Tag: rezultate

  • Gheorghe Stan, noul şef al Secţiei de anchetă a magistraţilor/ Scandal în şedinţa CSM: Un judecător a cerut anularea rezultatelor concursului

    “Nu a fost un vot unanim, am înţeles şi eu, acum ieşind, 11 voturi pentru a fost numit candidatul Stan la şefia Secţiei (pentru investigarea infracţiunilor din justiţie -n.r.)”, a anunţat ministrul justiţiei, Tudorel Toader.
     
    Au existat însă contre în cadrul şedinţei plenului Consiliului Superior al Magistraturii pe rezultatele concursului pentru conducerea Secţiei, dar şi pe procedură. Judecătoarea Andreea Chiş a propus anularea rezultatelor concursului, invocând ca motiv lipsa din comisia de concurs a reprezentantului Secţiei pentru procurori.
     
    “În ceea ce priveşte constituirea Comisiei de concurs, respectiv lipsa unui membru procuror desemnat de Secţia de procurori. Consider că acesta constituie un motiv de nulitate absolută a procedurii pentru că legea nu prevede în această situaţie posibilitatea ca această Comisie de concurs să funcţioneze în condiţii de majoritate.(…) Atunci când legiuitorul în mod excepţional a dorit ca orice structură a Consiliului să funcţioneze în condiţii de majoritate a făcut-o în mod expres. Aşa cum a făcut-o prin Ordonanţa 90/2011, probabil din raţiunea privind faptul că vorbim de o procedură simplificată şi care avea ca finalitate o numire doar provizorie şi care era şi modificată parţial, pentru că numirea (…) se făcea de către preşedintele Consiliului”, a declarat la începutul şedinţei Andreea Chiş.
     
  • Optimism cât pentru 10 ani

    Francesco Curcio este în România din septembrie 2008, iar din 2013 a preluat conducerea companiei Pinum Doors & Windows, controlată de familia Nusco din Italia. „La acea vreme (anul 2008 – n.red.), pentru 100 de apartamente erau contracte cât pentru 200 sau chiar 300 în prezent. Uşile Pinum erau numai de interior, nu aveam parchet sau ferestre, iar produsele erau mai scumpe. În urmă cu 10 ani piaţa locală de uşi era dominată de produsele din Cehia, Polonia sau Italia, erau foarte multe firme europene. După criză însă, foarte multe au dispărut“, îşi aminteşte Francesco Curcio, directorul general executiv al Pinum Doors & Windows, parte a grupului italian Nusco, controlat de familia Nusco. Compania produce, importă şi vinde uşi de interior, de exterior, parchet şi ferestre.
    Ulterior, pe măsură ce criza economică îşi punea amprenta tot mai mult asupra pieţei, aceasta migra către produsele de import din China, preţul cât mai mic fiind noua regulă. Pentru 2018 compania estima la momentul interviului (în decembrie 2018) o cifră de afaceri de circa 11 milioane de euro, în creştere de la 8,7 milioane de euro în 2017.
    „Exporturile au urcat cu 10% faţă de anul trecut. Mai mult, 2019 va fi primul în care Pinum va merge la un târg din Italia – Made Expo – cu brandul Pinum şi produse realizate în România şi ca brand românesc. Noua linie de ferestre ne permite să exportăm pe pieţe de top precum Franţa, Belgia, Italia. În 2008 exportam mult către Italia, după care spre 2013 exporturile au scăzut mult. În 2018, spre exemplu, exporturile au ajuns la circa 23-24% din cifra de afaceri“, a spus directorul Pinum. Printre pieţele de export se numără şi Bulgaria, Armenia, Rusia şi Statele Unite, Italia, Malta sau Liban. Exporturile de tâmplărie din aluminiu în Statele Unite din acest an au ajuns la
    1 milion de euro.
    „În 2019 estimăm că exporturile vor continua să crească alături de piaţa internă. Avem deja în portofoliu mai multe comenzi decât aveam anul trecut. Vedem un avans total de 10-15%, cu o pondere a exporturilor de circa 25%. În următorii cinci ani vrem să ajungem la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro. Este greu de spus cum va arăta economia României în următorii 10 ani“, a conchis Francesco Curcio.
    Scăderea vânzărilor de case şi apartamente din a doua parte a anului trecut a fost determinată şi de încetinirea livrărilor, inclusiv din motive ce ţin de birocraţie, dar şi din cauza muncitorilor tot mai puţini, este de părere Francesco Curcio.
    „De la începutul anului spuneam că anul acesta va exista o întârziere a livrărilor, nu a volumelor, pentru că toate şantierele sunt în întârziere din cauza lipsei forţei de muncă şi a birocraţiei. Acest lucru determină un număr mai mic de locuinţe noi livrate în piaţă. De asemenea, vedem că în medie numai 10% din locuinţe sunt cumpărate pentru investiţii, restul de 90% sunt achiziţionate pentru locuit, ceea ce automat determină o creştere sănătoasă a pieţei“, a spus Francesco Curcio. El a subliniat că „acum problema nu este reprezentată de comenzi, ci de faptul că sunt întârzieri la livrări. Dacă am închide acum toate comenzile, atunci am puncta o creştere de 50-60%, însă o parte s-au amânat pentru anul viitor“.
    În luna decembrie 2018 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 36.190 de imobile, cu 22,2% mai puţine (10.323) faţă de luna noiembrie, potrivit datelor transmise vineri de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna decembrie a acestui an este cu 19.784 mai mic faţă de perioada similară a anului trecut.


    O colaborare românO-italiană întinsă pe decenii
    Colaborarea dintre fabrica din Pipera şi compania italiană Nusco Porte a început în 1981.
    Mario Nusco, preşedintele Nusco, a început să lucreze cu fabrica de mobilă din Pipera aducând tehnologie şi maşinării din Italia, în scopul producţiei de uşi de design italian.
    În 1992, Mario Nusco a pus bazele Pinum Production, compania având ca obiect de activitate producţia de uşi pentru pieţele din Italia şi România.
    În 2002, Pinum Production a preluat Pipera SA.
    În prezent, Pinum are două showroomuri în Bucureşti, precum şi 25 de distribuitori.

    Sursa: Pinum.ro

  • Ce investiţie aţi ratat la bursa românească în 2018. Mai aveţi o şansă în 2019

    Cei care au rămas „loiali” investiţiei la Nuclearelectrica au de la începutul anului 2017 şi până în prezent un randament de circa 110%, iar cei care au intrat în acţionariat în prima şedinţă de tranzacţionare din 2018 sunt pe plus cu 48%.

    Puţini investitori ar fi crezut la începutul anului 2018 că acesta avea să fie anul în care Nuclearelectrica se va poziţiona pentru al doilea an consecutiv în topul celor mai performante acţiuni de la bursa de la Bucureşti din rândul companiilor mari. Şi mai puţini au crezut că producătorul de energie nucleară va fi în 2018, ca şi în 2017, compania care îşi recompensează acţionarii cu cel mai ridicat randament din cele mai căutate acţiuni de la bursă. 
    Cei care au rămas „loiali” investiţiei la Nuclearelectrica au de la începutul anului 2017 şi până în prezent un randament de circa 110%, iar cei care au intrat în acţionariat în prima şedinţă de tranzacţionare din 2018 sunt pe plus cu 48%. Spre comparaţie, bursa românească a urcat cu 20% de la începutului anului 2018, evoluţie reflectată prin prisma indicelui care măsoară şi dividendele plătite de companiile din prima ligă bursieră.
    Unii brokeri consideră însă că timpul nu este pierdut şi că Nuclearelectrica are şanse mari să fie din nou, pentru al treilea an consecutiv, în topul celor mai mari randamente de la bursă.
    „Nuclearelectrica (SNN) este pe locul doi în acest top (al randamentelor estimate pentru 2019 – n.red.) la foarte mică distanţă de BRD. Există şanse bune ca rezultatele din ultimul trimestru al anului să producă o schimbare în contextul creşterii preţului la energie şi astfel Nuclearelectrica să fie compania cu cel mai mare randament al dividendului în 2019 din rândul emitenţilor mari. Şi aici am considerat că rezultatele financiare îşi vor păstra dinamica”, spun brokerii de la Prime Transaction.
    Analiştii de la Tradeville notează că Nuclearelectrica ar putea fi cea mai generoasă companie de stat cu investitorii de la bursă în 2019 şi estimează un dividend brut de 1,41 lei pe acţiune şi în contextul unui profit net estimat mai mare în acest an faţă de 2017.
    Spre comparaţie, brokerii de la Prime Transaction estimează un dividend de 1,29 lei pe unitate. Ambele ipoteze iau în calcul distribuirea a 90% din profitul net realizat în 2018.

    De ce merge Nuclearelectrica atât de bine
    Pe lângă faptul că Nuclearelectrica a raportat rezultate îmbunătăţite în 2018 faţă de anul precedent, o mare parte a randamentului vine şi din „foamea” de bani a statului în contextul în care 90% din profitul realizat anul trecut s-a îndreptat spre investitori. Iar statul a cerut dividende suplimentare în această toamnă de la companiile din subordine, cel mai mare randament fiind întâlnit în cazul Nuclearelectrica, circa 15% la preţurile curente de tranzacţionare.
    Solicitări de dividende suplimentare au fost făcute şi la Romgaz, Transgaz, Transelectrica, ceea ce a dus bursa de la Bucureşti la maximele istorice prin prisma indicelui BET-TR, care urmăreşte şi dividendele plătite de companiile din prima ligă bursieră.
    „Aşa cum ne aşteptam, în urma acestor solicitări de dividende suplimentare, piaţa de la Bucureşti s-a dezgheţat. Anumite companii au avut evoluţii impresionante în ultimele două săptămâni, cum ar fi Nuclearelectrica, care a sărit din grafic şi părea chiar să se apropie de rezistenţa de la 10 lei pe acţiune şi apoi să se îndrepte spre nivelurile de la listare”, spune Georgiana Androne, senior broker în cadrul Tradeville.
    Pentru anul următor, analiştii societăţii de brokeraj estimează o uşoară creştere a profitului Nuclearelectrica în contextul creşterii preţurilor din piaţa de energie din ultima perioadă.

  • Dragoş Petrescu, fondator şi preşedinte / City Grill Restaurants: „Reputaţia unui manager în business contează mult: este dată de suma deciziilor – vizibile în rezultatele publice – pe care le ia în timpul carierei şi reprezintă măsura calităţii şi eticii acestor decizii.”

    Carte de vizită:


    ¶ Dragoş Petrescu a dezvoltat cel mai important brand local pe piaţa de restaurante, începând cu 2004, când a deschis primul restaurant City Grill
    ¶ A luat pulsul pieţei ospitalităţii ca store manager la McDonald’s, iar în 1999, împreună cu Cătălin Mahu, a pus bazele lanţului de restaurante La Mama
    ¶ Petrescu şi-a continuat formarea profesională în Franţa, la Toulouse, unde a absolvit cursuri de management al întreprinderii, a continuat la Chicago, cu un Advanced Operations Course, şi mai apoi a absolvit un Executive MBA la Asebuss

    Dragoş Petrescu a apărut în catalogul CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, 2018.

  • Soluţia inteligentă pentru agricultură care poate maximiza profitul agricultorilor

    Elementul de noutate:
    Proiectul SysAgria a fost gândit ca un concept modular care se poate personaliza cu uşurinţă în funcţie de necesităţile clientului sau ale culturii monitorizate. Orice componentă poate fi înlocuită uşor, iar actualizările necesare sistemului se pot realiza de la distanţă. Fiind dotată cu panou solar, încărcător solar şi acumulator deep-cycle (12 V, 9 Ah), SysAgria este o soluţie independentă energetic ce asigură funcţionarea în parametri normali pe toată perioada anului. Integrarea cu sisteme expert permite, pe lângă monitorizare, şi stocarea şi prelucrarea datelor ştiinţifice, ceea ce diminuează impactul negativ al agriculturii asupra mediului, prin reducerea utilizării excesive a pesticidelor şi a îngrăşămintelor chimice.

    Descrierea  inovaţiei:
    SysAgria este un sistem inteligent de monitorizare şi control în timp real al parametrilor din aer şi sol, adaptat caracteristicilor agriculturii româneşti, ce poate fi utilizat atât în culturile în câmp, cât şi în sere şi solarii, fiind dezvoltate aplicaţii dedicate fiecărei culturi. SysAgria este un dispozitiv compact, rezistent (cutie metalică rezistentă la intemperii şi factori de mediu, protecţie IP65, izolată termic faţă de mediul exterior), care se instalează cu uşurinţă şi necesită o mentenanţă minimală. Sistemul poate fi instalat în orice tip de sol, poate fi conectat şi la GPS, detectează automat alte dispozitive de acelaşi tip pe o distanţă de până la 20 km, se conectează cu acestea şi formează o reţea mesh (reţea radio destinată transportării datelor, instrucţiunilor şi vocii prin nodurile de reţea). Pot fi utilizaţi până la 92 de senzori şi data logger local pentru stocarea datelor privind starea dispozitivului şi a senzorilor instalaţi.

    Efectele inovaţiei:
    SysAgria furnizează informaţii cuprinzătoare în timp real despre mediul înconjurător şi condiţiile de dezvoltare în diferite stadii fenologice ale culturilor, pomilor fructiferi, viţei-de-vie, fructelor şi legumelor, pe baza cărora se pot realiza tratamentul proactiv, fertilizarea planificată, însămânţarea şi recoltarea. Sistemul monitorizează parametrii vitali ai solului, aerului şi luminii. Astfel, permite avertizări şi predicţii cu privire la apariţia bolilor şi a dăunătorilor, realizând legătura dintre anumite scenarii şi nevoia de aplicare a tratamentelor, fertilizatorilor şi irigaţiilor. De asemenea, sistemul permite estimarea producţiei şi a eventualelor pierderi.

  • Ţara care vrea să facă programul de lucru de 4 zile pe săptămână. Rezultatele surpriză după primele experimente

    Dan Schawbel, director al Future Workplace, care a realizat sondajul citat mai sus, spune că se aşteaptă ca ideea să prindă în rândul mai multor companii şi ţări, dar că acest lucru nu se va întâmpla probabil în ţara sa. „Cred că America va fi ultima ţară care să acorde dimineţi de luni libere pentru că ne-am obişnuit prea mult cu acest mod de a munci“.
     
    Ungaria este o ţară în care ideea nu va prinde cu siguranţă. Zilele trecute, guvernul ungar a înaintat pe neaşteptate şi fără consultări parlamentului un proiect de lege care majorează numărul de ore de lucru suplimentare de la 250 la 400, adică la 8 ore pe săptămână, şi le permite angajatorilor să aştepte trei ani pentru plata muncii suplimentare.
     
  • Cum arată oraşul construit cu 40 de miliarde de dolari care trebuia să fie o minune tehnologică dar în schimb el arată ca Cernobîl – GALERIE FOTO

    La doar 40 de kilometri de Seul, capitala Coreei de Sud, autorităţile şi-au propus, în urmă cu mai bine de 15 ani, dezvoltarea unui oraş care s-a vrut a fi cel mai mare din lume. Cu toate acestea, suma uriaşă investită în proiect nu a adus rezultatele dorite.
     
    Aproximativ 40 de miliarde de dolari au fost investiţi pentru construirea oraşului Songdo dar, cu toate acestea, după mai bine de 15 ani de la lansarea proiectului, oraşul este construit doar pe jumătate, iar oamenii sunt profund dezamăgiţi. 
     
    În ciuda faptului că oraşul oferă apartamente de lux cu tehnologie de ultimă generaţie, educaţie după modelul englezesc şi american şi un stil de viaţă mai curat, cetăţenii din Songdo povestesc că se simt prizonieri într-un deşert, în timp ce alţii îl aseamănă cu un oraş-fantomă, şi se plâng de preţurile exagerate. Unele voci spun chiar că în oraşul cu 70.000 de locuitori se simte aceeaşi atmosferă ca la Cernobîl.                                          
         
    Lansat în 2002, termenul limită pentru finalizarea Songdoului, promis de cei care administrează proiectul, s-au amânat din 2015, în 2018 şi apoi, în 2022. Dezvoltatorii nu se dau bătuţi, şi speră să atragă, în viitor, persoane din Marea Britanie, Australia, Canada, Germania şi Noua Zeelandă. 
  • Michal Szczurek, director general / ING Bank România: “Cred că echilibrul reprezintă cea mai importantă calitate a unui lider, mai importantă chiar decât puterea de a motiva şi a convinge”

    Carte de vizită
    ¶ Conduce sucursala din România a grupului olandez ING din 2012
    ¶ A avut un rol important în crearea celui mai mare fond de pensii din Polonia, iar apoi a restructurat divizia Retail Banking din cadrul ING Bank Slaski (Polonia)
    ¶ Înainte de a prelua funcţia de conducere a ING Bank România a fost responsabil, vreme de trei ani, de divizia Retail Banking a TMB Thailanda
    ¶ ING Bank a anunţat  recent închiderea tuturor casieriilor fizice, banca mizând astfel pe strategia de dezvoltare pe zona digitală şi urmărind să-şi transforme sucursalele în unităţi de tipul self service
    ¶ ING Bank a înregistrat anul trecut active totale de
    33,5 miliarde de lei

  • Sonia Năstase – business executive officer / Nestlé Nespresso România: “Oricine dă dovadă de seriozitate, profesionalism şi are rezultate va avea succes şi recunoaştere”

    Carte de vizită
    ¶ Şi-a început cariera în cadrul World Trade Center Bucureşti în 1996, în domeniul organizării de evenimente şi târguri internaţionale
    ¶ A ocupat funcţia de director general la Howard Johnson, fiind prima femeie, dar şi primul român ce venea la conducerea unui hotel de cinci stele din Capitală
    ¶ „Do not take no for an answer“ este fraza care a însoţit-o de-a lungul carierei

  • Corigentul României: Educaţia

    Statul român a alocat, în 2017, numai 3,7% din PIB pentru finanţarea sistemului de educaţie, cu un punct procentual mai puţin decât media europeană (de 4,7% din PIB) şi cu mult sub media din state dezvoltate precum Belgia, Finlanda sau Danemarca, unde cheltuielile cu învăţământul depăşesc 6% din PIB anual.

    „Educaţia din România nu este subfinanţată de 25 – 30 de ani, de la Revoluţie, subfinanţarea învăţământului este de vreo 40 de ani, de la criza din anii ’70 şi de la plata datoriei externe. De atunci este în declin învăţământul românesc“, spune Vasile Mih, directorul Colegiului Naţional „Dragoş Vodă“ din Sighetu Marmaţiei (jud. Maramureş). În opinia lui, cel mai mare impact în rezolvarea deficienţelor din educaţia românească l-ar avea alocarea celor 6% din PIB educaţiei – prevăzuţi în lege – care ar permite sistemului să crească şi să se modernizeze.

    „Nu este o poveste a tranziţiei, este o poveste a României. Iar societatea civilă şi mediul de afaceri au început să găsească soluţii pentru asta, ca să aibă oameni pregătiţi într-un anumit fel în viitor, oameni capabili să se angajeze. Eu am găsit termenul «employability» (angajabilitate – n.red.) într-un singur document şcolar din România, în legea calităţii; în Anglia acest termen este pe fiecare perete din fiecare şcoală“,  a mai spus Vasile Mih, care conduce un liceu cu 1.000 de elevi. Mih este unul dintre cei 40 de directori de şcoală din România care au fost selectaţi pentru un program de leadership organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie, un ONG din domeniul educaţional.

    Sistemul de învăţământ a fost unul dintre cele mai „reformate“ sisteme din ultimele decenii: peste 100 de modificări au fost aduse în aproape 30 de ani la legile învăţământului. În plus, noul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a ocupat această funcţie şi în trecut (de numele ei se leagă desfiinţarea şcolilor profesionale), a venit săptămâna trecută cu câteva idei noi de reformă, printre care se află şi introducerea aşa-numitului bacalaureat „profesional“ sau tehnologic“, care să nu permită accesul absolvenţilor la facultate, ci doar într-o formă de educaţie duală.
    Găsirea unei căi de rezolvare a problemelor complexe din sistemul de învăţământ nu este o sarcină uşoară, mai ales în contextul în care niciodată n-a fost mai greu pentru angajatori să definească ce înseamnă forţă de muncă bine pregătită, spune Ramona Jurubiţă, country managing partner în cadrul firmei de audit şi consultanţă KPMG.

    „În secolul precedent, întrebarea «ce vrei să te faci când vei fi mare?»˃ era prima întrebare pe care o puneau părinţii, rudele, cunoştinţele unui copil. Şi majoritatea copiilor aveau răspunsuri clare sau cel puţin îşi imaginau cum ar arăta meseria pe care vor dori să o facă. Acum auzim din ce în ce mai rar astfel de întrebări. Acesta este contextul absolut bulversant în care se pune problema reformei sistemului de educaţie românesc, despre care ştim cu certitudine că este inadecvat pentru nevoile copiilor astăzi“, adaugă Jurubiţă.

    Modelul Coreei: „Talentul nu contează, dacă munceşti vei deveni bun la orice“

    Ramona Jurubiţă a dat exemplele sistemelor de educaţie finandez şi coreean, recunoscute, la nivel global, ca fiind modele de urmat, pentru că au dovedit că au adus rezultate foarte bune în dezvoltarea copiilor. Astfel, şcoala finlandeză este concentrată pe dezvoltarea unei identităţi pentru copil, de aceea peste 30% din materiile studiate sunt opţionale, iar metodele bazate pe experimentare sunt favorizate. De asemenea, şcoala coreeană este concentrată pe performanţă prin efort uriaş de învăţare.

    „Talentul nu contează, dacă munceşti vei deveni bun la orice, îţi spune şcoala coreeană, iar societatea bazată pe meritocraţie şi valoarea educaţiei o confirmă apoi din plin. La acest moment, amândouă sistemele de învăţământ – finlandez şi coreean – par să răspundă adecvat propriilor nevoi sociale, cele două ţări devenind economii puternice şi datorită valorii pregătirii şcolare“, adaugă Jurubiţă.

    În opinia ei, românii sunt deficitari astăzi la acest capitol, dar România îşi poate propune măcar să reducă în următorii ani rata analfabetismului funcţional, definită prin incapacitatea de a înţelege un text citit şi de a utiliza într-un context adecvat informaţia asimilată. Într-adevăr, circa 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, potrivit unui studiu al Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale, în contextul în care media acestui indicator la nivelul statelor Uniunii Europene este de 20%.

    „Unii dintre aceşti elevi devin studenţi. Şi chiar reuşesc să obţină diplome universitare sau de master. De ce cred că acesta trebuie să fie obiectivul principal? Fiindcă toate muncile care presupun seturi de instrucţiuni repetitive sau de memorie vor fi din ce în ce mai automatizate. Nu cred că în secolul XXI un om va rămâne relevant pe piaţa muncii dacă nu poate înţelege şi pune în aplicare sarcini complexe, fiindcă este analfabet funcţional“, mai spune Jurubiţă, atrăgând atenţia asupra faptului că, potrivit unor studii, 85% din meseriile care vor fi în anul 2030 încă nu au fost inventate.
    De altfel, rezultatele testelor PISA (Programme for International Student Assessment) din 2015 (cele mai recente) arată că elevii români au performanţe care îi plasează cu mult sub media restului statelor care au participat la această evaluare realizată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. PISA este o evaluare internaţională care măsoară competenţele de bază ale elevilor în trei domenii principale: citire/lectură, matematică şi ştiinţe. Deşi rezultatele din 2015 arată o îmbunătăţire faţă de anul 2006, prin comparaţie cu anul 2012 elevii români au înregistrat un regres. În 2018, România va participa din nou la acest program de evaluare internaţională.

    „Noi aplicăm teste elevilor după nişte metode de acum 40 de ani, de aceea avem rezultate atât de slabe la testele PISA, iar schimbarea trebuie să pornească de la noi. Atâta vreme cât te duci la clasă şi spui doar nişte formule chimice, copiii nu au cum să gândească, să experimenteze“, explică Violeta Dascălu, directoarea Şcolii Ferdinand I din Capitală, care şcolarizează în prezent 729 de copii.

    Reducerea abandonului şcolar trebuie să devină prioritate

    Violeta Dascălu a fost, de asemenea, selectată pentru un program de leadership organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie. Programul, care are o durată de un an, are ca scop dezvoltarea abilităţilor de leadership ale directorilor pentru a creşte performanţele acestora şi ale şcolilor şi pentru a îmbunătăţi calitatea predării şi rezultatele elevilor.

    „Schimbarea a început, deoarece prin programe de tipul Academiei de Leadership pentru directorii de licee putem găsi soluţii şi le putem împărtăşi cu colegii noştri şi cu alţi profesori. Spre exemplu, în cadrul Şcolii Ferdinand, ea a reuşit o scădere a abandonului şcolar de la 6,5% în 2010 la 1,5% în prezent, printr-un set de măsuri simple, care nu au implicat eforturi financiare.
    „Noi ne-am dat seama că, deşi aveam şi noi rezultate academice bune – nu foarte multe, dar existau –, dacă mergem doar pe ideea aceasta de a scoate olimpici riscăm să îi pierdem pe ceilalţi copii sau să nu ne mai ocupăm de ei. Pentru că am avut copii care nu veneau la şcoală din diverse motive: aveam copii cu părinţi plecaţi în străinătate care absentau, cu părinţi şomeri sau la limita sărăciei, copii crescuţi de alte persoane decât părinţii lor etc. Sunt adevărate poveşti în spatele abandonului şcolar al copiilor şi noi ne-am străduit ca în primul rând de aceşti copii să ne ocupăm, să îi aducem la şcoală şi să încercăm să îi reţinem cât mai mult“, a mai spus Violeta Dascălu. Astfel, aceasta a apelat la ajutorul ONG-urilor din sectorul educaţiei pentru a face anchete sociale chiar acasă la familiile copiilor care absentau.

    Abandonul şcolar este una dintre marile vulnerabilităţi ale României, având în vedere că aproape unu din cinci copii abandonează în fiecare an şcoala, România fiind astfel pe penultimul loc în Uniunea Europeană la rata abandonului şcolar din 2017. Astfel, aproape 270.000 de tineri români părăsesc timpuriu şcoala în România, rata abandonului şcolar – de 18,1% –  fiind de aproape două ori mai mare decât media UE – de 10,6%.

    Dacă aş fi ministrul educaţiei…

    În contextul în care România se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte cei mai importanţi indicatori ai sistemului de învăţământ, Business MAGAZIN i-a întrebat pe liderii din business ce măsură ar adopta astăzi dacă ar fi la conducerea Ministerului Educaţiei, pentru a avea o forţă de muncă mai bine pregătită în viitor.

    „Ministerul Educaţiei are 300.000 de angajaţi prost plătiţi, demotivaţi şi, parte dintre ei, incompetenţi. În consecinţă, i-aş cere premierului să respecte legea şi să acorde educaţiei 6% din PIB. În paralel, m-aş înconjura de consilieri competenţi care să mă ajute să instaurez meritocraţia pe toate palierele. Cu o resursă umană de calitate, corect plătită, sistemul s-ar regenera din interior şi ar găsi cele mai bune soluţii“, crede Andrei Goşu, managing partner în cadrul Ascendis, cea mai mare companie de training de pe piaţa locală.

    Într-adevăr, statisticile arată că, în ciuda creşterilor de salarii din ultimii ani, angajaţii din învăţământ au rămas cenuşăresele sectorului bugetar: câştigă, în medie, 2.700 de lei net pe lună (în septembrie 2018), cu mult sub nivelul salariului mediu al funcţionarilor publici, care au salarii de peste 4.200 de lei net sau al angajaţilor din sănătate, care au ajuns la o medie de 3.500 de lei net lunar.

    În opinia Ramonei Jurubiţă de la KPMG, una dintre măsurile de urgenţă pe care le-ar lua dacă ar fi la conducerea Ministerului Educaţiei ar fi obligativitatea ca orice dascăl din România să primească pregătire specială pentru învăţarea metodelor de învăţare participativă, care combat analfabetismul funcţional (nu memorare, ci înţelegere în context şi aplicare a cunoştinţelor dobândite, gândire critică), indiferent dacă predă matematică, chimie sau limbi străine.

    „Pentru evaluarea profesorilor, aplicarea cu succes a acestor metode ar trebui să fie în topul criteriilor utilizate. Cu ce fonduri să facem aceste lucruri şi poate multe altele? Încercând să implic şi mediul privat“, mai spune ea. Un potenţial obstacol pentru această măsură ar putea fi, adaugă Jurubiţă, cele 87% dintre firmele româneşti care nu pot acorda sponsorizări şcolilor.

    În prezent, sunt plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor 87% din totalul companiilor active, dar acestea pot efectua sponsorizări numai pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în timp ce unităţile de învăţământ nu se încadrează pentru a beneficia de astfel de sponsorizări.

    „Care este potenţialul impact? Şcolile pierd accesul la 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Despre ce sumă vorbim? Estimez această sumă la 700 milioane de euro, în mod prudent. Întreg bugetul educaţiei pe 2018 este de aproximativ 5,11 mld. euro, deci contribuţia ar fi semnificativă“, spune Jurubiţă.

    Teodor Blidăruş, preşedinte al ANIS – Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii – şi CEO & cofondator al companiei de dezvoltare de soluţii IT pentru industria financiară Fintech OS, spune că, dacă ar fi ministrul educaţiei, ar pune accent pe informatică în primul rând.

    „Această disciplină implementată în curricula şcolară de la cele mai mici clase, chiar din preşcolar, are rezultate deosebite. Nu numai că performanţele elevilor vor fi mai bune la matematică, citire sau scriere, dar vor dezvolta o gândire structurată şi analitică“, crede Blidăruş.

    Competenţele din zona informaticii i-ar face pe elevi să înţeleagă tehnologia şi cum le poate ajuta/schimba vieţile, pe toate segmentele ei. De asemenea, studierea informaticii şi a domeniilor conexe le va dezvolta creativitatea şi spiritul de iniţiativă, iar procesul de învăţare va fi mult mai rapid, mai ales că o parte se studiază sub forma jocurilor.

    „Impactul direct va fi că România şi-ar utiliza mai bine şi cu valoare adăugată talentele, conducând invariabil la o creştere semnificativă a numărului de absolvenţi în facultăţile tehnice, precum şi o încurajare naturală a dezvoltării tehnologiilor emergente, care vor defini viitorul, dar ne-ar oferi şi o populaţie consumatoare avizată de tehnologie, aptă a discerne beneficiile de capcane“, adaugă Blidăruş. O a două măsură-cheie este cea legată de lucrul în echipă şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a colabora. Focusul exclusiv pe performanţă individuală nu mai este neapărat de actualitate“, mai spune preşedintele ANIS.

    Un alt obstacol care stă în faţa schimbării de care are nevoie sistemul de educaţie este mentalitatea, spun liderii din business, pentru că există o presiune socială puternică de a fi în rândul lumii“, dar cu primul loc în UE la capitolul analfabetism funcţional nu suntem în medie. Prin urmare, profesorii ar trebui să considere normal să facă parteneriate cu firme din mediul privat, având ca obiectiv rezolvarea acestei probleme, iar atunci când evaluările profesionale vor depinde semnificativ de acest indicator, vom avea un factor motivant suplimentar, mai spune Ramona Jurubiţă.
    „Pe de altă parte, profesorii, ca de altfel părinţii şi copiii, sunt deja afectaţi negativ de lipsa de predictibilitate în ceea ce priveşte programa şcolara, aceasta schimbându-se în fiecare an, iar schimbarea nu pare a răspunde nevoilor pieţei muncii. Programa şcolară nu ar trebui să fie o decizie politică, ci ar trebui să fie pregătită şi cu consultarea profesorilor şi a reprezentanţilor mediului privat“, adaugă Jurubiţă.

    De asemenea, ar trebui introduse testări obligatorii, standardizate la nivel naţional, în fiecare clasă gimnazială şi de liceu din România, pentru evaluarea nivelului de alfabetism funcţional, pentru a identifica evoluţia acestui indicator esenţial.