Tag: ordonanta

  • Iohannis: Cercetarea din România riscă să regreseze la nivelul anilor ’90

    ”Preşedintele României, Klaus Iohannis, avertizează că cercetarea din România riscă să regreseze la nivelul anilor ’90 din cauza intenţiei Guvernului de a adopta Ordonanţa privind activitatea de cercetare-dezvoltare şi inovare, publicată pe site-ul Ministerului Cercetării şi Inovării. Aşa cum a fost deja subliniat de reprezentanţi ai cercetătorilor şi ai mediului universitar, proiectul conţine prevederi care pun în pericol calitatea şi independenţa cercetării din România şi riscă să blocheze procesele de europenizare şi internaţionalizare ale acesteia, cu impact negativ asupra performanţei în inovare şi asupra competitivităţii economice şi bunăstării sociale”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX de Administraţia Prezidenţială.

    În opinia şefului statului, principalele efecte directe ale propunerii de ordonanţă sunt deprofesionalizarea managementului în cercetare, reducerea transparenţei sau chiar dispariţia alocării fondurilor pe baze competitive, aşa cum o cere buna practică europeană şi internaţională, dar şi creşterea riscului de politizare a finanţării cercetării în general, anulând practic un întreg proces de aliniere la buna practică internaţională început în anii ’90.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Replica unui lider al opoziţiei la OUG anunţată de Toader: Este o ordonanţă dedicată infractorilor din România. Cei mai mulţi sunt în funcţii publice

    ”Este aceeaşi logică a statului infracţional în care este folosit Guvernul, pentru ca infractorii să îşi facă legi după nevoile lor. Ceea ce se însearcă acum este scoaterea din dosare a unor probe, pentru care nu există nicio reglementare sau vreo lege a statului român că nu ar fi legale. Dincolo de retorica televiziunilor de casă, există nişte probe, validate de instanţă, în baza cărora au avut loc decizii de condamnare, unele procese sunt în curs. Dar ceea ce se încearcă este crearea unui mecansim pentru ca probe pentru care nu există un temei legal că nu ar îndemplini cerinţele legale să fie elimininate din dosar, astfel persoanele asupra cărora nu există niciun dubiu din punct de vedere al instanţelor, să devină brusc spălate”, a declarat, joi, Dan Barna pentru MEDIAFAX.

    Preşedintele USR a mai spus că această ordonanţă de urgenţă, pe care vrea să o propună ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este o continuare a modificărilor aduse Codului Penal, fiind „ordonanţă dedicată infractorilor din România”

    „Este o continuare a aceea ce s-a întâmplat cu Codul Penal în Parlament, unde infracţiuni întregi au fost pur şi simplu şterse din Codul Penal, pentru ca persoane condamnate, cum e Liviu Dragnea, să devină brusc persoane <decente>. Este o ordonanţă dedicată infractorilor din România, dintre care mulţi sunt în funcţii publice. Deci, această ordonanţă se adresează persoanelor cu probleme penale reale, multe dintre ele aflate în funcţii publice, şi această ordonanţă nu face altceva decât să le subţieze dosarele de probe”, a mai spus preşedintele USR pentru MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Muncii: Oferim subvenţii de 500 de euro lunar angajatorilor care încadrează şomeri

    Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, a făcut, marţi, o declaraţie de presă în care a anunţat un proiect de Ordonanţă, prin care statul vrea să acorde subvenţii de 500 de euro lunar angajatorilor care încadrează şomeri.

    „Avem un proiect de Ordonanţă de Urgenţă al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, transmis deja spre avizare ministerelor Finanţelor, Fondurilor Europene şi Justiţiei. (…) Viziunea Ministerului Muncii merge, de acum înainte, pe linia de a nu îi mai susţine pe cei care nu vor să muncească , deşi au capacitatea de a o face şi de a-i sprijini pe cei care doresc să aibă un loc de muncă, dar şi de a sprijini mediul de afaceri”, a declarat, marţi, Olguţa Vasilescu, la Guvern

    Potrivit ministrul, statul va plăti câte 500 de euro, lunar, angajatorilor care încadrează şomeri.

    „În acest sens, statul va plăti câte 2.250 de lei, echivalentul a 500 de euro, lunar, angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social, pentru fiecare dintre aceste persoane, pentru perioade de până la cinci ani, în funcţie de categoria din care viitorii angajaţi fac parte. Sumele vor fi oferite şi pentru angajarea de tineri absolvenţi, de orice formă de educaţie, şcoala profesională, liceu, facultate, tineri greu angajabili, marginalizaţi, ucenici, indiferent de vârstă şi stagiari, persoane cu handicap şi persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare, care îşi găsesc mai greu un loc de muncă, din această cauză”, a mai declarat Vasilescu.

    Potrivit sursei citate, proiectul ar putea determina stoparea exodului forţei de muncă.

    „Bineînţeles că angajatorii vor putea oferi o sumă mai mare decât cea acordată de stat pentru fiecare nou angajat, astfel încât salariile din România să se apropie ca şi valoare de cele oferite în alte ţări europene şi să determine stoparea exodului forţei de muncă. Faţă de anul trecut, statul dublează subvenţiile pe care le oferă angajatorilor şi ne aşteptăm ca şomajul să scadă în continuare, chiar dacă este la minimul istoric de după Revoluţie şi să determine ocuparea persoanelor inactive, care în acest moment sunt asistate social”, a mai declarat Olguţa Vasilescu.

    Ministrul a mai adugat că după adoptarea OUG, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va acorda subvenţiile către angajatori şi va derula o campanie de promovare a majorării subvenţiilor şi a primelor de activare.

    Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, pentru demararea proiectului sunt folosite fonduri naţionale, apoi proiectul se va derula din fonduri europene.

  • Manifestaţie a TAXIMETRIŞTILOR de susţinere a ordonanţei prin care se dispar aplicaţiile fără dispecerat

    Deputatul Nicuşor Dan a fost prezent la protestul din Piaţa Constituţiei, fiind huiduit de câţiva dintre taximetrişti.

    “Nu ne dorim decât să se modifice Legea 38, prin ordonanţă de urgenţă. Nu avem nimic cu nimeni, e o ţară liberă, dar aplicaţiile de taxi trebuie să intre în legalitate, să fie şi ele conectate la un dispecerat autorizat. Sper ca Primăria şi Guvernul să ne rezolve problema asta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Victor Colibaşu, taximetrist.

    “Protestăm împotriva Uber pentru că ei nu funcţionează legal, nu-i urmăreşte nimeni ce fac. În primul rând, ei nu plătesc asigurare de persoane. Adică dacă se întâmplă ceva cu pasagerul din maşină, nu răspunde nimeni de el. E haiducie ce fac cei de la Uber”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marin Breazu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dinu Pescariu şi Claudiu Florică scapă de orice acuzaţie în ultimul dosar Microsoft

    „Constată că în cauză lipseşte autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Dispune anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din 18 ianuarie 2018 faţă de inculpaţi. Cu drept de contestaţie”, se arată în decizia judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti.

    Dinu Pescariu s-a prezentat, în 19 ianuarie 2018, la DNA, pentru a fi informat de către procurori că are calitatea de inculpat în dosarul disjuns din cauza Microsoft. Acuzaţiile din acestă cauză vizează spălarea de bani.

    „M-au chemat pentru a mă anunţa că se schimba încadrarea, din suspect în inculpat. Este vorba de o infracţiune de spălare de bani, ar fi o faptă mai veche, denuntaţă de Fujitsu Siemens”, a declarat, la acea vreme, Dinu Pescariu, pentru MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dăncilă: Cei care plătesc impozitul pe venit, CAS şi CASS vor completa o unică declaraţie

    ”Am promis că Declaraţia 600 va dispărea. Am cerut o nouă reglementare să vină în sprijinul contribuabilului prin simplificare şi justificare raţională a procedutrilor. Vom adopta ordonanţa prin care vom introduce noua reglementare de plată a impozitului pe venit, CAS şi CASS. În primul rând, persoanele fizice care plătesc impozitul pe venit, CAS şi CASS vor completa o unică declaraţie, nu şapte – cum a fost până acum. Cred că asta reprezintă o simplificare majoră. Noul formular se va depune o singură dată pe an, iar termenul de depunere pentru anul acesta este de 15 iulie. Plata contribuţiilor poate fi efectuată până pe 31 martie 2019”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei Executivului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dăncilă vorbeşte de concediile maternale: Reglementarea se impune, se pliază pe realitate

    „Da, va fi ordonanţă legată şi de concediile medicale (…) pentru că am căutat să avem cât mai bune soluţii. Am discutat cu ministrul Muncii, am discutat cu ministrul Finanţelor, reglementăm. Este normal să ne gândim şi la mămici, şi la cei cu concedii medicale. Deci astăzi vom aproba această Ordonanţă care efectiv se impune şi care se pliază pe realitate”, a declarat Dăncilă.

    Ea a negat faptul că această OUG ar avea un timp limitat de aplicare.

    „Nu are timp limitat, e până îi iunie pentru că noi vrem predictibilitate pentru orice lege. Şi atunci, pentru orice lege pe care vrem să o aplicăm, acordăm şase luni de zile în care putem să facem toate demersurile ca acea lege să nu afecteze pe cineva. Încercăm să reglementăm acum pentru mămici, de exemplu, cele care aşteaptă un copil – este normal ca să nu aplicăm legea care impunea pentru ultima lună, şi să aplicăm de acum aceste prevederi, să reglementăm lucrurile din mers”, a spus premierul.

  • Formularul 600 se întoarce. Teodorovici: “Lumea să stea liniştită”

    ”Nu se amână. Rămâne cum s-a anunţat la nivelul Guvernului. Avem acea ordonanţă care a amânat termenul până la 15 aprilie, timp în care noi vom propune echipei guvernamentale un nou mecanism, astfel încât inclusiv cu actul normativ care să schimbe din punct de vedere legal acest lucru, act normativ care va fi aprobat probabil în prima parte a lunii martie, astfel încât nimeni să nu fie afectat nici de primul termen de plată şi nici de ceea ce mai urmează. Lumea să stea liniştită”, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Funcţionarii publici dau în judecată Guvernul pe Legea salarizării şi transferul contribuţiilor

    „Dăm în judecată Guvernul pe cele trei acte normative, respectiv Legea salarizării, Ordonanţa 79, cea care modifică contribuţiile şi le transferă de la angajator la angajat şi Ordonanţa 90, care spune că la creşterea salarială din 2018 s-a avut în vedere transferul sumelor aferente suportării contribuţiilor. Din păcate, nu la toată lumea s-a dat o creştere de 25%. Alţii au beneficiat de o creştere parţială, alţii deloc, sau din contră, au suportat o scădere salarială, din cauza faptului că erau deasupra grilei”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis atacă la CCR legea care modifică OUG de înfiinţare a ANCOM

    Potrivit sursei citate, şeful statului consideră că legea adoptată de Parlament în data de 27 decembrie 2017 (Legea privind aprobarea OUG nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din OUG nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, n.r.) conţine o serie de reglementări noi faţă de ordonanţa aprobată, după o procedură care contravine principiului bicameralismului, şi apreciază că au fost încălcate mai multe dispoziţii din Constituţie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro