Tag: politisti

  • Primul oraş din lume care îşi învaţă poliţiştii să zbore pe drone. Intră în dotare din 2020

    Dronele S3 2019, realizate de o companie din California, ar urma să îi ajute pe poliţişti să ajungă la locuri greu accesibile într-un timp mult mai scurt decât în prezent.
     
    “În acest moment instruim două echipaje, dar numărul acestora va creşte semnificativ”, a declarat Khalid Nasser Alrazooqi, reprezentant al Poliţiei Dubai.
     
    Compania Hoversurf a anunţat că poate livra, în primă fază, 30 sau 40 de unităţi. Dronele vor fi disponibile şi civililor, la un preţ de aproximativ 150.000 de dolari.
     
    Bicicletele zburătoare cântăresc în jur de 150 de kilograme şi includ o baterie care poate susţine 40 de minute de zbor. Ca înălţime, dronele se pot ridica la 3-4 metri deasupra solului.
     
    La finalul lui 2016, autorităţile din Dubai anunţau că străzile vor fi patrulate de poliţişti-roboţi, care ar fi urmat să colaboreze cu forţele locale de ordine. Deşi mai multe prototipuri au fost dezvăluite în cadrul GITEX – Expoziţia de Tehnologie şi Informaţii din Golf, proiectul nu a fost însă implementat.
  • Ţara unde politicieni şi poliţişti violează femei fără a păţi ceva. Mărturiile unor victime: ”La mila bărbaţilor”

    Abuzul sexual este atât de obişnuit în Coreea de Nord încât “a ajuns să fie acceptat ca parte a vieţii de zi cu zi”,  relatează Human Rights Watch (HRW) într-un raport privind violenţa sexuală.
     
    Oficiali nord-coreeni, printre care membri de partid de rang înalt, gardieni din închisori, poliţişti, procurori şi soldaţi comit abuzuri sexuale “fiind puţin preocupaţi de consecinţe”, potrivit organizaţiei care militează pentru apărarea drepturilor omului.

    Temându-se de răzbunare sau dezonoarea socială, femeile raportează rareori aceste abuzuri şi autorităţile rareori investighează sau instrumentează astfel de cazuri, potrivit HRW, care susţine că a intervievat 54 de nord-coreene care au fugit din ţară din 2011 şi opt foşti oficiali nord-coreeni.

    Majoritatea agresiunilor relatate HRW au avut loc când victimele erau în custodia autorităţilor sau când acestea se ocupau cu comerţul în pieţe, fiind atacate de paznici şi alţi oficiali, scrie stirleprotv.ro

    Femeile în custodie puteau face foarte puţine pentru a evita abuzul sexual, întrucât orice plângere putea duce la noi pedepse, inclusiv bătăi şi muncă forţată, precizează HRW.

     

  • Doi poliţişti dintr-o fostă mare „fabrică de permise” au fost reţinuţi pentru fapte de corupţie

    Poliţiştii de la DGA au făcut, luni, mai multe percheziţii, inclusiv la sediul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Argeş şi au pus în executare 6 mandate de aducere emise de procuror faţă de 6 suspecţi, pentru infracţiuni de corupţie cu implicarea unor funcţionari publici şi a altor persoane.

    Astfel, în perioada anilor 2017 – 2018, din cercetările efectuate, a rezultat faptul că persoanele implicate au săvârşit mai multe infracţiuni în legătură cu promovarea probei de traseu a examenului de obţinere a permisului de conducere auto, cât şi în legătură cu identificările R.A.R. şi înmatricularea unor autovehicule.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi poliţişti dintr-o fostă mare „fabrică de permise” au fost reţinuţi pentru fapte de corupţie

    Poliţiştii de la DGA au făcut, luni, mai multe percheziţii, inclusiv la sediul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Argeş şi au pus în executare 6 mandate de aducere emise de procuror faţă de 6 suspecţi, pentru infracţiuni de corupţie cu implicarea unor funcţionari publici şi a altor persoane.

    Astfel, în perioada anilor 2017 – 2018, din cercetările efectuate, a rezultat faptul că persoanele implicate au săvârşit mai multe infracţiuni în legătură cu promovarea probei de traseu a examenului de obţinere a permisului de conducere auto, cât şi în legătură cu identificările R.A.R. şi înmatricularea unor autovehicule.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oraşul din România ajuns “raiul drogaţilor”. Au intrat pe fir poliţiştii de la Crima Organizată

    In ultimele zile, politistii locali din Timişoara au gasit o multime de tineri aflati sub influenta stupefiantelor. Doi dintre ei se aflau pe o banca din Piata Traian, iar cand au vazut o patrula a politistilor locali, au inceput sa se agite. In urma controlului, oamenii legii au descoperit ca tinerii aveau 19 si 22 de ani si erau de loc din Simeria si Caransebes si ca unul dintre ei avea o tigara cu iarba.

    Un alt caz de acest gen a avut loc la meciul dinter ACS Poli si ASU Poli, din weekend. La controlul de la intrarea pe stadion, politistii au prins un barbat de 35 de ani cu un plic cu etnobotabice, scrie opiniatimisoaresi.ro

  • Când se montează cauciucurile de iarnă. Amenzi URIAŞE pentru cei prinşi de poliţişti

    Pe scurt, legea spune că trebuie să ai maşina dotată cu anvelopele potrivite indiferent de sezon, astfel că poţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei.

    Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă.

    Amenda pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope de vară se poate cifra între 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 1.305 şi 2.900 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING Focuri de armă în Bucureşti. Un bărbat a fost împuşcat de poliţişti

    Poliţiştii din cadrul Brigăzii Rutiere au încercat să oprească, regulamentar, şoferul unui autoturism BMW, care se deplasa sâmbătă pe Şoseaua Olteniţei din Capitală. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, deoarece şoferul nu a oprit la semnal, echipajul a pornit în urmărirea maşinii până la Şoseaua de Centură din Capitală, unde au blocat-o.

    Unul dintre poliţişti a coborât din maşină şi l-a somat pe şofer să coboare, care a refuzat, începând să ambaleze motorul şi să facă cercuri. Potrivit sursei citate, poliţistul a folosit arma din dotare şi a tras un foc de avertisment şi asupra maşinii. Şoferul a refuzat să se supună şi a fugit de la faţa locului. În maşină mai erau doi bărbaţi cu el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este ”baronul pădurilor” din România. El controlează firma fondată de familia sa în urmă cu 400 de ani şi are o avere de peste 1,15 mld. euro

    Gerald Schweighofer, cu afaceri pe piaţa locală de 1,9 miliarde de lei în 2016, potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul de Finanţe, este în mijlocul unui scandal după ce Procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut percheziţii, la sfârşitul lunii mai, la fabricile din Rădăuţi şi Sebeş ale firmei Schweighofer Holzindustrie. Procurorii au efectuat percheziţiile în cadrul unui dosar privind comerţul ilegal cu lemne, prejudiciul fiind estimat la 25 milioane de euro.

    Proprietar al Palatelor Herberstein şi Carl Ludwig, austriacul Gerald Schweighofer este cunoscut în România în special drept „baronul pădurilor”. El controlează grupul austriac Holzindustrie Schweighofer, considerat cel mai mare producător de cherestea din România şi chiar unul dintre cei mai mari din lume.

    Familia Schweighofer a pus bazele grupului în urmă cu mai bine de 400 de ani, însă businessul a luat amploare abia după ce a fost preluat de părinţii lui Gerald, Franz şi Maria, în 1956. Ei sunt cei care au început strategia de expansiune; între primii paşi: preluarea, în anii ’50, a unei fabrici de cherestea de la o altă familie de austrieci, familia Brand.

    Potrivit celor mai recente informaţii publicate de presa din Austria, publicaţia Advantage Austria estima averea lui Gerald Schweighofer la 1,15 miliarde de euro în 2014. În România, grupul Holzindustrie Schweighofer avea pe piaţa locală, la sfârşitul anului 2016, o cifră de afaceri netă de 1,9 miliarde lei (aproximativ 420 milioane euro), la care a obţinut un profit de 193,7 milioane lei (aproximativ 43 mil. euro) cu 2.170 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

    În 1975, Gerald a luat afacerea familiei în propriile mâini şi a continuat politica de expansiune începută de părinţii săi. Astfel, în 1977, el a deschis o linie de profilare a buşteanului de mici diametre, unică în lume la acea vreme. Şapte ani mai târziu, el a inaugurat cea mai mare fabrică de cherestea din Europa acelor ani, în Ybbs an der Donau, Austria.

    Dezvoltarea a continuat, iar în 1991 grupul Holzindustrie Schweighofer a preluat şi extins fabrica de cherestea din Sollenau, în încercarea de a ajunge liderul mondial în această industrie. Cinci ani mai târziu, industriaşul prelua cea mai mare fabrică de cherestea din Republica Cehă, în localitatea Zdirec.

    Deja în 1997 grupul austriac avea şase fabrici de cherestea, după ce le-a preluat pe cele din Bad St. Leonhard (Austria) şi Plana (Republica Cehă), iar capacitatea anuală de debitare depăşea 3 milioane de metri cubi. 1977 şi 1998 au reprezentat o perioadă de cotitură în dezvoltarea companiei lui Gerald Schweighofer; în acest interval a fost construită fabrica de grinzi lamelare Lamco în cooperare cu japonezii de la Meiken; tot atunci a fost înfiinţată şi Schweighofer Privatstiftung (Fundaţia Privată Schweighofer).

    Într-o piaţă din ce în ce mai puternică şi mai concurenţială, într-o lume din ce în ce mai liberă în care regimurile totalitariste picau pe capete de la an la an şi lăsau pieţe noi deschise, Gerald Schweighofer a făcut alegerea care a schimbat direcţia de dezvoltare a grupului: în 1998, Holzindustrie Schweighofer fuzionează cu Enso Timber şi creează ceea ce era pe atunci a treia cea mai mare companie de prelucrare a cherestelei din lume.

    Însă, în 2001, în contextul în care antreprenorul începe să se confrunte cu legislaţiile statului austriac în continuă schimbare, alege să vândă, prin Schweighofer Privatstiftung, participaţia către asociatul majoritar Stora Enso şi, totodată, toate fabricile de cherestea din Austria şi Republica Cehă. Website-ul companiei marchează „2003 – Un nou început în România”; intrarea companiei pe piaţa locală s-a făcut prin intermediul fabricii de cherestea de la Sebeş.

    În 2007, industriaşul a deschis pe plan local un hotel de patru stele, în Rădăuţi: The Gerald’s. În 2008, activităţile grupului pe plan local se extind prin punerea în funcţiune a celei de-a doua fabrici de cherestea, în Rădăuţi, în apropierea noului hotel.

    Politica de expansiune, care a fost condusă în secolul XX la nivel european, a fost aplicată acum de Schweighofer la nivelul pieţei locale. În 2009, acesta a preluat unitatea de producţie Swedwood din Siret, situată la 12 kilometri de fabrica din Rădăuţi. După ce s-a investit în modernizarea şi extinderea acestei fabrici, ea a servit pentru producţia de panouri din lemn masiv.

    În 2010, când România, Europa şi lumea întreagă se confruntau cu criza economică globală, austriacul continua să cumpere şi să se extindă, de pildă preluat Finnforest BACO. Holzindustrie Schweighofer BACO produce panel şi panel cu film în fosta fabrică Finnforest din Comăneşti, iar în 2011 preia grupul M-real Hallein GmbH din Austria. Întreprinderea, care şi-a continuat activitatea sub numele Schweighofer Fiber GmbH, i-a oferit lui Schweighofer o intrare pe piaţa producerii de celuloză de înaltă calitate şi a energiei din surse regenerabile. După o analiză a pieţei, această fabrică se îndepărtează de producţia de celuloză pentru hârtie şi se reorientează spre cea de vâscoză.

    În 2014 Schweighofer decide să extindă fabrica din Comăneşti şi o transformă în cea mai mare fabrică de panel din lume ce activează într-o singură locaţie. Modernizarea devine un trend, iar în 2015 este necesară punerea în funcţiune a unei noi instalaţii pentru grinzi lamelare în fabrica din Rădăuţi. Aici se realizează produsele pentru piaţa japoneză, unde compania sărbătoreşte o prezenţă de peste 20 de ani. În 2015, austriacul pune în funcţiune ceea ce compania susţine a fi „a cincea fabrică de cherestea cu prelucrare avansată din România a grupului”, de data aceasta inaugurată în localitatea Reci. În acest moment, deja totalul investiţiilor austriacului în România se ridică la aproape 800 milioane euro.

    Austriacul s-a confruntat în România cu furia opiniei publice după ce a fost acuzat, în urmă cu trei ani, că achiziţionează lemn tăiat ilegal din pădurile ţării. Pe 17 februarie 2017, FSC (Forest Steward Council) a retras afilierea companiei din cauza implicării acesteia în achiziţionarea şi comercializarea lemnului recoltat ilegal din România, acest lucru având un impact negativ asupra zonelor naturale protejate ale ţării.

    În luna iulie a anului trecut, retailerul Leroy Merlin a anunţat că a exclus din lanţul său de aprovizionare 25 de furnizori printre care şi producătorul austriac, deoarece nu avea certificare de la FSC. Anterior, şi alte lanţuri de bricoaj precum Hornbach sau Brico Dépôt România anunţaseră că au redus sau sistat aprovizionarea cu produse din lemn provenind de la Holzindustrie Schweighofer.

    În încercarea de a îndepărta aceste acuzaţii, compania austriacului a prezentat un plan de acţiune pentru o industrie durabilă. Acesta vizează un sistem de urmărire prin GPS numit Timflow. Astfel, Holzindustrie Schweighofer înregistrează traseul camioanelor care livrează masă lemnoasă către fabricile de cherestea. Aceste date, împreună cu fotografiile camioanelor încărcate, sunt făcute publice pe www.timflow.com. Holzindustrie Schweighofer doreşte să demonstreze prin aceste date că nu primeşte lemn de origine ilegală şi respectă, de asemenea, angajamentul său voluntar de a nu accepta lemn din parcurile naţionale.

    La sfârşitul lunii martie 2018, austriacul anunţa că vinde cele 14.283 de hectare de păduri pe care le deţine în România companiei suedeze Green Gold Asset Management AB/KB, într-o tranzacţie estimată la 90 milioane euro. Pădurile care au intrat în portofoliul Green Gold sunt localizate în judeţele Hunedoara, Gorj, Vrancea, Prahova, Buzău, Neamţ şi Suceava, unde preţul mediu al unui hectar de pădure variază între 4.000 şi 7.000 de euro. Astfel, la o medie de 6.000 de euro pe hectar şi 15.000 de hectare preluate, acordul ar putea ajunge la 90 de milioane de euro, potrivit estimărilor.

    Lemnul nu este singura pasiune a lui Gerald Schweighofer. Acesta are o afinitate pentru imobiliare, în special pentru cele de lux. Drept dovadă, el şi-a achiziţionat două palate: palatul Herverstein, construit în 1986, pe care a plătit peste 35 milioane de euro, şi palatul Carl Ludwig, a cărui valoare nu este publică. Printre ultimele proiecte imobiliare ale industriaşului se numără proiectul Oberfeld. El intenţionează să investească peste 50 milioane euro pentru a transforma cazarma Oberfeld din Dachstein într-un hotel de lux, potrivit publicaţiei germane Trend.

  • Capcană în portbagaj: detaliul pe care îl ignori zilnic şi te costă o amendă de 300 de lei

    Din când în când, cei de la Poliţia Rutieră au obiceiul să verifice conducătorii auto dacă au în maşină trusă medicală, extinctor şi triunghiuri reflectorizante. Deşi pare o banalitate, lucrurile se pot complica la un moment dat, deoarece mulţi şoferi nu ştiu că extinctorul şi trusa medicală au termene de valabilitate.

    Majoritatea şoferilor îşi cumpăra trusă, o pun în portbagaj şi speră să nu ajungă să o folosească niciodată.

    „Şi eu am fost oprit de Poliţie şi mi s-au cerut, pe lângă documente şi verifica­rea existenţei Inspecţiei Tehnice Periodice (ITP) să arăt şi trusa de prim-ajutor. Liniştit am scos-o şi le-am arătat-o agenţilor de circulaţie. Dar când au fost verificate mi s-au muiat picioarele. Articolele perisabile, să le spun aşa, aveau termenele de valabilitate depăşite. Aşa că m-am ales cu 5 puncte de penalizare şi o amendă de 300 de lei”, a declarat pentru Glsa.ro, un şofer amator de 54 de ani din Arad. 

    Cititi mai multe pe www.promotor.ro

  • Poliţiştii efectuează percheziţii la firme controlate de Carmen Adamescu. La cât se ridică prejudiciul cauzat

    Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează, la ora transmiterii acestei ştiri, 7 percheziţii, în Bucureşti. Activităţile se desfăşoară la locuinţele mai multor persoane bănuite de cauzarea unui prejudiciu de 43.000.000 de lei, prin delapidare şi evaziune fiscală.

    Potrivit unor surse MEDIAFAX, firmele ar fi controlate de Carmen Adamescu, fosta soţie a lui Dan Adamescu.

    ”La data de 10 octombrie a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 7 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi evaziune fiscală.

    Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite, în virtutea funcţiilor de conducere deţinute în cadrul unei societăţi comerciale având ca obiect principal de activitate <închirierea şi subînchirierea bunurilor proprii>, ar fi încheiat mai multe contracte de management, respectiv de prestări servicii, prelungite sau modificate prin acte adiţionale succesive, cu alte societăţi comerciale controlate direct sau prin intermediari. În baza acestor contracte, s-ar fi efectuat plăţi cu consecinţa prejudicierii societăţii, prin delapidarea acesteia cu sumele plătite în baza facturilor fictive emise de firmele controlate”, precizează IGPR într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro