Tag: WSJ

  • După achiziţia Beats by Dre, Apple vrea să cumpere afacerea unui alt rapper cunoscut

    Wall Street Journal a raportat că există discuţii între conducerea Apple şi conducerea TIDAL pentru achiziţie, însă acestea sunt într-un stadiu incipient.

    Potrivit Go4it, Apple a devenit un jucător important în industria muzicală la începutul anilor 2000, odată cu lansarea iTunes, o metodă legală şi ieftină pentru comercializarea de melodii. Între timp, cumpăratul de muzică a scăzut în favoarea streaming-ului, iar Apple a cam ratat startul acestui trend.

    Cumpărarea Beats by Dre şi transformarea serviciului Beats Music în Apple Music a fost primul pas către adaptarea la noua piaţă, însă pentru a concura cu jucători precum Spotify, oferta trebuie să crească. Următorul serviciu pe lista de achiziţii pare să fie TIDAL, serviciul de streaming premium deţinut în prezent de Jay-Z.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Şi-a început afacerea în anii studenţiei şi a ajuns în NY Times sau Wall Street Journal. Care este povestea Photoliu, un business care reinventează fotoliul din odaie?

    Irina Pogonaru s-a gândit în perioada în care era studentă la University College London, una dintre cele mai bune instituţii de învăţământ din Marea Britanie, că nu ar arăta deloc rău o ţesătură cu infleunţe pop pe un fotoliu în stil Ludovic al XVI-lea. Avea dreptate. De atunci au urmat cursuri de design, participări la târguri, călătorii în jurul lumii, iar ceea ce a pornit dintr-o joacă în camera de studentă s-a transformat într-un business bine echilibrat. Aveţi poftă de poveşti? Luaţi atunci loc pe un Photoliu.

    „Photoliu a început în vara anului 2009, pe vremea când eram încă studentă la University College London. Am simţit nevoia să adaug camerei mele puţină personalitate şi am găsit să fac acest lucru printr-un fotoliu în stil Ludovic al XVI-lea retapiţat cu o ţesătură cu influenţe pop. De atunci, linia estetică spre care am migrat a fost influenţată de cursurile de la KLC Design School şi de participarea la târguri precum Salone Del Mobile, 100% Design, Maison & Objet şi altele“, spune Irina Pogonaru, manager al Photoliu, un business de design şi producţie de mobilier personalizat.

    Photoliu este practic un transformator de obiecte clasice. Cine a zis că doar pisicile au nouă vieţi? Fotoliile pot avea mii.

    Citiţi mai multe pe www.da.zf.ro

  • Marian Godină a ajuns cel mai citit subiect pe Wall Street Journal. ”Un poliţist onest şi pagina sa de Facebook iau prin surprindere România”

    La fel ca mulţi alţi poliţişti din jurul lumii, Marian Godină a primit un telefon de la un şef furios. Voia să îl vadă imediat.

    În urmă cu câţiva ani, poliţistul Godină, un ofiţer de trafic într-un oraş de 250.000 de oameni din munţii Transilvaniei, a tras pe dreapta un şofer beat, care a ales să recunoască fapta într-un mod inedit şi cu un limbaj ”colorat”.

    Vara trecută,  când şefii lui Godină au văzut că a postat incidentul pe Facebook, nu au fost amuzaţi de limbajul folosit şi i-au cerut să îşi oprească contul de Facebook. Godină, acum în vârstă de 29 de ani, s-a simţit atât de umilit, încât s-a gândit să renunţe la viaţa de poliţist.

    Dar peste noapte, după ce pagina lui de Facebook a fost oprită, serverul poliţiei din Braşov a picat, fiind bombardat de complimente şi de mesaje care îl susţineau pe poliţist. Ziua următoare, şefii săi i-au cerut să reactiveze pagina.

    Deşi nu ştiam, pagina de Facebook a lui Marian Godină ajunsese celebră. De decenii, poliţiştii de trafic din România au fost ţinta glumelor care ţinteau lipsa de integritate, inteligenţă şi educaţie.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Portughezii sunt îngrijoraţi că spaniolii pun stăpânire pe sistemul lor bancar

    Banco BPI va fi cea de-a treia bancă portugheză vândută în ultimele luni dacă oferta CaixaBank pentru aceasta va avea succes, scrie Wall Street Journal.

