BusinessMagazin

Tag: politica

  • Tensiuni la PSD. Carmen Dan şi-a depus demisia de la Interne şi acuză motive politice/ Replică scurtă din partea premierului Dăncilă: Este dezinformată

    “Înţeleg că nu intră în discuţie niciun criteriu de neperformanţă. E o decizie politică, iar eu respect deciziile. Am avut o discuţie şi referitoare la presiunea străzii. Nu ne-am deranjat până acum, acum deranjează. Mă aştept să ia act de demisia mea. Demisia e un gest unilateral. Nu sunt emoţionată decât în măsura în care am investit în acest minister şi sper să rămână în topul încrederii ministerul de interne. Plec cu fruntea sus din MAI. Nu am să cer nimic de vreme ce mi-am depus mandatul. Deci nu va fi nevoie să fie un vot”, a declarat Carmen Dan, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional PSD.

    Ministrul demisionar de la Interne i-a urat succes înlocuitorului său.

    “Nu ştiu dacă s-a decis într-un mod cert, însă i-aş ura succes colegului meu, senatorul Moga. Nu am ce să îmi reproşez. Partidul, conducerea partidului este cea care analizează. Pe mine m-a interesat dacă această analiză are la bază criterii de performanţă. Mi-a spus că nu”, a completat Carmen Dan.

    Nicolae Moga este senator de Constanţa în legislaturile 2008-2012, 2012-2016 şi 2016-2020. În a doua legislatură, a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte al Senatului în Biroul Permanent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scenariul economic de coşmar care se conturează în faţa Turcia va arunca ţara într-o criză de nivelul Venezuelei

    Preşedintele Recep Tayyip Erdogan riscă să împingă Turcia spre un colaps economic iminent, similar cu cel din ţările latine conduse autoritar de populişti, potrivit gigantului britanic de investiţii Ashmore Group, citat de Bloomberg.

    În timp ce Turcia are o economie mai diversificată decât Venezuela, care depinde de petrol, ţara condusă de Erdogan urmează aceeaşi reţetă de politici economice riscante care o vor ruina, notează managerul britanic de active cu un portofoliu de 85 miliarde dolari.

    Controlul capitalului, naţionalizarea şi alte politici care împiedică sectorul privat să îşi apere dreptul la proprietate în contextul în care condiţiile macroeconomice se deteriorează par a fi următorii paşi spre care se îndreaptă Turcia dacă va continua în direcţia actuală, consideră Jan Dehn, şeful cercetării în cadrul Ashmore.

    Raportul a venit după ce preşedintele turc Erdogan a răvăşit pieţele săptămâna aceasta, îndepărtându-ş pe guverntorul Murat Cetinkaya de la banca centrală.

    „Problema este că revenirea la politici bune va avea din start cu cost politic ridicat. Cu cât amână mai mult, cu atât mai mare costul, de aceea politicienii care pornesc pe această cale îşi schimbă doar foarte rar cursul şi ajung aproape întotdeauna în criză”, adaugă Dehn.

    Oficialii din Turcia au spus de mai multe ori că nu au planuri de a impune controlul capitalului şi spun că aderă la principiile pieţei libere.

    În continuare, Dehn crede că politicile economie proaste vor începe să îşi ceară costul politic. În locul unor decizii pentru a repara problemele structurale din economie, guvernul va decide să atace simptomele problemei, precum inflaţia, încetinirea creşterii economice, o monedă slabă şi încetinirea investiţilor. Între timp, adevăratele probleme rămân ignorate şi se înrăutăţesc.

    Printre problemele care se vor înrăutăţi se numără politici monetare proaste, intervenţionism ridicat, dobânzi scăzute şi relaţii externe gestionate slab. Guvernul va încerca să învinovăţească alte grupuri în loc să îşi asume greşelile, pentru că funcţionează din punct de vedere politic, însă această abordare îi îngrijorează şi mai mult mai investitori şi pe oamenii de afaceri, consideră şeful echipei de cercetare.

    În contextul în care perspectivele continuă să se deterioreze, Dehn crede că investitorii şi businessurile vor începe să ia măsuri pentru a-şi proteja averile, ceea ce va rezulta în exituri de capital şi scăderea investiţiilor. Apoi, guvernul va începe să învinovăţească sectorul privat pentru performanţa economică slabă a ţării, luând măsuri pentru a-i împiedica să-şi scoată banii din ţară, urmând controlul de capital şi naţionalizarea. Pentru a încheia caracterizarea drumului pe care a intrat Turcia, Ashmore conchide că astfel se ajunge la lipsa de finanţare, lipsa creşterii economice, lipsa perspectivelor pozitive şi începutul crizei.

     

  • Cătălin Rădulescu: Este cutremur in justiţie! Cine a stat în spatele condamnării politice a lui Liviu Dragnea?

    „Este cutremur in justiţie! Fostul judecator al CCR, Petre Lazaroiu, a marturisit in urma cu 5 minute la Antena 3, ca s-au făcut presiuni asupra judecătorilor CCR ,ca sa nu judece conflictul constituţional , in legatura cu ilegalitatea constituirii completurilor specializate de 3 judecători care au judecat fapte de corupţie , pentru ca Liviu Dragnea sa dispară din viaţa politica şi sa intre in puşcărie . Aceasta mărturie este de o gravitate fără margini , şi arată clar ca anumiţi judecători CCR nu s-au prezentat la şedinţa intenţionat , decizia Curţii fiind amânată de 4 ori . Adică , presiunea a fost , pentru ca decizia CCR sa se ia după ce ICCJ il va condamna pe Liviu Dragnea . Incredibil !”, a scris Cătălin Rădulescu, miercuri, pe Facebook.

    Social-democratul a adăugat că asta înseamnă că afirmaţia lui Codrin Ştefănescu, potrivit căreia Liviu Dragnea este un deţinut politic, este adevărată.

    „Deci , iată ca ceea ce a spus Codrin Stefanescu la congresul PSD e adevărat , fostul judecator CCR confirma cu subiect şi predicat ca pe de-o parte Liviu Dragnea a fost condamnat politic , fiind un deţinut politic , iar pe de alta parte , sute de oameni au fost condamnati de completuri de 3 judecători ilegal constituite , fiind nevinovaţi . Doamne Dumnezeule mare ! Astăzi CCR a admis conflictul constituţional şi a decis ca a existat un conflict constituţional între Parlament şi ICCJ , privind constituirea ilegală a completurilor specializate de 3 judecători . De când aşteptăm şi eu şi toti oamenii nevinovaţi aceasta decizie şi câte presiuni au fost făcute, ca decizia CCR sa nu se dea, fiind amânată de 4 ori!”, a completat Rădulescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie – Lars Wiechen, partener coordonator consultanţă financiară, Deloitte România: „Despre liderii din zilele noastre şi cultul CEO-ului“

    Jack Welch şi General Electric. Bill Gates şi Microsoft. Mark Zuckerberg şi Facebook. Atribuim în mod natural succesul unei afaceri de miliarde de dolari, cu sute de mii de angajaţi, unei singure persoane. Îl iubim pe eroul nostru, creatorul care făureşte o companie dintr-o viziune puternică, cu îndrăzneală şi carismă. Stăm pe margine şi aclamăm cu fervoare, pe măsură ce figura mesianică se înalţă pentru a revigora un brand pe moarte.

    Termenul „CEO celebru“ a început să fie folosit la începutul secolului al XX-lea, descriind iniţial baroni industriali precum Henry Ford sau John D. Rockefeller. În ultimii ani, atenţia publicului s-a concentrat din ce în ce mai mult asupra lumii afacerilor, cu figuri emblematice doborâte de scandaluri sau lideri politici carismatici dispărând aproape peste noapte. Carierele au devenit mai maleabile, iar executivii ambiţioşi pot acum să se dezvolte în orice direcţie, de la televiziune, la politică sau chiar sport.

    Mai mult, în epoca actuală a mass-media instante, directorii celebri au devenit tot mai prevalenţi, mai vizibili, iar percepţia şi stima de sine au devenit din ce în ce mai legate de atenţia primită zilnic prin intermediul reţelelor sociale – atenţie, la care şi cei mai mari regi, cuceritori, sau alte figuri proeminente din istorie ar fi putut doar visa. Atenţia autoindusă prin intermediul mass-media provoacă adesea un sentiment nesănătos de grandoare, făcând liderii să se simtă exponenţial mai mari decât poziţia sau capacitatea lor reală. Acest lucru se poate dovedi dăunător, deoarece îi împinge adesea pe oameni într-un complet „divorţ de realitate”.

    Mulţi lideri nu realizează că pun mai multă valoare pe a fi etichetaţi de către ceilalţi ca fiind „extraordinari”, luptând fără încetare pentru a obţine o anumită percepţie de la cei din jur şi pierzând din vedere lucruri de bază, precum faptul că impresia celorlalţi nu se află în sfera noastră de influenţă. În schimb, toată această poleială nu este altceva decât o iluzie, o dorinţă de recunoaştere născută din narcisism, o cale indirectă de a se duela cu propria nesiguranţă. Totuşi, e bine să nu ne scape din vedere că „dintre toate decepţiile, cea mai gravă este auto-dezamăgirea” (Platon).

    Astfel, trebuie să ne asigurăm mai întâi că suntem împăcaţi cu sinele, deoarece adevărata validare vine printr-un dialog onest cu noi înşine, mai degrabă decât din a căuta fără sfârşit o confirmare exterioară. În timp ce lupta continuă pentru menţinerea imaginii de sine poate deveni o misiune extenuantă şi alienantă pentru cei care o duc, oamenii se lasă uşor fermecaţi de imaginea publică şi reputaţia liderilor, adesea asociindu-i cu un personaj mesianic.

    Suntem captivaţi de aparenţe, iar acesta este punctul nostru sensibil. În loc să încercăm să descifrăm caracterul oamenilor, alegem să admirăm, să angajăm şi să lucrăm cu oameni pe baza reputaţiei lor impecabile, a CV-urilor strălucitoare şi a carismei lor debordante, trezindu-ne mai apoi la baza mediocrităţii, suferind de pe seama liderului şovăielnic sau a micromanagerului. Prin urmare, trebuie să depunem eforturi pentru a ne schimba perspectiva, ignorând mitul auto-promovat care înconjoară mulţi lideri şi începând să le măsurăm contribuţia şi să le analizăm calitatea leadershipului prin standarde obiective.

    Longevitatea multor lideri de afaceri este adesea însoţită de o rezistenţă la schimbare, în ciuda faptului că promovează schimbarea intens în discursurile lor publice. Să luăm ca exemplu clasamentul celor mai admiraţi CEO din lumea afacerilor. Cu excepţia câtorva lideri enigmatici, precum Martha Steward, Henry Ford, Steve Jobs sau Bill Gates, care au devenit idoli culturali prin personalităţile lor grandioase sau prin tehnologiile revoluţionare, nu există aproape nicio figură nouă.

    Mulţi CEO ajunşi la statutul de superstar, precum Elon Musk sau Sheryl Sandberg, au subestimat pericolul care vine odată cu acest statut. Reputaţiile construite pe baza reţelelor sociale se pot prăbuşi în urma unui mesaj de pe Twitter sau a unei postări toxice. Faima care atrage atenţia publică transformă un lider într-o ţintă, iar legea consecinţelor nedorite atârnă greu pe umerii CEO-ului aflat în faţa acţionarilor şi angajaţilor.

    Auzim adesea lideri vorbind despre construirea unei moşteniri. Din păcate, mulţi dintre ei nu o fac de dragul continuităţii, ci de dragul glorificării personale. Testul final al unui leadership eminent nu stă în anii de funcţionare a unei companii, ci în creşterea şi selectarea succesorilor care pot conduce compania către succese şi mai mari. Aceasta necesită însă o doză generoasă de modestie, combinată cu o ambiţie aprigă îndreptată în primul rând spre companie, şi nu spre autoglorificare.

    Selectarea unor lideri celebrităţi şi lăsarea în umbră a celor cu adevărat valoroşi este una dintre cele mai dăunătoare tendinţe din istoria modernă. Sam Walton (Walmart), David Maxwell (Fannie Mae), Darwin Smith (Kimberly Clark) sau Bill Allen (Boeing) nu au acoperit în mod constant paginile ziarelor, dar au creat moşteniri nepreţuite pentru companiile lor. Ceea ce i-a diferenţiat de liderii celebri a fost un ataşament profund legat de scopul lor real şi devotamentul faţă de adevărata lor activitate, nepăsându-le câtuşi de puţin de imaginea lor publică.

    O caracteristică comună a multor lideri este un puternic impuls de a dobândi cât mai multă putere aparentă, pentru a umple golul de putere reală pe care nu o au, însă de care un CEO celebru nu se poate bucura din cauza unui consiliu de administraţie disparat, a unui consiliu de supraveghere solicitant sau a unor acţionari prea exigenţi. Este interesant de observat însă că liderii care au cu adevărat putere evită în mod deliberat atenţia publică. Laurence Fink, CEO al BlackRock, cel mai mare fond de investiţii din lume, care administrează active de peste 6.000 de miliarde de dolari, este probabil cel mai influent CEO al lumii capitaliste de astăzi. Deşi ministerele de finanţe, băncile centrale, fondurile de pensii ale autorităţilor de reglementare şi cele mai mari companii din lume se consultă cu el înaintea deciziilor importante, el este cunoscut mai mult cercurilor de pe Wall Street şi într-o mică măsură publicului larg.

    Ca lideri de afaceri, este esenţial să cultivăm un mediu în care se pune preţ pe colaborare şi substanţă, în locul celui bazat pe competiţie şi glorie, împreună cu stabilirea unui ţel cu adevărat important, cu mult peste aplauzele şi laudele celorlalţi. Dacă nu ne aflăm într-o poziţie de conducere, sarcina noastră este să înţelegem ceea ce vedem. Lumea, aşa cum este portretizată astăzi, nu reprezintă lumea reală, iar oamenii pe care îi idolatrizăm pe baza apariţiilor lor publice sunt de multe ori idoli de carton care vor cădea la prima briză.

    Este de datoria noastră să ne disciplinăm pe noi înşine pentru a vedea dincolo de faţada pe care o afişează cei din jur şi de a căuta să identificăm profunzimea caracterului şi competenţa. Mai mult, trebuie să depunem efort, să adoptăm cooperarea şi integritatea în viaţa noastră de zi cu zi, căci fără acestea este imposibil să creăm o moştenire de durată.

  • Impasul politic dintre Bruxelles şi Berna care dă dureri de cap investitorilor din Europa

    Traderii din Europa nu mai au voie de astăzi să tranzacţioneze acţiunile a sute de companii elveţiene, din cauza unui impas politic între Uniunea Europeană şi Elveţia, pe care cele două părţi nu au reuşit să îl negocieze până acum.

    Potrivit CNBC, oficialii elveţieni au impus o interdicţie pentru bursele şi traderii din Europa cu privire la acţiunile elveţiene, după ce Comisia Europeană şi statul elveţian nu au reuşit să se înţeleagă asupra prelungirii statutului de „echivalare” la nivelul pieţelor de acţiuni.

    Elveţia şi Uniunea Europeană se află într-o dispută cu privire la înţelegerea pe termen lung în ce priveşte finanţele, imigraţia şi comerţul dintre cele două părţi, în contextul în care Elveţia nu face parte din blocul european.

    Acordul de echivalare la nivelul pieţelor bursiere emis de Uniunea Europeană pentru Elveţia a expirat la finalul săptămânii trecută. Bursa din Londra (London Stock Exchange) a explicat încă de miercuri că dacă cele două părţi nu ajung la un acord, exista „posibilitatea ca autorităţile să elimine recunoaşterea care permite operatorilor bursieri din UE să tranzacţioneze instrumente elveţiene”.

    În ultimii ani, Uniunea Europeană a încercat să consolideze şi să implementeze peste 120 de tratate bilaterale între blocul european şi Elveţia care stabilesc o serie de angajamente politicie într-un singur acord – scopul acordului este de a asigura cooperarea elveţienilor pe angajamente ale structurii europene precum imigraţia, în timp ce Elveţia şi-a putut păstra accesul la piaţa UE.

    Astfel, tranzacţionarea unor companii elveţiene importante, precum UBS, Nestle şi Novartis, va putea fi efectuată doar pe bursa din Zurich. Pedepsele pentru a continua tranzacţionarea în afara acestui acord ajung şi pâjnă la trei ani de închisoare.  

     

  • Povestea cu final nefericit a lui Lajos Simicska, eminenţa cenuşie din spatele succesului lui Viktor Orbán

    Împreună, Viktor Orbán şi Lajos Simicska au remodelat peisajul politic şi economia Ungariei, creând ceea ce Orbán a numit mai târziu un „stat iliberal“. Acest nou sistem, construit pe capturarea instituţiilor statului şi pe corupţie neîngrădită, va întări moştenirea lăsată de Orbán în politica maghiară zeci de ani de-acum încolo, scrie Rényi Pál Dániel într-o analiză publicată pe portalul de ştiri 444.hu despre cum au ajuns la putere premierul Ungariei, Viktor Orbán, şi partidul său, Fidesz. Această poveste de loialitate şi trădare îl are ca personaj principal pe Lajos Simicska, arhitectul-şef al acestui sistem. În Gazdagret, una dintre numeroasele suburbii ale Budapestei, există o casă aflată la doar câţiva paşi distanţă de autostrada care duce spre Austria. Situată într-un cartier modest, casa în sine nu iese cu nimic în evidenţă. A fost construită cândva în anii 1970. Tipic, geamurile din faţă sunt acoperite cu perdele pentru a bloca vederea de pe şosea. Însă în ultimul deceniu, această casă aparent obişnuită a jucat un rol esenţial în modelarea viitorului Ungariei. După ce Viktor Orbán şi partidul său au câştigat majoritatea parlamentară în 2010 şi au început transformarea Ungariei, cele mai importante decizii politice şi de afaceri ale ţării au fost luate între zidurile acestei case cu două etaje.
    Până în 2014, casa din strada Radóc numarul 8 a găzduit întâlniri ale celor mai bogaţi şi mai influenţi oameni din Ungaria – miliardari, miniştri, secretari de stat şi oficiali de partid de nivel înalt. În weekenduri, vederea dubelor Audi şi Volkswagen, cu numere ale vreunei instituţii de stat, blocând strada îngustă nu era ceva neobişnuit. Oaspeţii – cum ar fi János Lázár, fostul lider al grupului parlamentar Fidesz, care mai târziu a devenit şeful de cabinet al primului-ministru, şi Antal Rogán, ministrul responsabil de comunicarea guvernamentală – de multe ori trebuia să aştepte câteva ore până să îl întâlnească pe stăpânul casei. Vizitatorii trebuia să-şi lase telefoanele la intrare şi erau obligaţi să treacă prin detectoare de metale.
    Casa nu a fost niciodată o locaţie oficială guvernamentală, dar a fost un loc în care s-au luat decizii importante: ce firmă de construcţii austriacă, germană sau maghiară va câştiga achiziţii publice, cine va primi contracte de publicitate de la stat şi chiar şi decizii privind numirile în funcţii publice. Casa i-a aparţinut lui Lajos Simicska, primul trezorier al Fidesz. 
    Timp de zeci de ani, Simicska a fost cea mai influentă şi temută persoană din culisele financiare din Ungaria, eminenţa cenuşie a politicilor maghiare. Victoria Fidesz din 2010 l-a făcut rapid cel mai puternic jucător politic şi financiar din Ungaria.
    Până în 2014, Simicska şi Orbán au condus Ungaria împreună. Aceşti doi bărbaţi au construit fundaţia unui stat modern monopartid. Orbán se asigura că primesc voturi şi conducea în politică, în timp ce Simicska oferea ajutor financiar şi economic. După ce Fidesz a câştigat majoritatea parlamentară pentru a doua oară, în 2014, relaţia dintre cei doi s-a stricat până la nivelul la care nimic nu mai putea fi reparat. Orbán a decis că trebuie să-l scoată pe Simicska din peisaj. Ultimii trei ani din politica maghiară au fost despre războiul lor. Începând cu mijlocul anilor ’90, Simicska şi Orbán au început să construiască un sistem precis, bazat pe finanţarea partidelor corupte folosind o reţea obscură de companii, proiectată să transfere fonduri publice în mâini private. Simicska a fost creierul din spatele pactelor de coaliţie infame, al înţelegerilor secrete de formare a cartelurilor politice şi a afacerilor oculte dintre Fidesz şi MSZP, succesorul partidului comunist, pentru împărţirea contractelor cu statul.
    Rolul esenţial al lui Simicska în victoria Fidesz din 2010 este incontestabil. Între anii 2010 şi 2014, el a controlat, practic, agenda legislativă prin proiectele depuse de membrii individuali ai parlamentului. De-a lungul anilor, companiile sale de construcţii şi mass-media au generat un profit de peste 35 de milioane de euro. Conflictul neaşteptat, dar inevitabil, dintre Orbán şi Simicska a venit în lunile de după alegerile din 2014. Insultat şi trădat, Simicska a promis răzbunarea împotriva premierului şi le-a spus prietenilor şi patronilor că îl va doborî pe Orbán. Dar eforturile sale de trei ani au eşuat atunci când Fidesz a câştigat pentru  treia oară alegerile naţionale, în 2018. Simicska avea să piardă tot.
    Simicska şi Orbán au studiat la aceeaşi liceu din fosta capitală medievală Székesfehérvár. Armata au făcut-o tot împreună, după care s-au dus la acelaşi colegiu special, Colegiul Bibó István din cadrul Facultăţii de Drept ELTE, unde Fidesz a fost înfiinţat în 1988. Acolo au fost studenţi şi preşedintele parlamentului László Kövér, şi preşedintele ţării János Áder, dar şi alţi oficiali ai viitorului Fidesz. Într-un interviu din tinereţe, Orbán l-a descris pe Simicska ca fiind cea mai strălucită minte a Fidesz. Lajos, un student foarte capabil, dar rebel şi impulsiv, a fost exmatriculat din liceu. În timpul facultăţii, el era celebru pentru capacitatea sa de a bea cantităţi impresionante de alcool. În ciuda faptului că nu au jucat fotbal împreună, Lajos a influenţat profund abordarea lui Orbán faţă de politică. Simicska nu a fost niciodată popular printre cei care au condus Fidesz, partid în care legăturile care unesc eşaloanele superioare au fost făurite pe terenul de fotbal. Participarea sa la procesul de luare a deciziilor a avut loc prin intermediul lui Orbán. Orbán a crescut în Alcsútdoboz, un sat de 1.500 de locuitori în Ungaria rurală. Tatăl sau, Győző Orbán, a fost membru al Partidului Comunist, iar Viktor a fost membru al Ligii Tinerilor Comunişti. Simicska însă a fost puternic influenţată de sentimentele anticomuniste ale părinţilor săi.
    Prietenia lor s-a adâncit în anii de armată, unde ambii au fost sancţionaţi disciplinar: Orbán pentru că a urmărit meciurile din Cupa Mondială din 1982 şi Simicska pentru că a făcut comentarii contra partidului. Atunci, declaraţiile anticomuniste ale lui Simicska i-au lăsat o impresie profundă lui Orbán. În primele zile ale lui Fidesz, politicile partidului au fost formate de două grupuri. Simicska (şi oameni care gândeau ca el) vedeau în partid o investiţie pentru a-şi realiza ambiţiile de îmbogăţire şi putere. Alţii, cum ar fi János Áder şi László Kövér, au avut viziuni mai politice, punând pe piedestal „revoluţionarii“ imperiului austro-ungar. Orbán a înţeles importanţa ambelor abordări. Partidului tânăr avea să-i fie uşor, pentru că trebuia să înfrunte partidul socialist, care avea deja o reţea solidă de active imobiliare, funcţionari şi legături. Orbán şi Simicska au realizat că partidului îi trebuia o bază financiară.
    Anii următori s-ar dovedi a fi vitali pentru Fidesz. După primele alegeri libere ale celei de-a treia republici Ungare, Fidesz a obţinut 9% din voturi şi a intrat în parlament, dar era doar a doua forţă liberală după SZDSZ, Alianţa Democraţilor Liberi. Înţelegând oferta excesivă de partide de stânga, Orbán şi Simicska au decis să aducă Fidesz la mijloc.
    Simicska a lucrat iniţial pentru Fidesz în calitate de consilier juridic. El era relativ necunoscut publicului larg când Orbán i-a cerut ulterior să devină trezorierul Fidesz. În secret, Simicska a negociat un acord cu Forumul Democrat Maghiar (MDF), partidul conservator de guvernământ. Ca parte a acestei înţelegeri, a fost introdus un proiect de lege pentru a oferi partidelor nou formate proprietăţi imobiliare pe care le-ar putea vinde mai târziu. Proiectul de lege a fost justificat prin faptul că partidul socialist maghiar avea un „avantaj competitiv“ faţă de partidele mai noi.
    Principalii beneficiari ai proiectului de lege au fost MDF şi Fidesz. Ambele au primit câte o jumătate de clădire ca sediu de partid. Ulterior, imobilul a fost vândut pentru echivalentul a 3 milioane de euro. Cu bani în mână, Simicska avea acum resursele necesare pentru a construi o reţea de companii care să pună bazele imperiului de afaceri al Fidesz. La începutul anilor ’90, echipa Orbán-Simicska a făcut tot ce-i stătea în putere pentru a consolida financiar Fidesz şi pentru a construi o infrastructură de partid. Această atitudine de jaf i-a îndepărtat pe alegătorii de stânga şi pe liberali, dar a arătat clar că Orbán şi Simicska erau singurii care înţelegeau politica modernă din Ungaria. După un scandal imobiliar izbucnit în presă, cei doi au lucrat la stabilirea propriului imperiu mediatic.
    În 1994, Simicska a preluat controlul Mahir, o companie de publicitate valoroasă de stat, printr-o procedură de achiziţii publice. De asemenea, el a obţinut controlul asupra Hirlapkiadó, una dintre cele mai mari companii de edituri din Ungaria, care deţinea drepturile de publicare a unui ziar maghiar important. Simicska a format o alianţă cu Gábor Liszkay, pe atunci CEO al Hirlapkiadó, pentru a obţine drepturile de publicare ale companiei pe cinci ani.
    Operaţiunile lui Simicska aproape că au distrus Fidesz. În ciuda succesului iniţial după tranziţia democratică a Ungariei, popularitatea partidului a scăzut la un nivel istoric. Fidesz a obţinut doar 7% din voturi în alegerile din ’94, puţin peste pragul de intrare în parlament. Gábor Fodor, unul dintre fondatori, a plecat să continue politica liberală la SZDSZ, la fel ca István Hegedűs şi Zsuzsa Szelényi. Însă Orbán a avut încredere în planurile directorului său financiar.
    Simicska, care nu era popular printre membrii de bază ai Fidesz, a căutat întotdeauna aliaţi. El l-a invitat pe Szilárd Kövér, fratele unui dintre liderii Fidesz László Kövér, să intre în boardul Mahir. În ciuda faptului că şi-a făcut o mulţime de adversari cu afacerile sale dubioase, cu această mişcare, Simicska l-a adus de partea sa pe László Kövér, unul dintre cei mai importanţi confidenţi ai lui Orbán.
    După cum revista maghiară Élet és Irodalom a descoperit cinci ani mai târziu, echivalentul a aproximativ 3 milioane de euro obţinuţi prin afacerea cu sediile centrale s-au dus într-o companie minieră controlată anterior de tatăl lui Orbán. Cu ideologul-şef László Kövér implicat în afacere, nimeni nu a îndrăznit să critice nimic. Simicska a fost protejat de oficialii Fidesz la nivel înalt. În 1994, Orbán şi Simicska au preluat controlul asupra finanţelor partidului şi şi-au consolidat complet puterea.
    Din 1994, Orbán a fost ocupat cu realizarea transformării conservatoare a partidului. Principalul partid liberal, SZDSZ, a format coaliţie cu MSZP, partidul de guvernământ. Pentru a se repoziţiona, Fidesz s-a concentrat asupra ocupării dreptei politice după declinul Forumului Democrat Maghiar. În timp ce Orbán făcea turul ţării, împărtăşind noile sale idei, Simicska a început să construiască finanţele şi mijloacele de propagandă ale partidului.
    Între 1995 şi 1997, Simicska şi colegii săi au vândut 16 societăţi unor persoane care nu existau. Cu ajutorul acestor companii fantomă, ei au evitat plata a 1 milion de euro în impozite, făcând disponibile fonduri pentru înfiinţarea primului cotidian al  Fidesz, Napi Magyarország.
    Datorită dedicării şi muncii lui Orbán, Fidesz a câştigat alegerile generale din 1998. Simicska a lucrat la extinderea canalelor de publicitate ale partidului. Un confident de-ai săi a fost numit director al Postabank, o bancă de stat, care a achiziţionat imediat drepturile de publicare a Magyar Nemzet, cel mai mare cotidian. Ei au plătit echivalentul a 3.000 de euro pentru a finaliza tranzacţia. Folosind bani din fondurile private ale partidului, au fondat şi o nouă revistă, Heti Válasz.
    Doi confidenţi de-ai lui Simicska au fost invitaţi să conducă Magyar Nemzet: prietenul de colegiu şi avocatul Tibor Győri şi Gábor Liszkay. Cei mai mari 10 clienţi ai lor au fost toţi companii de stat, cu compania de jocuri de noroc deţinută de statul Szerencsejáték Zrt. şi cabinetul primului-ministru fiind facturate pentru mai mult de 1 milion de euro pentru publicitate.
    Veţi putea citi a doua parte a poveştii lui Lajos Simicska în următoarea ediţie a revistei. 

  • După ce a fost demis de Dăncilă pentru declaraţiile publice legate de reorganizarea Guvernului şi a bugetarilor, Remus Borza renunţă. “La anul mă las, în politică au carieră amantele şi hoţii”

    În politică au carieră amantele şi hoţii, a declarat marţi fostul consilier guvernamental Remus Borza, care a admis, într-o discuţie televizată despre culisele demiterii sale, că s-ar putea lăsa de politică.

    Borza spune că declaraţiile sale despre aparatul bugetar au fost o surpriză neplăcută pentru premier şi de aici decizia demierii. El a precizat că s-a întâlnit de trei ori ce premierul Viorica Dăncilă, căreia i-a prezentat, atuinci când i s-a propus postul, viziunea sa despre reformă şi despre problemele economice ale ţării, nevoia de prioritizare a investiţiilor în infrastructură, de alocări pentru cercetare şi inovare, precum şi pentru turism. „Avem nevoie de creştere organică, pe producţie şi pe export, dar din păcate am pus la pământ 7.500 de fabrici”, a declarat Remus Borza la Realitatea TV.

    Borza spune că nu a vorbit despre concedieri în aparatul bugetar. „Îi putem plăti pe toţi, dar trebuie să îi punem să livreze, este nevoie de creşterea calităţii muncii în aparatul bugetar”, a spus Borza, care a evidenţiat faptul că Guvernul Năstase a lucrat cu 800.000 de bugetari, iar în prezent sunt 1,4 milioane. „Statul plăteşte mult şi cere puţin, avem nevoie de criterii de competenţă. Indiferent de guvernare, aparatul bugetar a crescut, caracterizat de clientelism politic şi de mediocritate”, a spus Borza.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Populismul, cel mai mare pericol la adresa dezvoltării economice?

    „Cred că, în mare vorbind, o Europă puternică şi sănătoasă este cea mai importantă nevoie pentru România. Ţările din Europa Centrală şi de Est sunt din ce în ce mai convergente cu restul Uniunii Europene. Acest proces funcţionează şi este foarte ciudat faptul că oameni precum Viktor Orbán din Ungaria atacă Uniunea Europeană, pentru că Ungaria, fără Uniunea Europeană, nu ar avea un succes economic”, crede Jeffrey Sachs, economist de talie mondială şi profesor al Universităţii Columbia, SUA. Nici România nu ar avea un succes economic, spune el, adăugând că „Uniunea Europeană este cel mai bun instrument pentru ceea ce noi numim convergenţă economică, adică de a reduce decalajele în ceea ce priveşte veniturile”.

    Sachs a absolvit cursurile Universităţii Harvard, unde a şi predat timp de 20 de ani. El este considerat de publicaţia The Economist ca fiind unul dintre cei mai influenţi trei economişti ai lumii, iar New York Times l-a numit „probabil cel mai important economist din lume”. Cu prilejul participării la evenimentul Astana Economic Forum din Nur-Sultan, Kazahstan, el a acordat un interviu BUSINESS Magazin şi ZF, în care a răspuns întrebărilor legate de provocările economice din regiunea Europei Centrale şi de Est, dar şi la nivel mondial.

    Părerea economistului este că politica naţionalistă a unor ţări europene este de neînţeles în contextul în care acestea nu ar fi fost performante din punct de vedere economic fără apartenenţa la UE, în special ţările din regiunea noastră.

    „Foarte multe ţări din Europa Centrală şi de Est, chiar şi Polonia, au devenit foarte naţionaliste. Până şi antieuropene, dar aceasta este o poziţie ridicolă. Pot spune, cu ceva cunoştinţe personale, pentru că acum 30 de ani am fost consilier al mişcării Solidaritatea din Polonia, şi în acea vreme ei înţelegeau perfect că întoarcerea către Europa este cheia, care a funcţionat pentru Polonia, dar mai apoi vine acest naţionalism care este foarte extrem şi dăunător pentru ţările în care se manifestă.” Pericolul populismului, care s-ar putea traduce şi în protecţionism, nu este numai la nivel economic, ci şi o ameninţare la adresa păcii. Economistul a făcut în cadrul interviului o referire şi la fapul că Europa ar trebui să înveţe din istoria celui de-al Doilea Război Mondial ce înseamnă pericolul naţionalist.

    Problema pe care o înfruntăm acum, în toată lumea: naţionalismul american, naţionalismul polonez, naţionalismul maghiar sau italian, este o politică nesănătoasă şi, mai ales, autodistructivă. „Europa ar trebui să ştie din istorie cât de periculos este. Ar trebui să le spunem: «Trump, nu mai diviza lumea! Orbán, nu mai diviza lumea! Salvini, nu mai diviza lumea!», pentru că avem nevoie de cooperare, ca o cheie pentru dezvoltare economică şi pentru pace. Aceasta este cea mai mare provocare pe care o avem în acest moment. Oamenii se sperie foarte uşor, iar acest naţionalism asta face: sperie lumea. Avem nevoie să înţelegem că demagogia este extrem de periculoasă.” Sachs mai spune că economia mondială rămâne vulnerabilă în faţa unui şoc financiar şi că actorii din această zonă nu au învăţat din greşelile trecutului. Potrivit lui, o criză economică de anvergura celei din 2008 ar putea lovi oricând, iar vulnerabilităţile au rămas aceleaşi ca acum 11 ani: acordarea de credite neperformante şi investiţiile speculative.

    „Economia globală este interconectată şi vulnerabilă la şocuri financiare. Am avut în ultimii 25 de ani două şocuri puternice: unul în 1997, criza financiară asiatică, iar apoi am avut criza financiară din 2008, care a fost la nivel global. De unde vin aceste crize financiare? De la subreglementarea capitalului global. Din cauză că avem un sistem financiar global interconectat. În termeni de lichiditate făcută uşor, se acordă foarte multe credite neperformante. Panica creează o imensă instabilitate.” Sachs mai crede că evitarea sau atenuarea unei crize se poate face printr-o reglementare mai eficientă a pieţelor mondiale de capital şi prin investiţii sustenabile, pe termen lung.

    Am putea asista însă la un nou episod similar cu cel din 2008? „Sigur că s-ar putea, din cauză că nu avem o protecţie bună împotriva unui astfel de fenomen. Nu am reglementat eficient pieţele internaţionale de capital şi avem foarte multe credite acordate uşor şi o gândire pe termen scurt a unor persoane iresponsabile”, opinează economistul. „Acesta este motivul pentru care economia globală rămâne vulnerabilă. Crizele nu sunt atât de uşor de prevăzut. Prostia este uşor de prevăzut, dar nu este uşor de prevăzut ce fel de prostie va aduce o criză. Ar trebui să avem mai multă grijă. Un mod de a fi mai prudent este să se mai diminueze fenomenul investiţiilor speculative şi să crească investiţiile pe termen lung.”

    Tensiunile comerciale la nivel mondial nu par în acest moment să se atenueze, ba din contră. Jeffrey Sachs este de părere că acţiunile întreprinse de administraţia Trump împotriva Chinei sunt un efect al unei reacţii impulsive, suţinute doar de câţiva oameni.

    „Nu cred că vorbim de un război comercial, ci mai degrabă este vorba de o plângere a SUA în privinţa faptului că economia chinezească este atât de performantă, este mai degrabă o reacţie nervoasă. Este o politică îndrumată greşit şi doar câteva persoane susţin aceste politici. Acestea nu sunt susţinute de către publicul larg, este foarte multă confuzie. Sper ca guvernele din lume să spună SUA: «Calmaţi-vă, nu vrem să avem un alt Război Rece, nu vrem o lume divizată, acestea sunt doar idei proaste!».”

    China a iniţiat One Road One Belt Initiative, un proiect care ar urma să facă conexiuni de infrastructură de transport în Asia şi Europa, atât maritime, cât şi rutiere. Iniţiativa a fost poreclită Noul Drum al Mătăsii, iar România ar putea avea de câştigat, portul Constanţa având posibilitatea să fie principala poartă de acces a produselor asiatice pe pieţele europene şi invers. Sachs salută această iniţiativă şi critică atitudinea SUA sau a altor ţări care se opun proiectului.

    „Aşadar, care este problema cu această iniţiativă? Una este, ca de obicei, că SUA spun să nu facem asta. Este o greşeală să vezi problema infrastructurii de transport ca un joc politic în loc de un cadru pentru cooperare.” Prin urmare, crede Jeffrey Sachs, Europa ar trebui să se alăture iniţiativei. A doua problemă identificată de el este că aceasta ar trebui să fie o iniţiativă de dezvoltare sustenabilă. „China finanţează foarte multe centrale pe cărbune, iar această iniţiativă nu este sustenabilă. Aceasta va fi un dezastru, nu un succes, dacă nu este însoţită de sustenabilitate din punctul de vedere al protejării mediului.”

    În cadrul interviului, economistul a abordat şi problema schimbărilor climatice ca o adevărată ameninţare la dezvoltarea sustenabilă mondială. El este de părere că politicile, fie ele şi economice, sunt făcute greşit în acest moment la nivel mondial şi că factorii de decizie ar trebui să se concentreze pe problemele viitorului. „Economia este construită pentru profituri pe termen scurt şi pentru lăcomia companiilor existente, nu pentru viitorul de care avem nevoie. Politicienii sunt în general mai mult preocupaţi de a rămâne la putere decât de viitorul peste 10, 20 sau 30 de ani. De aceea, când întrebi persoanele tinere despre cele mai mari probleme, o să menţioneze, în primul rând, schimbările climatice. Este o problemă cu sistemul actual politic şi economic, nu se aliniază cu nevoile omului.”

    Obiectivele de dezvoltare sustenabilă stabilite în acordul climatic de la Paris ar trebui urmărite cu mai mult interes decât, de exemplu, raporturile cu evoluţia trimestrială a PIB, mai spune Sachs.

    „De exemplu, (politicile – n. red.) favorizează folosirea combustibililor fosili în dauna energiei verzi. Este o provocare: cum putem face să aliniem sistemul politic şi economic cu adevăratele nevoi ale omului? De aceea am introdus obiective ale unei dezvoltări sustenabile: educaţia, sănătatea, apa curată, aerul curat, climatul sigur, conservarea biodiversităţii, acestea sunt lucrurile importante. Sunt mai importante decât statisticile trimestriale privind PIB, mai importante decât realegerea unui politician.”

    Pentru a atinge obiectivele stabilite de acordul climatic de la Paris este nevoie ca folosirea combustibililor fosili să fie eliminată integral în aproape toate sectoarele. Sachs trage un semnal de alarmă în această privinţă, spunând că se investeşte masiv în combustibili fosili şi investiţiile în energie verde scad la nivel global. „Întrebarea este dacă ne atingem obiectivele de dezvoltare sustenabilă, iar răspunsul este nu. Ţările europene, în special cele din nordul Europei, sunt cel mai aproape de a atinge aceste obiective, dar încă nu le-au atins şi, cu siguranţă, la nivel mondial nu se ating aceste obiective setate la acordul climatic de la Paris”, explică Jeffrey Sachs.

    Pentru a atinge aceste obiective, adaugă el, avem nevoie să încetăm să folosim în aproape toate domeniile combustibilul fosil până în 2050. „În schimb, continuăm să investim masiv în combustibili fosili, iar investiţiile în energie regenerabilă au scăzut din nou, potrivit celor mai recente date ale Agenţiei Internaţionale a Energiei. Motivul este că toate ţările care produc foarte mult combustibil fosil continuă să dezvolte această ramură, chiar şi o ţară precum Canada. Aici greşim.”

  • Reacţia lui Iohannis după declanşarea crizei din Republica Moldova

    „Stabilitatea Republicii Moldova este esenţială pentru continuarea parcursului european al acestui stat, care s-a angajat să ducă la îndeplinire un amplu proces de reforme, inclusiv în ceea ce priveşte statul de drept şi buna guvernare, în conformitate cu angajamentul său faţă de Uniunea Europeană, în baza Acordului de Asociere. Această situaţie de criză poate fi rezolvată în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova doar prin dialogul responsabil al tuturor forţelor politice, care trebuie să manifeste calm şi reţinere în această perioadă şi să acorde astfel prioritate stabilităţii politice a ţării”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

    Pavel Filip, care a preluat funcţia de preşedinte interimar al Rep. Moldova, după suspendarea lui Igor Dodon a semnat decretul de organizare a alegerilor anticipate în data de 6 septembrie.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Revoluţie pe YouTube: Platforma anunţă că va elimina mii de conturi

    YouTube anunţă că va şterge mii de conturi după ce şi-a înăsprit politica şi a interzis „suprematiştii”, adepţii teoriei conspiraţiei şi alte conturi nocive, potrivit unui anunţ al companiei citat de The Independent.

    Decizia a fost făcută după o reevaluare masivă a regulilor platformei cu privire la conţinutul care promovează ură, transmite YouTube.

    În timp ce politica platformei a fost constant de a respinge conţinutul ce propagă discursul urii, site-ul a permis anumite conţinuturi să rămână în continuare – precum unele videoclipuri ce promovează ideologia nazistă sau conspiraţioniştii care susţin că tragedia din 11 septembrie nu a avut loc.

    Astfel de videoclipuri, precum şi alte conţinuturi ale suprematiştilor vor fi interzise oficial de acum înainte.

    „Astăzi facem încă un pas înainte cu polticile noastre legate de discursul urii interzicând în mod clar conţinuturile ce susţin că un grup social ar fi superior altuia doar pentru a justifica discriminarea, separarea şi excluderea, folosind considerente legate de vârstă, gen, rasă, castă, religie sau orientare sexuală”, transmit oficialii companiei într-o postare pe blog.

    YouTube face parte din Google, care este deţinut de Alphabet, unul dintre cele mai mari conglomerate americane alături de Apple, Amazon şi Microsoft.