Tag: detinere

  • Cum arată palatul unde a locuit Michael Jackson ultimii doi ani din viaţă – GALERIE FOTO

    Mega vila lui Michael Jackson din Las Vegas, Nevada a fost scoasă la vânzare pentru nu mai puţin de 9.5 milioane de dolari, astfel fanii vor avea ocazia să vadă unde idolul muzicii pop a trăit, scrie Daily Mail. Cântăreţul nu a deţinut niciodată această proprietate, el locuind acolo cu chirie din 2007 până în 2009.

    Denumită “Thriller Villa”, proprietatea era ascunsă de ochiul publicului curios, se întinde pe 1.7 acri, iar casa propriu-zisă pe 7.400 de m2, are şapte dormitoare, 12 băi şi o capelă.

    După moartea lui Michael Jackson, proprietarul vilei a decis să transforme locul într-un altar închinat lui Jackson. Cele şapte dormitoare sunt pline cu opere de artă în care este infăţişat Michael Jackson, iar unele locuri nu au fost modificate de la moartea cântăreţului, cum ar fi dormitorul lui Michael.

    De asemenea, pe această proprietate se pot organiza şi nunţi, în vilă existând şi o capelă unde se poate organiza o ceremonie la care pot asista în jur de 70 de persoane.

    De la moartea lui Michael Jackson, casa a fost scoasă la vânzare de mai multe ori: în 2010 pentru 12.8 milioane de dolari, apoi şase luni mai târziu pentru 8.8 milioane. În 2011 pentru 4.8 milioane când a stat 3 luni la vânzare. În 2014 a revenit pe piaţă cu un preţ de vânzare de 19.5 milioane, acum preţul a scăzut cu 10 milioane şi a ajuns la 9.5 milioane de dolari. 

  • Cuplul care câştigă mii de dolari pentru fotografiile pe care le publică pe reţelele de socializare

    Contul lor de Instagram a adunat de-a lungul timpului peste 3 milioane de urmăritori pe Instagram. Morris, originar din Manchester, şi Bullen, născută în Australia, deţin blogul Do You Travel, cu acelaşi nume pe reţelele de socializare. Cei doi, care au mai puţin de un an împreună, s-au întâlnit în Fiji în deplasări de serviciu. Acum trăiesc împreună în Bali, Indonezia. „Ne-am înţeles atât de bine din prima zi încât am fost  inseparabili pe parcursul întregii călătorii. În ultima noapte petrecută în Fiji am rugat-o să călătorească  în Bali cu mine. Ea a acceptat şi de atunci am rămas împreună”, povesteşte Morris.

    Morris a declarat că cel mai mult a câştigat 9000 de dolari pentru o singură postare pe Instagram, în timp ce Bullen a primit 7.500 de dolari pentru o singură fotografie. Morris a adăugat, însă, că nu va posta nimic pentru mai puţin de 3.000 de dolari.

    Ideea a apărut în urmă cu ceva timp când Moris a constatat că Instagram ar putea fi o modalitate de a câştiga bani în plus, mai ales că economiile sale au început să scadă. Au început o afacere repostând imagini ale unor branduri de nişă din diferite conturi. Conturile sale au început încet-încet să crească şi, pentru a câştiga un capital consistent, a decis să le vândă pe toate înafară de cel pe care îl deţine în prezent. 

    El a folosit banii pentru a continua să călătorească şi a început să posteze propriile fotografii din ce în ce mai multe pe site-ul său. Pe măsură ce baza sa de followeri a crescut, brandurile şi agenţiile turistice au început să-l abordeze şi să-i sponsorizeze munca. 

  • Femeia care conduce cea mai mare companie din domeniul bunurilor de larg consum

    Şi argumenta, tot ea: „România este una dintre cele mai performante pieţe pentru British American Tobacco”; pe-atunci, filiala locală a BAT deţinea o cotă de piaţă de 50% în valoare şi volum.

    Astăzi, compania condusă de irlandeză deţine 54,5% cotă de piaţă la nivel naţional şi ajunge la 61% în Bucureşti, conform datelor companiei. British American Tabacco a avut afaceri de 1.656  milioane de euro în 2015, în creştere cu 6% faţă de 2014, şi un profit de 98 de milioane de euro, faţă de 80 de milioane în 2014. Iar în opinia Gemmei Webb, anul acesta va continua aceeaşi tendinţă, estimând creşterea vânzărilor şi profitabilităţii. „Am avut un an foarte bun în 2015 şi ne aşteptăm ca tendinţa să se menţină şi în 2016, deoarece în România jumătate dintre fumători aleg ţigările noastre.”

    Cele mai importante branduri pentru companie sunt sunt Kent (24,6% cotă de piaţă la nivel naţional) şi Pall Mall (17%). Gemma Webb lucrează în cadrul companiei de 15 ani, ocupând anterior poziţia de trade marketing & distribution manager pe Europa de Vest. Înainte de a face parte din echipa BAT, Gemma Webb a lucrat în cadrul unei companii producătoare de substanţe chimice în Germania.

  • Întrebarea care îi ÎNCURCĂ pe mulţi! Unde este singurul deşert din Romania?

    România este una dintre puţinele ţări europene care deţin aproape toate tipurile de ecosistem de pe Bătrânul Continent. Şi oricât de greu ar fi de crezut, ţara noastra are şi un deşert.

    Practic, aici se poate vorbi despre unicul deşert din Romania. Deşertul românesc este unul foarte nou între peisajele ţării. În trecutul apropiat, zona era plină de dune peste care creşteau însă diverse specii ierboase, care apoi se uscau pe timpul verii.

    Vezi aici unde se află singurul deşert din Romania!

  • Grupul hotelier Orbis a înregistrat în primul trimestru al anului afaceri de 62 mil. euro

    Orbis detine 117 hoteluri si este singurul licentiator pentru toate brandurile Accor in 16 tari: Bosnia si Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia si Slovenia. Grupul are in total 20.000 camere. Hotelurile opereaza sub brandurile Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles si ibis budget. Aceste branduri, recunoscute in toata lumea, ofera servicii de calitate la diferite standarde, variind de la lux de 5 stele la hoteluri buget de 1 stea.

    Veniturile mai mari, impreună cu monitorizarea costurilor, în ciuda presiunii enorme a salariilor, au avut ca rezultat o creştere cu 10,7% a EBITDAR fată de perioada comparativă a anului trecut, spun reprezentanţii grupului. Indicatorul EBITDA a totalizat 8,9 milioane de euro în primul trimestru al anului 2017, reprezentând o creştere de 43,6% fată de aceeaşi perioadă a anului precedent, influenţat pozitiv de tranzacţiile de de tip buyback ale hotelurilor.

    La începutul anului 2017, Orbis a finalizat o tranzacţie de cumpărare a 5 hoteluri închiriate în Budapesta (în total 1.150 de camere), cu un impact în numerar de 64,1 milioane de euro; în primul trimestru al anului, compania a anunţat, de asemenea, o nouă tranzacţie de cumpărare a Sofitel Budapest Chain Bridge (357 de camere). Ţinând cont de strategia noastră de restructurare a portofoliului, în primul trimestru, am semnat, de asemenea, un acord de vânzare şi de franciză pentru 2 hoteluri din Polonia: Mercure Karpacz şi Mercure Jelenia Góra, cu scopul concentrării filialelor Orbis asupra capitalelor şi a centrelor de afaceri cheie din regiune.

    În ceea ce priveşte dezvoltarea, am semnat în 2017 două contracte de franciză pentru hoteluri noi: ibis Styles Varşovia (220 camere) şi MGallery by Sofitel Tarcin Forrest Resort & Spa (64 de camere) care intră pe o piaţa nouă – Bosnia şi Herţegovina. În afară de dezvoltarea uşoară a activelor, există şi alte patru proiecte viitoare vizand hoteluri proprii: ibis Styles Warszawa (178 camere), ibis Styles Szczecin (148 camere) şi ibis budget Gdańsk Posejdon (76 de camere). Aceste hoteluri se vor alătura portofoliului grupului în următorii ani.

    “Performanţele noastre operaţionale sunt solide şi prognozele sunt stabile, motiv pentru care a fost recomandată Comitetului de Supraveghere plata dividendelor la 0,4 EUR pe acţiune, pentru a împărti beneficiile cu investitorii care au încredere în noi, luând în considerare alocarea corespunzătoare între investiţii pentru creştere şi randament adus acţionarilor”, spune Gilles Glavie, preşedinte şi CEO al Orbis.

  • Jimmy Wales, cofondatorul Wikipedia, anunţă crearea serviciului de ştiri Wikitribune

    Serviciul va fi lipsit de reclame şi va fi gratuit, fiind susţinut financiar prin donaţiile suporterilor, experţii afirmând că noul site de ştiri are potenţialul de a fi unul de încredere, însă influenţa sa va fi una limitată.

    Wikitribune deţine mare parte a caracteristicilor enciclopediei online, inclusiv obligaţia ca realizatorii de articole să menţioneze sursa fiecărei fapte, iar ca publicul să editeze articolele pentru a fi lipsite de greşeli şi a avea precizie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a reuşit una dintre cele mai bogate femei din lume să piardă într-un singur an o avere de 4.5 miliarde de dolari

    Holmes a fondat în 2013 Theranos, o companie ce promitea să revoluţioneze modul în care sunt diagnosticate bolile, prin testarea sângelui. Testarea prin sânge este dificilă, scumpă şi nu s-a schimbat din 1960 încoace. Se face în spitale şi în birourile medicilor. Flacoane cu sânge sunt trimise şi testate, iar acest lucru durează săptămâni întregi, procedurile fiind supuse deseori erorilor umane. Desigur, un ac înfipt în braţul persoanelor testate sperie de asemenea persoanele care evită uneori analizele medicale din cauza acestei proceduri.

    În locul acestui procedeu, Elizabeth Holmes ne propunea să mergem la o farmacie să luam dispozitivul creat de compania ei care ar putea extrage o picătură de sânge fără durere.

    Aşadar estimarea iniţială s-a bazat pe faptul că deţine 50% din acţiunile Theranos. Acţiuni care nu se tranzacţionează pe bursă şi o parte au fost achiziţionate de către investitori privaţi la o evaluare a companiei de 9 miliarde de dolari. Între timp, compania a fost acuzată că testele nu sunt precise şi Theranos este investigată de mai multe agenţii federale. În plus, veniturile anuale ale Theranos nu au depăşit 100 milioane de dolari, ceea ce a făcut ca Forbes să-şi reevalueze estimarea.

    Astfel evaluarea adevărată a companiei este de 800 milioane de dolari, nu 9 miliarde. Dintre care 734 milioane au fost strânşi din diferite finanţări, potrivit experiţilor. La o evaluare atât de mică, averea lui Holmes este aproape de zero, mai ales că ea are acţiuni ordinare, faţă de cele preferenţiale pe care le deţin anumiţi investitori, ceea ce înseamnă că ea primeşte banii abia după acei investitori.

    Theranos nu a vrut să dea un răspuns oficial la acestă veste.

  • Cum a reuşit una dintre cele mai bogate femei din lume să piardă într-un singur an o avere de 4.5 miliarde de dolari

    Anul trecut, Forbes îi estima averea lui Elizabeth Holmes la 4.5 miliarde de dolari, făcând-o astfel cea mai bogată femeie din lume care şi-a construit averea singură. Acum averea ei este estimată de aceeaşi publicaţie la nimic, la zero.

    Holmes a fondat în 2013 Theranos, o companie ce promitea să revoluţioneze modul în care sunt diagnosticate bolile, prin testarea sângelui. Testarea prin sânge este dificilă, scumpă şi nu s-a schimbat din 1960 încoace. Se face în spitale şi în birourile medicilor. Flacoane cu sânge sunt trimise şi testate, iar acest lucru durează săptămâni întregi, procedurile fiind supuse deseori erorilor umane. Desigur, un ac înfipt în braţul persoanelor testate sperie de asemenea persoanele care evită uneori analizele medicale din cauza acestei proceduri.

    În locul acestui procedeu, Elizabeth Holmes ne propunea să mergem la o farmacie să luam dispozitivul creat de compania ei care ar putea extrage o picătură de sânge fără durere.

    Aşadar estimarea iniţială s-a bazat pe faptul că deţine 50% din acţiunile Theranos. Acţiuni care nu se tranzacţionează pe bursă şi o parte au fost achiziţionate de către investitori privaţi la o evaluare a companiei de 9 miliarde de dolari. Între timp, compania a fost acuzată că testele nu sunt precise şi Theranos este investigată de mai multe agenţii federale. În plus, veniturile anuale ale Theranos nu au depăşit 100 milioane de dolari, ceea ce a făcut ca Forbes să-şi reevalueze estimarea.

    Astfel evaluarea adevărată a companiei este de 800 milioane de dolari, nu 9 miliarde. Dintre care 734 milioane au fost strânşi din diferite finanţări, potrivit experiţilor. La o evaluare atât de mică, averea lui Holmes este aproape de zero, mai ales că ea are acţiuni ordinare, faţă de cele preferenţiale pe care le deţin anumiţi investitori, ceea ce înseamnă că ea primeşte banii abia după acei investitori.

    Theranos nu a vrut să dea un răspuns oficial la acestă veste.

  • Sony numeşte un nou Commercial Cluster Head pentru România şi Republica Moldova

    Lucian Rădulescu, care deţine în prezent funcţia de Cluster Head şi care a condus activitatea Sony în România şi Republica Moldova în ultimii 5 ani, va ocupa poziţia de Country Head Sony Polonia, începând cu 1 mai 2017.

    Gheorghe Mareş s-a alăturat echipei Sony România în anul 2000 şi a fost responsabil de coordonarea proceselor de business pentru Sony România şi Republica Moldova (2000-2010), dar şi de dezvoltarea canalelor locale de parteneri Sony (2010-2012). Din 2012, deţine funcţia de National Sales Manager în cadrul Sony România şi Republica Moldova.

    Sony a înregistrat în anul fiscal încheiat la 31 martie 2016 vânzări consolidate de aproximativ 72 de miliarde de dolari.