Tag: Macovei

  • Iohannis: Candidatura lui Macovei nu va afecta şansele candidatului ACL, ci, paradoxal, pe ale PMP

    Întrebat, într-o emisiune la Realitatea TV, dacă crede că o candidatură a Monicăi Macovei va afecta în vreun fel şansele candidatului ACL, Iohannis a răspuns: „Nu cred. În mod paradoxal, cred că, dacă este aşa cum se aude, că doamna Macovei doreşte să candideze, cred că va afecta semnificativ şansele PMP”.

    Întrebat ce părere are despre Monica Macovei, Iohannis a spus că nu are nicio părere specială.

    „Ştiţi bine că eu nu fac aprecieri asupra persoanelor. Fac aprecieri asupra proiectelor politice. Oricum doamna Macovei nu a prezentat niciun proiect politic acum în această conjuctură şi nu am ce să evaluez”, a adăugat Iohannis.

    Europarlamentarul PDL Monica Macovei a anunţat, într-un mesaj video postat pe site-ul www.macoveipresedinte.ro, că va candida la Preşedinţie, menţionând că este nemulţumită de opţiunile de vot oferite şi că aceste opţiuni impuse de partide nu au fost testate în nicio bătălie electorală naţională.

    “În urmă cu două luni, nu mi-aş fi imaginat că voi veni în faţa voastră cu acest anunţ. Abia am terminat o campanie pentru a fi realeasă în Parlamentul European. Doream să continui de la Bruxelles, şi în acest nou mandat, lupta împotriva corupţiei şi fraudei, pentru competiţie corectă în economie, care să aducă românilor investiţii şi locuri de muncă. Între timp, ceva s-a schimbat însă în Romania. Şi eu, ca şi voi, sunt nemulţumită de opţiunile de vot care ni s-au oferit. Opţiunile de vot care ne sunt impuse de partide nu au fost testate în nicio bătălie electorală naţională. De curând, mii şi mii dintre voi m-aţi chemat să intru în cursa pentru Cotroceni. Răspund acum şi candidez. Nu a fost o alegere uşoară, dar este o provocare pe care mi-o asum cu hotărâre şi credinţă. (…) De ce candidez acum, vă întrebaţi. Candidez pentru că ştiu că putem mai mult. Trebuie să dorim mai mult şi să ştim că putem mai mult ca ţară. Nu avem altă şansă decât să cerem mai mult în aceste alegeri. În acest an, România este la răscruce. Putem merge înainte sau putem să ne întoarcem cu 10 sau 20 de ani în urmă. Alegerea este a noastră. Aşa cum eu am decis să candidez şi voi trebuie să decideţi să vă implicaţi. Aceasta este România voastră. Acesta este viitorul vostru. Cei care vi-l fură, vă fură mai mult decât bani din buzunar. Vă lipsesc de investiţiile care fac economia mai bună, pun pe fugă afacerile care creează locuri de muncă, vă fură din banii de sănătate, din educaţia copiilor voştri. Fură din viitorul vostru şi din viitorul copiilor voştri”, a spus Macovei.

    Aceasta a menţionat în mesajul video că “România are un potenţial uriaş”, iar, ca preşedinte, va asigura pentru România “o economie liberă şi sănătoasă, care creează locuri de muncă şi oportunităţi pentru tineri şi o viaţă decentă pentru pensionari”, “o Românie în care educaţia şi sănătatea sunt priorităţi”, “o Românie care este respectată de partenerii din Europa şi de peste Atlantic”.

    “Dar nu pot face asta singură. Am nevoie de ajutorul vostru. Am nevoie ca şi voi să credeţi că şi voi puteţi face schimbarea în bine. Veniţi astăzi lângă mine. Implicaţi-vă în campania mea. Aveţi de ales: îi lăsaţi să va distrugă viitorul sau veniţi acum lângă mine sa ne câştigăm împreună viitorul”, a mai spus Monica Macovei.

    Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că Monica Macovei “a ales un drum în afara partidului” prin decizia sa de a candida la prezidenţiale, opinând că aceasta este “o decizie care o împiedică să mai privească în ochi PDL-iştii care au dus-o în PE”.

  • Creşte concurenţa orgoliilor între candidaţii dreptei

    Pe ultima sută de metri însă, Monica Macovei a cerut şi ea să fie luată în calcul la sondajele comandate pentru desemnarea candidatului PDL, cu nădejdea că dacă liderii pedelişti nu se vor mai rezuma la scorul din sondaje drept criteriu suprem, ar putea deveni ea în cele din urmă candidatul PNL-PDL la alegerile prezidenţiale.

    Suporterii fostului ministru al justiţiei speră că apariţia Monicăi Macovei, justificată de faptul că parte din scorul PDL de la europarlamentare s-a datorat prezenţei ei pe listă şi pe afişe, ar pune probleme nu numai ambiţiilor lui Predoiu, ci şi ambiţiilor lui Cristian Diaconescu, candidatul PMP, dat fiind că ea ar putea drena în principal partea din electoratul PMP nemulţumită de însuşirea moştenirii “băsismului” de către Elena Udrea, dacă nu cumva şi părţi din bazinul electoral al dreptei pe care nu le-au convins personalităţile celorlalţi potenţiali candidaţi rămaşi fie practic, fie doar teoretic în cursă – Iohannis, Predoiu, Crin Antonescu sau Mihai-Răzvan Ungureanu.

    “O fac pentru România. Pentru că nu văd o soluţie care să asigure aceste lucruri, nu văd puterea şi determinarea care să asigure, de exemplu, menţinerea clară a României pe drumul euro-atlantic”, a afirmat Monica Macovei, făcând aluzie în special la faptul că noua Alianţă Creştin-Liberală ar fi preluat mai curând poziţia PNL de la referendumul din 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu decât poziţia PDL cu ocazia aceluiaşi referendum. “Cred că alianţele sunt bune dacă ajută dreapta şi ţara noastră. Dar nu cred în compromiterea valorilor noastre. Valorile în care noi, membrii PDL, credem şi pentru care am stat pe baricade de câte ori aceste valori au fost în pericol”, a sugerat Macovei.

    Mult mai radicală decât Monica Macovei în privinţa criticilor la adresa Alianţei Creştin-Liberale a fost însă Elena Udrea, lidera PMP, avantajată de faptul că, spre deosebire de Macovei, ea nu mai face parte de mult din PDL. “Astăzi este o zi neagră în istoria politică post-decembristă”, a susţinut Udrea. “Partidul celei mai mari speranţe şi celor mai mari victorii electorale, PDL, dispare! Noul proiect politic este născut din resentimente faţă de Preşedinte într-o măsură cel puţin egală cu USL. Din multe puncte de vedere, avem de-a face doar cu o variantă mai soft al proiectului girat de Dan Voiculescu în urmă cu trei ani şi jumătate”. În ceea ce îl priveşte pe Cristian Diaconescu, al cărui potenţial bazin electoral ar fi primul afectat de o candidatură a Monicăi Macovei, el a lăsat să se înţeleagă că dacă el nu intră în turul al doilea al prezidenţialelor, e posibil să nu mai vină deloc la vot.

  • Noi suntem comunişti, voi sunteţi stalinişti. Perlele politice ale săptămânii

    “Blaga este un socialist, aşa, comunist un pic, dinainte de ’89. Eu sunt mult mai de dreapta decât Blaga” – premierul Victor Ponta despre liderul PDL

    “Nu ai ce să cauţi în dreapta politică cu gândire stalinistă şi când te aştepţi doar la cultul personalităţii” – M. R. Ungureanu (FC) referindu-se la Elena Udrea (PMP)

    “Este o mare nedreptate când un procuror comunist spune despre mine, care sunt un capitalist, că urăsc statul de drept” – Dan Voiculescu (PC) despre Monica Macovei (PDL)

    “Statul român nu trebuie să se lupte cu 50 de milioane de oameni din UE, care aparţin unor minorităţi lingvistice, etnice, naţionale” – Kelemen Hunor (UDMR) despre respingerea de către  MAE a iniţiativei cetăţeneşti europene privind minorităţile etnice

    “Ei trebuie daţi afară cât mai rapid şi trimis Corpul de Control al Guvernului să ancheteze dispariţia câtorva zeci de mii de hectare de pădure din zona pe care o cred moşia lor” – Florentin Gust (PSD) despre avertizarea liderilor UDMR că ar putea părăsi guvernarea
     

  • Viitorul de aur al ţării: guvernul de femei şi problema ţigănească. Perlele politice ale săptămânii

    “E, de fapt, unul din marii lideri ai PSD, chiar dacă nu mai e în PSD, pentru că e singurul social-democrat care a câştigat Primăria Capitalei” – premierul Victor Ponta despre Sorin Oprescu

    “A coborî dintr-un tren care şi-a schimbat ruta convenită şi asumată şi se îndreaptă către prăpastie nu înseamnă nici trădare şi nici oportunism” – Mihai Stănişoară (ex-PNL, fost PDL), justificând de ce demisionează din PNL

    “Am mai auzit că se va juca cu cuţitele pe masă. Toţi colegii care au intrat la discuţii azi nu aveau niciun cuţit” – Liviu Dragnea, vicepreşedintele PSD

    “Sper ca această măsură, pentru care ne-am luptat în PE, să compenseze politica socială dezastruoasă a actualei Puteri” – Elena Băsescu (PMP) despre scăderea tarifelor la roaming în UE

    “Anticipez o serioasă ‘problemă ţigănească’ în viitorul apropiat. Trăim vremuri tulburi, marcate de un potenţial ridicat în ceea ce priveşte o radicalizare rasistă” – Mihai-Răzvan Ungureanu (FC)

    “Dacă socialiştii sunt atât de interesaţi să ia China, să ia Moldova, mă întreb dacă nu cumva ordinul vine de la Moscova” – Monica Macovei (PDL) despre preluarea de către socialiştii din PE a preşedinţiei comisiilor europarlamentare pentru relaţii cu China şi Moldova

    “România are nevoie de un partid nou care să nu fi fost parte a compromisurilor în cei 25 de ani de la Revoluţie şi care să spună: ‘Noi de aici pornim’” – preşedintele Traian Băsescu despre PMP

    “Un guvern de femei” – Elena Udrea (PMP) întrebată ce ar face dacă ar ajunge preşedintele ţării
     

  • Dacă nu venim noi la putere, vine teroarea comunistă. Perlele politice ale săptămânii

    “Consilierul meu juridic întotodeauna mă ajută să nu fac greşeli” – premierul Victor Ponta despre Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti

    “Niciodată nu i-a trecut domnului Iliescu prin cap, cu toate păcatele lui, să o trimită pe doamna Nina în Parlamentul European” – Vasile Blaga, liderul PDL, criticând prezenţa Dacianei Ponta pe lista candidaţilor la PE

    “Dacă socialiştii vor avea o majoritate cu care să conducă Europa ne aşteaptă vremuri de teroare şi întoarcerea la comunism” – Monica Macovei, europarlamentar PDL

    “Astăzi, Tăriceanu este un scalp la cingătoarea pieilor roşii. Nu-l urmează niciun liberal” – deputatul PNL Ludovic Orban despre Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului

    “Obiectivul meu este ca până în noiembrie, acest om să ajungă la un nivel la care să nu mai poată deveni preşedintele României” – preşedintele Traian Băsescu despre premierul Victor Ponta

    “Ne sunt rupte afişele, tăiate bannerele şi suntem împiedicaţi să facem campanie. Toţi ‘bărbaţii’ politicii româneşti se luptă cu o femeie” – deputatul PMP Elena Udrea, acuzând persecuţii de campanie la adresa PMP
     

  • Politică externă cu vodcă şi politică internă cu paraşuta. Perlele politice ale săptămânii

    “Chiar dacă ai fi abstinent nu au voie să faci asemenea declaraţii. Dar să mai fii şi Traian Băsescu şi să răspunzi cu vodcă este ca săritul cu paraşuta al Elenei Udrea. N-ar fi rău să fie la sanatoriu” – premierul Victor Ponta despre sugestia preşedintelui că oficialul rus Dmitri Rogozin consumase vodcă înainte să ameninţe românii pe Twitter

    “Eurovision le-a arătat promotorilor integrării europene perspectiva lor europeană – o fată cu barbă” – vicepremierul rus Dmitri Rogozin

    “Victor Ponta este Ceauşescu doi. Nu îi place să aibă adversari şi nu suportă criticile şi punctele de vedere diferite” – Elena Udrea, deputat PMP

    “Se ţinea de mână cu unul. Ziceau băieţii: <prea era cu ăla, se ţinea de mână cu el>. Aştept să-l mai văd pe tocuri” – fruntaşul PSD Radu Mazăre despre o discuţie din partid despre actualul deputat independent Remus Cernea

    “Ponta, Antonescu şi Voiculescu să dea socoteală şi să răspundă pentru faptul că nu am intrat în Schengen în 2012. Ne putem gândi şi mai departe, dacă nu este cumva şi o răspundere penală” – Monica Macovei, europarlamentar PDL

    “Acum, PMP ce trebuie să facă? Să spună: Vasile Blaga, ia şi bruma asta de electorat pe care o avem să nu se supere Blaga?” –  preşedintele Traian Băsescu, criticându-l pe liderul PDL că a refuzat sfatul lui privind o fuziune rapidă PDL-PMP

    “Mai există în calea noastră PMP, Partidul Mişcarea Paraşutiştilor cred că înseamnă. Noi nu facem un pact cu cei care au o înţelegere cu Victor Ponta. Iar de-i vorba de reîntâlnire, două vorbe vă mai spun – Udrea şi la gară!” – Traian Ungureanu, europarlamentar PDL

  • Macovei: Ponta are o singură idee fixă – să scape baronii locali PSD de justiţie

     Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, la Sibiu, la lansarea candidaţilor pentru alegerile europarlamentare, că PDL trebuie să câştige alegerile “pentru a scăpa ţara de Victor Ponta şi de grupul infracţional organizat condus de el”.

    “Ponta are o singură idee fixă: să scape baronii locali PSD de justiţie. Ponta vrea să scape baronii PSD de justiţie pentru că aceşti baroni locali îi aduc voturi prin minciună sau prin furt sau prin cumpărare”, a spus Macovei.

    Ea a adăugat că românii nu au nevoie de un premier “şantajabil”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacă nu ne culcăm pe o ureche, primim încrederea a 200.000 de români. Perlele politice ale săptămânii

    “Nu trebuie să vă culcaţi pe ureche că e Udrea şi preşedintele şi totul se rezolvă. Trebuie mişcat în teritoriu” – Dorian Botoacă, primarul PDL de Comarnic, aflat în campanie pentru PMP

    “Spre deosebire de Monica Macovei, eu am primit în 2009 încrederea a peste 200.000 de români, nu m-am ascuns pe o listă. Singura mea candidatură electorală a fost un succes, în timp ce doamna europarlamentar, deşi dintr-o generaţie cu peste 20 de ani mai în vârstă ca mine, nu a avut acest curaj” – europarlamentarul Elena Băsescu

    “Atât cât Traian Băsescu este preşedinte nu ne-am atins toate obiectivele fundamentale ale USL” – premierul Victor Ponta

    “Sunt incompatibilul României, un om în care se trage cu tunul. Eu n-am voie să respir în România” – Mircea Diaconu (ex-PNL) pe motiv că justiţia i-a interzis să candideze la funcţii publice până în 2015 din motive de incompatibilitate

    “Constat că ţinta politică a domnului Ponta este un rezultat prost al PNL la europarlamentare şi să scape de Antonescu, şi nu am decât un mesaj să-i transmit: cum le-a spus dânsul celor de la PSD «scapă cine poate», eu îi spun «de ce ţi-e frică nu scapi»” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Mai nimeni nu poate contesta că acest bărbat are probleme psihice” – Iulia Timoşenko, fost premier ucrainean, despre preşedintele rus Vladimir Putin
     

  • Corneliu Vadim Tudor, Ovidiu Silaghi şi Dan Zamfirescu nu au avut nicio activitate în PE

     Cei trei europarlamentari, liberalul Silaghi fiind membru al PE doar din 9 septembrie 2013, se clasează pe ultimul loc, deoarece nu au punctat la niciuna dintre categoriile luate în calcul de votewatch.eu pentru a monitoriza activitatea membrilor Legislativului european: rapoarte, proiecte de aviz, rapoarte amendate, întrebări parlamentare, declaraţii scrise semnate şi moţiuni de rezoluţie semnate, potrivit site-ului votewatch.eu.

    Eduard Hellvig (ALDE), membru al PE tot din septembrie 2013, are două întrebări parlamentare.

    Pe lângă cei trei, alţi şase europarlamentari români nu au contribuit la elaborarea vreunui raport: Minodora Cliveti (S&D), Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), Iosif Matula (PPE), Elena Băsescu (PPE), Claudiu Ciprian Tănăsescu (S&D) şi Adrian Severin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Macovei: Antonescu nu poate aspira la susţinere pentru Preşedinţie din partea partidelor de dreapta

     “Antonescu şi Ponta sunt profund nocivi, cariera lor politică trebuie să se încheie. Crin Antonescu nu mai reprezintă de multă vreme doctrina de dreapta şi nu poate aspira la o susţinere politică pentru Preşedinţie din partea partidelor de dreapta. Antonescu este, ca şi Victor Ponta, un politician profund nociv, iar cariera lui politică trebuie să se încheie. Antonescu, Ponta şi USL au încercat o lovitură de stat în vara lui 2012, au încercat să îşi subordoneze instituţiile independente ale statului, au vrut să distrugă Curtea Constituţională sau DNA”, scrie Macovei, pe blog.

    Potrivit fostului ministru al Justiţiei, Antonescu, Ponta şi USL “vor să pună mâna pe justiţie, vor să distrugă ANI, protejează parlamentarii şi miniştrii penali în Parlament”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro