Ministerul Finanţelor a vândut ieri obligaţiuni de stat pe zece ani de 500 mil. lei, plătind un randament de 5,81% pe an, peste nivelul plătit la licitaţia anterioară cu astfel de titluri. Cererea s-a ridicat la 908 mil. lei, aproape dublu faţă de oferta indicativă. Spre comparaţie, multe dintre licitaţiile pentru titluri cu scadenţă lungă organizate de la începutul anului au înregistrat o cerere de cinci-şase ori mai mare decât suma indicativă. Analiştii anticipau anterior o cerere scăzută pentru titlurile de stat vândute ieri în condiţiile în care principalii cumpărători sunt investitorii străini, speriaţi acum de criza din Cipru. Ultima licitaţie cu titluri pe zece ani a avut loc în ianuarie, randamentul pătit atunci fiind de 5,71% pe an. Finanţele au vândut de la începutul anului obligaţiuni şi certificate de trezorerie de peste 18 mld. lei, la care se adaugă o emisiune de titluri de stat de 500 mil. euro şi bonduri de 1,5 mld. dolari.
Tag: randament
-
Cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea are o avere de 1,3 mld.dolari
În ultimii doi ani, averea sa a crescut 400 milioane de dolari, potrivit informaţiilor Forbes. În vârstă de 68 de ani, Paul Singer ocupă locul 1.107 în topul miliardarilor lumii întocmit de Forbes. El şi-a construit averea administrând fonduri de hedging. În urmă cu 35 de ani, Singer a fondat firma de investiţii Elliott Management care administrează active de 21 miliarde de dolari plasate în fonduri de hedging. Cele mai mari fonduri de hedging ale sale au înregistrat un randament de peste 12% în dolari anul trecut, potrivit Forbes. Fondul de hedging al lui Paul Singer a dus o aprigă luptă împotriva Argentinei pentru a-şi recupera banii investiţi în obligaţiunile emise de statul sud-american, mergând atât de departe încât a convins guvernul Ghanei să ia în posesie un vas al Argentinei. Printre investiţiile făcute de Elliott se numără şi cea în producţia filmului Les Miserables.
-
Statul a vândut bonduri de 1,5 mld. $ pe zece ani la un randament de 4,5%
Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri 1,5 mld. dolari printr-o emisiune de obligaţiuni pe zece ani destinată pieţei americane, randamentul obţinut marcând un minim istoric de 4,5%, sub nivelul indicativ iniţial de 4,625%. România a revenit astfel după un an pe ecranele investitorilor americani profitând de fereastra de oportunitate de pe pieţe. Emisiunea de bonduri a fost administrată de un consorţiu format din Barclays, BNP Paribas, Citigroup şi HSBC (ultimele două ocupându-se şi de emisiunea din 2012). Cu o zi înainte, Ungaria, fără a avea în spate vreun acord cu FMI, împrumutase 3,25 mld. dolari la un randament de 5,3-5,4%. Anul trecut Ministerul Finanţelor a lansat două serii succesive de obligaţiuni în dolari prin care a strâns în total 2,25 mld. dolari, însă la un randament mult mai mare – (6,87% şi apoi 6,45%) – România plătind o primă consistentă de lichiditate după o absenţă de circa 16 ani de pe piaţa americană. Pentru anul acesta a fost prevăzut un plafon de finanţare externă de 2,5 miliarde de euro. Deşi are la dispoziţie fonduri de la FMI şi UE la costuri reduse, România preferă să se finanţeze de pe piaţa privată.
-
Ţara cu cele mai profitabile bănci din lume: Randamentele sunt duble faţă de SUA
Băncile din Indonezia sunt cele mai profitabile dintre instituţiile de credit active în cele mai mari 20 de economii ale lumii, randamentul mediu al capitalului investit fiind de 23% la cele mai mari cinci bănci ale ţării.
Randamentul capitalului investit, un indicator care arată cât de bine sunt folosiţi banii acţionarilor, este mai mare decât în cazul băncilor din China, unde se situează la 21% pentru băncile de mărime similară, cu valoare de piaţă de peste 5 miliarde de dolari. În Canada randamentul este de 20%, în timp ce în SUA se situează la 9%, potrivit calculelor Bloomberg.
Profitabilitatea băncilor din Indonezia ar putea fi chiar mai mare, dacă acestea nu s-ar număra şi printre cele mai ineficiente instituţii de credit în funcţie de raportul dintre cheltuieli operaţionale şi active totale.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Au venit străinii cu banii
În acelaşi timp, fundamentele bune (procesul de consolidare fiscală a mers bine, cu un deficit bugetar sub 3% din PIB şi o datorie publică de cca 35% din PIB) a favorizat scăderea costurilor de finanţare pentru Ministerul de Finanţe, cu randamente în scădere, notează analiştii BCR.
Numai de la începutul anului şi până la 18 ianuarie, MF a obţinut peste 12 mld. lei, de 3,3 ori mai mult decât ţinta iniţială şi, în acelaşi timp, a câştigat o marjă mai mare de acţiune în privinţa majorării scadenţelor la titlurile oferite, la o medie de 2,8 ani, faţă de 2,5 ani în decembrie 2012. În ultima săptămână, Finanţele au vândut titluri de stat pe zece ani în valoare de 1,1 mld. lei, mult peste suma pe care şi-o planificaseră (600 mld. lei) la un randament mediu de 5,71%, în timp ce la 17 ianuarie, statul a obţinut cel mai mic randament înregistrat vreodată pentru obligaţiunile în lei pe cinci ani – 5,4%. Cum ştim, momentul a coincis cu includerea leului în indicele global JP Morgan care măsoară performanţa obligaţiunilor emise de pieţele emergente, un anunţ evident pozitiv pentru activele româneşti.
Pe acest fundal, strategia MF de a vinde sume mai mari la costuri în uşoară scădere “va menţine probabil la niveluri ridicate pentru mai mult timp interesul investitorilor străini şi locali pentru titlurile de stat în lei”, apreciază Mihai Ţânţaru, economist la ING Bank România.

-
Fondurile de pensii private au avut un randament mediu de 10% anul trecut
Fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) au înregistrat anul trecut un randament mediu de peste 10%, activele nete administrate de acestea ajungând la aproximativ 9,6 mld. lei (2,2 mld. euro).
Un randament de aproape 10% au obţinut şi fondurile de pensii facultative (pilonul III), activele nete ale acestora urcând la 600 mil. lei (218 mil. euro), potrivit datelor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
-
Cei mai mari pierzători ai anului: Oamenii de afaceri care au făcut investiţii neprofitabile în 2012
În luna mai, după listarea Facebook la bursa de la New York, participaţia lui Mark Zuckerberg la companie avea o valoare de aproape 19 miliarde de dolari, potrivit unui material The Guardian. În prezent, acţiunile lui Zuckerberg la Facebook valorează cu 5 miliarde de dolari mai puţin, pentru mulţi investitori fiind încă neclar de unde va scoate compania profituri pentru a justifica o valoare de piaţă atât de mare. Un semnal important este şi decizia multor acţionari vechi, angajaţi şi executivi Facebook de a vinde acţiunile pe parcursul acestui an.
-
Spania, pe urmele Greciei: Randamentul obligaţiunilor ţării a trecut peste pragul psihologic de 7%
Moody’s a retrogradat Spania cu trei trepte, la “Baa3”, la ultimul nivel din categoria recomandată pentru investiţii, potrivit MarketWatch. Randamentul obligaţiunilor Spaniei pe zece ani a crescut de la 6,73% miercuri la 7,01% (12:00 ora României), stabilind un nou record de la intrarea ţării în zona euro. “Pieţele financiare ne spun că nu sunt convinse de planul pentru bănci, iar următorul pas este că statul va trebui să cedeze, să capituleze şi să ceară un împrumut pentru guvern. Pare destul de probabilă această evoluţie şi cred că se extinde, chiar în aceste momente, de la Spania la Italia”, a declarat James Stewart, analist la firma de cercetare AX Markets, pentru Bloomberg.
-
Cum era cât pe ce să ajungă Spania la mâna FMI
Trezoreria spaniolă a trebuit să plătească în jur de 5,1% pentru obligaţiuni pe 4 ani, faţă de 3,37% la ultima licitaţie, iar randamentele pentru titlurile la 10 ani au depăşit iar 6% (dacă ar atinge şi pragul de 7%, atunci Spania nu s-ar mai putea finanţa de pe piaţă şi ar trebui să apeleze la FMI).
Cifra de 1 mld. euro reprezintă doar sub 1% din depozitele băncii, iar oficiali din guvern au dezminţit ferm că ar avea loc retrageri masive. Mai mult, faptul că Bankia a fost recent preluată de stat, din cauza problemelor create de bula imobiliară, ar trebui să scadă riscul altor retrageri de depozite, nu să-l crească. Incidentul a fost suficient însă pentru a aduce Spania cu un pas mai aproape de a cere ajutorul FMI şi al UE, adică exact ceea ce i se prezice Spaniei de luni de zile în presa anglo-saxonă.
Apelul Spaniei la FMI şi UE ar fi taxat de pieţele financiare drept o premisă a destrămării zonei euro, având în vedere că fondul de stabilitate european, din care sunt ajutate ţările cu probleme şi care are o capacitate de 440 mld. euro, este considerat insuficient pentru susţinerea financiară a unei ţări ca Spania sau Italia.
-
Bancpost a lansat un fond mutual in lei care urmareste evolutia indicelui bursier Eurostoxx 50
(LF) Special Purpose 11,5% Equity Formula (RON) Fund este autorizat de către Comisia de Supraveghere a Sectorului Financiar din Luxemburg (CSSF) si vizează obţinerea de profituri printr-o strategie investiţională axată pe urmărirea indicelui de referinţă Eurostoxx 50 – indice bursier internaţional cotat pe Bursa de la Frankfurt, care evidenţiază evoluţia celor mai importante 50 de companii din Europa.
Strategia de investiţii se derulează între 14 mai 2012 şi 14 mai 2013. Dacă la scadenţă valoarea indicelui este mai mare sau egală cu valoarea acestuia din data începerii, clienţii au un câştig de 11,5%, superior dobânzilor practicate la depozitele de pe piaţă. Daca valoarea indicelui a scăzut, clienţii primesc 95% din capitalul iniţial investit. Valorile fondului sunt publicate zilnic pe site-ul Bancpost, dar şi în presa de specialitate.
“Produsul este destinat atât clienţilor persoane fizice, cât şi celor instituţionali care doresc să obţină un randament ridicat într-un orizont de timp scurt, având în acelaşi timp o protecţie ridicată la posibilele corecţii ale pieţei. Riscul este de 5%, iar în cazul unui indice Eurostoxx 50 mai mare sau egal cu cel de referinţă, câştigul este de 11,5%”, a declarat Daniel Stifter, director de administrare a fondurilor şi a investiţiilor in cadrul Bancpost.
Pentru a accesa noul produs, clienţii trebuie să aibă un cont curent deschis la Bancpost. În perioada de subscriere, 5 aprilie – 11 mai, pentru accesarea produsului nu se percepe comision. Răscumpărarea se poate face în orice moment pe perioada investiţiei, comisionul de răscumpărare anticipată fiind de 2%. După scadenţă, comisionul de răscumpărare este 0.