BusinessMagazin

Tag: piete financiare

  • Ce e de făcut cu economia Turciei

    Bursa din Istanbul a căzut cu 8%, la cel mai redus nivel din noiembrie, după o scădere de 22% din 22 mai încoace, lira a scăzut cu 0,6% faţă de dolar, la cel mai mic nivel din decembrie, iar randamentele la obligaţiunile de stat au urcat. În presa anglo-saxonă au apărut comentarii ale analiştilor bancari occidentali şi americani care consiliază investitorii să-şi reducă expunerea pe Turcia şi, de unde înainte lăudau ţara lui Erdogan ca exemplu de economie sănătoasă care duduie, acum evocă situaţia din Spania, Irlanda sau Grecia înainte de izbucnirea crizei de acolo – comentarii coincidente de minune cu reducerea generalizată din ultima vreme a expunerii investitorilor de portofoliu pe activele pieţelor emergente.

    În cazul economiei turce, reducerea expunerii ar fi fost imposibil de justificat fără violenţele de stradă, având în vedere performanţa bună a economiei, reflectată în creşterea indicelui bursei din Atena cu mai bine de 400% din 2008 până acum. Prelungirea protestelor înseamnă însă, pentru început, afectarea turismului, care anul trecut a adus încasări de peste 23 mld. dolari, iar dacă la aceasta se adaugă insistenţa interpretărilor ce văd în protestele anti-Erdogan o “primăvară turcească”, perspectiva de scădere a investiţiilor pe motiv de incertitudini politice riscă să fie deja trasată.

    Pentru Turcia, după cum scrie The Economist, cea mai periculoasă ar fi o perioadă prelungită de tulburări sociale – chiar dacă protestele s-ar diminua -, având în vedere că nicio forţă politică de opoziţie nu are capacitatea de a canaliza electoral nemulţumirile cetăţenilor. Deocamdată însă, ieşirea accelerată de pe toate pieţele emergente de către investitorii dornici să forţeze astfel Rezerva Federală a SUA să nu renunţe la programul său de relaxare monetară cantitativă rămâne însă explicaţia cea mai întemeiată pentru atitudinea din prezent a acestora faţă de Turcia.

  • Marea repliere a investitorilor şi ce se întâmplă cu leul

    Tendinţa a început de luna trecută, justificată cu temeri că programul de tipărire de bani al Rezervei Federale se apropie de sfârşit: în ultima săptămână din mai, vânzările de obligaţiuni de stat ale pieţelor emergente au totalizat 866 mil. dolari, conform UniCredit, iar analiştii SocGen, care caracterizează această retragere masivă a investitorilor drept “o baie de sânge”, prevăd că retragerile investitorilor s-ar putea accentua, astfel încât nu recomandă expunere nici pe monedele, nici pe obligaţiunile pieţelor emergente.

    Dolarul australian, realul brazilian, peso-ul mexican, wonul coreean, rupia indiană, coroana suedeză sau zlotul polonez sunt printre activele vulnerabile la această tendinţă, adaugă analiştii RBS.

    Investitorii reacţionează excesiv faţă de posibilitatea ca Rezerva Federală să abandoneze programul de cumpărări de obligaţiuni în valoare de 85 mld. dolari lunar destinat stimulării economiei americane, a declarat Charles Plosser, şeful Fed Philadelphia.

    Referirea lui vizează comportamentul anormal al investitorilor, care au ajuns atât de dependenţi de banii de la tiparniţa Fed, încât au ajuns să ia drept veste proastă şi să reacţioneze prin scăderea burselor la orice ştire despre ameliorarea pieţei muncii sau a industriei din SUA, conştienţi că programul băncii centrale va înceta odată ce şi-a atins obiectivul, adică stimularea economiei.

    Marile bănci, în frunte cu Goldman Sachs, estimează că o reducere a programului Fed nu va fi decisă înainte de luna septembrie şi că nu va însemna nicidecum o încetare bruscă a injecţiilor de bani în piaţă. Plosser a menţionat însă că rămâne în cărţi şi reuniunea Fed din 18-19 iunie pentru o decizie, mai ales că, în opinia sa, tiparniţa băncii centrale nici nu s-a dovedit prea eficientă pentru economia reală şi reducerea şomajului.

  • Viaţa burselor: extaz, agonie şi un pic de şmecherie

    La numai o zi după ce indicele FTSE 100 a ajuns la numai 90 de puncte distanţă de recordul istoric din decembrie 1999, indicele s-a prăbuşit cu 143 de puncte (2,1%), la 6.696 de puncte. Aceasta, relatează The Guardian, a fost cea mai mare cădere într-o singură zi a bursei londoneze de la cea de acum un an generată de unul dintre zvonurile privind ieşirea Greciei din zona euro.

    Şeful Fed, Ben Bernanke, a ţinut un mult aşteptat discurs în care a încercat să liniştească pieţele financiare, afirmând că nu are intenţia de a termina prea curând programul de relaxare monetară cantitativă (QE3) înainte de a vedea o îmbunătăţire notabilă a indicatorilor economiei americane. El a avertizat însă Washingtonul că tăierile bugetare drastice subminează redresarea economiei americane şi s-a apărat de acuzaţiile (corecte, de altfel) din Congres că QE3 ar alimenta noi bule ale activelor financiare.

    Mai convingătoare pentru investitori au fost însă declaraţiile anterioare ale unora dintre şefii regionali ai Fed, după care QE3 ar putea fi stopat începând chiar din iunie. De fapt, explicaţia mai multor reprezentanţi de fonduri de investiţii a fost că pierderea de valoare de la burse ar fi fost provocată de declaraţiile acestor oficiali ai Fed, ca şi de o îngrijorare bruscă a investitorilor că economia Chinei ar merge sub aşteptări. După ce discursul lui Bernanke a clarificat lucrurile, un economist de la UBS a comentat însă că ambele motive invocate par mai curând nişte pretexte, dat fiind că pieţele aveau oricum mare nevoie de o corecţie, după recordurile din ultima perioadă.

  • Probleme în paradis pentru bursele americane

    Esenţa pur speculativă a avântului burselor s-a probat însă joi, când comentariile a doi directori regionali ai Rezervei Federale conform cărora banca centrală ar putea pune capăt în această vară programului de relaxare monetară cantitativă au oprit brusc ascensiunea indicilor bursieri.

    Motivaţia oficială a încheierii programului ar fi aceea că redresarea economiei înseamnă că iniţiativa Fed şi-a atins scopul, însă cea neoficială este că oficialii Fed constată că mare parte din banii pompaţi de ei în piaţă prin cumpărarea de obligaţiuni sfârşesc în speculaţii bursiere, nu în economia americană: cererile de ajutor de şomaj au crescut din nou peste aşteptări în luna mai, iar construcţia de locuinţe noi a scăzut în aprilie la cel mai redus nivel din noiembrie încoace.

    Rezerva Federală a anunţat, în septembrie 2012, va cumpăra în fiecare lună titluri de valoare care au la bază credite ipotecare, în limita unei sume de 40 mld. dolari, la care se adaugă titluri de stat de 45 mld. dolari, în continuarea programului Operation Twist, prin care Fed a alocat începând din septembrie 2011 aproape 700 mld. dolari pentru cumpărarea de titluri cu scadenţe între 6 şi 30 de ani şi a vândut titluri în valoare echivalentă cu scadenţe de 3 ani sau mai puţin.

    Noul program al Fed a rămas cunoscut sub denumirea de QE3 (quantitative easing – relaxare monetară cantitativă), după QE1 (prin care Fed a cumpărat titluri în valoare de 1.700 mld. dolari, 2008-2010) şi a QE2 (600 mld. dolari, 2010-2011). Şeful Fed, Ben Bernanke, a precizat atunci că programul nu are limitare în timp, urmând să se încheie odată cu redresarea economiei.

  • Muniţie de temut pentru războiul valutar

    Dintre celelalte monede de refugiu (atractive pentru speculatori), şi dolarul australian a scăzut puternic, cu 2,7% într-o singură săptămână, în condiţiile în care banca centrală australiană a scăzut dobânda de politică monetară la 2,75%, un minim istoric.

    Încercarea ţărilor cu monede supraevaluate de a le deprecia, spre a stimula economiile naţionale prin ieftinirea exporturilor, şi volatilitatea spectaculoasă astfel rezultată pe pieţele valutare este o dovadă că temutul “război valutar” chiar există: un oficial sud-coreean a comentat, recent, că deprecierea agresivă a yenului este pentru ţara sa mai periculoasă chiar decât ameninţările Coreei de Nord.

    La începutul lui aprilie, principalul indice al bursei nipone a sărit de 13.000 de puncte pentru prima dată în ultimii patru ani, după ce banca centrală a anunţat cel mai agresiv plan de până acum de stimulare a economiei naţionale, slabe şi grevate de deflaţie, prin injecţii de bani în sistemul financiar. Banca Japoniei a anunţat că va cumpăra obligaţiuni de stat în valoare de 530 mld. euro pe an, cu scopul de a dubla masa monetară şi de a atinge o ţintă de inflaţie de 2% în următorii doi ani. Anunţul băncii a determinat şi o depreciere a yenului, văzută de burse ca fiind de bun augur pentru companiile industriale din ţară ale căror produse câştigă astfel competitivitate la export.

    La 9 mai, indicele Dow Jones al bursei americane a depăşit 15.000 de puncte pentru prima dată în istorie, evoluţie speculativă explicată de unii analişti prin încrederea investitorilor în redresarea economiei americane, iar de alţii prin excesul de bani provenit din măsurile de relaxare monetară iniţiate de Rezerva Federală (şi care îşi caută plasamente ori în cumpărări de acţiuni, ori în speculaţii valutare). Anul acesta, indicele Dow Jones a câştigat aproape 2.000 de puncte, iar în ultimii patru ani a crescut cu 130%. De 87 de zile, indicele a crescut continuu, fără nicio zi de scădere – cea mai lungă perioadă fără scădere din 1958 încoace.

  • Dogma nr. 1: Pieţele financiare au întotdeauna dreptate

    Toamna trecută, când demonstraţiile anti-austeritate tindeau să se extindă în Europa, Christine Lagarde, şefa instituţiei, pleda pentru o austeritate calibrată la situaţia fiecărei ţări şi “prietenoasă pentru creşterea economică”, iar Olivier Blanchard, economistul-şef al FMI, recunoştea în ianuarie anul acesta că Fondul a ratat prognozele pentru Grecia şi alte ţări europene, fiindcă n-a înţeles modul cum politicile de austeritate subminează creşterea economică.

    Acum, preşedintele CE, Jose Barroso (foto stânga), afirmă că “austeritatea şi-a atins limitele în multe privinţe”, iar comisarul pentru economie şi finanţe, Olli Rehn, spune că statele UE îşi pot permite să ia măsuri de consolidare fiscală într-un ritm mai lent, fiindcă deja eforturile de până acum le-au câştigat credibilitatea pieţelor.

    Glasul (porunca) pieţelor a fost exprimat(ă) clar de Bill Gross, managerul Pimco, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, unul dintre marii jucători contra monedei euro şi un mare promotor al reducerii datoriilor prin tăieri de cheltuieli publice (ca toţi investitorii în obligaţiuni). Acum, Gross susţine în Financial Times că “austeritatea fiscală pe termen scurt nu produce creştere economică” şi că investitorii în obligaţiuni “vor şi ei creştere”, fiindcă o ţară care intră în recesiune din cauza austerităţii e prost văzută de pieţe şi îi cresc costurile de îndatorare. QED.

  • Inflaţia, un câine care nu muşcă

    Christine Lagarde, şefa FMI, a lăudat politica Fed de a arunca bani în piaţă prin cumpărarea de titluri de stat şi obligaţiuni în valoare de 85 mld. dolari lunar, arătând că această decizie, ca şi programele înrudite adoptate de BCE şi Banca Angliei, au menţinut pacea pe pieţele financiare. Ea a cerut însă ca politicile respective să continue, fiindcă economia globală tot nu-şi revine.

    Fed (ca şi BCE, de altfel) este îngrijorată că efectul inevitabil al activei sale tiparniţe de bani deja s-a produs – banii intraţi în sistem spre a stimula economia umflă de fapt bule speculative, îmbogăţindu-i pe investitorii financiari, şi deteriorează perspectiva inflaţiei.

    John Simon, senior economist în departamentul de cercetare al FMI, a declarat la rândul său că băncile centrale nu ar trebui să se teamă de inflaţie atunci când decid să menţină politici monetare relaxate (dobânzi foarte mici, programe de cumpărare de titluri cu scopul de a injecta bani în economie) dacă aşteptările privind inflaţia sunt “bine ancorate”.

    Până acum, inflaţia s-a dovedit “un câine care nu a muşcat”, a spus Simon într-o conferină de presă. Când economia globală îşi va reveni, va fi posibilă o scădere a şomajului neînsoţită de creşterea inflaţiei şi, chiar dacă o bancă centrală ia o decizie greşită de politică monetară, consecinţele asupra inflaţiei nu vor fi semnificative, crede Simon.

  • Moştenirea lui Chavez: degeaba s-au bucurat pieţele financiare (VIDEO)

    Vicepreşedintele Nicolas Maduro a declarat însă răspicat că, deşi Chavez nu mai este, filozofia sa de guvernare (“chavismo”) va rămâne, ceea ce înseamnă că politicile economice bazate pe protecţie socială, naţionalizări şi opoziţia faţă de SUA şi organismele financiare internaţionale vor continua să definească orientarea Venezuelei în raport cu străinătatea.

    Viaţa lui Hugo Chavez – GALERIE FOTO

    Maduro a preluat oficial preşedinţia interimară, dar şi rolul de candidat prezidenţial al partidului de guvernământ, spre a-şi asigura victoria în alegerile ce ar trebui să aibă loc în 30 de zile, conform constituţiei. Opoziţia a contestat decizia lui Maduro, având în vedere că, potrivit constituţiei, preşedinţia interimară trebuie să fie preluată de şeful Adunării Naţionale.

  • Il grande carnevale: la ce duce rezultatul alegerilor din Italia

    Nu ordinea clasaţilor în alegeri este elementul ciudat: sondajele arătau că în frunte va fi coaliţia de centru-stânga a lui Pier Luigi Bersani, urmată de cea de centru-dreapta a lui Silvio Berlusconi, de Movimento 5 Stelle a comicului Beppe Grillo (foto) şi de Alegerea Civilă a fostului premier Mario Monti. Surpriza e însă votul masiv (57% în total) acordat formaţiunilor lui Grillo şi Berlusconi, care au contestat virulent austeritatea impusă de Mario Monti.

    Suportul electoral a făcut ca ambele formaţiuni, încercând să-şi negocieze cât mai bine politica de alianţe spre a se impune în guvern, să ameninţe, fiecare în felul ei, cu ieşirea Italiei din zona euro şi întoarcerea la liră. Promptă, agenţia Moody’s a avertizat că ar putea retrograda Italia “dacă apar deteriorări ale perspectivei economice sau dificultăţi în aplicarea reformelor”. Benoit Anne, şef de strategie pentru pieţele emergente la Societe Generale, a declarat că faţă de ultima perioadă, când corelaţia dintre monedele europene şi moneda unică s-a redus din punctul de vedere al investitorilor, respectiva corelaţie s-ar putea manifesta din nou, la fel ca în anii trecuţi, ceea ce nu e o veste bună pentru monedele din Europa Centrală şi de Est.

    În schimb, Ewald Nowotny, membru al consiliului BCE şi guvernator al băncii centrale a Austriei, s-a arătat relaxat, spunând că nu crede că vor avea loc schimbări fundamentale de politici în Italia şi că oricine va guverna se va orienta pur şi simplu după necesităţile economice (între care, după cum au avut grijă alţii să sublinieze, prima e plata datoriei publice).

  • ALEGERI ITALIA. Favoritul în sondaje, un fost comunist: “Să ne gândim la cei ce n-au ce mânca”

    Fost membru al Partidului Comunist Italian, politician de carieră şi fost ministru cu portofolii economice în cabinetele de centru-stânga din anii ’90, Bersani s-a prezentat constant cu un discurs moderat, nici populist, nici eurosceptic, ci doar favorabil unei preocupări mai mari a guvernanţilor pentru pauperizarea provocată de măsurile de austeritate.

    Un factor neaşteptat în campania electorală a fost anunţul retragerii Papei Benedict, care l-a afectat în special pe Silvio Berlusconi şi a sa Forza Italia, situată cu cca 4-5% în urma lui Bersani în varii sondaje. Planul fostului premier de a reveni în atenţia publicului graţie imperiului său audiovizual a fost evident sabotat de expunerea mediatică a evenimentelor de la Vatican, deşi e greu de măsurat impactul exact al acestei conjuncturi în rândurile electoratului.

    Premierul demisionar Mario Monti, care a reuşit să amelioreze competitivitatea economiei printr-un program de tăieri de cheltuieli şi majorări de taxe care în schimb au afectat cererea internă, nu s-a impus cu noua sa platformă Opţiunea Civică, fiind văzut în continuare de italieni drept un exponent al marii finanţe internaţionale, lipsit şi de populismul triumfalist al lui Berlusconi, şi de atitudinea de stângă tradiţională promovată de Bersani, care a declarat la un miting electoral că dacă va fi ales, “la prima şedinţă de guvern va trebui să ne gândim la cei ce n-au ce mânca”.

    Sondajele arată că un număr neobişnuit de mare de alegători (27,7%) erau indecişi cu o săptămână înainte de alegeri. Comentatorii afirmă însă că o victorie la un scor strâns a democraţilor lui Bersani îi va împinge pe aceştia spre o coaliţie cu formaţiunea lui Monti, preferabilă de către ambele păţi unor imposibile coabitări cu Berlusconi sau cu Movimento 5 Stelle, partidul populist şi eurosceptic fondat de comedianul Beppe Grillo în semn de protest faţă de bătrânicioasa scenă politică italiană.

    Ipoteza unei coaliţii care să-l excludă pe Berlusconi este singura agreată de pieţele financiare, care se tem mult mai puţin de declaraţiile stângiste ale lui Bersani (mai ales că acesta nu s-a arătat ostil faţă de Monti, ci dimpotrivă, a afirmat că este nevoie de un om echilibrat ca el pe scena politică) decât de nechibzuinţa economică a lui Berlusconi. Dintr-o perspectivă a pieţelor, o alianţă Bersani – Monti “ar fi cel mai favorabil rezultat al alegerilor. Dacă Berlusconi, în schimb, reuşeşte să se poziţioneze ca arbitru în schema puterii, percepţia de risc în privinţa Italiei va creşte cu siguranţă, cu impact negativ asupra întregii periferii a zonei euro”, notează analiştii Lloyd’s.