiectul a venit natural, aşa cum îţi vine în minte o memorie a unui miros din copilărie sau a unei amintiri frumoase. Ca să răspund pe scurt, Ziarul Financiar a rezonat cu mine ani de zile, încă dinainte de ’89. Am avut posibilitatea după ’95 să mă gândesc mai concret la ea, deja MediaPRO dăduse drumul la o divizie de publishing, apăruse cu mare succes ziarul ProSport, aveam reviste, exista Mediafaxul (agenţia de ştiri), unde era un departament economic destul de serios, economic şi de business, dar în principal pe informaţie economică. A fost un proiect înainte de timpul lui, iar ZF este un produs care s-a limpezit cum se limpezeşte şi vinul bun după ani de zile.”

    Prima echipă

    „Am vrut să pornesc, evident, cu un român, din păcate nu l-am găsit. M-am dus la Londra, am luat legătura cu nişte ziarişti, am mai întrebat încolo-încoace şi mi-au recomandat doi cetăţeni. Pe unul îl cunoşteam din ’96, era un foarte bun jurnalist la The Economist, Joe Cook, iar pe celălalt l-am cunoscut la Londra, David Short (Financial Times).

    Jurnaliştii de la The Economist erau cei care dădeau, pe vremea aia, tonul în tot ce înseamnă o ideologie de business şi economic în lume, la fel şi cei din Financial Times. Acestea nu sunt produse ale clasei de business, sunt produse ale elitei media din business. Oamenii aceştia au făcut tot ce au putut împreună cu o echipă pe care am pus-o la muncă, unii veniţi din Mediafax, alţii veniţi din altă parte. Asta a fost prima fază.

    Ideologia clară pe care i-am dat-o de la început, asumarea acestei ideologii de către echipa editorială şi capacitatea de marketing pe care am avut-o în grup ca să îl pot promova i-au creat produsului atât atractivitate, cât şi autoritate, ceea ce este esenţial pentru un brand media. Apoi, România după 2000 a decolat din punct de vedere business, a aspirat la NATO, a aspirat la Europa, a plutit pe valul creşterii economice în 2000-2007.

    Apoi s-a întâmplat ceea ce îmi doream şi anume ZF a fost perceput ca produsul reprezentativ cu care se valida fiecare om de business din România şi când spun om de business mă refer preponderent la antreprenori, dar şi la manageri. A fost şi un produs, să îi spunem, de trend. Eşti în business, trebuie să citeşti Ziarul Financiar, citeşti Ziarul Financiar, înseamnă că eşti în business, nu eşti undeva în afara businessului. Aici erau informaţiile, topicele şi dezbaterile cele mai hot din lumea businessului din România.

    Erau dificultăţi ca să îl impunem pe piaţă. Cu tot efortul, nu a fost acceptat de piaţă, nici de comunitatea de advertising, nici de clienţi, abia după patru-cinci ani l-au acceptat. Nu a fost acceptat nici de cititori. Am început cu 50.000 de copii şi până la urmă s-a dovedit că nu era un produs de tiraj, era un produs de comunitate.”

    Cum ajung oamenii la ZF?

    „Politica mea este cunoscută, oameni noi. Oameni noi, motivaţi, credincioşi, religioşi în profesie şi valorile etice ale profesiei, nu sunt lucruri noi astăzi faţă de cum erau acum 25 de ani, când am făcut ProTV-ul, Mediafaxul, Ziarul Financiar, altele. Asta e reţeta, lideri editoriali şi de business care să îşi înţeleagă menirea şi meseria, şi care să aducă oameni capabili care să înveţe şi să livreze.

    Ziarul Financiar a generat un segment nou în mass-media românească. Aveam de toate, aveam şi tabloide, şi politice, şi caricaturi, şi porno, dar noi practic am construit de la zero un segment nou de media în România, media de business.

    Sigur, sunt foarte multe lucruri pe care aş vrea să le mai facem în produsul acesta, nu am un dubiu că o să le facem, ţine de resurse, timpul nostru, oameni, pentru că între timp brandul nu mai este un ziar, brandul este o instituţie.

    Ziarul Financiar trage după el comunitatea de business, de aceea este respectat. Oamenii se regăsesc în aşteptări, nu numai în realizări şi sigur se regăsesc şi în întrebările personale, în problematică, în nelinişti, în opinii comune.

    ZF este o excepţie, am reuşit prin excepţie. Excepţionalismul proiectelor care mă atrag pe mine şi al echipei care în fiecare zi trudeşte aici. Produsul ăsta e o galeră.”

    Este ZF de vânzare?

    „Nu am avut niciodată planul ăsta, de a vinde, tot felul de cetăţeni au dat târcoale pe aici şi când am avut dificultăţi, dar realitatea pe care unii o înţeleg sau nu este că produsul nu poate exista decât în configuraţia asta. Deocamdată nu are sens un exit şi nu mă interesează asta şi practic şi cuvântul exit este puţin nepotrivit aici. Exitul în general este pentru băieţii pleşcari sau investitorii pleşcari sau de chilipir, să spunem aşa, sau investitori care sunt parte a unui proces şi nu neapărat sunt creatorii acelui proces.”

    Ce va fi ZF în 20 de ani?

    „O comunitate sub o umbrelă de brand, o comunitate de jurnalişti care ei înşişi sunt branduri şi care nu va mai putea supravieţui exprimându-se doar în română. Ziarul Financiar este un produs al unei elite economice şi ideologice şi al unei alte mulţimi de oameni care aspiră la statutul acestei elite de ideologie de business. Cât va exista o Românie care are o viaţă şi în business, va exista şi acest produs. Dar vor creşte mai mult brandurile jurnaliştilor care scriu împingând la rândul lor brandul ziarului.”

  • Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar: “Despre redacţie şi ZF la viitor, cu actuali şi foşti jurnalişti”

    „În 1998, când am pornit cu ziarul, redacţia cred că avea în jur de 100 de oameni, acum mai are 25-30 de oameni. Deşi începutul a fost oarecum incert, în 2002 ZF şi-a găsit linia şi de la un ziar politic a schimbat direcţia spre un ziar de business. Noi am creat piaţa de ştiri economice. Nu eram primii care abordau economia, dar noi am venit cu o retorică pozitivă, am creat piaţa de companii, am devenit un reper. În această călătorie, ne-au ajutat mult companiile străine, pentru că noi ca mesaj am asociat venirea acestora cu un lucru pozitiv.

    La acel moment, antreprenorul era asociat cu patronul, dar noi am reuşit să aducem o semnificaţie pozitivă antreprenoriatului. Deschideam pieţe, veneam cu analiza datelor statistice. Meritul nostru a fost că am intuit schimbarea de trend din anii 2000, am simţit că se creează o nouă clasă, cea de corporatişti şi cea de antreprenori. Oricum, primii ani, până în 2003, au fost foarte dificili. Mereu eram la un milimetru de muchia de cuţit, pentru că în esenţă eram o curiozitate pentru acel moment.

    Dincolo de asta însă, munca de redacţie este ceva absolut fabulos. Este o profesie extraordinară, dacă ajungi să o înţelegi.

    Mai departe, relaţia pe care publicul nostru o are cu brandul este extrem de importantă. Oamenii au avut aceeaşi încredere în noi, iar această încredere va rămâne dincolo de noi, de echipa de acum, pentru că este legată de brand.”

  • Un nou retailer în România: Fostul proprietar al Praktiker aduce un nou brand pe piaţa locală

    După vânzarea reţelei Praktiker către britanicii de la Kingfisher, Omer Susli a pus bazele HomeLux, un concept de magazine în care se va vinde în principal mobilă, alături de produse de casă, grădină, bucătărie, baie şi decoraţiuni interioare.

    Primul magazin HomeLux va fi astfel deschis la Ploieşti, pe locul fostului magazin Praktiker din oraş, după ce britanicii de la Kingfisher au anunţat în primăvară că închid magazinele Praktiker din Focşani, Bacău şi Ploieşti. Omer Susli spunea recent că Kingfisher a cumpărat anul trecut doar magazinele Praktiker, iar terenurile pe care se aflau unele dintre ele le deţineam omul de afaceri. Astfel, după ce au hotărât să închidă cele trei unităţi, el a rămas cu spaţiile.
     
  • FashionUP! de Black Friday: peste 100.000 de produse disponibile

    Retailer-ul estimează înregistrarea de comenzi în valoare de 10 milioane de lei pentru aceste zile.

