BusinessMagazin

Tag: viata

  • ONG-urile cer finanţarea avortului la cerere în România. BOR: Viaţa este dar dumnezeiesc

    Biroul de presă al Patriarhiei a transmis, luni, un punct de vedere în urma apariţiei în spaţiul public a unor materiale prin care se comunică demersul unor ONG-uri privind finanţarea de către stat a avortului la cerere, chiar dacă medicii nu doresc să realizeze această procedură.

    „Poziţionarea Bisericii faţă de recent solicitatul, dar nefirescul sprijin al statului pentru finanţarea avortului în absenţa unei urgenţe medicale, act care ar reprezenta o implicită încurajare a acestuia, este următoarea: Fiecare om are structural o conştiinţă morală pe care şi-o solicită în grade diferite prin raportarea sa la anumite situaţii personale sau profesionale concrete. Acesta este inevitabil registrul (moral) în care se situează şi problema avortului. Cei care aleg să îşi asculte conştiinţa şi să evite implicarea într-un act medical care suprimă brutal o viaţă (avortul este un asemenea act, întrucât, oricât de mic, embrionul/ fătul este o persoană nenăscută încă), au dreptul şi, dacă sunt medici, obligaţia, să respecte riguros jurământul lui Hipocrate deplin favorabil vieţii, iar dacă sunt reprezentanţi ai societăţii civile, deci inclusiv ai cultelor religioase care includ cea mai mare parte a acestei societăţi, să-şi exprime şi să-şi apere public principiile morale, etice, filosofice şi religioase ocrotite de Constituţie. Poziţia BOR şi a tututor cultelor faţă de avort e una clară, firească, fermă şi ireversibil orientată pro-viaţă. Mesajul creştin are ca miez libertatea, iubirea şi respectul pur faţă de viaţa şi demnitatea persoanei umane, născute sau nenăscute încă. Avortul este şi rămâne legal, dar nu tot ce este legal coincide totdeauna riguros cu ce este moral, graniţa dintre „permis” şi „posibil” fiind una la care ar trebui să reflectăm atent şi responsabil ca persoane înzestrate nu doar cu trup, ci şi cu spirit”, transmite Patriarhia Română.

    Potrivit comunicatului de presă transmis, Biserica are printre funcţiile sale centrale şi pe aceea de a contribui exemplar la întreţinerea ordinii morale în societate, de a explica necesitatea igienică a moralei personale şi publice, de a orienta atenţia spirituală a oamenilor spre lucrurile esenţiale, între care viaţa, educaţia, relaţia cu celălalt, mântuirea din răul cu multe chipuri care sfidează şi sabotează sensul existenţei omeneşti.

    „Crima, inclusiv cea comisă prin avort, este unul dintre aceste chipuri. Biserica invită (nu impune) stăruitor la respectarea şi protejarea vieţii şi demnităţii persoanei umane, pledând mereu cauza acestora ca pe cea mai înaltă posibil, viaţa fiind un dar dumnezeiesc plin de sens pentru individul străin de individualism feroce şi pentru comunitatea formată din noi toţi, cei ce am avut şansa de a ne naşte. Aceasta este o datorie a Bisericii, nu o imixtiune în viaţa personală a cuiva. O datorie prelungită concret în proiecte şi acţiuni filantropice destinate mamelor care se confruntă cu o criză de sarcină. Asemenea acţiuni au ca raţiune inclusiv conştientizarea faptului că autonomia asupra propriului trup nu implică şi dreptul de a decide asupra vieţii unui alt trup care creşte în el. Abia această reflecţie de tip moral indică gradul real şi onorabil de responsabilitate”, mai arată Patriarhia.

    Potrivit Patriarhiei, „orice stat responsabil are ca scop şi raţiune fondatoare asigurarea şi întreţinerea binelui comun al societăţii pe care o administrează”, atrăgând atenţia că astfel de procedură la cerere nu trebuie să fie finanţată de stat.

    Peste 250 de organizaţii ale societăţii civile din România, precum şi organizaţii internaţionale interne şi internaţionale care luptă pentru drepturile sexuale şi reproductive în România au transmis că accesul la avort a devenit din ce în ce mai dificil în România în ultimii ani, ceea ce nu face decât să crească numărul de avorturi în condiţii de risc. Potrivit acestora, decontarea acestei proceduri ar asigura femeilor acces universal şi sigur la acest serviciu medical.

  • Duce credinţa religioasă la o viaţă mai fericită şi mai sănătoasă? Cercetătorii au găsit răspunsul

    În cartea sa Pensées, publicată postum în 1670, filosoful francez Blaise Pascal pare să fi stabilit un argument infailibil pentru angajamentul religios, pe care îl considera un fel de pariu.

    Dacă existenţa lui Dumnezeu e posibilă, susţinea el, atunci câştigul potenţial era atât de mare, o “eternitate de viaţă şi fericire”, încât a face saltul spre credinţă era alegerea raţională.

    Pariul lui Pascal presupune implicit că religia nu are beneficii în lumea reală, ci unele sacrificii.

    Dar ce s-ar întâmpla dacă ar exista dovezi că religia ar putea contribui, de asemenea, la o viaţă mai fericită şi mai sănătoasă?

    Credinţa pare să ducă la o viaţă mai fericită şi mai sănătoasă, sugerează studiile ştiinţifice. Aderarea la o biserică, sinagogă sau templu pare chiar să prelungească durata de viaţă.

    Aceste constatări ar putea părea dovada unei intervenţii divine, dar puţini dintre oamenii de ştiinţă care examinează aceste efecte fac afirmaţii despre miracole. În schimb, ei sunt interesaţi să înţeleagă modul în care îmbunătăţeşte capacitatea oamenilor de a face faţă stresului vieţii. “Tradiţiile religioase şi spirituale îţi oferă acces la diferite metode de a face faţă care au beneficii distincte”, spune Doug Oman, profesor de sănătate publică la Universitatea Berkeley din California. “Din punct de vedere psihologic, religiile oferă un pachet de ingrediente diferite”, este de acord profesorul Patty Van Cappellen de la Universitatea Duke din Durham, Carolina de Nord, potrivit The Guardian.

    Studierea beneficiilor de prelungire a vieţii pe care le aduce practica religioasă poate, prin urmare, să ofere strategii utile pentru ca oricine, de orice credinţă sau nu, să ducă o viaţă mai sănătoasă şi mai fericită. Baza de dovezi care leagă credinţa de o mai bună sănătate durează de zeci de ani şi cuprinde acum mii de studii. O mare parte din aceste cercetări au luat forma unor cercetări longitudinale, care implică urmărirea stării de sănătate a unei populaţii de-a lungul anilor şi chiar a deceniilor. Fiecare dintre acestea a constatat că măsurile privind angajamentul religios al unei persoane, cum ar fi frecvenţa cu care merge la biserică, au fost asociate în mod constant cu o serie de rezultate, inclusiv un risc mai mic de depresie, anxietate şi sinucidere, precum şi o reducere a bolilor cardiovasculare şi a deceselor cauzate de cancer.

    Persoanele credincioase trăiesc mai mult

    Aceste studii au examinat populaţii din întreaga lume, cu rezultate remarcabil de consistente. Dr. Laura Wallace de la Booth School of Business a Universităţii din Chicago, de exemplu, a examinat recent necrologurile a peste 1.000 de persoane din SUA şi a analizat dacă în articol era consemnată afilierea religioasă a persoanei.

    Publicându-şi rezultatele în 2018, ea a raportat că acele persoane evidenţiate pentru credinţa lor au trăit cu 5,6 ani mai mult, în medie, decât cele a căror religie nu fusese înregistrată; într-un al doilea eşantion, analizând în mod specific un set de necrologuri din Des Moines, în Iowa, diferenţa a fost chiar mai mare, aproximativ 10 ani. “Este la egalitate cu evitarea unor riscuri majore pentru sănătate, cum ar fi fumatul”, spune Wallace.
    O explicaţie evidentă pentru aceste constatări este aceea că oamenii credincioşi duc o viaţă mai curată decât cei nereligioşi: studiile arată că cei care merg la biserică au într-adevăr mai puţine şanse să fumeze, să bea, să se drogheze sau să practice sexul neprotejat decât cei care nu frecventează, deşi există, desigur, excepţii notabile.
    Această viaţă mai sănătoasă poate fi rezultatul învăţăturii religioase în sine, care tinde să încurajeze principiile moderaţiei şi abstinenţei. Dar ar putea fi, de asemenea, şi faptul că organizaţiile religioase sunt un grup care se auto-selectează. Cine are suficientă voinţă pentru a se da jos din pat duminică dimineaţa, de exemplu, este posibil să aibă şi suficientă stăpânire de sine pentru a rezista celorlalte tentaţii ale vieţii.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

     

  • Care sunt motivele pentru care tinerii nu vor să mai facă copii. Unul dintre motive este că nu mai vor să îşi piardă cei mai frumoşi ani din viaţă sacrificându-se pentru un copil

    Pentru că suntem încă mulţi care nu avem copii, se vorbeşte adesea în redacţie despre acest aspect. Şi în afara jobului, deoarece aproape toate prietenele mele au cam 27-35 de ani (parte din generaţia Millennials), în ultima vreme am început să dezbatem destul de des subiectul copiilor. Iar majoritatea dintre ele nu-şi doresc să devină părinţi. Cifrele sunt şi ele grăitoare. Un raport al Pwe Research Center, citat de Fortune, arată că 44% dintre persoanele cu vârste între 18 şi 49 de ani spun că e improbabil că vor avea copii. Acelaşi articol menţionează că pentru 61% dintre mileniali, unul dintre principalele motive pentru care nu fac copii este că nu îşi permit.

    Dacă pentru părinţii multora dintre noi, poate cu lipsuri în copilărie, soluţia de a repara această nedreptate pe care au trăit-o a fost să facă la rândul lor copii şi să se dedice bunăstării noastre, pentru ca noi „să nu răbdăm”, ca în cazul lor, ei bine, pentru generaţia mea soluţia e să nu mai facem deloc copii. Suntem egoişti? Poate. Sau, dacă e să răspund foarte sincer, da. Pentru că în viziunea mea, şi nu sunt singura, a avea copii nu ar trebui să însemne un sacrificiu de două decenii a celei mai bune perioade din viaţă – căci la vârsta la care să zicem că i-ai face – 27-35, plus 18 ani (şi nu e ca şi cum la 18 ani îi dai afară pe uşă) sunt anii în care nu mai eşti nici un puşti fără bani, şi nici nu ai atâtea probleme de sănătate încât să nu mai poţi, de exemplu, să călătoreşti în orice condiţii, să pierzi nopţile ş.a.m.d. Sunt, probabil, pentru majoritatea, cei mai buni ani.

    Ei bine, pentru mulţi să aibă copil înseamnă să se abandoneze pe ei în aceşti cei mai buni ani din viaţă, să renunţe la ieşiri, la concedii, la o maşină mai bună, să stea în living pentru a-i da copilului dormitorul, să renunţe la o geacă nouă pentru a-i lua copilului rechizite etc. Şi asta pentru că un copil se îmbolnăveşte des iar medicamentele sunt scumpe, cursurile de balet, de limbi străine, de canto etc. sunt scumpe, bonele – nu mai zic, aşa că pentru mulţi dintre părinţii români, unica soluţie rămâne, în continuare, cea a sacrificiului de sine, dacă e să ne gândim că din 5 milioane de angajaţi, 1,5 milioane, adică mai mult de 30%, primesc salariul minim pe economie, potrivit ZF.

    În plus, multe dintre sacrificiile financiare pe care generaţiile anterioare le-au făcut pentru copii au venit la pachet cu neîmplinirile emoţionale legate de relaţiile defectuoase în care s-au complăcut tot „de dragul copiilor”. Să nu mai vorbim de violenţa domestică îndurată din motive similare, mai ales că divorţul nu era la modă, iar mersul la psiholog nici atât.

    Să demontăm şi replica cunoscută printre români, aceea de a avea pe cineva care „să-ţi aducă un pahar de apă la bătrâneţe”. Şi în acest caz tot de sacrificiu vorbim. Tăvălugul abandonului de sine se perpetuează şi după ce ţi-au crescut copiii, pentru că urmează părinţii. Dacă pentru copii ai avut problema lipsei banilor pentru bonă, după ce aceştia cresc, trebuie să ai grijă de părinţi. Pentru că la noi serviciile destinate vârstnicilor care au nevoie de îngrijire specializată sunt puţine şi foarte scumpe pentru un om obişnuit, iar la stat nu te înduri să îţi laşi părintele. Vorbim de oameni cu alzheimer, cu paralizii şi nu numai. Ba chiar există şi multe cazuri în care un angajat se împarte deja între copil, job şi părinte.

    Aşa că, în loc să facem copii pentru a ne asigura că primim acel pahar de apă, poate vrem să investim în pensii private, din care să ne putem permite o îngrijire specializată când şi dacă vom avea nevoie de ea.

    Pe de altă parte, unii, chiar dacă ar lua în calcul să devină părinţi, amână momentul pentru când le va merge mai bine, financiar vorbind, iar când ajung în acel punct, dacă ajung, încep să apară riscurile asupra sănătăţii, poate nu mai pot face copii, aşa că renunţă.

    Nu în ultimul rând, noile generaţii de potenţiali părinţi au început să ia foarte serios în calcul şi evenimentele mondiale, să se gândească dacă vor să aducă un copil într-o lume dominată de război, incertitudine şi probleme majore de mediu.

    Din păcate, cei care nu vor copii sunt încă stigmatizaţi: 65% dintre respondenţii sondajului realizat de Fortune au spus că simt presiunea socială de a se căsători şi de a face copii, iar 76% cred că societatea se aşteaptă ca statutul de părinte să îţi aducă fericire şi împlinire.

    Departe de a visa la o lume ideală, sper doar că pe viitor, dacă nu putem să facem copii într-o lume în care să nu existe război şi alte nenorociri, măcar să putem avea cu toţii, şi noi, şi ei, o viaţă demnă.  

    Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

    (andra.stroe@businessmagazin.ro)

     

  • Aţi crescut o generaţie de egoişti?

    Pentru că suntem încă mulţi care nu avem copii, se vorbeşte adesea în redacţie despre acest aspect. Şi în afara jobului, deoarece aproape toate prietenele mele au cam 27-35 de ani (parte din generaţia Millennials), în ultima vreme am început să dezbatem destul de des subiectul copiilor. Iar majoritatea dintre ele nu-şi doresc să devină părinţi. Cifrele sunt şi ele grăitoare. Un raport al Pwe Research Center, citat de Fortune, arată că 44% dintre persoanele cu vârste între 18 şi 49 de ani spun că e improbabil că vor avea copii. Acelaşi articol menţionează că pentru 61% dintre mileniali, unul dintre principalele motive pentru care nu fac copii este că nu îşi permit.

    Dacă pentru părinţii multora dintre noi, poate cu lipsuri în copilărie, soluţia de a repara această nedreptate pe care au trăit-o a fost să facă la rândul lor copii şi să se dedice bunăstării noastre, pentru ca noi „să nu răbdăm”, ca în cazul lor, ei bine, pentru generaţia mea soluţia e să nu mai facem deloc copii. Suntem egoişti? Poate. Sau, dacă e să răspund foarte sincer, da. Pentru că în viziunea mea, şi nu sunt singura, a avea copii nu ar trebui să însemne un sacrificiu de două decenii a celei mai bune perioade din viaţă – căci la vârsta la care să zicem că i-ai face – 27-35, plus 18 ani (şi nu e ca şi cum la 18 ani îi dai afară pe uşă) sunt anii în care nu mai eşti nici un puşti fără bani, şi nici nu ai atâtea probleme de sănătate încât să nu mai poţi, de exemplu, să călătoreşti în orice condiţii, să pierzi nopţile ş.a.m.d. Sunt, probabil, pentru majoritatea, cei mai buni ani.

    Ei bine, pentru mulţi să aibă copil înseamnă să se abandoneze pe ei în aceşti cei mai buni ani din viaţă, să renunţe la ieşiri, la concedii, la o maşină mai bună, să stea în living pentru a-i da copilului dormitorul, să renunţe la o geacă nouă pentru a-i lua copilului rechizite etc. Şi asta pentru că un copil se îmbolnăveşte des iar medicamentele sunt scumpe, cursurile de balet, de limbi străine, de canto etc. sunt scumpe, bonele – nu mai zic, aşa că pentru mulţi dintre părinţii români, unica soluţie rămâne, în continuare, cea a sacrificiului de sine, dacă e să ne gândim că din 5 milioane de angajaţi, 1,5 milioane, adică mai mult de 30%, primesc salariul minim pe economie, potrivit ZF.

    În plus, multe dintre sacrificiile financiare pe care generaţiile anterioare le-au făcut pentru copii au venit la pachet cu neîmplinirile emoţionale legate de relaţiile defectuoase în care s-au complăcut tot „de dragul copiilor”. Să nu mai vorbim de violenţa domestică îndurată din motive similare, mai ales că divorţul nu era la modă, iar mersul la psiholog nici atât.

    Să demontăm şi replica cunoscută printre români, aceea de a avea pe cineva care „să-ţi aducă un pahar de apă la bătrâneţe”. Şi în acest caz tot de sacrificiu vorbim. Tăvălugul abandonului de sine se perpetuează şi după ce ţi-au crescut copiii, pentru că urmează părinţii. Dacă pentru copii ai avut problema lipsei banilor pentru bonă, după ce aceştia cresc, trebuie să ai grijă de părinţi. Pentru că la noi serviciile destinate vârstnicilor care au nevoie de îngrijire specializată sunt puţine şi foarte scumpe pentru un om obişnuit, iar la stat nu te înduri să îţi laşi părintele. Vorbim de oameni cu alzheimer, cu paralizii şi nu numai. Ba chiar există şi multe cazuri în care un angajat se împarte deja între copil, job şi părinte.

    Aşa că, în loc să facem copii pentru a ne asigura că primim acel pahar de apă, poate vrem să investim în pensii private, din care să ne putem permite o îngrijire specializată când şi dacă vom avea nevoie de ea.

    Pe de altă parte, unii, chiar dacă ar lua în calcul să devină părinţi, amână momentul pentru când le va merge mai bine, financiar vorbind, iar când ajung în acel punct, dacă ajung, încep să apară riscurile asupra sănătăţii, poate nu mai pot face copii, aşa că renunţă.

    Nu în ultimul rând, noile generaţii de potenţiali părinţi au început să ia foarte serios în calcul şi evenimentele mondiale, să se gândească dacă vor să aducă un copil într-o lume dominată de război, incertitudine şi probleme majore de mediu.

    Din păcate, cei care nu vor copii sunt încă stigmatizaţi: 65% dintre respondenţii sondajului realizat de Fortune au spus că simt presiunea socială de a se căsători şi de a face copii, iar 76% cred că societatea se aşteaptă ca statutul de părinte să îţi aducă fericire şi împlinire.

    Departe de a visa la o lume ideală, sper doar că pe viitor, dacă nu putem să facem copii într-o lume în care să nu existe război şi alte nenorociri, măcar să putem avea cu toţii, şi noi, şi ei, o viaţă demnă.  

    Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

    (andra.stroe@businessmagazin.ro)

     

  • Avântul comerţului cu amănuntul îşi pierde din putere pe măsură ce criza costului vieţii loveşte Europa

    Comerţul cu amânuntul continuă să sufere o serie severă de lovituri, deoarece criza costului vieţii din Europa înăspreşte sforile pentru investitorii amatori, punând capăt unui avânt al sectorului căpătat în epoca pandemiei, scire Bloomberg.

    IG Group Holdings Plc a declarat joi că numărul de clienţi noi a scăzut cu 27% în trimestrul încheiat pe 31 august. Tendinţa este replicată şi în alte părţi, Avanza Bank Holding AB din Suedia raportând recent că numărul clienţilor noi a scăzut cu 66% în prima jumătate a anului.

    „Ne putem aştepta ca veniturile medii per utilizator să scadă pe măsură ce criza costului vieţii continuă să afecteze şi veniturile disponibile”, a scris analistul Canaccord Genuity, Justin Bates, într-o notă despre IG Group.

    IG a refuzat să comenteze. Compania a spus în declaraţia sa că scăderea numărului de clienţi noi a fost „conform aşteptărilor”, în timp ce „calitatea noilor clienţi rămâne în concordanţă cu standardele setate în trimestrele anterioare”.

    Pentru JPMorgan, platformele de tranzacţionare din Marea Britanie şi ţările nordice se confruntă cu cel mai mare risc, o creştere a ratelor putând să lăse consumatorii cu un venit disponibil mult mai fragil. Platformele aflate în legătură directă cu consumatorii sunt, de asemenea, mai vulnerabile decât consilierii financiari, au scris analiştii conduşi de Enrico Bolzoni. Avanza, Nordnet şi Hargreaves Lansdown sunt cele mai expuse platforme, potrivit analizelor.

    Cu toate acestea, în timp ce unii devin mai precauţi în acest sector, optimismul platformelor refuză să piară definitiv.

    „Dispoziţia defavorabilă de pe pieţele din 2022 a afectat, desigur, interesul pentru economii şi investiţii, dar observăm în continuare o creştere bună”, a spus directorul de comunicaţii Nordnet, Johan Tidestad, într-un e-mail, subliniind creşterea de bază a clienţilor cu aproximativ 100.000 în acest an. Hargreaves Lansdown a refuzat să comenteze.

    CEO-ul Avanza, Rikard Josefson, a declarat într-un interviu că firma sa a înregistrat o scădere a numărului de utilizatori activi de la un vârf pandemic de peste 550.000 la aproximativ 400.000 de utilizatori pe zi. Cu toate acestea, oamenii încă doresc să investească în acţiuni: „Este o perioadă grea. Dar avem mai mulţi clienţi care investesc în acţiuni astăzi decât la 1 ianuarie.”

  • Multitudinea de crize şi penurii se unesc într-o criză a costului vieţii aflată abia la început

    Când zona euro risca să se rupă din cauza datoriilor Greciei, Germania a pus zeci de miliarde de euro în pachete de bailout pentru această ţară, prea fru­moasă şi prea mult iubită de turiştii germani pentru a fi dată afară din clubul euro.

    Acum, când Germania riscă să se con­frunte cu una dintre cele mai scumpe şi dificile ierni din ultimul sfert de secol din cauza inflaţiei şi a crizei de energie, grecii îi cheamă pentru a-şi petrece lunile reci la ei pe pensionarii germani. Europa întreagă şi alte economii mari ale lumii se con­fruntă cu o criză a costului vieţii, strâns legată de inflaţia scă­pată de sub control şi de perspectiva unor penurii de energie, iar îndemnul grecilor pentru germani este doar unul din as­pectele ei.

    În Marea Britanie şi SUA au început din nou să se lungească cozile la băncile de alimente. În Ungaria, guvernul cu puteri sporite şi tendinţe autoritare a declarat stare de urgenţă energetică, deşi mâncarea se scumpeşte rapid de la lună la lună şi acum stoarce de bani companiile străine mari şi firmele mici pentru a acoperi golul lăsat în buget de cadourile electorale. Costurile de finanţare ale Ungariei pe pieţele interna­ţionale cresc.

    Franţa vrea să naţionalizeze un colos de energie rămas în urma vremurilor pentru a putea controla mai bine preţurile electricităţii. Peste criza energetică se suprapun şi pro­bleme grave create în agricultura europeană de o penurie de  îngrăşăminte chimice şi, ceva şi mai greu de controlat, secetă şi valuri de caniculă.

    În Italia, fermierii îşi văd culturile de pe câmp distruse de cea mai cruntă secetă din ultimii 70 de ani chiar şi în regiunile nordice, mai bogate. Şi acolo gu­ver­nul a declarat stare de urgenţă. Pro­blemele fermierilor vor izbi consu­ma­torul la iarnă. Iarna care vine îi sperie pe mulţi.

    În Polonia, premierul Mateusz Morawiecki le-a cerut compatrioţilor săi să-şi izoleze termic locuinţele deoarece se întrevăd dificultăţi cu încălzirea din cauza scumpirii energiei, scrie Notes from Poland. „Astăzi, după atacul Rusiei asupra Ucrainei, preţurile energiei ies în evidenţă. Cu siguranţă că va fi o toamnă dificilă, va fi o iarnă grea. Putin s-a asigurat că aşa va fi“, a spus politicianul.

    Biroul de reglementare a energiei a anunţat că polonezii se pot aştepta ca în 2023 preţurile electricităţii să crească cu mai multe zeci de procente după aprobarea tarifelor noi. Instituţia a pus o parte din costuri pe seama faptului că energia ajunge la consumator prin intermediari.

    Morawiecki a avertizat că urmează şi o penurie de cărbune, cel mai utilizat com­bustibil în Polonia.

    În Ungaria, energia este mai ieftină pentru populaţie decât în alte părţi deoarece preţurile au fost plafonate de guvern, care controlează cea mai mare companie de utilităţi a ţării, însă se scumpeşte accelerat mâncarea. În consecinţă, circa 45% din unguri au ales deja să diminueze consumul la anumite alimente de bază şi bunuri pentru locuinţă, cum ar fi produse pentru igienă şi curăţat, arată un sondaj publicat de napi.hu.

    Doar 14% dintre participanţi au spus că nu şi-au micşorat cheltuielile. Analiştii vin cu veşti şi mai rele pentru cei care au strâns cureaua: marile lanţuri de supermarketuri abia de-acum încolo vor începe să aplice scumpiri serioase, notează agrarszektor.hu.

    Se va scumpi şi berea, dar aceasta pentru că guvernul creşte taxele şi accizele. Iar guvernul nu poate prelungi la nesfârşit plafonarea preţurilor la utilităţi. Un semn în acest sens este că foarte recent a retras plafoanele pentru preţurile la energie pentru gospodăriile cu consum mare, arată Reuters.

    Deşi Ungaria este stat exportator de alimente, mâncarea era luna trecută cu 20% mai scumpă decât în urmă cu un an. În Europa de Est inflaţia la alimente este importantă deoarece acestea au cea mai mare greutate în coşul de consum. Şi, ca în majoritatea economiilor din regiune, scumpirea alimentelor în Ungaria este de câteva luni principalul motor al inflaţiei.

    Şi în Serbia, unde guvernul a declarat recent că ţara poate hrăni toţi Balcanii de Vest cu cereale, alimentele s-au scumpit cu 17% la o inflaţie de 12%. În Cehia, preţurile alimentelor au crescut cu 18%, iar autorităţile au anunţat noi scumpiri ale energiei în iulie şi august.

    În Germania, autorităţile le cer oamenilor să nu intre în panică din cauza riscului ca la iarnă ţara să rămână fără gaze, iar ei fără energie. Cetăţenii au fost asiguraţi că cotaţiile gazelor s-ar putea să fi atins punctul de vârf deoarece n-au mai crescut de-o săptămână – semn că pieţele au luat deja în calcul posibilitatea ca ruşii să întrerupă complet livrările de combustibil.

    Dar aceasta nu înseamnă că majorările de preţuri pentru consumatori s-au terminat. Autoritatea de reglementare în domeniul energiei a avertizat că preţurile gazelor s-ar putea tripla la anul. Cetăţenilor germani li s-a spus, însă, şi că Germania are responsabilitatea de a ajuta cu energie, dacă este nevoie, statele vecine. În ajutorul nemţilor ameninţaţi de energia scumpă a sărit Grecia: ministerul elen al turismului i-a invitat să migreze spre sud la iarnă. În special pensionarii vor fi bine primiţi în ţara mediteraneană pentru a evita lunile reci de acasă din toamnă şi iarnă. „Niciun german nu va îngheţa în Grecia“, a spus primarul unui orăşel din insula Creta. În Grecia, costul traiului este semnificativ mai mic decât în Germania dacă este raportat la puterea de cumpărare a germanilor. Mâncarea s-a scumpit totuşi cu 12% acolo, aceeaşi viteză cu inflaţia generală. Dar impactul acesteia asupra societăţii s-ar putea să fie mai mic decât în alte părţi. Analiştii se aşteaptă ca Grecia să fie vizitată anul acesta de un număr record de turişti.

     

  • Unde-i cea mai dulce viaţă: Top 10 cele mai bune oraşe în care să trăieşti. Cine conduce clasamentul şi cine sunt marii pierzători ai acestui an

    După doi ani de pandemie, la clasamentul celor mai bune oraşe din lume în care poţi trăi a fost recâştigat de Viena, potrivit unui raport al Economist Intelligcene Unit, scrie CNBC.

    Viena a condus clasamentul în 2018 şi 2019, fiind surclasată ulterior de Auckland din Noua Zeelandă, şi retrogradând până pe locul 12 în 2021, conform Global Liveability Index 2022.

    „Retrogradarea altor oraşe a fost motivul principal pentru care Auckland a câştigat topul în trecut. În lipsa pandemiei COVID-19, oraşul s-ar fi aflat probabil în top 10, dar în niciun caz nu ar fi condus clasamentul” spune economistul Simon Baptist.

    În clasamentul celor mai bune oraşe au ajuns în acest an mai multe oraşe europene printre care se numără Copehnaga, Zurich, Frankfurt şi Amsterdam. Mai mult, câteva oraşe canadiene şi japoneze s-au clasat de asemenea în topul pe 2022, acestea fiind Clagary, Vancouver şi Osaka.

    Aşezările au fost evaluate în funcţie de stabilitate, cultură şi mediu, educaţie şi infrastructură. Au fost evaluate în total 172 de oraşe.

    Oraşele zeelandeze şi australiene au fost marele pierzătorare ai acestui an. Wellington, capitala Noii Zeelande a căzut pe locul 45, în timp ce Adelaide şi Perth şi-au pierdut locurile în top 10 şi au ajuns pe 30 şi 32.

    Singapore a retrogradat de asemenea în acest an, ajungâmd pe locul 37, iar Hong Kong ajungând pe 62 de la 49 în 2021.

    „În acest caz vorbim despre o schimbare pe termen lung, nu este vorba doar de pandemiei. Pierderea conectivităţii din Hong Kong cumulată cu declinul libertăţii culturale şi politice din oraş au produs acest efect”, mai spune Baptist.

    Nici oraşele ruseşti nu au scăpat de retrogradare. St. Ptersburg a pierdut 13 poziţii, iar Moscova 15.

    „Ambele oraşe se confruntă cu probleme din cauza instabilităţii, cenzurii, sancţiunilor vestice şi exodului marilor companii din ţară”, a declarat Simon.

    Războiul din Ucraina a impactat negativ şi oraşele Europei de Est care se confruntă cu tensiuni politice şi crize energetice şi inflaţie galopantă.

    Polonia şi Ungaria au scăzut în privinţa stabilităţii pe fondul tensiunilor diplomatice.

    Cum arată topul al celor mai bune 10 oraşe de locuit:

    1. Viena
    2. Copenhaga
    3. Zurich
    4. Vancouver
    5. Geneva
    6. Frankfurt
    7. Toronto
    8. Amsterdam
    9. Osaka
    10. Melbourne

  • Unde-i cea mai dulce viaţă: Top 10 cele mai bune oraşe în care să trăieşti. Cine conduce clasamentul şi cine sunt marii pierzători ai acestui an

    După doi ani de pandemie, la clasamentul celor mai bune oraşe din lume în care poţi trăi a fost recâştigat de Viena, potrivit unui raport al Economist Intelligcene Unit, scrie CNBC.

    Viena a condus clasamentul în 2018 şi 2019, fiind surclasată ulterior de Auckland din Noua Zeelandă, şi retrogradând până pe locul 12 în 2021, conform Global Liveability Index 2022.

    „Retrogradarea altor oraşe a fost motivul principal pentru care Auckland a câştigat topul în trecut. În lipsa pandemiei COVID-19, oraşul s-ar fi aflat probabil în top 10, dar în niciun caz nu ar fi condus clasamentul” spune economistul Simon Baptist.

    În clasamentul celor mai bune oraşe au ajuns în acest an mai multe oraşe europene printre care se numără Copehnaga, Zurich, Frankfurt şi Amsterdam. Mai mult, câteva oraşe canadiene şi japoneze s-au clasat de asemenea în topul pe 2022, acestea fiind Clagary, Vancouver şi Osaka.

    Aşezările au fost evaluate în funcţie de stabilitate, cultură şi mediu, educaţie şi infrastructură. Au fost evaluate în total 172 de oraşe.

    Oraşele zeelandeze şi australiene au fost marele pierzătorare ai acestui an. Wellington, capitala Noii Zeelande a căzut pe locul 45, în timp ce Adelaide şi Perth şi-au pierdut locurile în top 10 şi au ajuns pe 30 şi 32.

    Singapore a retrogradat de asemenea în acest an, ajungâmd pe locul 37, iar Hong Kong ajungând pe 62 de la 49 în 2021.

    „În acest caz vorbim despre o schimbare pe termen lung, nu este vorba doar de pandemiei. Pierderea conectivităţii din Hong Kong cumulată cu declinul libertăţii culturale şi politice din oraş au produs acest efect”, mai spune Baptist.

    Nici oraşele ruseşti nu au scăpat de retrogradare. St. Ptersburg a pierdut 13 poziţii, iar Moscova 15.

    „Ambele oraşe se confruntă cu probleme din cauza instabilităţii, cenzurii, sancţiunilor vestice şi exodului marilor companii din ţară”, a declarat Simon.

    Războiul din Ucraina a impactat negativ şi oraşele Europei de Est care se confruntă cu tensiuni politice şi crize energetice şi inflaţie galopantă.

    Polonia şi Ungaria au scăzut în privinţa stabilităţii pe fondul tensiunilor diplomatice.

    Cum arată topul al celor mai bune 10 oraşe de locuit:

    1. Viena
    2. Copenhaga
    3. Zurich
    4. Vancouver
    5. Geneva
    6. Frankfurt
    7. Toronto
    8. Amsterdam
    9. Osaka
    10. Melbourne

  • Cele mai avantajoase oraşe în care să trăieşti din punct de vedere al echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală. Care sunt oraşele care stau cel mai prost

     

    Oslo este cel mai bun oraş cu privire la acest echilibru, în timp ce cel mai suprasolicitat oraş este Dubai, conform Bloomberg.

    Acest lucru reiese dintr-un studiu publicat de compania de tehnologie Kisi, care a analizat factori precum intensitatea muncii şi calitatea vieţii în oraş, precum şi calitatea serviciilor medicale, costul vieţii şi timpul liber. În timp ce un lucrător tipic din Helsinki, locul trei pe listă în ceea ce priveşte echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată îşi ia o lună întreagă de concediu plătit în fiecare an, norma în Los Angeles este de doar o săptămână.

    Top 10 cele mai bune oraşe privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată:

    Oraş

    Punctaj

    1. Oslo

    100

    2. Berna

    99,46

    3. Helsinki

    99,24

    4. Zurich

    96,33

    5. Copenhaga

    96,21

    6. Geneva

    95,82

    7. Ottawa

    95,51

    8. Sydney

    94,04

    9. Stuttgart

    93,79

    10. Munchen

    93,65
     

     

    Sursa: Kisi

    Notă: Studiul ia în considerare peste 130 de puncte de date care acoperă o serie de indicatori pentru a evidenţia cele mai multe şi cele mai puţine oraşe supraîncărcate din întreaga lume. Datele pentru acest studiu au fost obţinute din organizaţii internaţionale, rapoarte ale ONG-urilor, seturi de date cu acces liber, sondaje publice şi platforme de crowdsourcing. Valorile aberante semnificative şi datele lipsă la nivel de oraş au fost deduse din statisticile naţionale.

    Pentru mulţi, pandemia a fost un moment în care şi-au regândit priorităţile şi au făcut paşi mari, cum ar fi mutarea într-un oraş nou şi pe măsură ce piaţa forţei de muncă continuă să fie în mişcare, planurile de revenire la birou în toate industriile au eşuat. Angajaţii au rezistat, savurând flexibilitatea oferită de munca la distanţă şi mulţi sunt pregătiţi să schimbe locul de muncă în cazul în care compania lor impune munca în persoană. Companii precum Airbnb Inc. promit politici permanente de lucru de acasă pentru a atrage candidaţii într-o competiţie tot mai intensă pentru talente. Liderii oraşelor care doresc să profite de noua mobilitate a lucrătorilor şi să profite de oportunitatea de a-şi extinde baza de impozitare şi de a-şi stimula economiile vor trebui să concureze pe mai multe planuri.

    În acest context, unele centre financiare şi corporatiste, care au fost mult timp centre de putere economică, s-au clasat slab. Oraşul New York a plonjat în clasament, ocupând locul 59 din 100 de oraşe, faţă de 38 în anul precedent şi 21 în 2019, înainte ca pandemia să se instaleze. Londra, deşi s-a clasat semnificativ mai sus, a scăzut şi ea pe locul 27 în 2022, faţă de locul 20 în anul precedent şi 12 în 2019.

    Cele mai bune oraşe privind munca de acasă:

    Oraş

    Procent

    1. Singapore

    52.06%

    2. Washington

    49.77%

    3. Austin

    45.51%

    4. Berna

    44.86%

    5. Zurich

    44.86%

    6. Geneva

    44.86%

    7. San Francisco

    44.76%

    8. Boston

    44.35%

    9. Stockholm

    44.20%

    10. Liverpool

    43.50%
     

     

    Sursa: Analiza Kisi a datelor din Journal of Public Economics şi Banca Mondială.

    Notă: Procentul de locuri de muncă care pot fi prestate de la distanţă în fiecare oraş şi fezabilitatea de a lucra de acasă pentru toate activităţile profesionale. Un procent mai mare reflectă un oraş cu un număr mai mare de oportunităţi de locuri de muncă la distanţă şi o infrastructură mai bună pentru a sprijini munca de acasă.

    Potrivit studiului, muncitorii epuizaţi ar putea să ia în considerare Amsterdam, Buenos Aires sau Sydney, unde mai puţin de 10% din populaţie este suprasolicitată. Cei care îşi preţuiesc cele cinci minute de deplasare de dimineaţă de la pat la sufragerie ar putea dori să se gândească la Singapore, Washington D.C. sau Austin, unde în jur de 50% din angajaţi îşi desfăşoară activitatea de la distanţă.

     

    Kisi a studiat 51 de zone metropolitane din SUA şi 49 de oraşe mari la nivel mondial, pe mai mult de 130 de puncte de date, cum ar fi ratele de suprasolicitare, accesul la asistenţă medicală şi indicatorii de siguranţă pentru a evalua intensitatea muncii, drepturile şi bunăstarea locuitorilor.

    “Ultimii ani au testat structurile de sprijin pentru angajaţii din întreaga lume”, a declarat Bernhard Mehl, directorul general al Kisi. “Stresul continuu şi perturbările provocate de pandemie au fost urmate de războiul din Ucraina, contribuind la o instabilitate globală care se va resimţi în anii următori.”

    Cele mai suprasolicitate oraşe:

    Oraş

    Procent

    1. Dubai

    23.40%

    2. Hong Kong

    17.90%

    3. Kuala Lumpur

    17.10%

    4. Singapore

    16.90%

    5. Montevideo

    16.30%

    6. Tokyo

    15.40%

    7. Bangkok

    15.10%

    8. Cape Town

    14.80%

    9. Lisabona

    14.70%

    10. Budapesta

    14.40%

     

    Sursa: Analiza Kisi a datelor de la Eurostat şi de la Biroul de Statistică a Muncii din SUA.

    Notă: Procentul de angajaţi cu normă întreagă care lucrează mai mult de 48 de ore pe săptămână de lucru în fiecare oraş. Un procent mai mare reflectă un oraş cu o cantitate mai mare de populaţie care lucrează ore suplimentare

     

     

     

     

     

  • Un puşcaş marin american a descris viaţa din închisorile ruseşti: Sânge peste tot şi unii deţinuţi arată ca nişte zombie

    Fostul puşcaş marin american Trevor Reed a descris experienţa sa într-o unitate de tratament psihiatric din Rusia într-un interviu difuzat vineri, detaliind condiţiile dezgustătoare în mijlocul unor deţinuţi cu boli mintale grave.

    Reed, închis în Rusia în 2019, a fost eliberat la data de 28 aprilie în cadrul unui schimb de prizonieri care a avut loc pe fondul celor mai tensionate relaţii bilaterale din ultimele decenii din cauza războiului din Ucraina.
    În extrase dintr-un interviu acordat CNN, Reed a declarat că a fost ţinut împreună cu alţi şapte prizonieri într-o celulă dintr-o unitate de tratament psihiatric, potrivit Reuters.
    Ambasada Rusiei la Washington nu a făcut niciun comentariu imediat cu privire la declaraţiile lui Reed.
    Majoritatea deţinuţilor se aflau acolo pentru infracţiuni violente, inclusiv crimă şi “doar indivizi cu adevărat tulburaţi”, a spus el, recunoscând că se temea pentru viaţa sa.
    “În interiorul acelei celule, ştiţi, nu era un loc bun”, a spus Reed. “Era sânge pe toţi pereţii de acolo – unde deţinuţii s-au sinucis sau uciseseră alţi deţinuţi sau încercaseră să facă acest lucru”
    “Toaleta era doar o gaură în podea. Şi există, ştiţi, rahat peste tot, pe podea, pe pereţi. Sunt şi oameni acolo care se plimbă şi care arată ca nişte zombi”.
    El a declarat pentru CNN că a crezut că a fost pus în această instituţie din cauza faptului că a continuat să facă apel la condamnarea sa.
    Reed, în vârstă de 30 de ani, din Texas, a fost condamnat în 2019 pentru că a pus în pericol viaţa a doi ofiţeri de poliţie în timp ce se afla în stare de ebrietate în timpul unei vizite la Moscova. Guvernul american a numit acuzaţiile drept teatru politic.