BusinessMagazin

Tag: teatru

  • Lovitură de teatru în Ucraina: Noul preşedinte dizolvă Parlamentul de la Kiev şi anunţă alegeri anticipate în prima zi la conducerea ţării

    Volodymyr Zelenskiy, noul preşedinte din Ucraina care a preluat luni conducerea ţării, a anunţat imediat dizolvarea parlamentului şi alegeri anticipate, în încercarea de a câştiga majoritate într-un legislative dominat de oameni care sunt loiali predecesorului său, potrivit Reuters.

    Zelenskiy, un actor de comedie fără experienţă politică, a câştigat în mod surprinzător alegerile prezidenţiale luna trecută dar nu are oameni în parlament, ceea ce îl forţează să ia această decizie acum, cât popularitatea lui este la nivel înalt.

    El a spus că principalul lui scop este să se oprească focurile de armă în estul Ucrainei, unde un conflict vechi de 5 ani cu o gruparea separatistă susţinută de ruşi a dus la moartea a 13.000 de oameni. El a mai adăugat că un dialog cu Rusia ar putea fi realizat doar după ce prizonierii de război vor fi trimişi înapoi în Ucraina.

  • Eşec istoric: Negocierile dintre cei doi coloşi germani Deutsche Bank şi Commerzbank au eşuat. Cine mai stă la rând să cumpere Commerzbank?

    Deutsche Bank şi Commerzbank au anunţat că discuţiile cu privire la o eventuală fuziune au eşuat pe fondul unor riscuri şi costuri prea ridicate, care au ucis încă din faşă şansa nemţilor la „un campion european”, aşa cum anunţase ministerul de Finanţe, potrivit Reuters.

    După aproape şase săptămâni de discuţii, cele mai mari două bănci din Germania au anunţat că negocierile la nivel înalt cu privire la o fuziune s-au încheiat.

    „Am concluzionat că această tranzacţie nu ar fi adus destule beneficii pentru a acoperi riscurile şi costurile”, a spus Christian Sewing, CEO-ul Deutsche Bank, fiind aprobat de omologul său de la Commerzbank, Martin Zielke.

    Pespectivele fuziunii s-au lovit de nemulţumirea exprimată extrem de vocal a sindicatelor, deoarece ar fi dus la 30.000 de concedieri. Mai mult decât atât, tranzacţia a stârnit valuri de îngrijorare şi printre unii investitori.

    Oficialii guvernamentali din Germania, în frunte cu ministrul Finanţelor Olaf Scholz, au susţinut vehement crearea unui campion naţional şi european în industria bancară. Fuziunea dintre cele două a părut ce amai la îndemână soluţie în contexul în care ambele bănci au avut probleme în a rămâne profitabile încă din perioada de după criza financiară.

    După ce Deutsche Bank a anunţat că vrea o fuziune cu Commerzbank, şi ING, UniCredit, Santander, SocGen, BNP Paribas sau UBS sunt potenţiali cumpărători.

    Gigantul olandez ING a contactat deja Commerzbank şi guvernul ger­man, iar italienii de la UniCredit iau în calcul o potenţială ofertă.

    Ministerul german de Finanţe, care gestionează o participaţie de 15% în Commerzbank, a încurajat negocierile cu Deutsche Bank.

    Cu toate acestea, încă există critici faţă de această variantă în cadrul guver­nu­lui, dar mai ales în rândul liderilor de sin­dicat care atrag atenţia asupra redu­ce­rilor de personal care ar veni din această fuziune.

    Astfel, una dintre alter­na­tive ar pu­tea fi grupul olandez ING. Ralph Hamers, CEO-ul celei mai mari bănci olan­deze, l-a contactat pe Martin Zielke, corespondentul său din banca ger­mană, încercând să demareze ne­go­cierile. Hamers a promis chiar că o ast­fel de fuziune ar genera mai puţine re­du­ceri de personal decât una între cei doi creditori germani. Potrivit pu­bli­caţiei Manager Magazin, Hamers ar fi dis­pus să mute sediul central al ING din Am­sterdam în Frankfurt. Zielke a refu­zat discuţiile formale, dar nu a rupt total legătura.

    ING este deja una dintre cele mai mari bănci comerciale din Germania, cu peste 8 milioane de clienţi.

    Italienii de la UniCredit au luat în considerare începerea negocierilor şi vor încerca să abordeze Commerzbank în cazul în care discuţiile cu Deutsche eşuează. Planul italienilor ar fi acela de a cumpăra o participaţie semnificativă în Commerzbank, pentru a realiza o fuziune între banca germană şi divizia ger­mană a grupului italian, HypoVe­reins­bank, potrivit Financial Times.

    Combinarea HypoVereinsbank cu Commerzbank le-ar oferi italienilor o poartă de intrare către creditarea aşa-numitelor Mittelstand-uri, adică IMM-urile Germaniei – coloana vertebrală a economiei nemţilor.

    La fel ca şi UniCredit, şi francezii de la BNP Paribas au mai încercat să negocieze cu nemţii în 2017. Dacă reuşesc să preia Commerzbank, ar crea o entitate franco-germană care ar depăşi cu mult Deutsche Bank atât în termeni de venituri, cât şi de câştiguri. Un purtător de cuvânt al BNP a declarat pentru Bloomberg că francezii nu au momentan planuri de achiziţie.

    Potrivit surselor publicaţiei americane, şi spaniolii de la Banco Santander se pregătesc să depună o ofertă dacă preţul va fi unul corect. Ei consideră Commerzbank atrăgătoare pentru că ar face expansiunea grupului mai uşoară în Germania şi apoi în restul Europei.

    Nici francezii de la SocGen nu rămân indiferenţi la oportunitatea de extindere în piaţa germană şi se numără printre grupurile care vor depune o ofertă în cazul în care negocierile cu Deutsche Bank eşuează. Mai devreme în luna aprilie preşedintele SocGen, Lorenzo Bini Smaghi, a spus că banca îşi propune „să fie un personaj principal“ în consolidarea transfrontalieră a sistemului bancar european.

    Nu în ultimul rând, şi elveţienii de la UBS ar putea fi o variantă de cumpărător încât Axel Weber, CEO-ul companiei a transmis că sectorul european de banking are nevoie de consolidare, însă nu a menţionat nimic în mod oficial legat de Commerzbank.

     

     

  • Tânăra antreprenoare care a transformat în business pasiunea ei pentru artă, tehnologie şi psihologie

    „Am avut de mică antrepre­noriatul în sânge şi curaj cât să demarez primul business imediat cum am împlinit 18 ani. Nu am avut experienţa unei corporaţii, iar asta are atât părţi bune, cât şi părţi mai puţin bune. Am avut nevoie de multă autodisciplină, pe care am învăţat-o în timp. Îmi doresc ca ceea ce fac zi de zi să aibă impact în comunitate”, se descrie Mirona Păun în câteva cuvinte.

    Tânăra, de bază economist, a pornit din pasiunea pentru domeniul psihologiei pentru copii şi adolescenţi trei linii de business, care integrează şi se adresează în mod special educaţiei pentru copii şi adolescenţi.

    „Mergeam des la piese de teatru pentru copii, însă reuşeam cu greu să îmi păstrez răbdarea şi să rămân în sală până la final la foarte puţine dintre ele. Mesajele confuze şi agresivitatea mi se păreau nepotrivite pentru un public atât de tânăr şi vulnerabil, aflat în incapacitatea de a putea selecta ce servicii să consume”, povesteşte Mirona Păun, preşedinte al proiectului Şcoala Întâi, fondator al magazinului de închirieri de costume de carnaval Cufărul Fermecat şi dezvoltator al proiectului Tzitzi-Poc.

    În 2007 a înfiinţat o agenţie de evenimente pentru copii – despre care povesteşte că a avut o evoluţie „extrem de interesantă în timp, începând de la cât de fructuoşi au fost anii 2007-2008, până la concurenţa neloială aparută mai apoi. Din păcate, boomul agenţiilor din anii ce au urmat a afectat calitatea serviciilor pe care acestea le ofereau. A fost momentul în care am realizat că e nevoie de un element care să ne diferenţieze.”

    Astfel, Mirona Păun a continuat şi în 2010 a dezvoltat businessul Cufărul Fermecat, un magazin de închiriere de costume de carnaval pentru copii şi adulţi cu producţie proprie. Apoi, în 2017 a pus bazele Şcoala Întâi, asociaţie prin intermediul căreia desfăşoară programe pentru adolescenţi, părinţi şi profesori, iar la finalul aceluiaşi an a pornit şi proiectul Tzitzi-Poc, care are ca obiectiv principal să contribuie la dezvoltarea capacităţilor emoţionale ale copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 8 ani, prin organizarea de spectacole pentru copii care îmbină psihologia, arta şi tehnologia.

    Astfel, pentru a contribui la transformarea domeniului educaţional din România în cunoştinţă de cauză, Mirona Păun a început să studieze psihologia, în special pe cea a copiilor şi adolescenţilor, prin intermediul căreia a descoperit că personajele pot avea un impact „fantastic asupra celor mici”.

    „Mecanismul este simplu: copiii absorb totul, se comportă exact ca un burete. Aşadar, suntem cu toţii responsabili de informaţia pe care le-o oferim. Ulterior, mi-am extins aria de studiu către psihologie educaţională, dezvoltând o pasiune pentru tot ce ţine de educaţie”, povesteşte ea. A început să interacţioneze, printr-un proiect pe care l-a propus într-un liceu din Bucureşti, cu adolescenţi. A interacţionat astfel direct cu sistemul, cu toate aşteptările şi nemulţumirile, pe care le-a corelat mai apoi cu felul în care cei mici se dezvoltă. A ajuns la concluzia că, pe lângă dezvoltarea abilităţilor intelectuale, există nevoia de dezvoltare a capacităţilor emoţionale.Şi când putem şi e indicat să intervenim astfel încât să prevenim diversele probleme apărute în adolescenţă, dacă nu la vârsta preşcolară?”

    La finalul anului 2017 ideea a început să prindă contur şi lucrurile să devină fireşti şi astfel au apărut cele două personaje-model, Tzitzi şi Poc, cu care cei mici se pot asocia uşor, iar după ce a integrat psihologia, arta şi tehnologia în poveste, piesa a început să fie jucată în şcoli şi grădiniţe. Între timp, Mirona Păun a cunoscut-o pe Mihaela Ţîmpău, care în prezent deţine funcţia de events manager în cadrul Tzitzi-Poc. Mihaela Ţîmpău a terminat Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi a fost studentă în cadrul programului Fitness Scandinavia School, potrivit profilului ei de LinkedIn.

    Deoarece copiii au rezonat „fantastic” cu cele două personaje, Mirona Păun a început să dezvolte poveşti la cererea celor mici. „Totodată, sfaturile educatorilor ne-au ajutat extrem de mult. Ne-au inspirat să creăm poveşti bazate pe experienţele copiilor. Am creat primul teatru-serial pentru copiii cu vârste între 2 şi 8 ani, ce are ca scop să contribuie la dezvoltarea capacităţilor emoţionale ale celor mici.”

    În prezent, spectacolele se derulează în şcoli şi grădiniţe, însă începând din toamna aceasta Tzitzi-Poc va începe colaborarea cu Teatrul Recul, care va deveni locaţia permanentă pentru show-urile dezvoltate de Mirona Păun. „Tot din toamnă vom implementa şi decorurile digitale. Odată cu acestea, vom porni o cercetare pentru a măsura impactul pe care conceptul îl are asupra participanţilor (părinţi-copii-profesori).”
    Mirona Păun lucrează în paralel la câteva poveşti terapeutice, care vor putea fi folosite de orice profesor sau educator în scop educaţional; la rândul lor, părinţii le vor putea citi copiilor poveştile dezvoltate sub brandul Tzitzi-Poc înainte de culcare, materialele fiind supervizate de o echipă formată din psihoterapeuţi cu experienţă din cadrul Asociaţiei Române de Psihodramă Clasică. 

    Cele două personaje sunt elementul central al liniilor de business pe care antreprenoarea urmează să le dezvolte începând cu acest an – spectacole de teatru, jucării de pluş, cărţi de colorat 3D, cărţi terapeutice, materiale auxiliare pentru părinţi şi profesori şi jocuri pentru familie. „În prezent, lucrăm la dezvoltarea aplicaţiei pentru cartea de colorat, în care cel mic va putea să interacţioneze în timp real cu personajul pe care îl colorează. Scopul este, evident, dezvoltarea capacităţilor emoţionale. În timp ce digitalizarea tuturor proceselor din cadrul unei organizaţii începe să devină o cerinţă obligatorie pentru orice companie care doreşte să se dezvolte şi să îşi menţină competitivitatea pe piaţă, noi credem că putem să folosim tehnologia într-o manieră inteligentă, astfel încât să întărească mesajele şi să completeze perfect conceptul.”

    Ea a menţionat că în contextul digitalizării îşi propune să păstreze componenta umană şi astfel va amesteca elementele digitale cu cele umane. „Citeam recent un articol în care Toby Walsh, expert în inteligenţa artificială, vorbeşte despre cum aceasta va transforma fiecare aspect al vieţii cotidiene, despre cum vom putea readuce la viaţă vedete prin holograme sau cum vom putea juca în propriile filme. Ne propunem să construim o punte între online şi offline, în care să aducem împreună părinţi şi profesori interesaţi de cum pot contribui la dezvoltarea capacităţilor emoţionale ale copiilor.” Investiţia iniţială în dezvoltarea proiectului Tzitzi-Poc a fost mică, spune Mirona Păun, deoarece s-a apelat la oamenii care au fost dispuşi să ajute la dezvoltarea conceptului şi să îl valideze. Proiectul a câştigat premiul I în cadrul celei de-a doua ediţii a competiţiei Start-upper-ul Anului, de anul acesta, în valoare de 12.500 de euro. „Încasările în cele şapte luni de activitate au fost de aproximativ 20.000 euro, sumă reinvestită în dezvoltarea conceptului.”

    Mirona Păun şi Mihaela Tîmpău se ocupă de strategia de business, de dezvoltarea acestuia şi de implementarea tuturor elementelor care fac produsul final special din punct de vedere educaţional pe piaţa din România, însă în spatele Tzitzi-Poc este o echipă de specialişti în domenii diverse precum psihologie, scriere creativă, design grafic şi branding, web development, scenaristică, regie şi montaj, comunicare şi încă alte câteva specializări. Antreprenoarea şi-a propus să deţină cel puţin 1% din piaţa de educaţie din România la final de 2019, piaţă cu încasări de 6,7 milioane de euro, potrivit antreprenoarei, urmând ca până în 2022 Tzitzi-Poc să acopere 15% din această piaţă.
    „Anul trecut, singura linie de business pe care am dezvoltat-o a fost cea a spectacolelor”, spune ea. Conform calculelor lor, în următorii doi ani spectacolele vor înregistra încasări aproximativ egale cu celelalte linii de business. În 2022, previzionează că raportul va fi 40/60 pentru spectacole şi materiale auxiliare. „Asta se traduce în 15% din piaţă, care are încasări de 6,7 milioane de euro”, explică ea.  Pentru Tzitzi-Poc estimează o cifră de afaceri de 176.000 euro, urmând ca în 2020 să crească cu 700%. Creşterea se va datora extinderii la nivel naţional, dar şi punerii pe piaţă a materialelor auxiliare.
    Tot anul acesta, planul de business pentru dezvoltarea Tzitzi-Poc prevede introducerea unor decoruri digitale în spectacole, astfel încât să se creeze o exprienţă senzorială cât mai completă, „ne lărgim targetul ţintă, îndreptându-ne către părinţi şi profesori, prin campaniile pe care le implementăm, şi dezvoltăm o aplicaţie pentru cartea de colorat 3D”, a adăugat antreprenoarea.
    Mirona Păun este şi fondatoarea businessului Cufărul Fermecat, afacere înfiinţată în 2010 alături de o prietenă, Florentina Pipa, pornind de la ideea că „fiecare dintre noi are în timpul zilei mai multe roluri, însă sunt momente când nu ni le putem alege. Aşa a apărut Cufărul Fermecat, care îi încurajează pe cei care îl vizitează să îşi intre în rol”, descrie Mirona Păun activitatea businessului pe care îl conduce.
    „Lucrăm cu agenţii de marketing, companii producătoare de filme, teatre, corporate şi organizăm petreceri private, dar şi cu persoane fizice. Avem propriul atelier de producţie, iar accesoriile le importăm din Anglia şi China. Se pot găsi în shopul online sau în magazinul din Bucureşti, de pe Strada Olimpului 59, unde desfăşurăm şi activitatea sub proiectul Tzitzi-Poc.”

  • Cum a ajuns o ţară care era de 12 ori mai bogată decât China să fie MĂCINATĂ de SĂRĂCIE şi CONFLICTE

    Istoria unei prăbuşiri

    Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult.

    Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.

    În 1998, Hugo Chávez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

    Chávez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

    Metroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar şi restaurantele, galeriile de artă şi muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
    „Caracas era un oraş vibrant… Chiar te simţeai – aşa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărţile sale decăderea Caracasului.

    Cititi aici articolul integral

  • Caracas, fantoma unei bijuterii globale

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

     

    Metroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar şi restaurantele, galeriile de artă şi muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
    „Caracas era un oraş vibrant… Chiar te simţeai – aşa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărţile sale decăderea Caracasului.

    În 1998, odată cu celebrarea reuşitei la alegerile din perioada respectivă, Chávez a ales balconul centrului cultural Teresa Carreño. Construit în perioada boomului din industria petrolieră din anii ’70, a găzduit vedete precum cântăreţii Dizzy Gillespie, George Benson, Ray Charles şi Luciano Pavarotti, trasând noua ambiţie a ţării: „Venezuela a renăscut”, a declarat atunci Chavez.

    La două decenii după, un cataclism economic pe care experţii îl atribuie unor politici sociale prost concepute, corupţiei şi scăderii preţului petrolului după 2014 dă acum Caracasului aerul unei epave. Serviciile publice se prăbuşesc, afacerile se închid, iar locuitorii sunt evacuaţi în autobuze către un număr redus de avioane care mai conectează capitala venezueleană de restul lumii.

    „Este un sentiment de frustrare economică”, spune Lugo jurnaliştilor de la The Guardian oftând, pe măsură ce se plimbă pe străzile goale, numărând apartamentele care au încă luminile aprinse. „O ţară care a fost rezultatul unui miracol inversat.”

    Luis Saavedra, un fost consultant din industria petrolieră, spune că blocul de apartamente în care locuieşte, care are 13 etaje, şi-a pierdut jumătate din rezidenţi ca urmare a faptului că Venezuela a intrat într-un picaj economic după ce Nicolás Maduro a preluat preşedinţia, la moartea lui Chávez, în 2013. 14 din cele 26 de apartamente ale clădirii sunt acum goale, iar proprietarii lor sunt exilaţi în Spania, Portugalia, Germania, Argentina şi Statele Unite. Preţul unei locuinţe de 180 de metri pătraţi a scăzut de la 320.000 de dolari la 100.000 de dolari, dar cumpărătorii sunt greu de găsit. În noiembrie, clădirea a rămas fără curent electric timp de 16 zile. „Acest populism – aşa-numitul socialism – ne-a terminat ţara. Nu este pe punctul de a pune capătul acestei ţări, ci chiar l-a pus”, spune Saavedra, care are 65 de ani.

    „Nu au putut să-şi continue viaţa aici. Sunt în Porto. Ce păcat”, a oftat Saavedra, în timp ce prezenta jurnaliştilor britanici casele rămase goale.

    Organizaţia Naţiunilor Unite spune că exodul din ultimii ani a înghiţit 3 milioane de persoane, reprezentând aproape 10% din populaţia Venezuelei. Creşterea ratei criminalităţii şi decăderea oraşului fac ca după 6 seara maşinile să dispară de pe străzile Caracasului, iar după 8, întreg oraşul să fie pustiu.

    Când a preluat puterea, în 1998, Chávez a declarat război „sărăciei imense” care umbrise oraşul, în ciuda averii vaste construite din petrol. Între timp, locuitorii mahalalelor au luat şi ei drumul mărilor, forţaţi de lipsa hranei, medicamentelor şi a locurilor de muncă, precum şi a sistemului public de transport aflat în prăbuşire şi hiperinflaţia despre care Fondul Monetar Internaţional se teme că va ajunge la 10.000.000% în 2019.

    Criza prin care trece ţara nu i-a ocolit pe vârstnici: „Îmi pare foarte rău să văd prin ce trece ţara, fiindcă am trăit vremurile bune din Venezuela… Banii veneau de peste tot”, a spus Rosemarie Newton, o pensionară în vârstă de 73 de ani, întâlnită de jurnaliştii britanici când îşi lua singura masă zilnică la o bancă de alimente.

    Grădina botanică a oraşului este un alt exemplu al decăderii acestuia: palmieri uscaţi şi o lagună secată se află chiar la intrare, potrivit unui articol publicat de Reuters anul trecut. Un fost sit al Rezervaţiei Naturale UNESCO şi cândva una dintre cele mai frumoase atracţii turistice ale oraşului, se afla anul trecut pe punctul de a fi abandonată.

    Agenţia  culturală a Naţiunilor Unite a denumit-o în anul 2000 „o minune a planificărilor urbanistice”. „Până şi cactuşii au nevoie de apă, chiar dacă oamenii nu cred acest lucru”, spunea Jan Tillett, unul dintre cei care au îngrijit grădina timp de 15 ani, în interviul acordat Reuters.

    Lipsa investiţiilor a lovit rezervele de apă ale Venezuelei timp de mai mulţi ani; însă mai multe perioade de secetă de anul trecut au exacerbat situaţia. În Caracas, localnicii stăteau în aceste perioade la coadă pentru a umple sticle, iar pacienţii din spitale trebuia să îşi aducă propria apă.

    Grădina botanică ar trebui să beneficieze de un buget anual de 200 de milioane de bolivari, adică aproximativ 66 de dolari, spun angajaţii citaţi de Reuters.
    Chiar şi Teresa Carreño, teatrul cândva strălucitor unde Chávez şi-a lansat revoluţia bolivariană, şi-a oprit activitatea. Fostul director al teatrului, Eva Ivanyi, îşi aminteşte că acesta a fost construit în anii ‘70 ca răspunsul Americii de Sud la Scala din Milano. „Simboliza viitorul. Simboliza civilizaţia. Simboliza Europa. Simboliza succesul. Era ca o scară către modernitate – viitorul la care aspira ţara”, spune Ivanyi în interviul acordat The Guardian.

    În prezent, edificiul cultural este lăsat în paragină şi e folosit doar pentru gale politice dedicate laudelor partidului socialist sub ochii căruia Venezuela s-a prăbuşit.

    Într-o clădire înghesuită aflată în apropierea teatrului, care a fost cândva sediul central al operatorului de zbor venezuelean de stat Viasa, forţele de ordine au împuşcat opt oameni.

    „Sunt câteva lucruri pe care nu le poţi distruge”, spune Ivanyi, care crede totuşi că vremurile bune se vor întoarce cândva.

    Istoria unei prăbuşiri

    Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult.

    Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.

    În 1998, Hugo Chávez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

    Chávez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.

  • Un teatru din Bucureşti, inclus în Cartea Recordurilor

    Pe 21 ianuarie, de la ora 12.30, în Sala “Ion Lucian” a Teatrului Excelsior, va avea loc un eveniment prin care va fi celebrat acest titlu, la care vor participa actori şi tehnicieni din echipa spectacolului “Vlaicu Vodă”, alături de reprezentanţi ai instituţiilor care au făcut posibilă realizarea superproducţiei. Vor fi acordate diplome onorifice emise de Guinness World Records care atestă performanţa înregistrată de Teatrul Excelsior.

    De asemenea, va fi prezentat, în premieră, un video making-of al producţiei “Vlaicu Vodă” şi vor fi rememorate momente-cheie care pun în valoare universul fascinant pe care aceasta l-a generat, precum şi rolul esenţial al gradenei rotative în cadrul conceptului regizoral şi scenografic al întregului spectacol.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Actriţa Eugenia Bosânceanu a murit la vârsta de 93 de ani

    Actriţa Eugenia Bosânceanu, care a jucat în filmele unora dintre cei mai importanţi regizori români, de la Sergiu Nicolaescu la Cristian Mungiu, a decedat pe 24 decembrie, la vârsta de 93 de ani, potrivit unui anunţ al Uniunii Teatrale din România (UNITER).

    Actriţa de teatru şi film Eugenia Bosânceanu a fost înmormântată miercuri, la prânz, la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.

    Eugenia Bosânceanu şi-a început cariera artistică înainte de a termina facultatea – în anul al doilea, ca urmare a unui examen, Alexandru Finţi, directorul Teatrului Armatei a angajat-o fără să clipească. După şapte ani de teatru, în 1957, actriţa a debutat în cinema cu un mic rol în “Ciulinii Bărăganului”, o ecranizare după romanul omonim al lui Panait Istrati, o coproducţie româno-franceză coregizată de Louis Daquin şi Gheorghe Vitanidis, selecţionată în competiţia Festivalului de la Cannes.

    Citiţi mai multe pe mediafax.ro.

  • Roxana Petrescu, senior editor ZF: „Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare“

    Aveam 21 de ani, eram la Finanţe-Bănci la ASE şi habar nu aveam de nimic, dar ştiam din generală că eu vreau să scriu. Asta îmi plăcea mie. Am văzut anunţul, am sunat în redacţie, era pe atunci în spatele Teatrului Naţional, şi am venit la interviu, fără CV. Nu era necesar. Niciodată nu a fost necesar la ZF în redacţie.

    Am dat de Cristian Hostiuc (Fini), care m-a întrebat o formulă cu rata inflaţiei (ulterior am aflat că nici el nu o ştia, dar testa el ceva). Nu am minţit. Am zis că nu o ştiu. Slab, Chief, a decretat Fini, mijindu-şi ochii pe sub ochelari. (Toţi în redacţie suntem Chief, indiferent de ce scrie pe cartea de vizită.) Am făcut nişte traduceri şi după câteva săptămâni de probă m-am angajat la ZF. Primul job. Nu aveam nici 400 de lei pe lună, dar pentru mine erau o comoară. Adio bani de la părinţi. Îmi luam în fiecare zi o sută de grame de Fornetti cu telemea de la Universitate şi jur că pateurile alea aveau gust de libertate. Nu exista mândrie mai mare (nici masă mai bună).
    Mă uitam cu jind la cei care scriau despre afaceri de la zero la ZF în timp ce eu făceam traduceri, alergând după un calculator liber. Asta îmi doream şi eu, dar nu a fost să fie.
    Într-o zi, Adrian Mîrşanu, pe atunci editor al secţiunii de companii, poate cel mai bun jurnalist pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, specializat în zona de energie, m-a întrebat dacă nu vreau să încep să scriu pe acest domeniu. Adi e un tip foarte isteţ (acum are platforma mirsanu.ro), aşa că mi-a vândut frumos companiile energetice. Chief, sunt cele mai mari, cei mai mulţi bani, putere. Sigur, am acceptat provocarea.
    Fără să ştiu, m-am trezit într-un microbuz în drum spre Oltchim la un eveniment prezentat de Mihaela Rădulescu. Eu eram şocată de faptul că Mihaela Rădulescu era mai mică de înălţime decât mă aşteptam, nu de Oltchim în sine. Am pus o întrebare la conferinţă (ne făceam liste întregi, ne făceam background, tot), am scris un material oribil pe care l-am transmis din autocar şi pe care Adi mi l-a refăcut cap-coadă, dar care a doua zi a mişcat acţiunile combinatului.
    După bucuria de moment generată de importanţa mea subită, a urmat calvarul. Nu pricepeam nimic din energie. Nu ştiam diferenţa dintre distribuţie şi furnizare, tarife, reglementări, privatizări, interese. Băi, Chief, dar tu chiar nu pricepi nimic! Verdictele sunt foarte clare la ZF, la fel şi lipsa mănuşilor în transmiterea lor. Unde naiba erau afacerile de la zero la care visam eu când toate erau făcute deja în energie? 
    Am început să fac teren. Am început cu conferinţele. În 2006, ţin minte că l-am văzut pentru prima dată pe Dinu Patriciu, proprietarul Rompetrol. Era o conferinţă, într-o sală mică din sediul grupului, plină cu ziarişti. Patriciu era un munte de om. Conferinţa a fost făcută imediat după ce s-a pus un sechestru pe 26% din acţiunile Rompetrol.
    «Noaptea vaca rumegă. Câinele, deranjat de vacă, latră. Ciobanul nu poate să doarmă din cauza lătratului câinelui. Ce face ciobanul? Împuşca vaca», a spus Patriciu.Ciobanul era Băsescu, iar vaca era rafinăria lui. Abia începusem să fac primii paşi în presă şi mă izbeam de un om care nu se încurca în declaraţii corporatiste, expresive ca nişte bucăţi de cherestea. Nici nu aveţi idee cât ne lipsesc aceşti oameni.
    Nu mai ţin minte dacă atunci i-am pus vreo întrebare, dar mi-am format treptat curajul, pentru că veneam în redacţie şi automat eram luată în vizor: Chief, ce ai întrebat? Dar cine a pus întrebarea aia? A, păi vezi? Aia era o întrebare bună, nu a ta. Tu de ce nu ai întrebat? Degeaba te duci, Chief, la conferinţe dacă nu întrebi!
    Cu fiecare conferinţă la care mergeam, curajul mi se clădea şi chiar şi acum, dacă merg undeva şi nu pun o întrebare, am senzaţia că am pierdut timpul. Trebuie mereu să găseşti ceva, rotiţele trebuie să se învârtă.
    Dar erau tot mai multe întrebări.
    Am făcut tot mai mult teren. M-am dus să văd baraje hidroenegetice. Am vorbit cu oameni care se temeau de focurile de artificii pentru că le aminteau de dinamita cu care se răscoleau munţii pentru a se face astfel de lucrări. Trebuie să înţelegi duritatea domeniului despre care scrii sau măcar să te chinui. Trebuie să înţelegi nivelul de complexitate sau măcar să te chinui înainte de a-ţi da cu părerea. Mereu să te chinui.
    Am mers la termocentrale. Ştiţi ce căldură emană cărbunele când arde în acele cuptoare? Guri de iad. Alungă orice ierni. Când toţi s-au transformat peste noapte în apostolii energiei verzi, este important să-ţi aminteşti de căldura aia când se opresc eolienele. Aia este căldura care înveleşte o ţară când vântul stă.
    M-am băgat în pântecele Porţilor de Fier, lângă turbine. Nu-ţi auzi gândurile de forţa apelor. Trebuie să ştii asta ca să îţi dai seama că în astfel de companii, cum este Hidroelectrica, nu este vorba doar despre cifre, ci despre securitatea unei ţări.
    Am fost în reactoare nucleare, am coborât în mine, am inhalat praf de cărbuni, am ieşit cu faţa murdară. Eu am avut noroc bun, dar am scris despre alţii care nu au mai ieşit la suprafaţă. Am zburat cu elicopterul pe platforme marine, am simţit mirosul dintr-o rafinărie, m-am urcat pe o turbină eoliană la 100 de metri înălţime. Am intrat în dispeceratul energetic, cel mai bine păzit secret din energie, pentru a vedea cum o mână de oameni ţin becurile aprinse pentru milioane. Am fost în fabrici de combustibil nuclear. Era un câine gras în faţa sediului, când eu mă aşteptam la SF-uri.
    De fiecare dată m-am întors în redacţie şi am scris, am cărat mii de cititori cu mine ca să vadă complexitatea unui sistem pe care îl iau ca dat. Am făcut legături. Cifrele seci nu înseamnă nimic. Contextualizează mereu, Chief, dar ca să contextualizezi trebuie să ştii, să citeşti, să întrebi.
    De-a lungul anilor, am ratat ştiri, am interpretat greşit, dar niciodată cu intenţie, poate am fost manipulată, dar mereu am încercat să am opinia mea, chiar dacă uneori s-a dovedit că nu era cea corectă. Dar ce bucurie era când aveam dreptate!
    Din 2005 eu tot pun întrebări, vin în redacţie şi când mă ia Sorin (Pâslaru – redactor-şef) la întrebări, îmi dau seama că mai am de întrebat sau, mai rău, că nu am priceput nimic. În continuare, temerea cea mai mare este că nu pun cea mai bună întrebare.
    În fiecare zi, ziarul este gol. În fiecare seară ridicăm catedrala, iar a doua zi o luăm de la capăt. Ziarul trebuie mereu să plece, plin, proaspăt, la timp, de 20 de ani. Şi aşa este. Jurnalismul este antreprenoriat pursânge. Zilnic.
    Când anul trecut am decis să fac o schimbare, Fini mi-a zis: Chief, du-te, dar să ştii că niciodată cineva din afară nu va înţelege ce este aici. Avea dreptate. Niciun alt loc de muncă nu te trimite în locurile pe care le-am văzut eu, nu te conectează la oamenii pe care i-am cunoscut eu, nu te forţează zilnic să vii cu ceva nou.
    Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare. De aia eu nici nu zic că mă duc la muncă/job/corporaţie, nici măcar după atâţia ani.
    Eu nu merg la muncă, merg în redacţie sau unde mă poartă ea.”

  • Lovitură URIAŞĂ de teatru: Britanicii s-au răzgândit şi vor să rămână în UE

    Potrivit sondajului Institutului Survation, 54% dintre cetăţenii britanici ar opta pentru rămânerea ţării în Uniunea Europeană.

    În cadrul sondajului, au fost intervievate 20.000 de persoane, în mediul online, în perioada 20 octombrie-2 noiembrie.
     
    În urmă cu câteva zile, liderii grupurilor de afaceri din Marea Britanie au cerut Guvernului de la Londra organizarea unui referendum pe tema condiţiilor ieşirii ţării din Uniunea Europeană, lansând un avertisment asupra efectelor “devastatoare” pe care le poate genera Brexit. Într-o scrisoare publicată de Sunday Times, peste 70 de oameni de afaceri avertizează asupra efectelor grave ale unei eventuale ieşiri din UE fără un acord adecvat privind viitoarele relaţii bilaterale. Săptămâna viitoare, semnatarii vor lansa campania “Comunitatea de afaceri vrea un nou referendum”.
     

  • LOVITURĂ de teatru: Prima DEMISIE din PSD după scandalul Firea/ Carmen Dan/ Dragnea

    ”Am intrat în politică în anul 2000. A fost o decizie bine cumpănită, o decizie pe care am luat-o considerând că doar printr-o astfel de implicare aş fi putut contribui eficient la profesionalizarea şi dezvoltarea în primul rând a sistemului din care proveneam şi pe care l-am reprezentat mereu, sistemul de învăţământ. Am ales social-democraţia. Şi social-democrată sunt şi astăzi.
     
    Dar social-democraţia în care cred eu, bazată pe valori autentice, pe meritocraţie şi pe competenţă nu se mai regăseşte astăzi în PSD, fiindcă PSD, din motive ce nu pot să le înţeleg, şi-a uitat şi menirea, şi ideologia. Am sperat, vreme de doi ani, că este doar o etapă de reconstrucţie a partidului, am subliniat constant că drumul ales se abate de la proiectul pe care l-am propus românilor, mi-am exprimat nemulţumirea în faţa autocraţiei care începe să definească exprimarea partidului. Toate aceste iniţiative colegiale au fost lipsite de efect”, scrie deputatul Mihaela Huncă pe pagina sa de Facebook.
    Mihaela Huncă adaugă că nu poate accepta sintagma ”două Românii”, nici scindarea societăţii.
     
    ”Sunt împotriva oricărei bătălii fratricide şi cred cu tărie că rolul celor aflaţi la guvernare este să fie în slujba tuturor românilor. Din păcate, unicul demers politic al conducerii partidului este acum o luptă absurdă, fără argumente şi fără folos pentru cetăţeni, cu toată lumea care i se opune. Nu pot merge mai departe alături de această viziune.
     
    Şi, fiindcă mulţi alegători m-au învestit cu încredere pentru a-i reprezenta, nu voi alege să mă ascund în spatele biroului, bucurându-mă cu egoism de privilegii, ci voi încerca să dau viaţă, cu responsabilitate, tuturor iniţiativelor pe care mi le-am asumat în campania electorală. Vreau, de asemenea, să le mulţumesc foştilor mei colegi – mulţi dintre ei, oameni minunaţi – pentru tot sprijinul şi prietenia pe care mi le-au acordat în cele aproape două decenii de colaborare şi să le urez succes acelora dintre ei care încă mai gândesc şi simt social-democrat. Poate vor reuşi să aducă partidul în matca sa firească…”, mai scrie deputatul.