Dacă îi ascultăm însă pe analiştii străini, ajungem să credem că de o nouă criză ne poate scăpa pur şi simplu absenţa unei noi crize în zona euro, ţinând cont de tripla dependenţă a României, mai accentuată decât a altor economii din Est, faţă de finanţarea străină, faţă de creditorii bancari străini si faţă de exporturile spre zona euro.
E adevărat că mai toate analizele străine, în general făcute de marile bănci, despre riscurile contagiunii Estului de pe urma crizei Vestului par a se referi la un etern drob de sare, având în vedere că România a suportat foarte lin din 2010 până acum criza datoriilor din zona euro, în ciuda faptului că unele bănci şi-au redus expunerea pe piaţa românească, iar fluctuaţiile violente ale percepţiei investitorilor au afectat în diverse momente şi leul, şi bursa. Astfel de analize pun în lumină însă nu iminenţa vreunui dezastru economic care ne-ar viza, ci slăbiciuni de structură ale economiei, care se pot transforma în riscuri dacă apar probleme în zona euro: pe de o parte, lipsa de resurse interne suficiente de creştere economică, de la capitalul propriu la existenţa unei pieţe interne solide, precum şi “monocultura” exporturilor direcţionate către zona euro.
Într-un raport publicat de la finele lui iulie, Morgan Stanley măsura riscul de contagiune în Europa de Est la nivelul pieţelor financiare, prin riscul de depreciere a monedelor naţionale; la nivelul expunerii băncilor occidentale, prin riscul de dispariţie a unor resurse de creştere a creditării; la nivelul economiei reale, prin faptul că o creştere mai slabă în zona euro (care s-a şi manifestat între timp, cu o rată de creştere de numai 0,2% în trimestrul al doilea faţă de precedentul) ameninţă progresia PIB în ţările cu o cerere internă solidă (Cehia) şi “mai ales în cele care au profitat până acum cel mai mult de cererea externă ca să iasă din recesiune, exportând majoritatea producţiei – Ungaria şi România”.
Într-un raport încă mai elaborat, analiştii Citibank au întocmit un indice al contagiunii pentru economiile emergente (vezi grafic), bazat în general pe aceleaşi variabile esenţiale: cât din rezervele valutare reprezintă creanţele deţinute de băncile europene, cât din PIB reprezintă datoria publică, cât din creşterea economică reprezintă exporturile către zona euro, ce necesităţi externe de finanţare are ţara şi care e ponderea în PIB a investiţiilor străine speculative (bani fierbinţi). După astfel de criterii, România iese pe locul 8 din 22, într-un clasament al riscului condus oricum de economiile emergente din Europa Centrală şi de Est.
De la astfel de puncte vulnerabile trebuie pornit, cel mai probabil, pentru a evalua capacitatea economiei de a scăpa de o reintrare în recesiune cauzată de evenimentele externe. Exemplu: după anunţarea de către Statistică, săptămâna trecută, a estimărilor-semnale de creştere economică pe trimestrul al doilea (0,2% faţă de trimestrul I, respectiv 0,3% în serie ajustată sezonier faţă de trimestrul al doilea din 2010 şi 1,7% în serie brută faţă de aceeaşi perioadă), premierul Emil Boc a declarat că România nu numai că rămâne în grafic pentru ţinta de creştere de 1,5% avută în vedere pentru tot anul, dar reuşeşte să se menţină pe o creştere trimestrială superioară unor ţări ca Germania (0,1%) sau Franţa (0). Decisiv este acum, a adăugat Emil Boc, trimestrul al treilea, cu cea mai mare pondere în PIB, pentru care a fost pregătită o rectificare de buget de natură să susţină investiţiile şi crearea de locuri de muncă.
Al treilea trimestru însă “are o bază slabă de pornire, atâta vreme cât scăderea vânzărilor de retail s-a concentrat spre sfârşitul trimestrului al doilea, în luna iunie, astfel încât va fi nevoie de creşteri lunare puternice spre a trage în teritoriu pozitiv rezultatul pe perioada iulie-septembrie”, remarcă Vlad Muscalu, analist al ING Bank România. În iunie, vânzările din retail, ca măsură a cererii interne de consum, au scăzut faţă de luna mai cu -1,2%, la cel mai redus nivel al anului (-1,2%), în special pe seama produselor nealimentare, într-un trimestru cu o scădere a vânzărilor din retail de 0,8% (mai puţin pronunţată totuşi decât în primele trei luni ale anului – 2,6%).
“Reducerea vânzărilor în acest trimestru cu 6%, în termeni anuali, şi a investiţiilor străine directe cu 14% oferă repere pentru o evaluare negativă a consumului privat şi a investiţiilor”, remarcă Dumitru Dulgheru, analist al BCR, care apreciază că redresarea economică rămâne fragilă (creşterea trimestrială de 0,2% este sub aşteptările pieţei de 0,8%), având în vedere că “cererea externă şi-a pierdut mult din impuls, iar temerile de o acutizare a crizei datoriilor din zona euro ar putea afecta industria românească în restul anului”. Analistul BCR păstrează estimarea de creştere a PIB de 2% pentru tot anul, însă adaugă că “o încetinire mai mare a exporturilor în a doua jumătate a anului ar putea avea un impact negativ asupra creşterii economice, ţinând cont că situaţia externă se menţine tensionată, cel puţin pe termen scurt”.
La o concluzie similară au ajuns şi analiştii Citibank care comentează de obicei situaţia României, Ilker Domac şi Gultekin Isiklar. “Cererea internă rămâne slabă, iar producţia industrială pierde impuls. Perspectivele mai slabe de creştere ale Germaniei şi ale economiei mondiale complică dinamica de creştere pentru România, pentru că îi afectează performanţa de export”, notează cei doi, făcând cunoscut că reduc în consecinţă estimarea de creştere a PIB pentru acest an de la 2% la 1,6%. Ei introduc în ecuaţie şi faptul că bucuria scăderii spectaculoase a inflaţiei în iunie şi iulie poate fi de scurtă durată şi fără efecte la nivelul dobânzilor, întrucât, “în ciuda unei perspective mai bune a inflaţiei, viitoarele ajustări de preţuri administrative şi riscurile asociate cu aplicarea programului cu FMI şi UE în anul electoral vor face BNR să menţină dobânda de politică monetară neschimbată”.
Iar situaţia dobânzilor se grefează pe un fundal în care, după opinia lui Cezar Furtună, partener servicii financiare al KPMG în România, “există în continuare îngrijorări semnificative cu privire la nivelul împrumuturilor neperformante acordate de băncile europene către companiile si persoanele fizice din România şi suntem încă departe de a vedea scăderi semnificative ale provizioanelor pentru imprumuturi”.
Cu ce rămânem, aşadar? Cu agricultura, deja un succes indiscutabil al anului, cu o recoltă de peste 7 milioane de tone (comparabilă cu recordul de 7,3 milioane din 2005), cu faptul că exporturile încă rezistă, cu promisiunile Guvernului de investiţii în infrastructură şi locuri de muncă şi, probabil mai presus de toate, cu grija de a evita greşelile altora sau propriile greşeli din trecut la capitolul politicilor economice şi fiscale, pornind de la evidenţa că dacă pieţele iartă pe timp de creştere economică solidă, orice greşeală e penalizată dublu în vremuri tulburi.
Dacă ne paşte sau nu o recădere în criză, “asta depinde de deciziile de politică economică, şi nu numai, pe care o să le luăm”, conchidea recent Florian Libocor, economistul-şef al BRD. “Avem şansa de a începe o nouă fază de creştere economică sănătoasă, însa asta nu este o garanţie că aşa va fi. Trebuie să fim raţionali, prudenţi şi consecvenţi, pentru a limita la maxim potenţiale cauze interne de dezechilibre. Cât priveşte cauzele externe, putem doar să ne pregătim cât mai bine.”
