Tag: negocieri

  • Negocieri de ULTIMĂ ORĂ. Ce se va întampla cu certificatul verde obligatoriu

    În cadrul negocierilor care se desfăşoară joi, la Parlament, social-democraţii au lansat o nouă propunere legată de legea privind certificatul verde.

    În ceea ce priveşte legea privind certificatul verde, PSD vrea să introducă un amendament care să prevadă testarea gratuită timp de 60 de zile pentru angajaţi (teste rapide), urmând ca după 60 de zile să lase acces doar cu dovada vaccinării, dovada trecerii prin boală sau testare pe banii fiecăruia.

    Potrivit unor surse, PNL şi USR ar fi de acord cu această propunere, dar mai rămâne de stabilit dacă vor fi 60 sau 90 de zile.

    Vor fi zece teste pe lună decontate, adică 20 în două luni, atât pentru stat, cât şi pentru privat. Cele două luni sunt considerate „perioada de acomodare a societăţii”. Mai mult, după aceste 60 de zile, ar urma să se aplice sancţiuni: avertisment, suspendare şi până la concedierea tuturor angajaţilor care nu prezintă una dintre cele trei variante de acces – fie că vorbim de medici, profesori sau mediu privat – susţin surse politice, scrie stirileprotv.ro

  • Grindeanu, în urma negocierilor cu PNL: „Vrem să taxăm luxul. Vrei yacht? Plăteşti în plus”

    Vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că social-democraţii au propus un set măsuri în scopul creşterii veniturilor statului. Potrivit politicianului, una dintre ele ar fi „taxarea luxului”, despre care Grindeanu spune că e o intenţie şi nu o impunere în negocierile cu PNL privind programul de guvernare la capitolul economie.

    Potrivit lui Grideanu, de la 1 ianuarie se doreşte majorarea salariului minim. El a mai spus că şi pensia minimă ar putea fi mărită de la 800 la 1000 de lei.

    „Prima întâlnire de azi a fost concentrată pe lipsa resurselor bugetare într-o perioadă în care statul trebuie să fie alături de cetăţeni. Vedem cum scade nivelul de trai al românilor iar noi ne dorim să venim cu venituri în plus la bugetul de stat, nu doar să facem cheltuieli.

    Cititi mai multe pe www.gandul.ro

  • Grindeanu, în urma negocierilor cu PNL: „Vrem să taxăm luxul. Vrei yacht? Plăteşti în plus”

    Vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că social-democraţii au propus un set măsuri în scopul creşterii veniturilor statului. Potrivit politicianului, una dintre ele ar fi „taxarea luxului”, despre care Grindeanu spune că e o intenţie şi nu o impunere în negocierile cu PNL privind programul de guvernare la capitolul economie.

    Potrivit lui Grideanu, de la 1 ianuarie se doreşte majorarea salariului minim. El a mai spus că şi pensia minimă ar putea fi mărită de la 800 la 1000 de lei.

    „Prima întâlnire de azi a fost concentrată pe lipsa resurselor bugetare într-o perioadă în care statul trebuie să fie alături de cetăţeni. Vedem cum scade nivelul de trai al românilor iar noi ne dorim să venim cu venituri în plus la bugetul de stat, nu doar să facem cheltuieli.

    Cititi mai multe pe www.gandul.ro

  • Cîţu, înaintea negocierilor cu USR: Mergem cu mandat de guvernare în jurul PNL

    „Mergem cu mandat de guvernare în jurul Partidului Naţional Liberal, ceea ce înseamnă premier de la PNL”, spune Florin Cîţu înaintea negocierilor cu USR. Preşedintele PNL adaugă că matematic, un guvern cu USR are voturile necesare pentru a trece. 

    Florin Cîţu a spus, miercuri, că a fost flexibilizat mandatul şi PNL discută cu forţele democratice din Parlamentul României.

    Întrebat dacă va accepta să nu mai fie premier, Cîţu a spus: „De ce această întrebare? Până la urmă este o discuţie despre principii. Este un pas important făcut din partea noastră, nu abdicăm de la programul de guvernare. Toate principiile liberale sunt pe masă, restul discutăm”.

    În ce priveşte acceptarea aceloraşi miniştri care au fost în timpul Guvernului Cîţu, fostul premier spune doar „mergem să discutăm”.

    Întrebat dacă matematic are şanse să treacă de Parlament coaliţia cu USR, având în vedere că PNL a pierdut voturile lui Ludovic Orban, preşedintele PNL spune: „avem voturi necesare pentru a trece acest guvern, de aceea mergem să discutăm cu colegii noştri”.

    Cîţu a adăugat că PNL va discuta şi cu Partidul Social Democrat, dar cu acelaşi mandat: „avem obiective clare în programul de guvernare de la care nu abdicăm. Mergem cu mandat de guvernare în jurul Partidului Naţional Liberal, ceea ce înseamnă premier de la Partidul Naţional Liberal”.

    Mai departe, întrebat dacă se aşteaptă la un rezultat după aceste negocieri sau se aşteaptă să dureze mai mult, Cîţu a răspuns: „trebuie să dureze exact cât este nevoie pentru a avea o stabilitate şi un guvern care să treacă România prin această perioadă”.

    La final, preşedintele PNL a declarat că a discutat şi cu preşedintele Klaus Iohannis, dar a refuzat să spună care a fost concluzia.

  • Negocieri pentru o coaliţie de guvernare: PNL s-a încurcat în propria-i urzeală din care nu mai ştie cum să iasă. O alianţă PSD-PNL-UDMR ar avea o majoritate parlamentară de 2/3, dar liberalii ar pierde privilegiul de a da tonul la cântec

    Conducerea PNL a admis, într-un târziu, că nu-şi poate valida guvernul, dacă nu are o majoritate parlamentară şi încearcă o formulă de guvernare cu PSD sau cu USR. Încăpăţânarea de a merge în Parlament cu un guvern minoritar îi costă serioas pe liberali care nu mai conduc decât aparent jocul. Dacă nu vor să ajungă la alegeri anticipate unde catastrofa politică le este asigurată, trebuie să facă compromisuri pe care, în trecut, le respingeau cu dispreţ.

    Negocierile pentru formarea unei coaliţii încep astăzi, după ce, luni seară, premierul desemnat, Nicolae Ciucă, şi-a depus mandatul, neputând obţine sprijinul pentru un guvern minoritar iar conducerea liberală a consimţit să înceapă discuţii pentru închegarea unei coaliţii de guvernare.

    Una dintre nemulţumirile PNL (scor de 25% în alegeri) faţă de USR a fost că acest partid de 15% a primit ministere grele, pe care liberalii şi le-ar fi dorit – Transporturile, de pildă. PNL s-a bucurat că USR a plecat din coaliţie, crezând că recuperează ce şi-a dorit. Iată însă că acum, în noile realităţi politice, se confruntă cu pretenţii mult mai mari din partea PSD decât ar fi constrâns să cedeze USR, dacă această coaliţie se reface. PSD nu vrea cinci ministere cât avea USR, ci jumătate, adică opt. Şi, după cum circulă zvonurile pe holurile Parlamentului, ar putea solicita chiar poziţia de prim-ministru. Iar PNL nu are ce face: aşa cum a tratat de sus USR pentru că ar fi un partid mic, aşa este tratat azi de PSD care este mai mare, ca pondere a mandatelor în Legislativ.

    În privinţa refacerii coaliţiei PNL-USR-UDMR, lucrurile s-au complicat foarte mult şi aici. Florin Cîţu nu s-a mulţumit că i-a smuls lui Ludovic Orban şefia PNL, aşa cum a făcut-o, dar a continuat să-l ridiculi­zeze public pe acesta din urmă.

    Aşa că Orban şi-a luat jucăriile şi a plecat din fruntea Camerei Deputaţilor şi din grupul parlamentar al PNL şi nu a plecat singur. A tras după el, deocamdată, şi 14 deputaţi şi senatori liberal iar rezultatul este că, în eventualitatea refacerii coaliţiei PNL-USR-UDMR, aceasta nu mai are majoritate. Au rămas în eventuala coaliţie 225 de parlamentari, faţă de o majoritate pentru învestirea guvernului de 234 de voturi. De obicei, minorităţile naţionale (18 mandate) votează cu puterea, dar de subliniat este că ipotetica coaliţie invocată nu are, ea singură, o majoritate.

    O coaliţie PSD-PNL-UDMR ar avea 2/3 din voturile din Parlament, dar liberalii nu vor mai fi vioara întâi în această situaţie, predând, practic, guvernarea social-democraţilor.

  • Cîţu, către USR: Soluţia se află în discuţiile din coaliţie, nu în negocierile din afara coaliţiei

    Orice soluţie pentru situaţia în care ne găsim azi trebuie negociată în coaliţia de guvernare, nu în afara coaliţiei de guvernare, este mesajul transmis de Florin Cîţu, în contextul în care USR PLUS vrea să iniţieze, alături de AUR, o moţiune de cenzură pentru schimbarea premierului din funcţie.

    „Eu, Florin Cîţu, am intrat în politică şi am spus foarte clar că niciodată nu voi face un compromis cu PSD. PNL şi eu, atât timp cât voi fi în PNL, nu va negocia cu cel mai mare duşman al poporului român. A negocia cu PSD înseamnă a negocia împotriva poporului român. Orice soluţie pentru situaţia în care ne găsim azi trebuie negociată în coaliţia de guvernare, nu în afara coaliţiei de guvernare”, spune Florin Cîţu înaintea şedinţei BPN al PNL.

    El a făcut un „apel la responsabilitate, la maturitate”.

    „Fac apel la responsabilitate, la maturitate, pentru că avem decizii importante de luat în perioada următoare – PNRR va fi aprobat în următoarele săptămâni şi trebuie implementat, este vorba despre aproape de 30 de miliarde de euro, trebuie să avem actul normativ cu compensarea facturilor la finalul anului, legea consumatorului vulnerabil şi multe alte proecte pentru care românii ne-au trimis la guvernare. Repet, soluţia se află în discuţiile din coaliţie, nu în negocierile din afara coaliţiei”, conchide Cîţu.

    Reacţia lui Florin Cîţu vine în contextul în care USR PLUS vrea să iniţieze, alături de AUR, o moţiune de cenzură pentru schimbarea premierului din funcţie.

     

  • Dan Barna, la finalul discuţiilor cu PNL: am analizat ipotezele şi scenariile de lucru

    Dan Barna a spus, la finalul discuţiilor care au avut loc luni, între partenerii de guvernare că nu s-a ajuns la nicio soluţie pentru deblocarea crizei.

    Reprezentanţii USR PLUS, PNL şi UDMR se vor întâlni din nou marţi pentru a găsi soluţii.

    Până în prezent nu s-a vorbit decât despre scenariile de lucru, a precizat Dan Barna.

    „Au fost câteva ore de discuţii în care fiecare dintre parteneri şi-a prezentat poziţiile şi punctele de vedere, argumentele pentru care cei de la PNL îl susţin pe Florin Cîţu, argumentele pentru care noi nu îi mai acordăm încredere premierului. Vom continua mâine la ora 16.00 discuţia. Am analizat pe parcursul acestor ore ce s-a întâmplat, am analizat ipotezele şi scenariile de lucru în baza cărora vom putea, sper eu, să ajungem în termen cât mai scurt la o decizie de un fel sau celălat. Continuăm mâine la ora 16.00”, a declarat liderul USR, la finalul discuţiilor de luni.

  • Cu ce partid este Diana Şoşoacă în negocieri

    Senatoarea independentă Diana Şoşoacă, debarcată din AUR, ar fi în discuţii cu PNŢCD.

    Surse politice apropiate de subiect, citate de Antena3.ro, spun că Diana Şoşoacă ar negocia cu PNŢCD.

    Diana Şoşoacă s-a implicat recent în rezolvarea situaţiei minerilor din Valea Jiului, alături de europarlamentarul PNŢCD Cristian Terhes.

    Mai multe voci au sugerat că Şoşoacă s-ar putea înscrie în PNŢCD. Deocamdată, Diana Şoşoacă nu a comentat informaţia apărută în spaţiul public.

    Senatoarea a rămas fără contul de Facebook, dar este la fel de vocală, lăsând întotdeauna loc pentru zvonuri.

    Diana Şoşoacă, tentată de tabăra social-democrată?

    În luna februarie, Diana Şoşoacă a dat de înţeles că s-ar alătura celor de la PSD, dacă ar primi o ofertă în corelaţie cu principiile sale.

    Cititi mai multe pe www.gandul.ro

  • Pe ultima sută de metri: UE şi China ar putea încheia acordul pentru noile reguli de investiţii până la finalul anului

    Uniunea Europeană şi China sunt aproape de finalizarea mult-aşteptatului acord de investiţii, întrucât Bruxelles-ul vrea să obţină condiţii corecte de business pentru companiile europene care operează în a doua cea mai mare economie a lumii, potrivit FT.

    În cadrul unei întâlniri a ambasadorilor din ţările UE care a avut loc luni la Bruxelles, Comisia Europeană a raportat progrese în negocierile cu Beijingul, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile muncitorilor în China. Conform oficialilor UE, acordul ar putea fi anunţat chiar săptămâna acesta.

    „Comisia a relatat o evoluţie pozitivă în negocierile cu China, inclusiv în privinţa standardelor din piaţa muncii. (…) Ambasadorii au salutat progresul înregistrat în negocieri”, a declarat un oficial UE pentru publicaţia americană.

    Uniunea Europeană îşi doreşte să încheie acest acord până la termenul limită stabilit pentru finalul anului 2020. Pentru blocul european aceste negocieri sunt importante în gestionarea relaţiilor comerciale tensionate dintre UE şi China, o ţară pe care a catalogat-o drept „competitor economic” şi „un rival sistemic”.

    Acordul dintre cele două părţi ar trebui să elimine barierele investiţionale cu care se confruntă companiile europene pe piaţa chineză, precum cerinţele legate de un joint-venture necesar cu o firmă chineză sau plafoanele stabilite în prezent pentru deţinerile investitorilor străini în anumite industrii. Printre sectoarele acoperite de acord se numără producţia, serviciile financiare, imobiliarele sau construcţii.

    Pentru China, acordul menţine actuala deschidere a pieţei europene şi oferă noi posibilităţi de investiţii în energie regenerabilă.

    Cu toate acestea, acordul ar putea aduce tensiuni între blocul european şi noul preşedinte american Joe Biden.

    Noua administraţie americană „ar dori să înceapă consultările cu partenerii europeni în privinţa preocupărilor comune legate de practicile economice ale Chinei”, a scris Jake Sullivan, viitorul consilier pentru securitate naţională al lui Joe Biden, pe Twitter.

    Acordul ar veni la o lună după ce Uniunea Europeană a publicat o strategie transatlantică în care cere SUA să lucreze cu blocul european pentru a întâmpina „provocarea strategică” reprezentată de China.

    Echipa lui Joe Biden a dat semnale că va încerca să lege o alianţă multilaterală cu UE şi alţi parteneri prin care va încerca să pună presiune asupra practicilor Beijingului.

  • Cum ar putea arăta viitorul guvern Cîţu- surse

    „PNL va avea opt ministere, USR PLUS şapte, iar UDMR trei ministere. Astfel, în principiu, liberalii vor avea ministerele de Interne, Dezvoltare, Apărare, Finanţe, Fonduri Europene, Educaţie şi Cultură”, au precizat pentru MEDIAFAX surse apropiate negocierilor dintre liderii celor trei partide.

    Potrivit surselor citate, USR PLUS va primi ministerele Justiţiei, Economiei, Muncii, Transporturilor, Sănătăţii şi Mediului de afaceri şi turism.

    „UDMR primeşte ministerele Mediului, Tineretului şi Sportului şi Agricultura”, au precizat sursele citate.

    Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a fost împărţit în două ministere, Economie şi Mediu de Afaceri şi Turism.

    La ora transmiterii acestei ştiri, negocierile de la Vila Lac continuă.

    PNL, USR PLUS şi UDMR au ajuns, vineri, la un acord pentru formarea majorităţii guvernamentale, fiind aceeptaţi Florin Cîţu – premier şi Ludovic Orban, preşedinte al Camerei Deputaţilor, au declarat surse politice pentru Aleph News. Potrivit surselor citate, preşedintele USR, Dan Barna, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ar urma să fie vicepremieri în Guvernul condus de liberalul Florin Cîţu.