Tag: popularitate

  • Ţigara electronică: miracol pentru fumători sau bombă cu ceas pentru sănătatea publică?

    Bombardamentul informaţional dinspre ambele tabere face aproape imposibil pentru neiniţiaţi, pentru publicul larg, să-şi facă o părere obiectivă. Mai ales având în vedere că de ambele părţi ale baricadelor apar personalităţi eminente, cu credibilitate în zona sănătăţii publice.

    DIRECTORUL GENERAL AL ORGANIZAŢIEI MONDIALE A SĂNĂTĂŢII, MARGARET CHAN, a primit recent o scrisoare semnată de 100 de specialişti în sănătate publică şi medici, care cer forului internaţional să adopte reglementări serioase pe piaţa ţigărilor electronice şi avertizează că aceste produse ar putea fi un ”cal troian” al corporaţiilor din industria tutunului.

    Experţii cer OMS reglementarea e-ţigaretelor cu aceleaşi măsuri dure aplicate în cazul ţigărilor normale, precum şi interzicerea reclamelor şi a altor forme de promovare, cu argumentul că pentru moment nu există dovezi ştiinţifice privind siguranţa acestor dispozitive, dar şi modul în care fumătorii sunt ajutaţi să renunţe la acest viciu. De asemenea, cei 100 de specialişti cred că ţigările electronice ar putea reprezenta o strategie a industriei tutunului de a ocoli reglementările stricte aplicate în ceea ce priveşte reclamele sau fumatul în spaţii publice.

    SCRISOAREA A VENIT ÎNSĂ ÎN REPLICĂ LA O ALTĂ MĂRTURIE, PRIMITĂ CU CÂTEVA ZILE ÎNAINTE DE MARGARET CHAN DE LA 53 DE OAMENI DE ŞTIINŢĂ, CARE SUSŢIN CĂ REGLEMENTAREA E-ŢIGARETELOR LA FEL DE DUR PRECUM A ŢIGĂRILOR OBIŞNUITE AR PRIVA FUMĂTORII DE O MODALITATE INOVATOARE ŞI TOT MAI POPULARĂ DE A RENUNŢA LA VICIU. De asemenea, cred experţii, ţigările electronice reduc efectele negative produse de fumat, oferind consumatorilor posibilitatea de a-şi obţine doza de nicotină fără a se expune la substanţele chimice periculoase din ţigările obişnuite. Scrisoarea este semnată de profesori, medici şi specialişti în nicotină şi în politici de sănătate publică de la centre şi universităţi de renume, precum Johns Hopkins, Columbia University, Georgetown University, University College London, Sorbona, Universitatea din Geneva etc.

    DE CEALALTĂ PARTE, SCRISOAREA CARE SE LAUDĂ CU DE DOUĂ ORI MAI MULŢI SEMNATARI ESTE SPRIJINITĂ DE MEDICI ŞI EXPERŢI ÎN ONCOLOGIE, pediatrie, boli cardiovasculare şi specialişti în sănătate publică, printre care profesori de la Universitatea Harvard, Universitatea Federală din Rio de Janeiro, Colegiul Regal de Pediatrie din Marea Britanie, Universitatea Maastricht, Universitatea Stanford, Universitatea din Sydney, Spitalul Universitar din Lausanne şi alte şcoli înalte.

    PROFESORUL FRANK CHALOUPKA, DIRECTOR LA CENTRUL PENTRU POLITICI PUBLICE ÎN SĂNĂTATE DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII DIN ILLINOIS, crede că lansarea de vapori cu arome pentru ţigările electronice, precum căpşuni sau gumă de mestecat, sugerează că producătorii ţintesc copiii şi tinerii, deşi promovează produsele drept o modalitate de renunţare la fumat. Este posibil ca e-ţigaretele să ajute unii fumători să se lase, însă nu există încă dovezi concrete în acest sens, notează el.

    UN STUDIU RECENT AL PROFESORULUI ROBERT WEST DE LA UNIVERSITY COLLEGE LONDON RELEVĂ CĂ ŢIGĂRILE ELECTRONICE SUNT MAI EFICACE DECÂT TRATAMENTELE CU ÎNLOCUITORI DE NICOTINĂ ÎN PRIVINŢA RENUNŢĂRII LA FUMAT. West se numără printre semnatarii scrisorii care cere OMS să nu reglementeze dispozitivele pe bază de vapori.
    ”Orice politici publice vor fi recomandate fie de OMS, fie de alte instituţii, este de importanţă capitală să fie bazate pe o evaluare obiectivă a dovezilor ştiinţifice. Sunt îngrijorat că până în acest moment OMS nu a obţinut o astfel de evaluare”, a afirmat West.

    El precizează însă că semnalele de alarmă privind implicarea corporaţiilor producătoare de ţigări pe piaţa e-ţigaretelor sunt legitime.

    Comunitatea ştiinţifică se teme de o revenire, un ”comeback” al marilor companii producătoare de tutun, care sunt pe cale să devină cel mai mare jucător pe piaţa ţigărilor electronice. Companiile susţin că investiţiile pe această nişă reprezintă doar o încercare de diversificare, din moment ce afacerea de bază este supusă unor presiuni uriaşe prin reglementare strictă şi avertismente abundente privind efectele negative asupra sănătăţii.

    OMS pare să încline către tabăra proreglementare, în timp ce unele guverne au început deja să ceară sfatul organizaţiei în ceea ce priveşte ţigările electronice. OMS va discuta la întâlnirea din luna octombrie propunerea de a introduce ţigările electronice în anvelopa de reglementare şi control aplicată în cazul tutunului obişnuit. Totuşi, Derek Yach, fost director în cadrul OMS şi liderul proiectului care a condus la dezvoltarea reglementărilor antifumat, se numără printre semnatarii scrisorii care argumentează că ţigările electronice nu trebuie controlate atât de strict.

    LANSATE ÎN 2007, ŢIGĂRILE ELECTRONICE AU DEVENIT DEJA UN BUSINESS DE MILIARDE DE DOLARI, iar bugetele de promovare sunt de ordinul zecilor de milioane. Zeci de milioane de oameni din întreaga lume le-au încercat, marea majoritate fumători sau foşti fumători. Ţigara electronică arată ca un gadget şi are un aer aparte. Fumătorii spun că experienţa este una falsă, însă satisfăcătoare. Opiniile sunt polarizate atât în mediul academic, cât şi în rândul publicului larg. În final, doar dovezile ştiinţifice de netăgăduit vor aduce ordine în vacarm, iar studiile care există pe această temă sunt considerate insuficiente pentru a trage o concluzie clară.

  • Smartphone-urile mai puţin cunoscute, dar mai ieftine, câştigă teren în Europa

     Wiko, un producător francez de smartphone-uri relativ necunoscut, s-a alăturat unei liste de telefoane ieftine fabricate în cea mai mare parte de rivali din China, scrie Financial Times.

    Brandurile foarte cunoscute, precum Apple şi Samsung, se confruntă pe piaţa europeană cu o presiune tot mai mare din partea concurenţilor mai mici, arată datele Kantar Worldpanel ComTech.

    Printre micii producători se află, însă, şi branduri cunoscute, precum Motorola, care şi-a revitalizat linia de smartphone-uri, precum şi companii ca Huawei şi Wiko.

    Vânzările companiei chineze Huawei au crescut de peste două ori pe cele mai mari cinci pieţe din Europa de Vest, potrivit Kantar. Huawei are acum în regiune o cotă de piaţă de 3%, ajungând chir la 5% în Germania şi Spania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Omul care ar trebui să fie bogat dar nu este, deşi a inventat karaoke

    În 1971 Inoue încerca să se afirme ca muzician. Ideea unei instalaţii de karaoke i-a venit după ce un om de afaceri local i-a cerut să înregistreze o serie de melodii pe un casetofon, astfel încât să poată să cânte şi el. “În acel moment mi-a venit ideea Juke 8”, prima instalaţie karaoke din lume, spune Inoue, citat de Quartz. Invenţa combina un amplificator, un microfon, un casetofon auto cu opt piste şi o cutie pentru monede şi s-a răspândit cu repeziciune în toată Japonia. Într-un singur an compania mea a trimis astfel de maşini în toată Japonia; cu totul el a fabricat 25.000 de Juke 8.

    Dar pentru că nu şi-a brevetat invenţia, competitorii s-au ivit cu repeziciune. Primul val de imitatoori nu a putut ştirbi gloria lui Inoue, care a furnizat mai mult de zece ani maşinăria sa , dar la un moment dat creşterea competiţiei şi avansul tehnologic s-au dovedit obstacole de netrecut. “Nu am mai fabricat karaoke după apariţia CD-ului”, spune Inoue.

    Alte companii, cum este Daiichikosho, care este în prezent cea mai mare companie de karaoke din lume, au rezistat, s-au adaptat şi au creat o industrie ale cărei dimensiuni sunt greu de estimat astăzi; este destul să spunem că numai în Japonia valoarea industriei de karaoke a fost în 2011 de 5,99 miliarde dolari.

    Astăzi Inoue spune că nu regretă decizia de a nu-şi patenta invenţia, ba, mai mult, crede că un patent ar fi limitat expansiunea şi popularitatea invenţiei sale.

     

  • CRIZĂ politică în Franţa: Popularitatea lui Francois Hollande a scăzut la un nivel ISTORIC. Marine Le Pen cere noi alegeri

     Conform unui sondaj realizat de Institutul Ifop, popularitatea lui Hollande a scăzut cu trei procente în noiembrie, ajungând la 20 la sută.

    În acest context, Marine Le Pen, liderul formaţiunii naţionaliste Frontul Naţional, a cerut duminică dizolvarea Adunării Naţionale, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, şi organizarea de alegeri anticipate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Declin pe piaţa PC-urilor: Vânzările, în scădere în acest an cu aproape 10%. Oamenii preferă tabletele şi smartphone-urile

     Piaţa va continua să scadă, ca volum, până în anul 2015, când vânzările vor reveni cel mai probabil pe plus, cu o creştere modestă, anticipează IDC, care a înrăutăţit astfel estimările anterioare.

    IDC notează că piaţa PC-urilor nu va reveni în viitorul apropiat la vârful atins în 2011.

    Vânzările de computere personale de pe pieţele emergente, precum China, au afişat până acum o evoluţie relativ solidă, compensând pentru declinul abrupt din ţările dezvoltate.

    Consumatorii de pe pieţele emergente au început însă să adopte mai accelerat dispozitivele mobile cu acces la internet, precum tabletele, astfel că PC-ul pierde teren şi în aceste ţări, în unele cazuri într-un ritm mai rapid decât în statele dezvoltate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum scoate China milioane de dolari de pe urma unui simbol naţional

    Pe scurt, grădinile zoologice din întreaga lume trebuie să “închirieze” urşii panda. O pereche de urşi ce se pot reproiduce costă în jur de 500.000 de dolari. Respectiva sumă a fost plătită în cazul a trei grădini zoologie din Statele Unite care au negociat cu Beijingul în 2008; de fapt americanii au obţinut reducerea contractulor şi înjumătăţirea milionului de dolari pe care trebuiau să îl plătească iniţial.

    Aproape de fiecare dată acordurile de acest tip sunt însoţite de angajamente în proiecte ecologice sau de conservare a speciei, în valoare de milioane de dolari, care cresc cheltuielile legate de deţinerea unor urşi din această specie.

    Alte sume, şi ele de ordinul sutelor de mii de dolari sunt plătite de parcurile zoologice în momentul în care un pui vine pe lume. Mai mult, aceşti pui nu aparţin grădinilor zoologie; animalele sunt returnate chinezilor, obiectivul declarat fiind eliberarea urşilor în sălbăticie. În prezent numărul urşilor panda este estimat la circa 1.600. Eforturile de conservare a speciei par a nu avea mare succes, în special din cauza reducerii zonelor sălbatice din cauza urbanizării.

    În prezent există peste 40 de urşi panda împrumutaţi de chinezi în lume, fără a-i pune la socoteală pe cei din Hong Kong şi Taiwan.

    Pe de altă parte, iPanda este în măsură să aducă urşilor noi şi noi fani – să nu uităm de sutele de milioane de oameni care s-au uitat la “The Sneezing Baby Panda” pe Youtube sau de popularitatea lui Tai Shan, născut la National Zoo din Washington, Partye a unui contract pe zece ani, în valoare de 10 milioane de dolari.

     

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Reţele sociale şi aplicaţiile mobile, viitorul industriei centrelor de contact

     Serviciile de voce sunt în continuare cel mai preferat canal de comunicare al clienţilor pentru a intra în legătură companiile private, însă acest mijloc pierde din popularitate, în condiţiile în care cerinţele şi pretenţiile utilizatorilor devin din ce în ce mai sofisticate şi se îndreaptă spre canale alternative de comunicare.

    “Foarte multe companii private au conştientizat importanţa canalelor multiple de comunicare pentru furnizarea de servicii de asistenţă către clienţi, astfel încât majoritatea dintre acestea vor dori să îmbunătăţească interacţiunea prin e-mail sau chat, prin aplicaţii mobile sau pe reţele sociale, cât mai rapid. Acest lucru nu înseamnă că vor neglija mijloacele tradiţionale, precum apelurile voce, însă majoritatea investiţiilor vor fi direcţionate către aceste noi canale care au intrat recent, dar puternic, în preferinţele utilizatorilor”, a declarat Marcin Grygielski, manager teritorial pentru Europa de Est al Interactive Intelligence Group.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Microsoft pregăteşte o tabletă Surface de 7 inci

     Sursele susţin că producţia unei tablete de 7 inci nu făcea parte din planurile Microsoft anul trecut, însă compania şi-a dat seama că trebuie să vină cu un răspuns la creşterea puternică a popularităţii tabletelor mai mici, precum Google Nexus 7 sau Apple iPad Mini.

    Jumătate din tabletele vândute în ultimele trei luni ale anului trecut au fost mai mici de 8 inci, potrivit datelor companiei de cercetare IDC.

    Contactaţi de WSJ, reprezentanţii Microsoft au refuzat să comenteze informaţiile.

    Microsoft încearcă să-şi facă loc pe piaţa tabletelor şi smartphone-urilor, dominată de Google şi Apple, pe fondul declinului tot mai accentuat al pieţei PC-urilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Udrea: Antonescu, în scădere accelerată de popularitate. La Preşedinţie candidează Ponta şi Tăriceanu

     Realizatorul a afirmat că prezidenţiabilul susţinut de PDL se va confrunta cu Crin Antonescu, la care Elena Udrea a răspuns: “Sau cu Victor Ponta”.

    “Cine cred eu că va candida din partea USL? Cred că vor avea doi candidaţi: unul va fi Victor Ponta, în opinia mea, şi va fi candidatul PSD, iar cei de la PNL, probabil că vor veni cu Tăriceanu”, a spus Udrea.

    Întrebată de ce îl menţionează pe Tăriceanu printre prezidenţiabili, Udrea a răspuns: “Păi în opinia mea, dacă USL se rupe, şi se va rupe inevitabil, pentru că vin alegerile europarlamentare şi prezidenţiale şi vor candida separat, atunci nici domnul Antonescu nu mai rămâne în fruntea PNL, pentru că dânsul este într-o scădere de popularitate accelerată după evenimentele de astă vară şi după ce a reuşit să demonstreze incapacitatea de a fi un lider cu adevărat european şi un lider care să aibă idee despre ce înseamnă principiile democraţiei”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cota de popularitate a lui Obama a scăzut sub pragul de 50%

    Sondajul, realizat pentru postul de televiziune ABC News şi cotidianul Washington Post, precizează că doar 46% dintre persoanele intervievate aprobă acţiunea preşedintelui Obama, faţă de 50% care o dezaprobă. Aceste noi date contrazic un sondaj precedent, realizat în februarie, potrivit căruia 50% dintre americani aprobă acţiunea preşedintelui, faţă de 46% care se declară împotrivă. Aprobarea de către preşedintele Obama a unei creşteri a preţurilor carburanţilor a oferit un motiv de speranţă adversarilor săi republicani în vederea viitoarelor alegeri prezidenţiale, potrivit sondajului.

    Mai multe pe mediafax.ro