BusinessMagazin

Tag: unire

  • CENTENAR. Casele de poveste ale Bucureştiului

    „Graniţele” actuale ale Capitalei nu mai sunt aceleaşi ca acum 100 de ani, cea mai mare urbe a ţării noastre a crescut în suprafaţă, în populaţie şi s-a modernizat. 
     
    Pe marile bulevarde şi străzi ale Capitalei, unele dintre ele vechi uliţe prăfuite în 1918, printre blocurile apărute în ultimii zeci de ani, rezistă de mai bine de 100 de ani adevărate bijuterii arhitecturale.
     
    În anul Centenarului, vă invităm să aflaţi povestea acestor case şi a ctitorilor ei. Unele sunt acum muzee, alte nu, toate sunt, însă, o parte importantă din istoria noastră. Multe au fost locuite sau vizitate de către personaje cheie ale Marii Uniri sau de oameni de vază care au jucat un rol important în Istoria României şi în ce am ajuns noi astăzi.  O parte dintre ele au fost proiectate de mari arhitecţi, precum Ion Mincu sau Grigore Cherchez, care au adus cu stilurile lor inovatoare grandoare Bucureştiului. Sunt clădiri care au rezistat marilor cutremure, naţionalizărilor şi buldozerelor comuniştilor.
     

  • Care este ideea voastră de creştere pentru România următorilor 100 de ani? Să fiţi mai concreţi decât educaţie, infrastructură, schimbarea mentalităţii sau reducerea birocraţiei!

    Dacă fiecare dintre voi aţi fi întrebat care sunt ideile voastre pentru ca România să crească mai repede decât alţii din punct de vedere economic, politic, social sau cultural, răspunsurile ar fi identice: educaţie, infrastructură, autostrăzi, spitale, schimbarea mentalităţii (nu ştiu de ce nu vă place cum suntem, pentru că nici noi, nici copiii noştri nu vom fi altfel, nu putem fi toţi nemţi în România), reducerea birocraţiei statului, să nu mai plece tinerii din ţară, să nu mai fim atât de dezbinaţi (dacă te uiţi în fiecare seară la televizor, sigur ajungi să constaţi că toţi ne urâm între noi).

    Toate sunt idei atât de generoase încât nu ai cum să le conteşti. Au fost valabile acum 100 de ani, vor fi valabile şi peste alţi 100 de ani.
    Problema intervine atunci când ceri interlocutorilor idei mai concrete: cum ne schimbăm mentalitatea? Cine este acel „cineva” care să schimbe lucrurile pentru că aşa nu se mai poate? Cum îmbunătăţim calitatea educaţiei în România? Facem mai multe şcoli? Avem nevoie de profesori mai pregătiţi, dar unde îi găsim? Introducem cursuri de antreprenoriat şi educaţie financiară încă din şcoala primară, dar cine să fie profesorii ? Bancherii, Isărescu, patronii şi oamenii de afaceri actuali? Cum adaptezi programa la cerinţele actuale ale pieţei muncii? (Toate companiile au pretenţii ca toţi absolvenţii să ştie când vin la ei ce să facă şi cum să facă, sau cum să facă la fel ca altcineva care are 10-20 de ani de experienţă.)

    Ca să avem un reper în privinţa ideilor mai concrete pentru viitor, ar trebui să ne întoarcem puţin în trecut, să avem câteva exemple de idei, de politici care au susţinut economia României în ultimii 20 de ani:

    1. Deschiderea economiei printr-o politică de stat pentru investiţii străine. După 1997, acest lucru a dus la creşterea economică de după 2000, a permis intrarea de bani, peste 70 de miliarde de euro, de know-how, de deschidere a pieţelor externe şi de intrare a economiei româneşti în fluxurile globale. Cu ajutorul acestor investiţii străine s-a format generaţia de astăzi, dintre care mulţi au devenit directori, şi o parte dintre voi chiar antreprenori. Inflaţia a scăzut, creşterea cursului valutar s-a temperat, salariile au crescut, iar mulţi dintre voi v-aţi permis să vă luaţi maşini, apartamente şi să umblaţi liberi prin Europa.

    2. Facilităţile fiscale pentru industria IT acordate la începutul anilor 2000 de către guvernul Năstase, care au permis crearea unei industrii cu o pondere de 5% în PIB acum şi cu un potenţial de a ajunge la 10% din PIB. Cei 110.000 de oameni din industria IT au salarii de 1.200 de euro net pe lună, în România ajungând cel mai bine plătiţi salariaţi.

    3. Deschiderea sistemului bancar românesc, inclusiv prin privatizarea băncilor de stat după anul 2000. Acest lucru a permis intrarea de finanţare externă, acordarea de credite nu numai companiilor, ci şi persoanelor fizice, acordarea de credite pentru apartamente şi, nu în ultimul rând, celebrele credite de consum.

    4. Cota unică de 16%, care, pe fondul schimbării puterii politice din România, a atras atenţia investitorilor către piaţa românească. Această cotă unică de 16% a fost înaintea vremurilor, având în vedere că după aceea din ce în ce mai multe state au trecut la acest sistem, în încercarea de a atrage atenţia investitorilor.

    5. Construcţia de malluri şi supermarketuri, care a schimbat faţa comerţului din România şi, nu în ultimul rând, a schimbat peisajul social. Noile generaţii şi-au găsit un punct de sprijin pentru ei, aşa cum exista în Occident.

    Poate nu toate ideile au adus creştere economică sau au avut un impact pozitiv în societate (spre exemplu, acordarea de credite în franci elveţieni), dar rezultatele arată că în ultimele două decenii România a avut una dintre cele mai mari creşteri ale puterii de cumpărare din ţările foste comuniste, care imediat după 1990 – când noi oscilam politic între Est şi Vest – se deschideau companiilor străine.

    Ce am putea face efectiv, ce idei, ce soluţii ar fi pentru următorii 100 de ani şi care s-ar putea aplica? Cosmin Vladimirescu, CEO al Mastercard România şi Republica Moldova, spune că ar mări numărul de ore de sport din şcoală, de joc în echipă, pentru a-i face pe copii, pe elevi şi, de ce nu, pe studenţi să fie şi să ajungă să joace ca o echipă (team work). Acest lucru ar putea să permită apropierea mai mare a noilor generaţii, în încercarea de a mai reduce individualismul caracteristic. Jocul în echipă, team work-ul, înseamnă fair-play, înseamnă că toţi trebuie să joace pentru un bine comun, spune Cosmin Vladimirescu.

    O altă idee pentru următorii 100 de ani ar fi ca educatorii, profesorii din ciclul primar, gimnazial şi liceal să fie mai bine plătiţi decât profesorii universitari pentru a fi încurajaţi să „producă” mai mulţi elevi buni, nu numai câţiva.

    Arhitectul Dorin Ştefan a venit cu ideea refacerii infrastructurii din Bucureşti în jurul Gării de Nord. În cinci ani, cu câteva miliarde de euro, Gara de Nord ar putea fi transformată într-un imens mall, care ar schimba toată faţa Bucureştiului.

    Lista este deschisă pentru ca fiecare dintre voi să vină cu o idee.

  • Schimbări MASIVE în inima Capitalei. Centrul Bucureştiului se transformă într-un ŞANTIER uriaş şi va fi de nerecunoscut

    Unirii View, Day Tower şi proiectul în lucru de pe strada Sfânta Vineri au împreună peste 40.000 de metri pătraţi. Lor li se adaugă 86 de locuinţe şi un hotel cu 100 de camere pe Bulevardul Unirii.

     
    „Zona Unirii este nodul central al Bucureştiului, zonă în care, doar în ultimii ani, s-au investit peste 150 mil. euro doar prin proiecte private“, spune Andreea Păun, consultant imobiliar, managing partner la compania de profil Griffes. Alina-Elena Vasiliu
     

  • Românii sunt mai interesaţi de filmele indiene decât de Centenar

    Echipa de analiză a corelat toate ştirile apărute în ultimele 12 luni cu impactul acestora în social media şi pe bloguri, măsurând apoi interesul societăţii civile şi al autorităţilor faţă de temă independent de ştirile „oficiale”. Monitorizarea include instituţii, organizaţii neguvernamentale, persoane fizice dar şi companii private.

    În ultimul an, cu toate dezbaterile publice referitoare la Centenar (articole în mass media, politicieni care trag semnale de alarmă,  edili care se plâng de bugetele tăiate etc.) media căutărilor online despre „Marea Unire”, Centenar şi fotograful Unirii la un loc este de circa 37.560 / lună.
    Din care 30.530 de români sunt interesaţi lunar doar de „Marea Unire” şi subtemele conexe, în timp ce numai 5.820 sunt interesaţi de Centenar în medie pe lună. Din aceştia, 1.320 au fost interesaţi de temă doar pentru şcoală (referate, compuneri şi eseuri).

    Raportându-ne la cei 11.000.000 de români conectaţi la internet, din analiză reiese că dacă 3 români din 1.000 sunt interesaţi lunar de tema Marii Uniri, numai 0,6 din 1.000 sunt interesaţi de Centenarul propriu zis (de 5 de ori mai puţini).

    Din cei 37.560 de români interesaţi lunar de temele analizate, 1 din 50 se întreabă în plin an centenar „CÂND a avut loc Marea Unire”, în timp ce 1 din 25 de români se întreabă „CINE a înfăptuit Unirea” şi un procent similar se întreabă „CARE este semnificaţia zilei de 1 decembrie”.
    Mai grav, 1 din 300 de români interesaţi de Centenar se întreabă „CÂŢI ANI sunt într-un centenar”. Un procent de 0,1% din cei 37.560 de români care caută lunar informaţii despre aceste teme nu ştiu „UNDE a avut loc Unirea de la Alba Iulia”!…
    În total, 1 din 8 români care a căutat pe internet informaţii nu cunoaşte însemnătatea marelui eveniment istoric!

    Este un procent normal, ţinând cont de faptul că în primele 3 luni ale anului românii au fost interesaţi conform Google Trends în ordine de de Exatlon (emisiunea difuzată de Kanal D), de Australian Open şi de Calendar Ortodox, urmate de Simona Halep.

    Dacă ne referim doar la Centenar, nu la Marea Unire în general, curiozitatea românilor este clar legat de semnificaţia istorică, nu de acţiunile/activităţile/evenimentele organizate în prezent sau de semnificaţia acestui eveniment pentru România anului 2018.

  • Opinie: Călătoriile lui Ştefan cel Mare prin istoria modernă şi contemporană a României

    La data cu pricina, Chişinăul devenea al doilea oraş ca mărime al României (cu 155.000 de locuitori), după Bucureşti, care avea 640.000 de locuitori, iar românii din Basarabia reprezentau 56,2% din populaţie, aşadar deţineau majoritatea absolută în provincie.

    Parte componentă a Voievodatului Moldovei, teritoriul dintre Prut şi Nistru a ajuns în “proprietatea” Imperiului Ţarist în anul 1812, la încheierea războiului ruso-turc.

    În 1918, în urma bolşevizării Rusiei, Basarabia îşi proclamă independenţa faţă de colosul roşu care tocmai se năştea, pentru ca, în acelaşi an, să se alăture Regatului României.

    În 1940, urmare a ultimatumului sovietic intervenit ca efect al parafării prieteniei dintre Hitler şi Stalin, Rusia sovietică ocupă şi anexează Basarabia.

    Peste doar un an, în 1941, armata română trece Prutul şi eliberează Basarabia.

    Peste încă trei ani, în 1944, mărşăluind “na Berlin”, bolşevicii înşfacă iar Basarabia şi o rebotează Republica Sovietică Moldovenească. Şi aşa rămân lucrurile până în 1991, când Republica Sovietică Moldovenească îşi declară independenţa faţă de agonicul Imperiu Roşu, devenind ceea ce este şi acum: Republica Moldova.

    La zece ani de la Unirea cu România, în 1928, la Chişinău a fost dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare, lucrare a sculptorului basarabean Alexandru Plămădeală.

    Urmând cursul sinuos şi tragic al istoriei, statuia a fost trimisă în “refugiu”, la Vaslui, în anul 1940, pentru a evita o întâlnire cu trupele bolşevice. La Vaslui, domnitorul s-a simţit ca acasă, că doar tot în Moldova ajunsese.

    După ce ostaşii români au trecut Prutul, conform celebrului ordin, i-a urmat şi Ştefan care, în 1942, a fost re-instalat pe soclul său, la Chişinău.

    Nici nu s-a uscat cimentul prea bine, că domnul Moldovei a trebuit să fie mutat din nou, în 1944. De data asta a ajuns într-un loc unde nu mai fusese niciodată – la Craiova.

    Ruşii, care invadaseră şi anexaseră din nou Basarabia, au băgat de seamă că statuia domnitorului nu mai era la locul ei şi au tocmit iscoade care să afle unde se ascunde aceasta. Nu că le-ar fi păsat prea tare de Ştefan, dar acuzau lipsa unui “obiect de inventar” din patrimoniul provinciei recent re-ocupate. Iscoadele şi-au făcut datoria, iar Ştefan a fost găsit la reşedinţa sa conspirativă din Craiova, de unde a fost adus la locul de baştină, la Chişinău, unde a fost ascuns printre copacii din Parcul Central al oraşului.

    Abia în anul 1990, Ştefan a ajuns pe locul şi pe soclul unde se găseşte încă şi astăzi, la intrarea în parcul, care acum îi poartă numele, din centrul Chişinăului.

    Ce va fi de acum încolo rămâne de văzut.

  • România, ţara videochat. Avem suficienţi angajaţi în acest domeniu ca să umplem un un oraş de dimensiunile Sibiului

    Industria videochatului are potenţial în România: peste 100 de mii de persoane lucrează ca modele pentru videochat în studiouri sau de acasă.
    “Doar în România există cel puţin 5000 de studiouri de videochat şi peste 100 de mii de modele, dintre care jumătate lucrează în studiouri şi cealaltă jumătate de acasă. Această industrie este puternică la noi şi are potenţialul de a echilibra balanţa de plăţi externe a României, dacă ar fi corect încurajată de către stat, împreună cu industria IT”, povesteşte Robert Vanderty, fondatorul Studio 20. În 2014, când s-a lansat franciza Studio20, piaţa videochatului din România era estimată la peste 100 de milioane de euro, însă până astăzi aceasta s-a triplat.

    Studioul de videochat Studio20 a depăşit 10 milioane de dolari cifră de afaceri, cu 50% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Estimările acestui an pentru businessul  Studio20 sunt de 15 milioane de dolari. “Până în acest moment, am reuşit să depăşim cu puţin pragul de 10 milioane de dolari, însă avem toate motivele să credem că ne vom atinge targetul stabilit pentru acest an, mai ales că vom avea trei noi locaţii, dintre care două vor fi deschise chiar în luna Octombrie”, declară Mugur Frunzetti, investitor în sistemul de franciză Studio20.

    Cel mai cunoscut studio de videochat glamour, Studio20, a ajuns la 15 francize, două dintre acestea urmând să fie deschise în această lună. Astfel, Studio20 deţine acum patru francize în Bucureşti şi câte una în Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Timişoara, Cali (Columbia), Budapesta (Ungaria), Los Angeles (SUA) şi Curacao.

    Studio20 din zona Unirii rămâne cel mai mare studio de videochat, 1500 mp, însă investiţia cea mai mare este în studioul de videochat din Los Angeles, peste 500 de mii de dolari. În studioul de videochat glamour de la Unirii s-au investit peste 800 de mii de lei în decoruri moderne, aparatură de ultimă generaţie, cum ar fi camere şi televizoare UltraHD sau ochelari VR. La anul, Studio20 vrea să se extindă cu 10 noi studiouri de videochat în ţări precum Serbia, Rusia, SUA, Cehia şi Slovacia.

  • A început afacerea cu un site, un depozit mic şi doi angajaţi mizând pe o nişă neexplorată. Anul trecut afacerea a depăşit 1 milion de euro

    Doi tineri finanţişti, Anca şi Lucian Leibovici, au constatat în urmă cu opt ani că nişa jucăriilor educative era neacoperită, aşa că au pornit o afacere: un magazin online de profil. Educlass a depăşit anul trecut cifra de afaceri de 1 milion de euro, iar pentru anul în curs previziunile se referă la un plus de 30%, mai cu seamă că afacerea face şi pasul în offline, prin deschiderea, la jumătatea acestei luni, a unui magazin fizic, în apropierea Pieţei Unirii din Capitală.

    Într-o economie în care durata medie de viaţă a unei afaceri este de şapte ani, afacerea antreprenorilor Anca şi Lucian Leibovici a trecut testul timpului. Cei doi au depăşit şi pragul încasărilor de un milion de euro. ”Piaţa este în creştere şi, în ciuda penetrării tot mai mari a dispozitivelor electronice şi mobile, jucăriile educative sunt în continuare apreciate şi, cumva, devin soluţiile la care se întorc mulţi părinţi când vor să ajute dezvoltarea unor abilităţi specifice ale celor mici“, spune Anca Leibovici, oferind astfel şi o posibilă explicaţie a evoluţiei afacerii, înfiinţată în 2010.

    Anca Leibovici (35 ani) a lucrat şapte ani în domeniul financiar bancar, ca analist financiar şi apoi în rolul de coordonator al echipei de analişti în cadrul BCR. Ea are studii în finanţe la ASE, completate de o experienţă Erasmus în Franţa şi alte cursuri de finanţe susţinute local în parteneriat cu profesorii de la Universitatea din Orleans, Franţa.

    Şi Lucian Leibovici (38 ani) are studii în finanţe, el fiind atras încă de la început de antreprenoriat, unde a tatonat terenul până a găsit terenul perfect de ”joacă“, în afacerea EduClass. Ideea a prins contur după ce Lucian Leibovici a participat la un târg de soluţii didactice de la Basel, în Elveţia. Acolo a văzut diferite jucării educative, un concept care în România nu exista la momentul respectiv. S-a gândit că aceasta este o nişă neexplorată şi ar putea reprezenta o oportunitate de afaceri, iar până la finalul anului 2010 a început să importe astfel de jucării şi a pus bazele site-ului www.educlass.ro.

    Afacerea a început cu un site, un sediu cu un depozit mic şi doi angajaţi. Pe atunci, îşi aminteşte Anca Leibovici, comerţul online era la început, nu era foarte scump să creezi un site şi să ai în spate o platformă simplă de comerţ electronic. ”Vânzările online erau abia la început; cu excepţia câtorva site-uri mari care erau cunoscute şi aveau putere, majoritatea comercianţilor abia reuşeau să genereze câteva comenzi pe săptămână“, rememorează Anca Leibovici începuturile afacerii.

    Investiţia iniţială a fost ”destul de mică“, afirmă reprezentanta companiei, care dă şi detalii: 500 de euro pentru realizarea site-ului, 2.000 euro pentru stocuri, chirie şi banii de salarii. Sunt sume cu care astăzi nu reuşeşti să mai faci mare lucru. ”Treptat, am reinvestit profit şi am făcut investiţii importante când dinamica businessului ne-a permis acest lucru“, adaugă directorul de vânzări al EduClass.

    Site-ul a crescut treptat şi businessul odată cu el; în timp a fost diversificată gama de jucării, au adus mereu branduri noi, iar antreprenorii au investit în site şi în marketing online. ”Din 2014 am început să facem şi distribuţie în magazine fizice pentru brandurile pe care le importăm şi asta ne-a ajutat să creştem mult cifra de afaceri.“

    Cea mai mare dificultate, povesteşte tânăra antreprenoare, a fost găsirea unei platforme de comerţ electronic care să le permită să extindă afacerea. ”Am trecut prin trei furnizori de site-uri până să ajungem să găsim o platformă care să ne ajute să facem atât vânzare B2B (distribuţie), cât şi vânzare B2C (online), să ţinem o evidenţă a stocurilor şi să procesăm sute de comenzi zilnic.“

    Un aspect important a fost şi să ţină pasul cu dinamica pieţei, mai spune Anca Leibovici. Dacă în 2010 comerţul electronic era la nivel de pionerat, acum piaţa a explodat, sunt mulţi jucători, clienţii au cerinţe din ce în ce mai mari, costul de achiziţie pentru un client nou este mult mai mare.

    Un alt pas însemnat în dezvoltarea afacerii a fost externalizarea depozitului. La început, firma celor doi antreprenori avea un mic depozit în care ţineau jucăriile şi un angajat propriu opera comenzile. Odată ce volumul a crescut, a devenit imposibil să facă faţă cu un singur angajat, iar costurile cu chiria creşteau exponenţial. ”La acel moment, externalizarea depozitului şi pregătirea comenzilor pentru livrare de catre personal calificat au reprezentat un pas uriaş pentru noi.“

    În 2015, EduClass a lărgit şi mai mult portofoliul, începând cu importul produselor de puericultură (pompe de sân şi accesorii pentru alăptare) sub brandul Spectra din Coreea de Sud. ”Din 2016 am început să lucrăm direct cu fabrici care produc jucăriile“, spune tânăra antreprenoare.

    Tot ea creionează şi profilul clienţilor: ”De la noi cumpără cel mai des părinţii care sunt interesaţi să le ofere copiilor jocuri educative şi distractive care să îi ajute să înveţe sau să aprofundeze noţiuni de bază sau chiar concepte mai complexe pe care copiii le studiază la şcoală“. Mulţi părinţi vor să găsească soluţii pentru a-i desprinde pe cei mici de tabletă sau de televizor şi aleg să cumpere jocuri care să îi stimuleze şi să îi încânte pe cei mici, fie că este vorba de jocuri creative pentru timpul liber, vacanţe, fie de jocuri cu scop didactic. ”Practic, clienţii noştri vor să rezolve două provocări. Să completeze educaţia copiilor într-un mod interactiv şi distractiv, să le ofere o experienţă de învăţare plăcută, iar pe de altă parte, vor să le stimuleze abilităţi psiho-sociale, precum imaginaţia, creativitatea, răbdarea, lucrul în echipă“. Valoarea medie a comenzii variază în funcţie de lună, fiind undeva în jurul a 200 de lei.

    Cât priveşte tendinţele de consum, Anca Leibovici spune că în domeniul jucăriilor educative nu există trenduri. ”Noi vindem jucării clasice, care sunt în continuare apreciate de părinţi. Cele mai bune exemple sunt jucăriile de lemn şi puzzle-urile.“ Tot ea completează însă că există însă tendinţe legate de fenomenul parenting (domeniu legat de creşterea şi educarea copiilor), în sensul că tot mai mulţi părinţi încep să înţeleagă că dispozitivele electronice, chiar dacă ocupă timpul celor mici şi îi captivează, nu au tot timpul un efect pozitiv. ”De exemplu, un copil care urmăreşte foarte multe clipuri pe YouTube învaţă să cânte, să fredoneze. Ceea ce este bine. Dar în schimb nu are răbdare să îşi aştepte rândul la un joc cu mai mulţi jucători sau nu ştie să colaboreze cu un coechipier. Iar exemplele pot continua. Sunt părinţi care observă astfel de lucruri şi folosesc jocurile noastre pentru a-i face pe cei mici să descopere şi alte forme de distracţie.“

    Din punctul de vedere al sezonalităţii, vara şi primăvara se vând foarte bine biciclete cu licenţe, ceea ce, în opinia Ancăi Leibovici, este un indiciu că joaca în aer liber va fi mereu apreciată. ”Moş Crăciun este cel mai bun client al nostru şi an de an lista lui creşte, la fel şi vânzările noastre în perioada sărbătorilor. Vânzările aferente sărbătorilor de iarnă reprezintă cam 30% din cifra de afaceri. Paştele este al doilea moment important din an, însă are o pondere de până la 10 % în vânzări.“

    Cel mai vândut produs, spune tânăra antreprenoare, este Caleidoscopul, o jucărie clasică cu care s-au jucat şi generaţiile de părinţi care acum le cumpără pentru copiii lor; anual, EduClass vinde câteva mii de astfel de jucării. Firma are în portofoliu peste 2.000 de produse, majoritatea jucării importate de la producători din Marea Britanie, Belgia, India, Germania, Italia; antreprenoarea enumeră şi categoriile de jucării: puzzle-uri, jocuri matematice, lingvistice, de ştiinţă, creative, costume de carnaval, jucării pentru bebeluşi, jucării din lemn, jocuri de strategie, biciclete, jucării pentru exterior. ”Avem în plan ca anul acesta să lărgim portofoliul cu cinci branduri noi de jucării.“ Pe primul loc în vânzări se plasează jucăriile din lemn, urmate de jucăriile de creativitate şi jocurile educative (matematice, lingvistice, ştiinţă); şi produsele de puericultură reprezintă o parte importantă din totalul vânzărilor, completează reprezentanta EduClass.

    ”Filosofia noastră este să încurajăm joaca în sensul clasic. Atât noi, adulţii, cât şi cei mici avem parte zilnic de un bombardament de informaţii, vedem peste tot ecrane, devine obositor. Jocurile clasice au o capacitate pe care o aştepţi de la un joc: să relaxeze, să dezvolte mintea, gândirea, creativitatea, imaginaţia sau să uşureze acumularea de cunoştinţe. Dar mai ales pentru că joaca este mai distractivă, cu minimum două persoane, să dezvolte interacţiuni, relaţii, empatia, răbdarea, asertivitatea“, argumentează antreprenoarea.

    2018 este un an important pentru EduClass, pentru că acum pregătesc pasul spre un magazin fizic, pe care îl vor deschide în apropierea zonei Unirii din Bucureşti, în urma unei investiţii de 100.000 de euro. ”Deşi zona de online creşte foarte mult, sunt în continuare mulţi cumpărători care doresc să vadă produsul, care preferă să analizeze în tihnă, cu o cutie în mână şi uneori chiar jucându-se.“ Din acest motiv, la vechiul sediu aveau o cameră care servea drept showroom; însă aceasta devenise prea mică, neîncăpătoare. În perioadele aglomerate (de exemplu înainte de Crăciun), se întâmpla să fie 4-5 clienţi în showroom şi deja era foarte aglomerat.

    ”Am început să simţim nevoia unui spaţiu mare în care clienţii să poată vedea toate produsele, în linişte, şi unde să poată reveni ori de câte ori au nevoie de un cadou pentru copii sau atunci când vor să se simtă ei din nou copii. Jucăriile educative nu se vând singure“, afirmă Anca Leibovici, argumentând că de cele mai multe ori trebuie să le explice clienţilor regulile jocurilor sau ce abilităţi vor dezvolta copiii prin jocul respectiv. ”Asta este ceva ce online nu putem face asa cum ne-am dori. Până la urmă, e vorba de a-l face pe compărător să îşi imagineze o sesiune serioasă de joacă a copilului, iar asta cu siguranţă poate face mai bine într-un spaţiu care te invită la joc.“

    Antreprenorii au constatat că şi clienţii vechi, cu multe comenzi plasate online, se hotărăsc la un moment dat să le facă o vizită. ”Cred că interacţiunea umană este cu atât mai importantă cu cât totul se automatizează şi se tehnologizează tot mai mult. Ne-am dorit un spaţiu care să fie puţin mai mult decât un magazin. Scopul nu a fost să găsim un spaţiu comercial pe care să îl umplem cu rafturi şi marfă iar la finalul zilei să vedem câţi clienţi ne-au trecut pragul. Ne-am dorit un spaţiu frumos, în care clienţii şi copiii lor să se simtă bine şi în care să revină cu drag“, spune antreprenoarea, care completează că scopul este ca acest showroom să devină o destinaţie de shopping pentru părinţi şi bunici. În acest moment online-ul este cel care aduce clienţii în showroom, pentru că unii doresc să ridice personal comenzile, dar antreprenorii speră ca în timp procentul să se echilibreze.

  • Cel mai frumos centru istoric din România! Clujul, Braşovul şi Bucreştiul trebuie să ia lecţii de aici

    Primarii din Bucureşti, Cluj şi Braşov ar trebui să dea un telefon primarului din Oradea şi să-l întrebe cum a reuşit să transforme piaţa Unirii din Oradea, piaţa centrală a oraşului pe modelul celor din Viena sau Budapesta. Cu bani europeni, transformarea este uimitoare iar pozele nu pot cuprinde frumuseţea. Trebuie să fii acolo.
     
    Braşovul, renumit pentru Centrul său istoric are majoritatea clădirilor vechi la un pas de prăbuşire. Primarul George Scripcaru nu a reuşit să găsească o soluţie până acum. A schimbat de câteva ori pavelele din Piaţa Sfatului, a montat nişte stâlpi de iluminat şi gata.
     
    La fel, şi primarul din Cluj, Emil Boc, se chinuie să găsească o soluţie pentru a pune în valoare arhitectura din Piaţa Unirii. În această perioadă transformă în pietonal o latură din Piaţă, a plantat câţiva pomişori în apropiere şi cam atât.
     
    Palatul Vulturul Negru – o constructie arhitectonica monumentala, in stilul Secession, scrie romanibuni.ro

  • Clădirea în care s-a votat unirea Transilvaniei cu România, în reabilitare după 50 de ani

    Pentru reabilitarea Sălii Unirii, Guvernul alocă 98% din banii necesari, adică 1,92 milioane de euro, în vreme ce restul, 38.000 de euro, provin de la Consiliul Judeţean Alba.

    ”Scopul investiţiei este reabilitarea, refacerea, recompartimentarea, redimensionarea tuturor instalaţiilor şi aducerea la zi a necesităţilor de confort şi buna funcţionare a unui muzeu contemporan, de asemenea importanţă, unic în ţară, prin obiectivul muzeal, acela al celebrării Marii Uniri de la 1918”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de consilierii judeţeni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Igor Dodon plăteşte cu aceeaşi monedă: Peste 50 de localităţi din Republica Moldova au semnat o declaraţie împotriva unirii cu România

    ”Cei care au vrut să testeze cât de patrioţi şi statalişti pot fi moldovenii, acum pot vedea rezultatele. În mai putin de 24 de ore, majoritatea consilierilor din peste 50 de primării au semnat declaraţii pro-statalitate şi anti-unire. În fiecare zi, numărul acestora va tot creşte şi creşte, sute de localitati vor semna declaraţii în sustinerea statalităţii Republicii Moldova. Moldova are demnitate, Moldova are viitor! Ideologii unionişti au obţinut exact inversul la ce şi-au propus. În loc de unire, vor primi patriotism pentru Moldova”, a scris Dodon pe Facebook.

    ”Cu excepţia câtorva aleşi locali rătăciti sau cumpăraţi cu bani, restul cetăţenilor se opun categoric oricărei declaraţii sau acţiuni unioniste. Unionismul este nu doar anticonstituţional şi penal. Unionismul este expresia umilinţei naţionale şi a trădării de ţară. Regret că unii au căzut pradă acestei molime ideologice”, a adăugat Dodon.

    În ultimele două săptămâni, 12 localităţi din Republica Moldova au semnat o declaraţie simbolică de unire cu România, aspect ce a atras nemulţumirea preşedintelui Republicii Moldova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro