Tag: supraveghere

  • ASF nu mai vrea să prelungească plafonarea RCA: Autoritatea de Supraveghere Financiară introduce conceptul de „client cu risc ridicat”

    Potrivit ASF, pachetul de acţiuni cuprinde „un pilon legislativ, inclusiv participarea la aprobarea Legii RCA în Parlament şi elaborarea legislaţiei de nivelul 2. de competenţa Autorităţii”, apoi „introducerea preţului de referinţă, cu monitorizarea primelor efective pentru sectoarele cele mai vulnerabile” şi „implementarea de măsuri specifice de protecţie a consumatorilor”.
     
    Printre cele mai importante măsuri pe care ASF le are în vedere se numără stabilirea tarifelor de referinţă, introducerea în legislaţie a conceptului „client cu risc ridicat”, elaborarea unor ghiduri cu privire la relaţia asigurătorilor/intermediarilor cu consumatorii, precum şi derularea unor activităţi susţinute de informare publică şi de educaţie financiară pe tema poliţelor RCA.
     
    În vederea stabilirii tarifelor de referinţă, ASF va contracta servicii actuariale de specialitate din partea unei terţe părţi independente pentru întărirea credibilităţii rezultatelor obţinute. Totodată, ASF va lucra la acest proiect cu Banca Mondială care va oferi asistenţă tehnică în vederea consolidării unei pieţe de asigurări RCA orientată pe tarife de referinţă.
     
    Referitor la introducerea conceptului „client cu risc ridicat”, ASF precizează că, pentru această categorie specială, analiza prevederilor legislative de pe alte pieţe mature (ex. Austria, Belgia) indică abordări precum „posibilitatea apelării la o asociaţie a asigurătorilor în situaţia în care tariful de primă depăşeşte un anumit prag”. În urma determinării de către această asociaţie a unui tarif aferent riscului ridicat, „contractul de asigurare este repartizat pe baza unor criterii care pot să ţină cont de cota de piaţă, către o societate de asigurare membră a asociaţiei. În România, acest proces ar putea fi gestionat de către BAAR”.
     
  • Angajatorii n-au voie să supravegheze video salariaţii în birouri şi nici să-i amprenteze

    Regulile referitoare la folosirea camerelor video in scopuri de supraveghere au fost stabilite acum trei ani prin Decizia Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal nr. 52/2012.

    Conform actului normativ, imaginile cu persoanele filmate — obtinute cu camerele video — sunt considerate date cu caracter personal chiar daca nu sunt asociate cu datele de identitate ale acestora. Regula se aplica si daca acestea nu contin imaginea persoanelor filmate, dar contin alte informatii care pot duce la o identificare efectiva a acestora.

    Supravegherea video nu este permisa in interiorul birourilor in care lucreaza angajatii, exceptand situatiile expres prevazute de lege sau avizul de la ANSPDCP.

    “Prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajatilor prin mijloace de supraveghere video este permisa pentru indeplinirea unor obligatii legale exprese sau in temeiul unui interes legitim, cu respectarea drepturilor persoanelor angajate, in special a informarii prealabile a acestora”, prevede Decizia nr. 52/2012. In alte situatii, supravegherea video se face doar cu consimtamantul expres si liber exprimat al salariatilor, respectandu-se drepturile acestora.

    Dintr-un comunicat de presa recent al ANSPDCP reiese ca mai multi angajatori au fost sanctionati in ultima perioada dupa ce, in urma plangerilor/sesizarilor, aceasta autoritate a facut investigatii si a gasit ca salariatii erau supravegheati in birouri.

    “Angajatorii respectivi au fost sanctionati cu amenda, sanctiuni care au fost mentinute de catre instantele de judecata, prin hotarari definitive si irevocabile, confirmandu-se astfel temeinicia si legalitatea masurilor luate de catre autoritatea de supraveghere”, scrie in anunt.

    Mai precis, instantele au confirmat faptul ca supravegherea video a salariatilor in birouri este ilegala, din moment ce inainte de instalarea camerelor nu s-a facut o analiza referitoare la necesitatea si proportionalitatea masurii. In plus, angajatorii respectivi n-au cautat nici solutii alternative care sa aiba un impact mai mic asupra vietii private a salariatilor.

    “De asemenea, instanta a retinut ca nu a fost realizata informarea directa, intr-o maniera completa si clara a salariatilor, strict sub aspectul acestor prelucrari, iar acestia nu au fost consultati anterior in mod direct si explicit, ceea ce a condus la concluzia ca angajatorul a actionat in afara legislatiei in materie (nationala si internationala)”, subliniaza sursa citata.

    Practic, supravegherea video in birouri a fost considerata de judecatori ca fiind o masura disproportionata. In acest fel a fost incalcat dreptul la viata privata si, prin monitorizarea permanenta, s-a creat o stare de presiune la locul de munca.

    Cititi mai multe pe www.avocatnet.ro

  • Consumatorii din China cred că problemele bateriilor iPhone ar fi mai grave decât recunoaşte Apple

    Problemele bateriilor iPhone, care cauzează închiderea spontană a telefoanelor, sunt mai mari decât recunoaşte Apple, afectând iPhone 6, iPhone 6 Plus, nu doar iPhone 6s, susţine Asociaţia de Consumatori din China, citată de publicaţia Quartz.

    Asociaţia de Consumatori din China (China Consumers Association – CCA), un grup guvernamental de supraveghere, susţine că Apple trebuie să ia mai multe măsuri pentru a redresa problema, acuzând compania că nu reuşeşte că asigure nevoile primare ale consumatorilor pentru o comunicare wireless obişnuită. Aceasta este a doua notificare pentru Apple din partea asociaţiei şi evidenţiază faptul că autorităţile de la Beijing au devenit unele dintre cele mai agresive instituţii care supraveghează producătorul Apple.

    Consumatorii din China şi din alte state au raportat în ultimele săptămâni că iPhone-urile lor se închid, chiar dacă bateriile arată că sunt încărcate în proporţie de 30%.

    Pe 20 noiembrie, Apple a recunoscut că „un număr mic de dispozitive iPhone 6s”, produse între septembrie şi octombrie 2015 „s-ar putea închide în mod neaşteptat”. Telefoanele care au aceeaşi serie cu cea anunţată pe site pot fi aduse la magazinele Apple sau la vânzătorii autorizaţi pentru înlocuirea bateriei, în mod gratuit.

    CCA vrea ca Apple să se ofere să rezolve problemele descoperite şi la alte modele şi să prezinte o explicaţie detaliată în legătură cu motivele pentru care au apărut aceste probleme.

    După ce Apple a publicat programul destinat problemelor de închidere neaşteptată a iPhone 6s, consumatorii au continuat să raporteze situaţii similare la CCA. „După ce am adunat rapoartele, am descoperit că problemele de închidere există la iPhone 6, iPhone 6 Plus, iPhone 6s Plus, pe lângă dispozitivele iPhone 6s produse între septembrie şi octombrie 2015”, au anunţat autorităţile chineze.

    Mai mult, câţiva utilizatori chinezi s-au plâns că înlocuirea bateriei Apple nu rezolvă problema de închidere spontană a telefoanelor.

    Quartz a solicitat un răspuns din partea Apple, dar nu a primit unul până la momentul publicării articolului.

  • Demisii la cel mai înalt nivel în România: Cele două anunţuri au făcut înconjurul ţării

    Marius Vorniceanu a anunţat Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) că a transmis astăzi la Parlament demisia din funcţia de vicepreşedinte şi membru al Consiliului ASF, începând cu data de 3 octombrie 2016.

    “Domnul Marius Vorniceanu, vicepreşedintele Sectorului Asigurări-Reasigurări din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, a anunţat Consiliul ASF că a înaintat Parlamentului României, în cursul zilei de astăzi, demisia din funcţia de Vicepreşedinte şi membru al Consiliului ASF, începând cu data de 3 octombrie 2016”, a transmis ASF.

    Demisiile care au zguduit România. Vedeţi AICI cine şi-a dat ieri demisia

  • Poliţele emise de Carpatica Asig rămân în vigoare,daunele trec la Fondul de Garantare a Asiguraţilor

    Cele 1.310.852 de contracte de asigurare, dintre care 936.089 de poliţe RCA emise de Carpatica Asig rămân în vigoare până la data expirării, informează un comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

    Numărul dosarelor de daună deschise până la data de 31 mai 2016 se ridica la 26.520.

    Conform legislaţiei în vigoare, protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător revine Fondului de Garantare a Asiguraţilor, în limita plafonului de 450.000 de lei pentru un asigurat. Pe baza calculelor experţilor ASF, FGA va suporta, în urma pronunţării falimentului Carpatica Asig, un impact net de până la 624 milioane de lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Petrom are un nou membru în consiliul de supraveghere

    Reinhard Florey, care de la începutul acestui an ocupă funcţia de director financiar al OMV, este noul membru în consiliul de supraveghere al Petrom.

    Florey îl înlocuieşte din funcţie pe David Davies, atât în consiliul de supraveghere al Petrom, cât şi în managementul grupului austriac.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un indian va supraveghea operaţiunile Telekom din România, în locul nemţoaicei Claudia Nemat

    Indianul Srini Gopalan, un manager cu o lungă experienţă în industria de telecomunicaţii, care şi-a petrecut o mare parte din carieră la Londra lucrând pentru giganţii Orange, T-Mobile şi Vodafone, este înlocuitorul Claudiei Nemat în boardul grupului german Deutsche Telekom în funcţia de coordonator al businessului european al gigantului, poziţie din care va juca un rol hotărâtor în deciziile pe care le va trebuie să le ia DT privind operaţiunile din România, inclusiv în delicatul subiect al privatizării fostei companii Romtelecom.

    “Consiliul de Supraveghere al Deutsche Telekom l-a numit pe Srini Gopalan ca membru al Boardului pentru Europa. Srini Gopalan, în prezent Consumer Director pentru India în cadrul Bharti Airtel Limited, o companie indiană de telecomunicaţii, se va alătura Deutsche Telekom de la 1 octombrie 2016 şi, după o perioadă de acomodare, va prelua sarcinile Claudiei Nemat – care va conduce noul departament de tehnologie şi inovaţie şi va renunţa la responsabilităţile legate de operaţiunile din Europa – cu începere de la 1 ianuarie 2017”, a anunţat grupul Deutsche Telekom.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • ANAF, amendată cu 16.000 lei de Autoritatea Naţională pentru protecţia Datelor Personale

    „Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a sancţionat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu amendă contravenţională în cuantum total de 16.000 Ron”, se arată într-un comunicat de presă remis marţi agenţiei MEDIAFAX.

    Începând cu data de 17 mai, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Datelor a realizat o investigaţie din oficiu, în care vizată a fost ANAF, ca urmare a publicării în 16 mai, pe internet, a listei cu 187.230 de contribuabili, persoane fizice care la data de 31 martie 2916 aveau restanţe fiscale mai mari de 1.500 lei.”

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piaţa de asigurări a crescut cu 8% anul trecut şi a a ajuns la 8,7 mld. lei

    In aceste condiţii asigurările locale au marcat primul an de creştere după criza financiară şi au raportat un plus al vânzărilor atât pe segmentul poliţelor generale, cât şi pe cel al poliţelor de viaţă.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro