BusinessMagazin

Tag: tineri

  • GEN Z Lifestyle. Peste 200.000 de copii între 10 şi 15 ani au probleme de greutate. Medic: „Tinerii au preocupări statice, stau destul de mult în faţa unui ecran.“ Consecinţa? Voi veţi fi viitorii adulţi cu diabet, hipertensiune sau probleme de fertilitate

    ♦ Circa 16% din numărul total de copii cu vârste între 10 şi 15 ani sunt obezi sau supraponderali, adică peste 215.000 de tineri, după cum arată cel mai recent studiu al Societăţii Române de Chirurgie Metabolică ♦ Prof. dr. Cătălin Copăescu atrage atenţia că aceştia sunt viitorii adulţi cu probleme asociate obezităţii, de la diabet la hipertensiune sau infertilitate ♦ Perspectiva unui tânăr care are obezitate morbită la 18 ani este de a pierde 20 de ani din viaţă ♦ Cauza? Şi timpul irosit în faţa ecranelor, fără nicio activitate fizică.

    Campanie ZF: pericolul reţelelor de socializare

    Timpul petrecut în faţa ecranelor, fără o activitate fizică, îi afectează în mod direct pe copii, care se confruntă din ce în ce mai mult cu obezitatea. Astfel, peste 215.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani au deja o problemă cu greutatea, ceea ce înseamnă 16% din numărul total de copii cu vârsta menţionată. Cel mai recent studiu al Societăţii Române de Chirurgie Metabolică arată incidenţa obezităţii în rândul populaţiei din România, eşantionul incluzând persoanele de peste 10 ani.

    „Tinerii, din păcate, au preocupări statice, stau destul de mult în faţa unui ecran, fie că el este mobil sau nu, şi constatăm că există o incidenţă destul de mare a obezităţii la copii şi adolescenţi. O treime dintre aceştia au probleme cu greutatea, iar din aceştia 16% au deja obezitate. Ei vor alimenta cohorta de adulţi care vor avea diabet, hipertensiune, probleme respiratorii, infertilitate, steatoză hepatică“, a spus prof. dr. Cătălin Copăescu, preşedintele al Societăţii Române de Chirurgie Metabolică şi iniţiatorul studiului privind incidenţa obezităţii. El a fost prezent la emisiunea ZF Private Health.

    Lucrurile nu stau bine nici în rândul adulţilor, cu peste 3,7 milioane de români de peste 16 ani care au obezitate. Obezitatea este o problemă la nivel mondial, recunoscută recent ca boală cu multe complicaţii. Un tânăr cu obezitate morbidă, adaugă medicul, pierde 20 de ani din viaţă.

    „Perspectiva unui tânăr care are obezitate morbită la 18 ani este de a pierde 20 de ani din viaţă. Speranţa de viaţă pentru aceşti pacienţi, calculată, este mai redusă cu 20 de ani faţă de cineva care are greutate normală. Măcar şi din această perspectivă, pentru cineva care este la începutul vieţii şi care este entuziast şi care nu-şi închipuie că ar putea să-i fie afectată speranţa de viaţă, ar trebui să-i preocupe“, a completat Cătălin Copăescu.

    În plus, medicul mai adaugă pe lista de probleme şi interiorizarea, comunicarea tot mai dificilă cu ceilalţi, dar şi discriminarea la care sunt supuşi tinerii cu obezitate din partea celor din jur. „Perspectiva prevenţiei trebuie să ne preocupe pe noi toţi. Dacă într-o familie, mama şi tata au obezitate, riscul ca cei care urmează, copiii lor, să aibă obezitate este peste 80%“, a mai spus specialistul.

    Studiul Societăţii Române de Chirurgie Metabolică privind impactul obezităţii aduce în faţă această problemă cu care se confruntă aproape 4 milioane de români. Aceste date actualizate, alături de datele economice şi de sprijinul specialiştilor din domeniu sunt un punct bun de plecare pentru autorităţi pentru a face politici de sănătate publică ţintite pentru controlul obezităţii. Această boală nu are încă tratamente sau intervenţii chirurgicale decontate în România, deşi afectează şase din zece persoane la nivel naţional.

    „În vestul Europei şi în Statele Unite se discută foarte mult despre obezitate şi vedem cum grupuri mari de tineri aleargă la 6-7 dimineaţa“, a explicat medicul Cătălin Copăescu.

    El a dat exemplul Franţei, unde sunt 50.000 de pacienţi operaţi de obezitate în fiecare an, la o populaţie de trei ori mai mare decât a României. În comparaţie, în România se fac doar 2.000 de astfel de operaţii în fiecare an. Nevoia, crede specialistul, ar fi de 14.000 de pacienţi români operaţi anual, pentru a păstra proporţiile populaţiei.

     

     

  • Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în Europa şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro pe pieţele din Australia, Ungaria sau Germania

    Anamaria Gavrilă, fondatoarea POT – Partidul Oamenilor Tineri, are la activ masterate în finanţe şi real-estate în Europa şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro pe pieţele din Australia, Ungaria sau Germania, potrivit CV-ului încărcat pe site-ul Camerei Deputaţilor. 

    Între 2017 şi 2018, lucrând pentru GLL Real Estate Partners în Germania, ea a participat la tranzacţii de birouri de 80 mil. euro în Sydney, Australia, respectiv 50 mil. euro în Cracovia, Polonia, şi la managementul a 3 clădiri de birouri de 220 mil. euro în Budapesta.

    Între 2016 şi 2017, ea a avut în portofoliu de consultanţă imobiliară clădiri în Germania în valoare de peste 500 mil. euro.

    Anamaria Gavrilă a terminat în 2009 MSc Real Estate Finance and Investment la University of Reading, UK. În 2008 ea a absolvit International Real Estate Business School din Regensburg, Germania. În România, ea a terminat Universitatea de Vest Timişoara, diplomă în economie. 

    POT – Partidul Oamenilor Tineri, înfiinţat în 2003 de Anamaria Gavrilă, fost deputat AUR, este la un pas să intre în Parlament.

    POT a susţinut candidatura lui Călin Georgescu, fiind declarat un partid cu o ideologie suveranistă, naţionalistă, de dreapta creştină, conservator şi populist. Este un partid antisistem, se declară un susţinător al valorilor tradiţionale şi al valorilor creştine.

    Este un partid care se declară eurosceptic, cu mesaje anti occidentale.

    Anamaria Gavrilă, 41 de ani, deputat a candidat pentru funcţia de primar în Deva în 2020 şi 2024.

    Ea s-a născut în Deva, judeţul Hunedoara şi a absolvit Facultatea de Vest din Timişoara.

    A locuit şapte ani în Germania şi opt ani în Marea Britanie.

     

  • Iulian Anghel, ZF: Revoluţiile sunt făcute de copii, nu de părinţi, de aceea protestul tinerilor în faţa extremismului este cea mai bună veste a acestei săptămâni ciudate

    Vă mai aduceţi aminte: “Noi suntem poporul/Jos cu dictatorul?” Aceasta este generaţia mea.

    Copiii de azi nu au de unde să ştie, dar născocesc un altul: “Noi nu plecăm afară/Aici, seară de seară!”

    Schimbările mari sunt făcute de copii, nu de părinţi. Vă mai aduceţi aminte de Gavroche sau de Cosette?

    Generaţia mea a făcut revoluţia. A fost la toate protestele împotriva lui Ion Iliescu şi a comuniştilor vopsiţi. Dar eram tineri atunci. Fetele frumoase de atunci sunt azi mămici grijulii: “Nu te duce mamă că…” Uite că se duc. Generaţia TickToc, cea de care toată lumea spune că-i tâmpită, crescută în puf şi habarnistă, uite că este în stradă. Sunt convins că mulţi din copiii ăştiau crescut fără părinţi, pentru că părinţii lor dădeau cu mătura prin Franţa, spălau farfuriile prin Italia, ca să-i ţină pe ei la şcoală. Iată, acum, aceşti copii strigă: Nu vrem să plecăm din ţară! Plecaţi voi, “suveraniştilor”! Păi ce mesaj este mai bun pentru o ţară decât acesta: Eu nu plec din ţară? Aceşti copii trebuie susţinuţi şi toţi trebuie să-i susţinem, chiar dacă nu mai suntem tineri. Iar toţi cei care au stat în campusurile din Grozăveşti sau Regie trebuie să-şi aminte că nu-i dureau picioarele când umpleau, cu miile, cheiul Dâmboviţei în drum spre Universităţii. Acelaşi lucru trebuie să o facă şi cei care au stat în campusurile universitare din Iaşi, Timişoara, Cluj, Galaţi, Constanţa – trebuie să-şi amintească că nu i-a durut picioarele când mergeau pe jos la proteste. România de azi este mai bună decât România de acum 35 de ani pentru că protestele blocau Calea Victoriei şi Universitatea. Pentru că adolescenţii de atunci, adulţii de azi,  nu voiau comunism – nu pentru că erau tembeli, ci pentru că ştiau halatele albastre ale părinţilor lor, murdare de păcură şi noroi, şi au vrut altceva.

    Votul viitor trebuie să fie masiv împotriva lui Georgescu, iar varianta asta soft cu “nu zic cu cine am votat că e secret” este cea mai mare tâmpenie inventată pe aici. Adică marele ziare americane, englezeşti, franţuzeşti, anunţă, pe prima pagină şi argumentat, de ce au făcut o alegere, iar noi suntem democraţi şi ne trezim cu nişte nebuni pe cap? Nimeni nu pune la îndoială votul, dar el trebuie să fie limpede exprimat. Extremismul va aduce un dezastru României. Trebuie trecut peste asta şi apoi avem timp să vedem ce este prostia asta cu “suveranismul”, într-o lume în care globalizarea nu poate fi oprită decât în cazul unui cataclism nuclear. Şi putem apoi să vedem unde e rana care poate ucide societatea, pentru că este clar că e undeva o hemoragie pe care niciun medic nu a văzut-o. Putem să vedem ce este ăla “sistem” şi “antisistem” pentru că este clar că sociologii noştri au făcut facultatea pe Lună sau pe Marte, numai pe Terra nu. Deocamdată, urgenţa este un vot pentru partidele tradiţionale care să poată forma o majoritate şi un vot masiv pentru Elena Lasconi, în turul doi. Pentru România, un 40% pentru extreme, de stânga, de dreapta, este devastator pentru că democraţia noastră, încă foarte tânără, nu are anticorpi împotriva unei boli pe care nu o cunoaşte.

    Protestul tinerilor arată că România este vie şi are resurse de inteligenţă şi de revoltă, nebănuite până la protestele de acum 35 de ani, de cele de la Colectiv. Şi arată că ţara este pe un făgaş bun. Nu există democraţie în lumea asta care să nu se fi consolidat pe un vot de protest.

  • Ce nu înţeleg managerii despre generaţia Z

    Generaţia Z redefineşte dinamica muncii, punând accent pe echilibrul între viaţa personală şi profesională şi abordând cu totul altfel conceptele tradiţionale legate de carieră. Cu o atitudine comună orientată spre sănătatea mintală şi stabilirea limitelor, tinerii din această generaţie aduc o perspectivă unică, dar mai ales provocatoare pentru manageri, care sunt adesea surprinşi de aşteptările şi valorile lor neconvenţionale.

    Într-o perioadă în care diferenţele între generaţii par tot mai accentuate la locul de muncă, discuţia despre cum managerii abordează generaţia Z a devenit un subiect central în multe organizaţii. Într-un episod recent al podcastului Working It de la Financial Times, Isabel Berwick a discutat cu cercetătoarea Chloe Combi şi cu jurnalista de la Financial Times Pilita Clark despre provocările şi oportunităţile pe care tinerii angajaţi din generaţia Z le aduc pe piaţa muncii.

    Pentru mulţi manageri, generaţia Z pare a fi una dificilă: tinerii sunt percepuţi ca fiind leneşi, lipsiţi de motivaţie şi dispuşi să impună limite rigide între viaţa personală şi cea profesională. Chloe Combi sugerează însă că aceste caracteristici sunt de fapt semne ale unei evoluţii a modului în care privim echilibrul dintre muncă şi viaţa personală. Tinerii din generaţia Z nu sunt „leneşi”, ci conştienţi de valoarea timpului lor şi doresc ca munca lor să fie bine plătită şi să aibă un sens. Aşadar, ei se opun tradiţiei conform căreia succesul profesional presupune automat sacrificii personale, alegând în schimb să pună preţ pe sănătatea mintală şi pe viaţa din afara biroului.


    Cum se diferenţiază generaţia Z în raport cu generaţiile anterioare?

    Clark atrage atenţia asupra unei schimbări fundamentale: „grind culture” (cultura suprasolicitării) nu mai este atractivă pentru cei din generaţia Z. În schimb, aceştia manifestă o înclinaţie către munca echilibrată, iar platformele de social media contribuie la această mentalitate. Comentariul unui utilizator de pe TikTok, redat de Clark, ilustrează această atitudine: mulţi tineri sunt de acord cu ideea că este acceptabil să stabileşti limite sănătoase la locul de muncă. Aceasta este o schimbare faţă de generaţiile trecute, care adesea vedeau acceptarea orelor suplimentare ca pe o condiţie de bază pentru succes. Un alt aspect important menţionat de Chloe Combi este faptul că tinerii din generaţia Z tind să aibă relaţii profesionale mai bune cu colegii din generaţia X decât cu cei din generaţia imediat anterioară, milenialii. Generaţia X, descrisă uneori drept „prima generaţie de leneşi”, se aseamănă cu generaţia Z în ceea ce priveşte prioritizarea timpului personal, oferind astfel o punte de legătură culturală şi profesională. Aceasta este o observaţie valoroasă pentru managerii care vor să creeze echipe diverse ca vârstă, dar şi coezive.


    Generaţia Z şi nevoia de recunoaştere şi susţinere la locul de muncă

    Una dintre cele mai mari provocări pentru manageri este nevoia de recunoaştere a muncii şi a contribuţiilor lor pe care generaţia Z o cere deschis. Această generaţie este sub presiuni financiare uriaşe, comparativ cu generaţiile anterioare. Din acest motiv, tinerii angajaţi sunt mult mai exigenţi în ceea ce priveşte remuneraţia şi sprijinul pe care îl primesc de la angajatori. Într-o economie modernă, managerii care îşi doresc o echipă loială ar trebui să ofere pachete salariale şi beneficii competitive care să reflecte condiţiile economice actuale. În acest context, generaţia Z vine cu o cerere clară pentru „autenticitate” la locul de muncă, atât în privinţa valorilor companiei, cât şi în abordarea relaţiilor ierarhice. Spre exemplu, Clark menţionează că pentru mulţi tineri, scopul profesional şi impactul etic al muncii sunt mai importante decât stabilitatea tradiţională a carierei.


    Provocările generaţiei Z în mediile internaţionale

    Chloe Combi subliniază că atitudinile faţă de muncă diferă semnificativ în funcţie de contextul cultural şi geografic. În timp ce în Europa de Vest şi în America de Nord predomină accentul pe echilibrul între muncă şi viaţa personală, în regiunile din Orientul Mijlociu şi Asia de Est, este încă răspândită cultura sacrificiului profesional. Combi avertizează că această disparitate ar putea influenţa modul în care companiile multinaţionale îşi formează echipele şi îşi selectează talentele, existând un risc ca tinerii din regiunile unde predomină cultura muncii tradiţionale să fie favorizaţi faţă de cei din Occident, care impun limite.


    Cum pot managerii să sprijine generaţia Z la locul de muncă?

    Managerii trebuie să accepte că piaţa muncii s-a schimbat şi că modelul „muncă intensă â succes” nu mai este convingător pentru tinerii de astăzi. Chloe Combi sugerează că o bună soluţie pentru a încuraja generaţia Z şi a reduce tensiunile intergeneraţionale ar fi ca managerii să fie mai flexibili şi să renunţe la ideea că fiecare generaţie trebuie să urmeze aceleaşi reguli care s-au aplicat lor.

    În plus, Pilita Clark sugerează că, în loc să privească generaţia Z prin prisma stereotipurilor negative, managerii ar trebui să fie deschişi la ideile noi pe care aceştia le aduc în organizaţie, mai ales în ceea ce priveşte sănătatea mintală şi un stil de muncă sustenabil. Adaptarea la aceste schimbări ar putea transforma cultura organizaţională într-una mai echilibrată, în care atât angajaţii tineri, cât şi cei mai în vârstă să se simtă valorizaţi şi motivaţi să performeze.

    În concluzie, discursul asupra generaţiei Z scoate la iveală schimbările profunde din piaţa muncii şi din aşteptările pe care noile generaţii le au de la viaţa profesională. Pentru managerii şi liderii de echipă, acest lucru înseamnă adaptarea la o nouă realitate, care nu mai prioritizează munca nesfârşită, ci echilibrul şi autenticitatea. Managerii care vor reuşi să înţeleagă şi să valorifice aceste aşteptări vor putea crea medii de lucru mai performante şi mai atractive, în care tinerii angajaţi să poată excela fără a sacrifica bunăstarea lor personală.

    Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, este necesară flexibilitate şi dorinţa de a învăţa din diferenţele generaţionale, transformându-le într-un avantaj strategic pentru viitorul companiei. 

    Traducere şi adaptare: Oana Ioniţă

  • Ungaria: guvernul introduce credite cu dobândă zero pentru tinerii angajaţi maghiari ca parte a noii politici economice

    Creditele pe zece ani de până la 4 milioane de forinţi (9.800 de euro) vor fi disponibile pentru tinerii cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani de la începutul anului viitor, scrie Daily News Hungary.

    Schema i-ar putea susţine pe cei aflaţi la început de carieră cu aproximativ 500 miliarde de forinţi.

     

  • În timp ce Guvernul nu ştie cum să mai crească taxele, o ţară din UE devine un paradis fiscal pentru tineri şi vrea să fie un magnet pentru profesionişti din toate domeniile

    Portugalia doreşte să devină un paradis fiscal pentru tinerii adulţi, oferindu-le scutiri de taxe timp de un deceniu, pentru a contracara exodul de talente. Guvernul de centru-dreapta intenţionează să reducă impozitul pe venit pentru tineri pe o perioadă de 10 ani, cu primul an complet scutit de taxe. Această iniţiativă este rar întâlnită în politicile fiscale internaţionale, scrie Financial Times.

    Planul guvernului subliniază necesitatea urgentă de a opri plecarea tinerilor cu studii superioare, care caută salarii mai bune în străinătate, din una dintre cele mai sărace economii din Europa de Vest.

    Premierul Luís Montenegro va prezenta joi această măsură fiscală în cadrul bugetului pentru 2025. Cu toate acestea, există incertitudini legate de aprobarea sa în parlament, ceea ce ar putea pune în pericol stabilitatea guvernului său minoritar.

    Guvernul încearcă să combată o combinaţie de impozite mari, salarii mici şi costuri ridicate pentru locuinţe, factori care îi împing pe tinerii calificaţi să părăsească Portugalia.

    „Ne dorim să creştem capacitatea de a păstra tinerii în ţară, să îi facem să rămână şi, în cazul în care deja au plecat, să se întoarcă”, a spus premierul în această vară. „Vrem un sistem fiscal mai prietenos cu tinerii.”

    Conform planului, în primul an de muncă, tinerii nu vor plăti impozit pe venit. În următorii trei ani, vor fi scutiţi de 75% din impozit, între anii cinci şi şapte scutirea va fi de 50%, iar între anii opt şi zece vor plăti doar 25% din impozitul datorat.

    Cu toate acestea, Fondul Monetar Internaţional şi-a exprimat rezervele, afirmând că efectele acestor stimulente fiscale asupra migraţiei sunt „incerte”.

    Gonçalo Matias, preşedintele fundaţiei Francisco Manuel dos Santos, consideră că este „crucial” să fie stopată emigrarea absolvenţilor portughezi, care au beneficiat de investiţii publice masive în educaţie.

    „Portugalia a investit în educaţie, dar de pe urma acestei investiţii beneficiază ţări precum Franţa şi Germania, unde migrează tinerii noştri”, a spus el. „Nu are sens ca o ţară săracă, precum Portugalia, să piardă aceste investiţii în favoarea unor naţiuni mai bogate.”

    Matias a descris măsurile fiscale ca fiind „rezonabile şi echilibrate”, dar a subliniat că guvernul ar trebui să facă mai multe pentru a îmbunătăţi accesul la locuinţe, a sprijini tinerii în găsirea de locuri de muncă şi a reduce birocraţia.

  • Monica Florea, CEO şi fondatoare UP Generation: Ai carte, ai parte, dar abilităţi de viaţă ai?

    Fac parte dintr-o generaţie care a crescut „cu burta pe carte”. O generaţie de copii ai căror părinţi îşi doreau să ne facem toţi doctori, ingineri, avocaţi şi contabili când o să fim mari. Să ajungem bine. „Pune mâna pe carte! Numai aşa o s-ajungi departe!”, „Ai carte, ai parte!”, „Pune burta pe carte ca să n-ajungi la sapă!” sunt doar câteva dintre îndemnurile (şi chiar ameninţările) binecunoscute ale perioadei.

    Nu mă plâng, cartea este cea care m-a făcut ce sunt astăzi, însă, dincolo de carte, am avut suficiente contexte de creştere pe care părinţii şi viaţa mi le-au predat. Toată cunoaşterea venită din multă carte a fost şi rămâne foarte bună, e piatra de temelie pentru fiecare dintre noi, dar mi-aş dori foarte tare să depăşim acest miraj al cărţii ca reţetă unică şi indubitabilă a reuşitei personale şi profesionale.

    Educaţia pe care o primim în şcoală, competenţele tehnice, profesionale pe care le dobândim reprezintă o condiţie necesară pentru reuşită, dar nu este de ajuns. Ce ne facem când ajungem în viaţă total nepregătiţi, că doar cunoştinţele şi notele de 10 din şcoală nu ne sunt de ajuns? Din ce carte învăţăm despre viaţă? Cine ne predă cum să ne construim ca oameni întregi? Cum să construim relaţii, cum să ne dezvoltăm în aliniere cu noi şi cu aspiraţiile noastre? Cum să lucrăm în echipă pentru un scop mai înalt? Cum să comunicăm bine ce avem nevoie să se întâmple, cum dăm feedback constructiv, cum ne gestionăm emoţiile şi nu rămânem prăbuşiţi? Cum găsim soluţii la probleme, fără să rămânem blocaţi în „aşa (nu) se face”?

    În viaţă, avem nevoie şi de multă pricepere… în ale vieţii. Îi spun adesea propriului copil că viaţa nu este despre toate căderile din noi, ci despre toate ridicările pe care le reuşim. Cine ne învaţă şi cum deprindem ştiinţa şi arta de a ne construi ca oameni şi de a croi un drum spre reuşita noastră? Într-o lume care se derulează într-un ritm comparativ cu cel al trenurilor TGV şi în care AI-ul este în stare să rezolve deja o mulţime de taskuri în locul nostru, reuşita nu (mai) ţine doar de cunoştinţele şi specializările pe care le deţinem, ci mai ales de abilităţile de viaţă pe care le stăpânim. Am văzut şi simţit din plin aceste lucruri în cei peste 25 de ani de experienţă în business, în companii româneşti de top, în care am avut ocazia să lucrez cu numeroase echipe formate din tineri şi nu numai. Împlinirea aceasta vine dintr-o împletire armonioasă a abilităţilor de viaţă pe care le stăpânim şi a competenţelor profesionale pe care le-am dobândit. Lipsa acestora ne împiedică de multe ori să ne atingem potenţialul maxim.

    Ce înseamnă concret abilităţi de viaţă şi de ce trebuie şi ele „studiate” şi deprinse la nivel de competenţe de viaţă?  Odată intraţi în câmpul muncii, avem să ne dăm repede seama (dacă vem noroc!) că nu competenţele profesionale sunt cele care ne pun cele mai mari probleme, ci abilităţile personale pe care le stăpânim. Acestea ţin de zona de colaborare, relaţionare, adaptare, gestionare emoţională, capacitatea de a lua decizii, comunicare efeicientă, toleranţa la frustrare, capacitatea de a da şi primi feedback, rezilienţa ş.a.m.d. Aceste abilităţi de viaţă sunt multe şi complexe – depinde cât de dispuşi suntem să ne asumăm efortul de a antrena cât mai multe dintre ele, pentru a avea o viaţă armonioasă şi aliniată cu noi. Abilităţile de viaţă sunt acele lucruri care ne potenţează şi ne întregesc ca oameni, care ne ajută să ne atingem potenţialul, sunt abilităţi socio-cognitiv-emoţionale responsabile cu reuşita personală, care ne ajută să facem faţă cu succes provocărilor cotidiene şi profesionale. Mai mult, sunt acele competenţe care ne ajută să ne lărgim perspectiva de cunoaştere a propriei persoane şi de a ne raporta corespunzător la noi şi la cei din jur. Sunt lucrurile care fac diferenţa în viaţă.

    Aşa cum pentru intrarea la liceu sau la facultate ne pregătim ani de zile,  tot aşa e necesar să ne pregătim şi pentru viaţă. Ideal este ca această pregătire să se faca în şcoli, iar noi în programele de mentorat să rafinăm perspective, dar cum nu se face, trebuie să pornim cu abecedarul pregătirii, de aceea, perioada în care punem aceste competenţe din zona de viaţă, carieră şi business se poate întinde pe doi sau trei ani, iar pentru cine vrea aprofundare – chiar patru ani.  Acesta este cu adevărat timpul pe care e necesar să-l oferim pentru a porni în viaţa de adulţi din pole position, aşa cum îmi place mie să spun. Nu ne învaţă nimeni despre cum devenim adulţi responsabili, asumaţi, aliniaţi cu noi şi aspiraţiile noastre, astfel încât călatoria aceasta numită viaţă să nu fie doar o trecere oarbă, fără rost şi fără sens… Despre rostul şi sensul acestei vieţi nu ne învaţă nimeni. Ştim atâţia oameni şi atâtea generaţii care bântuie prin vieţi care nu-s despre ei. Şcoala, mediile sociale, profesionale şi nici părinţii nu pregătesc copiii şi tinerii pentru viaţă, nici pentru cea personală şi nici pentru cea profesională. Mai exact, nu îi echipează cu acele abilităţi de viaţă care îi construiesc ca oameni, ca indivizi ai unei societăţi, nu pune accent pe practică, aplicabilitate şi funcţionalitate a cunoştinţelor studiate. Pentru a asimila informaţii, este nevoie ca toate conceptele teoretice să fie integrate într-o perspectivă practică. Generaţiile s-au schimbat, rezonează cu o altă abordare, tinerii au alte valori, sunt obişnuiţi să înveţe diferit, mai interactiv, cu mai mult ajutor din partea tehnologiei, iar sistemul educaţional românesc, din păcate, nu reuşeşte la acest moment să răspundă nevoilor actuale şi viitoare, atât ale tinerilor, cât şi ale societăţii. Avem generaţii foarte diferite faţă de cele din trecut şi viitorul este impredictibil, iar diferenţa între nevoile existente şi ceea ce oferă sistemul în acest moment devine tot mai mare. Ştiţi câtă orientare educaţională şi vocaţională se face în şcoală? Fix atât cât poate să ofere un consilier vocaţională pentru 800 de elevi, aşa cum rezultă din ultimul studiu din acest an, iar din informaţiile pe care le-am întâlnit, în licee nu reuşesc să facă orientare vocaţionala pentru tineri, pentru că sunt 1200 de elevi în şcoală, iar consilierul vocaţional este şi profesor de psihologie, şi acoperă şi alte roluri, pe lângă cele enunţate. Nu e de mirare că tinerii ajung în viaţa de adulţi total nepregătiţi, incapabili să se descurce, să fie autonomi şi independenţi din toate punctele de vedere, că sunt pe drumuri profesionale care nu-i reprezintă, că ajung în facultăţi pentru care nu au interese şi abilităţi. Apoi, pentru că nu au contexte de viaţă la care să fie expuşi, nu au  capacitatea să gândească critic, să formuleze întrebări despre ei înşişi, să caute perspective sau să găsească soluţii şi alternative la situaţiile cu care se confruntă.

    Apar rapid şi greutăţile, frustrările, pentru că angajatorii îşi doresc oameni capabili să gândească independent, să colaboreze, să fie autonomi, să aibă iniţiativă, să fie autodidacţi şi să depăşească momentele critice cu succes. E primul şoc. Pentru că tinerii pornesc în viaţă cu aşteptări total nerealiste. De aceea, au o mai mare tendinţă să fugă de la primele trânte ale vieţii. Adolescenţii şi tinerii se simt debusolaţi şi copleşiţi, pentru că nu reuşesc să-şi găsească o traiectorie în viaţă în acord cu aspiraţiile şi abilităţile lor. Un studiu pe care l-am realizat în primăvara acestui an la UP Generation ca să înţelegem mai bine ce nevoi şi motivaţii au tinerii a relevat provocări majore:

    1. Teama de eşec (78%)

    2. Lipsa unei direcţii în viaţă – parcurs profesional

    3. Lipsa încrederii de sine

    4. Stresul, anxietatea.

    Tinerii de azi sunt ambiţioşi, au dorinţa de a reuşi, dar le lipsesc, aşa cum ne-au lipsit şi nouă în anii noştri tineri, perspectivele practice şi îndrumarea necesară. Doar că, în vremurile noastre, timpul era mai blând cu noi, cunoaşterea era limitată sau greu accesibilă, pe când astăzi suntem într-o altă viteză, alt ritm şi mai ales la un alt nivel.

    Astăzi, tinerilor le este tot mai greu să-şi găsească drumul şi calea de urmat spre reuşita personală şi profesională. Da, tinerii din ziua de azi au nevoie de mai mult ajutor din partea noastră şi de susţinere reală din partea mediilor în care ei cresc şi se dezvoltă. Mediul educaţional, mediul profesional şi mai ales susţinerea părinţilor, nu făcându-le treaba şi luându-le lecţiile pe care le au de învăţat, ci pregătindu-i să facă faţă cu succes acestora. Cred că, dincolo de sistem, este responsabilitatea fiecărui părinte să se ocupe de îndrumarea propriului copil, iar azi, în vremurile pe care le trăim, există soluţii ca să putem aşeza pentru generaţiile tinerilor noştri un altfel de drum, o altfel de viaţă. Avem nevoie un context de educaţie alternativă care oferă o altfel de învăţare, adaptată la nevoile tinerilor, diferită de cea pur teoretică cu care sunt obişnuiţi. Primul pas este să explorăm alături de ei talente, pasiuni, să identificăm caracteristici ale personalităţii lor, să identficăm abilităţi şi interese, să începem să căutăm perspective aliniate cu ei, soluţii, ghidându-i prin tehnici, metode, unelte explicate pas cu pas, construind jocuri de rol şi scenarii care să le antreneze abilităţile formate. Munca în echipă, comunicarea, controlul emoţiilor, gândirea critică, procesul de a lua decizii, mindsetul, autocunoaşterea – acestea sunt doar câteva dintre abilităţile care trebuie antrenate de timpuriu, încă din şcoala generală.

    Tinerii învaţă prin experimentare, prin descoperire, prin lucru în echipă, trebuie implicaţi în situaţii reale de viaţă. Au nevoie de briefuri şi responsabilităţi reale. Cred foarte tare că am ajuns într-un moment în care nu mai putem ignora importanţa educaţiei şi mai ales a educaţiei pentru viaţă. E timpul să ne întrebăm: ai carte, chiar ai parte? Şi să acţionăm pentru a construi vieţi fericite. Pentru noi, pentru copiii noştri, pentru viitoarea generaţie de profesionişti şi de antreprenori. Cred cu toată convingerea mea că doar aşa putem produce cu adevărat o schimbare în România.  

    Monica Florea este CEO şi fondatoare a UP Generation, antreprenor cu 25 de ani de experienţă de business. Ea s-a aflat la conducerea unor companii româneşti de top, cu implicaţii în multiple industrii, unde a avut oportunitatea să lucreze cu tineri şi să constate lipsa de perspective practice şi îndrumarea necesară, în ciuda talentului şi dorinţei acestora. Din dorinţa de a produce o schimbare, de a le fi sprijin tinerilor şi de a da mai departe experienţa şi expertiza acumulată, antreprenorul a dezvoltat un program educaţional transformator dedicat liceenilor, studenţilor şi absolvenţilor universitari, având ca scop echiparea acestora cu abilităţi profesionale şi personale care să-i conducă spre reuşită. UP Generation îşi propune să contribuie la dezvoltarea noii generaţii şi la a aduce împreună generaţiile care pot crea un mediu de business puternic în România.

  • World Vision România: 80% dintre tinerii din mediul rural vor studii superioare, dar doar 23% reuşesc să se înscrie şi să le finalizeze; Peste 10% dintre studenţi au dificultăţi financiare legate de transport şi alte necesităţi de bază

    Deşi 80% dintre tinerii din mediul rural îşi doresc să urmeze studii superioare, realitatea arată că doar 23% dintre aceştia reuşesc să se înscrie la facultate şi să finalizeze cursurile, potrivit unui studiu realizat de World Vision România

    Principalele obstacole cu care aceştia se confruntă sunt lipsa resurselor financiare- unul din trei tineri se teme că familia nu va avea resursele financiare necesare pentru a-l susţine pe durata facultăţii, accesul limitat la educaţie de calitate şi infrastructura deficitară. Totodată, provocările sociale şi economice contribuie la scăderea motivaţiei şi a şanselor de succes în mediul academic, lărgind astfel decalajul dintre mediul urban şi cel rural.

    În 2023, doar 23% dintre tinerii din România care se încadrează în intervalul de vârstă 25-34 de ani au absolvit o formă de învăţământ superior, procent care ne situează la aproape jumătatea mediei europene, conform unui raport publicat de Eurostat.

    World Vision România în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a demarat  în luna martie 2023 proiectul „Vreau la facultate” având ca scop oferirea unui pachet educaţional complex pentru studenţi.

    Beneficiarii programului sunt studenţi din mediul rural şi periurban, înscrişi în anul II, ciclul de studii universitare de licenţă la Universitatea Babeş-Bolyai, selectaţi pe baza unor criterii de vulnerabilitate precum venitul scăzut per familie, domiciliul în mediul rural, etc.

    „Într-un context în care România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte procentul tinerilor cu studii superioare, conform datelor Eurostat din 2023, programul nostru, Vreau la facultate, are drept scop facilitarea accesului la studii universitare pentru tinerii din medii vulnerabile, ajutându-i totodată să dezvolte abilităţile necesare pentru a se adapta la cerinţele şi standardele ridicate specifice mediului academic.”, spune Mihaela Nabar, director executiv al Fundaţiei World Vision România.

     

  • Paradoxul joburilor entry-level: de ce se cere experienţă pentru a căpăta experienţă?

    În ultimii ani, cu toţii am observat că cerinţele pentru ocuparea unui post la nivel entry-level au devenit din ce în ce mai ridicate, iar solicitările de a avea 2-3 ani de experienţă profesională au devenit o nouă normalitate pe piaţa muncii. Această tendinţă a ridicat multe semne de întrebare, în special din partea generaţiei Z, tinerii care au absolvit sau sunt pe cale să o facă şi îşi caută primul loc de muncă. De ce se cere experienţă pentru un post destinat celor fără experienţă? Cum s-a ajuns aici? Există mai multe motive care au contribuit la această transformare a peisajului muncii. Piaţa muncii s-a transformat radical în ultimii ani, iar nivelul de competitivitate este acum mai mare ca niciodată. Într-o economie atât de dinamică, numărul candidaţilor calificaţi pentru posturi a crescut. Din acest motiv, companiile au devenit mai selective în procesul de recrutare. Poate pe alocuri prea selective, aşa că printre cerinţele pentru posturile entry-level s-a adăugat şi experienţa practică. Această cerinţă suplimentară de experienţă a devenit un filtru pentru a diferenţia candidaţii, deoarece multe companii se confruntă cu un număr mare de aplicaţii pentru fiecare post disponibil. Având experienţă anterioară, fie ea şi minimă, un candidat poate demonstra că ştie deja cum să funcţioneze într-un mediu de lucru, că poate respecta deadline-uri şi că înţelege cerinţele de bază ale jobului, ceea ce reduce din „riscul” pe care angajatorul şi-l asumă atunci când angajează pe cineva atât de tânăr. Acum, companiile operează într-un mediu de afaceri unde totul se întâmplă extrem de rapid, unde eficienţa şi productivitatea sunt esenţiale pentru succes. Asta înseamnă că angajatorii au mai puţină răbdare şi resurse pentru a forma un angajat de la zero. În schimb, preferă să angajeze persoane care au deja o înţelegere generală a domeniului şi pot contribui imediat la rezultatele companiei. În multe industrii, formarea şi integrarea unui angajat poate fi un proces costisitor şi de lungă durată. Cerând experienţă anterioară, chiar şi la un nivel minim, companiile reduc timpul şi costurile asociate cu formarea noului angajat, iar acesta poate începe să aducă valoare în organizaţie într-un timp mai scurt. Cererea de 2-3 ani de experienţă pentru posturile entry-level a devenit o realitate datorită evoluţiei pieţei muncii, creşterii competitivităţii şi necesităţii companiilor de a avea angajaţi productivi rapid. Această tendinţă reflectă şi un decalaj între ceea ce oferă educaţia formală şi ceea ce caută angajatorii. Pentru tinerii care aspiră la un job, soluţia constă în acumularea de experienţă practică prin stagii, muncă voluntară sau proiecte freelance, înainte de a aplica la poziţiile entry-level. Totuşi, această cerinţă de experienţă pune o presiune mare pe generaţia Z. Solicitarea de 2-3 ani de experienţă pentru un astfel de rol nu este doar nedreaptă, ci creează un cerc vicios şi pune obstacole serioase în calea acestora. Una dintre cele mai mari frustrări ale absolvenţilor este că li se cere experienţă pentru a obţine experienţă. Practic, un job entry-level ar trebui să fie o poartă de acces în carieră, însă atunci când se solicită ani de muncă anterioară, mulţi dintre tineri se trezesc că au pierdut un start care nu ştiau că s-a dat. Cum poate cineva să acumuleze experienţa necesară dacă nu i se oferă oportunitatea de a lucra? Astfel se creează o barieră pentru cei care sunt la început de drum, oferind avantaje doar celor care au avut norocul să aibă acces la stagii plătite sau care şi-au permis să lucreze voluntar. În mod evident, acest lucru dezavantajează o mare parte dintre tinerii care nu au resursele financiare necesare pentru a accepta astfel de oportunităţi neplătite.În loc să li se ofere oportunităţile necesare de a-şi demonstra potenţialul, angajatorii preferă să prioritizeze candidaţii cu experienţă, ignorând astfel unul dintre cele mai mari atuuri ale acestei generaţii: abilitatea de a învăţa rapid şi de a se adapta. Cerinţele ridicate de experienţă pentru posturi entry-level favorizează adesea candidaţii care au avut acces la resurse şi reţele personale care le-au permis să acumuleze experienţă încă din timpul facultăţii. De exemplu, studenţii care au posibilitatea financiară de a face stagii neplătite sau care provin din familii care le-au oferit ajutor într-o anumită industrie (poate chiar afacerea familiei) au un avantaj considerabil faţă de colegii lor care nu au avut aceste oportunităţi. De altfel, cererea de experienţă minimizează importanţa educaţiei formale şi a efortului depus de tineri pentru a obţine diplome universitare. Mulţi tineri intră pe piaţa muncii imediat după absolvire, iar joburile entry-level ar trebui să fie locul în care îşi pot pune în practică cunoştinţele acumulate în anii de studii. În schimb, se pune accent pe experienţa practică anterioară, ceea ce lasă impresia că educaţia universitară nu este suficientă pentru a începe o carieră. Poate că de aici şi (falsa) concepţie „Degeaba am o diplomă, nu mă ajută la nimic”. Pentru că în loc să fie recompensaţi pentru efortul lor academic, aceştia se confruntă doar cu obstacole care îi fac să simtă că pregătirea lor formală a fost aproape degeaba. Cererea de experienţă anterioară pentru joburi entry-level contribuie şi la creşterea ratei şomajului în rândul tinerilor. Mulţi absolvenţi îşi petrec luni sau chiar ani încercând să găsească un loc de muncă care să le ofere o şansă să-şi înceapă cariera. În acest timp, mulţi dintre ei îşi pierd motivaţia. Cei care nu reuşesc să îşi găsească rapid un loc de muncă ajung să rămână blocaţi într-un ciclu de nesiguranţă financiară şi profesională.  

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • În timp ce Guvernul nu ştie cum să mai crească taxele, o ţară din UE devine un paradis fiscal pentru tineri şi vrea să fie un magnet pentru profesionişti din toate domeniile

    Portugalia doreşte să devină un paradis fiscal pentru tinerii adulţi, oferindu-le scutiri de taxe timp de un deceniu, pentru a contracara exodul de talente. Guvernul de centru-dreapta intenţionează să reducă impozitul pe venit pentru tineri pe o perioadă de 10 ani, cu primul an complet scutit de taxe. Această iniţiativă este rar întâlnită în politicile fiscale internaţionale, scrie Financial Times.

    Planul guvernului subliniază necesitatea urgentă de a opri plecarea tinerilor cu studii superioare, care caută salarii mai bune în străinătate, din una dintre cele mai sărace economii din Europa de Vest.

    Premierul Luís Montenegro va prezenta joi această măsură fiscală în cadrul bugetului pentru 2025. Cu toate acestea, există incertitudini legate de aprobarea sa în parlament, ceea ce ar putea pune în pericol stabilitatea guvernului său minoritar.

    Guvernul încearcă să combată o combinaţie de impozite mari, salarii mici şi costuri ridicate pentru locuinţe, factori care îi împing pe tinerii calificaţi să părăsească Portugalia.

    „Ne dorim să creştem capacitatea de a păstra tinerii în ţară, să îi facem să rămână şi, în cazul în care deja au plecat, să se întoarcă”, a spus premierul în această vară. „Vrem un sistem fiscal mai prietenos cu tinerii.”

    Conform planului, în primul an de muncă, tinerii nu vor plăti impozit pe venit. În următorii trei ani, vor fi scutiţi de 75% din impozit, între anii cinci şi şapte scutirea va fi de 50%, iar între anii opt şi zece vor plăti doar 25% din impozitul datorat.

    Cu toate acestea, Fondul Monetar Internaţional şi-a exprimat rezervele, afirmând că efectele acestor stimulente fiscale asupra migraţiei sunt „incerte”.

    Gonçalo Matias, preşedintele fundaţiei Francisco Manuel dos Santos, consideră că este „crucial” să fie stopată emigrarea absolvenţilor portughezi, care au beneficiat de investiţii publice masive în educaţie.

    „Portugalia a investit în educaţie, dar de pe urma acestei investiţii beneficiază ţări precum Franţa şi Germania, unde migrează tinerii noştri”, a spus el. „Nu are sens ca o ţară săracă, precum Portugalia, să piardă aceste investiţii în favoarea unor naţiuni mai bogate.”

    Matias a descris măsurile fiscale ca fiind „rezonabile şi echilibrate”, dar a subliniat că guvernul ar trebui să facă mai multe pentru a îmbunătăţi accesul la locuinţe, a sprijini tinerii în găsirea de locuri de muncă şi a reduce birocraţia.