Tag: retinere

  • Percheziţii la CASMB după ce două angajate ar fi ajutat unele persoane să se pensioneze anticipat

    “La data de 22.03.2018, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei generale Anticorupţie (D.G.A.) – Direcţiei Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov (D.A.M.B.J.I.) şi Structura Centrală, în baza ordonanţei de delegare dispusă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au efectuat un număr de 7 percheziţii domiciliare, din care 2 la sediul a două instituţii publice din municipiul Bucureşti şi pentru judeţul Ilfov. Totodată, au fost puse în executare 2 mandate de aducere a suspectelor C.C.N. şi B.A., cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, iar alte 7 persoane care au calitatea de martor au fost conduse la sediul parchetului pentru audieri”, au anunţat reprezentanţii DGA, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Procurorii au intrat pe firul anchetării celor două suspecte în urma denunţurilor a două persoane care au sesizat că: “în perioada anilor 2015-2016, au dat sumele de 700, respectiv 1000 euro şi mai multe documente în original (cărţi de muncă, taloane de pensii etc), suspectelor C.C.N. (persoană fără calitate specială) şi B.A. (fost funcţionar în cadrul unei instituţii publice din Ilfov), pretinse de către acestea în scopul de a-i ajuta să se pensioneze anticipat. În schimbul banilor, cele două suspecte au lăsat să se înţeleagă că au influenţă pe lângă funcţionari din cadrul a două instituţii publice specializate din Bucureşti şi judeţul Ilfov”, potrivit sursei citate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CCR a admis parţial sesizarea privind superimunitatea judecătorilor Curţii

    „Am admis parţial excepţia de neconstituţionalitate, declarând următoarele texte neconstituţionale: în primul rând, sintagma <<urmărirea penală>>, ceea ce înseamnă că nu vom beneficia de acea imunitate. Asemenea parlamentarilor, urmărirea penală se va putea face. Au rămas reţinerea, arestarea, percheziţia. În al doilea rând, am declarat neconstituţională sintagma <<la cererea ministrului Justiţiei>>, în sensul că cererea de ridicare a imunităţii să nu fie făcută de ministrul Justiţiei, care provine dintr-o componentă politică, ci să fie făcută direct de procurorul general”, a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

    Acesta a adăugat că s-a mai decis admiterea contestaţiei şi sub aspectul excluderii posibilităţii unui judecător care mai are un rest de mandat să dobândească unul tot de nouă ani.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nicolas Sarkozy a fost REŢINUT în legătură cu finanţarea campaniei sale prezidenţiale din 2007

    Sarkozy este la un sediu al poliţiei judiciare, în Nanterre, potrivit cotidianului Le Monde şi site-ului de ştiri Mediapart.

    Le Monde informează că fostul preşedinte ar putea fi reţinut până la 48 de ore pentru audieri.

    Sarkozy este vizat încă din aprilie 2013 de o anchetă cu privire la acuzaţii referitoare la o finanţare din Libia, din partea fostului dictator Muammar Kadhafi, a campaniei sale pentru scrutinul prezidenţial din 2007, în urma căruia a devenit preşedinte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un jurnal a fost găsit asupra medicului Mihai Lucan. Ce i-ar fi cerut doctorul avocatei sale

    Joi seara, după ce procurorii au emis ordonanţa de reţinere pe numele medicului Mihai Lucan, au efectuat percheziţia corporală, asupra doctorului fiind găsit un jurnal şi suma de 5.000 euro, au declarat , pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

    Potrivit surselor citate, în jurnalul medicului ar fi nume cunoscute şi idei pe care acesta dorea să le pună în aplicare. Printre numele depistate în document, ar fi cel al şefului DIICOT, Daniel Horodniceanu, fiind nemulţumit că nu reuşea să afle informaţii despre acesta. O altă persoană al căruit nume l-ar fi avut notat în carnet este procurorul DIICOT care instrumentează cauza în care este cercetat, Lucan având informaţii că este vizat de o anchetă, motiv pentru care ar fi s-ar fi documentat în ceea ce îl priveşte pe magistrat, aflând toate detaliile din viaţa lui.

    Totodată, potrivit surselor judiciare menţionate, medicul ar fi notat în jurnal că avocata sa trebuie să facă un cerc protector în jurul lui, să aibă un cerc relaţional cu oameni din sistemul judiciar şi de apărare (procurori, judecători, poliţie şi SRI)

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Traficanţi care vindeau cannabis, ecstasy şi amfetamină în licee, reţinuţi de DIICOT

    „În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2017, inculpaţii – membri ai unei reţele infracţionale au comercializat droguri sub formă de cannabis, comprimate ecstasy şi amfetamină, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. S-a reţinut că, inculpaţii distribuiau drogurile unor consumatori, în majoritate minori, elevi ai unor instituţii de învăţământ (licee)”, anunţă, într-un comunicat de presă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poliţia britanică a reţinut un alt suspect, după atacul de la metroul din Londra

    Individul, un bărbat în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut în capitala galeză Cardiff şi se află sub interogatoriul ofiţerilor de combatere a terorismului, a anunţat Poliţia Metropolitană. El este cel de-al şaptelea individ care a fost arestat în urma atacului cu bombă improvizată de la staţia de metrou Parsons Green din Londra, ce a avut loc pe 15 septembrie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poliţia britanică a reţinut alţi doi suspecţi în legătură incidentul terorist de la metroul londonez

    Poliţia Metropolitană a precizat că a reţinut doi bărbaţi, unul în vârstă de 48 de ani şi altul în vârstă de 30 de ani, în oraşul Newport din Ţara Galilor. În plus, ofiţerii Poliţiei efectueză percheziţii la alte două locuinţe din Newport.

    Anterior, fuseseră reţinute alte trei persoane sub suspiciunea comiterii incidentului terorist de la metroul londonez.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scandalul CONTINUĂ: Un înalt oficial al Bisericii a fost arestat preventiv

    Iniţial, managerul din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, o călugăriţă şi un director de achiziţii din Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) au fost reţinuţi, sâmbătă, după percheziţiile la o grupare specializată în evaziune fiscală în domeniul comerţului cu articole textile.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un primar al unei comune din Olt, achitat de o lună pentru abuz în serviciu, a fost REŢINUT din nou, cu aceeaşi acuzaţie

    Primarul comunei Izvoarele, Florian Constantin, achitat la începutul lunii iunie într-un dosar privind abuzul în serviciu, a fost reţinut din nou, joi seara, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

    Primarul este acuzat tot de abuz în serviciu.

    Reprezentanţii Parchetului Slatina au confirmat, corespondentului MEDIAFAX, faptul că edilul a fost reţinut, iar surse apropiate anchetei au declarat că primarul a fost reţinut după ce s-au găsit nereguli în gestiunea bugetului local. Potrivit aceloraşi surse, edilul ar fi acuzat şi de ultraj.

    La începutul lunii iunie, primarul comunei Izvoarele a fost achitat de Judecătoria Slatina, într-un dosar în care era acuzat de abuz în serviciu, magistraţii constatând că fapta nu este prevăzută de legea penală. Trimis în judecată în acelaşi dosar, a fost achitat şi omul de afaceri Sorin Păduraru, acuzat de complicitate la abuz în serviciu.
     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acuzaţii GRAVE aduse de procurorul DNA Mihaela Iorga pentru care Kovesi a cerut revocarea din funcţie: A făcut presiuni în dosarul Elenei Udrea

    ”În situaţia privind dosarul Elenei Udrea în care Parlamentul a da aviz pentru reţinere, nu şi pentru arestare şi în care am ieşit şi am spus clar la acel moment ca atât timp cât nu avem arestare, nu se impune reţinerea că ar însemna să facem doar un circ mediatic. Am închis telefonul, am luat măsura controlului judiciar pe cauţiune şi consider că a fost o măsura corectă având în vedere avizul Parlamentului. Nu mi-a spus în mod direct, pentru că nu procedează niciodată în mod direct. Sună, întrebă sau efectiv intervenea printr-un procuror şef adjunct care era coordonatorul secţiei a doua. Mi-a spus ca opinia conducerii este ca ar trebui reţinută pentru că există aviz de reţinere. A fost mesajul doamnei procuror şef . Chiar şi pentru pentru o noapte. Ceea ce mi s-a părut bizar. Şi este motivul pentru care în noaptea aia mi-am inchis telefonul”, a declarat procurorul Mihaela Moraru Iorga.

    Aceasta a mai spus că tensiunea dintre ea şi Kovesi era de mult timp fiind ”determinată probabil de faptul că nu am dat curs anumitor solicitări”, susţine procurorul.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro