Dupa ce CNN – si dupa el, sute de alte site-uri – au postat joia trecuta secvente filmate la ultima repetitie pe care Michael Jackson a mai apucat s-o faca pentru concertele de la Londra, sutele de comentarii aparute in primul sfert de ora pe site-uri s-au impartit distinct in doua categorii sensibil egale ca pondere: unele s-au entuziasmat de energia si sprinteneala afisate pe scena de megastar, celelalte s-au indignat ca un om atat de slabit fizic si iesit din forma a acceptat sa sustina 50 de concerte, atatea cate ii cerea contractul.
Daca atatia au vazut intr-unul si acelasi clip lucruri diametral opuse nu e numai fiindca acel clip e scurt si neclar, ci pentru ca e imposibil de iesit din ambiguitatea continua pe care Michael Jackson a reusit s-o intretina in perceptia publicului timp de aproape 20 de ani, de la primele acuzatii de pedofilie, primele operatii estetice si primele manifestari ale tendintelor de a se proiecta pe sine drept o figura mesianica, neinteleasa, la polul opus fata de seninatatea simpla a primilor lui ani de cariera muzicala. Pentru orice afirmatie care se poate face despre viata si opera megastarului exista cate o afirmatie contrara, iar ambele isi gasesc argumente si sustinatori deopotriva de vehementi, intr-un mod aproape fara echivalent in lumea celebritatilor. De pilda: faptul ca are acum fani la fel de infocati precum erau fanii din anii ‘80 sau ‘90 dovedeste ca eticheta de “regele muzicii pop” e corecta – ba nu, de fapt a avut un singur album valoros, poate doua, dupa care n-a mai evoluat. Sau: a vrut sa-si albeasca pielea, sa se transforme fizic in ceva ce nu era – nu, de fapt suferea de vitiligo, iar operatiile estetice le-a facut de nevoie, in urma unor accidente pe scena.
Astfel de controverse ofera material enorm pentru un studiu de caz asupra modului cum o serie de teme si obsesii asumate de societatea americana au fost asociate de media cu persoana unui artist, spre a produce o figura iconica a pop-culturii globale. Probabil suna pretentios; daca detaliem insa lucrurile, vom vedea ca ele nu au sens decat vazute asa, in ansamblu. Prestigiul mediatic si relevanta comerciala ale lui Jackson ar fi fost infinit mai mici daca elementele de mai jos nu s-ar fi conjugat de-a lungul vietii lui si acum.
1. CEL CE UNESTE IN LOC SA DESPARTA Un redactor de la Hollywood Today isi aminteste despre clipul video pentru “Billie Jean”, filmat in 1983, ca initial ar fi trebuit sa apara acolo si eroina din cantec, dar s-a renuntat, pentru ca scenaristii nu stiau daca era mai bine ca ea sa fie alba sau de culoare. “Daca ar fi fost de culoare, ar fi indepartat probabil publicul alb care aprecia in numar tot mai mare muzica lui Michael. Daca ar fi fost alba, i-ar fi putut supara pe fanii de culoare.” Toti comentatorii care isi amintesc ce popularitate a avut piesa respectiva in acea vreme o iau ca reper pentru forta ei de a placea in egala masura albilor si negrilor. Nu e vorba ca alti muzicieni de culoare n-ar fi mai fost apreciati pana atunci de publicul alb, ci de raza de actiune a ceea ce s-a intamplat, gratie in special difuzarii intense la MT V a clipurilor lui. Multi vad azi in cel mai mic dintre fratii Jackson o carisma de aceeasi natura cu a presedintelui Barack Obama, votat si de albi, si de negri. Americani albi care spun ca gratie lui Michael au descoperit retroactiv Motownul; americani de culoare care ii atribuie lui Jackson faptul ca mixtura lui de disco, pop, funk si soul din albumele din anii ‘80 a fost eficienta in daramarea deodata a mai multor bariere de receptare a muzicii. Ulterior, colaborarea cu chitaristi ca Eddie van Halen, Slash de la Guns and Roses si Santana a adaugat si rockul in mixtura, iar editia de anul trecut a albumului “Thriller” i-a adus in joc si pe rapperii Akon si Will.i.am.
Nuanta spectaculoasa si scandaloasa a acestui efort de acoperire a cat mai multe categorii deodata a fost ca Michael Jackson a sfarsit prin a incerca pe propria piele acelasi lucru, transformandu-si treptat si radical aparenta fizica; probabil cel mai cunoscut comentariu pe aceasta tema, spus de un jurnalist, suna asa: “Numai in America poti sa te nasti ca barbat de culoare si sa ajungi o femeie alba”. Ca Jackson a incetat sa mai fie considerat “unul de-al negrilor” o dovedeste zadarnica sa incercare de a vedea rasism in faptul ca Sony a incetat prea repede sa-i mai promoveze albumul “Invincible” din 2001, ca si acuzatiile ca revizuirea trasaturilor si albirea pielii ar fi tradat de fapt un rasism intors asupra propriei persoane. Lucrurile n-au mers insa niciodata asa de departe incat afro-americanii sa-l renege. Gala BET (Black Entertainment Television) din zilele de dupa moartea sa i-a fost dedicata aproape cu totul lui si familiei Jackson, iar o cercetare a centrului Pew arata ca afro-americanii au urmarit cu mult mai multa atentie decat americanii albi stirile despre el in perioada 26-29 iunie: opt din zece persoane de culoare, fata de 22% dintre albi.
O moarte rentabila
SELF-MADE MAN
PETER PAN vs. FRANKENSTEIN
PASAREA PHOENIX
CEL CE UNESTE IN LOC SA DESPARTA