BusinessMagazin

Tag: presedintie

  • Tăriceanu: România va pleda în continuare pentru un rol mai puternic al UE în regiunea Mării Negre

    “Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că, în vederea realizării obiectivelor comune, sunt necesare eforturi şi un angajament reînnoit al ţărilor CEMN pentru dialog onest, înţelegere reciprocă şi colaborare, cu atât mai importante în situaţia complexă de securitate din regiune şi, în numele Senatului României, şi-a reafirmat încrederea în viitorul cooperării la Marea Neagră şi în contribuţia APCEMN la promovarea păcii, stabilităţii şi bunăstării în ţările CEMN. (…) Preşedintele Senatului a subliniat că România, în calitate de membru fondator al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) şi stat membru al structurilor europene şi euro-atlantice, susţine consolidarea relaţiilor cu toate statele membre CEMN, creşterea coordonării şi complementarităţii dintre APCEMN şi OCEMN şi promovează interesele regiunii la nivel internaţional. Pe durata mandatului său la preşedinţia Consiliului UE în 2019, România va pleda în continuare pentru un rol mai puternic al UE în regiunea Mării Negre şi pentru intensificarea colaborării UE cu ţările din regiune, acordând Parteneriatului Estic o importanţă strategică”, se arată într-un comunicat al Senatului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tăriceanu: România va pleda în continuare pentru un rol mai puternic al UE în regiunea Mării Negre

    “Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că, în vederea realizării obiectivelor comune, sunt necesare eforturi şi un angajament reînnoit al ţărilor CEMN pentru dialog onest, înţelegere reciprocă şi colaborare, cu atât mai importante în situaţia complexă de securitate din regiune şi, în numele Senatului României, şi-a reafirmat încrederea în viitorul cooperării la Marea Neagră şi în contribuţia APCEMN la promovarea păcii, stabilităţii şi bunăstării în ţările CEMN. (…) Preşedintele Senatului a subliniat că România, în calitate de membru fondator al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) şi stat membru al structurilor europene şi euro-atlantice, susţine consolidarea relaţiilor cu toate statele membre CEMN, creşterea coordonării şi complementarităţii dintre APCEMN şi OCEMN şi promovează interesele regiunii la nivel internaţional. Pe durata mandatului său la preşedinţia Consiliului UE în 2019, România va pleda în continuare pentru un rol mai puternic al UE în regiunea Mării Negre şi pentru intensificarea colaborării UE cu ţările din regiune, acordând Parteneriatului Estic o importanţă strategică”, se arată într-un comunicat al Senatului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tăriceanu ştie cine îl poate învinge pe Iohannis la prezidenţiale. Propunerea aşteaptă acordul lui Dragnea

    Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, la Constanţa, că pentru avea o şansă la alegerile prezidenţiale, Coaliţia aflată la guvernare ar trebuie să aibă un candidat unic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că fiind într-o coaliţie cu PSD, apreciază că vor câştiga dacă vor merge „pe candidatură unică” la alegeri.

    Este oficial: Tinerii români, vor putea circula gratuit cu trenul prin Europa. Cum puteţi obţine permisele de călătorie

    Cum s-ar putea debloca Bucureştiul? Soluţia unuia dintre cei mai buni arhitecţi din România

     
    „S-au trezit nişte colegi de-ai mei, dintr-o organizaţiei judeţeană, cu ideea asta: Domnule, trebuie să discutăm despre candidatura la preşedinţie! Evident că într-o zi o să discutăm, dar nu discutăm de acum pentru că e mult prea devreme. Nu se porneşte într-o cursă prezidenţială de acum. Fiind într-o coaliţie politică cu PSD-ul, aprecierea mea şi cred că şi a colegilor mei, este că vom avea o şansă dacă vom merge cu o candidatură unică. Deci va trebui să discutăm şi cu cei din PSD, la un anumit moment, momentul, vă spun clar, încă nu a venit”, a spus Tăriceanu.

    Preşedintele Senatului a mai spus că această variantă este „optimă”, „dacă o să accepte şi ei (PSD – n.r.).

    „Eu cred că varianta optimă este o candidatură unică, dacă o să accepte şi ei, o să mergem cu o candidatură unică, dacă nu, atunci sigur că se deschid alte posibilităţi, dar eu cred că aceasta va fi prima opţiune”, a mai spus Tăriceanu.

    Întrebat dacă va candidat la preşedinţie, liderul ALDE a răspuns că pentru a candida „trebuie să devin candidat, ca să fiu candidatul, în primul rând, al coaliţiei”.

  • Ce trebuie să facă România pentru economia socială în perioada preşedinţiei Consiliului UE

    Joi, în cadrul unei conferinţe, a fost lansat brief-ul „Economia socială în programul preşedinţiilor Consiliului Uniunii Europene. Perspective pentru România la Preşedinţia Consiliului UE”, care conţine propuneri pentru preşedinţia Consiliului UE din primul semestru al anului 2019, priorităţi şi idei de evenimentele pe care Guvernul le va organiza în acea perioadă.

    „Noi considerăm că acest brief poate îmbunătăţi capitolul social din Afaceri Sociale din documentul României. Nu ne facem mari speranţe că România va avea economia socială ca prioritate, după cum ştiţi trebuie să preluăm o parte din priorităţi de la colegii din faţa noastră (Austria), şi să predăm după aceea colegilor finlandezi, deci există întotdeauna o negociere cu privire la aceste priorităţi, comisie, şi trialog, cum se numeşte acest trio. Sperăm ca România să privească acest domeniu ca unul cheie atât pentru ţară, cât şi pentru Uniune”, a precizat Ionuţ Sibian, director executiv al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, care dezvoltă Platforma de Sprijin RO2019 a societăţii civile.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Ce trebuie să facă România pentru economia socială în perioada preşedinţiei Consiliului UE

    Joi, în cadrul unei conferinţe, a fost lansat brief-ul „Economia socială în programul preşedinţiilor Consiliului Uniunii Europene. Perspective pentru România la Preşedinţia Consiliului UE”, care conţine propuneri pentru preşedinţia Consiliului UE din primul semestru al anului 2019, priorităţi şi idei de evenimentele pe care Guvernul le va organiza în acea perioadă.

    „Noi considerăm că acest brief poate îmbunătăţi capitolul social din Afaceri Sociale din documentul României. Nu ne facem mari speranţe că România va avea economia socială ca prioritate, după cum ştiţi trebuie să preluăm o parte din priorităţi de la colegii din faţa noastră (Austria), şi să predăm după aceea colegilor finlandezi, deci există întotdeauna o negociere cu privire la aceste priorităţi, comisie, şi trialog, cum se numeşte acest trio. Sperăm ca România să privească acest domeniu ca unul cheie atât pentru ţară, cât şi pentru Uniune”, a precizat Ionuţ Sibian, director executiv al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, care dezvoltă Platforma de Sprijin RO2019 a societăţii civile.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Opinie Patricia Klopf, prof dr. Philip Nell şi dr. Johannes Leitner: ”Este politică, prostule!“ sau de ce companiile private ar trebui să înveţe management politic

    Apărătorii şi criticii comerţului liber pledează, fiecare, pentru argumentele lor. Dar toate aceste dezbateri cu un puternic focus economic răspund temerilor publicului doar într-o anumită măsură. |ngrijorările oamenilor şi argumentele pro şi contra comerţului liber sunt doar unele dintre aspectele unei discuţii mult mai complexe.

    Un alt factor semnificativ ţine de noile provocări politice pe care mediul de afaceri nu îşi poate permite să le ignore. Modul în care acesta va face faţă riscurilor generate de mediul politic va fi crucial. Companii mari precum Voestalpine şi Zumtobel au arătat că aceste provocări pot fi depăşite cu succes. Abordarea strategică a acestui tip de riscuri este însă la fel de importantă şi pentru companiile austriece mici şi mijlocii, cu resurse limitate.

    TENDINŢE POLITICE RECENTE.

    Odată cu triumful globalizării, ordinea fundamentală a devenit mai liberală şi restricţiile comerciale au fost mult diminuate. Integrarea economică a adus mai multă siguranţă mediului internaţional de afaceri. Cu toate acestea, de la ”criza“ economică din 2008 se remarcă un reviriment al politicilor cu focus la nivel naţional. Se pare că, în timpul mandatului lui Donald Trump, protecţionismul câştigă teren în defavoarea comerţului liber. Dezbaterea în jurul Brexitului se învârte în jurul unor argumente tot de ordin naţional.

    În Austria, decidenţii politici sunt adeseori chemaţi să susţină suveranitatea naţională, intervenind în mediul de afaceri. În loc să întărească sistemele supranaţionale, ţările tind să apeleze la o paletă largă de intervenţii şi restricţii la nivel naţional, îngreunând astfel capacitatea mediului de business de a formula predicţii cu privire la contextul în care vor evolua. Vor avea oare companiile austriece în curând de înfruntat tarife punitive în Statele Unite? Astfel de întrebări arată atât proporţiile, cât şi fragmentarea incertitudinilor politice de astăzi. Companiile active pe plan internaţional sunt nevoite să acorde şi mai multă atenţie politicilor naţionale şi reglementărilor lor neconcordante.

    Singurul mod în care mediul de afaceri poate face faţă acestor provocări, evitând influenţele politice nefaste, este să recurgă la un management politic. Ce presupune acest lucru? Chiar mai mult decât înainte, companiile trebuie să ţină pasul cu evoluţiile politico-economice, să le analizeze şi să anticipeze ce consecinţe vor avea acestea asupra lor. Aşadar, management politic înseamnă analiza de tip strategic a ameninţărilor prezente sau potenţiale cu care se confruntă companiile, în context internaţional. Aceste ameninţări, rezultat al unor factori de ordin politic şi guvernamental-instituţional, au toate un impact asupra succesului companiilor private.

    Standardele de conformitate, investiţiile şi profitabilitatea sunt ameninţate nu doar de riscurile geopolitice precum războaiele sau terorismul, ci mai ales de factori politico-instituţionali problematici precum clientelismul, corupţia, lipsa stabilităţii legislative şi loialităţile de tip patriarhal. Prin urmare, companiile trebuie, pe de o parte, să analizeze contextul global şi, pe de altă parte, să ţină cont de factorii de risc macro şi micropolitici. Acest lucru le permite să dezvolte strategii politice ţintite şi să hotărască fie dacă doresc să evite riscurile politice, fie dacă sunt dispuse să le accepte şi să reducă din consecinţe.

    Managementul riscurilor şi intervenţiilor politice include, printre altele, construirea unor relaţii cu cei chemaţi să decidă asupra modului de funcţionare al mediului de business. Deşi îi fac pe mulţi să încrunte sprâncenele, activitatea de lobby ţintită către reprezentanţi politici, grupuri de interese sau ONG-uri sunt astăzi la ordinea zilei.

    Managementul politic transformă un context vag într-unul mai predictibil şi conferă companiilor private siguranţa de care au nevoie pentru a reuşi, aşa cum o dovedesc anumite companii din ţările volatile din punct de vedere politic. Dar strategiile politice sunt costisitoare, eficienţa lor este greu de anticipat, iar beneficiile pe care le aduc rămân invizibile atâta vreme cât businessul merge ca de obicei. Exact aici este problema: managementul politic poate aduce un avantaj competitiv, dar costurile şi beneficiile lui sunt greu de prevăzut.

    Este de aşteptat ca marile companii, graţie resurselor şi experienţei lor de obicei mai mari, să valorifice mai bine potenţialul strategiilor politice. Spre deosebire de acestea, întreprinderile mici şi mijlocii se confruntă, în primul rând, cu provocarea de a înţelege utilitatea şi valoarea managementului politic şi, apoi, de a investi în acest tip de dezvoltare, în ciuda resurselor limitate. În orice caz, dezvoltarea expertizei în managementului riscului şi strategiilor politice ori contractarea de consultanţă externă în acest domeniu sunt de o importanţă crucială. Ignorarea acestui aspect nu este cu siguranţă calea de urmat, iar un îndemn de tipul ”Este politică, prostule!“, parafrazat după cuvintele lui Bill Clinton din campania care i-a adus la Casa Albă, pare mai actual ca oricând.


    DESPRE AUTORI:

    • PARTICIA KLOPF este studentă la doctorat la WU Vienna’s Institute for International Business, iar proiectul ei de cercetare se concentrează asupra managementului strategic al riscurilor politice.

    • PROF. DR. PHILLIP NELL este directorul academic al programului Executive MBA la Bucureşti, profesor la WU Vienna’s Institute for International Business şi conduce Centrul de Competenţă pentru Europa Centrală şi de Est şi pentru pieţele emergente. Proiectele sale de cercetare cuprind domeniul strategiilor globale şi politice.

    • DR. JOHANNES LEITNER conduce Centrul de Competenţă pentru Regiunea Mării Negre la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Viena. Proiectele sale de cercetare tratează modul în care mediul de afaceri din regiune reuşeşte să gestioneze riscurile politice.
     

  • De ce vrea Trump să distrugă un concept construit cu grijă de cele mai mari puteri ale lumii

    Pentru Trump, globalizarea este un inamic. Între timp, omul de afaceri a câştigat conducerea celei mai mari şi influente economii a lumii, cu promisiuni că va inversa anii de liberalizare a comerţului. A zdruncinat ordinea comercială, şi-a îndepărat aliaţii precum UE şi presează China – pentru preşedinte sursa necazurilor Americii şi un profitor al globalizării – doar ca să vadă exporturile americane suprataxate în China. Astfel, ar putea începe un război comercial mondial.

    Trump şi-a împins ţara într-o bătălie dintr-un război al trecutului, pe care ar putea-o câştiga, însă lasă SUA nepregătite să profite de o altă formă de globalizare, cea a clasei de mijloc. Despre această idee scrie în The New York Times editorialistul Neil Irwin.

    Economiile lumii au devenit mai interconectate în anii 1990 şi 2000, provocând dureri de cap imediate ţărilor bogate, dar aducând şi avantaje care abia acum încep să fie evidente.

    Nimeni nu ar trebui să fie surprins că globalizarea provoacă ostilitate, având în vedere amploarea perturbărilor care au rezultat din interconectarea mai în profunzime a economiilor. Ceea ce este surprinzător este că ostilitatea este mai mare acum.
    Aceasta pentru că globalizarea, cel puţin în forma pe care o cunoaştem, s-a plafonat cu un deceniu în urmă. Acest lucru arată un risc crucial al impulsului recent pentru reconfigurarea condiţiilor economiei mondiale  inclusiv tarifele pentru oţel şi aluminiu şi acţiunile punitive împotriva Chinei asupra cărora insistă preşedintele Trump.

    Ostilitatea vine după ce costurile majore ale globalizării au fost deja acoperite. Vine exact acum, când miliarde de oameni care s-au integrat în economia globală în ultimele trei decenii încep să devină suficient de înstăriţi pentru a se transforma în consumatori valoroşi.

    Pe scurt, s-ar putea ca forţa antiglobalizare care se răspândeşte în lumea occidentală să vină exact la momentul nepotrivit  prea târziu pentru a mai face ceva pentru salvarea locurilor de muncă pierdute ale clasei muncitoare, dar suficient de devreme pentru a pune în pericol capacitatea naţiunilor bogate de a vinde bunuri şi servicii avansate clasei mijlocii globale în expansiune rapidă.

    Este tentant să ne gândim la globalizare ca la un proces constant, însă istoria ne arată că nu aşa s-a întâmplat. Globalizarea se propagă acolo unde găseşte loc, accelerează şi poate chiar să dea înapoi ocazional. Statistica arată că anii 1990 şi începutul anilor 2000 au fost una dintre perioadele extraordinare în care economiile au devenit mai interconectate.
    Acum, globalizarea a intrat într-o nouă fază, în care comerţul transfrontalier cu bunuri şi servicii face parte constant din economie, iar fluxurile internaţionale de capital sunt mai mici decât au fost înainte de criza financiară globală. Acum, răspândirea informaţiilor este în creştere, cu implicaţii diferite pentru muncitorii din ţările bogate faţă de faza anterioară.
    Începând cu anii 1990, îmbunătăţirile din domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei de transport au făcut ca externalizarea globală să devină mai fezabilă. Acordurile comerciale au redus tarifele şi au eliminat din barierele din calea comerţului. Multe naţiuni sărace au devenit mai integrate în economia globală. China este cel mai evident exemplu.

    Această ajustare a oferit un val de bunuri accesibile şi a deschis noi pieţe pentru ţările bogate, dar a şi devastat anumite sectoare şi zone geografice, în special cele implicate în fabricarea produselor low-tech. Muncitorii din oraşele industriale americane şi din Europa Occidentală s-au trezit în competiţie cu asamblorii chinezi de electronice, cu angajaţii indieni din call center-uri şi cu angajaţii fabricilor auto din Europa de Est, Mexic şi din alte ţări.

    Fluxul de bunuri şi servicii transfrontaliere, ca pondere în întreaga activitate economică, a atins aproape 16% în anii 1980 şi începutul anilor 1990, apoi în perioada 1993-2008 a crescut la 31%. Apoi a încetat să crească, oscilând în schimb în jurul acestui nivel, potrivit datelor de la McKinsey Global Institute.

    Dacă este analizat fluxul internaţional de bani în locul celui de bunuri şi servicii, rezultatele sunt şi mai clare. Fluxurile financiare transfrontaliere au atins punctul culminant în 2007, de 22% din cifra de afaceri globală, dar au scăzut până la 6% în 2016, la aproximativ acelaşi nivel cu cel din 1996.

    ”Înteresant la tarifele oţelului sau altor bunuri este că sunt în permanent război“, a explicat Susan Lund, partener la McKinsey, după ce a analizat aceste fluxuri globale. ”Producţia industrială globală s-a reconfigurat deja. Schimbarea s-a produs deja şi mâţa a ieşit din sac. Nu credem că globalizarea s-a terminat, ci că a luat o nouă formă.“

    Această nouă formă constă într-o mai mare conectivitate şi comunicare, care s-ar putea să nu fie evidente în datele tradiţionale privind fluxurile comerciale sau de capital. Astfel, sunt mai mulţi utilizatori care folosesc platforme sociale pentru a se conecta cu persoane din alte ţări, companii care se bazează pe munca freelancerilor care pot lucra de oriunde în lume şi întreprinderi mici care fac afaceri cu parteneri din întreaga lume prin intermediul internetului.

    Cu alte cuvinte, nu este o formă de globalizare care pune în pericol locurile de muncă din fabrici, ci una care ar putea avea consecinţe importante în alte domenii – conducând la o concurenţă sporită pentru locurile de muncă avansate tehnologic ale gulerelor albe şi creând în acelaşi timp noi oportunităţi, enorme, pentru firmele americane şi occidentale. Aceasta, în schimb, ajută la explicarea motivului pentru care o parte din Parteneriatul Trans-Pacific, acordul comercial din care s-a retras administraţia Trump, s-a concentrat pe drepturile de proprietate intelectuală, pe securitatea datelor şi viaţa privată.

    Economistul David Autor de la MIT şi colegii săi au demonstrat, după studii amănunţite, că ”şocul chinezesc“ apărut odată cu intrarea ţării în Organizaţia Mondială a Comerţului a provocat dureri de cap de durată comunităţilor din Statele Unite care au concurat cu companiile chineze în producerea unor bunuri industriale.

    Chiar dacă aceste efecte persistă, el vede riscurile implicate de comerţul cu China ca migrând în altă parte.
    ”Şocul chinezesc asupra producţiei la scară largă şi efectele sale asupra ocupării forţei de muncă în masă, acestea sunt probleme pe care în mare parte le-am depăşit“, spune Autor. Acum, provocarea este concurenţa chinezească cu mai multe produse tehnologic complexe, cum ar fi automobile, avioane sau microprocesoare. Fabricarea de produse mai puţin complexe tehnologic şi care necesită o folosire mai intensă a forţei de muncă, precum îmbrăcămintea, migrează spre ţări cu salarii mai mici, cum ar fi Bangladesh şi Etiopia.

    Dar o schimbare în ceea ce priveşte locul producţiei este diferită de o creştere netă a nivelului conectivităţii globale. Nivelul de integrare economică rămâne uniform, chiar dacă se schimbă detaliile despre ce face mai exact fiecare ţară în parte.
    ”Nu cred că ceasul se dă înapoi“, a spus Autor, referindu-se la o întoarcere într-o lume în care în SUA sunt fabricate din nou produse mai puţin complexe din punct de vedere tehnologic şi pentru care este nevoie de mai multă forţă de muncă. ”Cred că ar trebui să ne pregătim pentru adevărata provocare, care este lupta pentru proprietate intelectuală şi pentru industriile de frontieră.“

    Eforturile administraţiei Trump de a pune presiuni pe China, dacă dau roade, ar reprezenta un pas în această direcţie. Dar aceste acţiuni au fost asociate cu tarifele pe importuri de oţel şi aluminiu, care par a avea ca scop mai degrabă protejarea producţiei americane de metale. Abordarea administraţiei de la Washington ar putea avea un recul nedorit dacă va declanşa o serie de acţiuni protecţioniste din ce în ce mai serioase pentru toate tipurile de mărfuri, subminând comerţul mondial fără a remedia problemele de structură ale industriilor care folosesc intensive informaţia.

    În cazul în care cele mai recente încăierări comerciale se transformă într-un război comercial, noile bariere din calea comerţului internaţional ar putea bloca, de asemenea, o recompensă mult aşteptată a globalizării: o întreagă nouă lume de clienţi. Creşterea integrării economice globale, în pofida tuturor perturbărilor pe care le-a adus pentru anumiţi lucrători din Statele Unite şi Europa de Vest, a reprezentat totodată o poveste despre sute de milioane de oameni care devin mai conectaţi la economia mondială şi în acelaşi timp ajung şi la standarde de viaţă mai ridicate.

    Homi Kharas, un specialist de la Brookings Institution, studiază ascensiunea clasei de mijloc globale  care în calculele sale include persoane cu venituri de cel puţin 10 dolari pe zi de persoană, dolari la valoarea din 2005. Pentru o familie de patru persoane, veniturile, dacă sunt ajustate la valoarea dolarului din 2018, se duc la aproximativ 19.000 de dolari pe an.
    În 1990, doar 23% din populaţia lumii se încadra în această categorie. Astăzi, proporţia este de 45%, ceea ce înseamnă că un număr suplimentar de 2,3 miliarde de oameni îşi pot permite luxul pe care economia globală îl oferă: hrană din abundenţă, transport motorizat, telefoanele mobile şi altele asemenea.

    Homi Kharas susţine că este greşit să cataloghezi aceste miliarde de oameni doar ca o competiţie pentru locuri de muncă bune.

    ”Vedem că, pe măsură ce clasa de mijloc se dezvoltă, se dezvoltă şi o cerere masivă pentru toate tipurile de servicii“, a spus el. ”Indiferent că vorbim de filme de la Hollywood, de filme de la Bollywood sau de filme din Hong Kong, de posibilitatea de ieşi să mănânci la francize precum KFC sau McDonald’s sau de a folosi aplicaţii de internet sau de a cumpăra o asigurare, acestea conduc la schimbări masive în structura economiei globale care includ consumul de bunuri pe care Statele Unite se pricep să le producă.“

    Cu alte cuvinte, globalizarea nu ar trebui privită ca o agresiune perpetuă în care muncitorii americani se confruntă cu valuri tot mai mari de oameni dispuşi să facă acelaşi lucru pentru salarii mai mici – chiar părea aşa în anii 1990 şi începutul anilor 2000, când comerţul creştea mai repede decât economia globală. Mai degrabă, toţi suntem atât concurenţi, cât şi clienţi. Cu războaie comerciale apărute la orizontul apropiat, trebuie să ne întrebăm dacă Statele Unite şi Europa, care au suportat deja costurile concurenţei cu lumea în curs de dezvoltare, vor ţine comerţul deschis suficient de mult timp pentru a se bucura de beneficiile acestei politici.

  • România şi alte patru ţări plănuiesc să boicoteze summitul UE – Balcanii de Vest. Statele nu vor să recunoască guvernul de la Priştina

    Preşedinţia bulgară a Consiliului Uniunii Europene a anunţat că integrarea statelor din Balcanii de Vest în UE este prioritară, iar un eventual boicot ar reprezenta o provocare la adresa diplomaţiei.

    Potrivit unor surse diplomatice, Serbia, România, Cipru şi Spania nu vor să participe la întrunirea de la Sofia pentru a nu legitima guvernul de la Priştina. Kosovo a anunţat că preşedintele Hashim Thaci va fi prezent la discuţii.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • CFR Marfă este blocată financiar între creanţe şi datorii. Sindicatele cer medierea Preşedinţiei

    Pe de-o parte, CFR Marfă este somată să plătească o serie de facturi şi are conturile blocate, iar de cealaltă parte are de încasat sume consistente de la clienţi care se află ori în insolvenţă, ori în faliment, astfel că şi conturile acestora sunt blocate.

    „Din această cauză, a blocării conturilor inclusiv la clienţii de la care trebuie să încaseze bani, societatea CFR Marfă riscă să nu poată plăti salariile celor 7.500 de angajaţi tocmai acum, în pragul Sărbătorilor de Paşte”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei sindicale a Mecanicilor de Locomotivă (FML), Iulică Măntescu. El a precizat că a transmis, zilele trecute, o serie de Scrisori Deschise către preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, dar şi către Preşedinţia României, solicitând adoptarea urgentă a unor soluţii de redresare a situaţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TRANSMISIUNE LIVE: Smart Business – Antreprenoarea care a fondat un business unic pe piaţa locală, mizând pe lipsa de timp a românilor