Tag: kiev

  • Situaţia din Ucraina – Separatiştii proruşi resping acordul de la Geneva privindsoluţionareacrizei: Guvernul de la Kiev este “ilegitim”

     Aleksandr Gnezdilov, purtătorul de cuvânt al separatiştilor, care au proclamat “Republica Populară Doneţk” în estul Ucrainei, a declarat că guvernul de la Kiev este “ilegitim”, iar militanţii vor evacua instituţiile ocupate când Executivul ucrainean va demisiona, relatează BBC News online.

    De altfel, situaţia rămâne tensionată vineri în estul Ucrainei, unde au fost semnalate schimburi de focuri. Potrivit agenţiei Interfax-Ucraina, paraşutiştii ucraineni au deschis focul împotriva unor protestatari, care au ridicat baricade la Serheevka, în regiunea Doneţk.

    Rusia, Ucraina, Uniunea Europeană şi SUA au ajuns, joi, la Geneva, la un acord privind măsuri “în etape” pentru detensionarea crizei din Ucraina, măsuri care să includă abţinerea de la violenţe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Putin: Singura soluţie pentru puterea de la Kiev este dialogul. Folosirea forţei duce ţara spre haos

     “Doar prin dialog, proceduri democratice şi nu prin folosirea forţelor armate, a tancurilor şi avioanelor poate fi restabilită ordinea în ţară”, a declarat Putin, în direct la televiziune, la tradiţionala sesiune de întrebări din partea cetăţenilor.

    Vladimir Putin a respins, de asemenea, acuzaţiile privind implicarea forţelor ruse în revoltele din estul Ucrainei.

    Moscova: Afirmaţiile privind implicarea forţelor ruse în estul Ucrainei ţin de paranoia

    Afirmaţiile autorităţilor ucrainene privind implicarea forţelor speciale ruse în evenimentele din estul ţării seamănă cu “paranoia”, a declarat joi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Washingtonul pregăteşte “în mod activ” noi SANCŢIUNI împotriva Moscovei

     “Pregătim în mod activ noi sancţiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului american, Jay Carney, tensionând şi mai mult situaţia după declaraţiile de marţi ale Departamentului de Stat, care a anunţat că Washingtonul ia în considerare măsuri “adiţionale” împotriva Rusiei.

    Totodată, potrivit lui Carney, Statele Unite speră că Rusia, cu ocazia reuniunii de la Geneva, va da dovadă de intenţia de a reduce tensiunile din estul Ucrainei, unde activiştii proruşi înfruntă autorităţile de la Kiev.

    Purtătorul de cuvânt a adăugat că Moscova trebuie, de asemenea, să recunoască faptul că Ucraina şi-a asumat angajamentul de a iniţia reforme constituţionale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFLICTELE din Ucraina: Cel puţin trei separatişti proruşi au fost ucişi. SBU au oprit asaltul asupra unităţii militare de la Mariupol

     UPDATE 08:30 Cel puţin trei separatişti proruşi au fost ucişi la Mariupol – ministru

    Ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, a declarat într-un mesaj postat joi pe pagina sa de Facebook că trei separatişti proruşi au fost ucişi. “Potrivit datelor preliminare, trei atacatori au fost ucişi, 13 răniţi şi 63 reţinuţi”, a precizat el. Avakov a declarat că separatiştii au aruncat cu cocteiluri Molotov şi alte dispozitive incendiare în timpul confruntărilor.

    Circumstanţele incidentului de la baza Gărzii Naţionale Ucrainene din Mariupol nu sunt cunoscute pentru moment.

    Activişti proruşi au lansat miercuri seara un asalt asupra unei unităţi militare din oraşul ucrainean Mariupol, folosind arme automate şi cocteiluri Molotov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care e interesul UE şi care e interesul Rusiei

    După ce Gazprom a scumpit gazul livrat Ucrainei la 485 dolari/mc (în loc de 268 dolari/mc, cât convenise fostul preşedinte Ianukovici în decembrie trecut), iar Ucraina a replicat, pentru urechile europenilor, că nu poate plăti un asemenea preţ fiindcă îi periclitează capacitatea de a asigura tranzitul normal al gazului spre Europa, Kievul a marcat şi ratarea de către Naftogaz a scadenţei de plată a datoriei de 2,2 mld. dolari către Gazprom, la 7 aprilie.

    Vladimir Putin a trimis o scrisoare liderilor din 18 ţări UE care cumpără gaz rusesc, în frunte cu Germania şi Italia, avertizându-i că s-a ajuns la un stadiu “critic” al impasului datoriei ucrainene, cu posibile consecinţe asupra tranzitului de gaze spre Europa. Putin declarase, anterior, că Rusia nu poate continua la infinit să subvenţioneze economia în faliment a Ucrainei şi că această răspundere ar trebui să o preia acum SUA şi UE, care au recunoscut noile autorităţi de la Kiev, “dar n-au dat până acum niciun dolar ca să susţină economia ţării”, pe când Rusia nu recunoaşte noile autorităţi, dar în schimb susţine economia vecină cu “sute de milioane şi miliarde”.

    În decembrie, Rusia a oferit Ucrainei 3 mld. dolari din împrumutul preconizat de 15 mld. dolari, precum şi un discount de 33% la preţul gazelor, deşi Ucraina nu mai reuşise de la începutul lui 2013 să achite gazul primit. Datoria totală a Ucrainei către Rusia, inclusiv factura la gaze, se ridică la 16,6 mld. dolari, conform premierului rus Dmitri Medvedev.

    Scrisoarea lui Putin către cumpărătorii europeni de gaz rusesc a venit ca o confirmare ironică a zicerii, îndelung criticate în presa est-europeană, a lui Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, care s-a opus instituirii de noi sancţiuni economice contra Rusiei, amintind cu sinceritate dezarmantă de existenţa intereselor comune între UE şi Rusia: “Care este interesul Rusiei? Să exporte energie. Care este interesul UE? Să cumpere energie la preţuri rezonabile”.

  • Ucraina: revoluţia continuă, dar cu alte mijloace

    Drept condiţii spre a putea primi creditul, Gheorghiev a enumerat “flexibilizarea cursului de schimb” şi reforma sectorului energetic, în condiţiile în care premierul interimar Arseni Iaţeniuk a promis deja că va liberaliza tarifele la energie, renunţând la sistemul de subvenţii existent în prezent. Un oficial al companiei de stat Naftogaz a precizat deja că de la 1 mai, tarifele la gaze pentru consumatorii casnici vor creşte cu 50% (chestiunea tarifelor la gaze a dus în trecut la ruperea a două acorduri precedente cu FMI, fiindcă guvernele au refuzat de fiecare dată să majoreze tarifele pentru populaţie). FMI cere, de asemenea, reducerea deficitului bugetar, prin tăierea cheltuielilor şi majorarea impozitelor. Ministrul de finanţe a estimat deja că economia ţării va scădea cu 3% în acest an.

    În plan diplomatic şi militar, mai mult spre a preveni multiplicarea cazului Crimeea la alte zone decât spre a susţine Ucraina să recâştige Crimeea, NATO a promis că va creşte prezenţa militară în Europa de Est, iar liderul american Barack Obama a declarat după summitul UE-SUA de la Bruxelles că Statele Unite şi Europa sunt unite în criza ucraineană, în timp ce Rusia este singură, fiindcă şi-a făcut calculul greşit că va reuşi să dezbine SUA şi UE, în timp ce de fapt le-a apropiat.

    Testul concret al apropierii ar fi disponibilitatea europenilor de a-şi “diversifica sursele de energie”, cum a spus Obama (în traducere, să renunţe la rezistenţa faţă de exploatarea gazelor de şist şi a energiei nucleare spre a-şi diminua dependenţa de gazul rusesc), dar şi de a colabora în privinţa înăspririi reale a sancţiunilor economice contra Moscovei – un alt capitol la care europenii s-au arătat până acum destul de reticenţi.

  • Iulia Timoşenko şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din Ucraina

     “Prevăd să candidez pentru postul de preşedinte”, a declarat Timoşenko, în vârstă de 54 de ani, în cursul unei conferinţe de presă la Kiev.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Ucraina a ajuns la un acord de împrumut în valoare de 14-18 miliarde dolari cu FMI

     Acordul trebuie să ajute Ucraina să acopere plăţi în contul datoriei programate în acest an, în contextul dificultăţilor economice şi financiare agravate de protestele prelungite din ultimele luni, care au dus la înlăturarea preşedintelui prorus Viktor Ianukovici şi la anexarea regiunii ucrainene Crimeea de către Rusia, scrie Reuters.

    Misiunea a ajuns la un acord cu autorităţile de la Kiev asupra unui set de reforme economice care să fie susţinut printr-un program de împrumut stand-by pe doi ani, a anunţat FMI.

    “Sprijinul financiar din partea comunităţii internaţionale pe care acest acord îl deblochează se situează la 27 de miliarde de dolari pe parcursul a doi ani. Din această sumă, asistenţa din partea FMI se va situa la 14-18 miliarde de dolari, suma exactă urmând să fie stabilită după ce va fi luat în considerare în totalitate sprijinul bilateral şi multilateral”, se arată într-un comunicat al Fondului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ciocniri între susţinătorii Moscovei şi cei ai Kievului la Sevastopol

     Circa 100 de persoane înarmate cu bastoane au atacat forţele de ordine care protejau o reuniune organizată la sărbătorirea a 200 de ani de la naşterea lui Taras Şevcenko. Două sute de persoane au participat la această reuniune, rară în peninsula separatistă Crimeea, ocupată de la sfârşitul lui februarie de forţele ruse.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Camera Reprezentanţilor a aprobat măsurile de ajutor economic pentru Ucraina

     Potrivit proiectului de lege, Departamentul de Stat va putea garanta împrumuturi de un miliard de dolari autorităţilor de la Kiev.

    Însă măsurile de ajutor economic vor intra în vigoare după ce vor fi aprobate în Senat.

    Priectul de lege al Camerei nu include alte măsuri economice sau sancţiuni.

    În paralel, joi, Comisia pentru Politică Externă a Camerei a adoptat o rezoluţie simbolică prin intermediul căreia îndeamnă Executivul american “să impună sancţiuni de vize, financiare, comerciale şi de altă natură împotriva unor oficiali de rang înalt ai Federaţiei Ruse, bănci şi organizaţii comerciale controlate de statul” rus

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro