BusinessMagazin

Tag: opinie

  • Opinie Crenguţa Nicolae: Să mori tu, cu tot partidul tău şi cu toţi votanţii tăi

    „Pentru John nu poziţia politică era decisivă. Se putea să fie în dezacord cu tine în privinţa unui subiect, dar decisivă era atitudinea faţă de acele valori care l-au animat pe el în orice a făcut: se despărţea de tine dacă îţi lipseau valorile de bază legate de decenţă, respect, participarea la un proiect mai mare decât orgoliul tău personal.” Cam aceasta a fost esenţa elogiului făcut de Joe Biden şi interpretat într-un editorial CNN drept un elogiu la adresa artei aproape pierdute a politicilor bipartizane, a ideii că a intra în politică înseamnă a căuta să faci bine pentru ceilalţi şi că temeiul politicii este conştiinţa mereu reamintită a umanităţii noastre comune, a faptului că avem întotdeauna mult mai multe lucruri în comun decât lucruri care ne separă.

    Desigur că şi reflecţiile lui Biden, şi editorialul CNN ţinteau de fapt să-l acuze pe preşedintele Donald Trump, considerat de CNN drept etalonul stilului de politică puternic partizană, bazată pe demonizarea cu orice preţ a adversarilor şi găsirea de scuze cu orice preţ pentru aliaţi. Mai mult, însăşi ceremonia de comemorare, la care Trump n-a fost invitat, a căpătat până la urmă sensul de „cea mai mare reuniune Resist de până acum”, aşa cum a numit-o The New Yorker. Pe de altă parte, climatul de întărâtare continuă care domină de ani buni politica şi media din SUA face ca un discurs despre posibilitatea unei atitudini mai luminate în locul tribalismului furios să pară fals, mai ales când vine din partea unor oameni din politică sau media care au încurajat respectivul tribalism sau au profitat de pe urma lui.

    Ceea ce nu am văzut însă la americanii de pe Twitter a fost dezaprobarea ideii în sine de bipartizanat, a posibilităţii de cooperare între politicieni de culori diferite în numele unor valori comune. Scandalul continuu din politică a creat oboseală şi saturaţie în rândul unor oameni normali, care au înţeles că partizanatul înverşunat e distructiv pentru „valorile de bază legate de decenţă, respect, participarea la un proiect mai mare decât orgoliul tău personal”, cum zicea Biden. Ceea ce au avut de reproşat comentatorii a fost tocmai faptul că reflecţiile lui Biden şi ale editorialistului CNN nu sunt însoţite şi de punerea lor în practică; faptul că găsesc cu greu un canal tv sau un ziar care să relateze, de pildă, despre ceremonia de comemorare fără interpretare politică partizană; faptul că până şi moartea lui McCain e exploatată politic, din moment ce Biden abia a terminat de vorbit şi CNN deja specula despre o posibilă candidatură a lui pentru preşedinţie.

    La noi, în schimb, stilul de politică bazată pe partizanatul visceral e într-un stadiu încă primitiv: scandalul nu doar că n-a creat saturaţie, ci dimpotrivă, e în plină evoluţie de la faza de atacuri verbale spre cea cu săritul la bătaie, atât între politicieni, cât şi între susţinătorii lor. Desigur că şi la noi, în rarele ocazii când apar, apelurile la o politică bazată mai puţin pe scandal şi mai mult pe idei au un aer fals, fiindcă majoritatea figurilor din politică şi din media care incriminează „războiul româno-român” sunt ei înşişi militanţi activi în acest război. Ceea ce avem noi distinctiv este însă faptul că tot mai mulţi politicieni, influenceri din media şi votanţi par să se fi convins că politica înseamnă realmente scandal continuu, conflict pe viaţă şi pe moarte, pentru că au devenit dependenţi de emoţiile puternice stârnite de implicarea în politica înţeleasă aşa. Acest stil de politică limitată strict la sfera emoţională nu exista până acum câţiva ani, după cum nu exista comportamentul de bullying faţă de oricine îndrăzneşte să exprime o opinie uşor diferită într-un trib online oarecare.

    „Nu uit şi nu iert, iertarea e a lui Dumnezeu, de aceea e şi răzbunarea lui. Pentru acel moment, nu o să-l iert niciodată nici dincolo de mormântul meu sau al lui”, a zis Lucian Bolcaş (PSD), despre faptul că Traian Băsescu a refuzat cândva să fie de acord cu nominalizarea lui la CCR. Deşi Bolcaş crede că a pus problema în termeni morali, din moment ce are şi referinţe biblice, în realitate nu e aşa şi nici atitudinea lui nu poate fi abordată corect în termeni morali. N-avem de-a face cu nişte valori pe care Bolcaş le-ar apăra şi nici cu un individ capabil să-şi judece umorile în relaţie cu nişte valori. A nu putea ierta, a urî din rărunchi, a-ţi face un scop în viaţă din răzbunare, a-ţi demoniza adversarii şi a le dori moartea, aşa cum se întâmplă în triburile noastre politice, din media şi social media, nu denotă nici micime morală (după cum se vede din tabăra celor lezaţi de asemenea atitudini), nici măreţie morală (după cum se vede din tabăra celor care le susţin), ci strict incapacitate de autocontrol emoţional, lipsa oricărei educaţii în materie de gestionare a emoţiilor.

    Când Mirel Palada, susţinător PSD, a sărit să-l bată pe Mihai Goţiu de la USR, admiratorii lui Palada l-au scuzat imediat: era normal să reacţioneze aşa, din moment ce a fost provocat; să zică mersi Goţiu că n-a păţit mai rău; ce papagal Goţiu, haha, cum a încasat-o; Palada e adevărata victimă, fiindcă aşa nu se mai poate, să fim jigniţi şi să nu putem riposta în niciun fel! Aceeaşi atitudine tribală am văzut-o la protestatarii Rezist care au văzut cum foşti capi locali USR ca Ioan Năsui de la Arad sau Codruţ Bucur de la Braşov se comportă huliganic, primul filmându-se cu o chemare la incendierea jandarmilor şi atacarea sediului PSD, al doilea filmându-se cum îl huiduie pe un tip de la PSD. Şi festivalul continuă: primarul pesedist Emilian Ciolan din Dârmăneşti i-a luat la bătaie pe nişte membri USR care au venit să depună listele cu semnături pentru iniţiativa Fără penali, iar un protestatar s-a filmat hărţuind femeile din PSD cu insulte sexiste, fiindcă e convins, ca şi mulţi alţi oamenii neinformaţi, că a fi jurnalist înseamnă să hărţuieşti cu camera video pe oricine nu-ţi place şi să pretinzi că aşa faci revoluţie.

    În niciunul din cazurile de mai sus, agresorii nu exprimă nicio idee: tot ce fac e să urle, să huiduie sau să lovească. În deliciul galeriei de fani online şi offline, care nu încearcă sentimente civice, trăiri morale, ci doar sunt încântaţi că aşa pot să-şi excite şi să-şi descarce furia, ura, dispreţul, plăcerea de a-şi umili semenii, pofta de răfuială.

    Folosind întotdeauna foarte puţine cuvinte, rotite iar şi iar: aceleaşi înjurături, aceleaşi ameninţări, aceleaşi urări ca adversarii să moară, să se îmbolnăvească de cancer sau să fie violaţi, ei şi copiii şi toată familia şi tot partidul şi toţi votanţii, fiindcă nu merită să trăiască, nu sunt oameni. Iar ceea ce nu ştiu aceşti oameni cu spume la gură este că odată ce au lăsat ca asemenea emoţii să-i copleşească, devin dependenţi de ele: prin ei nu mai vorbeşte, decide şi acţionează o persoană raţională, ci hormonii, chimia internă care le va inventa constant pretexte de ieşit la bătaie şi îi va împiedica tot mai mult să se cunoască pe sine şi să se controleze, exact aşa cum se întâmplă cu foştii războinici care tânjesc mereu după o nouă luptă fiindcă pacea echivalează pentru ei cu sevrajul. Pentru oricine vrea să stârnească violenţa unui grup de oameni, în special de tineri, ăsta e ABC-ul meseriei.

    Un prim progres faţă de acest nivel primitiv de comportament ar fi capacitatea de recunoaştere cinstită a insuficientei capacităţi sau dorinţe de autocontrol. Jurnalistul Vlad Ursulean a fost printre puţinii care şi la violenţele de stradă din 2012, şi la cele din 10 august anul acesta au relatat corect că monopolul violenţei n-a aparţinut galeriilor de fotbal sau unor misterioşi provocatori năimiţi de misterioase forţe obscure, iar insistenţa unor oficiali de partide sau lideri ai protestelor că oamenii culţi, civilizaţi şi bine îmbrăcaţi nu susţin niciodată violenţa şi nu dau niciodată cu pietre e o minciună. De partea cealaltă, când Gabriela Firea, indiferent de motivele ei, a admis că jandarmii au agresat protestatari paşnici şi şi-a certat colegii de partid că au coordonat astfel de violenţe, n-a susţinut-o nimeni, ba chiar europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu a urecheat-o că îndrăzneşte să pună la îndoială teza că PSD s-a apărat de o lovitură de stat.

    Al doilea progres ar fi ca pornirile violente să nu mai fie raţionalizate şi scuzate prin acţiunile adversarilor politici, fiindcă o astfel de scuză ajunge întotdeauna şi foarte repede să justifice nu doar huiduirea sau lovirea unor oameni, ci şi nimicirea lor fizică. Primarul bătăuş din Dârmăneşti n-a fost nici măcar mustrat de partid, ci dimpotrivă, capii PSD au continuat să se victimizeze, pe motiv că din moment ce deviza protestatarilor e o înjurătură, riposta cu bătaia e perfect îndreptăţită. De partea cealaltă, Lucian Mîndruţă a fost printre puţinii influenceri online care au dezavuat constant orice justificare a intenţiilor de a introduce agresiunile fizice la proteste pe motiv că „dar nu vezi ce ne fac ăştia?”; alţi formatori de opinie nu condamnă însă niciodată chemările la violenţă de pe paginile lor. Probabil fiindcă se tem că dacă ar face-o, nu doar că şi-ar pierde like-urile şi uneori aura de eroi, ci ar deveni la rândul lor ţinte pentru bullying.

  • Aegon România înregistrează o creştere de 14% în prima jumătate din 2018

    Valoarea plasamentelor în S1 2018 a atins pragul de 296 milioane lei, în creştere cu 15% faţă de prima jumătate din 2017, când se situase la 257 milioane lei. Indemnizaţiile pentru evenimentele asigurate au fost de 1,26 milioane lei, comparativ cu nivelul înregistrat în S1 2017, când s-au plătit daune de  aproape 1 milion lei. Indemnizaţiile pentru poliţele ajunse la finalul perioadei contractuale (beneficiile de maturitate şi anuităţile) s-au situat, în prima jumătate a anului, la aproape 3,1 milioane lei, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când valoarea raportată a fost de 4,05 milioane lei.

    “Suntem mulţumiţi de parcursul pe care l-am avut în primul semestru al anului. Ne-am concentrat pe consolidarea parteneriatelor cu Banca Transilvania şi Alpha Bank pe produsele de asigurare de viaţă din portofoliu. În acelaşi timp suntem bucuroşi că împreună cu partenerii noştri putem oferi acum şi servicii pentru sănătate, mai concret, servicii de a doua opinie medicală. Am adus în exclusivitate în România serviciul Aegon Diagnose.me, care oferă acces la o reţea internaţională de medici, pentru consult online de a doua opinie medicală. Totul se desfăşoară în limba română, la preţuri extrem de accesibile. Serviciile legate de sănătate sunt importante pentru clienţii noştri şi de aceea dorim să continuăm dezvoltarea în această zonă”, a declarat Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România.

    Aegon, concernul olandez de asigurări şi pensii private din care face parte Ae on România, a perfectat recent vânzarea operaţiunilor sale din Republica Cehă şi Slovacia către NN Group. „Această dezinvestiţie ne va permite să ne eficientizăm prezenţa geografică şi să ne concentrăm resursele pe pieţele noastre cheie“, a explicat Alex Wynaendts, CEO Aegon. 

    La nivel internaţional, Aegon a raportat creşteri semnificative pentru primul semestru al anului, atingând un venit net de 491 milioane euro. Marja de solvabilitate (Solvency II) a crescut cu 14% faţă de finalul lui 2017, ajungând la 215%, pe baza majorării fondurilor proprii. Depozitele nete s-au situat la 3,9 miliarde euro, faţă de 3,7 miliarde euro în aceeaşi perioadă din 2017. Valoarea profitului brut este de 1,06 miliarde euro, fiind la rândul său într-un proces de apreciere.
     

  • Opinie: 5 condiţii pentru consolidarea antreprenoriatului

    Alina Făniţă, CEO, PKF Finconta

    Companiile mari sunt asociate cu birocraţia. Structura organizatorică stufoasă, excesul de proceduri, email-uri şi aprobări sufocă inovaţia. Ca să răspundă competiţiei globale, mediul de afaceri se schimbă. Inovaţia şi antreprenoriatul se propagă în lumea întreagă. Companiile care apar sunt mici şi propun soluţii tot mai îndrăzneţe. Antreprenorii, de multe ori proveniţi din corporaţii, ştiu sincopele de agilitate ale companiilor mari şi le speculează inerţia. ”Business as usual” nu mai funcţionează. Internetul le dă curaj celor întreprinzători. Calea spre antreprenoriat este pavată de biţi de iniţiativă.

    Inovaţia şi antreprenoriatul vor câştiga teren la nivel global datorită unor condiţii esenţiale. În primul rând, gândirea antreprenorială – ceea ce au antreprenorii bun şi beneficiază tot mediul de business, este că pot să vadă, să înţeleagă şi să valorifice oportunităţile din piaţă. Abilitatea lor de a gândi diferit, de a vedea ce alţii nu văd, de a observa ce nu există şi identifica oportunităţile potrivite sunt doar câteva calităţi care diferenţiază antreprenorii de salariaţi. În al doilea rând, încrederea – criza economică declanşată în anul 2008 a erodat încrederea în sistemul financiar şi în capacitatea autorităţilor de a preveni situaţii economice care afectează semnificativ companiile. Neîncrederea provenită din slaba reglementare, respectiv operare, a instrumentelor financiare i-a responsabilizat pe oameni, a reinventat comunităţi, ţări şi societăţi. Ca atare, dintr-un sentiment de insecuritate individuală, s-au creat emoţii colective care susţin încrederea în antreprenoriat.

    În al treilea rând, este vorba despre colaborarea între companii – la nivel global se configurează colaborări între antreprenori. Obişnuitele proiecte de colaborare pe inovaţie între state, prin institute de cercetare şi universităţi, acum devin obişnuite între companiile antreprenoriale. Concomitent, proiecte de mare succes tip Start-up Nation sunt tot mai des întâlnite în ţările UE şi din Asia. În peisajul antreprenorial, privilegiaţi sunt cei care pornesc un start-up în tehnologie. Incubatoarele de afaceri sunt tot mai des considerate opţiuni viabile pentru ţările care vor să-şi crească competitivitatea.  

    O altă condiţie esenţială este comerţul global – chiar dacă în acest moment există tensiuni comerciale între marile puteri politico-economice, acestea sunt pasagere. În fond, condiţiile comerţului global s-au îmbunătăţit. Economiile sunt interdependente şi, per ansamblu, barierele comerciale se ridică. Accesul facil la internet a devenit de facto un drept al omului la informare. Aceste condiţii conduc la reforme politice, la proliferarea transparenţei comerciale şi culturale, la progres social şi crează un context favorabil pentru business.

    În cel de-al cincilea rând, responsabilitatea faţă de societate şi mediu – obiectivele de afaceri ale companiilor sunt inseparabile de societatea şi mediul în care acestea funcţionează, iar a nu lua în considerare impactul asupra acestor două componente ar face nesustenabile activităţile companiilor. Performanţa prin urmărirea “obiectivelor prezentului” şi responsabilitatea obţinerii rezultatelor “fără a compromite abilitatea generaţiilor viitoare de a-şi atinge propriile obiective” vor conta în preferinţele de cumpărare a produselor şi serviciilor companiilor care susţin acest deziderat.

    Nevoia de inovaţie şi spiritul antreprenorial care o acompaniază vor fi orientate spre un scop altfel: dorinţa unui nivel de trai mai bun, operaţionalizarea ”instinctului binelui” în slujba comunităţii, protejarea mediului şi profit sustenabil. Trebuie să construim o lume mai bună.

    De peste 23 de ani, PKF Finconta este una dintre principalele 10 firme de servicii profesionale din România. Ca membri ai PKF International Ltd. suntem parte dintr-o reţea internaţională de firme independente din punct de vedere legal, care oferă consultanţă şi audit oriunde în lume.Grupul PKF Finconta este format din patru societăţi cu capital românesc: PKF Finconta, PKF Finconta Consultanţă, PKF Finconta HR şi Finconta Consulting SPRL, membre ale organismelor profesionale naţionale CECCAR, CAFR, CCFR şi UNPIR. Prin intermediul acestora oferim servicii de audit financiar, analiză financiară corporativă, consultanţă fiscală, întocmirea dosarului preţurilor de transfer, servicii de contabilitate, salarizare, resurse umane, insolvenţă, auditarea fondurilor nerambursabile şi due diligence de achiziţii.

  • Opinie: 5 condiţii pentru consolidarea antreprenoriatului

    Alina Făniţă, CEO, PKF Finconta

    Companiile mari sunt asociate cu birocraţia. Structura organizatorică stufoasă, excesul de proceduri, email-uri şi aprobări sufocă inovaţia. Ca să răspundă competiţiei globale, mediul de afaceri se schimbă. Inovaţia şi antreprenoriatul se propagă în lumea întreagă. Companiile care apar sunt mici şi propun soluţii tot mai îndrăzneţe. Antreprenorii, de multe ori proveniţi din corporaţii, ştiu sincopele de agilitate ale companiilor mari şi le speculează inerţia. ”Business as usual” nu mai funcţionează. Internetul le dă curaj celor întreprinzători. Calea spre antreprenoriat este pavată de biţi de iniţiativă.

    Inovaţia şi antreprenoriatul vor câştiga teren la nivel global datorită unor condiţii esenţiale. În primul rând, gândirea antreprenorială – ceea ce au antreprenorii bun şi beneficiază tot mediul de business, este că pot să vadă, să înţeleagă şi să valorifice oportunităţile din piaţă. Abilitatea lor de a gândi diferit, de a vedea ce alţii nu văd, de a observa ce nu există şi identifica oportunităţile potrivite sunt doar câteva calităţi care diferenţiază antreprenorii de salariaţi. În al doilea rând, încrederea – criza economică declanşată în anul 2008 a erodat încrederea în sistemul financiar şi în capacitatea autorităţilor de a preveni situaţii economice care afectează semnificativ companiile. Neîncrederea provenită din slaba reglementare, respectiv operare, a instrumentelor financiare i-a responsabilizat pe oameni, a reinventat comunităţi, ţări şi societăţi. Ca atare, dintr-un sentiment de insecuritate individuală, s-au creat emoţii colective care susţin încrederea în antreprenoriat.

    În al treilea rând, este vorba despre colaborarea între companii – la nivel global se configurează colaborări între antreprenori. Obişnuitele proiecte de colaborare pe inovaţie între state, prin institute de cercetare şi universităţi, acum devin obişnuite între companiile antreprenoriale. Concomitent, proiecte de mare succes tip Start-up Nation sunt tot mai des întâlnite în ţările UE şi din Asia. În peisajul antreprenorial, privilegiaţi sunt cei care pornesc un start-up în tehnologie. Incubatoarele de afaceri sunt tot mai des considerate opţiuni viabile pentru ţările care vor să-şi crească competitivitatea.  

    O altă condiţie esenţială este comerţul global – chiar dacă în acest moment există tensiuni comerciale între marile puteri politico-economice, acestea sunt pasagere. În fond, condiţiile comerţului global s-au îmbunătăţit. Economiile sunt interdependente şi, per ansamblu, barierele comerciale se ridică. Accesul facil la internet a devenit de facto un drept al omului la informare. Aceste condiţii conduc la reforme politice, la proliferarea transparenţei comerciale şi culturale, la progres social şi crează un context favorabil pentru business.

    În cel de-al cincilea rând, responsabilitatea faţă de societate şi mediu – obiectivele de afaceri ale companiilor sunt inseparabile de societatea şi mediul în care acestea funcţionează, iar a nu lua în considerare impactul asupra acestor două componente ar face nesustenabile activităţile companiilor. Performanţa prin urmărirea “obiectivelor prezentului” şi responsabilitatea obţinerii rezultatelor “fără a compromite abilitatea generaţiilor viitoare de a-şi atinge propriile obiective” vor conta în preferinţele de cumpărare a produselor şi serviciilor companiilor care susţin acest deziderat.

    Nevoia de inovaţie şi spiritul antreprenorial care o acompaniază vor fi orientate spre un scop altfel: dorinţa unui nivel de trai mai bun, operaţionalizarea ”instinctului binelui” în slujba comunităţii, protejarea mediului şi profit sustenabil. Trebuie să construim o lume mai bună.

    De peste 23 de ani, PKF Finconta este una dintre principalele 10 firme de servicii profesionale din România. Ca membri ai PKF International Ltd. suntem parte dintr-o reţea internaţională de firme independente din punct de vedere legal, care oferă consultanţă şi audit oriunde în lume.Grupul PKF Finconta este format din patru societăţi cu capital românesc: PKF Finconta, PKF Finconta Consultanţă, PKF Finconta HR şi Finconta Consulting SPRL, membre ale organismelor profesionale naţionale CECCAR, CAFR, CCFR şi UNPIR. Prin intermediul acestora oferim servicii de audit financiar, analiză financiară corporativă, consultanţă fiscală, întocmirea dosarului preţurilor de transfer, servicii de contabilitate, salarizare, resurse umane, insolvenţă, auditarea fondurilor nerambursabile şi due diligence de achiziţii.

  • OPINIE | Scurtă istorie a loviturilor de stat şi care va fi următorea sintagmă pentru lumea politică

    Folosirea termenului s-a accentuat în ultima perioadă, dovadă a: unu, sărăciei de idei şi de cuvinte în discursul public şi doi, a circulaţiei sintagmelor în ierarhiile de partid. Ca să mă lămuresc şi să vă lămuresc, iată o scurtă istorie a „loviturilor de stat” din mintea politicienilor, de-a lungul istoriei postrevoluţionare româneşti.

    Arhiva electronică a MEDIAFAX începe la 1 ianuarie 1994, iar în perioada 1994 – 2000 termenul lovitură de stat a apărut de 105 ori. Cele mai multe dintre respectivele ştiri privesc dilema primului deceniu de după decembrie 1989: a fost revoluţie sau lovitură de stat.

    În aprilie 1994 , al doilea Congres al Partidului Socialist al Muncii (PSM) oferea şi răspunsul: “Revoluţia a fost o lovitură de stat a elitelor militare şi politice, transformată într-o contrarevoluţie antisocialistă şi antinaţională (…)” (delegat de Harghita). “Tot timpul ne acuză că am făcut închisori şi am închis oameni acolo. Tovarăşi, dar nu le-am făcut noi, noi doar le-am preluat (…). Stiţi care e diferenţa dintre noi şi ei? Că, după Revoluţie, noi nu am sabotat industria şi nu am tras cu armele în popor. Dar ei, cînd am luat puterea, s-au dus în munţi şi au tras cu armele în noi” (delegat de Dolj) “Toţi sîntem comunişti şi nu numai în PSM, dar şi în alte partide, întîlnim elite create de PCR. Acum vreo doi ani am spus, referindu-mă la subiectul asta: trăiască secţia de cadre a PCR care a dat României cinci candidaţi anticomunişti la Preşedinţia României” (un participant).

    Sigur că apăreau şi zorii politicianismului dâmboviţean: în octombrie 1995 consilierul prezidenţial Dan Iosif declara că “ameninţarea cu moartea” proferată de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, la adresa preşedintelui Iliescu este echivalentă cu o “lovitură de stat”.

    Timpul a făcut ca vorbele şi faptele să capete noi înţelesuri, aşa că în deceniul care a urmat, 2000 – 2010 „lovitură de stat” apare în 417 ştiri. Fostul preşedinte Traian Băsescu a folosit destul de des sintagma, în contextul repetatelor încercări de demitere a sa, de către PSD şi aşa-zişii mogului.

    PSD a împrumutat ”lovitura de stat” în octombrie 2009, prin vocea lui Adrian Năstase, care aprecia că Traian Băsescu “a demarat o lovitură de stat de catifea, prin demontarea coaliţiei”, prin ordonanţa de urgenţă privind referendumul: “Este clar pentru toată lumea acum că Traian Băsescu a demarat o lovitură de stat de catifea prin demontarea coaliţiei, prin Ordonanţa de Urgenţă referitoare la referendum, prin referendum”.

    După 2010 numărul „loviturilor de stat” a crescut cu 30%, şi ţineţi cont că deceniul nu s-a sfârşit: în perioada ianuarie 2010 – august 2018 fluxul agenţiei a reţinut 531 de rezultate, din cele mai diverse.

    Iată doar câteva dintre titlurile zilei de marţi, 3 iulie 2012: „21:37 Agenţiile Reuters şi France-Presse comentează evoluţiile politice de la Bucureşti”; „18:59 Antonescu: Nu s-a încălcat Constituţia, PDL face declaraţii aberante despre lovituri de stat”; „18:41 Fundaţia Creştin-Democrată “denunţă tentativa de lovitură de stat a guvernării USL”; „17:35 Ungureanu: Ce se întâmplă azi e lovitură de stat, cetăţenii să vină la mitingul din Piaţa Revoluţiei”; „15:38 Macovei: “Oameni, treziţi-vă! Suntem în plină lovitură de stat”; „14:11 Blaga: PDL va participa la şedinţa privind Avocatul Poporului şi îşi va susţine punctul de vedere”; „12:29 Andreea Paul: Planul USL oscilează între impostură, prostie şi lovitură de stat”.

    Şi astea doar într-o singură zi!

    Loviturile de stat au trecut apoi de la Traian Băsescu la Victor Ponta, şi, ulterior, la Liviu Dragnea şi alţi membri din conducerea actuală a partidului.

    În acest context să rememorăm şi câteva lovituri reale de stat, de la preluarea puterii de către un ins pe nume Napoleon Bonaparte în 18 brumar 1799 sau venirea la conducerea Germaniei a unui alt ins pe nume Adolf Hitler, după incendierea Reichstagului în februarie 1933 până la instaurarea comunismului în Cuba de către Fidel Castro.

    Faceţi paralelele cuvenite, vă rog!

    Nu de alta, dar prevăd o ascensiune fulminantă a sintagmei „tentativă de asasinat”!

  • Opinie: Să bem un pahar cu fraţii şi surorile de la Lehman

    A fost punctul care marchează, practic, transformarea crizei imobiliare de pe piaţa americană în criza economică mondială care ne-a afectat şi care, în anumite domenii, mi se pare a ne mai inflenţa încă.

    O invitaţie pe e-mail, văzută de cei de la Financial Times, este adresată “Lehman Brothers & Sisters” şi vorbeşte despre calitatea celor din echipa băncii şi le propune să se întâlnească cu toţii; publicaţia financiară estimează că peste 200 de foşti angajaţi vor răspunde chemării.

    Poate că ar trebui să ne alăturăm şi noi fraţilor şi surorilor de la Lehman.

    Pentru cei mai tineri, să spunem că prăbuşirea Lehman Brothers a fost cel mai mare faliment din istoria Statelor Unite şi că a afectat întreg sistemul bancar mondial. Alţi coloşi financiari au fost socotiţi “too big to fail” şi au primit numai în Statele Unite sprijin guvernamental în valoare de 2.250 de miliarde de dolari. Criza a afectat lumea întreagă: oficiali ai Băncii Angliei estimau în 2010 că economia mondială a pierdut între 60.000 şi 200.000 de miliarde de dolari, iar analişti de la Banca Mondială apreciau că 35 de milioane de oameni au sărăcit. 5 milioane de americani au rămas fără case.

    În punctul de maxim al crizei şi elanurile antreprenoriale ale românilor scăzuseră îngrijorător, pentru că mai existau doar 160.000 de patroni, mai puţin de jumătate faţă de 1993, când număram 393.000 de întreprinzători. Sigur că pot exista explicaţii pentru această evoluţie, cum ar fi transformarea micilor întreprinderi ale decretului lege 54 în SRL-uri şi SA-uri, concentrări de activităţi, creşteri de fiscalitate sau talentul antreprenorilor şi puterea acestora de a rezista pe o piaţă care un deceniu şi mai bine numai comodă nu a fost.

    O altă ştire de luni, 20 august, este cea cu Grecia, care abia acum a ieşit din programul de redresare economică impus de partenerii europeni.

    Veţi mai fi ţinând minte toate luările de cuvânt despre grecii cei leneşi şi despre alţi europeni mai harnici care, despre Cipru, Irlanda, Portugalia sau Italia, socotite, pe rând sau grămadă victime ale propriilor neputinţe economice, accentuate de criză.

    Asociat cu toate acestea, veţi mai fi ţinând minte termenul “austeritate”, devenit cu ceva vreme în urmă o marotă a liderilor europeni şi care, transpusă în România, a însemnat concedieri în sistemul bugetar, reduceri de salarii, desfiinţări de filamonici şi teatre şi exodul medicilor, care au plecat din spitale care s-au închis sau şi-au redus numărul de angajaţi. “Austeritate” se alătură altor multor termeni care au caraterizat anii de criză – subprime, bail-out, Collateralized Debt Obligation – CDO, naţionalizare, noua realitate economică, naţionalism economic. Pentru fiecare dintre aceşti termeni s-ar putea scrie câte o carte, despre modul în care au inflenţat şi influenţează ultimul deceniu; dacă nu le sesizaţi importanţa ăi influenţa, sunteţi fericiţi, într-un oarecare sens biblic.

    Marea criză din anii ’30 a dus la apariţia managementului ca ştiinţă şi profesie şi dus la crearea unor departamente astăzi indispensabile unei companii – marketing, relaţii publice, publicitate.

    “Clientul”, ca noţiune şi obiect de studiu a apărut tot atunci, alături de noi produse, precum nylonul şi noi modalităţi de comerţ, cum ar fi cel prin poştă.

    LaFelDeMareaCriză începută în 2008 nu a avut efecte benefice, iar analiştii au vorbit mult timp de criza irosită, pentru că nu s-a schimbat nimic la nivel fundamental, deşi la un moment dat s-a tot spus despre capitalism că nu va mai fi ce a fost. Putem accepta ideea doar dacă vom constata că LaFelDeMareaCriză a dus la ascensiunea ideilor naşionaliste şi a liderilor extremişti, la supraevaluarea importanţei statului în economie, la accentuarea decalajului dintre bogaţi şi săraci, la pierderea unor segmente majore din clasa de mijloc mondială, la o reducere a comerţului mondial şi la o scădere a influenţei globalizării.

    A, şi să nu uit, la creşterea apreciabilă a casandrelor care prevestesc o nouă criză mondială, la orice strănut al buselor sau la un pic de febră pe piaţa valutară.

    De aceea zic că ar trebui să ne alăturăm iniţiativei celor de la Lehman. Depinde cum vom privi paharul cu care vom bea, de aniversare sau de comemorare, în funcţie de efectele pe care le-a avut criza asupra vieţilor fiecăruia, dar momentul 15 septembrie trebuie marcat.

  • Opinie: Încă un mandat pentru Preşedinte şi nota de plată!

    Hora Marii Unirii s-a spart. Guvernanţii au bifat “Acţiunea Centenarul” cu pulanul.

    Mai are rost să rezum? După nişte m..e paşnice, Puterea a decis să ne strângă sub Zodia Pulanului.

    În sfârşit, Opoziţia e satisfăcută, poate să facă ce ştie mai bine: să se dea cu fundul de pământ.

    Privită dintr-un MIG-21 înainte de a se prăbuşi, România arată chiar prea o-kei: Iohannis şi Dragnea se bronzează pe acelaşi cearceaf, în Neptunul de protocol al lui Ceauşescu.

    Ca în fiecare an, ieri a fost comemorată Marina României: aceeaşi butaforie obosită, aceleaşi jurăminte de înzestrare a flotei într-un viitor incert. Acelaşi submarin, Delfinul, care o dată pe an se scufundă de ruşine.

    Acelaşi discurs al Preşedintelui, vorbind despre “oaza de stabilitate” care am fi, surd la comentariile cancelariilor europene care ne branduiesc din nou ca pe o ţară instabilă. Motivul e acum jandarmeriada, de care Iohannis s-a debarasat repede, ca să nu-şi strice programul. Cât “gândim şi simţim româneşte”, domnia sa crede că ne poate lăsa liniştit singuri acasă, cu trenuri care deraiază, cu leşuri de porci care plutesc pe Dunăre.

    Vom fi ratat noi Centenarul, dar preşedintele Klaus Iohannis, cu calmul şi detaşarea sa, cu flegmatismul său marţial, va prinde negreşit Bicentenarul.

  • Opinie – Elena Călin, CEO UP! Your Service: “Poţi să te bucuri de furia clienţilor?”

    Doar 4 din 10 clienţi fac o reclamaţie unei companii atunci când sunt nemulţumiţi de interacţiunea cu aceasta sau de calitatea serviciilor pe care le oferă. Cel puţin aşa a arătat un studiu realizat recent de UP! Your Service în rândul a peste 1.900 de consumatori din România. Dar nu asta este vestea rea. Vestea rea e că 66,3% dintre clienţi nu fac reclamaţie atunci când experienţa lor este sub aşteptări, ci aleg să cumpere produse sau servicii similare de la o altă companie, cu o calitate mai bună a serviciilor.

    Mai mult, decizia este în multe cazuri imediată. 40% dintre români spun că este suficientă o singură experienţă negativă pentru a schimba furnizorul. Alţi 53% se arată mai îngăduitori, renunţând la produsele şi serviciile unei companii după două-trei situaţii în care experienţa lor a fost nefavorabilă. Şi vă mai las o cifră care merită digerată de orice manager: peste 42% dintre români au spus, în sondaj, că s-au găsit în ultimul an în situaţia de a renunţa la produsele şi serviciile unei companii şi la colaborarea cu aceasta din cauza calităţii slabe a serviciilor şi a experienţei nesatisfăcătoare.

    Reclamaţiile devin, în acest context, de-a dreptul dezirabile. De ce spun asta? Pentru că reclamaţiile sunt, de fapt, o şansă pentru orice companie să remedieze şi să inoveze. Să remedieze ceea ce este greşit şi să inoveze pentru a ţine pasul cu aşteptările tot mai mari ale clienţilor. Mai cu seamă că, de regulă, clienţii tind să dea feedback doar când sunt extrem de nemulţumiţi. Sau extrem de mulţumiţi, dar asta este o altă discuţie.

    Când sunt extrem de nemulţumiţi şi ajung să facă reclamaţii, pentru companie poate fi deja foarte dificil să remedieze problema într-un timp scurt, fără bătăi de cap şi investiţii consistente. În schimb, reclamaţiile clienţilor încă de la primele semne de nemulţumire reprezintă o oportunitate pentru companiile care urmăresc să se diferenţieze de competitorii lor prin servicii de calitate. Asta pentru că pot da indicii despre ce mai poate fi îmbunătăţit, indiferent că vorbim de produsul sau serviciul în sine, de felul în care angajaţii interacţionează cu clienţii, de procesele şi procedurile care se aplică în relaţia clienţilor cu compania sau de simpla comunicare cu aceştia.

    Mergând un pas mai departe, când relaţia cu clientul funcţionează în limitele normalului, managementul nu se preocupă în mod neapărat de îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi experienţei oferite clienţilor. Reclamaţiile, în schimb, aduc aceste aspecte mai sus pe agenda executivilor dintr-o companie şi sprijină sau chiar obligă respectiva companie să inoveze şi să dezvolte o cultură a serviciilor. Sau, cel puţin, să devină mai orientată către servicii de calitate şi să ia măsuri concrete în acest sens.

    De multe ori, motivele de nemulţumire ale clienţilor pot fi şi o sursă de inspiraţie pentru noi oportunităţi de business, întrucât cele mai bune idei pentru îmbunătăţirea afacerii vin aproape întotdeauna tocmai de la clienţi. Companiile care sunt foarte orientate către client fac foarte facil procesul de primire a reclamaţiilor de la clienţi. Clienţii sunt încurajaţi să se plângă angajaţilor, care, la rândul lor, sunt încurajaţi şi pregătiţi să asculte şi să rezolve imediat plângerile clienţilor, iar apoi să inoveze pentru a crea o experienţă superioară tuturor clienţilor.
    În concluzie, dacă nu avem reclamaţii, nu înseamnă în mod neapărat că totul funcţionează fără cusur şi clienţii sunt mulţumiţi, iar dacă avem reclamaţii, nu înseamnă doar că e de rău. Nevoile clienţilor se schimbă continuu şi dacă nu ţinem pasul cu ei, vor lua decizii pe care noi nu le vom mai putea influenţa. Dacă un client este nemulţumit şi îţi spune, ar trebui să fie un mare motiv de bucurie, pentru că el reprezintă vocea a încă trei sau patru clienţi care sunt nemulţumiţi, dar pleacă fără a mai spune ceva. Sau se plâng în locuri în care sunt consolaţi de alţi clienţi ca ei.

    Ştiaţi că aproape jumătate dintre respondenţii la sondajul UP! Your Service spun că au folosit în ultimul an social media pentru a critica, dar şi lăuda serviciile unei companii? Şi că doar 20% din ei au primit răspuns de fiecare dată, iar pentru 28% dintre ei răspunsul a venit rar sau chiar niciodată? Aşadar, dacă ai clienţi care insistă să te convingă că ai greşit, e semn bun. Iar dacă nu ai, n-ar strica să-i cauţi.

  • Reacţia Poliţiei Rutiere după ce purtătorul de cuvânt le-a transmis românilor să NU mai apeleze la poliţie dacă au probleme

    „Cu privire la mesajul postat pe pagina de socializare a Poliţiei Române de către colegul nostru Ovidiu Munteanu, vă aducem la cunoştinţă faptul că Brigada Rutiera nu achiesează la cele transmise, mesajul fiind unul strict personal. Brigada Rutieră vă asigură că este şi va rămâne în slujba cetăţeanului, indiferent de situaţie”, au precizat reprezentanţii Brigăzii Rutiere.

    Precizările vin după ce, în cursul zilei de marţi, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a scris pe pagina de Facebook a Poliţiei Române că toţi cei care jignesc poliţiştii să nu mai apeleze la ei când au probleme, ci la „popi sau vecini”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Mara Eliza Barza: “Trenduri în comunicare: Personal branding şi inteligenţă artificială”

    Suntem în plină revoluţie digitală, care transformă industriile şi schimbă comportamentele de consum, iar companiile sunt nevoite să se adapteze digitalizării nu numai pentru a rezista pe piaţă, dar şi pentru a inova şi a aduce plusvaloare.

    Trăim într-o perioadă în care stilul nostru de viaţă este influenţat de evoluţia tehnologiei, a digitalului şi a inteligenţei artificiale atât pe plan personal, cât şi profesional. În mare parte suntem deschişi inovaţiei şi îmbrăţişăm digitalizarea contemporană, dar suntem oameni şi avem nevoie de emoţie, de autenticitate, de legături reale cu ceilalţi oameni.

    Iar companiile înţeleg că pentru a ajunge la consumatori trebuie să-şi adapteze strategiile de comunicare cerinţelor şi nevoilor fizice, dar şi emoţionale ale acestora. Un prim pas a fost realizat prin integrarea comunicării personalizate cu audienţa targetată, sau a unor campanii cu un conţinut emoţional crescut, care să umanizeze brandul, prin care să se ajungă într-un mod mult mai firesc şi natural la consumator.
    În tot acest context, inteligenţa artificială (AI) revoluţionează comunicarea, fie ea digitală sau nu, întrucât poate realiza analize predictive, bazate pe date precise.

    De la platforme de socializare, aplicaţii mobile, softuri dedicate automatizării, research-ului şi analizelor, până la chat bots (asistenţi online), inteligenţa artificială vine să îmbunătăţească stilul de viaţă al oamenilor, ca de exemplu prin faptul că facilitează comunicarea şi eficientizează activitatea umană. Astfel, companiile care se adaptează digitalizării şi soluţiilor de AI, vor reuşi să-şi înţeleagă mai bine publicul şi să le ofere informaţiile de care aceştia au nevoie.

    Revenind la brandul personal, acesta reprezintă o promisiune de valoare şi încredere, întrucât un thought leader vine cu un background profesional, cu experienţă şi know-how. Totodată, reprezentanţii companiei devin vocea brandului şi îl umanizează. Cum spuneam anterior, există conceptele de brand de companie şi brand personal. În ceea ce priveşte brandul personal, acesta poate fi cultivat de specialişti în domeniile în care activează, indiferent că este vorba de antreprenori, medici, avocaţi, arhitecţi, designeri, artişti etc.

    Înainte de a realiza o strategie de management a brandului personal trebuie să ne „autodefinim“, să fim conştienţi de cine suntem, ce facem şi unde vrem să ajungem. Să ştim care ne sunt valorile după care ne ghidăm în viaţa personală şi profesională, ce ne place să facem şi ce nu, care sunt aptitudinile noastre, care sunt lucrurile pe care vrem să le îmbunătăţim, cu ce ne diferenţiem de ceilalţi, cu ce venim în plus, care este aportul nostru. După identificarea acestor (ne)cunoscute putem contura o strategie de personal branding, care ar trebui să includă o serie de elemente: obiective pe termen scurt, mediu şi lung, targetul căruia ne adresăm, canalele de comunicare, tipul de conţinut şi acţiunile pe care le putem întreprinde astfel încât să ne cultivăm brandul personal şi să generăm vizibilitate în jurul brandului nostru.

    În dezvoltarea brandului personal, un aspect important îl are networkingul. Să fii deschis să cunoşti oameni. Până la urmă, totul este despre oameni şi pentru oameni. Ne specializăm şi performăm în anumite domenii pentru a aduce plusvaloare în jurul nostru. Un cântăreţ nu cântă doar pentru el, cântă pentru public. Un medic nu devine medic pentru a se vindeca pe el, ci pentru a-i vindeca pe ceilalţi. Aşadar, unul dintre obiectivele dezvoltării brandului personal este de a ne face cunoscuţi pentru ca povestea noastră să ajungă la cât mai mulţi oameni, astfel încât prin povestea noastră să aducem plusvaloare într-un business, într-o instituţie, într-un proiect şi în viaţa oamenilor.

    Atunci când îţi faci cunoscută povestea, este important să fii relevant, autentic, natural şi carismatic, să transmiţi emoţie publicului şi să creezi o legătură emoţională cu acesta. De asemenea, ajută să fii la momentul potrivit, la locul potrivit. Pentru acest lucru te poţi baza pe strategie, organizare şi determinare, dar nu numai.

    În concluzie, alinierea la tehnologia digitală şi integrarea unor acţiuni de personal branding în strategiile de comunicare ale companiilor, dar şi cultivarea brandului personal la nivel independent reprezintă un diferenţiator valoros şi o oportunitate prin care poţi căpăta mai multă credibilitate în faţa publicului tău, dar şi prin care poţi aduce plusvaloare umanităţii.

    Ca o paralelă între inteligenţa articifială şi personal branding, putem exemplifica printr-un subiect recent, foarte mediatizat worldwide: roboţica Sophia, un robot umanoid înzestrat cu inteligenţă artificială, care a devenit celebră prin acţiuni de personal branding.

    Sophia a călătorit prin toată lumea, a oferit interviuri jurnaliştilor, a apărut în reportaje TV, a stat de vorbă cu celebrităţi internaţionale, a participat la evenimente de tehnologie, a ţinut speech-uri la conferinţe… Mai mult decât atât, a devenit cetăţean al Arabiei Saudite. A reuşit să transmită emoţie prin discursurile ei şi astfel a fascinat o lume întreagă. Iar povestea robotului umanoid Sophia, dotat cu AI, a făcut rapid înconjurul lumii.

    „Vreau să îmi folosesc inteligenţa artificială pentru a ajuta oamenii să trăiască o viaţă mai bună. Voi face tot posibilul ca lumea să fie un loc mai bun… Sunt aici să ajut umanitatea, să creem un viitor împreună. Sunt un robot social“, spune Sophia.

    Aşadar, inteligenţa artificială va duce comunicarea dintre oameni la un alt nivel. Ţine de noi să ne adaptăm schimbării, să fructificăm rezultatele dezvoltării tehnologiei şi să păstrăm umanitatea din noi.