    La fel ca în anii trecuţi, FashionUP estimează că cele mai cumpărate categorii de produse vor fi rochiile şi gecile, urmate de paltoane, pantofi cu toc, genţi, echipament sportiv şi îmbrăcăminte pentru copii. Noutatea din acest an o reprezintă produsele de home&deco, recent intrate în portofoliul FashionUP!.

    În ceea ce priveşte zonele din care vor fi plasate cele mai multe comenzi, retailer-ul estimează că majoritatea comenzilor vor veni din Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa şi Braşov, în proporţie de 80% din mediul urban. Serviciile de transport vor fi asigurate de către partenerii FashionUP! – GLS, TNT, Fastius, Sameday, DPD.

    FashionUP! aduce în exclusivitate brandurile La Redoute şi Heine, dar şi mărci populare precum Guess, Love Moschino, Calvin Klein, Versace Jeans, Nike, Adidas, Pepe Jeans, New Balance, Desigual, Le Coq Sportif, Bensimon, Top Secret, Vans, Lacoste, Esprit, Triumph, Clinique, Bioderma şi multe altele. 

  • Salad Box, brand românesc ajuns pe trei continente. „Înainte de a ieşi la export trebuie să ai activitatea consolidată pe plan intern“

    Cum a ajuns Sa­lad Box de la un singur restaurant cu sa­late în Cluj la o reţea de 50 de unităţi în Ro­mânia, Germania Un­garia, Al­ge­ria, Marea Britanie sau chiar SUA?
     
    „Conceptul este unul solid, con­firmat atât la nivel naţional, cât şi in­ter­naţional. Momentul în care am decis extinderea internaţională este unul bun, pieţele mature sunt pregătite pentru Salad Box şi Salad Box este pre­gătit pentru ele. Pieţele emergente au potenţial mare, doar că trebuie abordate diferit şi început şi un proces de educare a clientelei. În dezvoltare e im­portant să cunoşti elementele la care să fii fle­xibil şi la care nu“, a explicat Dan Isai, CEO al Salad Box şi unul dintre fondatorii reţelei de restaurante.
     
    Dan Isai împreună cu Radu Lupaş, Daniel Lar şi Vlad Lupaş (care a decedat recent) au înce­put în 2012 cu circa 20.000 de euro afacerea Salad Box şi au dus-o anul trecut la afaceri de 22 de milioane de euro.
     
    Salad Box a intrat pe o piaţă în care liderii sunt giganţii McDonald’s şi KFC şi au ajuns în top trei în acest domeniu ca număr de restaurante în România. 
     
  • Elegant şi pufos

    Aşa se face că, în acest sezon, au apărut genţile pufoase, realizate total sau parţial din blană artificială, scrie The Independent. Acestea sunt fie mai delicate, fie mai voluminoase, cu baiere de blană sau de lanţ, viu sau discret colorate, printre casele de modă care au ţinut să lanseze astfel de modele numărându-se Dolce & Gabbana, Oscar de la Renta, Balenciaga, ori brandul britanic de lux specializat pe articole din blană artificială Shrimps. 

  • Automobilul românesc – 83 de ani de evoluţie, de la Ford V8 şi Malaxa la Dacia Duster şi Ford EcoSport

    Primele autoturisme produse pe teritoriul actual al României au fost asamblate la uzina Marta din Arad în toamna anului 1905, oraş care la acea vreme făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, iar acestea erau realizate sub o licenţă a americanilor de la Westinghouse, potrivit cărţii „Scurtă istorie a fabricaţiei de autoturisme în România“. 

    Având în vedere avântul economic din anii ’30, tot o companie americană, Ford, a decis să construiască în 1935 hala de producţie de pe calea Floreasca, iar anul următor a fost inaugurată producţia modelului Ford V8. Totul începe însă în 1931, când Ford deschide o reprezentanţă de vânzări în România, iar ulterior guvernul de la Bucureşti înaintează o ofertă pentru construcţia unei uzine. Producţia era de circa 2.500 de automobile şi camioane V8 anual şi era cea mai modernă din partea aceasta a Europei.

    Americanii au produs maşini până în 1940, când, odată cu intrarea în război a României alături de Germania nazistă importurile din SUA au încetat, iar în 1948 compania a fost naţionalizată. Ulterior, cei de la Ford au încercat o reluare a discuţiilor, însă fără niciun rezultat. Ford a revenit însă în România cu producţie în martie 2008, odată cu preluarea uzinei de la Craiova, unde în prezent produce SUV-ul EcoSport, devenind primul constructor care asamblează peste 100.000 de maşini anual.

    În 1945, la Reşiţa, în România a fost proiectat şi produs automobilul Malaxa.

    Acesta era totodată şi primul automobil proiectat de ingineri români. Aceasta avea un motor cu trei cilindri şi dezvolta 30 CP. Avantajul său era legat de consumul scăzut, de numai 10 litri/100 km, de aproape trei ori mai puţin decât multe dintre automobilele de la acea vreme. Producţia a fost oprită după ce linia de asamblare a fost mutată în URSS.

      Dar din URSS a venit şi „inspiraţia“ pentru vehiculele IMS, transformate ulterior în ARO, şi camioanele Steagul Roşu Bucegi şi Carpaţi. Din vest au venit autoturismele, momentul cel mai important fiind anul 1965, când autorităţile de la Bucureşti au lansat o cerere internaţională pentru achiziţia unei licenţe de autoturism.

      La jumătatea anilor ’60 parcul auto românesc număra numai 50.000 de maşini, potrivit cărţii „Scurtă istorie a fabricaţiei de autoturisme în România“. În anii ’50 şi ’60 încă circulau multe dintre maşinile din perioada interbelică, însă o parte dintre acestea au fost vândute la export. Cele care au rămas au fost puternic modificate din cauza lipsei pieselor originale. Din acest motiv nu mai există niciun Ford V8 produs în România care să poată fi restaurat.

    Primul autoturism produs în România după război a fost IMS 57, pornind de la piesele realizate la Întreprinderea Metalurgică de Stat din Câmpulung Muscel, în 1957. Era un automobil de teren, 4×4. Şasiurile echipate la Câmpulung erau ulterior transferate la uzina Vasile Tudose la Colibaşi – actuala Automobile Dacia – unde erau vopsite.

    Ulterior, pentru viitorul model, M461, era utilizat un motor derivat din cel al camionului Steagul Roşu Carpaţi, motor care la rândul lui era derivat din celebrul Ford V8 produs în anii ’30 pe calea Floreasca. Ulterior, după criza petrolieră din 1973, maşinile ARO au primit motoare diesel mai economice, livrate de Tractorul Braşov.

    Modelul de atunci, M461 cu motor diesel, s-a produs în peste 80.000 de exemplare, dintre care aproape 60% au fost livrate la export. Datorită performanţelor sale în teren accidentat, maşina a parcurs trasee în competiţii specializate precum cele transafricane sau în munţii Himalaya, maşina concurând de la egal la egal cu celebrele off-roadere de la Land Rover.

    Ulterior gama ARO a fost extinsă, iar exporturile au continuat să crească, în România numai extrem de puţini având acces la achiziţia unui ARO. Mai mult, şi în anii ’90 unii clienţi plăteau preţ dublu pentru a avea posibilitatea de a cumpăra un SUV românesc. Din această cauză, alături de importurile de second-hand, cererea pentru ARO s-a prăbuşit ulterior inclusiv în România, iar toate tentativele de privatizare au eşuat. După 2006 uzina a fost „rasă“ şi vândută la fier vechi. Din cauza utilajelor extrem de vechi, a tehnologiilor uzate, precum şi a fiabilităţii scăzute, ARO a dispărut. 

    Din 1990 şi până în 2004 la ARO au fost numite nouă echipe manageriale, cu mandate de 1-2 ani. Dincolo, la Dacia, din 1990, imediat după Revoluţie, şi până în 2002, uzina a avut un singur director general – Constantin Stroe – cu o singură strategie – aceea de a menţine pe linia de plutire şi a readuce francezii de la Renault la Mioveni. Nicolae Badiu, autorul cărţii „Poarta 3, Maşina cu nume de ţară – Dacia“ povesteşte cum „secretul succesului“ de la Dacia în anii ’90 a fost faptul că Stroe i-a pus în competiţie pe furnizorii de componente pentru a putea ţine costurile în frâu. ARO nu a procedat aşa, iar la Câmpulung costurile au explodat.

    În anii ’60, interesaţi de oferta statului român de preluare a unei licenţe de autoturism au fost cei de la Renault, Peugeot, Fiat, Alfa Romeo şi Morris. Dintre aceste companii, Peugeot şi Renault au intrat în cursa finală.

    Uzina de la Colibaşi a fost construită în mai puţin de doi ani, iar pe 3 august 1968 ieşea primul automobil de preserie de pe linia de asamblare. Pe  20 august a demarat efectiv producţia de serie a Daciei 1100 şi a fost realizată celebra poză cu Nicolae Ceauşescu la volan.

    Producţia de la Mioveni a urcat treptat de la circa 2.000 de unităţi în 1968 spre un maxim de aproape 95.000 înainte de Revoluţie, în 1988.

    dată cu privatizarea din 1999, uzina a urcat spre o capacitate maximă de 350.000 de unităţi şi afaceri totale de aproape 5 miliarde de euro.
    Renault a transformat Dacia în cea mai mare companie românească şi, ce contează şi mai mult, francezii oferă la Mioveni un salariu mediu tipic unor pieţe din Europa Centrală precum Cehia, astfel încât impactul său real asupra economiei este mult mai puternic. Mai mult, la mijlocul anilor ’90 Constantin Stroe a pus bazele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România, care reuneşte producătorii de componente de pe piaţa locală. Venirea Renault în România în 1999 a atras imediat investiţii masive din partea producătorilor de componente. Acum, la aproape 20 de ani de atunci, aproape 220.000 de oameni lucrează în industria auto locală, ce generează peste 25 de miliarde de euro anual. În acest caz, „secretul succesului“ a fost ideea automobilului de 5.000 de euro, automobil ce putea fi produs numai într-o ţară emergentă la începutul anilor 2000 – Loganul. 

    În  2 iunie 2004, la sediul Technocentre, centrul de cercetare al Renault de lângă Paris, Louis Schweitzer, preşedintele companiei, prezenta oficial „automobilul imposibil“ – Logan. În 2010 francezii lansau SUV-ul Duster, model care în prezent reprezintă aproape 70% din producţia de la Mioveni.  Ulterior, gama Logan şi platforma sa au ajuns să reprezinte o treime din vânzările Grupului Renault la nivel mondial. Anul acesta gama va ajunge la un volum de circa 1,6 milioane de unităţi, iar pentru acestea proiectarea a fost realizată de către Renault Technologie Roumanie, la Titu şi în birourile din Bucureşti. 

    În prezent, Dacia şi Ford au pus România pe locul 10 în topul celor mai mari producători de autoturisme la nivel european, iar în acest an ambele uzine ar putea ajunge la un total de aproape 500.000 de maşini. Dintre toate uzinele, Dacia a fost singurul exemplu de succes de la început până în prezent. Uzina Tractorul, spre exemplu, cea mai mare din lume la începutul anilor ’90, cu o cadenţă de 50.000 de tractoare anual, a sfârşit în 2007 drept proiect imobiliar.

    Roman Braşov, altădată uzină-fanion a României, a ajuns să producă numai câteva unităţi anual după ce a fost cumpărată de Ioan Neculaie. ARO a dispărut complet din peisaj, Semănătoarea, fabrică de combine agricole, de asemenea a dispărut, la fel ca şi multe alte fabrici mai mici de tractoare sau utilaje agricole. Doar cei de la Reghin, IRUM, au dezvoltat anul acesta primul tractor românesc construit în ultimii zece ani.

    Pe de altă parte, în locul coloşilor comunişti au apărut fabrici construite de giganţi occidentali. Continental este acum cel mai mare angajator, cu aproape 20.000 de angajaţi, Bosch a investit şi investeşte în cercetare şi dezvoltare, iar Michelin şi Pirelli produc în România unele dintre cele mai avansate anvelope din lume.  


    Constantin Stroe

    Numele lui Constantin Stroe este sinonim cu industria auto locală. El a fost artizanul privatizării uzinei Dacia în 1999 şi este cel care a discutat direct atunci cu Louis Schweitzer, preşedintele Renault de la acea vreme, ideea unui automobil low-cost. El a fost cel mai longeviv director al Dacia, conducând uzina între 1990 şi 2002, şi a fost singurul român acceptat de francezi să conducă uzina cu Renault drept acţionar majoritar. Deşi a condus-o în cea mai grea perioadă, el a reuşit nu numai să o ţină pe linia de plutire, ci a obţinut şi profit şi a realizat singura privatizare de succes din istoria României moderne. Mai mult, el a fondat în anii ’90 şi Asociaţia Constructorilor de Automobile din România, care reuneşte producătorii de componente auto de pe piaţa locală. De asemenea, el a fost implicat direct în discuţii cu giganţii care au venit pe plan local pentru a produce piese auto. Constantin Stroe a încetat din viaţă la sfârşitul anului 2016.


    Tractorul Braşov
    Înainte de 1990, Tractorul Braşov producea circa 50.000 de tractoare anual şi era cea mai mare companie de profil din lume. După 1990, toate tentativele de privatizare au eşuat, iar în total 22.000 de oameni şi-au pierdut locurile de muncă. Odată cu închiderea definitivă în 2007, vechiul sit de producţie a fost transformat în cel mai mare proiect imobiliar din această parte a Europei, locul halelor fiind luat de birouri, blocuri de locuinţe şi un centru comercial.


    Ford România
    Americanii au preluat oficial uzina de la Craiova în martie 2008, în 2009 au început asamblarea utilitarei Transit Connect, iar în 2012 pe cea a monovolumului mic B-Max. În octombrie 2017 B-Max a fost înlocuit de SUV-ul de clasă mică EcoSport, primul automobil din istoria uzinei care va avea o producţie anuală de peste 130.000 de unităţi sau poate chiar 150.000 de unităţi.


    IRUM Reghin
    Tagro este primul tractor românesc produs după 10 ani, ce a presupus o investiţie de peste 4 milioane de euro şi o echipă de 50 de ingineri români. 

  • Cum a reuşit o mamă să construiască o afacere de milioane de euro în timp ce era internată în spital împreună cu fiica ei

    Cum a reuşit să pună bazele acesteia chiar într-o perioadă grea prin care a trecut împreună cu familia?

    Hastingd are patru copii – Holly (26), Joshua (23), Florence (20) şi Violet (14) – şi locuieşte în West London alături de soţul său, Stevie Congdon, care conduce compania de catering Lettice.

    Antreprenoarea şi-a construit compania de lux pe un laptop, în Spitalul Great Ormond Street, unde fiica ei, Florenţa, în vârstă zece ani, bolnavă de leucemiel, era internată. Timp de trei luni, Harriet a trăit în spital, cu fiica sa. Din fericire, transplantul a fost efectuat cu succes şi Florenţa s-a recuperat. În acelaşi timp, biscuiţii produşi de Harriet au luat un avânt răsunător pe piaţa de produse alimentare de lux.

    Astăzi, compania produce 2,5 milioane de biscuiţi pe an, cu o cifră de afaceri de 4,5 milioane de lire sterline. În curând, businessul va avea un sediu nou şi o fabrică în South London. Ambiţia a fost întotdeauna o parte a planului, iar compania nu a fost construită doar din pasiune pentru gătit, ci mai ales din dorinţa de a construi un brand, spune Harriet, citată de Daily Mail.

     

  • Omer Tetik, director general Banca Transilvania: “Admiraţia, respectul şi încrederea sunt de bază” – VIDEO

    Admiraţia, respectul şi încrederea sunt de bază. Sunt mulţi CEO sau alţi executivi care au provocări, temeri, probleme similare, dar pe de altă parte optimismul este foarte important, pentru că toţi cei care au ajuns aici nu au ajuns plângând, au ajuns făcând lucruri, mergând mai departe şi asta încurajează mai mult. Am o echipă excepţională, când am lansat primul card de credit de loialitate din România, care a devenit un brand în sine, card Avantaj, când am făcut prima achiziţie şi integrare în Volksbank, în ciuda recomandărilor de la consultanţi că nu se poate integra atât de repede. Sunt multe momente împreună care mă fac să mă simt bine, nu neapărat un singur eveniment. Omer Tetik încearcă să devină un soţ cât mai implicat, un tată fericit a trei copii. Avem câteva hobbyuri, dar din păcate nu am timp să aloc. Îmi place să ascult muzică, să mixez muzică. Sfaturi pentru viitorii antreprenori să fie tenace, este foarte important să nu renunţi. Dacă renunţi uşor, înseamnă cu nu îţi acorzi şansă ţie însuţi.