Mai întâi viramentele la Pilonul II au bătut pasul pe loc, la 5,1%, în loc să crească, conform unui calendar stabilit. 6,8 milioane de români au contribuit, din 2008 încoace, la Pilonul II. La începutul acestui an viramentele s-au diminuat; guvernanţii dădeau asigurări că banii care ajung în conturile de pensii nu sunt mai puţini, pentru că, de fapt, a crescut baza la care se aplică procentul. Povestea e mai lungă, iar un episod a avut loc anul trecut, când Raluca Ţintoiu, CEO al NN Pensii, cel mai mare fond de pensii privat din România, a avertizat clienţii fondului că se pregăteşte naţionalizarea pensiilor. Reacţia politicului a fost virulentă, dezminţind ideea; Raluca Ţintoiu a fost aspru pedepsită. Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a retras autorizaţia de director general al NN şi a amendat-o cu 100.000 de lei.
Acum se vorbeşte despre sistarea totală a viramentelor începând cu 1 iulie şi despre opţionalitatea Pilonului II, un scenariu prin care oamenii ar urma să fie puşi să aleagă dacă vor doar pensie publică sau şi pensie privată obligatorie. Nu se ştie ce se va întâmpla cu banii noştri, acumulaţi până acum în pensiile care ar deveni astfel facultative, cot la cot cu Pilonul III, desi au fost în ultimii 10 ani şi încă sunt – nu se ştie pentru cât timp – obligatorii. Opoziţia a avertizat din nou că astfel se pregăteşte naţionalizarea pensiilor. Ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, dă dezminţiri. Deja vu?
Poate guvernul se hotărăşte că, de fapt, noi nu avem nevoie deloc de pensii private. Sau, mai bine: nu ne mai trebuie deloc pensii.
Promisiunile electorale fără acoperire şi măririle de salarii, de pensii şi alte decizii la fel de inspirate au provocat o veritabilă groapă a Marianelor în bugetul de stat. Ce e de făcut? Trebuie să scoată bani din pământ, din iarbă verde.
Premierul Viorica Dăncilă declara recent că până la sfârşitul anului vrea ca noul cadru legislativ privind Pilonul II de pensii să fie adoptat, ea afirmând că „nicio persoană nu va avea pensia diminuată de la stat dacă contribuie la Pilonul II de pensii”. Ce poate însemna această declaraţie?
Ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat şi el că beneficiarii sistemului de pensii publice administrate privat Pilon II îşi vor putea transfera fondurile către sistemul public de pensii Pilon I printr-un mecanism care „va fi clarificat în prima jumătate a acestui an”. Nu ştiu ce om ar putea face un astfel de act de donaţie pentru a acoperi găurile făcute de PSD.
Un CEO de multinaţională mi-a povestit, la un moment dat, că încă din prima lui lună de muncă a avut clară ideea şi imaginea economisirii pentru pensie. E drept, e vorba despre o multinaţională şi despre un loc de muncă în Franţa – o ţară în care drepturile sunt înţelese şi reclamate la scară largă.
Lucrurile sunt mult diferite în România. Guvernul pare să îşi pregătească terenul pentru a băga – din nou şi adânc – mâna în buzunarul românilor. Reacţia populaţiei este absolut nulă. Românii nici măcar nu s-au sinchisit să citească despre ce înseamnă acest lucru. Le pasă mai mult de subiecte cum ar fi rezultatele la meciuri sau că „Tataee pleacă definitiv din ţară”. Economiştii au avertizat că premierului „i-a ieşit pe gură un porumbel voiajor” atunci când a promis că pensiile nu vor scădea. Câţi ne-am întrebat despre ce pensii vorbeşte ea? Despre cele speciale, care se plătesc în prezent? Sau despre pensiile celor care muncim acum dar nu vom vedea de la stat decât mărunţiş, în cazul în care avem noroc? Niciunul dintre angajaţii realişti, preocupaţi de situaţia lor la pensie, nu se poate baza pe pensia de la stat. Trebuie să găsească metode de investiţii, de economisire, să facă planuri pe termen lung în aşa fel încât să spere să nu vom trăi aceleaşi umilinţe ca bunicii sau părinţii noştri.
Un sondaj Standard & Poor’s a plasat România pe ultimul loc în Uniunea Europeană in materie de cunoştinţe financiare. Pentru că rata de alfabetizare financiară a românilor este de doar 22%, cu mult în urmă faţă de liderii acestui clasament, adică ţările nordice Suedia, Danemarca şi Norvegia care au o rată de 71%.
Milenialii sunt îngrijoraţi în legătură cu economiile, dar în acelaşi timp cheltuiesc mai mulţi bani pe cafea decât economisesc pentru pensie, arată informaţiile unui sondaj realizat de Acorns, aplicaţie de investiţii, la care au răspuns peste 1.900 de tineri din mai multe ţări europene.
Un alt studiu, realizat pentru Vodafone de compania de cercetare de piaţă YouGov în 15 ţări, între care şi România, arată că tinerii români sunt cei mai optimişti dintre cei care au participat la studiu în ceea ce priveşte aşteptările în privinţa calităţii vieţii: doar 10% dintre tinerii români sunt de părere că nu îşi vor permite o calitate a vieţii la fel de bună ca generaţia părinţilor lor. Spre comparaţie, alte naţii, mai cu seamă din ţările dezvoltate, sunt mult mai pesimiste din acest punct de vedere: peste o treime (36%) din britanici, aproape un sfert (23%) dintre tinerii din Noua Zeelandă sau Ungaria, 20% dintre greci, 18% dintre italieni. Fireşte, pentru că în niciuna din celelalte ţări nivelul de trai nu este la fel de scăzut ca în România.
Pensionarii „lor” călătoresc, în timp ce „ai noştri” se încghesuie să stea la rând la medicul de familie ca să ia medicamentele gratuite care să le uşureze suferinţele. Ai „lor” au tot soiul de activităţi sociale, în vreme ce pentru ai noştri mersul la băi, la tratamente, este un lux.
În urmă cu 15 ani, când mama mea a ieşit la pensie, cu penalizare, e drept, pentru că mai avea doi ani până la împlinirea vârstei legale de pensionare (vechime avea destulă, pentru că muncise şi în condiţiile aşa-numitei Grupe a II-a de muncă), primea atât de puţini bani încât m-am îngrozit. M-am gândit, deşi eram tânără şi cei mai mulţi dintre cei din jur râdeau de preocuparea mea, că trebuie să fac ceva pentru a nu ajunge în aceeaşi situaţie. Nu erau prea multe opţiuni pe-atunci; nu exista un produs special pentru pensie. Recunosc: nu sunt nici suficient de determinată (?) pentru a putea depune bani într-un cont bancar la care să nu apelez în caz de nevoie. Iar nevoi sunt de toate felurile, cum stiţi, cu siguranţă, cu toţii. Mărturisesc că am ales o asigurare de viaţă cu capitalizare şi deşi unii au comentat de-a lungul timpului că este o afacere proastă, eu ştiu că a fost o alegere bună din două motive: 1. este un produs potrivit pentru mine şi 2. este mai mult decât nimic.
Nu am pretenţia că sunt mai înţeleaptă decât alţii, dar pur şi simplu nu pricep de ce oamenii nu înţeleg că suntem noi înşine primii responsabili de noi, că nimeni nu trebuie „să ne dea“. Avem dreptul la asistenţă medicală pentru că plătim pentru ea. Avem dreptul la pensii, învăţământ, siguranţă, infrastructură, trai decent pentru că plătim. Pentru tot. Dar dacă nu ne cerem drepturile, nimeni nu va veni cu o tipsie de argint pe care să şadă frumos diverse oferte, cum ar fi accesul la doctori sau doctorii, ori pensia decentă.
Pe mine mă înfurie (şi) această decizie a PSD. Nu înţeleg de ce alţii sunt indiferenţi.
Ce trebuie să se mai întâmple ca să ne intereseze mai mult viaţa noastră şi mai puţin subiecte ca bolile unor necunoscuţi sau veştile despre decese?
Peste 20 de ani o pensie de la stat a unui om normal – nu a unui politician sau fost primar – nu are cum să fie mai mare decât ce ar putea oferi Pilonul II. Pentru că statul este cel mai prost administrator (şi aici şi în orice altă ţară), iar fondurile administrate privat au randamente, pe lângă siguranţa plăţilor. Cu ce să ne consolăm dacă guvernanţii ne jefuiesc, iar? Între soluţii contul bancar sau Pilonul III.
Aveţi însă idee cam cât înseamnă pentru guvern banii din Pilonul II? Conform unor estimări, ar trebui să acopere minusurile din buget cam un an. Ce urmează apoi?
Dacă nu cumva PSD se gândeşte că naţionalizarea e mai bună şi mai sigură. Pentru că – nu-i aşa? – noi le permitem orice, de vreme ce ministrul muncii a spus că „salariile nu au crescut, dar sunt mai mici”. Iar noi doar am râs pe seama ei.
Francezii au fost mult mai deştepţi decât noi: încă de acum câteva sute de ani şi-au arătat colţii la conducători. Iar acum culeg roadele.