Tag: social

  • Top 10 state în care e cel mai avantajos să faci copii (GALERIE FOTO)

    Ediţia din 2012 a studiului “State of the World’s Mothers” evaluează statele după mai multe criterii – accesul femeilor şi al copiilor la hrană şi apă, la servicii de sănătate, accesul femeilor la educaţie şi la funcţii publice, veniturile disponibile, raportul între veniturile femeilor şi ale bărbaţilor, riscul de mortalitate maternă şi infantilă, accesul la contraceptive, dar şi facilităţile oferite de stat – numărul de zile de concediu de maternitate şi cât anume reprezintă alocaţiile din salariul mamei.

    Studiul împarte ţările în 4 grupe, în ordinea descrescătoare a gradului de dezvoltare economică şi socială, încadrând România în grupa celor mai dezvoltate ţări din punctul de vedere al condiţiilor oferite mamelor şi copiilor.

    Top 10 state în care e cel mai avantajos să faci copii (GALERIE FOTO)

    Primul loc în ierarhia de ansamblu este ocupat de Norvegia, care are şi cel mai bun punctaj la indicatorii privind condiţiile de viaţă pentru femei, în timp ce la indicatorul condiţiilor de viaţă pentru copii (unde cea mai prielnică ţară este Islanda), Norvegia ocupă locul 11. România ocupă locul 35 în ierarhia de ansamblu, după Slovacia şi Malta şi înaintea Serbiei, a Bulgariei sau a Rusiei, în timp ce după indicatorul condiţiilor pentru femei se situează pe locul 31, iar la condiţiile pentru copii – locul 39.

    Grupa ţărilor dezvoltate cuprinde 43 de state, aproape toate din Europa, cu excepţia a 4 state – SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. SUA se plasează pe locul 25, după Grecia, Ungaria, Lituania şi chiar după Belarus.

    Grupele următoare cuprind aproape exclusiv ţări din Africa, Asia, Orientul Mijlociu şi America Latină. Condiţiile de viaţă cele mai proaste pentru femei şi copii, conform studiului, sunt în Niger, Afganistan, Yemen, Guineea-Bissau, Mali, Eritreea, Ciad şi Sudan.

  • Ce-i de făcut pentru şomerii Europei

    “Europa are nevoie de o strategie de creare de locuri de muncă ca răspuns la ratele inacceptabile ale şomajului cu care se confruntă. UE are un uriaş potenţial neutilizat în ce priveşte încurajarea pieţei în această direcţie”, a spus preşedintele CE, Jose Manuel Durao Barroso. “Împreună, sectoarele economiei ecologice, al sănătăţii şi al noilor tehnologii vor genera, în anii care vin, peste 20 de milioane de locuri de muncă noi. Statele membru trebuie să profite de aceste posibilităţi, mobilizând resursele existente şi stimulând piaţa internă a muncii, în strânsă colaborare cu partenerii sociali.”

    Deşi a publicat un raport care recomandă introducerea salariului minim în ţările unde el nu există în lege (Germania) şi majorarea lui în ţările unde e foarte redus ca pondere din salariul mediu, Comisia n-a recomandat şi formal astfel de măsuri, notând doar că “salariul minim joacă un rol important în lupta contra sărăciei şi a inegalităţii”.

    Comisia se referă explicit şi la România şi Bulgaria, în capitolul “Pachetul privind ocuparea forţei de muncă”:
    “Pentru îmbunătăţirea mobilităţii lucrătorilor, Comisia este pe deplin hotărâtă să înlăture obstacolele juridice şi practice din calea liberei circulaţii a lucrătorilor, de exemplu prin îmbunătăţirea transferabilităţii drepturilor de pensie, a tratamentului fiscal al lucrătorilor transfrontalieri sau a nivelului de conştientizare a drepturilor şi obligaţiilor. Ea le solicită statelor membre să permită exportarea prestaţiilor de şomaj pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă într-o altă ţară (pentru o perioadă de până la 6 luni). De asemenea, Comisia trimite un mesaj puternic guvernelor, cerându-le să elimine restricţiile privind accesul pe piaţa forţei de muncă pentru lucrătorii din Bulgaria şi România şi să permită resortisanţilor din alte state membre să aibă acces la locurile de muncă din sectorul public.”

  • De ţinut minte: cifrele săptămânii

    7%
    rata şomajului BIM ajustată sezonier la nivelul lunii decembrie 2011, în scădere cu 0,3% atât faţă de noiembrie 2011, cât şi faţă de decembrie 2010

    4.570 euro
    datoria totală pe cap de locuitor (privată şi publică) în România, cea mai mică din UE

    9,9%
    rata şomajului în UE în decembrie 2011 (ajustată sezonier), cu un maxim în Spania (22,9%) şi un minim în Austria (4,1%)

    10,9%
    rata de economisire în rândul gospodăriilor din UE în trim. III 2011, în scădere de la 11,7% în trim. II

    4,9%
    scumpirea locuinţelor în UE în decembrie 2011 faţă de decembrie 2010, locuinţele având cea mai mare creştere de preţuri din toate componentele inflaţiei la nivel comunitar

  • Cenuşăreasa româncă din Marea Britanie: O fetiţă de şapte ani, sclavă la o familie de români

    Cazul fetiţei a ajuns în instanţă, unde juraţii au aflat cum copila a fost adusă din România în Marea Britanie de un cuplu cu opt copii. Aurel Zlate (în vârstă de 46 de ani) şi soţia lui Alexandra Oaie (43 de ani) sunt acuzaţi că au adus fetiţa în mod ilegal în Marea Britanie, au pus-o să aibă grijă de copiii lor, să presteze munci casnice şi să cerşească.

    Fetiţa a fost supranumită Cenuşăreasa de un român în vârstă de 53 de ani care susţine că a fost sechestrat şi el de aceeaşi familie şi supus sclaviei. Bărbatul a reuşit să fugă, alertând autorităţile britanice, care au salvat fetiţa.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • FMI e cu noi! Oare?

    Îngheţarea salariilor şi a pensiilor în 2012 va face ca bugetul României să aibă un efect negativ asupra creşterii economice şi a cererii, astfel încât FMI “recomandă autorităţilor să ia în calcul creşteri moderate ale veniturilor pentru angajaţii din sectorul public şi pensionari, dacă o vor permite condiţiile bugetare”. Recomandarea figurează în raportul FMI emis după misiunea de toamnă a Fondului în România; misiunea s-a încheiat la 7 noiembrie 2011, raportul a fost finalizat la 5 decembrie.

    Faptul că raportul a fost publicat de FMI abia săptămâna trecută a făcut ca fraza despre salarii să pară pentru unii o noutate uluitoare, deşi Jeffrey Franks, şeful misiunii, declarase limpede încă din emisiunea “După 20 de ani” de la Pro TV, din 13 noiembrie, că se poate discuta despre o mărire modestă a pensiilor şi a salariilor în 2012, “poate ceva care să compenseze inflaţia, în jur de 3-4%”, în funcţie de evoluţia economiei şi a bugetului şi în acord cu legea responsabilităţii fiscale, conform căreia nu pot creşte salariile şi pensiile cu şase luni înainte de alegeri. Între timp, la 14 decembrie, Guvernul a luat deja decizia de majorare a salariului minim brut pe ţară de la de la 670 de lei la 700 de lei, începând de la 1 ianuarie 2012, cu impact estimat asupra a circa 790.000 de salariaţi.

    În privinţa situaţiei bugetului, FMI apreciază că deficitul de 1,9% din PIB (numerar) prevăzut de Guvern pentru acest an este “mai mic decât cel strict necesar pentru încadrarea în plafonul de 3% din PIB (ESA) cerut de UE. FMI recunoaşte că această supraperformanţă (adică faptul că suntem mai catolici decât Papa la deficit bugetar) “ar putea întări reputaţia României de corectitudine fiscală în condiţiile economice actuale”, însă în acelaşi timp influenţează negativ cererea internă, adică pilonul pe care se bazează toate previziunile pozitive de creştere a PIB pentru acest an, având în vedere că tăierea cheltuielilor de la buget a redus investiţiile, problemele din zona euro au redus finanţarea bancară, iar anul agricol 2011 e puţin probabil să se repete. Ca atare, FMI conchide că un deficit un pic mai mare, deşi tot sub plafonul de 3%, “va menţine semnalul pozitiv pentru pieţele financiare, dar ar fi mai puţin prociclic” – adică ar afecta mai puţin perspectiva de creştere.

    Explicaţia faptului că suntem mai catolici decât Papa la ţintirea deficitului a dat-o preşedintele Traian Băsescu, speriat că oricât de impresionantă a fost ajustarea fiscală realizată de România comparativ cu alte state europene (4,35% din PIB în 2011, sub ţinta de 4,4% stabilită cu FMI şi mult sub deficitul de 6,5% din PIB din 2010), prima de risc pentru datoria ţării – CDS – tot s-a mărit pe parcursul anului trecut, sporind astfel povara sumelor de rambursat în viitor şi dificultatea de a obţine credite noi de pe piaţă. Ce va fi de acum înainte?

    “Tensiunile persistente pe pieţele externe sugerează că statul nu va avea o sarcină uşoară în a se împrumuta în 2012”, apreciază analiştii Raiffeisen Bank, care estimează că necesităţile de finanţare externă vor fi uşor mai mari decât anul trecut, dar nu este exclusă o scădere a deficitului de cont curent dacă Guvernul reuşeşte să majoreze absorbţia fondurilor europene. În acelaşi timp, anul acesta va începe rambursarea banilor de la FMI, mai exact circa 1,6 mld. euro. Rezerva valutară de la BNR este mare (33,2 mld. euro) şi poate face faţă fără probleme şi plăţii datoriilor, şi unor eventuale ieşiri de capital, însă pentru a preveni ieşiri importante de capital va fi necesară rostogolirea unor sume importante ajunse la scadenţă, mai spun analiştii Raiffeisen.

    Cât priveşte inflaţia pe care Franks spunea că ar putea s-o acopere ipoteticele majorări de salarii, ea rămâne într-adevăr o variabilă: analiştii cred că ea va scădea la minime aproape de 2-2,5% anul acesta, inclusiv graţie efectului de bază; singur FMI şi-a declarat temerea că vor urma creşteri ale preţurilor administrate (e vorba mai ales de proiectatele liberalizări de preţuri pe piaţa energiei, cerute tot de FMI) şi de aceea a şi recomandat BNR să nu mai scadă dobânda de politică monetară, adusă la 5 ianuarie la de la 6% la 5,75%. În lipsa unor şocuri externe ale preţurilor, e puţin probabil însă ca Guvernul să procedeze la majorări brutale, care ar afecta direct creşterea economică, nemaivorbind de impactul lor într-un an electoral.

  • A treia zi de proteste antiprezidenţiale în Capitală – FOTO

    Este pentru a treia zi când oamenii se adună în centrul Capitalei. Sunt calmi şi spun că vor un singur lucru, anume să vorbească despre nemulţumirile pe care le au, să-şi spună păsurile.

    Unii manifestanţi spun că au venit pentru a-l susţine pe Raed Arafat, dar numărul acestora este redus în comparaţie cu cel al celor din zilele anterioare. Mesajul s-a schimbat, nemulţumirile fiind în principal legate de problemele sociale şi economice.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Presa internaţională: Cele mai ample proteste de la venirea lui Traian Băsescu la putere

    “Oamenii au ieşit pe străzi în mai multe oraşe pentru a exprima nemulţumirea faţă de măsurile de austeritate şi faţă de proiectul de reformare a sistemului medical. Dar protestele de la Bucureşti au devenit violente în momentul în care manifestanţii au refuzat să plece, intrând în conflict cu forţele de ordine”, notează Euronews, subliniind că este a treia zi de proteste în România.

    Conform Associated Press, protestele sunt rezultatul “stării de nemulţumire în legătură cu reducerile salariale, diminuarea indemnizaţiilor sociale, majorarea taxelor şi corupţia generalizată” din România.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Recensământul populaţiei şi al locuinţelor: Declararea CNP-ului nu este obligatorie

    “Nimeni nu este obligat să-şi spună codul numeric personal la recensământ dacă dintr-un motiv sau altul nu doreşte să o facă. Oricine poate şi va fi recenzat chiar şi în absenţa acestui CNP”, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Vladimir Alexandrescu. El a precizat că amenzile sunt doar o soluţie “ultimativă” la care se ajunge doar în cazul unui refuz explicit şi repetat al unor persoane de a răspunde chestionarelor recenzorilor.

    Un număr de 1.372.328 de locuinţe şi 3.398.433 de persoane au fost înregistrate în primele două zile ale recensământului.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Atenţie la viroze: Peste 87.000 de cazuri de infecţii respiratorii şi gripă într-o săptămână

    Din total cazurilor clinice de gripă, cele mai multe au fost înregistrate în judeţul Timiş (respectiv 40, cu 12 internări), Sibiu (32 de cazuri), Braşov (29 de cazuri), Bacău, Călăraşi, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa şi Mureş cu câte un caz.

    Numărul total de concedii medicale de scurtă durată acordate în săptămâna respectivă a fost de 491, totalizând 2.612 zile.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Cum se vor acorda ajutoarele de încălzire la iarnă şi cine va avea dreptul la ele

    12.00

    Normal
    0

    21

    false
    false
    false

    RO
    X-NONE
    X-NONE

    MicrosoftInternetExplorer4

    /* Style Definitions */
    table.MsoNormalTable
    {mso-style-name:”Tabel Normal”;
    mso-tstyle-rowband-size:0;
    mso-tstyle-colband-size:0;
    mso-style-noshow:yes;
    mso-style-priority:99;
    mso-style-qformat:yes;
    mso-style-parent:””;
    mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt;
    mso-para-margin:0cm;
    mso-para-margin-bottom:.0001pt;
    mso-pagination:widow-orphan;
    font-size:11.0pt;
    font-family:”Calibri”,”sans-serif”;
    mso-ascii-font-family:Calibri;
    mso-ascii-theme-font:minor-latin;
    mso-fareast-font-family:”Times New Roman”;
    mso-fareast-theme-font:minor-fareast;
    mso-hansi-font-family:Calibri;
    mso-hansi-theme-font:minor-latin;
    mso-bidi-font-family:”Times New Roman”;
    mso-bidi-theme-font:minor-bidi;}

    Ajutorul de încălzire de la Ministerul Muncii înseamnă că statul suportă 80% din factura de întreţinere pentru persoanele cu un venit între 155 şi 210 lei pe membru de familie, ponderea subvenţiei scăzând treptat până la limita superioară de 615 lei pe membru de familie, când se compensa 10% din preţul facturii. În sezonul actual se introduce încă o tranşă suplimentară în grilă pentru acordarea ajutoarelor de încălzire, de la 615 la 786 lei, unde statul compensează cu 10%, respectiv cu 15% în cazul persoanelor singure. Persoanele singure care au venituri cuprinse între 786 lei şi 1.082 lei vor beneficia şi ele de o compensare de 10%.

    Ca urmare, numărul beneficiarilor de ajutoare de încălzire creşte de la 200.000 la 320.000.

    În sezonul trecut, subvenţia generală acordată de guvern prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor la preţul combustibilului a totalizat 350 milioane de lei, conform premierului Emil Boc. La aceasta se adaugă ajutoarele de încălzire care s-au acordat de către Ministerul Muncii, în valoare de 120 de milioane de lei, în funcţie de venit, precum şi subvenţiile de la autorităţile locale, în valoare de 700 de milioane de lei.

    O altă noutate introdusă de Guvern este că autorităţile locale pot acorda ajutoare de încălzire sau subvenţie, sau şi ajutoare, şi subvenţie. Subvenţia se poate situa între 0 şi 63%, autorităţile locale având obligaţia să asigure acordarea de sprijin cumulat pentru energie termică, din bugetele locale, în proporţie de cel puţin 10% din maximul compensării procentuale.

    “Ca autorităţile locale să poată asigura acest procent de compensare, trebuie să cheltuiască numai jumătate din cei 700 de milioane de lei pe care i-au achitat anul trecut. Deci, altfel spus, dacă autorităţile locale acordă doar jumătate din cei 700 de milioane pe care i-au acordat anul trecut, factura la energie termică a cetăţeanului care se află în aceste tranşe de venit nu va creşte”, a declarat premierul Emil Boc.

    Autorităţile locale, în funcţie de resursele proprii, pot aproba, prin hotărârea consiliului local, ajutoare pentru energia termică peste tranşele şi procentele prevăzute de Guvern. “Deci, dacă ei doresc peste 786 de lei venit pe membru de familie să acorde ajutor de încălzire, pot să o facă şi au cadrul legal să facă acest lucru”, a subliniat premierul Boc.

    Pentru cei care beneficiază de încălzire pe lemne, pe cărbuni, sau pe gaze, adică au centrală proprie de apartament, nu se schimbă cu nimic faţă de anul trecut sistemul de acordare a ajutoarelor de încălzire.

    Faţă de anul trecut, nu s-au schimbat criteriile după care pot beneficia persoanele de ajutor de încălzire. “Ca să nu mai existe poveşti de genul că am introdus criterii suplimentare, pentru a putea diminua numărul acelora care să beneficieze de ajutoare de încălzire”, a explicat şeful Guvernului.