Tag: Transelectrica

  • Hoţii pun în pericol sistemul energetic naţional

    Valoarea materialelor sustrase, precizează un comunicat al Transelectrica, este între 1000 şi 2000 de lei, dar pagubele produse companiei  – cheltuieli de remediere, repunerea în funcţiune a liniei, înlocuirea stâplilor căzuţi – se ridică la 500.000 de euro, la care se adaugă pagubele ce vor fi acordate proprietarilor de terenuri agricole pe suprafaţa cărora se va interveni.

    În ultimii ani Transelectrica a înregistrat pagube de 2.500.000 de lei din cauza furturilor.

  • Zece milioane de certificate verzi în 2013

    “În acest an, Transelectrica ar putea emite în jur de 10 milioane de certificate verzi, dublu faţă de anul trecut”, a declarat directorul general adjunct al companiei de stat Transelectrica, Octavian Lohan. Suma va fi încasată de la consumatorii finali prin facturi. În prezent, energia regenerabilă acoperă aproximativ 8% din consumul final.

    Transelectrica, deţinută de stat, este compania care operează sistemul energetic naţional. Producătorii de energie regenerabilă au nevoie, pentru conectarea instalaţiilor la reţeaua naţională, de acceptul Transelectrica.

    Statul sprijină producţia de energie regenerbilă printr-o schemă de ajutor de stat, prin sistemul de certificate verzi. Fiecare producător de energie verde primeşte gratuit un număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce. Furnizorii, care cumpără energie de la producători, sunt obligaţi prin lege să achiziţioneze certificatele verzi, pentru a atinge anumite cote anuale ca o parte din energia pe care o vând clienţilor să provină din surse alternative. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin facturile emise consumatorilor.

  • Guvernul a avizat trecerea Transelectrica şi a Transgaz de la Economie la Finanţe

    Guvernul a avizat ieri trecerea Transelectrica (TEL) şi a Transgaz (TGN), companiile care gestionează reţelele pentru transportul electricităţii, respectiv al gazelor naturale, de la Ministerul Economiei la Ministerul Finanţelor, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. Procedura este necesară pentru ca România să se conformeze unei directive europene privind separarea şi administrarea activităţilor de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei. Schimbarea acţionariatului celor două companii a fost anunţată încă din martie 2012, însă la acea dată Guvernul nu hotărâse care minister să preia participaţiile. Ministerul Economiei deţine 58,69% din capitalul Transelectrica şi 73,51% din titlurile Transgaz Mediaş. Guvernul a promis FMI că va derula oferte publice secundare până la sfârşitul anului 2012 pentru Transelectrica (15% din acţiuni) şi Transgaz (15% din acţiuni). Oferta Transelectrica s-a încheiat cu succes la finele lunii martie a anului trecut, dar listarea Transgaz nu a mai fost făcută întrucât în noiembrie 2012 preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au convenit să amâne procedura, considerând că momentul nu este prielnic.

    Citit mai multe pe zf.ro

  • Transelectrica: Ar putea să ne dea şi nouă un certificat verde

    Transelectrica, transportatorul naţional de energie, spune că o parte din sprijinul acordat pentru energia verde ar putea fi redirecţionat către investiţii în reţea sau în capacităţi de producţie de reglaj, în contextul în care oricum “sub­venţiile” date pentru eoliene sau solare de cele mai multe ori sunt “exportate” pentru achiziţia de echipamente. “Dacă investitorii în energie regenerabilă tot primesc bani pe care se grăbesc să-i exporte, ar putea să dea un certificat pentru Transelectrica, pentru investiţii în reţea, sau altora pentru investiţii în centrale. Toate sunt spre binele lor, pentru că sistemul este aproape de limită, iar investiţiile necesare se ridică la 600 de milioane de euro. Din păcate nu prea stăm bine cu programul de dezvoltare. Fără investiţii nu vom putea creşte ponderea energiei verzi preluate”, a spus ieri Octavian Lohan, directorul general adjunct al Transelectrica, în cadrul unei conferinţe de presă. Mesajul dat de Lohan vine în contextul în care de la începutul anului mai mulţi oficali locali, în frunte cu ministrul delegat pentru energie Constantin Niţă, au anunţat că este necesară reducerea schemei de sprijin pentru energia regenerabilă, mai ales din cauza impactului în facturi.

    Citit mai multe pe zf.ro

  • Director Transelectrica: Producătorii de energie verde trebuie să cedeze o parte din ajutorul de la stat

     “Dacă investitorii tot primesc bani pe care se grăbesc să-i exporte, să dea câte un certificat la Transelectrica să dezvolte reţeaua, sau să dea şi altora să facă centrale de reglaj, sau să fie obligaţi pur şi simplu să investească în întărirea reţelelor. Toate sunt spre binele lor”, a declarat miercuri, la o conferinţă pe teme energetice, Octavian Lohan, director general adjunct în Transelectrica.

    Transelectrica, deţinută de stat, este compania care operează sistemul energetic naţional. Producătorii de energie regenerabilă au nevoie, pentru conectarea instalaţiilor la reţeaua naţională, de acceptul Transelectrica.

    Statul sprijină producţia de energie regenerbilă printr-o schemă de ajutor de stat, prin sistemul de certificate verzi. Fiecare producător de energie verde primeşte gratuit un număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce. Furnizorii, care cumpără energie de la producători, sunt obligaţi prin lege să achiziţioneze certificatele verzi, pentru a atinge anumite cote anuale ca o parte din energia pe care o vând clienţilor să provină din surse alternative. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin facturile emise consumatorilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Transelectrica şi Transgaz vor trece de la Vosganian la Chiţoiu

    Compania de transport al gazelor naturale Transgaz Mediaş (simbol bursier TGN) şi compania de transport al energiei electrice Transelectrica Bucureşti (TEL) vor trece din subordinea Ministerului Economiei, condus de liberalul Varujan Vosganian, în cea a Ministerului Finanţelor, condus de colegul său liberal Daniel Chiţoiu, potrivit unor surse oficiale. Procedura este deja trecută în anexele la proiectul de restructurare a Ministerului Finanţelor şi are ca scop alinierea la directivele europene potrivit cărora companiile de transport al energiei trebuie să fie administrate separat de cele de producţie. Proiectul urmează să fie finalizat după care trebuie aprobat de Guvern, astfel că nu se ştie exact data când se va produce transferul. Ministerul Economiei deţine în prezent 58,7% din Transelectrica, companie cu afaceri de peste 600 mil. euro şi cu o capitalizare de 231 mil. euro. Acţionarii Transelectrica au ales ieri membrii Consiliului de Supraveghere, Andrei Pogonaru, fiul omului de afaceri Florin Pogonaru, primind cele mai multe voturi. Din consiliu mai fac parte Andrei Maioreanu, Ovidiu Artopolescu, Dumitru Pîrvulescu, Adrian Costin, Radu Puchiu şi Radu Bugică.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Prognozele Transelectrica: la o creştere a veniturilor cu 244 mil. lei, profitul creşte cu 7,7 mil. lei

    Transelectrica Bucureşti (TEL), compania care de­ţi­ne reţeaua naţională de transport al energiei electrice, şi-a bugetat până în 2015 o creştere a veniturilor cu circa 244 mil. lei faţă de nivelul înregistrat în 2012 (de la 2,8 mld. lei la 3,05 mld. lei). În aceeaşi perioadă, profitul brut al companiei ar urma să crească cu 7,7 mil. lei (de la 42,5 mil. lei la 50,2 mil. lei). Un calcul simplu arată că doar 3% din creşterea de ve­ni­turi se vor reflecta în profit, restul urmând să fie anulată de creşterea cheltuielilor. Transelectrica este unul dintre cele mai ineficiente monopoluri din Europa, având anul trecut o marjă brută de doar 1,5% (profit brut raportat la venituri). Explicaţiile pentru marja redusă sunt ponderea mare a serviciilor de sistem în venituri, servicii care nu generează niciun profit pentru companie, dar şi datoriile mari în valută care au erodat în fiecare an profiturile din exploatare. Compania are în plan investiţii de 1,93 mld. lei, care ar urma să fie finanţate în proporţie de peste 50% din fonduri proprii.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Candidaturile managerilor pentru Electrica, CE Hunedoara şi Transelectrica, depuse până la 2 aprilie

     “Dosarele cuprinzând documentele cerute pentru candidatură vor fi depuse/trimise până cel târziu în data de 2 aprilie 2013, ora 16.00”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al celor trei companii menţionate.

    În selectarea directorilor, OPSPI va fi asistat de firmele de recrutare Quest Advisors şi Transearch Internaţional.

    Quest Advisors a fost înfiinţată de Vasile Luţai Hariton şi este condusă de acesta alături de Loredana Serfezi şi de Andreea Acalovschi, iar Transearch International este o companie internaţională de recrutare, cu subsidiare în mai multe ţări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi schimbări în conducerea Transelectrica

    Consiliul de supraveghere al Transelectrica (TEL) a decis joi creşterea numărului membrilor directoratului companiei de la trei la cinci şi revocarea din poziţia de membru a lui Octavian Lohan, fost director general al transportatorului de energie. Consiliul de supraveghere a mai hotărât numirea lui Ioan Diaconu, Ciprian-Gheorghe Diaconu şi Adrian-Constantin Rusu ca membri ai directoratului, potrivit unui raport al Transelectrica remis Bursei. Noii membri ocupă poziţii de management în cadrul companiei. Lohan a avansat la jumătatea lunii februarie a anului trecut din funcţia de director general adjunct în cea de director general al companiei şi a revenit la vechea poziţie la finele lunii mai. Directorul general interimar al Hidroelectrica Ştefan Gheorghe a fost numit la jumătatea lunii februarie la conducerea Transelectrica, preluând poziţia de director general executiv. Transelectrica este compania de pe bursă cu cele mai multe schimbări în management în ultimii doi ani. Compania este deţinută de stat, prin Ministerul Economiei, iar acţiunile companiei sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Transelectrica a făcut profit de 27 mil. lei anul trecut

    Compania de transport al energiei electrice Transelectrica Bucureşti (TEL) a avut anul trecut un profit net de 27 de mil. lei (6 mil. euro), de peste patru ori sub câştigul din precedentul exer­ciţiu finan­ciar, de aproape 114 mil. lei, potrivit infor­maţiilor finan­ciare pre­liminate întoc­mite conform stan­dar­delor internaţionale de conta­bilitate (IFRS). Veniturile operaţionale au scăzut anul tre­cut cu 13,4%, la 2,71 miliarde de lei (608,6 mil. euro), iar cheltuielile din exploatare au coborât cu 10,8%, la 2,63 miliarde de lei (590,2 mil. euro). În pre­cedentul exerciţiu financiar, veni­turile au fost de 3,13 miliarde de lei, iar chel­tuielile de aproape 2,95 miliarde de lei. Transelectrica menţionează că volu­mul de energie electrică transportată a scăzut cu 3,8%, de la 56,05 milioane MWh în anul 2011 la 53,93 milioane MWh în anul 2012, se arată în raportul preliminar transmis bursei. “Veniturile obţinute din serviciile de bază furnizate de companie (activităţile care permit profit: serviciile de transport şi serviciile de sistem tehnologice) au înre­gistrat o diminuare de numai 2,7% faţă de anul anterior, în timp ce veniturile obţinute din celelalte activităţi (servicii de sistem tehnologice, administrare piaţă şi piaţa de echilibrare) au înregistrat o dimi­nuare accentuată, de peste 20% faţă de anul anterior. Şi cheltuielile operaţionale au înregistrat o scădere de circa 1%”, se arată în comunicat.

    Toate stirile sunt pe zf.ro