BusinessMagazin

Tag: interese

  • Japonia şi Coreea de Sud, acord privind împărtăşirea de informaţii secrete despre Coreea de Nord

    Japonia şi Coreea de Sud au semnat, miercuri, un acord care prevede împărtăşirea de informaţii secrete privind activităţile balistice şi nucleare ale Coreei de Nord, în pofida protestelor din partea partidelor de opoziţie şi activiştilor din Seul, relatează France 24 şi Le Figaro.

    Ministerul sud-coreean al Apărării a anunţat că acordul este “necesar” în contextul intensificării ameninţărilor militare din partea Phenianului, care a efectuat anul acesta două teste nucleare şi a lansat peste 20 de rachete balistice.

    “Este gata să efectueze noi teste nucleare şi să lanseze rachete oricând”, a anunţat ministerul, făcând referire la Coreea de Nord.

    “Din moment ce acum ne putem folosi de capacitatea Japoniei în materie de informaţii secrete pentru a face faţă efectiv ameninţărilor nord-coreene tot mai mari în ceea ce priveşte testele nucleare şi cele cu rachete, acest lucru va spori interesele noastre privind securitatea”.

    Seul şi Tokyo se folosesc în prezent de intermedierea Washingtonului pentru împărtăşirea de informaţii secrete privind activităţile militare ale Phenianului, în baza unui acord semnat în 2014.

  • Bernie Sanders promite să lucreze cu Trump dacă acesta pune interesele americanilor pe primul loc

    Senatorul american Bernie Sanders, fost candidat democrat la alegerile prezidenţiale, a promis că va lucra alături de Donald Trump, dar numai dacă acesta pune interesele americanilor pe primul loc, relatează The Huffington Post.

    “Oamenii s-au săturat să lucreze mai multe ore şi să câştige mai puţin, să vadă cum joburi plătite decent (n.r. în SUA) ajung în China şi în alte state care oferă salarii mici, de miliardari care nu-şi plătesc impozitele federale şi care nu-şi pot permite studii superioare pentru copiii lor”, a spus fostul candidat democrat la alegerile prezidenţiale.

    “Toate acestea în timp ce cei foarte bogaţi devin şi mai bogaţi”, a mai subliniat el.

    Sanders a mai spus că el şi alţi progresişti vor lucra alături de Trump “în măsura în care acesta dă dovadă de seriozitate în adoptarea politicilor care îmbunătăţesc vieţile familiilor care lucrează în această ţară”.

    Cu toatea acestea, Sanders a avertizat că dacă Trump duce politici rasiste, sexiste, xenofobe şi împotriva mediului înconjurător, el şi alţi progresişti se vor plasa în mod vehement împotriva lui.

    Candidata democrată Hillary Clinton, s-a oferit, de asemenea, în cadrul discursului de miercuri, să lucreze cu Donald Trump pentru binele ţării. “L-am felicitat pe Donald Trump şi m-am oferit să lucrez cu el pentru binele ţării noastre”, a declarat aceasta la New York, în faţa susţinătorilor.

  • Chris Evans şi-a dat demisia din echipa Top Gear după un singur sezon

    Chris Evans a anunţat că şi-a dat demisia de la emisiunea Top Gear după un singur sezon, într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare Twitter, în care spune că “şi-a dat toată silinţa, însă nu a fost de ajuns”, după ce mai mulţi s-au declarat nemulţumiţi de prezentator, relatează BBC.

    “Cred că demisia mea e singurul lucru bun pe care pot să-l fac pentru a sluji intereselor show-ului”, a mai precizat Chris Evans în mesajul publicat pe Twitter, în care îşi anunţă demisia din echipa emisiunii Top Gear.

    Demisia lui Evans vine în urma scăderii rating-ului emisiunii. Chris Evans s-a alăturat echipei de la Top Gear, după plecare lui Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May.

    Săptămâna trecută, Matt LeBlanc s-a plâns producătorilor că nu mai poate lucra alături de Evans. El ar fi spus despre acesta că e tiranic şi că este o persoană foarte dificilă, iar oamenii nu mai vor să lucreze cu el. LeBlanc este cam singurul din noua echipă Top gear care a avut lipici la public, iar producătorii emisiunii trebuie să decidă dacă vor să rămână cu alegerea făcută, Chris Evans sau riscă să piardă prezentatorul preferat al publicului. Înainte de acesta, un producător executiv a renunţat la show din cauza comportamentului lui Evans.


    Citiţi şi Cronică TV. Top Gear după Clarkson: Viitorul nu sună deloc bine

     

  • Companiile care influenţează din umbră cele mai importante decizii luate în România cheltuie anual între 60 şi 80 de milioane de euro

    Comunicarea instituţională sau lobby‑ul s-a schimbat în ultimii 10 ani foarte mult nu doar în România, ci peste tot în lume. Viteza informaţiei şi tehnologia au adus cetăţeanul şi consumatorul în centrul atenţiei tuturor şi i-au dat o putere pe care cu greu o putea cineva previziona acum 20 de ani“, descrie Laura Florea, managing partner al companiei de public affairs Point şi preşedinte al Asociaţiei Registrului Român de Lobby, importanţa unui concept destul de des utilizat în limbajul academic şi politic/instituţional, care nu are încă un conţinut clar şi general acceptat.

    România nu face excepţie de la tendinţele internaţionale şi, chiar şi în lipsa unei reglementări, domeniile regăsite sub denumirile de advocacy, public affairs, reputation management şi altele sub care se regăseşte deseori activitatea de lobby pe piaţa locală, este din ce în ce mai efevescent. Una dintre puţinele cercetări în domeniu (Lobby în România, realizată de firma de cercetare GfK) arată că, dintre reprezentanţii grupurilor care au declarat că sunt implicaţi în activitatea de lobby, cei mai mulţi reprezintă ONG‑urile (din domeniile educaţie, ecologie, libertăţi fundamentale, tineret, drepturile consumatorului, minorităţi etnice, sănătate etc.) – 38%, companiile multinaţionale (din domeniile telecomunicaţii şi tehnologia informaţiilor, produse farmaceutice, bunuri de larg consum, servicii financiare şi bancare, energie, retail, băuturi alcoolice, tutun, agricultură etc.) – 29%; companiile româneşti 12%, firmele de avocatură 9%, iar firmele specializate de lobby (care în principal reprezintă interesele companiilor) constituie 4%. Astfel, nu doar firmele specializate în activitatea de lobby fac lobby, aceasta fiind nu doar o meserie, ci o activitate specifică grupurilor care vor să influenţeze politica publică, o decizie politică sau o lege, după cum sesizează autorii studiului „Lobby în România vs. Lobby în UE“, publicat anul trecut.

    „România nu este cu nimic diferită faţă de Bruxelles în privinţa grupurilor de interese care influenţează politicile publice. Cele mai puternice şi mai ascultate grupuri sunt asociaţiile de afaceri, fie că sunt sectoriale sau transsectoriale. Ele sunt din ce în ce mai puternice şi mai profesionalizate, dar din spate vin din ce în ce mai puternice ONG-urile şi thinktank-urile. Companiile, sindicatele, patronatele, organizaţiile profesionale şi chiar biserica sunt şi ele foarte active în influenţarea politicilor publice“, mai spune Laura Florea, preşedintele Asociaţiei Registrului Român de Lobby (ARRL). Florea observă că pe fondul unui interes în creştere pentru implicarea în formularea politicilor publice a grupurilor de interese, piaţa de servicii de consultanţă în lobby şi public affairs creşte. Florea apreciază că în prezent aproximativ 250 – 300 de organizaţii fac lobby în România, indiferent că este vorba despre companii, asociaţii de business, ONG-uri şi thinktank‑uri, sindicate şi patronate, firme de avocatură şi consultanţi fiscali sau firme de consultanţă în lobby. „Domeniile vizate sunt preponderent cele hiperreglementate: sănătate, farmaceutic, energie, telecomunicaţii, infrastructură, alimentaţie, financiar-bancar, jocuri de noroc, comerţ, tehnologie şi altele asemenea.“ Potrivit preşedintelui ARRL, 70 de organizaţii care fac lobby sunt înscrise în Registrul de Transparenţă în Activităţi de Lobby şi Advocacy, o iniţiativă de autoreglementare a industriei de lobby. În ce priveşte firmele de consultanţă specializate în public affairs şi comunicare, astăzi activează  în jur de 12-15 firme pe piaţa locală, la care se adaugă un număr şi mai mare de firme de avocatură sau consultanţă fiscală care sunt extrem de implicate în activităţi de lobby pentru clienţii lor. Preşedintele ARRP apreciază că între 60 şi 80 de milioane de euro se cheltuiesc anual de către grupurile de interese pentru activităţi de lobby direct şi activităţi conexe de comunicare, iar o parte din aceste cheltuieli sunt pentru angajarea de consultanţi de specialitate. Florea observă şi că industria emergentă de public affairs şi lobby se ridică undeva la 8-10 milioane de euro în România, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor Publice.

    În ce priveşte tentativele de reglementare a activităţii de lobby în România, acestea au apărut în contextul luptei împotriva corupţiei, potrivit studiului „Lobby în România vs. Lobby în UE“. Astfel, strategiile de luptă împotriva corupţiei adoptate în 2001 şi 2004 menţionau printre obiective elaborarea unui proiect de lege privind activitatea de lobby, precum şi asigurarea transparenţei în activitatea decizională. Ulterior, după aderarea României la UE, valurile legislative din 2008 şi 2011 au pus accentul mai ales pe transparenţă în activitatea decizională a autorităţilor publice, reglementarea activităţilor de lobby nemaifigurând ca obiectiv distinct sau menţionat expres. Tranziţia de la economia de comandă la cea de piaţă a dus la apariţia unei pieţe „în care interesele economice şi politice s-au intersectat, au coexistat şi, de multe ori, s-au protejat unele pe altele, în speranţa menţinerii unor privilegii individuale şi/sau de grup, contrare, de cele mai multe ori interesului public“, potrivit autorilor studiului citat.

    „Toate iniţiativele de legiferare de până acum, dintre care cea mai recentă datează din 2010, nu au ţinut cont nici de realităţile sociale din România, nici de recomandările instituţiilor internaţionale şi europene şi nici de modelele de succes din unele ţări sau de motivele de eşec legislativ din alte ţări. Cu alte cuvinte, ele au fost legi scrise prost, care au fost aspru criticate atât de societatea civilă, cât şi de mediul de afaceri.“, observă Laura Florea. Ea menţionează existenţa unei intenţii la nivelul Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic de a promova un registru voluntar de transparenţă la nivelul administraţiei centrale, inspirat din Registrul de Transparenţă de la Bruxelles, unde entităţile care desfăşoară activităţi de influenţare a politicilor publice vor fi invitate să îşi declare interesele. Efectele unei reglementări juste şi în linie cu recomandările internaţionale vor aduce mai multă transparenţă şi etică în desfăşurarea activităţilor de lobby, dar şi reciprocitate în sensul în care funcţionarii şi demnitarii vor avea obligaţii şi rigori etice, sesizează Florea, care observă şi cum o reglementare proastă va duce în subteran şi mai mult această activitate, aşa cum s-a întâmplat în Polonia sau în Ungaria. Pe de altă parte, Radu Nicosevici, om de afaceri din Timişoara şi membru al Academiei de Advocacy, a declarat anterior pentru BUSINESS Magazin că o lege a lobby-ului nu ar aduce nimic nou în legislaţia românească, nefăcând decât să suprareglementeze nişte relaţii contractuale de prestări servicii deja reglementate prin Codul civil. Cât despre aspectul penal, „traficul de influenţă nu se poate face transparent, pe baza unui contract de prestări servicii de lobby, iar interesele servite prin trafic de influenţă nu se vor înregistra niciodată în vreo declaraţie de interese, indiferent cât de «dură» ar fi legea lobby-ului“, explica Nicosevici.

