Tag: transport

  • Înapoi în viitor: Mercedes-Benz, maşinile electrice şi noul brand EQ

    Mercedes-Benz a prezentat la Salonul Auto de la Paris un număr impresionant de modele, dar a atras atenţia mai ales prin maşinile pe care urmează să le producă în următorii câţiva ani. Producătorul german a înţeles că este pe cale să-şi piardă locul la masa automobilelor electrice şi a ieşit la atac cu noua EQ, o generaţie de maşini menită să redefinească transportul cu emisii zero.

    În viitor, mobilitatea se va sprijini pe patru concepte: conectat, autonom, folosit în comun şi electric”, a spus Dieter Zetsche, CEO al Daimler şi şeful diviziei de autoturisme Mercedes-Benz, cu ocazia lansării oficiale de la Paris. „Automobilul cu emisie zero reprezintă viitorul. Iar noul nostru brand, EQ, depăşeşte ideea maşinilor electrice. EQ reprezintă un ecosistem electric de servicii, tehnologii şi inovaţie. În 2007, conceptul e-smart a fost un pioner al motoarelor electrice. Acum suntem pregătiţi să lansăm o ofensivă a produselor electrice care va acoperi toate segmentele auto, de la maşini compacte la cele de lux.”

    Generaţia EQ reprezintă astfel noul brand al Mercedes-Benz pentru maşini electrice. Denumirea EQ, a explicat Dieter Zetsche, se referă la termenul de „inteligenţă electrică” şi este derivat din alte sintagme asociate companiei.

    Conceptul EQ prezentat la Paris este bazat pe platforma de GLC şi seamănă destul de mult cu un SUV coupe. Alegerea nu este întâmplătoare: vânzările de SUV‑uri au crescut în mod constant în ultimii ani, reprezentând una dintre cele mai solide surse de venituri pentru Mercedes-Benz. Acest lucru este evident şi pe piaţa românească; e suficient să vă uitaţi cu atenţie prin parcări publice: SUV-urile sau crossoverurile sunt la tot pasul. Sedanurile, în schimb, reprezintă un segment de piaţă în scădere şi îşi pierd, într-o tot mai mare măsură, statutul de maşină de familie. O altă percepţie care nu mai este conformă cu realitatea se referă la faptul că SUV-urile sunt maşini care oferă o ţinută de drum potrivită mai curând pentru offroad; dar SUV-urile de azi nu mai au prea mare legătură cu modelele originale, dezvoltate pe platforme şi pe şasiuri de maşini militare, oferind condiţii la fel de bune ca în cazul unui sedan. Astfel, condiţiile din maşinile crossover de astăzi pot atrage un public extrem de numeros, interesat mai mult de spaţiu şi scaune de piele decât de viteza cu care poate pleca de la stop. Prin urmare, dacă nu vorbim de ecologişti convinşi sau de oameni care vor să câştige şi o fracţiune din preţul combustibilului, SUV-urile par a fi opţiunea ideală: o poziţie mai bună la volan, mai mult spaţiu, plus toate avantajele pe care le oferea anterior un sedan. Noua generaţie de automobile propusă de cei de la Mercedes-Benz va fi bazată pe o arhitectură modulară, care să permită scalarea diferitelor componente în funcţie de baterii. Astfel, spun reprezentanţii companiei, arhitectura în cauză va reprezenta o soluţie viabilă pentru SUV-uri, limuzine sau alte modele de serie.

  • Povestea câinilor care au salvat un oraş de la dispariţie

    ”Câinii sunt cei mai buni prieteni ai omului, dar uneori sunt salvatorii noştri”, sintetizează jurnaliştii de la BBC povestea locuitorilor unui oraş izolat din Alaska şi salvaţi de câini.

    În 1925, micul oraş din Nome a fost năpădit de o epidemie de difterie mortală. Pentru a salva locuitorii oraşului, 20 de echipe de câini de sanie au transportat o anti-toxină vitală pe o distanţă de mai mult de 1.000 de kilometri de gheaţă şi zăpadă, în doar şase zile, prin cele mai brutale condiţii de iarnă.

    Difteria este o boală cauzată de o infecţie care afectează mai ales nasul şi gâtul, iar netratată, poate fi fatală. În prezent este rară, datorită vaccinurilor, dar în 1925, situaţia era diferită. Epidemia a venit în cel mai prost moment, când oraşul Nome se confrunta cu cea mai dură iarnă din ultimii 20 de ani, motiv pentru care nu existau rezervele de ser necesare tratării bolii. Fără acestea, doctorii oraşului preziceau o rată a mortalităţii de 100%. Cel mai apropiat loc de unde putea fi procurat serul se afla la 1.085 de kilometri, în Neana.  Pe 24 ianuarie 1925, un consiliu de sănătate al oraşului a votat în unanimitate folosirea câinilor de sanie pentru a transporta serul din Neana în Nome.

    Acest lucru a fost posibil prin intermediul Serviciului Poştal al Statelor Unite, care folosea câini în mod regulat pentru a transporta poşta în Alaska. În mod normal, parcurgerea rutei pentru serviciul poştal ar fi durat 25 de zile, interval mult prea lung pentru salvarea locuitorilor oraşului Noma, astfel câinii au parcurs ruta respectivă în mai puţin decât un sfert din durata obişnuită.

    Câinii husky au fost aduşi în Siberia de un negustor de blană pe nume William Goosak, la începutul secolului XX, după ce el a identificat potenţialul câinilor de sanie. În prezent, astfel de câini concurează în curse de sănii epice şi sunt cele mai rapide mamifere pe distanţe mai mari de 16 kilometri, potrivit BBC.  

  • S-a lansat primul serviciu de livrări cu drone din lume. Se vor efectua până la 150 de zboruri zilnice

    Rwanda a lansat astăzi, în prezenţa preşedintelui Paul Kagame, primul serviciu naţional de livrări cu drone din lume, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în districtul Muhanga. Guvernul din Rwanda va utiliza dronele pentru a transporta sânge către 21 de centre de transfuzii situate în jumătatea de vest a ţării. Prin intermediul acestui serviciu pot fi acoperite, la cerere, până la 150 de zboruri zilnice.

    Dronele şi serviciul de livrare sunt operate de Zipline, o companie de robotică cu sediul în California. Pentru început, dronele vor transporta doar sânge, însă parteneriatul internaţional dintre UPS, Gavi – Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare – şi Zipline îşi propune să ajute la extinderea livrărilor de servicii medicale şi vaccinuri care pot salva vieţi.

    „Dronele sunt foarte utile, atât din punct de vedere economic, cât şi din cel al îmbunătăţirii serviciilor medicale. Suntem bucuroşi să lansăm această tehnologie inovatoare şi să colaborăm cu partenerii noştri pentru a o dezvolta în viitor”, a declarat preşedintele Rwandei, Paul Kagame.

    În ţările în curs de dezvoltare, accesul la produse şi servicii medicale care pot salva vieţi este îngreunat de infrastructura slabă. Autorităţile nu au capacitatea de a livra medicamentele necesare de la oraş către zonele rurale sau izolate, din cauza lipsei mijloacelor de transport, sistemelor de comunicaţii şi reţelei de distribuţie adecvate.

    În Rwanda, hemoragia postnatală este principala cauză de deces a femeilor gravide. Sângele trebuie să fie depozitat şi transportat la anumite temperaturi, altfel îşi pierde valabilitatea. Pentru că există mai multe grupe de sânge şi nici o modalitate de a estima cu precizie nevoile viitoare, multe clinici de transfuzie nu au în stoc tot necesarul de sânge.

    În timpul lungului sezon ploios din Rwanda, foarte multe drumuri devin impracticabile sau inundate de ape. Prin urmare, se întâmplă foarte des ca persoane care au nevoie urgentă de transfuzii să nu primească sângele care le poate salva viaţa.

    Programul naţional de livrări cu drone permite centrelor de transfuzii din jumătatea vestică a ţării să plaseze comenzi de urgenţă, prin intermediul SMS-urilor. Comenzile sunt primite la baza Zipline, cunoscută sub denumirea Nest/Cuibul, situată în regiunea Muhanga, unde compania deţine o flotă de 15 drone Zip.

    Fiecare dronă Zip poate acoperi până la 150 km dus-întors – chiar şi pe condiţii de vânt şi ploaie – şi poate transporta 1,5 kg de sânge, suficient pentru a salva viaţa unei persoane. Dronele Zip decolează şi aterizează de la baza Nest, iar livrările sunt făcute prin coborârea aproape de sol şi lansarea medicamentelor la un loc desemnat denumit „cutia poştală”, în apropierea centrelor medicale pe care le deservesc. Zipline va opera între 50 şi 150 de zboruri de urgenţă în fiecare zi, către 21 de centre de transfuzii din jumătatea de vest a Rwandei şi poate onora comenzile în aproximativ 30 de minute.

    Rwanda intenţionează să extindă serviciul de livrări cu drone Zipline şi în jumătatea de est a ţării, la începutul anului 2017, acoperind astfel nevoile celor 11 milioane de cetăţeni, care se vor afla în aria de livrare a medicamentelor care le pot salva viaţa.

    „Incapacitatea autorităţilor de a livra medicamente salvatoare persoanelor care au nevoie stringentă de ele cauzează în fiecare an milioane de decese care pot fi prevenite, în întreaga lume. Zipline va ajuta la eradicarea acestei probleme”, a declarat Keller Rinaudo, CEO Zipline. „Am dezvoltat un sistem de livrare instant, pentru oameni, oferind posibilitatea ca medicamentele să fie livrate la cerere şi cu costuri reduse, oriunde.”
    „Dronele au potenţialul de a revoluţiona modul în care comunităţile izolate au acces la produse medicale de urgenţă. Orele economisite cu această tehnologie în livrarea unor produse din sânge sau a unui vaccin pentru cineva expus la rabie, pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte”, a declarat dr. Seth Berkley, CEO Gavi, Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare. „Acest proiect va constitui un test important al modului în care dronele pot îmbunătăţi livrarea de vaccinuri specifice în întreaga lume. Fiecare copil merită să aibă acces la vaccinuri de bază, care pot salva vieţi. Această tehnologie ar putea fi pasul către îndeplinirea acest deziderat.”
     

  • S-a lansat primul serviciu de livrări cu drone din lume. Se vor efectua până la 150 de zboruri zilnice

    Rwanda a lansat astăzi, în prezenţa preşedintelui Paul Kagame, primul serviciu naţional de livrări cu drone din lume, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în districtul Muhanga. Guvernul din Rwanda va utiliza dronele pentru a transporta sânge către 21 de centre de transfuzii situate în jumătatea de vest a ţării. Prin intermediul acestui serviciu pot fi acoperite, la cerere, până la 150 de zboruri zilnice.

    Dronele şi serviciul de livrare sunt operate de Zipline, o companie de robotică cu sediul în California. Pentru început, dronele vor transporta doar sânge, însă parteneriatul internaţional dintre UPS, Gavi – Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare – şi Zipline îşi propune să ajute la extinderea livrărilor de servicii medicale şi vaccinuri care pot salva vieţi.

    „Dronele sunt foarte utile, atât din punct de vedere economic, cât şi din cel al îmbunătăţirii serviciilor medicale. Suntem bucuroşi să lansăm această tehnologie inovatoare şi să colaborăm cu partenerii noştri pentru a o dezvolta în viitor”, a declarat preşedintele Rwandei, Paul Kagame.

    În ţările în curs de dezvoltare, accesul la produse şi servicii medicale care pot salva vieţi este îngreunat de infrastructura slabă. Autorităţile nu au capacitatea de a livra medicamentele necesare de la oraş către zonele rurale sau izolate, din cauza lipsei mijloacelor de transport, sistemelor de comunicaţii şi reţelei de distribuţie adecvate.

    În Rwanda, hemoragia postnatală este principala cauză de deces a femeilor gravide. Sângele trebuie să fie depozitat şi transportat la anumite temperaturi, altfel îşi pierde valabilitatea. Pentru că există mai multe grupe de sânge şi nici o modalitate de a estima cu precizie nevoile viitoare, multe clinici de transfuzie nu au în stoc tot necesarul de sânge.

    În timpul lungului sezon ploios din Rwanda, foarte multe drumuri devin impracticabile sau inundate de ape. Prin urmare, se întâmplă foarte des ca persoane care au nevoie urgentă de transfuzii să nu primească sângele care le poate salva viaţa.

    Programul naţional de livrări cu drone permite centrelor de transfuzii din jumătatea vestică a ţării să plaseze comenzi de urgenţă, prin intermediul SMS-urilor. Comenzile sunt primite la baza Zipline, cunoscută sub denumirea Nest/Cuibul, situată în regiunea Muhanga, unde compania deţine o flotă de 15 drone Zip.

    Fiecare dronă Zip poate acoperi până la 150 km dus-întors – chiar şi pe condiţii de vânt şi ploaie – şi poate transporta 1,5 kg de sânge, suficient pentru a salva viaţa unei persoane. Dronele Zip decolează şi aterizează de la baza Nest, iar livrările sunt făcute prin coborârea aproape de sol şi lansarea medicamentelor la un loc desemnat denumit „cutia poştală”, în apropierea centrelor medicale pe care le deservesc. Zipline va opera între 50 şi 150 de zboruri de urgenţă în fiecare zi, către 21 de centre de transfuzii din jumătatea de vest a Rwandei şi poate onora comenzile în aproximativ 30 de minute.

    Rwanda intenţionează să extindă serviciul de livrări cu drone Zipline şi în jumătatea de est a ţării, la începutul anului 2017, acoperind astfel nevoile celor 11 milioane de cetăţeni, care se vor afla în aria de livrare a medicamentelor care le pot salva viaţa.

    „Incapacitatea autorităţilor de a livra medicamente salvatoare persoanelor care au nevoie stringentă de ele cauzează în fiecare an milioane de decese care pot fi prevenite, în întreaga lume. Zipline va ajuta la eradicarea acestei probleme”, a declarat Keller Rinaudo, CEO Zipline. „Am dezvoltat un sistem de livrare instant, pentru oameni, oferind posibilitatea ca medicamentele să fie livrate la cerere şi cu costuri reduse, oriunde.”
    „Dronele au potenţialul de a revoluţiona modul în care comunităţile izolate au acces la produse medicale de urgenţă. Orele economisite cu această tehnologie în livrarea unor produse din sânge sau a unui vaccin pentru cineva expus la rabie, pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte”, a declarat dr. Seth Berkley, CEO Gavi, Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare. „Acest proiect va constitui un test important al modului în care dronele pot îmbunătăţi livrarea de vaccinuri specifice în întreaga lume. Fiecare copil merită să aibă acces la vaccinuri de bază, care pot salva vieţi. Această tehnologie ar putea fi pasul către îndeplinirea acest deziderat.”
     

  • Transportul conectat în viziunea Daimler

    La Internationale Automobil-Ausstellung (IAA) 2016 Hanovra, cel mai mare eveniment din lume dedicat vehiculelor comerciale, toate discuţiile s-au învârtit în jurul unui concept: conectivitatea.

    În condiţiile în care „ameninţarea“ IoT (internet of things – n.red.) este din ce în ce mai evidentă, transportatorii de pretutindeni încearcă să adapteze modelele de lucru la noua eră digitală: flote conectate, servicii de asistenţă pentru şofer sau chiar maşini autonome.

    Lanţul logistic se sprijină astfel pe mai mulţi participanţi, precum producători de camioane, depozitari, clienţi şi mulţi alţii; conectivitatea şi crearea unei reţele inteligente de transport par să devină temele centrale pentru aceştia. Companiile de renume precum Daimler, Scania, Volvo sau Iveco au prezentat modele care ies în evidenţă în special prin soluţiile tehnologice adoptate; este posibil ca unele dintre acestea să nu ajungă niciodată pe drumuri, fiind în multe cazuri vorba de prototipuri, dar intenţia producătorilor este de a se concentra mai mult pe conectarea maşinilor între ele; la un sistem central inteligent preocuparea este evidentă.

    Tot în cadrul IAA 2016 s-au acordat, în cadrul unei ceremonii, distincţiile camionul anului, autobuzul anului şi van-ul anului. Poate că e mult spus „ceremonie“, pentru că deşi evenimentul a fost destul de bine regizat, premiile acordate nu au adus mari surprize; câştigătorii categoriei autobuzul anului, spre exemplu, colantaseră deja maşina premiată cu ore bune înainte de acordarea titlului. La fel şi în cazul camionului laureat, unde producătorii ofereau la stand brelocuri incripţionate cu „Truck of the Year 2017“.

    Vizitatorii au avut însă ce admira, pentru că şi unele companii care nu produc decât subansambluri, aşa cum este Bosch, au pus în scenă viziunea lor despre cum ar trebui să arate camionul ideal. Desigur, este din nou vorba despre un prototip care nu va intra niciodată în producţie. Prin lansarea în premieră mondială a Urban eTruck, divizia de camioane a Daimler a legat practic principalele două trenduri de la Hanovra: digitalizare şi e-mobilitate (concept care se referă la maşini electrice). Este vorba de un vehicul care produce zero emisii locale şi este extrem de silenţios, dar care asigură performanţele unui camion cu motor pe combustie în ceea ce priveşte capacitatea de încărcare.

    Urban eTruck este mai greu cu 1,7 tone decât un camion de dimensiuni similare pe diesel, iar bateriile susţin o autonomie de 200 de kilometri. Un aspect interesant este modul în care şoferul este asistat de sistemul de operare, prin intermediul a două displayuri care ocupă locul destinat, în mod obişnuit, instrumentelor standard. Displayul central afişează mai multe informaţii de bază, precum cele despre drum, dar şi diferenţa dintre autonomia estimată şi cea reală. Iar aici apare, potrivit celor de la Daimler, adevărata inovaţie: în vreme ce traseul definit iniţial se bazează pe un consum mediu al bateriilor, evenimentele din trafic pot influenţa semnificativ acele date. În acel moment, sistemul central sugerează mai multe opţiuni pentru a reduce consumul şi pentru a obţine o autonomie mai mare.

    Grupul Daimler este prezent pe piaţa locală prin Star Transmission, care a finalizat recent o nouă investiţie de 13 milioane de euro într-o hală de producţie din cadrul fabricii companiei din Cugir, judeţul Alba. În noua unitate au fost angajaţi 150 de oameni, iar aceştia vor produce conducte de înaltă presiune pentru motoarele pe benzină.

  • KropApp, prima platformă care conectează fermierii şi comercianţii de cereale cu transportatorii

    KropApp este o soluţie informatică gândită pentru agricultura din România, fiind primul produs software care integrează cererea şi oferta de transport în domeniul agriculturii. KropApp le permite fermierilor, procesatorilor şi comercianţilor de cereale să descopere, în timp real, tarifele din piaţă.

    Atât comenzile clienţilor cât şi ofertele de preţ ale transportatorilor sunt actualizate în timp real şi pot fi modificate în orice moment de către utilizatori. Soluţia informatică a fost concepută şi dezvoltată de Bogdan Popescu şi Alin Stanciu.

    „KropApp oferă această platformă de licitaţii online în care, la cererilor de transport ale clienţilor (fermieri, procesatori sau traderi de cereale) le răspund în mod transparent ofertele transportatorilor, la cele mai mici preţuri pe care piaţa le poate oferi în acea perioadă. Sistemul pe care noi l-am gândit va genera o alocare eficientă a resurselor de transport din agricultură şi, corespunzător, va creşte atât profitul clientilor, cât şi al transportatorilor. Interfaţa este uşor de folosit, utilizatorii fiind în permanenţă în contact cu piaţa prin sistemul de notificări, atât în versiunea desktop cât şi în versiunile mobile“, a declarat Bogdan Popescu, cofondator al acestui proiect.  

    KropApp poate fi descărcat din Play Store pentru Android şi din App Store pentru dispozitivele cu iOS. Utilizatorii sunt exclusiv persoane juridice, iar pentru crearea unui profil valid este nevoie de CIF al companiei, atât pentru clienţi, cât şi pentru transportatori.

    După lansare, procesul de dezvoltare a KropApp va continua. Platforma va oferi conturi detaliate de prezentare pentru fiecare utilizator şi două module operaţionale. Unul dintre module va monitoriza execuţia comenzilor în timp real şi va furniza pieţei detalii despre trafic şi timpi de aşteptare în locaţiile importante ale comerţului cu cereale.

    Al doilea modul va furniza servicii de back office pentru gestiunea logisticii proprii sau închiriate, eliberând organizaţiile de o importantă presiune operaţională, în special în timpul campaniilor agricole.

    Mai mult, va fi introdusă şi opţiunea de review, care va ajută utilizatorii să se orienteze spre cei mai buni fermieri, dar şi transportatorii, în baza calificativelor acumulate de la ceilalţi parteneri cu care au colaborat.

  • Transportul viitorului care ar putea transforma profund economia lumii

    Iritat de costul mare – circa 68 de miliarde de dolari – pe care îl presupunea proiectul feroviar de mare viteză din California, în 2013 Elon Musk a propus o alternativă, pe care a numit-o Hyperloop: capsule ce levitează şi se deplasează prin tuburi aproape vidate, la o viteză apropiată de cea a sunetului. După calculele sale, o cursă Hyperloop de la Los Angeles la San Francisco ar dura doar 36 de minute şi ar costa de 10 ori mai puţin. „Am putea asemăna această experienţă cu teleportarea reală, ceea ce ar fi minunat“, a declarat Musk, spunând că Hyperloop este „singura opţiune pentru o călătorie superrapidă“.

    Iar reacţiile la spusele lui Musk au împânzit internetul. Susţinătorii au argumentat că rutele hyperloop ar putea transforma economia într-un mod care nu s-a mai văzut de la inventarea traficului aerian, transformând oraşe îndepărtate în staţii pe harta hypeloop. Alţii au considerat ideea doar un scenariu SF. Oricum, Musk a declarat că e prea ocupat cu SpaceX şi Tesla pentru a construi acest nou proiect şi făcut o invitaţie către oricine ar fi suficient de ambiţios să încerce. 

    Astăzi, două startup-uri – Hyperloop One şi Hyperloop Transport Technologies – se întrec pentru a pune în aplicare acest proiect. Folosesc sute de ingineri şi au strâns milioane de la fonduri de capital de risc, s-au întâlnit cu liderii mondiali, au semnat acorduri cu naţiunile suverane şi au făcut parteneriate cu firme de inginerie la nivel mondial. Deşi ei afirmă că totul merge ca pe roate, se pare că nu totul se desfăşoară conform aşteptărilor. Într-o dimineaţă călduroasă de mai, cei de la Hyperloop One au invitat un convoi de jurnalişti, investitori şi demnitari pentru a vizita fabrica lor principală, aflată la o oră de mers din Las Vegas în deşertul Nevada. Evenimentul avea atmosfera clasică a unui concert rock – cu muzica urlând în difuzoare, cu ecrane luminoase afişând logoul companiei, recent rebranduit – însă scopul publicului era altul: de a vedea un test al sistemului de propulsie care ar alimenta designul hyperloop al companiei.

    Pe scenă, Shervin Pishar, un tip brunet cu zâmbet larg, cofondatorul şi preşedintele executiv al companiei, salută publicul; în acest timp este înconjurat de partenerii de la ARUP AEOM, un gigant în domeniul ingineriei, şi arhitectul Bjarke Ingels. Însă, în spatele scenei totul fierbea: generatoarele pentru teste cedaseră cu câteva minute înainte. Copleşiţi de emoţii, cei din echipă şi-au dat seama prea târziu că le-au activat mai devreme decât ar fi trebuit şi acestea s-au supraîncălzit. Aflat şi el pe scenă, BamBrogan, unul dintre cofondatori şi director de tehnologie, a preluat problema. Fost inginer la SpaceX, s-a consultat rapid cu echipa pentru a reuşi să ducă la capăt demonstraţia cu un singur generator, chiar dacă nu la viteza planificată. După o dramatică numărătoare inversă, motorul electric a pornit şi aparatul a plecat cu 186 kph, oprindu-se într-o dună mare de nisip; la fel ca mare parte din tehnologia Hyperloop, frânele nu sunt încă perfecţionate.

    În camera de control, inginerii s-au îmbrăţişat, iar publicul a chiuit şi a aplaudat. În depărtare se poate vedea traseul aprobat pentru testele hypeloop – „Deevloop“ – pe care compania intenţionează să-l construiască până la începutul lui 2017. Deşi prima rută comercială nu a fost decisă încă, BamBrogan a declarat că hyperloop va transporta marfă până în 2019 şi oameni până în 2021. Testul a ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Hyperloop părea să afirme că ideea pe care considerăm acum imposibil de pus în practică este pe cale de a deveni curând realitate. Însă generatoarele nu au fost singurele lucruri care au mers prost la Hyperloop One. Câteva săptămâni mai târziu, BamBrogan demisiona, iar cei doi cofondatori s-au găsit implicaţi într-o bătălie juridică cu o miză de 250 de milioane de dolari.

    Shervin Pishvar s-a născut în Iran la începutul anilor 1970, iar când avea doar şase ani familia Pishevar a fugit din locurile natale din cauza revoluţiei şi a războiului dintre Iran şi Irak şi s-a mutat în Washington DC. Tatăl său a lucrat ca şofer de taxi – de aici şi inspiraţia sa viitoare pentru investiţiile în Uber – şi mama sa ca menajeră. După ce a absolvit la Berkley a lansat o serie de start-up-uri tehnologice, iar în 2011 a vândut unul dintre ele – Webs.com – cu 117,5 milioane de dolari. Din acel moment a început apetenţa sa pentru diverse investiţii.

    În Silicon Valley, Pishevar şi-a construit o reputaţie de petrecăreţ, împrietenindu-se şi socializând cu diverse personalităţi publice. Într-o excursie l-a cunoscut pe Elon Musk şi au ajuns să vorbească despre hyperloop, când proiectul nu era cunoscut încă publicului larg. „Sunt puţin cam ocupat să ajung pe Marte, să construiesc Tesla şi să cresc cinci băieţi. Aşa că îl voi preda cui doreşte să încerce“, i-a spus Musk atunci. Fărăsă stea pe gânduri, Pishevar s-a implicat şi l-a determinat pe Musk să facă public acest proiect. În acea lună de august, în 2013, controversatul inventator şi-a pus propunerea pe hârtie: hyperloop va consta într-un tub de oţel, aproape vidat, unde capsulele destinate pasagerilor ar putea călători la viteze de peste 1,200 de km/h.

     

  • Patronatele din transporturi invită firmele să renunţe la RCA

    Grupul de federaţii şi confederaţii patronale din domeniul transporturilor care au organizat, la 15 septembrie, protestul faţă de scumpirea poliţelor de asigurare pentru răspundere civilă auto (RCA) invită firmele să renunţe la aceste asigurări, deşi ele sunt obligatorii.

    „Invităm toate firmele care nu pot face publice în mod transparent metodele de calcul ale valorilor RCA să renunţe la RCA!”, se arată într-un comunicat al transportatorilor.

    Aceştia se întreabă „cum societăţi de asigurări similare din toate ţările UE pot să opereze asigurări RCA la tarife de 5-10 ori mai mici decât în România, fără să clameze pierderi?”.

    Comunicatul este transmis de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) şi de organizaţiile patronale APTE 2002, FORT şi APULUM.

    Reacţia transportatorilor vine ca urmare a intervenţiilor Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR) prin care conducătorii auto profesionişti, dar şi angajatorii acestora, sunt acuzaţi că nu întreprind măsuri eficiente pentru mărirea gradului de siguranţă în circulaţie şi reducerea accidentelor.

    De asemenea, patronatele din transporturi solicită Parlamentului „să asigure prin intermediul ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) publicarea valorilor pe ultimii cinci ani pentru fiecare categorie de autovehicule asigurate RCA, dar şi agregate”, astfel încât să se evidenţieze scumpirile din perioada 2015-2016.

    Guvernul a adoptat joi, 15 septembrie, o Ordonanţă de Urgenţă prin care recomandă ASF o nouă formulă de calcul pentru poliţele RCA şi plafonează costul acestei asigurări la 7.500 de lei.

  • Sfatul de business al săptămânii de la Mircea Vlah, CEO al Dumagas: „Visaţi şi munciţi permanent şi disciplinat pentru visele voastre!“

    Mircea Vlah a preluat conducerea Dumagas, cu activităţi de logistică şi transport, în urmă cu doi ani, momement în care compania se confrunta cu o situaţie dificilă. Anul trecut, compania a realizat o cifră de afaceri de 191 milioane de lei, în creştere cu circa 12% faţă de 2014. În 2015, compania a avut un profit net de 331.000 lei, după mai mulţi ani în care a înregistrat pierderi.

    Dumagas nu mai înregistrase profit net din anul 2007, perioadă în care compania fondată de familia Dugăeşescu a fost preluată de fondul de investiţii Bancroft. Compania are 480 de angajaţi şi  lucrează cu producători din România care exportă în străinătate, dar şi cu companii din Bulgaria şi Turcia, pentru care transportatorul livrează marfa în vestul Europei. Mircea Vlah şi-a început cariera în domeniul logisticii în 2004, lucrând în companii ca Danzas, DHL, iar din 2014 s-a alăturat Dumagas, iniţial ca deputy CEO; la numai şase luni a fost numit CEO. Mircea Vlah estimează pentru anul în curs o cifră de afaceri mai mică pe fondul vânzării diviziei de cisterne alimentare către Klacska; Dumagas a vândut şi divizia de depozitare la temperaturi ambientale.

    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?

    Cel mai dificil moment din carieră a fost preluarea conducerii Dumagas Transport S.A. Compania se afla în 2014 într-o situaţie financiară dificilă şi am fost pentru prima dată confruntat cu deficitul de numerar şi consecinţele sale. Am depăşit aceste momente prin introducerea unor politici mixte de reduceri de cheltuieli dar şi renunţarea la anumite servicii (chiar şi clienţi) care aduceau pierderi lună de lună. Cu noua viziune am construit un plan de afaceri pe care l-am prezentat acţionarilor, băncilor şi chiar furnizorilor mari, astfel încât să putem continua activitatea şi, chiar mai mult, să activăm planul de investiţii şi înnoire al flotei. Procesul de reorganizare şi restructurare a durat doi ani şi s-au încheiat cu succes anul acesta, la finalul celui de-al doilea trimestru.

    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?

    Pe parcursul acestei experienţe am aplicat cunoştinţele teoretice anterioare de management al schimbării, de planificare, organizare, control şi delegare şi, în plus, am adăugat competenţe noi în managementul financiar şi organizaţional.

    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?

    Greşeala nerepetată.

    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

    Sportiv de performanţă (atletism, volei sau baschet).

    CE PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?

    Funcţionar public.

    UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ.

    Să viseze şi să muncească permanent, constant, organizat şi disciplinat pentru visele lor.


    PEREFRINŢE


    CUVÂNT: Sustenabil

    CARTE: „Un veac de singuratate“, de Gabriel Garcia Marquez

    PERSONALITATE: Barack Obama
     

  • Povestea incredibilă a românului de 29 de ani care a ajuns cel mai mare client al camioanelor Mercedes

    Cristian Dolofan, 29 de ani, absolvent de Politehnică, secţia transporturi rutiere, a devenit cel mai mare client de camioane Mercedes-Benz prin compania Dolo Trans Olimp, care în următoarele două săptămâni va ajunge la o flotă de peste 250 de camioane.

    „Anul acesta chiar se simte revigorarea economică în România, în special în industria auto, de la transportul de maşini la transport componente. În plus, cu peste 250 de ca­mioane intrăm în liga marilor transportatori şi avem acces direct la licitaţii, alături de camioane şi semiremorci noi“, a spus Cristian Dolofan, acţionarul majoritar al Dolo Trans Olimp. De asemenea, Dolo Trans Olimp colaborează cu case de expediţii precum DHL sau Gefco.

    Povestea incredibilă a românului de 29 de ani care a ajuns cel mai mare client al camioanelor Mercedes. Cum a ajuns la această afacere