BusinessMagazin

Tag: ziare

  • Povestea lui Rupert Murdoch, magnatul care controlează un imperiu media

    Rupert Murdoch a dezvoltat imperiul media pe baza moştenirii de la tatăl său: două ziare din Adelaide, Australia de Sud, şi o staţie de radio dintr-un oraş minier australian. Murdoch a fost elev al şcolii de gramatică din oraşul Geelong, unde a avut prima experienţă în cadrul unei publicaţii, la ziarul şcolii, The Corian.

    A lucrat part-time la ziarul Melbourne Herald şi a fost instruit de tatăl lui de la o vârstă fragedă în direcţia preluării businessului familiei. A studiat mai târziu filosofia, politica şi economia la Colegiul Worcester din cadrul Universităţii Oxford din Anglia. A urmat şi un program masteral, iar apoi s-a angajat ca editor la Daily Express, unde a lucrat timp de doi ani. După moartea tatălui său, când Rupert Murdoch avea doar 21 de ani, s-a întors de la Oxford pentru a prelua afacerea familiei, News Limited, fondată în 1923.

    De la început, Murdoch şi-a direcţionat atenţia înspre achiziţii şi expansiune. A cumpărat Sunday Times din Perth, Australia de Vest (1956), iar în anii următori, ziare regionale din Australia, dar şi tabloidul The Daily Mirror din Sydney. Când avea 32 de ani, a cumpărat prima publicaţie din afara  Australiei, cotidianul The Dominion din Noua Zeelandă. În 1968, a intrat pe piaţa media britanică cu ziarul News of the World, achiziţie urmată, un an mai târziu, de cumpărarea The Sun. În piaţa din Statele Unite ale Americii a intrat în 1973, cu ziarul San Antonio Express-News. Murdoch a fondat apoi tabloidul Star, iar în 1976 a cumpărat The New York Post.  Achiziţiile au continuat în 1981, cu publicaţiile Times şi Sunday Times.

    Următorul pas a fost când, trei ani mai târziu, a preluat 20th Century Fox pentru 250 milioane de dolari, iar apoi posturile care formează nucleul Fox Broadcasting Company. În 1986, Murdoch a introdus producţia electronică a ziarelor din Australia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Gradul mai mare de automatizare a condus la reducerea numărului de angajaţi implicaţi în procesul de tipărire, iar mişcarea a condus la revolta lor, încheiată în urma unei înţelegeri de 60 de milioane de lire. În 1993, a cumpărat cu un miliard de dolari Star TV, o companie din Hong Kong fondată de Richard Li. Şase ani mai târziu s-a extins şi în industria muzicii, cumpărând o parte majoritară de acţiuni ale companiei MichaelGudinski Mushroom Records.

    Ca răspuns al declinului media şi al creşterii influenţei jurnalismului online din perioada anilor 2000, Murdoch şi-a declarat susţinerea modelului microplăţilor în scopul obţinerii de venit din ştirile online. În 2004, a anunţat mutarea sediului central al News Corporation din Adelaide, Australia, în Statele Unite ale Americii. Expansiunea a continuat în online în 2005, când a cumpărat Intermix Media Inc., alcătuită din MySpace, Imagine Games Network şi alte reţele sociale, pentru 580 milioane dolari. Una dintre cele mai cunoscute achiziţii ale lui Murdoch a fost cea din 2007, când, în urma unei oferte de 5 miliarde de dolari, a cumpărat Dow Jones, compania care deţine publicaţiile The Wall Street Journal, Barron’s Magazine, Far Eastern Economic Review, SmartMoney.

    Rupert Murdoch are 83 de ani şi o avere estimată anul trecut la 13,4 miliarde de dolari.  Anul trecut, News Corporation s-a separat în două entităţi: 21st Century Fox, compania axată pe TV şi filme, şi News Corp., responsabilă de ziare şi edituri.

  • Dan C. Mihăilescu, la BM Storytellers: “Nu am intrat niciodată pe Google, citesc cărţi tipărite, scriu cu pixul, nu ştiu să răspund la SMS, sunt tot ce poate fi mai conservator”

    Iată discursul lui Dan C. Mihăilescu la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    În 2004, când apărea Business Magazin, scriam deja de vreo câţiva ani la Ziarul de Duminică. Eu m-am născut în anul când a murit Stalin şi am fost un om educat în dictatură. Era foarte simplu: toţi stăteam ca o găină, sub capac, partidul decidea pentru noi, făceam facultate, ne repartizau în anul patru prin repartiţie guvernamentală, toată lumea profesor la ţară, unde toţi ai mei s-au alcoolizat, s-au însurat cu felceriţe, cu fata primarului, cu fata poliţistului, cei mai mulţi s-au ratat iremediabil. Venind în libertate, din anul 2000 şi până destul de curând, până acum trei-patru ani, am avut şi eu, ca mulţi din generaţia mea, prejudecata că omul de afaceri, sau cum îi spuneam noi peiorativ afaceristul, cu tonul cu care altădată spuneam chiaburul, a fost diabolizat. Din mai multe motive.

    Unul a fost că nouă ne-a fost distrus conceptul de plăcere: în comunism am fost educaţi pentru misia socială, aşa că am pierdut toţi noţiunile de frumos, de savoir-vivre, nu am fost învăţaţi să trăim, am fost educaţi să supravieţuim. Aşa că am trăit la foc mic, tavane în cap, spaţiu infim, ca niciodată să nu poţi să calci larg: în ‘90, când am fost cu Alecu Paleologu la Palatul Regal, noi toţi am luat-o organizat pe lângă zid, numai Alecu a trecut princiar prin mijloc. Să reuşeşti să-ţi locuieşti persoana imperial, să înveţi să calci prin năuntrul tău ca printr-un castel şi să îţi poziţionezi pentru ceilalţi un chip plăcut, de sărbătoare, asta era prohibit; plăcerea era numai la vârf, în nomenclatura de partid, numai ei aveau cremwurştii, whiskyul, coca cola, pepsi cola. La noi era Cico, Eugenia şi aşa mai departe. Am luptat aşadar după 1990 să dediabolizăm ideea de plăcere.

    Un al doilea motiv a fost că noi nu am avut educaţie estetică, nu am ştiut ce este un ambalaj, la noi nu trebuia să scrie nimic pe cutia de chibrituri în afară de chibrituri, când se găseau, scria vată termogenă, când se găsea. Ideea de frumos a fost prohibită. Noi am fost educaţi să fie util: un pantalon, un pantof, un costum de bun, un sacou de bun. Evident că în acest context omul de afaceri, bogatul, bogătanul, era în faţa noastră diavolul, cel care ne fură, vampirul. Până prin anii 2000, am avut impresia, am trăit cu această prejudecată că numai alianţa de securime, de nomenclatură de partid, poate să facă afaceri în România. Eu sunt un om de dreapta, un liberal conservator, sunt un duşman radiant al egalitarismului, care mi se pare tot ce poate fi mai odios, sunt pentru concurenţă, meritocraţie fără fisură, sunt pentru autoritate, ierarhie şi respect toate valorile tradiţionale – familia, şcoala, armata. Or, lumea de afaceri mi s-a părut mereu o profitoare. Mi s-a părut mereu că cei care fac speculaţii la bursă, speculanţii, sunt cei care ne lasă să murim de foame.

    După ‘90, doi ziarişti britanici mă tot întrebau ce este Securitatea. Le-am zis că sunt cei care au spus mereu că sunt coloana  vertebtrală a naţiei, dar că de fapt sunt cei care ne-au dezbinat. Britanicii spuneau însă că aceşti foşti tipi din Securitate erau peste tot, că numai ei aveau iniţiativă. „Oamenii ca dumneavoastră„, mi-au spus, „aţi fost castraţi de mici să nu mişcaţi nimic, aţi învăţat că banul e ochiul dracului.” Aşa că, pe lângă iniţiativă, foştii favoriţi mai aveau banii; imediat cum a apărut perestroika în ‘88, băieţii au înţeles că urmează ceva şi au pus bani deoparte; aşa că în ‘90 au apărut fiecare, care cu 5.000 de dolari, care cu o motoretă ascunsă în parc, care cu nişte blugi. În al treilea rând, numai ei aveau reţelele.

    Aşa că tot ceea ce noi dispreţuiserăm a ajuns cupola noastră. Şi am rămas din nou pe dinafară, deplângând, dispreţuind, ironizând, dar de fapt dorindu-ne să fim acolo. Ei bine, de vreo şase-şapte ani simt că toată prejudecata mea cu securimea şi nomenclatura de partid a pălit, a îmbătrânit. După cum ştim, primul milion nu se caută la dinţi: întotdeauna a fost un indian împuşcat, o pepită de aur furată. Trebuie să fim cinici, cum spunea Silviu Brucan în anii ‘90: pentru prima dată în istorie proprietatea colectivă trebuia repartizată undeva, trebuia furată undeva; ăia de dinainte doar au naţionalizat şi acum trebuia să o ia cineva şi am luat-o noi; dacă nu o luam noi, o luau ei. Ei bine, de cinismul ăsta am luptat să mă vindec, cunosc tot mai mulţi oameni de afaceri (nu mai spun afacerişti ca altădată şi nici businessmen nu am ajuns să spun) şi am ajuns să văd un nou look, un nou suflu. Nu vreau să vă întreb, în încheiere, câţi mai aveţi bibliotecă în casă. Dintre verii mei, niciunul nu mai are, au toţi tablete şi mi-au dat peste nas când mi-au zis că au pe un stick toate volumele din Enciclopedia Britannica. Atunci am spus că e timpul să mă retrag. Vă doresc succes pe mai departe şi să înţelegeţi că şi bufonii, cum suntem noi, scriitorii, au avut mereu un loc la masa regilor.

  • Capitalistul săptămânii: Thomas Alva Edison

     Tânărul Edison a obţinut drepturile exclusive de a vinde ziare în mijloacele de transport şi, cu ajutorul a patru asistenţi, a început să tipărească ziarul Grand Trunk Herald. Acesta a fost începutul activităţii antreprenoriale duse de Edison.

    După ce a salvat un copil de trei ani din faţa unui tren în mers, a primit un post de telegrafist, la 16 ani. Iar în 1866, când avea doar 19 ani, s-a mutat în Louisville, Kentucky, unde a început să lucreze în cadrul biroului Associated Press. Lucra în schimbul de noapte, iar acest lucru îi permitea să îşi dedice timpul celor două activităţi preferate: cititul şi experimentele. Într-o noapte, în timp ce lucra la o baterie, a vărsat acid sulfuric. Acesta a găurit podeaua şi s-a scurs pe biroul şefului lui.

    A doua zi, a fost concediat, iar ca urmare şi-a dedicat tot timpul experimentelor. În 1869, tânărul inovator breveta maşina electromagnetică de înregistrat voturi, însă originalitatea acesteia nu i-a asigurat succesul comercial. A conceput apoi un telegraf care putea să primească şi să trimită simultan câte două mesaje. Western Union a cumpărat tehnologia inventată de Edison, asigurând acestuia resursele financiare necesare pentru a se muta din Newark, NJ, în localitatea Menlo Park din apropiere. În 1876 a deschis un laborator unde putea explora posibilităţile dinamului şi ale altor dispozitive electrice.

    Acel laborator urma să producă poate cea mai mare invenţie a timpurilor sale – becul electric cu filament funcţional. În 1890, Edison a fondat compania Edison General Electric Company prin regruparea diferitelor societăţi pe care le deţinea. A apărut şi un competitor, Thomson-Houston Company, devenit principala companie de inovaţii electrice prin seria de fuziuni conduse de Charles A. Coffin, fost producător de încălţăminte din Lynn, Massachusettes.

    Pe măsură ce se extindeau, celor două companii le era tot mai greu să producă separat instalaţii electrice complete bazându-se exclusiv pe propriile brevete şi tehnologii. Prin urmare, în 1892, cele două companii s-au unit. Noua organizaţie a primit numele de General Electric Company. Edison a fost activ în afaceri până la sfârştiul vieţii. Câteva dintre propunerile iniţiate de el continuă să facă parte din GE şi în prezent, mai exact diviziile de iluminat, transport, produse industriale, transport de energie şi echipamente medicale. La o sută de ani de la debut, GE şi-a extins prezenţa pe noi pieţe, online şi în întreaga lume. În 2012, General Electric a înre-gistrat venituri de 144,9 miliarde de dolari.

  • Maramureşeanul care a vândut ziarele săracilor în Paris şi-a deschis afacere în România

    Am ştiut de la început ce vreau să fac. Ştiam că lumea se deplasează după mâncare bună„, spune antreprenorul, care în noiembrie 2009 a deschis Cantine de Nicolai într-o zonă centrală, însă ferită de traficul şi aglomeraţia din Capitală. Micul local, cum îi spune antreprenorul, are 65 de locuri şi primeşte zilnic 60-100 de clienţi, cei mai mulţi seara.

    „A fost greu la început, pentru că românul e dispus să încerce ceva nou însă trebuie convins să revină.„ Nicolai Tand, care după mulţi ani în afara ţării încă îşi păstrează accentul de maramureşean, spune că a încercat să construiască un local mic, intim, care să creeze ideea de „acasă„. Aşa a ales spaţiul aflat între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, pe una dintre străduţele care încă mai păstrează aerul interbelic. „Am găsit spaţiul acesta pe internet şi am mers să îl văd. Am ştiut de la început că aici vreau să dezvolt restaurantul, însă am mai mers să văd încă un spaţiu. M-am întors.”

    Deşi a fost deschis în urmă cu ceva mai mult de trei ani, antreprenorul spune că în fiecare an, timp de o săptămână, vara, localul intră în proces de renovare. „Consider că e un semn de respect faţă de client şi faţă de mine. Am construit acest business ca să îl dezvolt pe termen lung.” Nicolai Tand afirmă că după ce a lucrat la Paris în industria de profil a înţeles că pentru a face bani trebuie să investeşti. Astăzi restaurantul are afaceri de 6.000 – 8000 de lei pe zi, cifre ce au crescut an de an cu 15-20%. „Pentru un restaurant normal mecanismul e acelaşi ca la unul cu stele Michelin. Munceşti mult ca să ai o stea, dar şi mai mult să o păstrezi. La noi variabila e clientul.”

    Nicolai Tand a decis să investească într-un local propriu alături de un partener francez în plină criză financiară, când consumul era deja pe o pantă descendentă. El spune însă că a reuşit să crească an de an, fiind norocos că nu a trebuit să se raporteze la vremurile bune, de dinainte de 2009. Avantajul său a fost şi faptul că s-a adresat unei clientele cu venituri peste medie, mulţi dintre cei care mănâncă la restaurant fiind antreprenori şi executivi. Cele mai căutate feluri de mâncare sunt osso buco, foie gras, salată de caracatiţă şi supă de ceapă. „Ştiam de la început că voi deschide un local pentru oamenii de afaceri care au călătorit mult şi care ştiu ce înseamnă bucătăria franţuzească. În România deja sunt multe localuri pe segmentul mediu.”

    La fel ca la început, antreprenorul se implică zilnic în administrarea businessului şi în mersul acestuia de zi cu zi. Deşi are în subordine 16 angajaţi, Nicolai Tand este de părere că dacă ar sta acasă şi ar privi de pe margine ar veni un moment în care businessul nu ar mai merge de la sine. Astfel, dacă e în Bucureşti, e la restaurant tot timpul, pentru a lua pulsul. De altfel, el „face şi piaţa„ împreună cu bucătarul şi tot el socializează cu clienţii. „Încă de la început mergeam la fiecare masă să îi întreb pe clienţi cum li se pare mâncarea. Fac asta şi astăzi.„ Antreprenorul spune de altfel că mulţi clienţi îl sună personal înainte să vină, pentru că s-a creat o relaţie de lungă durată. Avantajul este chiar faptul că restaurantul este mic, de doar 65 de locuri.

    „Încă de la început m-am implicat personal, de la alegerea vopselelor şi a barului până la construcţia meniului. Am vrut ca localul să aibă amprenta mea proprie, de aceea am fost atent la detalii. Spre exemplu, scaunele sunt făcute la ţară, la Baia Mare.„ Restaurantul a necesitat o investiţie iniţială de 200.000 de euro, banii venind din sursele sale proprii şi din cele ale asociatului său pe care l-a cunoscut în cei 13 ani pe care i-a petrecut în Franţa.

  • Cum ajung ziarele să se transforme în obiecte de muzeu (GALERIE FOTO)

    Printre acestea se numără “21 aprilie 1978” de Sarah Charlesworth, alcătuită din 45 de pagini de gardă cu fotografia politicianului italian Aldo Moro, ucis în 1978 de Brigăzile Roşii, o lucrare a unui sculptor american constând din două pagini de ziar poleite cu aur de 24 de carate sau “Dali News”, un ziar realizat de Salvador Dali cu ştiri despre sine. Una dintre lucrări reprezintă un salam făcut în 1961 de artistul neamţ Dieter Roth dintr-un exemplar de Daily Mirror şi intitulat “Literaturwurst”.

    Cum ajung ziarele să se transforme în obiecte de muzeu (GALERIE FOTO)

    Expoziţia va rămâne deschisă până la 27 ianuarie 2013.

  • Tirajele ziarelor româneşti au scăzut în primul trimestru din 2012

    Potrivit datelor furnizate de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), pentru perioada ianuarie – martie 2012, presa cotidiană centrală, mai ales cea quality, a înregistrat scăderi ale vânzărilor.

    Poziţia de lider în categoria quality este deţinută de cotidianul România liberă, editat de Media Gamma Publishers. România liberă a avut, în medie, vânzări pe apariţie de 33.560 de exemplare în ianuarie anul acesta, în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, când înregistra 40.947 de exemplare vândute, de 31.278 de copii în februarie (41.734 în februarie 2011) şi de 31.301 exemplare în martie (41.355 în martie 2011).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ziare si rumegus folosite pentru etansarea unei conducte la Fukushima. Primii doi morti

    O tentativa anterioara, repararea conductei cu beton, a esuat.
    Putul de beton este situat langa reactorul numarul 2 iar
    radioactivitatea apei de acolo depaseste de 4.000 de ori limita
    legala admisa.

    Autoritatile sustin ca nu exista riscuri publice in urma
    scurgerilor in ocean, dar au interzis pescuitul pe o raza de 20 de
    km departare de centrala.

    Pe de alta parte 10.000 de tone de apa contaminata, dar numai de
    500 de ori peste limita legala, au fost deversate in mare in mod
    controlat. In weekend autoritatile au anuntat si numele a doi morti
    dintre lucratorii de la centrala – Kazuhiko Kokubo de 24 de ani si
    Yoshiki Terashima, de 21 de ani.


    Cei doi au murit in timpul unui control de rutina al
    reactorului; corpurile lor au fost descoperite saptamana trecuta si
    au trecut printr-o serie de procediri riguroase de decontaminare
    inainte de a fi returnate familiilor.

  • Circa un sfert din populatia lumii citea un ziar in fiecare zi, in 2009

    Tirajul ziarelor a scazut usor in intreaga lume in 2009, pe
    fondul recesiunii. Impactul crizei economice pare sa se reduca,
    potrivit WAN-IFRA. Studiul arata ca industria ziarelor ramane una
    importanta si dinamica, in pofida recesiunii si a dezvoltarii
    mediilor digitale.
    “Sincer, am observat o tendinta printre jurnalisti de a evidentia
    aspectele negative ale acestei industrii, cand, de fapt sunt multe
    aspecte pozitive”, a declarat Christoph Riess, CEO al WAN-IFRA.

    Cititi mai multe www.mediafax.ro

  • Ziarele din intreaga lume fac inovatii in ceea ce priveste vanzarea de publicitate

    Potrivit unui comunicat al WAN-IFRA (World Association of
    Newspapers and News Publishers), organizatoarea conferintei, pe
    fondul diminuarii veniturilor din publicitate – o consecinta a
    recesiunii -, dar si al intensificarii competitiei de pe piata,
    ziarele au dezvoltat rapid noi modalitati de a genera venituri.


    Cititi mai multe     www.mediafax.ro

  • Mario Garcia: Vor exista mereu ziare si reviste

    Mario Garcia, expert in design de publicatii print si online, a
    sustinut, marti, la Centrul Cultural American din Bucuresti, o
    prezentare si o dezbatere despre viitorul presei scrise si despre
    presa scrisa versus media online.

    Cititi mai multe pe www.medafax.ro