BusinessMagazin

Tag: Marea Neagra

  • Zece momente cheie din istoria spectaculoasă de 30 de ani a proiectului de gaze Midia: de la Sterling, la Curtea de la Haga, primul gaz nou şi încă un exit. Americanii de la Carlyle sunt gata să ridice ancora din Marea Neagră, în timp ce ruşii îl curtează pe Erdogan să transforme Turcia în noul hub de gaze din regiune

    O posibilă ieşire a fondului de investiţii Carlyle din acţionariatul Black Sea Oil and Gas (BSOG), compania care în vara acestui an a scos primele gaze noi din Marea Neagră prin proiectul Midia Gas Development, ar marca retragerea completă a americanilor din această regiune, având în vedere şi exitul de 1 mld. $ al gigantului ExxonMobil.

    Potrivit informaţiilor existente, recent Carlyle ar fi lansat o proces strategic de evaluare a BSOG în vederea pregătirii companiei pentru o nouă etapă de creştere, informaţie pe care nici reprezetanţii fondului de investiţii şi nici cei ai BSOG nu au dorit să o comenteze. Tot datele din piaţă spun că intenţia Carlyle este de a indentifica potenţiali noi parteneri în acest acest proiect, unde acţionar minoritar este şi BERD, care să poate susţină dezvoltarea companiei BSOG. 

    Informaţia vine într-un context extrem de delicat pentru regiune, războiul de la graniţa României ridicând semne de îngrijorare în rândul investitorilor. Pe de altă parte, săpătămâna trecută preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că guvernul său şi cel al Rusiei şi-au instruit autorităţile din domeniul energetic să înceapă studiile tehnice astfel încât Turcia să devină un hub semnificativ pentru gazele ruseşti în drumul lor spre Europa, notează Aljazeera. În timp ce americanii spun adio Mării Negre, turcii par a se alia cu Putin pentru a deveni cel mai mare punct de tranzit din regiune pentru gazul rusesc spre Europa.

    Cu un preţ istoric al gazului şi cu un război la graniţa României, americanii de la Carlyle au început un proces de evaluare strategică a proiectului pentru „a pregăti compania pentru o nouă etapă de creştere”, au spus pentru ZF surse din piaţa energiei. Până acum proiectul din Marea Neagră dezvoltat de BSOG a necesitat investiţii de circa 400 milioane de dolari, doar dezvoltarea proiectului până la primul gaz având o durată de 12 ani. În realitate, povestea proiectului Midia Gas Development (MGD) este o istorie de 30 de ani.

    Proiectul MGD constă în cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana), o platformă de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana şi o conductă submarină de 126 de kilometri care asigură transportul gazelor până la noua staţie de tratare a gazelor (STG) din comuna Corbu, judeţul Constanţa. Întreaga investiţie s-a ridicat la circa 400 de milioane de dolari. Cantităţile extrase vor fi cumpărate de ENGIE România în baza unui contract semnat în 2018 cu o durată de 10 ani. În total, rezervele sunt de 10 miliarde de metri cubi. Momentul în care americanii au finalizat proiectul este extraordinar: producţia internă este pe minus, astfel că nevoia de noi resurse este tot mai pronunţată, legislaţia abia a fost schimbată în favoarea investitorilor, iar preţurile sunt la cer şi cel mai probabil acolo vor rămâne ani de zile.

    Istoria proiectului Midia Gas Development (MGD) începe de fapt undeva prin anii 1992, când statul român şi canadienii de la Sterling Resources încheiau contractul de explorare pentru perimetrele Pelican şi Midia. La finalul anului 2008, un act adiţional completa contractul. Chiar la finalul documentului de 42 de pagini, fiecare dintre acestea purtând antetul Secret de Serviciu, se precizau următoarele: „În porţiunile perimetrelor Pelican şi Midia, situate în zona platoului continental al Mării Negre aflat în curs de delimitare între România şi Ucraina, titularul (Sterling Resources) va executa doar operaţiuni petroliere de explorare, până la data hotărârii finale şi irevocabile a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga. După pronunţarea definitivă şi irevocabilă a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga titularul va avea dreptul de a executa operaţiuni petroliere de exploatare în suprafeţele ce vor fi atribuite statului român, iar suprafeţele ce vor fi atribuite statului ucrainean, dacă va fi cazul, vor fi excluse din suprafaţa contractuală, prin reducerea corespunzătoare a perimetrelor petroliere Midia şi Pelican”, se arată în documentul amintit. În timp ce mulţi nici măcar nu ştiau că este în derulare un proces la Haga cu Ucraina pentru platoul continental al Mării Negre, împărţeala „comorilor” deja se făcea în culise. În februarie 2009, România anunţa că a avut câştig de cauză la Haga în procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Mării Negre. În procesul istoric, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a acordat României 80% din suprafaţa aflată în litigiu, în total de 9.700 de kilometri. La acel moment, se spunea că zona câştigată la Haga ar avea peste 70 de miliarde de metri cubi de gaze (producţia pe şapte ani a României) şi 12 milioane de tone de petrol (România mai produce azi circa 4 milioane de tone de petrol pe an). Astfel, Sterling Resources a fost unul dintre marii câştigători ai deciziei de la Haga. Mai departe însă, Sterling Resources începe să vândă din perimetrele întregite prin decizia Curţii de la Haga. La începutul lui 2014, compania încasează 29,25 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 65% la o porţiune din perimetrul Midia, situat în platoul continental al Mării Negre, către ExxonMobil Exploration and Production România şi OMV Petrom, cei mai mari investitori în zona offshore de mare adâncime până în acest moment. Pasul făcut de OMV Petrom şi ExxonMobil venea în contextul în care bucata de perimetru se învecinează cu Neptun, zona în care deja cele două companii anunţaseră o descoperire de gaze în 2012. În 2015 vine însă mişcarea prin care Sterling Resources iese complet din scena petrolului românesc şi intră nimeni altul decât Carlyle, cel mai mare jucător din zona de private equity la nivel global. Din această nouă tranzacţie, Sterling Resources a încasat 42,5 milioane de dolari, ieşind complet de pe scena energiei româneşti. Odată preluată, Sterling Resources se transformă în Black Sea Oil & Gas (BSOG), compania începând anul acesta producţia de gaze din zona de mică adâncime a Mării Negre.

     

    Care au fost momentele cheie ale proiectului Midia Gas Development:

     

    Istoria proiectului Midia Gas Development (MGD) începe de fapt undeva prin anii 1992, când statul român şi canadienii de la Sterling Resources încheiau contractul de explorare pentru perimetrele Pelican şi Midia.

    În februarie 2009, România anunţa că a avut câştig de cauză la Haga în procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Mării Negre. Sterling Resources a fost unul dintre marii câştigători ai deciziei de la Haga.

    La începutul lui 2014, Sterling încasează 29,25 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 65% la o porţiune din perimetrul Midia, situat în platoul continental al Mării Negre, către ExxonMobil Exploration and Production România şi OMV Petrom.

    În 2015 vine însă mişcarea prin care Sterling Resources iese complet din scena petrolului românesc şi intră nimeni altul decât Carlyle. Sterling Resources se transformă în Black Sea Oil & Gas (BSOG)

    În 2017, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a devenit acţionar minoritar în cadrul companiei Black Sea Oil & Gas (BSOG), deţinută integral de Grupul Carlyle.

    În 2017, primele contracte de foraj pentru proiectul Midia îi sunt atribuite omului de afaceri Gabriel Comănescu, proprietarul Grup Servicii Petroliere, cel mai puternic antreprenor de la Marea Neagră.

    În 2018, BSOG anunţă că are un compărător pentru gazul din Marea Neagră. Este vorba de francezii de la ENGIE şi o înţelegere pe 10 ani de zile pentru toată producţia.

    În 2019, BSOG anunţă decizia finală de investiţii în proiect, în ciuda legislaţiei complet modificată de PSD, care a oprit proiectul Neptun Deep, acolo unde erau americanii de la ExxonMobil.

    În iunie, 2022. Primele gaze noi din Marea Neagră, din proiectul BSOG, intră în sistemul naţional de transport.

    Octombrie, 2022. Apar primele informaţii legate de un posibil exit al Carlyle din BSOG.

     

     

     

     

     

  • Un general american cu patru stele ameninţă Rusia: Îi vom scufunda lui Putin flota din Marea Neagră

    Statele Unite şi aliaţii săi vor distruge trupele şi echipamentele ruseşti în Ucraina şi vor scufunda flota din Marea Neagră, dacă preşedintele rus Vladimir Putin va folosi arme nucleare, a declarat de fostul director al CIA şi generalul de patru stele în retragere al Armatei, David Petraeus.

    Într-un interviu acordat postului ABC News, Petraeus a explicat: „Doar pentru a vă oferi o ipoteză, am răspunde prin conducerea unui efort NATO colectiv, care ar elimina orice forţe convenţionale ruseşti pe care le putem vedea şi identifica pe câmpul de luptă din Ucraina şi, de asemenea, în Crimeea, precum şi fiecare navă din Marea Neagră”.

    Arme din Norvegia, Danemarca şi Germania

    Între timp, Ucraina se întăreşte pe zi ce trece pe front. Norvegia se alătură Danemarcei şi Germaniei în acţiunea de a cumpăra arme de artilerie, pentru a fi expediate în Ucraina. Valoarea totală este de 92 de milioane de euro, conform relatărilor postului norvegian TV2.

    Ministrul norvegian al apărării, Bjo›rn Arild Gram, a spus că există „o nevoie puternică” de a sprijini apărarea Ucrainei împotriva Rusiei şi că trebuie achiziţionate mai multe arme din industria de război.

    „Acum ne unim forţele pentru o achiziţie unică”, a spus oficialul amintit.

    Propunerea de a trimite mai multe arme în Ucraina are un sprijin politic puternic în Norvegia. „Avem o mare majoritate în Parlament care doreşte să ajute Ucraina în apărarea ei împotriva Rusiei”, a adăugat Gram.

  • Opinie Sorin Pâslaru, ZF: La ce folos să exploatăm gazul din Marea Neagră, dacă nu există garanţia că va fi folosit de consumatorii din România?

    În condiţiile în care toată Europa caută surse alternative de gaz şi investeşte în conexiuni pentru acces la resurse, România nu are garanţia că gazul extras sau care va fi extras din Marea Neagră, de pe teritoriul său, este consumat pe piaţa locală.

    O conferinţă organizată ieri de Patronatul producătorilor de gaze din România din care fac parte OMV Petrom, Romgaz şi mai nou Black Sea Oil & Gas, care a dat drumul la exploatarea offshore din Marea Neagră, a pus pe masă fractura logică în care se află această industrie astăzi.

    Pe de o parte toată lumea caută cu disperare căi alternative la gazul rusesc –  au fost aduşi la Bucureşti, probabil în premieră, miniştri ai energiei din Azerbaidjan, Turcia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Republica Moldova şi Ucraina – pe de altă parte compania care deja exploatează noile resurse de gaz ale României din Marea Neagră, Black Sea Oil & Gas spune că vinde gazul către Engie Trading şi că această companie poate vinde gazul oriunde.

    „Depinde de ei ce fac cu gazul mai departe, îl vând pe platformele de trading. Treaba noastră este doar să aducem gazul la ţărm şi să îl vindem. Nu este treaba noastră cine îl consumă mai departe”, a spus nonşalant Mark Beacom, CEO al companiei americane, deţinute de unul dintre  cele mai mari fonduri de investiţii din lume, Carlyle.

    Întrebat cum ar putea România să îşi garanteze aprovizionarea de gaz din resursele din Marea Neagră, Mark Beacom a devenit chiar nervos, cerând să nu mai fie citat.

    Dealtfel, în pofida întrebărilor uriaşe pe care opinia publică le are în ceea ce priveşte siguranţa aprovizionărilor cu gaz în perioada următoare, în privinţa preţurilor la energie şi a situaţiei din piaţă, oficialii celor mai mari companii de producţie de gaz din România, Romgaz şi Petrom OMV, prima controlată de statul român şi la cealaltă statul deţinând o participaţie semnificativă, au refuzat să dea declaraţii detaliate presei.

    Nici ministrul energiei nu a dorit să răspundă la întrebări în condiţiile în care criza energetică ar putea fi sursa destabilizării complete a economiei în perioada următoare. Şi iată cum, deşi se spune că avem economie de piaţă şi o presă liberă, opinia publică este pur şi simplu ignorată iar cei plătiţi din bani publici sau de către companiile de stat au atitudinea arogantă de dinainte de ‘89: ştim noi mai bine ce trebuie făcut, nu ne deranjaţi cu întrebări că ne ţineţi din treabă.

    Când zeci de întreprinderi se pregătesc să-şi închidă activitatea pentru că nu pot face faţă preţurilor la gaze şi energie electrică, ministrul energiei fuge efectiv din faţa întrebărilor presei.

    Este evident însă că prezenţa la Bucureşti a miniştrilor energiei din regiune arată cât de complicată este situaţia pe piaţa gazului. Toată lumea dă din colţ în colţ şi vrea să facă într-o lună ce n-a făcut de trei decenii: crearea unei surse alternative atât la gazul rusesc cât şi la transportul prin Ucraina.

    În 1996-1997, se punea pe masă proiectul Nabucco, o conductă care ar fi trebuit să aducă gaze naturale din Azerbaidjan şi Iran, prin Turcia, Bulgaria, România şi Ungaria până la Viena. A fost un fiasco.

    Azi, septembrie 2022, speranţa României de a-şi acoperi importul de gaz necesar  – 15-20% din consumul local, restul fiind din producţia locală – este un interconector între Grecia şi Bulgaria, pe unde gazul adus din Azerbaidjan să urce spre Giurgiu.

    Grecii aduc gaz din Azerbaidjan prin TAP-TANAP, o conductă făcută între timp prin Turcia şi care merge spre Italia. Aceasta a înlocuit practic Nabucco.

    Problema este că Azerbaidjanul spune acum că cererea e mult mai mare decât poate livra. „Zece ţări ne-au cerut gaze. Avem un parteneriat strategic cu România, vom vedea ce putem face”, a spus ieri politicos ministrul azer al energiei,  Parviz Shahbazov, de departe cel mai important din sală ieri, fiind omul cu gazul de care depind azi toţi.

    Azerbaidjanul a exportat anul trecut circa 8 mld. metri cubi în Europa, dar cantitatea este nesemnificativă, la consumul anual de circa 400 de mld. metri cubi al UE. România consumă anual circa 10-11 mld. metri cubi, din care importă 15-20% din Federaţia Rusă.

    Deci ar fi nevoie de 1,5-2 mld. metri cubi în caz de oprire a gazului rusesc. Interconectorul de la Giurgiu are o capacitate de 1,5 mld. metri cubi, dar nu tot gazul care va ajunge aici va fi folosit în România, pentru că depinde cui îl vând azerii.

    Grecii şi-au arătat şi ieri disponibilitatea să livreze gaz mai la nord, din ce trece pe la ei şi din tancurile de gaz lichefiat (LNG) care ar trebui să ajungă în portul din Alexandroupoli, care construieşte acum un terminal LNG de 5,5 mld. mc. Dar pe acest gaz se bate nu numai Bulgaria, ci şi Serbia şi Macedonia de Nord. Şi oricum terminalul va fi gata în decembrie 2023.

    Moldovenii, care sunt şi mai departe de noile surse de gaz, ce să mai spună? Vicepremierul Republicii Moldova, Andrei Spânu, a făcut apel la solidaritate. Moldova se poate baza doar pe gazul românesc. Chişinăul a trecut deja anumite centrale pe păcură „Piaţa gazului nu este o piaţă de fapt. Gazul înseamnă geo-politică”, a spus Spânu, demonstrând încă o dată că adevărul este spus de cei care nu mai au ce pierde.

    Şi când toată lumea dezbate interconectări şi noi conducte şi este evident că cea mai mare problemă în perioada următoare este accesul propriu-zis la gaz, posibilitatea de a aduce fizic gazul, România nu are garanţia că gazul extras deja din Marea Neagră sau cel care va fi extras în viitor de consorţiul OMV Petrom -Romgaz, de pe teritoriul României, va fi consumat în România.

    În Marea Neagră sunt rezerve certe de cel puţin 150 miliarde de metri cubi, adică peste 10 de ani consum anual al României. Prezenţi la manifestarea de ieri, reprezentanţii OMV Petrom nu au explicat de ce întârzie exploatarea, cu toate că legea offshore a fost deja modificată aşa cum au cerut: cu un nou nivel al redevenţelor şi cu scoaterea pragului de minim 50% vânzare pe piaţa locală. Ar mai rămâne nişte modificări de făcut. Care sunt?  Opinia publică nu are dreptul să afle. Ce atâta transparenţă despre cum vor fi exploatate resursele României?

    La final, şefii OMV Petrom, Romgaz şi ministrul energiei au plecat împreună. Ştiu ei mai bine ce este de făcut, nu?

     

  • Întâlnire de grad zero: premierul Ciucă se vede cu americanii de la Carlyle Group, cea mai mare companie de private equity din lume şi cea care controleză BSOG, firma care scoate gazul nou din Marea Neagră

    Pe 22 septembrie 2022 premierul Nicolae Ciucă va avea o întâlnire de la ora 11:30 cu reprezentanţi ai Carlyle Group, cel mai mare administrator de private equity din lume, şi cei care controlează Black Sea Oil and Gas (BSOG), compania care scoate gazul nou din Marea Neagră, potrivit agendei de lucru a primului-ministru.

    Pe agendă nu sunt specificate tema şi motivul întâlnirii –dacă de exemplu iniţiativa a venit la propunerea Guvernului sau la propunerea americanilor, ci doar că joi aceasta este programată după reuniunea ministerială organizată în marja Conferinţei Internaţionale a Gazului în România.

    Cu active de 376 miliarde de dolari, adică peste PIB-ul într-un singur an al economiei României, 26 de birouri pe cinci continente, Carlyle Group este o companie globală de investiţii care utilizează capital privat în trei segmente de activitate: Global Private Equity, Global Credit şi Global Investment Solution.

    Carlyle este acţionarul principal al BSOG. În 2017 reprezentanţii Carlyle s-au întâlnit la Palatul Victoria cu fostul premierul Grindeanu. Atunci aceştia au anunţat intenţia de a trece cât mai rapid la faza de producţie în cazul resurselor de gaze naturale deţinute în concesiune pe platforma continentală a Mării Negre.

    În iunie 2022 BSOG împreună cu partenerii de concesiune, Petro Ventures Resources şi Gas Plus Dacia, au anunţat începerea producţiei de gaze din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia şi introducerea primelor gaze în Sistemul Naţional de Transport.

    Companiile estimează, într-un comunicat, o producţie de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. Producţia la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze pe an pentru următorii trei ani din cei zece ani de viaţă estimaţi pentru zăcămintele Ana şi Doina.

    Proiectul Midia este primul proiect nou de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre din ultimii 30 de ani şi singurul proiect ȋn dezvoltare aflat în derulare în prezent.

    Acesta constă în cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana), o platformă de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana şi o conductă submarină de 126 km care asigură transportul gazelor până la noua staţie de tratare a gazelor („STG”) din comuna Corbu, judeţul Constanţa. Gazele tratate sunt livrate în sistemul naţional la staţia de măsurare a gazelor aflată în incinta STG.

     

     

     

    ​

  • Jumătate din avioanele de luptă ruseşti din Marea Neagră nu mai sunt operaţionale. Oficial: “efect psihologic semnificativ asupra conducerii ruse”

    Baza aeriană de lângă Novofedorivka, pe coasta de vest a peninsulei, pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014, a suferit mai multe explozii pe 9 august, notează Reuters.

    Oficialul, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a declarat că Ucraina obţine acum în mod constant “efecte cinetice” în spatele liniilor inamice, ceea ce are un impact material asupra suportului logistic al Rusiei şi “un efect psihologic semnificativ asupra conducerii ruse”.

    “Evaluăm acum că evenimentele de la aerodromul Saky din 9 august au scos din uz mai mult de jumătate din avioanele de luptă ale flotei de aviaţie navală a Mării Negre”, a declarat oficialul.

    Oficialul a declarat că flota din Marea Neagră se străduieşte să funcţioneze mult mai mult ca “o flotilă de apărare a coastelor” care doar ocazional a efectuat atacuri cu rachete şi că încercarea sa de a ameninţa un asalt amfibiu asupra Odessei a fost împiedicată.

    Oficialul a adăugat că, în general, războiul se află într-un “moment de cvasi-stagnare operaţională”.

    “Forţele terestre ale niciuneia dintre părţi nu dispun de suficientă putere de luptă terestră concentrată pentru a lansa acţiuni ofensive eficiente care să afecteze în vreun fel în mod material cursul războiului”, a declarat oficialul.

  • Noul gaz din Marea Neagră. Declaraţii: Ţara noastră a mai făcut un pas pentru a deveni independentă energetic. Cifre: cantităţile noi extrase anul acesta abia vor acoperi declinul producţiei OMV Petrom. Cât gaz vor extrage americanii de la BSOG din Marea Neagră?

    ♦ În 2021, importurile de gaze au acoperit 30% din consumul naţional. Anul acesta lucrurile ar putea sta la fel dacă vor fi condiţii similare de cerere, pentru că noul gaz din Marea Neagră abia va acoperi declinul de producţie estimat de OMV Petrom.

    „Este oficial! Primele gaze din Marea Neagră au intrat astăzi (15 iunie-n.red.) în sistemul naţional de transport! Este vorba de gazele din perimetrul de la Midia, zăcământul Ana, exploatat de Black Sea Oil & Gas. Vom avea o cantitate de circa un miliard de metri cubi anual în plus. Ţara noastră a mai făcut un pas pentru a deveni independentă energetic“, a declarat Virgil Popescu, ministrul energiei, pe pagina oficială de Facebook, la scurt timp după ce americanii de la Black Sea Oil & Gas (BSOG) au anunţat, pe 15 iunie, intrarea primelor molecule de gaz nou din Marea Neagră în sistemul naţional de transport.

    În realitate, cifrele de producţie dau puţine motive de bucurie, cel puţin pe termen scurt, dependenţa României faţă de importurile de gaze, în condiţiile în care cererea va fi la un nivel similar cu cel de anul trecut, urmând să fie tot de 30%. De ce?

    „Anul acesta se estimează o producţie de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. Producţia la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze/an pentru următorii trei ani din cei zece ani de viaţă estimaţi pentru zăcămintele Ana şi Doina“, au comunicat cei de la Black Sea Oil & Gas (BSOG).

    Aceştia alături de partenerii de concesiune Petro Ventures Resources SRL şi Gas Plus Dacia SRL au anunţat pe 15 iunie începerea producţiei de gaze din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (Proiectul MGD) şi introducerea primelor gaze în Sistemul Naţional de Transport (SNT).

    Cantităţile extrase vor fi cumpărate de ENGIE România în baza unui contract semnat în 2018 cu o durată de 10 ani.

    Pe de altă parte însă, OMV Petrom, companie care asigură jumă­tate din producţia de gaze a României, şi-a bugetat la începutul acestui an o pro­ducţie de gaze naturale de 3,3 miliarde de metri cubi, în scădere cu 10,2% faţă de cele 3,7 miliarde de metri cubi extrase anul trecut.

    Romgaz, celălalt mare pro­ducător de gaze, nu a anunţat încă ce producţie de gaze estimează să obţină anul acesta.

    Astfel, în ciuda începerii producţiei din perimetrul Midia, la finalul anului sunt şanse mari ca importurile să reprezinte tot 30% din consumul intern de gaze, dacă cererea va rămâne la fel precum cea din 2021.

    De altfel, datele Transgaz arată că în următorii zeci ani România va avea nevoie de toate cantităţile care ar urma să fie extrase din Marea Neagră, inclusiv de cele din Neptun Deep, pentru a putea balansa scăderea producţiei de pe uscat şi pentru a elimina importurile de gaze.

    MGD este primul proiect nou de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre din ultimii 30 de ani şi singurul proiect aflat în derulare astăzi. Acesta constă în cinci sonde de producţie (o sondă subma­rină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcă­mântul Ana), o platformă de producţie monitorizată şi ope­rată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana şi o conductă submarină de 126 de kilometri care asigură transportul gazelor până la noua staţie de tratare a gazelor (STG) din comuna Corbu, judeţul Constanţa.

    „A fost un drum lung şi plin de provocări pentru a ajunge, în sfârşit, în acest moment important pentru ţară. Proiectul MGD a marcat o serie de premiere pentru România, toate realizate în timpul unei pandemii şi, mai recent, a unui conflict în Ucraina care ameninţa să afecteze operaţiunile din Marea Neagră“, a precizat Mark Beacom, directorul general al BSOG

    „Rezultatul tuturor acestor eforturi este că Proiectul MGD asigură nu doar 10% din cererea de gaze a României, ci şi deschide calea, poate chiar utilizând infrastructura proiectului nostru, altor proiecte de dezvoltare din platoul continental al Mării Negre aparţinând României.

    „De asemenea, acest proiect lansează o serie de iniţiative de dezvoltare a energiei verzi, ceea ce face ca MGD să devină o infrastructură integrată de tranziţie energetică.“

    BSOG, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, este o companie independentă de energie cu sediul în România care desfăşoară operaţiuni de dezvoltare a resurselor de gaze naturale. Potrivit celor mai recente estimări, investiţia în proiectul Midia s-a ridicat la 600 de milioane de dolari.

     

  • Citatul săptămânii. Dan Drăgan, Ministerul Energiei: Securitatea energetică a României este legată de Marea Neagră. Suntem foarte optimişti cu Neptun Deep

    Securitatea energetică a României este legată de Marea Neagră. Anul acesta vom beneficia de primul gaz din Marea Neagră. Suntem foarte optimişti cu Neptun Deep. Gazul din Marea Neagră este necesar pentru economia regiunii. România sprijină securitatea energetică a Europei, a vecinilor noştri şi nu numai.

    Dan Drăgan, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, într-o prezentare referitoare la e Iniţativa celor 3 Mări (I3M)


     

  • Pericolul din Est: Pe ce a pus ochii Rusia după ce a cucerit Mariupol

    Căderea simbolică a Mariupolului, ultimul oraş important rămas necucerit de ruşi la Marea Azov, ridică întrebarea dacă Rusia urmăreşte să taie accesul Ucrainei şi la Marea Neagră ca să sugrume economic Ucraina.

    ► Comisia Europeană a propus miercuri un plan de investiţii în energie ecologică de până la 300 de miliarde de euro până în anul 2030, în cadrul acţiunilor de reducere a dependenţei energetice de Rusia, informează publicaţia Der Spiegel, citat de Mediafax.

    ► Un tribunal districtual din Kiev s-a reunit miercuri pentru a începe primul proces pentru crime de război împotriva unui soldat rus care a participat la invazia din 24 februarie şi care a omorât un civil. El a pledat vinovat, potrivit Mediafax.

    ► Executivul Uniunii Europene a propus pentru prima dată să ofere până la 9 miliarde de euro, echivalentul a 9,5 miliarde de dolari, pentru a ajuta Ucraina să-şi plătească facturile până la finalul anului 2022, informează The Wall Street Journal.

  • Cât de periculoasă este de fapt armata Rusiei şi cum fost şubrezită aceasta de corupţie şi neglijenţă. Zeci de tancuri de milioane de dolari au fost părăsite din lipsă de carburant

    Explicaţia Kremlinului pentru distrugerea navei amiral a marinei ruse din Marea Neagră este un incendiu scăpat de sub control, produs probabil din cauza unui accident sau a unei erori. În schimb, Kievul se laudă cu succesul unui atac al armatei ucrainene şi toţi prietenii Ucrainei vor să creadă acest lucru. Indiferent care este adevărul, ce s-a întâmplat cu armata rusă în anii de după căderea URSS face ca povestea Rusiei să fie cât se poate de plauzibilă, dar nu în sensul dorit de ea.

    După cum au remarcat oficiali ucraineni, americani şi diverşi comentatori occidentali, cea mai nimicitoare armă pentru armata rusă este propria corupţie şi neglijenţă. Dar cât de adânc a pătruns putreziciunea în armata Rusiei, se întreabă The Economist. Un răspuns îl dă amiralul american James Foggo. Sarcina de a organiza, în 2018, cel mai amplu exerciţiu militar al NATO de după Războiul Rece i-a revenit amiralului Foggo, pe atunci comandantul forţelor navale americane din Europa şi Africa. N-a fost deloc uşor. Ceea ce a primit numele de Trident Juncture urma să adune 50.000 de soldaţi, 250 de avioane şi 65 de nave de război în Arctica europeană în octombrie.

    Oricât de epuizant din punct de vedere logistic ar suna, pe hârtie era o plimbare prin parc în comparaţie cu ceea ce Rusia plănuia în Siberia în septembrie. Exerciţiile Vostok ar fi fost cele mai mari de la giganticele manevre Zapad ale Uniunii Sovietice din 1981, se lăuda atunci Serghei Şoigu, ministrul rus reformator al apărării: 300.000 de militari implicaţi, 1.000 de aeronave şi 80 de nave de război.

    Ar fi fost o ispravă uriaşă cu un consum de energie pe măsură. „A fost un efort enorm pentru noi să aducem 50.000 de oameni pe teren”, şi-a amintit amiralul Foggo. „Cum au făcut ruşii asta?” Răspunsul, şi-a dat seama în cele din urmă, a fost că nu au făcut-o. O companie de trupe (cel mult 150 de soldaţi) adusă la Vostok a fost socotită drept batalion sau chiar regiment (mai aproape de 1.000 de soldaţi). Navele de război individuale au fost trecute drept escadrile întregi. Această şmecherie ar fi putut fi un semn de avertizare că nu totul era aşa cum părea la forţele armate ruse chiar şi înainte ca acestea să se împotmolească în suburbiile Kievului.

    Pe hârtie, armata Rusiei ar trebui să fie de temut. În 2022, forţele militare ruse erau formate din 900.000 de militari – a cincea armată ca mărime din lume, fiind depăşită doar de Statele Unite, China, India şi, eventual, Coreea de Nord, potrivit Institutului Internaţional de Studii Strategice (IISS). Dar o armată este ca şi cum n-ar exista dacă soldaţii nu pot fi transportaţi.

    Pe hârtie, armata Rusiei ar trebui să fie de temut. În 2022, forţele militare ruse erau formate din 900.000 de militari – a cincea armată ca mărime din lume, fiind depăşită doar de Statele Unite, China, India şi, eventual, Coreea de Nord, potrivit Institutului Internaţional de Studii Strategice (IISS). Dar o armată este ca şi cum n-ar exista dacă soldaţii nu pot fi transportaţi.

    În 2015, observatorii de tehnică navală şi-au dat seama că Rusia achiziţionase şi recondiţionase o flotă mică de vapoare de marfă dărăpănate potrivite doar pentru casare la fier vechi. Rusia nu avea nave moderne de aprovizionare şi avea nevoie de vasele zdrăngănitoare pentru a transporta arme şi provizii trupelor ruse care luptau în Siria pentru preşedintele-dictator Bashar al-Assad, scrie Rick Newman, comentator pentru Yahoo! Finance. 

    În 2018, cel mai mare doc plutitor de reparaţii din Rusia s-a scufundat în apropiere de Murmansk, în nordul Rusiei, avariind singurul portavion al Rusiei, Amiral Kuzneţov. Oficialii au dat vina pe o pană de curent. În 2019, 14 marinari ruşi au murit într-un incendiu într-un submarin misterios care opera în largul coastei Norvegiei. La cinci luni după aceea, blestematul Kuzneţov, încă în Murmansk, a luat din nou foc.

    Marina militară a unei superputeri ar trebui să-şi proiecteze forţa în întreaga lume şi să demonstreze capacităţi de luptă înfricoşătoare. Marina Rusiei, în ultimii câţiva ani, a arătat altceva: fisuri în armata Rusiei care provin dintr-o economie neproductivă, corupţie pe scară largă şi îndărătnicia autocraţiei sub preşedintele Vladimir Putin.

    „Dacă Rusia s-ar pregăti pentru un război cu NATO, s-ar pregăti foarte diferit. Ar folosi alte tipuri de arme, moralul ar fi mai bun, psihologia lor ar fi diferită.” – Katarzyna Zysk, profesor la Institutul Norvegian pentru Studii de Apărare din Oslo

    Armata rusă se pregăteşte de peste un deceniu pentru o posibilă operaţiune, invazie sau război în Ucraina. Însă problemele sunt cât se poate de la vedere. Mai uimitoare decât pierderile de vieţi omeneşti poate fi multitudinea de dovezi de incompetenţă şi lipsuri. Vehiculele ruseşti s-au blocat din cauza anvelopelor uscate sau putrezite şi a întreţinerii proaste. Unităţile au abandonat zeci de tancuri de milioane de dolari din lipsă de carburant.

    Armatei Rusiei pare să-i lipsească instrumentele logistice moderne, cum ar fi macarale, paleţi şi stivuitoare, cruciale pentru deplasarea rapidă şi în siguranţă a materialului în condiţii de stres, inclusiv în luptă. Eforturile de camuflaj sunt primitive. Trupele ruse comunică prin radiouri pe frecvenţe deschise, susceptibile la interceptări. O unitate de trupe ruseşti panicate pare să se fi întors împotriva propriului lider, trecând peste el cu un tanc.  The Jerusalem Post scrie despre echipamentul militar rusesc scos de la păstrare, dar nefuncţional din cauza pieselor furate şi a lipsei de piese de rezervă. În cazuri precum cel al Diviziei a 4-a de tancuri ruse, condiţiile în care se prezintă vehiculele sunt aşa de proaste încât doar una din zece unităţi scoase „de la naftalină” este în stare de funcţionare.

    Direcţia de Informaţii din Ucraina (GRU) susţine că corupţia a fost un motiv major pentru starea „extrem de nesatisfăcătoare” a echipamentelor ieşite din depozitele unde erau păstrate.

    „Dispozitive optice şi electronice care conţin metale preţioase au fost furate din vehiculele de luptă”, arată GRU. Corpul de informaţii a raportat că multe dintre tancurile din depozitele  Diviziei a 4-a erau „complet dezasamblate” şi că unora le lipseau motoarele.

    Ce s-a întâmplat?  În mod evident, analiştii occidentali nu au reuşit să observe multe dintre problemele fundamentale din armata Rusiei, mulţi preconizând înainte de invazie că puterea de foc copleşitoare şi un arsenal imens de instrumente militare ar ajuta Rusia să defileze prin Ucraina. Aveau motive să creadă acest lucru. În ultimul deceniu, Rusia a majorat cheltuielile pentru apărare şi s-a angajat într-un program agresiv de modernizare, finanţat cu veniturile din exportul de petrol, gaze naturale şi alte resurse minerale valoroase. La anexarea în 2014 a regiunii Crimeea a Ucrainei armata rusă a întâmpinat puţină rezistenţă şi procesul a decurs fără probleme din perspectivă militară.

    Un lucru care este extrem de greu de diagnosticat de la distanţă, totuşi, este cancerul corupţiei şi ineficienţei. Rusia a adoptat unele reforme pentru a deveni o economie de piaţă după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, dar a devenit, de asemenea, o cleptocraţie cu corupţie endemică şi agenţii de stat care fac birocraţia occidentală să pară joacă de copii.

    „Corupţia face parte din sistemul politic şi economic din Rusia, iar ceea ce vedem în Ucraina face parte din explicaţie”, a spus Katarzyna Zysk, profesor la Institutul Norvegian pentru Studii de Apărare din Oslo. „Problema este că nu există responsabilitate. Credem că acest lucru continuă să fie o parte a problemei din armata rusă.”

    Bugetul anual de apărare al Rusiei este de aproximativ 62 de miliarde de dolari, mai puţin de o zecime din ceea ce cheltuiesc Statele Unite. Chiar şi aşa, licitaţiile secrete pentru contractele militare şi o birocraţie militară întortocheată lasă loc pentru corupţie. În câteva ieşiri rare în public, unii lideri militari ruşi au estimat că 20% până la 40% din bugetul militar al Rusiei este furat. Fostul ministru de externe rus, Andrei Kozîrev, care locuieşte acum în Statele Unite, a spus pe Twitter pe 6 martie că „Kremlinul a încercat în ultimii 20 de ani să-şi modernizeze armata. Dar o mare parte din acest buget a fost furat şi cheltuit pe megayachturi în Cipru.”

    Bugetul anual de apărare al Rusiei este de aproximativ 62 de miliarde de dolari, mai puţin de o zecime din ceea ce cheltuiesc Statele Unite. Chiar şi aşa, licitaţiile secrete pentru contractele militare şi o birocraţie militară întortocheată lasă loc pentru corupţie. În câteva ieşiri rare în public, unii lideri militari ruşi au estimat că 20% până la 40% din bugetul militar al Rusiei este furat.

    Unii analişti au fost conştienţi de găurile din armata Rusiei, chiar dacă nu erau încă evidente pe câmpul de luptă. Într-o analiză din 2020 pentru Universitatea din Oxford, Zysk a identificat o mulţime de vulnerabilităţi militare ruseşti: programe de dezvoltare de arme suprapuse care toacă resursele, deficienţe logistice, un program slab de drone cu capacitate limitată de atac, construcţia de nave împiedicată de sancţiunile impuse după invazia Crimeei din 2014, deficienţe de radar şi de satelit, tineri care doresc să părăsească ţara în masă, recruţi slab pregătiţi şi multe altele.

    Putin favorizează personal forţa militară submarină a Rusiei, ceea ce ar putea explica de ce marina primeşte 26% din bugetul pentru apărare al Rusiei, cu doar 14% fiind destinat forţelor terestre, care de altfel reprezintă grosul armatei ruse. Dar principalele probleme din spatele lacunelor din sistemul militar al Rusiei, a concluzionat analiza Oxford, sunt „Corupţia generalizată, productivitatea scăzută a forţei de muncă, exodul de creiere, incapacitatea de a dobândi o flotă mare de suprafaţă şi inovaţia limitată”.

    Putin favorizează personal forţa militară submarină a Rusiei, ceea ce ar putea explica de ce marina primeşte 26% din bugetul pentru apărare al Rusiei, cu doar 14% fiind destinat forţelor terestre, care de altfel reprezintă grosul armatei ruse.

    Putin însuşi este responsabil pentru aceste probleme. În calitate de lider al Rusiei timp de 22 de ani, el a modelat întreaga economie după bunul său plac şi, probabil, a furat mai mult din bogăţia naţiunii pentru sine decât oricine altcineva. „Putin este corupatorul-şef”, a spus Barry Pavel, directorul Centrului Scowcroft pentru Strategie şi Securitate din cadrul Consiliului Atlantic. „În sistemele autocratice precum Rusia, China sau Coreea de Nord, este mult mai uşor să sifonezi bani chiar la vârf. Acelaşi lucru se întâmplă şi în armată. Fiecare ramură a armatei primeşte un anumit buget şi mi se pare că există o cotă care merge pentru îmbogăţirea liderilor.” Serviciile de informaţii americane au dedus că adjuncţii lui Putin sunt reticenţi sau le este frică să-i spună acestuia adevărul despre găurile din armata Rusiei şi despre blocajele din războiul său din Ucraina. Acest lucru s-ar putea datora faptului că adjuncţii sunt aceiaşi oameni care au jefuit bugetul militar în primul rând, lăsând trupele prost echipate să facă faţă pe teritoriu străin apărării mortale din partea unei armate ucrainene hotărâte. Nimeni nu vrea să-i spună lui Putin „Fratele meu, ţi-am furat armata!”.

    Însă Rusia are o forţă submarină aparent eficientă, dar netestată în război, tehnologie avansată de rachete, limitată totuşi de restricţiile occidentale, şi, desigur, un vast arsenal nuclear.  Ar fi o greşeală să presupunem că ineficienţa Rusiei în Ucraina înseamnă că armata rusă ar fi uşor de înfrânt într-un război cu NATO sau cu o altă putere. „După 2014, când Rusia a anexat Crimeea, am exagerat capacităţile militare ale Rusiei”, spune Zysk. „Acum riscăm să exagerăm în cealaltă direcţie. Dacă Rusia s-ar pregăti pentru un război cu NATO, s-ar pregăti foarte diferit. Ar folosi alte tipuri de arme, moralul ar fi mai bun, psihologia lor ar fi diferită.”

    Şi, desigur, corupţia din armata rusă nu spune deocamdată nimic despre soarta războiului din Ucraina.

  • După plecarea americanilor de la Exxon, cine asigură securitatea exploatării gazelor din Marea Neagră şi care sunt beneficiarii finali ai controversatului proiect

    Săptămâna aceasta, directorii executivi ai Romgaz ar trebui să semneze tranzacţia prin care compania de stat cumpără 50% din proiectul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră de la gigantul american Exxon, care a decis să se retragă din această afacere pentru 1,06 miliarde de dolari.

    Este cea mai mare achiziţie pe care a făcut-o vreodată statul român prin intermediul unei companii controlate de stat. O parte din tranzacţie, respectiv 325 de milioane de euro, este finanţată printr-un împrumut luat de la Raiffeisen Bank, asta apropos de implicarea în România a băncilor care au în spate acţionari străini. Restul banilor de achiziţie vine din resursele interne ale Romgaz, una dintre companiile cash-cow ale statului.

    Un amănunt mai puţin remarcat este că, deşi în proiectul de gaze din Marea Neagră procentele sunt egale – 50% pentru Romgaz, 50% pentru OMV Petrom, liderul de proiect –, prin pachetele de acţiuni pe care le deţine la Romgaz (70%) şi Petrom (20%), statul deţine practic 45% din proiect, fiind asttfel principalul acţionar.

    Grupul austriac OMV, prin faptul că deţine 51% din Petrom, are în final 25% din proiectul de gaze din Marea Neagră, sub procentul deţinut de stat.

    Pe locul trei se află cele şapte fonduri Pilon II, unde până acum 7,6 milioane de români sunt participanţi cu banii lor de pensie. Conform ultimei statistici pe decembrie 2021, cele şapte fonduri Pilon II aveau 12% din Petrom şi 12% din Romgaz, ceea ce înseamnă că deţin 12% din proiectul de gaze.

    Acţiuni la Petrom şi Romgaz deţin şi SIF-urile, unde câteva milioane de români au acţiuni fără să ştie. De asemenea, şi fraţii Pavăl de la Dedeman, care au creat cea mai mare afacere antreprenorială românească, deţin acţiuni la Romgaz şi Petrom, companii listate la Bursă.

    Dacă cineva, orice român, începând cu Iohannis şi terminând cu George Simion sau Dragnea, crede în acest proiect, poate să investească fără probleme, prin achiziţia de acţiuni Petrom şi Romgaz la Bursă şi astfel va beneficia de câştigurile acestui proiect, la fel cum câştigă statul ca principal acţionar, sau străinii prin OMV.

    Asta apropos de retorica trădării naţionale, că străinii câştigă mai mult din gazele din Marea Negră decât românii.

    Acum, întrebările care se pun ar fi: când se aprobă controversata Lege offshore, care ar acorda motivaţia OMV de a începe proiectul din Marea Neagră?

    Când se discută în Parlament această lege, iniţiatorii şi susţinătorii – Guvernul, ministrul energiei Virgil Popescu – ar trebui să vină şi cu structura acţionarilor finali.

    A doua întrebare şi cea mai importantă este legată de securitatea acestui proiect, în noul context în care Rusia a atacat militar Ucraina şi a schimbat geopolitica acestei zone, fiind o ameninţare pentru toată lumea, inclusiv în Marea Neagră, de unde ar trebui extrase aceste gaze. Nimeni nu ştie când se va termina războiul şi mai ales cum va arăta sfârşitul lui.

    Prin plecarea gigantului american Exxon, securitatea acestui proiect, în vremuri de război, este pusă sub semnul întrebării. România şi Austria – o ţară care nu este în NATO – nu au forţă militară pentru a apăra proiectul dacă s-ar pune problema în aceşti termeni. Exxon ar fi avut în spate forţa militară a Statelor Unite.

    Proiectul Neptun Deep, în cea mai fericită variantă, ar vedea prima moleculă de gaz peste 5 ani, dacă decizia de începere a exploatării s-ar lua astăzi. Având în vedere întârzierile inerente în astfel de proiecte, probabil că se adaugă încă cel puţin 1 an.

    Într-un interviu acordat în ultimele zile presei din Austria, directorul executiv al OMV, Alfred Stern, a declarat că necesarul de investiţii nu ar fi mai mult de 2 miliarde de euro. Probabil se referea la partea OMV/Petrom din proiect. Dacă este aşa, şi Romgaz ar trebui să aducă 2 miliarde de euro. Banii nu sunt o problemă, dar securitatea reprezintă o problemă.

    Conform datelor de până acum, proiectul Neptun Deep ar conţine între 42-82 miliarde de metri cubi de gaze, ceea ce, la preţurile actuale, de peste 1.000 de euro/1.000 metri cubi, ar rezulta o cifră calculată între 42 şi 82 de miliarde de euro. Bineînţeles că acesta este un calcul simplist. Până acum, nimeni nu a ieşit în faţă să prezinte cifrele proiectului, respectiv cât înseamnă investiţiile, cât ar ieşi taxele şi impozitele aduse la buget şi cât ar câştiga acţionarii din acest proiect.

    Celălalt proiect de gaze din Marea Neagră, deja început de Black Sea Oil & Gas, o companie controlată de fondul de investiţii Carlyle şi BERD, cel mai mare finanţator instituţional al României, ar trebui să scoată prima moleculă la finalul anului sau începutul anului viitor. Fiind un proiect mai mic, iar fondul de investiţii luându-şi riscul de rigoare, aceştia au luat decizia de a începe exploatarea, deşi Legea offshore aprobată de Dragnea în Parlament nu le era favorabilă din punct de vedere al investiţiilor asumate versus câştigurile care ar putea fi obţinute. Dar Carlyle a spus că până când va ieşi prima moleculă situaţia politică se va schimba, iar legea va fi modificată într-un sens favorabil.

    Proiectul lor are un zăcământ estimat la 10 miliarde de metri cubi, cu o exploatare anuală de 1 miliard metri cubi de gaze. Investiţia făcută este de 400 de milioane de euro, iar la preţurile actuale zăcământul ar valora 10 miliarde de euro. Repet, bineînţeles, aceste date sunt superficiale. Deja gazele sunt cumpărate de către grupul Engie.

    Revenind la proiectul Neptun Deep, Alfred Stern, CEO OMV, a menţionat că gazele din acest proiect nu vin spre Austria, ci ar trebui să se ducă, să fie vândute, în sud-estul Europei.

    România are un consum anual de 10-11 miliarde de metri cubi, iar gazele din Marea Neagră ar trebui să acopere ceea ce cumpărăm de la ruşi, de la Gazprom. Restul gazelor sunt asigurate de către Romgaz, care în lipsa găsirii unor alte zăcămite onshore, ar înregistra an de an o scădere, având în vedere epuizarea resurselor actuale.

    Nimeni nu ştie cum va arăta lumea peste 5-6 ani, dar întrebarea este cine va asigura securitatea militară şi politică a proiectului din Marea Neagră, astfel încât gazele să fie scoase. Pentru că ruşii nu vor sta să se uite cum altcineva le ia din pieţele europene de desfacere a gazelor, principala lor resursă pentru buget.

    Pentru americani nu ştiu dacă proiectul şi securitatea lui mai prezintă interes, odată ce au ieşit din el. Iar aceasta a fost cea mai mare greşeală a statului român, că i-a lăsat pe americani să plece.

    Pentru Uniunea Europeană ar prezenta interes având în vedere necesitatea diversificării resurselor, dar UE nu are armată şi trebuie să se bazeze pe americani, inclusiv pentru propria securitate.

    Să sperăm că peste 5-6 ani situaţia geopolitică din zonă nu va mai fi atât de tensionată, nu vom avea război la graniţă, nu ne vom trezi implicaţi în război, iar gazele vor fi aduse la suprafaţă. Este mai important acest lucru decât să ne punem problema, încă de pe acum, unde se vor duce, unde vor fi vândute.

    Şi, repet, uitaţi-vă cine sunt beneficiarii, cine sunt acţionarii finali, înainte de a îmbrăţişa retorica că ne fură cineva gazul, sau altcineva câştigă mai mult decât românii. Că şi bugetul de stat, teoretic, este tot al românilor.