Tag: publicatii

  • Drumul Mătăsii începe cu Rompetrol

    „CEFC va plăti 680 de milioane de dolari pentru achiziţia a 51% din acţiunile KMGI şi reprezentanţii companiei din China spun că minimum 3 miliarde de dolari vor fi investite în următorii cinci ani“, a fost informaţia principală din comunicatul de presă transmis în cursul săptămânii trecute de KazMunayGas şi China Energy Company Limited, ce avea să confirme zvonurile legate de achiziţia chinezilor, ce au început să fie vehiculate în presa internaţională încă de la finalul lui 2015. Companiile anunţau faptul că vor face investiţii strategice în sectorul energetic prin intermediul KMGI (acţionarul principal al Rompetrol) şi vor pune bazele unui fond de investiţii şi dezvoltare în energie, vor achiziţiona mai multe benzinării la nivel global, iar în următorii cinci ani cel puţin 3 miliarde de dolari vor fi investite în proiecte în linie cu ţintele strategice ale companiei.

    Anunţul vine în contextul în care, la finalul anului trecut, cele două companii au semnat un memorandum de înţelegere, parte din acorduri comerciale mai ample semnate de liderii politici din Kazahstan şi China în energie şi telecomunicaţii în valoare de peste patru miliarde de dolari. Sub denumirea Silk Way (Drumul Mătăsii), proiectul comun al companiei naţionale din Kazahstan şi al companiei din China – CEFC – in cadrul KMGI se va dezvolta având ca bază KMGI şi subsidiarele sale, iar, potrivit înţelegerii, compania din China îşi asumă o serie de obligaţii, precum realizarea de investiţii pentru dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană şi în ţările aflate pe traseul Drumului Mătăsii, o iniţiativă care presupune dezvoltarea unui lanţ valoric integrat din China până în centrul şi vestul Europei. Proiectele ce urmează a fi dezvoltate se vor baza pe activele şi operaţiunile coordonate în Europa de KMG International (KMGI), fostul Rompetrol Group.

    Profesorul universitar doctor Mircea Coşea este de părere că, în acest context, Rompetrol devine un cap de pod pentru mult vehiculatul Drum al Mătăsii, în contextul unor politici europene ce se opun unor schimburi comerciale cu chinezii. „Politica chineză după anul 2007 a trecut la pătrunderea în Europa pe căi ocolite. Relaţiile economice dintre România şi China nu au trecut până acum peste stadiul de declaraţii, au fost foarte multe intenţii de legături, dar ele nu s-au concretizat decât parţial şi foarte târziu – Cernavodă, căile ferate, toate investiţiile chineze în România au fost făcute de România cu o foarte mare teamă fiindcă ţara noastră este una dintre ţările cele mai temătoare referitoare la politicile Uniunii Europene – Ungaria şi celelalte ţări baltice au mult mai multe investiţii chineze“, explică profesorul referindu‑se la numeroasele discuţii legate de potenţiala intrare a chinezilor pe piaţa locală, mai ales în perioada guvernării Ponta.

    Mircea Coşea observă cum în România există o politică chinezească încă de acum 25 de ani – axată pe echilibrarea balanţei energetice. „China este o ţară cu resurse energetice puţine şi mai ales bazate pe cărbune. A făcut progrese din acest punct de vedere cu Rusia – prin conductele ruseşti ce aprovizinează China, cu rezultate mediocre însă, iar acum intrarea ei în Europa se realizează ocolit prin intermediari.“ Exemplul României este unul foarte clar în acest sens, potrivit profesorului. El observă că acum trebuie să apreciem cu destul de multă modestie intrarea Chinei cu 51% în compania kazahă, aceasta nefiind o chestiune foarte importantă din punct de vedere economic şi, din punct de vedere al relaţiilor cu România nu reprezintă un mare pas înainte. „Este totuşi un început care ar putea să ne atragă atenţia – următorul pas după părerea mea ar fi Cernavodă – China ar pune astfel un picior important în industria petrochimică şi energetică a Europei – în condiţiile în care Europa este sub teroarea presiunilor Rusiei.“

    Analistul subliniază importanţa afluxului de capital din China, în condiţiile războiului energetic dintre Rusia şi Europa, ce arată că strategia chineză este globală. „Este vorba despre o luptă globală, un război energetic care după părerea mea se va declanşa prin anul 2025 – pentru că mai există un lucru pe care ar trebui să îl luăm în calcul  – anume că Rusia lucrează foarte intens pentru fixarea preţului petrolului pe piaţa rusească“. Mircea Coşea nu vede deocamdată o implicare sau alte consecinţe în legătură cu economia României, însă observă că realist vorbind, capitalul din China este binevenit. „Banii care vin din afară sunt interesanţi, indiferent de canalul pe care vin, deocamdată suntem într-un moment extrem de dificil al economiei, nu am reuşit să atragem fonduri europene, nu am reuşit să facem investiţii, nu putem face investiţii din propriul buget şi avem neapărat nevoie de aceşti bani.“

    Profesorul Micea Coşea consideră că „dacă lucrurile vor merge bine probabil vom asista şi la alte investiţii indirecte – însă chinezii vor întâmpina întotdeauna o barieră din partea Uniunii Europene, pentru că, dacă pentru alte ţări aceste investiţii au mers mult mai uşor, investiţiile chineze în Polonia, în Ungaria, în ţările baltice sunt mult mai importante, dar noi mereu ne cramponăm de ce ni s-a spus de la Bruxelles cu un catolicism mai mare decât al Papei“. Profesorul exemplifică poziţionarea UE referitoare la investiţiile chineze în cadrul comunităţii europene prin valul de reacţii stârnit la vizita premierului Ponta în China, reacţii ce sugerau că astfel de colaborări comerciale încalcă anumite reguli. Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, vede mai ales avantaje în această tranzacţie. „Din punct de vedere avantaje, vorbim despre un jucător financiar foarte mare, mult peste potenţialul financiar al lui KMG şi vorbim iarăşi despre o companie care din punct de vedere strategic provine dintr-o ţară foarte mare – care de-a lungul istoriei nu a fost o ţară ostilă României, ci dimpotrivă.“ Totuşi, el consideră că statul român ar putea fi un negociator mai bun în discuţiile referitoare la aceste tranzacţii. „Regret faptul că statul român a ales să fie un spectator mai mult decât un jucător în aceste discuţii“, explică Nicolescu.

  • ”The Black Knight”, obiectul misterios care orbitează Terra de 13.000 de ani. VIDEO

    Povestea OZN-ului a apărut pentru prima dată în anul 1954. Atunci, în publicaţiile americane ,,St. Louis Post Dispatch” şi ,,San Francisco Examiner” apărea o serie de articole referitoare la detectarea a doi sateliţi care orbitau Pământul. La acea vreme, omenirea nu dispunea încă de tehnologia necesară lansării unor asemenea dispozitive în spaţiul cosmic.

    La începutul anului 1960, publicaţia TIME afirma că Marina Americană a detectat un obiect de culoare închisă, considerat a fi un satelit de spionaj al URSS-ului.

    Află aici mai multe despre ”The Black Knight”, obiectul misterios care orbitează Terra de 13.000 de ani. VIDEO

  • Prima mutare a lui Wargha Enayati după exitul de la Regina Maria: Preia o companie cu zece publicaţii medicale

    „Este doar prima piesă a puzzle-ului pe care vreau să îl construiesc.“

    Antreprenorul Wargha Enayati a preluat compania Versa Media, specializată în comunicarea medicală şi servicii de tip BTL, cu o cifră de afaceri estimată, pentru 2016, la 1,5 mil. euro.

    „Educaţia medicală este importantă şi este un domeniu pe care de mult visam să îl dezvolt. Am preluat un business care vine cu un know-how important şi care are relaţii cu 20.000 de medici români. Este o bază bună de pornire pentru mine pentru partea de resurse umane cu care să pot colabora pe viitor în proiectele pe care vreau să le dezvolt.“

    Wargha Enayati, fondatorul reţelei private de sănătate Regina Maria, unul dintre cei mai importanţi jucători din sistemul privat românesc, spune că va continua să investească în acelaşi domeniu, pariul său acum fiind un proiect de geriatrie. Proiectul ce va măsura peste 20.000 mp va fi un proiect de geriatrie, ce va cuprinde şi zonă de reşedinţă pentru vârstnici dar şi un spital de recuperare de neurologie, cardiologie şi ortopedie. Acesta va fi amplasat în Bucureşti. Mai mult, antreprenorul are în plan investiţii în proiecte de nişă în industria medicală, însă nu oferă detalii. „Nu voi mai investi de la zero într-un business de nişă, ci voi face o achiziţie.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Freshome, site-ul fondat de românul Cristian Mihai Micle, vândut către Soda.com

    Freshome,unul dintre cele mai influente site-uri de design şi amenajări interioare, a fost vândut către Soda.com pentru o sumă nespecificată.

    Huffington Post, Forbes, CNET sau Yahoo News sunt câteva dintre publicaţiile internaţionale care folosesc site-ul de design interior al lui Mihai Cristian Micle, Freshome.com, drept sursă de inspiraţie pentru articolele cu teme din design şi arhitectură, scria Business Magazin în 2014.

    Lui Micle ideea i-a venit în anul 2007, când, în timp ce era student la Facultatea de Telecomunicaţii în Timişoara, a început să se gândească la construirea casei de vis.

    „A fost momentul ideal pentru un exit din punctul meu de vedere. Un moment mult aşteptat dupa ce tot am refuzat oferte de achiziţie în ultimii ani. Iar referitor la ofertă, anul acesta am primit o ofertă pe care mi-a fost greu sa o refuz“, a declarat Cristian Mihai Micle pentru start-up.ro.
    Soda.com mai are în portofoliu site-urile reviews.com şi thesimpledollar.com

    Freshome are peste 1.5 milioane de fani pe Facebook. Puteţi citi povestea lui Cristian Mihai Micle aici

  • Google News şi-a lansat versiunea românească

    Google News poate fi accesat pe web la adresa news.google.ro şi prin aplicaţiile de pe Android şi iOS. Cei interesaţi vor putea accesa Google News intrând şi pe secţiunea “Ştiri” din partea de sus a rezultatelor căutării.

    Internauţii Google News pot să citească unele dintre cele mai recente ştiri şi articole de la unele dintre cele mai importante publicaţii şi bloguri din ţară. Aceştia pot să îşi personalizeze căutările pentru a putea să urmărească subiectele de interes.

    Potrivit Google, indiferent din ce ţară provin sau ce limbă vorbesc, oamenii apelează la Google News pentru a citi despre fapte, opinii şi perspective asupra subiectelor ce îi interesează. Cu această nouă ediţie în limba română, Google speră să poată aduce ştirile mai aproape de un număr cât mai mare de români, conform unui comunicat remis MEDIAFAX de reprezentanţii Google.

    În prezent, serviciul Google News este disponibil în 28 de limbi, acoperind 45 de ţări.

    Conform Google, în general, Google News îşi propune să promoveze jurnalismul autentic şi să expună utilizatorii la diverse perspective. Nu există moderare manuală pentru selectarea importanţei unei ştiri. Ierarhizarea ştirilor este determinată de mai mulţi factori, printre care: prospeţimea conţinutului, diversitatea conţinutului, conţinutul textual bogat, originalitatea conţinutului.

    Pentru a fi incluse, publicaţiile trebuie să îndeplinească cerinţele prezentate în Centrul de ajutor (support.google.com). Cei care îndeplinesc aceste cerinţe pot solicita direct includerea accesând Google News Publisher Center.

    Totodată, Google precizează că Google News se străduieşte să includă site-uri de ştiri care sunt credibile şi au reputaţie şi caută mereu să îmbunătăţească calitatea ediţiei locale. Scopul este să ofere conţinut de calitate dintr-o varietate de surse, de la cele mai mari publicaţii şi bloggeri până la cei mai mici, mai spune Google.

    Fondat în 1998, de absolvenţii Universităţii Stanford Larry Page şi Sergey Brin, motorul de căutare Google este în acest moment o companie prezentă pe toate marile pieţele globale. Google are sediul central în Silicon Valley şi birouri în America de Nord şi de Sud, Europa şi Asia.

    Google a deschis, pe 1 noiembrie 2010, un birou în Bucureşti, echipa din România fiind coordonată de Dan Bulucea.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: O mită cu acte în regulă de la guvernul PSD

    Sâmbătă seara, într-un interviu pentru B1, primul-ministru i-a spus domnului Dan Andronic, care a întrebat cum are de gând să ajute presa: „I-am cerut domnului Teodorovici şi încercăm să găsim o soluţie prin care să sprijinim acele mijloace de presă care prezintă ştiri (…) Televiziuni, radiouri, pentru că este audiovizualul. Cu presa scrisă nu am avut încă o discuţie, mai ales că majoritatea presei scrise s-a mutat pe online şi costurile sunt diferite. (…) Mai degrabă decât bani direcţi, reduceri de taxe şi impozite”.

    Am să o spun de la bun început: este o intenţie profund incorectă şi discriminatorie, atât faţă de alţi operatori economic, cât şi faţă de alte mijloace de informare în masă, precum publicaţiile tipărite sau site-urile de ştiri.

    Nu am uitat că şi fostul premier PSD Adrian Năstase şi-a cumpărat presa cu mijloace asemănătoare. Prin 2003, când mass media era aproape complet subjugată de diferite găşti din PSD, Clubul Român de Presă discuta cu guvernul facilităţi fiscale, sprijin pentru o reţea de chioşcuri de difuzare şi cine ştie ce altceva. Nu uit că în fruntea negociatorilor se afla directorul de atunci al ziarului Ziua, Sorin Roşca Stănescu, cel care – ce ciudată este viaţa uneori – a ajuns ulterior exact în celula lui Adrian Năstase. Facilităţile fiscale oferite de regimul PSD din anii 2001-2004 nu au ajutat cu nimic majoritatea publicaţiilor, care au rămas la fel de orientate către puterea politică, nu către cititori.

    Nu este mare diferenţă între ceea ce a făcut Adrian Năstase şi momeala pe care Victor Ponta o aruncă televiziunilor de ştiri. Primul-ministru îşi ajută doar prietenii: majoritatea acestor canale de informare, în frunte cu Antena 3, îi sunt deja aservite. Dânsul nu pare a fi preocupat să recupereze prejudiciul din dosarul Voiculescu – despre acest subiect a spus misterios c㠓e într-o categorie a unei poveşti complicate” – ci să ajute grupul Gâdea-Badea-Ciuvică. În plus, Antena 3, RTV-ul lui Sebastian Ghiţă şi toate celelalte televiziuni de ştiri au şi site-uri. Orice ajutor de stat se va răsfrânge favorabil şi asupra acestor site-uri, oferind un avantaj asupra celor nu au în spate o televiziune – de la Hotnews şi ziare.com la Evenimentul zilei sau Business Magazin. Nici nu vreau să insist cât de imoral este faptul că de acest ajutor benficiază trusturi construite cu bani sifonaţi de la statul român.

    Sunt pe deplin conştient de situaţia imposibilă a presei din România. Urmăresc în aceste zile cum se zbate să se salveze agenţia de presă Mediafax. Dacă Mediafax va înceta să difuzeze informaţii, presa va rămâne 100% la mâna Agerpres, agenţia de partid şi de stat condusă de un fost slujbaş al PSD. Am dat acest exemplu doar ca să arăt că înţeleg ce se întâmplă în media şi că poate mulţi vor fi tentaţi să creadă că orice ajutor este binevenit. Ar greşi! Domnul Ponta face un cadou otrăvit. Banii săi (de fapt, banii contribuabililor) nu vor ajuta presa liberă. Dimpotrivă, îi va crea probleme, pentru că ajutorul de stat va fi astfel conceput încât să ajungă doar la amicii PSD. Dacă acest bonus fiscal de la domnul Ponta către Antena 3 va fi legiferat, va fi doar o lovitură de imagine dată presei, pentru că publicul îl va percepe ca pe o încurajare pentru mercenarii care au făcut deja atât de mult rău acestei bresle.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Câteva date simple, 
scoase din context

    În acest număr al revistei am făcut un alt infografic care arată că în vremea lui Ştefan cel Mare la noi erau mai multe vite pe cap de locuitor decât în prezent. Scăderea este accentuată după 1990 şi se manifestă mai oriunde în lume, numai că noi stăm de două ori mai rău decât francezii sau bulgarii.

    Sunt date simple, scoase din context, dar grăitoare în simplitatea lor. Nu trebuie să îmi spună cineva cum e cu modernizarea sau cu creşterea populaţiei sau care este diferenţa dintre o autostradă şi un drum pietruit. Dar pietrarii lui Carol I nu lucrau cu basculante sau cu alte utilaje moderne, iar faptul că răzeşii lui Ştefan puteau ţine o vacă de familie, iar ţăranii de astăzi nu, chiar nu-l pricep.

    Şi vreau să mai ofer alte câteva date simple, scoase din context. Nu înainte de a remarca uluitoarea muncă depusă de cei ce au re-alizat unul dintre cele mai folositoare situri din România, în opinia mea; este vorba de Biblioteca Digitală a Bucureştilor – www.digibuc.ro, unde veţi putea găsi colecţii impresionante de publicaţii şi cărţi vechi, disponibile gratuit. Colecţia ziarului Adevărul începând cu 1888, Albina sau Furnica, anuare şi almanahuri, Moftul Român sau Monitorul Oficial, o uluitoare colecţie de istorie şi viaţă, din poate cea mai bună perioadă a României.
    De ce spun poate cea mai bună perioadă a României? Pentru că, răsfoind toate acele publicaţii, simţi o lume vie, activă, în eferves-cenţă, conectată, conştientă de cine este şi care este locul ei în lume. Numele care semnau, relaţiile pe care le invocau, problemele discutate, ba chiar şi banalele reclame, care ar apărea stângace astăzi, dar care promovau mărfuri şi produse şi producători locali.

    O ”Revistă a fundaţiilor regale„ din 1940 vorbeşte cu mândrie de marina comercială, formată din ”26 vase de Mare, reprezentând 58.204 tone registru net, şi 963 vase de Dunăre cu 541.333 tone motrice„. Câte tone motrice or fi acum?

    În acelaşi număr Ionel Teodoreanu adresa o epistolă poetică unui confrate scriitor din anul 2200: ”Camarad de dincolo, pleacă-te din depărtarea ta peste adâncul în care mă aflu şi ascultă glasul meu stins, rămas întru tine„.
    Şi mai departe: ”Analele economice şi statistice„ din iulie – decembrie 1939 vorbeşte de întreţinerea a 5.136 de cantine şcolare, unde mâncau 158.273 de copii. Curios, am căutat să aflu dacă există aşa ceva şi acum; o ştire a unei televiziuni mă informa că numărul cantinelor şcolare din Bucureşti s-a dublat. ”Uau„, am exclamat, dar mi-am înghiţit rapid ”uau„-ul – era vorba de 40 de unităţi.

    Şi mai departe. Aceleaşi anale economice au câteva date despre consumul de alimente: pe cap de locuitor consumul de lapte era în 1939 de peste 44 de litri. Astăzi este 12 litri. Consumul de brânzeturi era de 6,7 kilograme. Astăzi este undeva la 5 kg. Există şi un revers al medaliei: consumul de carne era atunci de 22,6 kilograme/cap de locuitor, astăzi este puţin peste 40 de kilograme.

    În 1929, în România Mare se cultivau 
3 milioane de hectare cu grâu; astăzi se cultivă în jur de 2 milioane. În acelaşi 1929 România era pe locul cinci în topul mondial al producătorilor de petrol, cu o producţie de 
4,3 milioane de tone. Astăzi producem tot cam atât. Me-diul era cât se poate de concurenţial – erau 10 rafinării, mici, ce-i drept, dar zece (astăzi mai sunt 3 mari şi una mai mică). Statul avea pro-priile terenuri petrolifere, pe care le exploata cu mai mare succes decât privaţii.

    Se năşteau în România Mare 600.000 de copii pe an (astăzi se nasc sub 200.000), dar mortalitatea era uriaşă.
    Nu vreau să compar mere cu pere – sunt conştient de tot ce separă acele vremuri de perioada de acum. Dar, repet, citiţi acele publi-caţii cu inima şi veţi descoperi o lume cu probleme, dar în care sunt tentat să spun că oamenii erau şi reprezentau mai mult decât acum – orice va fi însemând asta.

    Ilustrez cu un tablou semnat de Cecilia Cuţescu – Storck, ”Casa familiei de la Balcic„, un loc care m-a vrăjit prin mister şi frumuseţe, chiar dacă timpul şi nepăsarea oamenilor l-au marcat.

  • Faţa nevăzută a masacrului de la Charlie Hebdo: ascensiunea extremismului şi ipocrizia în susţinerea unei publicaţii controversate

    Actuala criză îşi are originea în prăbuşirea hegemoniei europene în Africa de Nord, după Al Doilea Război Mondial, şi nevoia Europei de forţă de muncă ieftină, explică George Friedman, preşedintele Stratfor. Felul în care au luat sfârşit relaţiile imperiale a făcut ca europenii să fie obligaţi să permită migraţia musulmanilor pe continent, iar graniţele permisive ale Uniunii Europene au făcut ca aceştia să se poată stabili după plac. În ceea ce priveşte musulmanii, aceştia nu au venit pentru o transformare culturală. Au venit să muncească şi să facă bani, cele mai simple motive. Apetitul europenilor pentru forţă de muncă ieftină şi apetitul de muncă al musulmanilor s-au combinat pentru a genera o mişcare masivă a populaţiilor.

    Problema este complicată de faptul că Europa nu mai este doar creştină. Creştinismul şi-a pierdut dominaţia asupra culturii europene, în secolele trecute, Europa adoptând doctrina secularismului. Pe continent au fost invitaţi şi primiţi oameni care nu numai că nu împărtăşesc această doctrină a secularismului, dar o şi resping. Ceea ce creştinii văd ca un progres care elimină conflictul sectar, pentru musulmani dar şi pentru unii creştini este pur şi simplu decadenţă, slăbirea credinţei şi lipsă de convingere.

    Zeci de lideri mondiali şi circa un milion şi jumătate de oameni au demonstrat la Paris pentru a deplânge asasinarea a 10 editori şi caricaturişti de la Charlie Hebdo şi a altor şapte oameni, poliţişti şi clienţi ai unui magazin evreiesc, de către trei islamişti radicali născuţi în Franţa, vrând să arate că Europa va îmbrăţişa întotdeauna valorile liberale şi toleranţa.

    Guvernul preşedintelui francez François Hollande insistă că libertatea de expresie nu trebuie îngrădită de teama unor noi atacuri. Dar scepticismul a apărut în rândul supravieţuitorilor de la Charlie Hebdo, care resping ca nesincer o parte din sprijinul primit, al celor care consideră publicaţia pur şi simplu ofensatoare, dar şi al unora care contestă respectarea drepturilor omului de către unii dintre cei peste 40 de lideri mondiali participanţi la marşul pentru unitate de la Paris. Între timp, tirajul primului număr al Charlie Hebdo de după atacul armat care i-a decimat redacţia, scos miercuri, 14 ianuarie, a fost mărit de la trei la cinci milioane de exemplare, pentru a face faţă unei cereri excepţionale în Franţa.

    Amploarea fără precedent a marşului de la Paris a vrut să demonstreze că Europa va îmbrăţişa întotdeauna valorile liberale şi toleranţa. Un eveniment mai elocvent pentru actuala atmosferă europeană ar putea fi însă o contrademonstraţie care a avut loc în Beaucaire, Franţa, condusă de Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional de extremă dreapta. Demonstraţia din Beaucaire s-a încheiat cu intonarea imnului naţional al Franţei şi cu scandarea „Aceasta este casa noastră“.

    Le Pen se află în prima linie a resurgenţei naţionalismului european, al cărui scop este izgonirea de pe pământul natal a celor consideraţi drept musulmani subversivi. La fel ca alţi lideri naţionalişti extremişti, Le Pen profită de îngrijorarea legitimă provocată de islamismul militant – 10.000 de soldaţi au fost desfăşuraţi în Franţa ca măsură de siguranţă – pentru a eticheta toţi musulmanii ca ostili valorilor culturale şi religioase ale Europei.

    Le Pen aseamănă prezenţa musulmanilor în Franţa cu ocupaţia nazistă, iar programul ei, autoritarist, prevede un moratoriu asupra imigraţiei, reintroducerea pedepsei cu moartea şi o primă politică franceză în domeniul beneficiilor sociale şi angajărilor.

    La mult timp după Al Doilea Război Mondial, fascismul este un spectru care încă bântuie continentul, dar dacă poziţia lui Le Pen şi a altor lideri naţionalişti europeni este fascistă este discutabil, notează Jacob Heilbrunn, editor la The National Interest, într-un articol publicat de Reuters.

     Graniţa între populismul afişat de aceşti lideri şi fascismul deschis al anilor ’20 şi ’30, când Adolf Hitler şi Benito Mussolini exprimau doctrinele superiorităţii rasiale, este una alunecoasă. Istoricii continuă să dezbată dacă Mussolini a fost fascist sau pur şi simplu un naţionalist oportunist.

    Obiectivul real al autoritariştilor de astăzi, politicieni care apelează la dorinţa publică pentru o mână de fier, este să se prezinte ca lideri legitimi care spun ce gândesc oamenii care se tem să o exprime public. Şi aceşti lideri de extremă dreapta sunt tot mai populari. Cartea pe care o joacă este cea a naţionalistului nedreptăţit. Ei îi consideră pe europeni drept victime ale imigranţilor musulmani rapaci.

    Le Pen, britanicul Nigel Farage, liderul Partidului Independenţei, şi alţii ca ei vor să pară rezonabili şi acceptabili din punct de vedere social, în timp ce vorbesc susţinătorilor lor despre imigranţii paraziţi sociali care fie le fură locurile de muncă, fie trăiesc din ajutoare sociale.

    Spre deosebire de anii ’30, Le Pen şi alţi compatrioţi ai săi nu vorbesc despre exterminarea altor rase. Le Pen evită limbajul demagogic al tatălui său, Jean-Marie Le Pen, fost ofiţer în serviciile secrete în timpul războiului francez din Algeria, care a numit Holocaustul „un detaliu“. Mai mult, Le Pen vrea să atragă votanţii evrei care se tem de terorism. Ea oferă un autoritarism mascat, care etichetează imigranţii musulmani drept noul inamic intern.

    Noul argument naţionalist este că statele europene trebuie să îşi apere valorile tradiţionale prin respingerea himerei liberale a unei Europe unite, unice, cu graniţe deschise. Această politică a recompensat Frontul Naţional în alegerile parlamentare europene din luna mai a anului trecut cu 25% din voturi, iar acest scor este, potrivit analiştilor, în creştere.

  • LANSARE IPHONE 6. Apple prezintă în această seară iPhone 6. Cum arată telefonul

    Lansarea iPhone 6 va avea loc la ora 21:00, ora României. – See more at: http://www.b365.ro/iphone6-surprize-la-lansarea-iphone6-iphone-6-iphone-6-lansare-lansare-iphone-6-apple-iphone-6_214654.html#sthash.uvbYQDXr.dpuf
    Lansarea iPhone 6 va avea loc la ora 21:00, ora României. – See more at: http://www.b365.ro/iphone6-surprize-la-lansarea-iphone6-iphone-6-iphone-6-lansare-lansare-iphone-6-apple-iphone-6_214654.html#sthash.uvbYQDXr.dpuf

    Lansarea iPhone 6 va avea loc la ora 21:00, ora României. Numeroase publicaţii vorbesc despre un eveniment spectaculos, cu numeroase surprize pentru cei prezenţi.

    Conform China Mobile, iPhone 6 ca avea un ecran de 4.7 inch cu rezolutie 1334×750 pixeli, chip A8 cu procesor quad-core, grosime de doar 7 mm, un strat protector care il face impermeabil, camera principala de 8 megapixeli si camera frontala de 2.1 megapixeli. Mai mult decat atat, iPhone 6 ar urma sa fie disponibil in 4 versiuni cu 16, 32, 64 sau 128 GB spatiu de stocare.

    Este foarte probabil ca noul model să aibă o carcasă premium, din metal. Acest zvon a fost alimentat şi de faptul că Apple a depus cererea de patentare a unei tehnologii numite ”printare cu metal lichid„.

    Şasiul telefonului va fi cel mai subţire de până acum, având o lăţime de sub 7,5 mm. Logo-ul prezent pe partea din spate a iPhone-urilor va fi de fapt un LED care se va aprinde atunci când există notificări pentru utilizator.

  • Tânăra de 22 de ani care îi acuză pe investitori că i-au distrus afacerea doar pentru că este femeie

    Să începi o afacere poate fi greu pentru oricine, dar este şi mai dificil când investitorii nu te iau în serios. Nikki Durkin, fondatorul şi CEO-ul 99dresses, afacere formată dintr-un website şi o aplicaţie care le oferă posibilitatea utilizatorilor de a-şi vinde hainele din propriul dulap şi să cumpere hainele din garderoba celorlalţi utilizatori, s-a confruntat cu astfel de probleme, potrivit Business Insider.

    Antreprenoarea în vârstă de 22 de ani şi-a început afacerea în 2012, când avea 20 de ani, în New York. 
    Chiar dacă businessul ei a fost subiectul multor articole din presa americană, aceasta s-a transformat într-un start up falimentar.  Tânăra antreprenoare va fi nevoită astfel să părăsească oraşul New York şi să se întoarcă în Australia, la familia sa, iar aplicaţia 99dresses va fi retrasă din App Store luna viitoare.


    Durkin a povestit că motivele eşecului său sunt legate de ideile preconcepute ale investitorilor. Ea a încercat, spre exemplu, să îşi revigoreze afacerea în cadrul unui eveniment de caritate unde se aflau mai mulţi investitori.  Durkin a declarat că una dintre persoanele prezente la evenimentul respectiv a întrebat-o dacă ştie ce este un înger. (se referea la investitorii cu posibilităţi care investesc în diferite afaceri şi primesc astfel un procent din afacerea respectivă).

    “Îmi amintesc că mă gândeam: fiind la acest eveniment, bineînţeles că ştiu ce este un înger”, a povestit Durkin către Business Insider. “Mi s-a părut foarte ciudat şi nu ştiu dacă domnul respectiv ar fi întrebat acelaşi lucru dacă interlocutorul său ar fi fost bărbat”. La un alt eveniment din New York, un alt investitor a întrebat-o dacă este implicată şi în modeling, pe lângă afacerea sa, un lucru total irelevant pentru scopul evenimentului de networking.

    Chiar dacă majoritatea investitorilor cu care a lucrat au tratat-o corect, s-a simţit tot tipul jignită de acest tip de comentarii.
    Fondatoarea a declarat că una dintre prietenele sale, de asemenea fondatoare a unui start-up, i-a povestit cum un investitor a pretins că este interesat de businessul ei doar pentru a avea o întâlnire cu ea.

    “Cel mai dificil aspect legat de faptul că eşti femeie într-o companie din zona tehnologiei –un domeniu dominat de bărbaţi – este legat de ideile preconcepute”, a declarat tânăra din Australia.