    Mulţi legislatori, oameni de afaceri şi comentatori influenţi din Portugalia sunt însă nemulţumiţi. Motivul? Cei care fac achiziţiile sunt spanioli. Reacţia portughezilor arată cum abordările naţionaliste pot ridica obstacole în calea tranzacţi­ilor din sectorul financiar, reprezentând în acelaşi timp o ameninţare la adresa eforturilor Băncii Centrale Europene de a promova fuziunile cross-border pentru consolidarea sistemului bancar al blocului monetar. Neoficial, BCE susţine achiziţiile de bănci portugheze de către rivale din Spania, acestea putând contribui la accelerarea curăţării sistemului bancar al Portugaliei, potrivit unor surse familiare cu situaţia.

    Mai multe dintre băncile portugheze au primit ajutor de stat în 2012, însă multe se confruntă în continuare cu profitabilitate scăzută, credite neperformante şi capital slab.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Un nou tip de comunicare în companii: comunicarea directă, fără ocolişuri

    A devenit biroul un loc de muncă prea plăcut? Unii şef aşa cred. Diferite companii îşi încurajează angajaţii să renunţe la politeţuri la locuri de muncă şi să fie sinceri indiferent de situaţie. Această practică este denumită în unele companii drept “candoare radicală” sau “înjunghiere-frontală”, informează Wall Street Journal.

    Kendall Hawkings, manager senior Kalypso, firmă de consultanţă, spune că firma sa a lansat o campanie  numită “cultura de candoare” prin care angajaţii au încetat să facă pe plac colegilor lor şi răspund cu sinceritate. Angajaţii pot critica mai uşor aspectele care-i nemulţumesc, invocând “cultura de candoare”, însă unor angajaţi încă le este frică să fie vocali şi să spună adevărul verde-n faţă, este de părere Hawkins.

    Randstad Holding, companie canadiană, a implementat această practică, iar Wendy Finlanson Seymour, manager executiv, spune că tot mai mulţi angajaţi  spun ce au pe suflet, şi că dialogul sincer este un dar, însă recunoaşte că adevărul poate fi dureros uneori.
    Ego-urile rănite sunt mai bune decât proiectele întârziate, angajaţii cu randament scăzut sau resentimentele, susţin cei care cred în această metodă de management.

    Un alt militant pentru “înjunghierea-frontală” este compania de publicitate Deutsch. Cei 400 de angajaţi ai companiei au adoptat această practică şi vorbesc direct şi sincer cu colegii lor. Angajaţii se aşteaptă ca alţi colegi să-i critice atunci când nu sunt de acord cu felul în care este construit un proiect.

    “Trebuie să ai obrazul gros ca să lucrezi aici”, declară Val DiFebo, un executiv al Deutsch. De asemenea, recipienţi criticilor trebuie să se apere.

  • Populismul, terorismul şi crizele politice din Germania şi Franţa, principalele provocări în 2016

    Mişcări populiste în Statele Unite şi Europa

    “Ascensiunea «Tendinţei înşelătoare» («Trumpery Tendency», după numele controversatului candidat republican Donald Trump) are multe lucruri în comun cu Partidul Neştiutorilor din anii 1840-1850. Reprezentanţii Partidului Neştiutorilor au ales primari în oraşele Chicago, San Francisco, Washington şi au condus statul Massachusetts. Apelul lui Donald Trump în sensul interzicerii intrării musulmanilor în Statele Unite şi rezistenţa opusă de republicani faţă de planul preşedintelui Barack Obama de a distribui mii de refugiaţi sirieni în Statele Unite sugerează o ură similară, care are aceleaşi elemente politice (chiar dacă niciun vot real deocamdată). Mişcările populiste au apărut şi au dispărut în politica americană. De obicei, au beneficiat de scindări în cadrul partidelor, dispărând treptat prin ridicolul public. Au fost erodate şi de factori demografici. Astăzi, retorica antimigraţie care pare atât de ameninţătoare riscă să alieneze clasa de mijloc emergentă de tip hispanic. Aproape fiecare ţară din Uniunea Europeană se confruntă cu ascensiunea partidelor populiste nemulţumite de politicile Bruxelles-ului şi care pledează pentru recăpătarea independenţei naţionale”, apreciază analistul Ferdinand Mount, remarcând gardurile antimigraţie construite la propriu în Europa Centrală, la intrarea britanică în Eurotunel şi la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.

    Ameninţarea reprezentată de organizaţia teroristă Stat Islamic

    Walter Russell Mead, profesor la Colegiul Bard şi analist la Institutul Hudson, spune, la rândul său, că ultimii doi ani au fost plini de surprize, majoritatea neplăcute, în Orientul Mijlociu, iar 2016 nu pare a fi diferit. Combinaţia de conflict între şiiţi şi sunniţi, intervenţia Rusiei pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad, competiţia geopolitică între Arabia Saudită şi Iran şi creşterea riscurilor economice generate de scăderea preţului petrolului vor crea un an dificil, atât pe teren, cât şi pentru liderii americani, consideră acesta. “Dilema care a paralizat Washingtonul în 2015 nu a fost încă rezolvată: Administraţia Barack Obama nu a găsit încă o soluţie de a lupta contra reţelei teroriste Stat Islamic fără a amplifica puterea Iranului şi Rusiei”, explică analistul.

    Relaţiile SUA-China

    Orville Schell, analist la Centrul pentru Afaceri SUA-China al Institutului Asia Society, apreciază că schimbările climatice oferă o oportunitate clasică – un inamic comun care ar putea aduce o nouă perioadă de stabilitate în relaţiile americano-chineze.

    “Nivelul lipsei de încredere între Washington şi Beijing este foarte ridicat în aceste zile. Disensiunile s-au multiplicat în ultimii ani, Statele Unite blocând ambiţiile teritoriale ale Chinei, dezaprobând relaţiile bune dintre preşedinţii Xi Jinping şi Vladimir Putin şi eforturile de amplificare a puterii militare chineze. În plus, rămâne o disparitate enormă între sistemele politice şi între valorile celor două ţări. Apare însă o rază de lumină pe acest tablou complicat, un loc în care interesele naţionale americane şi chineze sunt aliniate: schimbările climatice. Preşedinţii Barack Obama şi Xi Jinping au început deja să identifice elemente comune care au contribuit la recentul succes parţial al conferinţei ONU de la Paris”, comentează Orville Schell.

    Popularitatea lui Francois Hollande şi a Angelei Merkel, în scădere din cauza crizelor

    Christopher Caldwell, editor senior la publicaţia Weekly Standard, crede că, în pofida unor crize precum cea a terorismului şi cea a imigraţiei, liderii Germaniei şi Franţei probabil se vor menţine la putere până la alegerile din 2017.

    “Valul de atacuri teroriste din Franţa şi afluxul de imigranţi din Germania reprezintă provocări grave pentru cele două ţări şi pentru valorile esenţiale ale Uniunii Europene. Ar exista tentaţia de a crede că Administraţia François Hollande şi Guvernul Angela Merkel nu vor putea rezista până la expirarea mandatelor, în 2017. Dar pot rezista, prin blocarea anumitor tendinţe spre revolte populare”, apreciază Christopher Caldwell.

  • Hainele purtate în copilărie sau obiectele vestimentare vechi pot deveni sursă de inspiraţie

    Aceasta pare să fie strategia adoptată de o serie de mici producători de jeanşi, care, pentru a putea concura cu succes cu firmele mari din domeniu, se străduiesc să creeze nişte jeanşi cât mai eleganţi, scrie Wall Street Journal.

    Creatoarea Rachel Comey, de exemplu, a lansat gama Legion, nişte jeanşi cu talie înaltă şi craci largi, care amintesc de cei din anii ‘70. Un element distinctiv al acestora este faptul că par să fi fost tiviţi şi descusuţi, creatoarea având ca sursă de inspiraţie blugii purtaţi în copilărie, scurtaţi când erau prea mari şi apoi lungiţi la loc când creştea.

    Casa AMO s-a specializat pe jeanşi care combină patina unora vechi cu croieli moderne. Alte mici companii din domeniu utilizează procedee aparte de spălare a materialului care îi dau acestuia o culoare mai frumoasă şi pot presupune până la treizeci de paşi, toţi realizaţi manual, ceea ce nu le permite să aibă o producţie mare.

    La rândul său, casa franceză Vetements foloseşte în produse sale material din jeanşi vechi, pe care creatoarea Demma Gvasalia şi echipa sau îi cumpără din magazine second-hand din Londra, Paris sau Bruxelles, după care din două perechi confecţionează una singură. Procesul este laborios, căci trebuie descusuţi vechii pantaloni, călcat materialul, croit în noua formă şi cusut. Jeanşii produşi de aceste mici firme costă de la trei sute la peste o mie de dolari în cazul Vetements.

  • Casă de lux pentru bărci

    Proprietarii care se respectă investesc şi se laudă nu numai cu casa lor, ci şi cu hangarul de bărci, scrie Wall Street Journal.

    Colecţionari de ambarcaţiuni sau doar simpli posesori ai unei proprietăţi pe malul vreunui lac din Statele Unite investesc sute de mii sau chiar peste un milion de dolari în construirea unui hangar de bărci cât mai luxos unde să-şi poată petrece timpul liber sau chiar să dea petreceri la care să-şi invite prietenii.

    În unele cazuri se preferă construirea unui hangar pentru bărci la cumpărarea unei proprietăţi pe malul unui lac deoarece acesta poate fi gata mai repede decât o casă pe terenul respectiv.

    Cum regulamentele în vigoare în multe dintre zonele cu lacuri nu permit construcţii rezidenţiale chiar la marginea apei, hangarele nou construite sunt dotate cu o mică bucătărie, bar, şemineu şi loc de relaxare unde se poate chiar dormi, pe lângă toate cele necesare adăpostirii, întreţinerii şi lansării la apă a bărcilor, iar cele existente de multă vreme sunt reamenajate să permită proprietarilor să se şi odihnească acolo, nu doar să ţină ambarcaţiunile. Inspiraţi sau nu de exemple de hangare construite de magnaţii Americii la finalul secolului al XIX-lea şi începutul secolul XX, cei care ridică asemenea structuri ţin ca ele să fie cât mai spectaculoase.

    Hangarele moderne sunt fie din lemn, de la copacii utilizaţi pentru construcţie recuperându‑se inclusiv scoarţa şi crengile mai spectaculoase pentru decor, prevăzute cu şeminee de piatră acoperită cu licheni stropită periodic cu apă pentru ca aceştia să nu moară, ori oţel, sticlă şi lemn. Unii şi-au dotat hangarul şi cu cascadă, ca să acopere zgomotul pe care-l fac ambarcaţiunile care trec pe lac.

  • Anunţul neaşteptat care va schimba faţa Google. Ce vrea să introducă gigantul IT

    În cadrul conferinţei anuale desfăşurate în sudul statului California, oficiali ai Google au anunţat că anunţurile afişate pe paginile motorului de căutare vor avea şi un buton “Buy”, cu care utilizatorii vor putea achiziţiona produsele promovate.

    “Vom avea în curând un buton pentru cumpărare”, a spus Omid Kordestani, chief business officer al Google. “Este un lucru inevitabil.”

    Schimbarea reflectă ambiţiile Google de a transforma motorul de căutare într-un magazin online, de unde utilizatorii să poată achiziţiona produsele fără a mai trece prin alte site-uri partenere. Este de asemenea o mişcare strategică menită să ameninţe supremaţia Amazon în domeniul e-commerce.

    Cei de la Wall Street Journal au scris că butonul va fi, cel puţin în primă fază, disponibil doar pentru platformele mobile. Butonul va fi disponibil doar pentru reclamele plătite, nu şi pentru rezultatele organice ale căutărilor.