Tag: aeroport

  • Aeroportul Henri Coandă intră în era SF: trei asistente virtuale vor fi amplasate mâine în terminalul plecări

    “Informaţiile vor fi furnizate în română şi în engleză, holograma va transmite informaţii despre ce trebuie făcut pentru a trece mai rapid de controlul de secruitate. Oricâte afişe am avea tot nu captează atenţia aşa cum o va face asistenul virtual”, a declarat pentru ZF Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al aeroportului. Investiţia în cele trei dispoziţie, inclusiv în mentenanţa lor se ridică la circa 24.000 de euro, potrivit lui, care  a mai precizat că firma care a livrat aceste dispozitive este Fragard Iaşi.

    Mai mult, aeroportul va lansa mâine noul portal web (o investiţie de peste 20.000 de euro) dar şi paginile de Faceboob, Twitter, linkedin şi Instagram.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Razie printre taximetriştii din aeroporturi. Ce au descoperit poliţiştii

    La data de 28 martie, Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. au coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

    Poliţiştii au acţionat pe traseele dinspre şi către aeroport, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.

    Pe parcursul activităţilor, echipele de control au verificat 416 autovehicule.

    Poliţiştii au aplicat 148 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 16 la Legea 38/2003 privind taximetria şi 131 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

    De asemenea, au fost retrase 4 certificate de înmatriculate, pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege şi 2 permise de conducere a fost reţinute.

    Pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice a fost întocmit un dosar penal.

    Alături de poliţişti, la acţiunile de control au participat jandarmi şi specialişti din cadrul altor instituţii cu atribuţii în domeniu.
     

  • Papa Francisc l-a primit pe Barack Obama la Vatican

     Barack Obama, care a fost primit în iulie 2009 de către Benedict al XVI-lea, urmează să discute cu Papa Francisc despre teme ca lupta împotriva inegalităţilor, crizele importante la nivel mondial şi probleme ce ţin de societate în Statele Unite.

    Ulterior, preşedintele american urmează să îi întâlnească pe preşedintele italian Giorgio Napolitano şi pe premierul Matteo Renzi.

    Venind de la Bruxelles, unde Obama a petrecut toată ziua de miercuri, Air Force One a aterizat la ora locală 21.18 (22.18, ora României) pe Aeroportul Fiumicino, la Roma, potrivit unui fotograf AFP care a călătorit la bordul aeronavei prezidenţiale.

    Această întâlnire are loc în contextul în care Obama, la fel ca Francisc, luptă împotriva inegalităţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Compania UPS a investit 200 de milioane de dolari în extinderea facilităţilor din Germania

    Extinderea a durat doi ani de zile şi a necesitat o investiţie de 200 de milioane de dolari, notează Business Review Europe. Cu această ocazie, UPS a creat şi două sute noi locuri de muncă. “Prin această extindere, am ajuns la un spaţiu de sortare echivalent cu 15 terenuri de fotbal”, a declarat Cindy Miller, preşedinte UPS Europa. “Ne asigurăm astfel că nodul aerian de la Cologne rămâne centrul operaţiunilor noastre europene, o componentă cheie a operaţiunilor globale UPS şi una dintre cele mai avansate facilităţi din lume.”

    Zona de operare, care măsoară acum mai mult de o sută de mii de metri pătraţi, va creşte capacitatea de sortare cu 70%, până la 190.000 de pachete pe oră.

    “Această investiţie face parte dintr-o strategie pe termen lung de a lega Europa de America de Nord şi Asia, luând în calcul varianta tot mai probabilă a unui comerţ liberalizat”, a mai spus Miller.

  • MAE avertizează: Greva de pe aeroportul din Frankfurt poate duce la anularea unor curse

     Greva este programată, joi, în intervalul orar 03.00 – 15.00.

    MAE avertizează că acest lucru ar putea duce la “imposibilitatea continuării sau chiar anularea unor curse aeriene”.

    De asemenea, în cursul acestei săptămâni, au fost anunţate greve care ar putea perturba desfăşurarea activităţilor zilnice în landul Renania de Nord-Westfalia.

    MAE recomandă cetăţenilor români care se deplasează în Germania şi să consulte programul de zbor al companiilor aeriene pentru informaţii actualizate şi să se informeze pe pagina de internet www.mae.ro.

    Sindicatul german Verdi a cerut personalului de la sol din mai multe aeroporturi din ţară, între care şi cel din Frankfurt, numărul trei la nivel european, să intre în grevă joi, ceea ce va avea repercusiuni importante asupra traficului aerian, relatează AFP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin 30 de răniţi după ce un tren a deraiat la aeroportul din Chicago

     Persoanele au fost rănite uşor, potrivit primelor informaţii oferite de la faţa locului de poliţia din Chicago.

    Pentru moment nu este clar cu ce viteză circula trenul, dar acesta a sărit peste un paraşoc amplasat la capătul liniei şi a intrat peste o scară rulantă, potrivit purtătorului de cuvânt al serviciilor de pompieri din Chicago, Larry Langford.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: România sprijină stabilitatea Moldovei, în contextul crizei din Ucraina/ Leancă: Păzim graniţa!

     Aflat în drum spre Georgia, pentru o vizită oficială, premierul Victor Ponta s-a oprit la aeroportul din Chişinău, unde a avut o scurtă întrevedere cu omologul său moldovean, Iurie Leancă.

    El a precizat că a efectuat această oprire pentru a analiza, împreună cu premierul Republicii Moldova, stadiul proiectelor bilaterale, dar şi pentru a discuta despre situaţia din Ucraina.

    “Am discutat împreună, bineînţeles, situaţia din Ucraina, pentru că suntem atât de aproape, şi unii, şi alţii, de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Eu am spus tot timpul că, pe de-o parte, România, ca ţară membră a UE şi NATO, are poziţii perfect consolidate şi coordonate cu partenerii europeni şi transatlantici, dar, ştiind foarte bine care sunt puterile României, toate eforturile noastre se îndreaptă spre Moldova, care, în noiembrie, a avut curajul să ia o decizie pe care am salutat-o cu toţii, în sensul integrării europene şi acest curaj şi această viziune trebuie sprijinite cu toate puterile. Bucureştiul e mult mai aproape decât Bruxelles-ul”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tender vine cu un nou brand pe piaţa aeriană şi mizează pe aeroportul din Tulcea, unde zboară un singur pasager pe zi

    Compania aeriană Ten Airways, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, intră cu zboruri regulate-sub brandul Fly Romania- de pe aeroportul Delta Dunării din Tulcea. Acestea vor fi primele curse regulate operate pe acest aeroport.

    “De pe aeroportul nostru va zbura o aeronavă de tip MC Donnel Douglas spre Bucureşti şi spre Bergamo (în apropiere de Milano). Luna aceasta semnăm contractul. Cursele vor fi operate din aprilie-mai”, a spus Constantin Albu, directorul general al aeroportului din Tulcea.

    Pe de altă parte, şefu; companiei aeriene TEN Airways a declarat pentru ZF că a fost creat un nou brand –Fly Romania- pentru zborurile regulate care vor fi operate de companie spre Italia şi ulterior spre Germania.  Deja pe site-ul flyromania.com se pot rezerva bilete. Preţul unei curse dus-întors pe Bucureşti-Tulcea este de aproape 104  euro iar o călătorie dus-întors pe Tulcea-Bergamo este 65 de euro, potrivit site-ului.

    Pe 12 martie va avea loc inaugurarea acestor zboruri, potrivit lui. “Am ales aeroportul din Tulcea pentru că este bine poziţionat şi are potenţial de dezvoltare”, a spus el.

    Aeroportul din Tulcea este cel mai puţin tranzitat aeroport din ţară, în condiţiile în care nu a reuşit până acum să atragă companii care să efectueze curse regulate.

    În total pe  cele 16 aeroporturi funcţionale din România s-au înregistrat 10,7 milioane de pasageri anul trecut, nivel similar cu cel de anul anterior dar mai mare cu doar 7% faţă de cel raportat în 2010, potrivit datelor de la Asociaţia Aeroporturilor din România.

     Anul trecut, TEN Airways a fina­li­zat cu afaceri de circa 8 mil. euro, faţă de 1,3 mil. euro în 2012, potrivit repre­zen­tan­ţilor com­pa­niei. Compania are o flotă formată din nouă avioane proprii, din care şase sunt folosite pentru curse aeriene, restul fiind nefolosite.  TEN Airways a fost numită com­­pania naţională a Guineea Bissau. Vom face conexiunea cu Europa şi apoi cu America de Sud.

    TEN Airways operează în sistem charter şi în sistem ACMI (închirierea aeronavelor cu tot cu echipaj şi celelalte servicii, pentru a opera în numele companiei care preia aeronava) în ţări din Europa, Asia şi Africa. Printre clienţii companiei de pe continentul african se numără Air Senegal, Rwanda Air, Air Ivoire, iar din Europa compania românească Blue Air, Aegean Airlines, Dubrovnik Airline şi altele.

     Grupul Tender a preluat în 2008 compania aeriană Jetran Air, înfiinţată de americanul Douglas Morris Jaffe. La scurt timp de la intrarea în grupul lui Tender, compania Jetran Air, care îşi închiria aeronavele către alte companii aeriene, a intrat în insolvenţă la cererea lui Ovidiu Tender, iar mai apoi în lichi­dare. În 2009, omul de afaceri a înfiin­ţat şi compania TEN Airways, activă tot pe piaţa de zboruri charter. Avioanele Jetran Air erau deţinute de com­pania Tender SA, doar că acum sunt operate de TEN Airways, în timp ce com­pania Jetran Air apare pe site-ul Regis­trului Comerţului ca fiind în faliment.

     Compania TEN Airways este con­tro­lată de Ovidiu Tender (90%) şi de Pe­trişor Nicolae (10%), un vechi partener de afaceri al lui Ovidiu Tender, el fiind la începutul anilor 2000 repre­zen­tantul lui Tender în consiliul de administraţie al companiei de asigurări ARDAF (brand care a dispărut din piaţa asigurărilor).

     

     

  • Ucraina face apel la SUA şi Marea Britanie să îi garanteze suveranitatea

     Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia au fost garanţii independenţei Ucrainei, în Memorandumul de la Budapesta, semnat în 1994, în schimbul renunţării sale la armele nucleare, după prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, din care făcea parte.

    Rezoluţia cere ţărilor garante să-şi “confirme angajamentele” faţă de Ucraina şi să lanseze “consultări imediate cu (ea) în vederea diminuării tensiunii”.

    Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a fost convocat la ora locală 11.00 (şi ora României), pe tema situaţiei din crimeea, a anunţat preşedintele interimar Oleksandr Turcin, la tribuna Parlamentului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Două aeroporturi din Crimeea, ocupate de persoane înarmate. Kievul cere convocarea Consiliului de Securitate ONU

     UPDATE 13:00 – Elveţia a lansat o anchetă penală împotriva “clanului Ianukovici” pentru spălare de bani

    Autorităţile judiciare de la Geneva au anunţat vineri că au lansat o anchetă penală împotriva lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte al Ucrainei de către Parlament săptămâna trecută, şi a fiului său, Aleksandr Ianukovici, pentru “spălare de bani”.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro