Tag: medlife

  • MedLife estimează afaceri de 117 milioane euro pentru 2016

    MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, raportează încheierea primului trimestru al anului 2016 pe o direcţie ascendentă şi anunţă o cifră de  afaceri cumulată în valoare de 27,6 milioane euro aferentă acestei perioade. Compania estimează că va încheia 2016 cu o cifră de afaceri cumulată la nivel de grup în valoare de 117 milioane euro, creştere organică, iar  în funcţie de concretizarea tranzacţiilor aflate în derulare, există premize importante ca MedLife să ajungă la o cifră de afaceri cumulată de 130 până la 150 milioane euro până la finalul anului acesta.

    Potrivit reprezentanţilor companiei, rezultatele obţinute în primul trimestru sunt în linie cu obiectivele de business anunţate, ritmul de creştere fiind în continuare peste cel a pieţei de profil.

    “2016 a început foarte promiţător. Am demarat un nou program de investiţii ca urmare a contractării creditului în valoare de 56 milioane de euro, şi am anunţat alte două tranzacţii noi. În continuare, suntem în discuţii avansate cu 3-4 operatori mari şi dacă vom finaliza respectivele tranzacţii credem că vom atinge un nou record istoric, respectiv o cifră de afaceri cumulată la nivel de grup între 130 şi 150 milioane euro”, a spus Mihai Marcu, Preşedinte CA MedLife.

    Pe lângă investiţiile în clinci, MedLife doreşte să investeasă în extinderea Life Memorial Hospital, cel mai mare spital al grupului. În acest sens compania, va inaugura în a doua jumătate a anului un departament de radioterapie, ca urmare a achiziţionării a două acceleratoare de ultimă generaţie, precum şi o noua secţie cu cca 40 de paturi. Ca urmare a noilor investiţii, Life Memorial Hospital va deveni primul spital pavilionar din sectorul medical privat, cu o suprafaţă construită de peste 20.000 mp, în următorii trei ani, la care se adaugă 10.000 mp de spaţii exterioare pentru parcări şi un parc special amenajat pentru clienţii spitalului.

    MedLife activează pe piaţa din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piaţa locală. Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare, farmacii, toate acestea constituind Sistemul Medical MedLife.

    În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 16 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Arad, Craiova, Galaţi, Iaşi şi Cluj, 23 de laboratoare proprii de analize, 10 unităţi spitaliceşti în Bucureşti, Braşov, Arad, Craiova şi Iaşi, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecologie, 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 32 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 14 centre de excelenţă cu specializare unică, 8 farmacii proprii reunite sub reţeaua PharmaLife Med şi în colaborare cu 140 de clinici medicale partenere din toată ţara.

  • MedLife a cumpărat pachetul majoritar din grupul de firme DENT ESTET

    MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, anunţă demararea unui nou parteneriat de amploare, ca urmare a achiziţiei pachetului majoritar din cadrul grupului de firme DENT ESTET. La ora actuală, DENT ESTET reprezintă cel mai mare operator de servicii stomatologice din România, atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât şi din punct de vedere al numărului de unităţi, grupul reunind 7 clinici în Bucureşti şi în ţară.

    DENT ESTET a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 5,5 milioane euro, iar pentru 2016 şi-a bugetat o creştere de 20%.

    “DENT ESTET, reprezintă unul dintre puţinele business-uri de nişă din România care a avut încă de la început o strategie de business bine definită în ceea ce priveşte dezvoltarea şi extinderea companiei, înregistrând şi o creştere constantă de la an la an. În următoarea perioadă ţintim să extindem grupul de clinici DENT ESTET cu cel puţin 1-2 unităţi noi în fiecare an, stomatologia urmând să devină una dintre cele şase divizii de business din cadrul MedLife, alături de hyperclinici, laboratoare, spitale, maternităti şi farmacii”, a spus Mihai Marcu, Preşedinte CA MedLife.

    Ca urmare a finalizării acestei tranzacţii, Oana Taban, fondator şi managing partner al grupului DENT ESTET, va păstra integral atribuţiile de management în cadrul grupului, fiind direct responsabilă de strategia de dezvoltare şi extidere a reţelei DENT ESTET. De asemenea, Oana Taban va prelua inclusiv managementul diviziei de stomatologie din cadrul MedLife.

    Achiziţionarea grupului de clinici DENT ESTET, ar reprezenta cea de-a 10 tranzacţia derulată de grupul MedLife, primele nouă fiind încheiate. Tranzacţia este în curs de avizare de Consiliul Concurenţei – o procedură standard care se va extinde pe parcursul următoarelor luni.

    MedLife a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri cumulată de 101,5 milioane euro, şi estimează că, în 2016, va înregistra o creştere de 30%.

    MedLife activează pe piaţa din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piaţa locală. Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare şi farmacii. În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 16 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Arad, Craiova, Galaţi, Iaşi şi Cluj.
     

  • Pe cine mai cumpără MedLife?

    „În acest moment suntem în discuţii avansate cu şapte companii“, declară Mihai Marcu, preşedinte al consiliului de administraţie al MedLife, liderul pieţei medicale. Întrebat de Business Magazin când ar putea fi anunţată o nouă preluare, Marcu a precizat că va fi vorba de această săptămână. Din 2010 şi până în prezent MedLife a derulat nouă tranzacţii de preluare a unor operatori locali, şase dintre acestea fiind anunţate în ultimele 12 luni.

    Iar bugetul pentru achiziţii este acum mai mare: compania a anunţat săptămâna trecută că are disponibile 25 de milioane de euro pentru achiziţii şi că „ne aflăm în competiţie pentru toate companiile medicale din sectorul privat românesc şi nu numai, iar cu unele dintre acestea suntem deja în discuţii avansate“. Operatorul de servicii medicale a contractat săptămâna trecută un credit de 56 de milioane de euro de la un sindicat de bănci coordonat de Banca Comercială Română, din care mai fac parte ING Bank, Raiffeisen Bank şi BRD-Groupe Société Général. Dintre acestea, 20 milioane de euro sunt destinate exclusiv proiectelor de achiziţii planificate pentru perioada imediat următoare, în vederea extinderii la nivel naţional. Compania va suplimenta cu alte minimum 5 milioane euro, fonduri proprii, valoarea totală a bugetului de achiziţii depăşind 25 milioane euro.

    MedLife a efectuat prima tranzacţie a unui operator local în 2010, când a cumpărat 80% din grupul Policlinica de Diagnostic Rapid din Braşov. Achiziţia a depăşit valoarea de 3 milioane de euro, fiind cea mai importantă operaţiune de cumpărare a unui furnizor medical local din România, derulată de un alt operator local de profil. Avantajul major al extinderii prin achiziţii, spune Marcu, este posibilitatea de a intra rapid pe un nou segment de business sau o nişă nouă, „prin prisma know-how-ului pe care poţi să îl dobândeşti de la noul partener“. Strategia MedLife, care a avut în 2014 afaceri de 80 de milioane de euro, este de a păstra în acţionariat şi vânzătorii firmelor preluate. Există însă şi dezavantaje, admite anterprenorul, legate de acest tip de extindere, cum sunt procesele care urmează tranzacţiei: „partea de integrare pe care trebuie să o parcurgem de ambele părţi, partea de rebranding etc. E nevoie de timp, reguli noi“.

    Pentru a se extinde, MedLife va miza şi pe dezvoltarea de proiecte greenfield; două noi clinici şi un spital de mari dimensiuni vor fi ridicate în oraşe cu peste 200.000 de locuitori. În buget sunt prevăzute şi cheltuieli pentru retehnologizare şi achiziţii de noi echipamente. Deşi nu a dat detalii despre rezultatele financiare din 2015, Mihai Marcu a spus că începutul de an a avut rezultate peste aşteptări, cu o creştere „de peste peste 20% în primele două luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care contractele cu CNAS au scăzut cu 15% faţă de ianuarie-februarie 2015“.

    Din grupul MedLife fac parte 16 clinici de mari dimensiuni, 23 de laboratoare proprii de analize, 10 unităţi spitaliceşti, trei maternităţi, 32 de centre medicale generaliste, 14 centre cu specializare unică şi 8 farmacii sub umbrela PharmaLife Med. Pe piaţa serviciilor medicale private, cu o valoare anuală de circa 600 de milioane de euro, principalii concurenţi sunt Regina Maria, Medicover, Medsana, Sanador şi Polisano. Serviciile medicale private şi de stat au o valoare de peste 5,5 miliarde de euro.

  • MedLife are 25 de milioane de euro pentru achiziţii

    “În acest moment ne aflăm în competiţie pentru toate companiile medicale din sectorul privat românesc şi nu numai, iar cu unele dintre acestea suntem deja în discuţii avansate. Nu excludem nici posibilitatea unor noi finanţări / alianţe pentru achiziţii de anvergură, aceste direcţii fiind parte a strategiei de business prin care vizăm să ne consolidăm poziţia de lider şi să ne distanţăm semnificativ de locurile doi şi trei de pe piaţă,” a declarat Mihai Marcu, preşedinte CA MedLife.

    MedLife a efectuat prima tranzacţie a unui operator local în 2010, când a cumpărat 80% din grupul Policlinica de Diagnostic Rapid din Braşov. Achiziţia a depăşit valoarea de 3 milioane de euro, fiind cea mai importantă operaţiune de cumpărare a unui furnizor medical local din România, derulată de un alt operator local de profil. Din 2010 şi până în prezent MedLife a derulat 9 tranzacţii de preluare a unui operator local, şase dintre acestea fiind anunţate în ultimele 12 luni.

    “Suntem operatorul cu cea mai mare experienţă în achiziţii din sectorul medical privat românesc, iar faptul că toţi acţionarii companiilor preluate sunt şi acum implicaţi în business, reprezintă o confirmare a faptului că (…) vizăm o relaţie pe termen lung. Invităm medicii şi fondatorii care iau în calcul să vândă un pachet de acţiuni din companiile pe care le deţin în domeniul medical să ni se alăture şi să îşi continuie activitatea în parteneriat cu noi,” a mai spus Mihai Marcu.

    Adiţional proiectelor de achiziţie, MedLife va continua să îşi extindă operaţiunile şi prin proiecte de tip green field. Astfel, compania intenţionează să îşi extindă reţeaua de hyperclinici cu două unităţi noi, dar şi reţeaua de spitale cu o nouă unitate de mari dimensiuni, toate fiind planificate pentru oraşe din ţară cu peste 200.000 de locuitori.

    De asemenea, MedLife va continua să investească în retehnologizarea unităţilor existente. În acest moment compania are în derulare achiziţionarea a două noi echipamente de RMN, un computer tomograf de 128 slice-uri şi a cel puţin 15 ecografe mono şi pluridisciplinare de ultimă generaţie, valoarea totală a investiţiei depăşind 5 milioane de euro. Datorită investiţiilor constante în echipamente de ultimă generaţie, dar şi a numărului impresionant de aparate aflate în dotare, MedLife a devenit probabil cel mai mare operator inclusiv pe segmentul de imagistică medicală din România.

    “2016 a început cu rezultate peste aşteptări, am înregistrat o creştere de peste 20% în primele două luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut în condiţiile în care contractele cu CNAS au scăzut cu 15% faţă de aceeasi perioadă a anului trecut. Această evoluţie vine să confirme încă o dată faptul că strategia de business pe care o urmăm este în direcţia bună şi că există în continuare premize mari de creştere”, a mai spus Mihai Marcu.

    În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 16 hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Arad, Craiova, Galaţi, Iaşi şi Cluj, 23 de laboratoare proprii de analize, 10 unităţi spitaliceşti în Bucureşti, Braşov, Arad, Craiova şi Iaşi, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecologie, 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 32 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 14 centre de excelenţă cu specializare unică, 8 farmacii proprii reunite sub reţeaua PharmaLife Med şi în colaborare cu 140 de clinici medicale partenere din toată ţara.

  • Bancherul cu 2 milioane de pacienţi. Mihai Marcu este cel mai admirat om de afaceri din domeniul serviciilor

    MedLife are 15 hyperclinici în Bucureşti, Timişoara, Braşov, Arad, Craiova, Galaţi, Iaşi şi Cluj, 18 laboratoare proprii de analize, 10 unităţi spitaliceşti în Bucureşti, Braşov, Arad, Craiova şi Iaşi, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecologie, 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 30 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 13 centre de excelenţă cu specializare unică, 8 farmacii proprii reunite sub reţeaua PharmaLife Med şi în colaborare cu 140 de clinici medicale partenere din toată ţara.

    Afacerile MedLife au crescut cu 16% în primele nouă luni, faţă de perioada similară a anului trecut, la 67,8 milioane euro, iar pe ansamblul anului în curs ar putea depăşi 100 milioane euro, dacă sunt finalizate achiziţiile în pregătire.

    Acţionarii MedLife sunt familia Marcu, fondatoarea companiei – 51%, fondul de investiţii Value4Capital (fostul SGAM – So­cie­te Generale Asset Management) – 36,25%, şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale – 12,75%.

    Fondul de investiţii va ieşi însă din acţionariatul companiei. Iniţial, tranzacţia era estimată pentru vara aceastui an, însă nu s-a concretizat până în prezent.Piaţa serviciilor medicale private a avut parte de cel mai efervescent an de la debutul crizei, fiind marcată de achiziţii şi de noi deschideri de clinici, care vin la pachet cu sute de noi locuri de muncă pentru personalul medical.

     
  • MedLife deschide cea de-a doua clinică din Timişoara

    MedLife anunţă deschiderea celei de-a doua clinici de mari dimensiuni din Timişoara. Hyperclinica MedLife Timişoara este cea mai mare clinică privată din oraş şi oferă pacienţilor investigaţii şi tratamente pentru 26 de specialităţi medicale, distribuite în 21 de cabinete. Clinica oferă sub acelaşi acoperiş servicii integrate de ambulator, imagistică şi laborator, iar începând de anul viitor va pune la dispoziţia pacienţilor şi servicii medicale în regim de spitalizare de zi.     

    Noua unitate este rezultatul unei investiţii de 1.000.000 de euro, iar printre specialităţile medicale pe care pacienţii le pot accesa aici se numără boli infecţioase, cardiologie, chirurgie estetică şi reparatorie, chirurgie generală, dermatovenerologie, gastroenterologie, ginecologie, medicină internă, oftalmologie, ORL, ortopedie, pneumologie. De asemenea, clinica include o sală de mici intervenţii chirurgicale, un departament specializat de pediatrie, ce cuprinde servicii de cardiologie şi chirurgie pediatrică, dar şi un departament de dermatologie, dotat cu echipamente moderne şi tehnologii revoluţionare pentru tratamentul diferitelor afecţiuni ale pielii: tratarea vergeturilor, corectarea cicatricelor cauzate de acnee, arsuri, excizii chirurgicale, estomparea ridurilor şi a liniilor fine, atenuarea vizibilităţii vergeturilor şi a celulitei.

    În cadrul Hyperclinicii MedLife Timişoara, pacienţii pot accesa pe baza trimiterii de la medicul de familie, următoarele specialităţi, decontate de CAS: dermatologie, ORL, cardiologie, pediatrie, gastroenterologie, neurologie, medicină internă.  

    Hyperclinica MedLife Timişoara este dispusă pe două niveluri şi are o suprafaţă totală de 1.600 de metri pătraţi. Echipa medicală este formată din peste 60 de medici şi personal de suport. Clinica este situată pe Bd. Eroilor de la Tisa nr. 28 şi funcţionează de luni până vineri între orele 07:00 şi 20:00 şi sâmbăta, între orele 08:00 şi 14:00.

    Odată cu această deschidere, MedLife ajunge la un număr de două hyperclinici în Timişoara, prima dintre acestea fiind inaugurată în anul 2008, pe Bd. General Ion Dragalina nr. 37 A. Pe lângă cele două hyperclinici, MedLife deţine un laborator în Timişoara şi mai este prezentă în judeţul Timiş cu un centru medical la Lugoj şi un punct de recoltare la Reşiţa.

  • A pornit ca reprezentat medical, iar acum este director naţional de vânzări

    Iniţial în MedLife a promovat serviciile de laborator, apoi odată cu fiecare deschidere de clinică a integrat în strategia de dezvoltare şi promovarea serviciilor aferente. „Prima situaţie de vânzări pe care am raportat-o a fost de 900 lei/lună, în acest moment suma pe laborator a ajuns la câteva milioane de euro anual“, spune Durigu.

    Rezultatele obtinute pe parcursul anilor au avansat-o în poziţia de coordonator şi apoi director naţional de vânzări Laborator & Retail. Are în coordonare o echipă de 60 de oameni şi este responsabilă de strategia de dezvoltare si promovare a serviciilor de laborator şi retail. În cei 11 ani de activitate a atras în portofoliul MedLife câteva mii de medici colaboratori şi tot în această perioadă a reuşit să aducă trei ani consecutiv serviciile de laborator MedLife în topul preferinţelor medicilor externi.

    Tot în acest interval a facilitat accesul pacienţilor din întreaga ţară la serviciile de laborator, MedLife fiind direct responsabilă de deschiderea a peste 60 de puncte de recoltare. „În acest moment provocările din fiecare zi care apar în MedLife mă motivează să rămân în această companie, să îmi depăşesc limitele şi să realizez ce mi-am propus – să menţin MedLife numărul unu inclusiv pe piaţa de laboratoare“.

  • MedLife ar putea ajunge la o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro până la sfârşitul anului

    Operatorul de servicii medicale private MedLife, a raportat la nivelul primelor nouă luni din acest an o cifră de afaceri cumulată în valoare de 67,8 milioane euro, în creştere cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, strict la nivelul trimestrului III din 2015, compania a anunţat o creştere de 25% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

    Rezultatele obţinute sunt în linie cu obiectivele de business anunţate, ritmul de creştere al companiei fiind în continuare dublu faţă de media pieţei. Potrivit lui Mihai Marcu, preşedintele Consilului de Administraţie al MedLife, compania va depăşi 90 de milioane de euro din creştere organică şi sunt premize să depăşească 100 de milioane de euro în acest an, dacă va finaliza achiziţiile demarate.

    Potrivit reprezentanţilor MedLife, aceste rezultate se datorează şi unui aflux important de pacienţi care se observă pe toate segmentele de activitate: clinici, spitale, maternităţi şi laboratoare, pe fondul îmbunătăţirii perspectivelor de creştere economică, dar şi a încrederii faţă de serviciile medicale oferite în mediul privat. „Asistăm la o creştere din ce în ce mai mare a numărului de pacienţi care sunt dispuşi să aleagă sistemul medical privat în detrimentul spitalelor de stat sau chiar al celor din străinătate. Zilnic ne trec pragul mii de pacienţi care îşi fac analize, aleg să nască sau să se opereze la noi, iar numărul acestora este într-o dinamică continuă. Am depăşit 1,5 milioane de pacienţi unici în rândul clienţilor din sfera de retail (fee for service), iar în rândul abonaţilor am ajuns, la finalul lunii septembrie, la un număr de 430.000 de clienţi, respectiv la o cotă de piaţă de peste 50% din sectorul corporate la nivel naţional. Este pentru prima dată când un operator medical din România ajunge la o astfel de performanţă”, a declarat Mihai Marcu, Preşedinte al Consiliului de Administraţie MedLife.

    Totodată, reprezentanţii companiei arată că evoluţia din primele nouă luni se datorează şi noilor unităţi deschise în ultima perioadă. Astfel, dacă în 2014 MedLife a inaugurat 3 unităţi noi, hyperclinicile din Iaşi, Galaţi şi Constanţa, anul acesta numărul unităţilor noi deschise se ridică la cinci – compania a deschis o hyperclinică în Berceni, o clinică de stomatologie în Unirii, un spital în Titan, un centru de excelenţă în cardiologie intervenţională în Griviţa şi o hyperclinică la Cluj, acest din urmă proiect urmând să fie inaugurat oficial la finalul lunii octombrie.

    Suplimentar proiectelor de dezvoltare de tip green field, MedLife a continuat să investească în achiziţii. Astfel, în luna februarie anul acesta, compania a finalizat preluarea pachetului majoritar de 55% din cadrul grupului Sama&Ultratest din Craiova, marcând astfel prezenţa la nivel naţional şi, totodată, a şasea tranzacţie de preluare a unui operator local, derulată în ultimii cinci ani.

    „Credem că am acumulat o experienţă importantă în achiziţii, detaliu care ne ajută foarte mult în relaţia cu noii noştri parteneri. Mai mult, spre deosebire de concurenţii noştri care, fie încă nu au experienţa necesară, fie au efectuat achiziţii prin diluarea acţionarilor fondatori, în cazul MedLife toate cele 6 companii achiziţionate, fără excepţie, sunt conduse şi în prezent de persoanele care au fondat companiile, chiar şi business-urile preluate în proporţie de 100%. Acest context ne încurajează să continuăm acest demers, antreprenorii români, fondatori ai companiilor medicale, fiind interesaţi de dezvoltarea businessurilor proprii alături de MedLife.  În acest moment, avem în lucru şase tranzacţii de dimensiuni medii şi mici şi suntem în discuţii pentru demararea unei tranzacţii de dimensiuni mai mari. Dacă finalizăm toate cele şase tranzacţii medii şi mici demarate deja, vom adăuga aproximativ 9-10 milioane de euro la cifra de afaceri, astfel încât să ajungem la 100 de milioane de euro sau chiar să depăşim această valoare. Dacă reuşim să materializăm discuţiile pentru încă o tranzacţie de peste 10 milioane de euro, vom crea un ecart între noi şi competitori de peste 50 de milioane de euro” a spus Mihai Marcu.

    În ceea ce priveşte evoluţia pieţei serviciilor medicale private din acest an, reprezentanţii companiei spun că trendul a fost unul pozitiv, ritmul de creştere fiind de 8-10%. Pronosticul pentru finalul de an rămâne, însă, unul rezervat, datorită măsurilor legislative anunţate în ultima perioadă, care ar putea duce la creşterea sau la stagnarea pieţei. Potrivit acestora, hotărârea privind majorarea cu 25% va avea un impact important asupra întregului sistemul medical şi implicit asupra sectorului privat, prin urmare toate majorările bugetare care vor fi aplicate trebuie susţinute transparent pentru toate instituţiile sanitare, atât în sistemul public cât şi în cel privat.   

    „Finanţarea instituţiilor sanitare de către Casa Naţională de Asigurări, se face în baza a trei indicatori principali: numărul de paturi, ICM-ul (indicele de complexitate a cazurilor) şi TCP-ul (tariful per caz ponderat). În cazul de faţă, numărul de paturi rămâne neschimbat în acest moment, ICM-ul este calculat în baza situaţiilor raportate de către spitale la nivelul anului 2014 şi singurul indicator care poate suferi modificări rămâne tariful per caz ponderat alocat de CNAS. Prin urmare, singura măsură reală care poate fi aplicată transparent de către stat pentru a susţine majorarea salarială este creşterea tarifului per caz ponderat, măsură ce se aplică în egală măsură atât spitalelor publice cât şi celor private. În opinia noastră, alte modalităti de finanţare a spitalelor decât cele stabilite în contractul cadru şi normele metodologice de aplicare ale acestuia sunt total netransparente şi duc într-o zonă clară de neloialitate concurenţială. În acest sens, intenţionăm să adresăm o solicitare expresă către Consiliul Concurenţei în cursul acestei săptămâni”, a mai spus Mihai Marcu.

    MedLife activează pe piaţa din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piaţa locală. Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare, farmacii, toate acestea constituind Sistemul Medical MedLife. În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 16 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Arad, Craiova, Galaţi, Iaşi şi Cluj, 18 laboratoare proprii de analize, 10 unităţi spitaliceşti în Bucureşti, Braşov, Arad, Craiova şi Iaşi, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecolgie, 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 30 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 12 centre de excelenţă cu specializare unică, 8 farmacii proprii reunite sub reţeaua PharmaLife Med şi în colaborare cu 140 de clinici medicale partenere din toată ţara.

     

  • Povestea antreprenorului care s-a transformat din morar în proprietarul unei afaceri de peste 80 de milioane de euro

    Catalogul tinerilor manageri din 2007 scotea la iveală un alt nume ce avea să crească o dată cu reţeaua construită. Înainte de MedLife, Mihai Marcu a făcut de toate, după cum el însuşi spunea într-un interviu acordat anterior în Business Magazin: a avut o moară, o brutărie, un bar, a lucrat în taximetrie şi în marochinărie.

    După un drum de zece ani prin domeniul bancar, a preluat conducerea afacerii MedLife de la mama sa, medicul pediatru Mihaela Gabriela Cristescu, şi a dus afacerea în fruntea operatorilor de servicii medicale private din România. În 2007, anul apariţiei sale în catalog, deschisese primul spital Life Memorial Hospital, din reţeaua pe care urma să o dezvolte: spitale şi clinici private cu 40-50 de paturi în cinci oraşe din ţară: Constanţa, Timişoara, Braşov, Iaşi şi Cluj-Napoca, cu o valoare totală a investiţiilor programate de peste 25 de milioane de dolari.

    A respectat strategia anunţată atunci, iar, la începutul acestui an, a deschis al patrulea spital din Bucureşti, MedLife Titan, în urma unei investiţii de 1,4 milioane de euro. Marcu conduce în prezent cel mai mare jucător de pe piaţa privată de servicii medicale, cu nouă spitale şi cu venituri de 80 de milioane de euro. În total, în cele nouă spitale, MedLife are 23 de săli de operaţie şi 610 paturi. În spitalele din reţeaua Medlife au fost realizate peste 45.000 de intervenţii chirurgicale şi s-au născut 17.000 de copii.

    Mai multe poveşti de succes ale antreprenorilor ce au ajuns să se identifice cu brandul creat puteţi citi în articolul de copertă al Business Magazin al acestei săptămâni

     

  • MedLife a deschis o hyperclinică în Berceni, după o investiţie de 1,2 milioane euro

    Unitatea are o suprafaţă de 800 de metri pătraţi şi include 18 cabinete pentru numeroase specialităţi medicale, precum şi departamente specializate de imagistică, neurologie, cardiologie şi ecografie pediatrică.

    “Deschiderea clinicii din Berceni susţine planurile noastre de extindere şi dezvoltare în Bucureşti. În a doua parte a anului urmează să ne concentrăm pe expansiunea şi consolidarea poziţiei de lider în ţară, odată cu extinderea clinicii MedLife Timişoara şi inaugurarea unei hyperclinici noi în Cluj-Napoca. Continuăm, de asemenea, să prospectăm piaţa în vederea unor noi achiziţii la nivel naţional, existând deja în curs discuţii cu cel puţin trei operatori. Astfel, ca urmarea a acestui proces amplu de dezvoltare, ne propunem ca până la finalul anului să atingem pragul de 5 milioane de pacienţi unici care şi-au făcut cel puţin o investigaţie în unităţile noastre”, a declarat Mihai Marcu, preşedintele Consiliului de Administraţie al MedLife.

    Compania are 13 hyperclinici, la Arad, Braşov, Timişora, Iaşi, Galaţi, Constanţa şi Bucureşti, 18 laboratoare proprii de analize, 9 unităţi spitaliceşti în Bucureşti, Braşov, Craiova şi Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecologie, 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 12 centre de excelenţă cu specializare unică, 8 farmacii proprii reunite sub reţeaua PharmaLife Med şi în colaborare cu 145 clinici medicale partenere din toată ţara.

    Medlife a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro şi este cel mai mare jucător de pe piaţa privată de servicii medicale.

    Pentru anul în curs, MedLife vizează o creştere organică de 16%, până la 93 milioane euro, dar ţinta companiei este atingerea pragului de 100 milioane euro, aceasta fiind condiţionată de noi achiziţii. De asemenea, reprezentanţii MedLife estimează o creştere a profitului operaţional, până la 17 milioane euro, respectiv un avans de 31% faţă de 2014.

    Acţionarii MedLife sunt familia Marcu, fondatoarea companiei – 51%, fondul de investiţii Value4Capital (fostul SGAM – So­cie­te Generale Asset Management) – 36,25%, şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale – 12,75%.

    Fondul de investiţii va ieşi însă din acţionariatul companiei. Mihai Marcu a anunţat în luna martie că finalizarea tranzacţiei este estimată pentru iulie sau august.