Tag: stiinta

  • Descoperirea URIAŞĂ şi NEAŞTEPTATĂ a oamenilor de ştiinţă în canalizarea din Elveţia. Se întâmpla în fiecare an şi abia acum au realizat

    O cantitate de aur, estimată la 43 de kilograme, este purtată în fiecare an prin sistemele de canalizare elveţiene, arată un studiu al Institutului de ştiinţă acvatică, Eawag.

    Valoarea aurului pierdut se ridică astfel la 2 milioane de dolari, preţul curent.

    Cercetătorii cred că firele de aur din sistemul de canalizare provin de la faimoasa industrie de ceasuri din Elveţia, dar şi de la rafinăriile de aur din ţară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trump NU SE MAI OPREŞTE: administraţia sa anunţă retragerea Statelor Unite din UNESCO

    Washingtonul va rămâne observator în UNESCO, a transmis Departamentul de Stat american.

    Surse citate de publicaţia Foreign Policy anunţaseră anterior că Statele Unite intenţionau retragerea din UNESCO, invocând cheltuielile prea mari şi poziţiile antiisraeliene ale instituţiei.

    Decizia marchează distanţarea Statelor Unite de organizaţia la fondarea căreia au contribuit după al II-lea Război Mondial în scopul facilitării accesului la educaţie în lume. Secretarul de Stat american, Rex Tillerson, a luat decizia retragerii din UNESCO în urmă cu câteva săptămâni şi l-a înştiinţat pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, că Washingtonul analizează această posibilitate în cursul întrevederii pe care liderul francez a avut-o cu preşedintele Donald Trump în septembrie, la reuniunea Adunării Generale ONU. Emmanuel Macron voia să obţină susţinerea lui Donald Trump pentru alegerea unui reprezentant al Franţei la conducerea UNESCO.

  • Noul stadion al Craiovei se inaugurează cu reeditarea semifinalei Cupei UEFA din 1983

    Majoritatea celor care au evoluat pe 20 aprilie 1983 în acel 1-1 din returul semifinalei vor avea ocazia să joace primul meci pe noua arenă din Bănie. Doi dintre cei care au fost atunci pe teren, căpitanul Costică Ştefănescu şi extrema Zoli Crişan, s-au stins din viaţă.

    În urmă, cu 34 de ani, Balaci deschidea scorul pentru Craiova Maxima, iar oltenii erau în acel moment calificaţi în finala Cupei UEFA, însă Filipovic a egalat şi lusitanii aveau să dispute finala cu Anderlecht.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Imperiul pe care lumea l-a uitat: cum arăta “oraşul celor 1.001 biserici” – GALERIE FOTO

    Ani, cândva adăpost pentru zeci de mii de oameni, s-a transformat într-un oraş al fantomelor şi al ruinelor. Devenit un centru cultural important în timpul dinastiei armene Bagradit, rămăşiţele oraşului sunt astăzi împrăştiate pe un platou din nord-estul Turciei.

    Cei care vizitează ruinele acestui imperiu de mult apus sunt întâmpinaţi de privelişti ce amintesc de istoria bogată a oraşului Ani, întinsă de-a lungul a trei secole şi cinci dinastii – armenă, bizantină. turcă, georgiană şi otomană.

    La apogeul său, în secolul XI, oamenii de ştiinţă estimează că Ani adăpostea nu mai puţin de 100.000 de oameni, fiind cunoscut ca “oraşul celor 1.001 biserici”. Cifra era mult exagerată, dar studiile arheologice au scos totuşi la iveală peste 40 de locuri de cult.

  • Femeile au creierul mai activ decât bărbaţii. Studiul care explică cele mai mari diferenţe dintre femei şi bărbaţi

    Cercetătorii au analizat mai bine de 46.000 de tomografii, dintre care 26.000 prezentau anumite tulburări psihice, precum schizofrenie, bipolaritate, deficienţe comportamentale, ca ADHD-ul ori traumatisme de diferite tipuri.

    În total, studiul a vizat 128 de regiuni cerebrale, iar în urma analizei oamenii de ştiinţă au descoperit că femeile au un creier mai activ în mai multe zone decât bărbaţii. Este vorba mai ales despre cortexul prefrontal şi sistemul limbic cerebral, ambele ocupându-se de gestionarea emoţiilor, a stării de spirit şi de capacitatea de concentrare. 

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Program de training în securitate cibernetică, în premieră mondială în Parcul Ştiinţific Tetapolis

    Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj transmis, miercuri, programul Academia de Training în Siguranţă Cibernetică va îmbina o secţiune de cursuri teoretice cu o platformă online de testare a capacităţilor defensive în siguranţă cibernetică.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un pas important în fizică: oamenii de ştiinţă rezolvă problema antimateriei

    Echipa formată din cercetători canadieni, care fac parte din proiectul ALPHA Collaboration, au obţinut primele observaţii detaliate a structurii antihidrogenului „artizanal”, arătând că acesta avea liniile spectrale virtual identice cu cele ale hidrogenului, scrie Science Alert.

    Dacă spectrul era diferit, chiar şi puţin, ar fi însemnat că există o problemă cu modelele elaborate de savanţi care aveau menirea de a explica legile universului, cu precădere teoria conform căreia orice particulă are o antiparticulă cu trăsături identice.

    Citeşte continuarea pe www.descopera.ro