BusinessMagazin

Tag: Interviu

  • Alegerile s-au terminat, de-acum ocupaţi gările

    Primul interviu al preşedintelui ales a fost pentru presa străină, respectiv pentru agenţia Reuters, căreia Iohannis i-a declarat că e posibil ca în doar câteva săptămâni să se schimbe majoritatea parlamentară, astfel încât guvernul Ponta să poată fi dat jos rapid şi înlocuit cu un guvern PNL. A fost a doua oară după alegeri când Iohannis a vorbit de nevoia ca PNL să preia rapid puterea, uitând atât de atitudinea rezervată şi evazivă pe care o avusese în campanie faţă de această temă, cât şi de faptul că unul dintre principalele argumente ale campaniei a fost tocmai faptul că un singur partid (pe atunci era vorba de PSD) nu trebuie să dea şi preşedinţia, şi parlamentul, şi guvernul.

    Cât de rapid se va realiza planul lui Iohannis a explicat Sulfina Barbu, fost fruntaş PDL, actual vicepreşedinte PNL, care s-a referit la o moţiune de cenzură ce va fi depusă în februarie, adică la începutul noii sesiuni parlamentare, pe un motiv ce urmează să fie găsit la momentul respectiv. Cum era de aşteptat, viitorul guvernării a devenit deja instabil, după ce liderii UDMR au anunţat ieşirea formaţiunii din coaliţia care sprijină guvernul Ponta.

    Decizia UDMR ar urma să fie oficializată la 13 decembrie, însă ea deschide deja perspectiva ca partidul maghiarilor să se alăture unei viitoare guvernări PNL şi astfel să-şi satisfacă strategia de a rămâne în permanenţă la putere, indiferent cine câştigă şi cine pierde alegerile. Celelalte balamale permanente ale tuturor guvernărilor, UNPR şi PC, la care mai nou se adaugă PPDD şi rebelii din PPDD, sunt aşteptate şi ele să se ralieze noii puteri, fie oficial, la nivel de partid, fie individual, prin dezertări ale unora dintre parlamentari de genul celor care au făcut posibilă în mai 2012 căderea guvernului Ungureanu.

    Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a promis însă, pentru orice eventualitate, că PNL nu va primi traseişti în partid şi a dat de înţeles că omul care se ocupă de pregătirea guvernării este fostul fruntaş PDL Cătălin Predoiu, cel prezentat în campanie drept viitorul premier în cazul unei victorii a lui Klaus Iohannis.

  • Întrebarea capcană primită de şeful Google România la interviul de angajare

    Dan Bulucea, country manager Google România, a avut parte în cadrul interviului de angajare dat în 2010 de o întrebare capcană, ascunsă printre cele obişnuite, notează gandul.info. “Câte avioane zboară la un moment dat?”, l-au întrebat recrutorii pe actualul şef al Google România.

    “Am avut un timp de gândire, cei de acolo nu m-au grăbit. Am estimat numărul aeroporturilor din lume şi numărul de avioane de pe fiecare aeroport. Nu mai ştiu exact cât a fost rezultatul, dar a contat ideea”, a explicat Bulucea modul în care a acţionat atunci când a fost pus în faţa acestei încercări, precizând că, din moment ce a obţinut funcţia din fruntea Google România, răspunsul său a fost cel mai probabil unul bun, mai precizează sursa citată.

    Dan Bulucea, până în primăvara anului 2010 director de marketing şi business în cadrul Microsoft România, este şeful Google în România, după un total de 12 ani petrecuţi în cadrul filialei locale a celui mai mare producător de software din lume.

    Dan Bulucea are o experianţă de peste 17 ani în vânzări, marketing şi business development în industria IT&C. Dan Bulucea a lucrat în perioada 1998-2006 la Microsoft, ocupând diverse funcţii, de la PC hardware manufacturers manager, Communications Sector Manager, Developer and Platform Evangelism Group Manager. Dan Bulucea are şi expertiză internaţională, lucrând în cadrul Microsoft CEE Headquarters ca Regional Competitive Officer.

    Google a căutat un country manager pentru România încă din 2008, când Radu Tudorache, care a ocupat funcţia timp de un an, a plecat la Romtelecom. Din această funcţie, Dan Bulucea conduce biroul gigantului internet de la Bucureşti şi se va ocupa de dezvoltarea afacerilor şi implementarea strategiei Google în România, stabilirea unor relaţii de afaceri cu partenerii români şi vânzarile directe de publicitate. Dan Bulucea deţine un MBA şi este licenţiat în informatică.

  • Google publică în premieră formula unică după care face angajări

    Modul în care Google face angajajări a revoluţionat modul în care procesul de recrutare funcţionează. Cea mai importantă regulă pe care o folosesc recrutorii din companie este însă foarte simplă: să nu faci niciodată compromisuri asupra standardului de angajare.

    Dacă un astfel de compromis există, fiecare persoană pe care o companie o va angaja va ajunge să aibă abilităţi mai scăzuze decât cea mai recent angajată. Jonathan Rosenberg, fostul şef de produs al Google, a vorbit despre cum se întâmplă acest lucru într-un interviu realizat la Harvard Business Review.

    “Ce se întâmplă dacă oamenii îşi pierd concentarea în ce priveşte valoarea absolută a talentului şi sunt distraşi de aspecte care ţin de urgenţa rolului? În momentul în care le permiţi echipelor tale să facă acest lucru, începi să angajezi oameni care se află sub nivelul standard de angajare al companiei. Se creează astfel o dinamică negativă a unui anumit “efect de turmă”. În momentul în care laşi un A să angajeze un B, B-ul va angaja un C, pentru că B se simte ameninţat de A. Prin urmare, trebuie să o iei de la început şi să te asigură că ai în companie doar A-uri care vor angaja A-uri”.

    Laszlo Bock, şeful departamentului de recrutare al Google, a împărtăşit aceeaşi idee într-un discurs recent ţinut la LinkedIn`s Talent:

    “Primul lucru pe care l-am făcut a fost să avem un standard ridicat de recrutare a talentelor şi să nu facem  niciodată un compromis. Larry şi Sergei şi-au dat seama din timp că se va ajunge la o revenire la mediocru în caz contrar. Să presupunem că angajezi o persoană foarte bună, ea va angaja pe cineva aproape la fel de bun, care, la rândul ei, va angaja pe cineva aproape la fel de bun. În timp, vei angaja doar persoane cu abilităţi medii.”

    Acesta este motivul pentru care în cadrul Google, deciziile legate de angajare nu revin managerilor. Toate aceste decizii sunt luate prin intermediul unui comitet ai cărui membrii sunt concentraţi asupra standardului de angajare.

  • Cum a devenit şeful eMAG, Iulian Stanciu, cel mai admirat CEO din România

    400 de oameni sunt angajaţi doar anul acesta, din cei peste 1.000 (între care sârbi, croaţi, urcraineni, bosniaci, unguri, bulgari, polonezi, tunisieni) care lucrează în birourile care ocupă două etaje şi jumătate din clădire, şi Stanciu spune că până la finalul anului va trebui să extindă spaţiile cu încă jumătate de etaj. Cei 400 de noi oameni au fost recrutaţi pentru a susţine evoluţia eMAG, o companie pentru care previziunile referitoare la cifra de afaceri în curs se apropie de 300 de milioane de euro şi care va ajunge anul viitor, conform lui Stanciu, la 500 de milioane de euro; „uite, asta e o cifră despre care nu am mai vorbit cu alţi jurnalişti“.

    Când ajune la miliard? „Destul de repede“, şi râde. „Pare o realitate şi simt că putem ajunge acolo. Cu toate cumpaniile, adunate, dar nu consolidate, ne apropiem anul acesta de un miliard de dolari“, spune, relaxat, antreprenorul, care pare a avea clar definit traseul pentru următorii ani. Fără să fie forfotă, în firmă se munceşte asiduu. „Suntem mai dezinvolţi, uneori sunt şi skateri pe-aici, puteţi vedea şi oameni în pantaloni scurţi. Sunt copiii care au venit în practică şi au rămas“, spune Stanciu, care nu este adeptul stilului de management scorţos, poartă blugi şi întreabă „dacă pentru poze e mai bine să-şi pună sacoul“.  Povesteşte că îşi încurajează colegii să meargă în zona amenajată pentru tenis de masă, că eMAG are o fundaţie care sprijină proiecte de educaţie şi sportive („şi eu am început să alerg de mai bine de un an, în weekend particip la maraton“), că mulţi angajaţi vin pe bicicletă la serviciu şi eMAG a amenajat vestiare şi duşuri pentru ei. În niciun birou nu ia nimeni poziţia drepţi la apariţia lui, iar unii îl salută în trecere; cineva îl îndeamnă să încerce ochelarii Oculus şi, deşi pare tentat, ezită şi spune că nu are vreme. Cum arată o zi obişnuită de muncă? „Nicio zi nu e obişnuită“, spune zâmbind iar Stanciu şi dă drept dovadă ziua anterioară, când a avut şase întâlniri, dintre care două în afara sediului.

    ALGORITMUL ADMIRAŢIEI
    Cele cinci ediţii ale catalogului 100 cei mai admiraţi CEO din România sunt dovada că admiraţia nu este un dat şi poate fi influenţată de varii factori; de la an la an clasamentul se schimbă. Faţă de anul trecut sunt 37 de noi intrări în rândul celor mai admiraţi 100, iar antreprenorii câştigă din ce în ce mai mult teren. „Ar trebui să diferenţiaţi angajaţii din corporaţii de antreprenori, care îşi asumă riscuri mai mari“, spunea săptămâna trecută o antreprenoare de 36 de ani. Cred că mediul de afaceri a făcut deja acest lucru, dovadă că pe primul loc în clasamentul celor mai admiraţi manageri se află în 2014 un antreprenor, după ce poziţia a fost ocupată în 2010 şi 2011 de Mariana Gheorghe, CEO al Petrom (acum locul cinci), şi apoi, în 2012 şi 2013, de Steven van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank (acum pe locul doi).

    În plus, jumătate dintre cei mai admiraţi 100 de manageri din mediul privat sunt antreprenori, exact 50 de persoane, mai mulţi decât anul trecut (43). Plusul este şi mai mare faţă de prima ediţie, din 2010, când în top 100 admiraţi erau doar 38 de antreprenori. Mai mult, acum între primii zece clasaţi sunt şase antreprenori, în timp ce în urmă cu cinci ani erau doar trei.

    Pentru a ajunge în vârful clasamentului, Iulian Stanciu a avansat patru poziţii faţă de clasamentul din 2013 şi spune despre asta că „a fost o surpriză plăcută, mai ales că nu am făcut nimic pentru asta. Mă onorează votul şi cred că un aport mare l-a avut compania, nu e vorba doar de mine. eMAG este văzut ca o chestie nouă, cool, un brand apreciat de români, un succes românesc şi peste hotare şi cred că eu sunt unul dintre reprezentanţii vizibili ai companiei“. Antreprenorul povesteşte că în momentul în care s-a implicat în activitatea companiei aceasta era pe un trend descendent.

  • Românul care optimizează facebook pentru Android: Limbajele de programare vor deveni la fel de uzuale ca orele de matematică

    “No one checks-in and checks-out as a programmer. Meseria de programator îţi mănâncă tot timpul.” Vorbele spuse cu un accent american perfect din gura lui Alexandru Petrescu nu trădează un discurs motivaŢional dobândit la vreo Şcoală de leadership. În 1992, la vârsta de 8 ani, emigra alături de familia sa în SUA, iar în toamna anului 2014 se întorcea pentru prima dată la Bucureşti, în postura de Software Engineer Lead la Facebook.

    Într-o sală cu peste 200 de tineri programatori din mai multe ţări prezenţi în luna octombrie la Droidcon Bucureşti, unul dintre cele mai importante evenimente pentru dezvoltatorii de aplicaţii pentru platforma mobilă Android, Petrescu împărtăşeşte câteva dintre ideile care l-au ajutat să ajungă să lucreze la cea mai mare reţea socială din lume.

    „Lumea are nevoie acum de «problem-solveri». Şcoala e importantă, dar trebuie să faci mai mult de atât. Dacă ai învăţat la Stanford ai şanse mai mari să fii chemat la un interviu, dar nu ai garanţia că vei fi angajat“, spune românul într-un interviu acordat la finalul prezentării.

    Alexandru Petrescu a copilărit cu sora sa în apropierea Bucureştiului până la vârsta de 8 ani. Tatăl său, inginer agronom, a decis în 1990 să emigreze, sătul de „politica de rotire de cadre“ a vechiului regim. Ajuns în Arizona alături de soţia sa şi cei doi copii, tatăl lui Alexandru a încercat să se angajeze. „A intrat în primul restaurant mai dichisit şi a început să vorbească cu unul dintre bucătari în limba franceză. L-au angajat imediat“, povesteşte Alexandru.

    Trei ani şi câteva joburi mai târziu, tatăl lui Alexandru a cheltuit 300 de dolari pentru un calculator pe care i l-a făcut cadou fiului său. „A fost primul contact pe care l-am avut cu un calculator şi atunci am început să învăţ programare pe cont propriu. Mai târziu, tatăl meu a cumpărat pe credit un calculator de 2.000 de dolari. Era o sumă uriaşă chiar şi pentru Statele Unite. I-a luat ani să plătească ratele, dar a fost cel mai de preţ cadou pe care l-am primit în viaţa mea“, îşi aminteşte Alexandru.

    Ce a urmat pentru românul devenit adolescent între timp pare desprins din capitolul de poveşti clasice din Silicon Valley: a intrat la facultate, din care s-a retras înainte de a o termina (la fel ca şi Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook) şi a început să dezvolte proiecte proprii, înfiinţând diverse start-up-uri. Între timp a lucrat pe poziţia de consultant în publicitate pentru a se întreţine.

    Una dintre firmele pe care le-a înfiinţat a fost Urban Pixels, un start-up din New York care a realizat „Can i Stream It?“, o aplicaţie de căutare a filmelor şi clipurilor care sunt disponibile pentru vizualizarea online contra cost. Aplicaţia a fost folosită de peste 4 milioane de utilizatori de platforme mobile, atât pe Android, cât şi pe iOS, conform lui Alexandru Petrescu.Cel mai important pas din cariera lui Alexandru a venit în 2013, când s-a programat pentru un interviu la Facebook.

    „Oamenii de acolo pun foarte mare accent pe ceea ce ştii să faci. De aceea, faptul că nu am terminat facultatea nu a contat foarte mult. Oamenii obişnuiţi cu programarea încă de mici au un avantaj foarte mare, pentru că sunt obişnuiţi să găsească soluţii acolo unde alţii abandonează“, spune românul.

    La Facebook, Petrescu lucrează la îmbunătăţirea performanţelor şi eficienţei traficului de date ale aplicaţiei reţelei sociale pentru Android.Pe Zuckerberg, Alexandru l-a întâlnit la un hackathon, genul de evenimente pe care Facebook le organizează pe o perioadă de câteva zile, în cadrul cărora se încearcă dezvoltarea unor aplicaţii noi, indiferent de aria de utilizare. „L-am văzut o singură dată acolo, este în general o persoană foarte ocupată. El lucrează în Menlo Park, eu în birourile din Seattle“, spune Petrescu, fără să dea prea multe detalii despre şeful său.

    Partea care i-a plăcut cel mai mult lui Alexandru la noul loc de muncă a fost că nu există şefi. „Toată lumea lucrează după un proiect, există câţiva coordonatori pentru programe mai complexe, dar în principiu toată lumea ştie ce are de făcut. Nu există un şef care să te preseze să-ţi termini sarcinile de serviciu. Acesta este stilul pe care l-a impus Mark Zuckerberg“, spune Petrescu.

    Găsirea oamenilor potriviţi pentru jobul potrivit pare să fie marea problemă a dezvoltatorilor din IT în ultimii ani. La nivel european, spune Danny Gooris, senior regional manager la Oracle Academy în Bruxelles, există un deficit de 300.000 de joburi neacoperite, care ar putea urca la 500.000 până la finalul lui 2015, iar antreprenorii din SUA par să se confrunte cu aceeaşi problemă. „Există multe joburi neacoperite care au nevoie de specialişti“, susţine Petrescu. Cât despre colegii români de la Facebook, Alexandru estimează că sunt „câteva sute“, dar nu poate spune foarte precis pentru că sunt împrăştiaţi în toate birourile companiei. „Am întâlnit foarte mulţi colegi români în birourile din Seattle sau Londra“.

    Care este cea mai mare provocare când lucrezi la o companie cu aproape un miliard şi jumătate de utilizatori? Interconectarea, spune Petrescu. Dezvoltatorul român se alătură ideii conform căreia limbajele de programare vor deveni în viitorul apropiat la fel de uzuale ca orele de matematică, însă ceea ce vor fi nevoiţi să facă programatorii viitorului e să-i aducă şi mai aproape unii de alţii pe utilizatorii de aplicaţii.

    Ce sfaturi ar putea da studenţilor români? În primul rând oamenii care lucrează la Facebook fac lucruri în afara şcolii, iar programatorii cu adevărat pasionaţi încep să înveţe limbaje de codare cu mult timp înainte de a merge la facultate. „Dacă te concentrezi timp de patru ani doar pe programa şcolară o să pierzi foarte multe lucruri care se schimbă în jurul tău, mai ales în această industrie extrem de dinamică. Acum 5 ani făceam programe în Flash. După aceea, a apărut iPhone şi Flash-ul a dispărut. Este foarte important să ţii pasul cu schimbările din piaţă“, argumentează Petrescu.
    Cum sunt dezvoltatorii

    români şi ce le lipseşte să dezvolte o aplicaţie care să fie folosită cel puţin la nivel regional? „Acum zece ani nu ştiam că sunt programatori buni în România, dar acum a devenit un stereotip“, spune Petrescu, remarcând totdată că spiritul antreprenorial local nu se dovedeşte foarte pragmatic. „Probabil cea mai mare problemă este că există prea mulţi antreprenori de un dolar, fiecare încearcă să facă ceva de unul singur, în loc să se asocieze şi să-şi delimiteze fiecare sarcinile. Cred că există totuşi potenţial foarte mare pentru programatorii români, nu doar ca locuri de muncă  în marile companii, dar şi ca dezvoltare de firme proprii“.

  • Cel mai absurd criteriu de angajare din România: Nu mi-a venit să cred că există o firmă cu principii atât de stupide

    Există o serie de poveşti legate de interviurile de angajare care stârnesc indignare, însă un consultant american specializat în resurse umane spune că un criteriu care s-a născut pe perioada recesiunii este cel mai revoltător pe care l-a auzit vreodată.

    Liz Ryan, fondatorul firmei de consultanţă specializată pe resurse umane Human Workplace şi columnist al revistei americane Forbes, spune că cea mai ciudată poveste legată de modul în care se desfăşoară interviurile este o politică adoptată de anumiţi angajatori în perioada recesionii: restricţionarea şansei de a acorda un interviu strict candidaţilor care au deja un loc de muncă.

    “Credeam că este vorba despre un mit urban. Nu mi-a venit să cred că există organizaţii cu principii atât de stupide. În recesiune, oamenii sunt daţi afară, chiar dacă nu este vina lor. Să declari Dacă nu lucrezi, nu te vom angaja reprezintă o dovadă de ignoranţă”, explică Ryan.

    Mitul urban este adevărat şi numeroşi lideri din domeniul resurselor umane le aleg dintre CV-urile primite, doar pe cele ale angajaţilor care lucrează în prezent.  Este o modalitate de sortare, justifică ei alegerea. Totuşi, argumentul nu este valid, dacă ne gândim că pentru sortarea arbitară se pot folosi alte modalităţi, cum ar fi selectarea celor ale căror aplicaţii sosesc în anumite zile, alegerea celor al căror nume  începe cu o anumită literă, ş.a.m.d.

    “Statutul curent de angajat nu poate fi considerat un indiciu al valorii candidatului. Oameni foarte buni sunt daţi afară în fiecare zi, uneori chiar cei mai buni oameni din organizaţii sunt primii care pleacă”, explică Ryan. Un astfel de comportament poate fi considerat o practică la fel de imorală precum excluderea minorităţilor, persoanelor de peste 40 de ani sau celor cu dizabilităţi.

    Această metodă de recrutare este folosită şi în rândul companiilor din România.

  • Stefan Hell: A fost o uşurare imensă să plec din România, unde nu îţi era permis să spui ce crezi

    Cercetătorul Stefan W. Hell, unul dintre cei trei laureaţi ai premiului Nobel pentru chimie pe 2014, s-a născut pe 23 decembrie 1962, în România, la Arad, şi este membru de onoare al Academiei Române din anul 2012.

    Potrivit site-ului nobelprize.org, Stefan W. Hell este cetăţean german şi a absolvit cursurile Universităţii Heidelberg (Germania) în 1990. Stefan Hell a plecat în Germania în 1978, după primul an de liceu, urmat în Timişoara, stabilindu-se împreună cu părinţii la Ludwigshafen.

    În publicaţia germană Süddeutsche Zeitung, reporterul cotidianului spune că Stefan W. Hell este un şvab din Banat, care a părăsit România la sfârşitul anilor 1970.

    Întrebat cum i-a fost afectată viaţa în urma mutării sale în Germania, Stefan W. Hell a spus că probabil nu poate fi înţeles fără a fi cunoscut acest context al vieţii sale.

    “Provin dintr-un mic sat din România şi am venit în Germania la vârsta de 15 ani. Înainte de asta am stat la Timişoara şi, ca o coincidenţă, am urmat acelaşi liceu ca şi Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură. Ea este puţin mai mare decât mine”, a spus Stefan W. Hell.

    Totodată, întrebat cum a fost pentru el sosirea în Germania la sfârşitul anilor ’70, Stefan W. Hell a spus: “A fost o uşurare imensă. România era o ţară comunistă, în care nu îţi era permis să spui ceea ce crezi. Şi a fost minunat să trăiesc într-o ţară care avea ca limbă oficială limba mea maternă. Acasă vorbeam în germană şi mă simţeam cetăţean german”.

    Totuşi, cercetătorul Stefan W. Hell spune că şi-a dat seama rapid, după ce s-a mutat în oraşul Ludwigshafen cu familia sa, că şcoala pe care a urmat-o la Timişoara este una foarte bună, studiile urmate în România permiţându-i să aibă cunoştinţe puţin mai avansate decât colegii săi din Germania.

    Totodată, cercetătorul Stefan W. Hell a spus că, deşi ştia că cercetările sale sunt foarte importante, nu se aştepta să primească premiul Nobel.

    Pe de altă parte, miercuri, într-un interviu telefonic acordat de Stefan W. Hell jurnalistului Adam Smith de la site-ul Nobelprize.org, cercetătorul de origine română spune că revizuia datele unei lucrări ştiinţifice în momentul în care a aflat vestea că a câştigat premiul Nobel pentru chimie pe 2014, alături de Eric Betzig şi William E. Moerner.

    Invitat să descrie reacţia iniţială pe care a avut-o în momentul anunţului oficial făcut de Academia regală de ştiinţe din Suedia, Stefan W. Hell a spus: “A fost o surpriză totală, nu-mi venea să cred. La început, am crezut că putea fi vorba de o farsă, dar apoi mi-am amintit de vocea profesorului Staffan Normark (care a făcut anunţul oficial, n.r.) şi mi-am dat seama că mai erau şi alţi oameni în jurul lui, iar el a spus că va confirma informaţia prin e-mail şi aşa mi-am dat seama că este ceva serios. La început, nu-mi vedea să cred, dar, apoi, am înţeles treptat că era adevărat”.

    După aceea, Stefan W. Hell spune că a terminat de citit paragraful la care se oprise şi abia apoi a telefonat soţiei şi câtorva buni prieteni.

    Stefan Hell este director al Institutului pentru Chimie şi Biofizică Max Planck din Göttingen şi director al Centrului german pentru cercetări contra cancerului din Heidelberg.

    Cei trei cercetători care au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru chimie pe 2014, Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner, au fost premiaţi pentru “dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie”, potrivit comitetului Nobel.

    Stefan Hell a fost premiat cu Nobel pentru introducerea, în anul 2000, a conceptului de “golire prin emisie stimulată” (STED/ stimulated emission depletion) în microscopie.

    Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.

    Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

    Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

  • Un şef de multinaţională a primit o scrisoare de la fiica lui de zece ani. A renunţat la 100 de milioane de dolari

    Mohamed El-Erian, fost CEO al fondului de investiţii PIMCO, a dezvăluit într-un interviu oferit revistei „Worth“ motivul pentru care a renunţat la postul său la începutul anului 2014.

    Mohamed El-Erian, care câştiga în jur de 100 de milioane de dolari pe an, a explicat că o discuţie pe care a avut-o cu fiica sa de 10 ani l-a determinat să renunţe la job.

    „În urmă cu aproape un an, fiica mea mi-a adus cu o bucată de hârtie. Făcuse o listă cu 22 de momente importante din viaţa ei la care eu nu fusesem prezent din cauza job-ului. A fost ca un duş rece“, şi-a amintit El-Erian.

    Fetiţa notase evenimente precum prima zi de şcoală, primul meci de fotbal sau diverse petreceri la care tatăl ei nu fusese prezent. “Mi-am dat seama că ratam un aspect cu mult mai important decât slujba”, povesteşte Mohamed El-Erian. “Nu mai puteam jongla cu viaţa personală şi cea profesională, iar acest lucru afecta relaţia pe care o aveam cu fiica mea.”

    La 56 de ani, Mohamed El-Erian a devenit consilier economic al gigantului german Allianz, job care îi permite să se concentreze mai multe pe rolul de tată. El-Erian a povestit că acum se bucură de timpul petrecut alături de fiica sa şi nu s-ar mai întoarce la o slujbă cu atât de multe responsabilităţi precum cea de la PIMCO.
     

  • Un şef de multinaţională a primit o scrisoare de la fiica lui de zece ani. A renunţat la 100 de milioane de dolari

    Mohamed El-Erian, fost CEO al fondului de investiţii PIMCO, a dezvăluit într-un interviu oferit revistei „Worth“ motivul pentru care a renunţat la postul său la începutul anului 2014.

    Mohamed El-Erian, care câştiga în jur de 100 de milioane de dolari pe an, a explicat că o discuţie pe care a avut-o cu fiica sa de 10 ani l-a determinat să renunţe la job.

    „În urmă cu aproape un an, fiica mea mi-a adus cu o bucată de hârtie. Făcuse o listă cu 22 de momente importante din viaţa ei la care eu nu fusesem prezent din cauza job-ului. A fost ca un duş rece“, şi-a amintit El-Erian.

    Fetiţa notase evenimente precum prima zi de şcoală, primul meci de fotbal sau diverse petreceri la care tatăl ei nu fusese prezent. “Mi-am dat seama că ratam un aspect cu mult mai important decât slujba”, povesteşte Mohamed El-Erian. “Nu mai puteam jongla cu viaţa personală şi cea profesională, iar acest lucru afecta relaţia pe care o aveam cu fiica mea.”

    La 56 de ani, Mohamed El-Erian a devenit consilier economic al gigantului german Allianz, job care îi permite să se concentreze mai multe pe rolul de tată. El-Erian a povestit că acum se bucură de timpul petrecut alături de fiica sa şi nu s-ar mai întoarce la o slujbă cu atât de multe responsabilităţi precum cea de la PIMCO.
     

  • Un bărbat şi o femeie au trimis CV-uri identice la aceeaşi companie. Cine a reuşit să se angajeze

    Un studiu publicat recent de Hays dezvăluie că directorii de resurse umane sunt predispuşi să angajeze mai mult bărbaţi decât femei. Pentru a demonstra acest lucru, cei de la Hays au trimis două CV-uri având acelaşi conţinut dar semnate cu nume diferite unui număr de peste 1.000 de directori de resurse umane. Primul CV aparţinea unui bărbat pe nume “Simon”, iar cel de-al doilea unei femei pe nume “Susan”.

    Dintre angajatorii care oferă mai mult de 20 de joburi pe an, 65% au declarat că ar chema bărbatul la interviu, în vreme ce doar 51% au declarat că ar chema femeia. În cazul angajatorilor care ofereau mai puţin de 20 de locuri de muncă pe an, diferenţa a scăzut la doar 3%.

    Responsabilii de resurse umane din companiile cu peste 500 de angajaţi au declarat, în proporţie de 62%, că ar chema bărbatul la interviu; doar 56% au declarat că ar chema femeia. Cât despre companiile cu mai puţini angajaţi, diferenţa dispare.

    Un aspect interesant al studiului este că femeile care au citit CV-ul lui “Susan” au notat că aceasta îndeplineşte 14 din cele 20 de condiţii impuse, în vreme ce “Simon” bifează doar 6 din cele 20 de condiţii. În cazul angajatorilor bărbaţi, răspunsul a fost diferit: “Simon” îndeplinea 14 condiţii, iar “Susan” doar 6. Cu toate acestea, atât femeile cât şi bărbaţii au spus că mai degrabă i-ar oferi lui “Simon” şansa unui interviu.

    Concluzia este că egalitatea între sexe, atunci când vine vorba de şansa unui loc de muncă, nu este încă una perfectă.