Companiile româneşti care o duc bine trăiesc din comenzile multinaţionalelor, care sunt principalii clienţi – Aramis Baia Mare, cel mai mare producător de mobilă din România şi cel mai mare exportator român, are ca principal şi unic client Ikea; dacă pică acest contract, pică exporturi de 250 de milioane de euro – sau din comerţ şi retail, dacă au avut şansa să se poziţioneze bine.
Dan Sărmăsan, preşedintele consiliului de administraţie al producătorului de mezeluri Agra’s din Alba Iulia, a spus la conferinţa ZF „România, 100 de ani de business. Cum trecem de la idee la business”: „Acum 18 ani era o avalanşă de forţă de muncă, însă era o şansă mică de a accesa capital, nu era ofertă pentru a face business. Primul credit pe care l-am luat, cu 120% dobândă, a fost în anul 2000. Atunci, la fiecare sfârşit de săptămână, stăteau la poarta fabricii 50-60 de oameni ca să-şi găsească un loc de muncă. Acum avalanşa de capital este uriaşă, întinzi mâna şi ai luat banii, important e să ştii ce să faci cu ei, să ştii să-i investeşti şi să ai în spate oameni care să te susţină. Fără o echipă bună, nu faci faţă.”
Ce ironie! Înainte aveai oameni, dar nu aveai capital, deci businessul mergea greu, acum ai capital, dar nu ai oameni. Foarte mulţi antreprenori români care au reuşit să aibă succes cu firma şi brandul lor până acum fac paşi laterali şi îşi investesc surplusul de capital în businessuri mai simple, de active imobiliare sau financiare. Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, este investitor în imobiliare, face blocuri alături de alţi parteneri.
Fraţii Pavăl, cei care au reuşit să facă din Dedeman un business de 1,2 miliarde de euro pe an, cu un profit de peste 200 de milioane de euro, îşi investesc banii cumpărând birouri (pe complexul The Bridge din Capitală au dat în jur de 160 de milioane de euro) sau pe bursă, fiind unii dintre cei mai mari investitori români.
Niciunul dintre ei, care au linii deschise de credit la orice oră, nu s-a dus peste hotare.
Faptul că piaţa este plină de bani, faptul că nu sunt proiecte de investiţii suficiente se vede şi în raportul dintre creditele bancare şi depozitele bancare, raport care a ajuns undeva la 80%. În perioada de boom economic, raportul era de 120%, ceea ce arăta că România atrăgea capital. În acest moment, prin acest raport subunitar, România are un excedent de economisire, care nu-şi găseşte contrapartida în business.
Afacerile care încep acum sau cele care sunt mici şi mijlocii trăiesc din banii acţionarilor şi din banii furnizorilor, adică din cei mai scumpi bani. Asta arată că foarte mulţi nu au o idee clară de business, că nu ar şti ce să facă cu banii, dacă i-ar avea.
Multe companii şi mulţi antreprenori încep să simtă că în România au ajuns la o limită, că piaţa a atins un nivel de unde este mai greu să creşti, iar viitorul înseamnă fie stagnare, fie vânzarea businessului, fie ieşirea pe pieţele externe, dar unde nu au expertiză şi nici dorinţă.
Polonezii şi ungurii au ieşit din piaţa proprie şi au venit la noi, reuşind astfel să-şi menţină ritmul de creştere a businessului. Cei care vor să iasă din corporaţii şi să devină antreprenori au în faţa ochilor businessuri mici, ceea ce până la urmă nu este rău, pentru că toţi au pornit de undeva, de la un nivel mic. Problema este că mulţi nu vor să devină mari, pentru că asta înseamnă bătaie de cap, înseamnă să te zbaţi, să găseşti oameni, să găseşti pieţe, să-ţi asumi riscuri. Şi nu toată lumea vrea acest calvar.
Ironia istoriei: atunci când dobânzile erau mari, toţi patronii, toţi antreprenorii români voiau să facă business, voiau să crească, voiau să fie în piaţă; acum, când dobânzile sunt mici şi liniile de finanţare stau la uşă, nimeni nu prea mai are chef să-şi asume noi riscuri.
Şi pentru că nu ar şti ce să facă cu banii.
Într-un clasament al celor mai profitabile sectoare din Europa de Sud-Est, pe primul loc se află industria chimică, cu o marjă de profit de 20%, industria cauciucului cu 13%, industria farma cu 10%, telecomunicaţiile cu 7% sau industria de petrol şi gaze naturale cu 6%. Dacă ne uităm la acest top, SEE 100, vedem că primele cinci domenii, ca marjă de profit, nu sunt extrem de apetisante pentru marea majoritate a antreprenorilor.
În aceste domenii, îţi trebuie mult mai mult decât să faci prăjituri sau să trimiţi felicitări.