Tag: permisiune

  • Decorativ de te urci pe pereţi

    În această categorie se înscriu nişte piese de mobilier elegante, suspendate, care pot fi folosite şi drept locuri de joacă şi explorare pentru pisici. Aceste piese de mobilier realizate de Cats Mode se prezintă sub forma unor rafturi suspendate de formă hexagonală confecţionate din placaj de mesteacăn sau plexiglas care le permit pisicilor să se joace şi să se odihnească sau să supravegheze încăperile de la înălţime şi pot fi aranjate pe perete cum doreşte proprietarul. În completarea lor vin nişte cutii icosaedrice ce pot fi folosite ca elemente decorative pe podea de către oameni şi ca paturi de către pisici.

  • Refugiu pe valuri

    Proiectanţii de iahturi n-au pierdut astfel ocazia să gândească modele pentru clienţii care vor să se ştie în siguranţă, scrie The Telegraph.
    Unii superbogaţi vor să aibă două iahturi, unul pe care să-l ţină în America şi unul în Europa, ca să fie pregătiţi în caz de altă pandemie, explică proiectantul olandez de astfel de vase Vripack. Cele mai populare iahturi ale firmei sunt cele cu lungimea de 50 de metri, cu finisaje de lux, cum ar fi Krosgard 50, prevăzut şi cu două bărci mici, care permit explorarea mai îndeaproape a unor obiective.
    Pe lângă capacitatea de izolare, unii caută nave care să le permită să se aventureze în locuri în care se ajunge mai greu, cum ar fi printre gheţuri, şi care să le permită să se relaxeze la spa după o zi la schi în locuri în care ajung doar cu elicopterul.
    Există soluţii şi pentru cei care nu vor neapărat să ajungă în locuri îndepărtate, ci caută mai degrabă o ambarcaţiune pe care să poată rezista fără contact cu restul lumii cât mai mult, acest lucru necesitând capacitate mare de stocare de alimente şi combustibil precum şi un consum de combustibil cât mai mic. Acest din urmă deziderat încearcă să-l rezolve americanii de la Radyca, care propun un iaht cu sistem de propulsie hibridă şi autonomie mare.

  • Arta celor care nu există

    Colecţionarii închipuiţi au şi ei parte de serviciile unor persoane specializate în alcătuirea de colecţii, că doar trebuie să dea bine în filmele şi serialele în care apar, scrie New York Times.  Asemenea specialişti au rolul de a selecta opere de artă care să se potrivească cu personajele şi atmosfera dintr-un film sau serial, încercând să înţeleagă cum doresc aceste personaje să se prezinte lumii, precum şi obţinerea permisiunii de utilizare a unei lucrări sau alteia de la reprezentanţii artiştilor, acolo unde este cazul. Ei mai trebuie şi să se asigure că lucrările care apar în colecţiile din film nu sunt prea scumpe pentru posibilităţile financiare ale personajelor sau că nu sunt mai noi de anul în care se petrece acţiunea. 

  • Recomandare de film: un serial despre capitalism şi viaţă după moarte

    „Viaţa nu este dreaptă. Nici varianta ei digitală”, spune unul dintre personajele serialului Upload, replică ce poate oferi cheia de interpretare a acestei comedii SF. Regizorul Greg Daniels, care a realizat şi comedia axată pe viaţa în birourile americane la începuturile lor The Office, analizează într-un mod satiric capitalismul şi viaţa de după moarte într-un viitor digital. Chiar dacă tema principală este viaţa într-un rai digital, serialul este descris în presa internaţională ca fiind mai ales o perspectivă originală a capitalismului de ultimă generaţie.

    Upload se întâmplă în 2033, când tehnologia face posibilă încărcarea conştiinţei unei persoane într-un avatar digital. Cei care mor pot astfel să fie în permanent contact cu cei din apropierea lor rămaşi în viaţă.

    Nathan (Robbie Amell) este un programator care se pregătea să îşi vândă proiectul şi care are un accident cu maşina sa autonomă – deşi în lumea anului 2033 se spune că „maşinile autonome nu fac accidente”.  Oamenii mor mai degrabă din cauza „plămânului vapat” – o boală a viitorului.

    În faţa morţii, prietena sa bogată îi oferă şansa de a face upload – viaţa digitală este  aparent foarte scumpă şi doar cei privilegiaţi şi-o permit. Există mai multe variante de continuare a vieţii în acest fel – aceasta fiind o industrie de 600 de miliarde de dolari – varianta în care ajunge personajul principal este însă cea mai apropiată de viaţa reală.

    Raiul viitorului „premium” se prezintă în variante digitalizate ale dealurilor din Toscana, cazinourilor din Las Vegas, savanei africane şi alte scenografii din care cei care plătesc pot să aleagă – printre care şi Lake View, descris drept „singurul model de viaţă digitală creat după hotelurile victoriene din Statele Unite şi Canada”. În acesta din urmă îşi începe aventura eroul serialului. El descoperă rapid beneficiile vieţii digitale „de după”, dar şi lipsurile acesteia. Spre exemplu, faptul că pentru un upgrade, pentru a consuma anumite alimente, trebuie să plăteşti (în moneda digitală a Facebook, Libra).

    Upload ilustrează şi câteva aspecte referitoare la inegalitatea veniturilor, care pare să se adâncească în 2033. „Cei 1%” nu sunt doar singurii care îşi permit să intre în aceste raiuri digitale, dar sunt şi cei care îşi permit mâncare adevărată aici) de pildă. În această viaţă, eroul principal îl întâlneşte pe proprietarul „celei a doua companii private ca mărime şi mare influent al sistemului politic american”. Sistemul de ratinguri pe care l-aţi regăsit în Black Mirror, un alt SF despre viaţa în viitor, se regăseşte şi aici. 


    Upload
    Regia: Greg Daniels
    Distribuţie: Robbie Amell, Andy Allo, Allegra Edwards, Zainab Johnson, Kevin Bigley
    Difuzare: Prime Video
    Număr de episoade: 10
    Durată episod: Cca 45 de minute
    Data lansării: 1 mai

  • Avertisment din California: Saloanele de manichiură sunt principala sursă de transmitere comunitară

    Transmiterea comunitară a coronavirusului în California a început cu saloanele de manichiură, a avertizat guvernatorul Gavin Newsom, în contextul în care mai multe state vor să le permită acestora să-şi reia activitatea, potrivit CNBC.

    Newsom a anunţat un plan în patru etape de repornire a economiei statului, iar acesta începe vineri. Faţă de alte state care au anunţat măsuri de reluare a activităţii economice, California nu le permite saloanelor de manichiură să se deschidă decât în etapa a 3-a. În prezent, California trece de prima etapă la a doua.

    „Prima transmitere comunitară a apărut în California într-un salon de manichiură. Sunt foarte îngrijorat referitor la acest lucru”, a spus Gavin Newsom, joi.

    Autorităţile de sănătate ale statului au marcat saloanele de manichiură drept un business cu risc ridicat, la fel ca şi sălile de fitness, frizeriile şi saloanele de înfrumuseţare.

    Newsom a anunţat luni că statul va permite unor businessuri cu risc scăzut să reia activitatea începând de vineri, printre care librării, depozite, florari şi altele, impunându-le acestora o serie de măsuri.

    California înregistrează peste 60.600 de îmbolnăviri şi cel puţin 2.460 de decese, potrivit datelor de la Universitatea Johns Hopkins.

  • Mesajul transmis de CEO-ul Wizz Air, József Váradi, tuturor călătorilor. Rămâne sau nu vreun loc liber în avion pentru respectarea distanţei sociale?

    Wizz Air a trimis astăzi o scrisoare din partea CEO-ului companiei, József Váradi, clienţilor, în care a anunţat reluarea activităţii în unele pieţe europene, unde reglementările europene permit acest lucru, precum şi măsurile pe care le ia compania în scopul protejării pasagerilor de răspândirea coronavirusului. Din mesajul transmis de Wizz Air nu reiese că vreunul dintre locurile dintr-o aeronavă ar fi lăsat liber pe durata zborurilor.  

    Redăm aici mesajul transmis în e-mailul adresat de Wizz Air clienţilor companiei:
    „După cum s-a putut observa în timpul ultimelor două zile, ne reluăm activitatea în unele ţări, cum ar fi Regatul Unit şi Austria, unde reglementările permit acest lucru, iar măsurile de carantină sunt încet ridicate.

    Echipele noastre monitorizează în permanenţă situaţia şi doresc să accentuez că strategia noastră de redeschidere respectă reglementările locale. De asemenea, săptămâna trecută am implementat un protocol îmbunătăţit de sănătate şi siguranţă, pentru a vă face călătoria şi mai plăcută. Doresc să menţionez din nou, în această scrisoare, unele dintre măsuri, pentru a vă asigura că facem tot ce putem ca dumneavoastră să ajungeţi la destinaţie în siguranţă şi mulţumiţi.
    1.    Măşti de protecţie pentru faţă
    La bordul aeronavelor noastre, este obligatoriu atât pentru pasageri, cât şi pentru echipaj să poarte măşti de faţă, pentru a asigura o protecţie maximă. Dacă aveţi orice alt echipament de protecţie, cum ar fi mănuşi, acest lucru este, de asemenea, recomandat şi apreciat.

    2.    Măsuri de distanţare socială şi de igienă
    De asemenea, pe lângă şerveţelele dezinfectante oferite gratuit în timpul îmbarcării, aeronavele noastre sunt dezinfectate complet în fiecare zi. Respectaţi regulile de distanţare socială atât în avion, cât şi în afara acestuia. Vom lua în considerare acest lucru atunci când alocăm locurile, ori de câte ori este posibil şi există locuri disponibile.

    Este important de reţinut faptul că aerul din interiorul aeronavelor noastre este la fel de curat ca în sălile de operaţie ale spitalelor, deoarece este schimbat de multe ori prin filtre de aer (filtre HEPA) care elimină 99,97% din viruşii şi bacteriile aeropurtate.
     
    3.    Plăţi contactless
    Am activat şi am crescut limita plăţilor contactless la 25 de euro, astfel încât dumneavoastră să puteţi lua masa şi să cumpăraţi fără griji la bord. Revista noastră este retrasă temporar şi nu va fi disponibilă la bord, prin urmare, vă recomandăm să descărcaţi cel mai recent meniu din aplicaţia WIZZ, înainte de călătorie.

    4.    Opţiuni de călătorie flexibile
    Dacă doriţi să călătoriţi în această vară, dar nu aveţi certitudinea că restricţiile vă vor permite, vă recomandăm să achiziţionaţi produsul WIZZ Flex odată cu rezervarea dumneavoastră. Acest lucru vă va permite să vă modificaţi online zborul înainte de călătorie, fără să plătiţi taxa de modificare a zborului, iar dacă vă răzgândiţi, veţi putea beneficia de o rambursare în credite WIZZ în contul dumneavoastră WIZZ.

  • Colecţionari de caritate

    Aşa se face că în ultima vreme au avut mare succes la vânzare afişele, desenele, gravurile şi copiile printate după lucrări digitale, scrie The Telegraph.
    Licitaţiile, organizate online, au ca scop strângerea de fonduri pentru sistemele de sănătate din diverse ţări, mai ales în scopul cumpărării de echipamente de protecţie pentru personalul medical, pentru OMS, pentru refugiaţi ori pentru a susţine artiştii fără posibilităţi materiale.
    S-au vândut bine afişe cu „Thank God for Immigrants” realizate de artistul Jeremy Deller, banii mergând la o organizaţie de refugiaţi şi la una care se ocupă de bănci de alimente, sau 250 de copii după un tablou al scriitorului şi artistului Harland Miller care reprezintă o copertă imaginară a unei cărţi de la Editura Penguin intitulată „Who Cares Wins” la 5.000 de lire sterline bucata, banii ajungând la organizaţii care ajută sistemul de sănătate din Marea Britanie, New York şi Hong Kong.
    Colecţionarul atent cu banii lui se poate îndrepta şi spre ceva disponibil pe platforma online Artsy, care găzduieşte numeroase galerii, târguri de artă şi case de licitaţii. Spre exemplu, se poate achiziţiona o versiune printată a unui peisaj de primăvară realizat de artistul David Hockney pe o tabletă iPad, pentru suma de 55.000 de dolari.

  • Primăvara la distanţă: câţiva fermieri reuşesc să aducă animalele în casele tuturor

    Marfield Farm, Walby Farm Park, National Forest Adventure Farm ori Folly Farm transmit în direct ultimele noutăţi despre oile sau caprele lor. Se pot vedea atât animale adulte, cât şi miei şi iezi zburdând, scrie The Guardian. Peste ocean, ferme de păsări cum ar fi Flying Skunk Farm transmit imagini cu găini, cocoşi şi pui, iar cei interesaţi pot să şi discute pe chat, de unde pot afla cum le cheamă pe „vedetele” care apar în imagini. Altă fermă, Coop Farm, le permite celor care urmăresc orătăniile online să le şi hrănească ocazional. 

  • Presa internaţională: Apple şi Google construiesc singurul mod realist de a reporni societatea. Care este acesta

    Săptămâna trecută, Apple şi Google au anunţat un parteneriat pentru construirea unei tehnologii de operare care să permită localizarea în masă a contactelor între utilizatorii tehnologiilor lor. După cum remarcă jurnaliştii de la inc.com, acest lucru este foarte important fiindcă cele două companii sunt rivale, dar au decis să lucreze împreună pentru a rezolva o problemă care ne afectează pe toţi.
    Apoi, este important fiindcă cele două companii sunt prezente prin dispozitive mobile în toată lumea.

    Oamenii au început să fie sceptici în legătură cu faptul că telefoanele lor mobile ar putea fi folosite pentru orice tip de localizare, mai ales în contextul în care nu ştiu ce presupune aceasta. Conceptul de bază  presupune că utilizatorii vor downloada o aplicaţie care se va asocia cu celelalte telefoane mobile cu care aceştia intră în contact.

    Dacă ulterior cineva este testat şi rezultă că este bolnav de COVID-19, acesta va putea preciza acest lucru pe aplicaţie, care îi va notifica ulterior pe utilizatorii celorlalte dispozitive cu care a intrat în contact că au fost posibil expuşi coronavirusului.

    Există mai mulţi experţi care sunt de acord că urmărirea contactelor este unul dintre cele mai importante demersuri în „repornirea” societăţii. O astfel de măsură ar permite izolare noilor cazuri şi indicarea celor care ar putea fi expuşi suficient de devreme ca răspândirea să fie limitată. Ceea ce construiesc Apple şi Google ar permite realizarea acestui lucru în mod automat, astfel că ar putea fi depistat un număr mult mai mare de cazuri decât se întâmplă în prezent.
     

  • Handsfree pentru uşi

    Dispozitivul pus la punct de Ivo Tedbury şi Freddie Hong se pretează uşilor dotate cu mânere verticale şi se ataşează pe aceste mânere permiţând celor care vor să intre sau iasă să deschidă uşile cu ajutorul braţelor, scrie Dezeen. El poate fi tipărit la o imprimantă 3D, specificaţiile necesare fiind disponibile pe platforma online Hands-Free Architecture.