BusinessMagazin

Tag: aprobare

  • Cel mai tânăr primar din România dă de pământ cu legea pensiilor speciale pentru aleşii locali: „Nu îmi doresc beneficii nesimţite”

    Faptul că deputaţii au aprobat miercuri o lege prin care aleşii locali ar urma să beneficieze de pensii speciale l-a revoltat pe cel mai tânăr primar din România, Paul Ştir, primarul comunei Căianu-Mic, din judeţul Bistriţa-Năsăud.

    Primarul le-a transmis parlamentarilor că nu-şi aduce aminte să-i fi mandatat ca să militeze pentru pensia lui şi că legea pensiilor speciale pentru aleşii locali nu face altceva decât să favorizeze „obţinerea unor foloase care nu au nici o tangenţă cu bunul simţ şi respectul faţă de cei din jurul nostru care se află cu adevărat în nevoie”.

    Mai mult, cel mai tânăr primar din România le aminteşte parlamentarilor faptul că „trăim într-o ţară în care foarte multe pensii se învârt în jurul sumei de 400 lei sau chiar mai puţin”, iar aceştia „aprobă legi speciale pentru aleşii locali”.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Care este valoarea reală a clientului, astăzi, la noi?

    Veneam din Italia, unde tocmai mă minunasem în faţa unei abordări care mi s-a părut SF: o factură neplătită la electricitate şi, drept urmare, compania „taie“ curentul clientului. Cu toate acestea, clientul putea folosi becurile din casă, ba chiar şi instantul pentru încălzirea apei sau plita de gătit. Este adevărat, nu la putere maximă, dar o cafea tot puteai face. Iar clienţii au plătit ce au avut de plătit, ba chiar şi o taxă decentă de reconectare – care mi se pare în regulă – iar conflictul, dacă îi putem spune aşa, a fost stins civilizat, fără ameninţări, lapidări, deplasări sau alte „ări“.

    Când vom ajunge şi noi, oare, la relaţii cu adevărat normale între client şi furnizori? Ştiu că or să sară unii să-mi spună să nu generalizez, şi nici nu vreau asta, dar de cele mai multe ori, indiferent că vobim de un taximetrist, de un comerciant sau de un bancher, am sentimentul că eu, consumatorul, am pierdut meciul. Indiferent ce va să zică asta, că am îndurat fumul ţigării din taxi, că am închis ochii la calitatea mărfii sau că am acceptat un ton nepotrivit sau penalităţi aiurea.

    Care este valoarea reală a clientului astăzi, la noi, dincolo de fardul marketingului?

    Pentru că eu, consumatorul, cred că sunt important, şi nu numai eu, ci şi colegii mei, dumneavoastră, cei care citiţi revista, prietenii dumneavoastră şi toţi care susţinem întreg lanţul – magazine, bănci, furnizori de servicii. Plătim taxe şi impozite care sprijină pensionari, persoane asistate, funcţionari, investiţii publice, preşedinţi şi parlamente. Sunt/suntem alfa şi omega, începutul şi sfârşitul în circuitul economic şi oricine se consideră „too big to fail“ ar trebui să fie conştient că mărimea sa este suportată de micimea mea.

    Am scris în mai multe rânduri despre ceea ce cred că este o altă lipsă a societăţii româneşti – cea a avocaţilor. Avem foarte buni specialişti, experţi în legislaţie sau business sau procese penale şi civile, citaţi în reviste şi chemaţi le televiziuni, dar ne lipsesc avocaţi care să ajute cetăţeanul simplu în cazul în care a fost nedreptăţit. Avocaţi cu o atitudine proactivă, deschisă şi înţelegătoare, aflaţi în curtea furnizorului de utilităţi, în salonul spitalului sau pe holurile instituţiilor statului, avocaţi care să-i desluşească clientului clauzele contractuale pentru care semnează. Şi cred, sper că societatea românească, cinică şi crudă cu cei care nu ştiu să se apere, fie ei consumatori, întreprinzători, pietoni sau şoferi, medici sau pacienţi, s-ar însănătoşi în cazul în care nedreptatea ar fi taxată corespunzător.

    Doi la mână, poate că ar trebui să ieşim din poziţia de piaţă mică şi ieftină, din cauza puterii reduse de cumpărare. Îmi sprijină ideea Angela Filote, şeful reprezentanţei Comisiei Europene în România, care, la un summit pentru investitori, a pledat pentru o creştere a salariilor, dar bazată pe competitivitate, şi pentru măsuri destinate trecerii de la un stat cu costuri scăzute la unul cu forţă de muncă cu valoare adăugată medie şi mare, fără a pierde interesul investitorilor. „Nu cred că România îşi permite să aibă ca principal avantaj costul scăzut, nu cred că e corect pentru români“, a spus oficialul european.
    De aici ar trebui să înceapă treaba strategilor guvernamentali sau de partid, zic, şi, atunci când o să vă opriţi din râs, o să îmi daţi dreptate.

    Ilustrez cu „Masa frugală“ a lui Pablo Picasso.

  • Fonduri de peste 36.000 euro în 3 luni pe Sprijina, platforma de crowdfunding

    Românii care şi-au înscris proiectele şi cauzele pe Sprijina.ro, cea mai nouă platformă de crowdfunding din România, au primit finanţare totală de peste 36.000 euro, de la lansarea platformei, în luna iulie a acestui an.

    Printre proiectele care au avut un impact puternic în rândul susţinătorilor este cel al unei maramureşence, care a obţinut finanţare de 128% în prima zi de prezenţă pe platformă.

    Conform datelor Sprijina.ro, de la lansarea platformei până în prezent, au fost finanţate 139 de proiecte din diverse domenii, de la educaţie şi cauze sociale la sport şi antreprenoriat. Acestea au atras peste 1.200 de donaţii, care au generat fonduri totale de mai mult de 36.000 euro. 

    În prezent, pe Sprijina.ro sunt înscrise 15 proiecte active, care îşi caută finanţare, precum şi alte 44 de proiecte, în stadiul de draft şi promovare, urmând a fi publicate. Numărul userilor cu profile aprobate pe platformă a depăşit pragul de 1.000, crescând cu 60% în ultimele 2 luni.

    ”Rezultatele extraordinare ale acestui proiect demonstrează, încă o dată, importanţa pregătirii şi promovării corecte în obţinerea finanţării. Iniţiatoarea a creat un proiect de sezon, a dezvoltat foarte bine partea de recompense  şi l-a comunicat în rândul publicului ţintă încă din primele clipe”, a declarat Remus Pakei, Project Manager Sprijina.ro.

  • Sculpturi de admirat

    Mobilierul stradal poate fi el însuşi o operă de artă în sine, care, la rândul său, le permite celor care-l folosesc să se bucure şi de creaţiile altor artişti.

    Mobilierul stradal de acest tip se găseşte într-o zonă din San Francisco, unde din blocuri de plastic şi lemn s-a realizat o sculptură pe care se pot aşeza până la douăzeci şi cinci de oameni.

    Sculptura, intitulată Block by Block, va rămâne pe amplasamentul ei timp de o lună, iar seara componentele sale din plastic se luminează transformând-o într-o platformă de pe care se pot admira picturi murale realizate de artişti stradali, iniţiativa având aprobarea autorităţilor.

  • Atenţie la scrisorile nigeriene; Sprijiniţi-i pe speculatori!

    Protejarea producţiei interne de orice este o temă perenă, analizată intens dar rămasă fără finalizare. Probabil iniţiatorii proiectului vor fi gândit în aceeaşi linie, dar au început să are ogorul din mijloc, iar bunele lor intenţii nu vor compensa nicicum lipsa unei baze reale pentru un asemenea proiect. În felul meu sunt un susţinător al cauzei, pentru că sunt un cumpărător „de piaţă ţărănească“ şi nu de supermarket. Dincolo de acesta, să vedem care este realitatea.

    Corul casandrelor agro-alimentare se plânge de importurile considerabile de produse alimentare şi de cheltuielile pe care le facem şi de faptul că suntem o ţară care care ar putea hrăni 60 de milioane de oameni, dar care nu reuşeşte să îşi asigure un minim de consum. Toată lumea îţi va povesti despre productivitatea scăzută şi costurile mari şi despre taxe şi nemuncă, dar nimeni nu spune că suferim din cauză că nu sunt destul de mulţi speculatori.

    Renunţând la peiorativul dispreţuitor cu care am fost setaţi să-i privim pe speculatori, aceştia sunt în stare – nu singuri, este adevărat – să dinamizeze agricultura şi industria alimentară locale. Ar putea să determine ţăranul să muncească oferindu-i un preţ corect pentru cereale, lapte şi carne. Speculatorii ar putea pune la punct nişte sisteme coerente din punct de vedere logistic, financiar şi tehnic de colectare a produselor, care să întregească lanţurile rupte dintre producători şi procesatori şi magazine. Speculanţi care să se concureze între ei şi astfel să mişte piaţa. Imobilismul înseamnă perpetuarea stării de sărăcie. Ne trebuiesc speculatori care să speculeze şi instituţii care să-i controleze şi să tempereze eventualele excese. Iar în momentul în care lanţurile se vor îmbina şi reţelele de magazine se vor putea aproviziona în mod constant şi la calitatea pe care o doresc, nici nu va mai fi nevoie de o lege specială pentru aşa ceva.

    A doua discuţie este despre bani. Să explic: am citit un studiu excelent despre o iniţiativă se poate dovedi cea mai reuşită iniţiativă de stimulare a antreprenoriatului şi de creare a locurilor de muncă din lume. Este vorba de Nigeria, unde guvernul a derulat, în 2011, un program de susţinere a 1.200 de antreprenori, cu 60 de milioane de dolari. Au solicitat bani 24.000 de oameni, din care au fost selectaţi în jur de 6.000, care au fost instruiţi şi ajutaţi să îşi întocmească planurile de afaceri. Dintre aceştia, au fost selectaţi circa 1.200 care au primit cash în medie câte 50.000 de dolari. Trei ani mai târziu, sute de noi companii erau pe profit, iar numărul locurilor de muncă create ajungea la 7.000. Dacă e să facem un calcul simplu, un loc de muncă a costat în jur de 8.500 de dolari. În plus, avem afacerile care funcţionează, taxele încasate de stat şi toate veniturile conexe.

    Să comparăm sumele cu cele 135 de milioane de euro – valoarea ajutoarelor de stat pe care guvernul actual anunţa că le acordă pentru crearea a 6.000 de locuri de muncă – este adevărat, cu grad înalt de calificare. Dar, totuşi, o altă împărţire simplă înseamnă 22.500 de euro pentru un loc de muncă (sunt calculele Ziarului Financiar din vara anului trecut). Suma nu este mare, pentru că un studiu al Băncii Mondiale estima cheltuielile pentru crearea unui loc de muncă undeva la 90.000 de euro. În aceste condiţii, nu cumva o soluţie mai eficientă decât investiţiile statului sau decât ajutoarele de stat sau decât toate ajutoarele de mii de miliarde din orice monedă vă trece prin cap care au fost risipite în criză se dovedesc a fi banii cash daţi oamenilor pentru a porni afaceri, pentru a cultiva terenuri, pentru a înfiinţa livezi sau pentru ferme de animale?

    La un moment dat acestor idei li s-a spus „bani din elicopter“. Sincer, cred în acest moment că ar fi fost o soluţie mult mai bună decât oricare alta.

    Şi poate ar trebui să privim mai cu atenţie la scrisorile nigeriene, cele care ne promit câte 50.000 de dolari.

    O pictură de Michael Echekoba, născut la Londra dar crescut în Nigeria, „Sărbătoare“ pe numele ei.

     

  • Gafă incredibilă într-un manual de Cultură Civică pentru clasa a VII-a

    În şcolile din Maramureş a ajuns un lot de manuale cu evidente deficienţe de tipar. În loc de diacritice, cărţile au spaţii goale, scrie Vocea Transilvaniei.

    Este vorba despre manualul de „Cultură Civică”, scrisă de Elena Nedelcu şi Ecaterina Morar şi avizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Potrivit însemnelor de pe coperta interioară a cărţii, „Manualul a fost aprobat de Consiliul Naţional pentru Aprobarea Manulalelor, în urma licitaţiei organizate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin unitatea de Coordonare a Proiectului de reformp a Înnvăţământului Preuniversitar din România. Manualul este realizat în conformitate cu programa analitică aprobată de Mninisterul Educaţiei şi Cercetării prin Ordinul nr. 5654 din 23.12.1997 şi este distribuit gratuit elevilor”.

    Cu toate că a fost supervizat de către o comisie de specialitae şi avizat de Ministerul Educaţiei, manualul este plin de greşeli iar calitatea tipăriturii este execrabilă. Imaginile sunt suprapuse, culorile neclare şi, în loc de diactriticile care lipsesc, sunt spaţii goale, notează sursa citată.

    Întrebaţi cum au permis ca astfel de manuale să ajungă în şcolile din Maramureş, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au dat următorul răspuns: „Manualul este cu avizul Ministerului Educaţiei Naţionale. Are referenţi ştiinţifici şi a fost editat, am văzut, în anul 1997 şi a fost retipărit de atunci în fiecare an şcolar. Deşi manualele sunt transmisibile, un procent de până la 15% se comandă manuale noi pentru ele se deteriorează pe parcursul studiului de către o generaţie de elevi. Bănuiesc că editura a obţinut sau a câştigat licitaţia organizată de către Ministerul Educaţiei pentru că Inspectoratul Şcolar nu are nicio treabă cu licitarea manualelor. Treaba aceasta o face Ministerul Educaţiei şi manualele acreditate de Ministerul Educaţiei pot fi comandate de Inspectoratele Şcolare pe baza comenzilor pe care le depun şcolile şi în această manieră a ajuns manualul la care faceţi referire în şcolile din Maramureş”, a declarat Pavel Filip, inspectorul pentru Discipline Socio-Umane din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş.

  • Apple ar putea lansa o maşină electrică în 2019

    Potrivit unui raport dezvăluit de Wall Street Journal, Apple a stabilit data de lansare pentru 2019. Automobilul dezvoltat de Apple a primit numele de cod Titan, iar leaderii proiectului au primit aprobarea de a-şi tripla echipa, deja numeroasă formată din 600 de oameni, informează The Telegraph.

    Această dată de lansare nu înseamnă neapărat data la care clienţii vor primi automobilul, ci aceasta poate însemna şi momentul când inginerii aprobă caracteristicile principale ale produsului.

    Se ştie încă din luna august a acestui an că Apple este interesată de tehnologia din spatele maşinilor autonome, dar nu se ştia sigur dacă Apple era interesată de construcţia unui asemenea automobil.

    Apple a angajat de-a lungul timpului experţi din industria automotive. L-a angajat pe Megan McClain, fost inginer la Volkswagen, şi pe Vinay Palakkode, cercetător în cadrul Universităţii Carnegie Mellon, un hub în domeniul cercetării al tehnologiei din spatele maşinilor autonome. De asemenea, compania californiană a adus în echipă un fost inginer de la Tesla Motors, potrivit unei postări pe LinkedIn.

    În urma acestei dezvăluiri, acţiunile Apple au crescut pe Nasdaq.

  • Un miliardar egiptean a găsit o soluţie pentru cazarea refugiaţilor. Cere acum ajutorul celor interesaţi

    Naguib Sawiris este un miliardar egiptean care vrea să cumpere o insulă unde să cazeze imigranţii şi care a identificat deja două insule greceşti propice pentru asta. El a sugerat înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni care să se ocupe cu colectarea de donaţii, informează Bloomberg.

    Sawiris, preşedintele Orascom Telecom Media şi Technology Holding, a contactat proprietarii insulelor pentru a realiza acest plan. Sawiris a mai spus că singurul inpediment în realizarea planului ar fi aprobare din partea guvernului elen.

    “Grecia sau Italia să-mi vândă o insulă, o declar independentă şi cazez imigranţii şi le ofer slujbe pentru construirea unei ţări noi”, a scris miliardarul pe Twitter în urmă cu o săptămână.

    “Înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni cu un capital de 100 milioane de dolari ar fi cea mai bună soluţie pentru colectarea de donaţii. O astfel de soluţie ar garanta că banii nu sunt pierduţi, ci investiţi”, a scris Sawiris pe Facebook

  • Marile schisme

    Când spun marile schisme mă refer, desigur, la separarea dintre politic şi mediul de afaceri, dar şi la cea dintre patronul clientelar şi patronul întreprinzător. Nici politicul, nici patronul clientelar nu au prea mult a se sinchisi de valoarea taxelor sau de impozitarea muncii, iar creşterea consumului, rezultatul reducerii TVA în piaţă este doar un panaceu, pentru că răspunsul adevărat ar fi crearea de noi companii, noi investiţii şi noi locuri de muncă.

    Recent, un prieten, antreprenor din 1990, mi-a trimis un text care explică foarte bine, aşa cum doar un antreprenor pursânge o poate face, schismele de care vorbesc; o să reproduc cât mai mult din textul său:
    „Numeroase speranţe au fost puse în noua clasă antreprenorială din România. Din păcate însă, o multitudine de condiţii sociale şi politice fac ca aceste speranţe să nu aibă temei. În primul rând este vorba de specificul clasei antreprenoriale. Aceasta este împărţită în două categorii distincte: patronul întreprinzător şi patronul clientelar.

    Patronii întreprinzători sunt numiţi în general capitalişti. Imaginea lor continuă să fie aceea a unor exploatatori. Ei sunt consideraţi principalii vinovaţi de existenţa salariilor mici şi a şomajului; ei sunt hoţii îmbogăţiţi peste noapte; ei sunt cei care trăiesc bine pe spinarea celorlalţi. Fără îndoială că în anumite cazuri astfel de aprecieri snt corecte. Însă generalizarea lor este departe de a reprezenta un adevăr. În ciuda celor afirmate de economişti de peste 100 de ani, patronii întreprinzători nu cumpără forţă de muncă, ci surse de profit.

    Fiecare nou angajat este evaluat în funcţie de profitul pe care îl poate genera, mai degrabă decât în funcţie de munca pe care o poate depune. Cu alte cuvinte, nu munca în sine este valorizată, ci munca profitabilă. Patronul întreprinzător se loveşte în activitatea sa de aparatul birocratic extins sau de taxe şi impozite excesive şi prost concepute, care nu sunt generate de activitatea sa directă.

    Cred cu tărie că una din cele mai importante anomalii ale tranziţiei noastre spre economia de piaţă rămâne statul.

    Patronul clientelar a folosit singura formă de supravieţuire, şi anume alianţa cu aparatul politico-administrativ. Întreprinzătorii care au rezistat în timp s-au conformat acestei reguli nescrise, o regulă de fier într-un amalgam de acte normative fără noimă. Este rezultatul unui efort colectiv de adaptare a clasei antreprenoriale la un mediu ostil. Următoarea generaţie de patroni ar putea inventa o altă regulă, mai eficientă, mai puţin costisitoare. Până atunci însă, între ideea de afacere, sursa de finanţare şi piaţă se va interpune în continuare acelaşi şir de integratori hămesiţi, imposibil de ocolit. A-i ignora echivalează cu înmormântarea oricărui proiect.

    Simbioza dintre demnitarii statului şi capitalul privat în formare pare a se eterniza în stil sud-american. Cu trecerea timpului şi răcirea entuziasmului popular pentru ştampila de vot, succesul politic a devenit independent de bani. S-ar putea ca după următoarea campanie electorală finanţatorii să nu mai considere sumele date ca o taxă de protecţie, ci mai degrabă o cheltuială de personal. Relaţia rămâne, cu roluri inversate. Aristocraţii de partid au toate şansele să fie, incognito, amploaiaţi de lux la firme cu forţă financiară.

    Dar cel mai important motiv de incompatibilitate dintre fragilul model de piaţă liberă dorit de toată lumea şi cel clientelar-fraudulos prevalent astăzi constă în caracterul extrem de strâns al resurselor pentru care ele concurează. Regularizarea unei pieţe libere şi transparente, ca să nu mai vorbim de măsurile active de încurajare a ei, presupun cheltuieli substanţiale de buget, de pildă cele presupuse de reforma politicilor şi administraţiei fiscale; dar tot bugetul este sursa ultimă din care provine bogăţia ilicită, iar restrângerea economiei libere este dictată de nevoia de conservare a mecanismelor capitalismului clientelar.

    Ne dorim să avem cât mai mulţi antreprenori activi în decizie, fără să respingem managerii şi tehnocraţii profesionişti. Ca urmare, patronatele cu o reală vocaţie pentru interesele economice şi sociale ale României trebuie să fie constituite, în primul rând, din proprietari adevăraţi şi nu «patroni care administrează sau utilizează capital».“

    Iuliu îmi spune că a scris aceste rânduri în momentul în care mai credea că se poate schimba ceva; înţeleg că acum s-a resemnat. Chiar, oare s-o mai putea schimba ceva?

    Clarobscurul cred că este termenul din pictură ce se potriveşte cu acest text, aşa că ilustrez cu „Băiat aprinzând o lumânare“ de El Greco.


     

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Sănătate, educaţie şi locuri de muncă: chemaţi antreprenorii români să ofere soluţii!

    Sigur, este firesc ca o formaţiune politică să arate că este pregătită în orice clipă să preia puterea, însă ideea programelor este să ofere nişte linii directoare credibile, nu nişte minciuni călduţe. Din păcate, ultimul astfel de document, programul de guvernare al PNL, suferă de acest păcat. Domnul Predoiu putea să îşi amintească de marele proiect al Alianţei D.A.: cota unică de impozitare. O idee simplă care, probabil, va rămâne în istoria economică a României. Ceea ce vreau să spun este că România are nevoie de astfel de proiecte puternice, clare şi care să aibă în spate susţinere politică, nu de nişte promisiuni slabe şi necredibile. Sunt câteva domenii în care este evident nevoie de reforme majore, pentru că situaţia este dramatică şi afectează milioane de cetăţeni.

    Învăţământul românesc se află evident pe o pantă descendentă. Fără îndoială că este nevoie şi de o alocare bugetară mai mare, dar nu cred că aici este singura mare problemă. Fără să am pretenţia că mă pricep la toate, observ că, de ani buni, sistemul este prizonierul unor sindicate politizate, ai căror lideri sunt arondaţi PSD. Ştiu că legea educaţiei a fost modificată de sute de ori, cu rezultatele pe care le vedem azi. Ceea ce sugerez eu este că educaţia să se adapteze cerinţelor pieţei muncii. Lăsaţi sindicatele politizate în plan secundar şi consultaţi mediul de afaceri, pentru ca şcoala să nu mai producă şomeri. Mediul de afaceri poate estima cel mai bine cerinţele pieţei muncii peste câţiva ani. Nu este vorba doar de reducerea şomajului în rândul tinerilor, ci de perspectiva de a atrage investiţii străine, în viitor. În plus, cred că prăbuşirea încrederii în învăţământul superior – universităţi corupte, precum cea din Reşiţa, cazurile tot mai frecvente de doctorate plagiate – va face ca elevii de elită să fugă, în măsura în care au posibilităţi materiale, la studii în străinătate. Puţin probabil să se mai întoarcă. Şi o menţiune specială: nu putem să mai ignorăm diferenţa uriaşă dintre învăţământul rural şi cel din mediul urban. Este nevoie de o strategie specială, trebuie să dăm o şansă copiilor de la ţară.

     Sistemul de sănătate a încremenit undeva între comunismul ceauşist şi capitalismul de cumetrie promovat de PSD. Când spui „corupţia ucide” nu este doar o metaforă. Revolta din iarna lui 2012, având în spate Antena 3 şi pe doctorul Raed Arafat, i-a speriat pe politicieni. Nimeni nu mai are curaj să vorbească despre reformă. Am mai scris, aici, în Business Magazin: trebuie spart monopolul CNAS, instituţie de stat care administrează complet netransparent banii pacienţilor, iar spitalele trebuie privatizate. Repet: da, sistemul este subfinanţat, dar acum, dacă vom arunca mai mulţi bani, vor fi înghiţiţi de corupţie. Uităm prea repede cum se făceau la spitalul judeţean din Mehedinţi achiziţiile de echipamente medicale: scumpe şi proaste, iar banii se scurgeau de fapt către baronimea PSD.


    Codul Fiscal şi Codul Muncii trebuie simplificate, tot după discuţii cu mediul de afaceri. În loc să intrăm din nou în competiţia „Cine scade mai mult taxele, dar promite alocări bugetare mai mari”, să depolitizăm ANAF şi să vedem cum putem face colectarea impozitelor într-un mod mai prietenos pentru contribuabili. Eu cred că, într-un an sau doi, se pot găsi soluţii ca absolut toate persoanele fizice şi juridice să interacţioneze cu inspectorii fiscali doar în mediul online, dacă doresc. În ceea ce priveşte Codul Muncii, am spus în urmă cu multe luni: dacă România doreşte să scadă şomajul, are nevoie de o piaţă a muncii flexibilă şi de un cod elaborat prin discuţii cu antreprenorii, nu la comanda sindicatelor. Nu îmi spuneţi, vă rog, că şomajul este sub 7%. Ştiţi foarte bine că acest fapt se datorează migraţiei masive. Piaţa muncii pierde enorm prin acest fenomen: pleacă persoane tinere, muncitoare, cu iniţiativă, capabile să se descurce în străinătate.

    Dacă vă veţi uita peste sondaje, veţi vedea că acestea sunt principalele preocupări ale românilor: sănătate, educaţie şi şomaj/ locuri de muncă, în special pentru cei tineri. Eu nu propun soluţii miraculoase, scoase din joben, ci cooptarea antreprenorilor în rezolvarea problemelor din aceste domenii. Nu neg importanţa sindicatelor, dar să fim sinceri: avem prea multe exemple de lideri corupţi sau/ şi care s-au folosit de angajaţii pe care-i reprezentau pentru a face o carieră în PSD. Eu susţin că dreapta poate găsi, împreună cu mediul de afaceri, soluţii curajoase, care să ducă la o creştere sănătoasă a economiei româneşti.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.