  • Totul despre protestele din Bucureşti – cine participă, de ce participă şi multe sfaturi utile

    Aurasmihai.ro: Harta grupărilor de la Piaţa Universităţii

    Dupa 3 zile de proteste, m-am gandit ca poate va e utila o harta cu grupurile de interese si gruparile prezente la Piata Universitatii in ultimele 3-4 zile, in caz ca vreti sa stiti pe unde sa stati sau de cine sa va feriti.

     

    Arhiblog.ro: Sfaturi de bun simţ pentru protestul #colectiv

    Jurnalul.ro: BUG Mafia anunţă că iese diseară în stradă, la proteste

    Tataee a promis vineri la Sibiu că va iesi in strada alaturi de zecile de mii de oameni, scrie esibian.ro. ”In toti acesti ani, nicio institutie a statului nu ne-a cautat. Nici Garda Financiara, nici altcineva. Este adevarat insa ca am platit intotdeauna impozitele, nu am avut niciodata poprire pe cont. O singura data s-a intamplat ceva mai ciudat. In 2012 ni s-au oferit bani pentru a nu merge sa cantam in strada, in timpul protestelor (impotriva fostului presedinte Traian Basescu – n.r.)”, a dezvaluit liderul BUG Mafia.

    Acesta spune insa ca este perfect de acord cu miscarile de strada din aceste zile, astfel ca vineri va fi in Bucuresti, alaturi de zecile de mii de tineri. ”Salut demisia primului ministru, este un gest de normalitate, asa cum este si iesirea in strada. Dar nu e de ajuns. Nu putem schimba o clasa politica cu o iesire in strada, dar putem imbunatati lucrurile. Pentru asta e nevoie de mai mult activism. Ma simt vinovat pentru situaţia in care a ajuns tara noastra, iar maine (vineri – n.r.) voi fi si eu in strada”, a spus ”Tataee”.

    În cazul în care decideţi să renunţaţi la protest, siteul de mai jos vă dă totuşi posibilitatea să propuneţi fel de fel de chestiuni:

  • Marile schisme

    Când spun marile schisme mă refer, desigur, la separarea dintre politic şi mediul de afaceri, dar şi la cea dintre patronul clientelar şi patronul întreprinzător. Nici politicul, nici patronul clientelar nu au prea mult a se sinchisi de valoarea taxelor sau de impozitarea muncii, iar creşterea consumului, rezultatul reducerii TVA în piaţă este doar un panaceu, pentru că răspunsul adevărat ar fi crearea de noi companii, noi investiţii şi noi locuri de muncă.

    Recent, un prieten, antreprenor din 1990, mi-a trimis un text care explică foarte bine, aşa cum doar un antreprenor pursânge o poate face, schismele de care vorbesc; o să reproduc cât mai mult din textul său:
    „Numeroase speranţe au fost puse în noua clasă antreprenorială din România. Din păcate însă, o multitudine de condiţii sociale şi politice fac ca aceste speranţe să nu aibă temei. În primul rând este vorba de specificul clasei antreprenoriale. Aceasta este împărţită în două categorii distincte: patronul întreprinzător şi patronul clientelar.

    Patronii întreprinzători sunt numiţi în general capitalişti. Imaginea lor continuă să fie aceea a unor exploatatori. Ei sunt consideraţi principalii vinovaţi de existenţa salariilor mici şi a şomajului; ei sunt hoţii îmbogăţiţi peste noapte; ei sunt cei care trăiesc bine pe spinarea celorlalţi. Fără îndoială că în anumite cazuri astfel de aprecieri snt corecte. Însă generalizarea lor este departe de a reprezenta un adevăr. În ciuda celor afirmate de economişti de peste 100 de ani, patronii întreprinzători nu cumpără forţă de muncă, ci surse de profit.

    Fiecare nou angajat este evaluat în funcţie de profitul pe care îl poate genera, mai degrabă decât în funcţie de munca pe care o poate depune. Cu alte cuvinte, nu munca în sine este valorizată, ci munca profitabilă. Patronul întreprinzător se loveşte în activitatea sa de aparatul birocratic extins sau de taxe şi impozite excesive şi prost concepute, care nu sunt generate de activitatea sa directă.

    Cred cu tărie că una din cele mai importante anomalii ale tranziţiei noastre spre economia de piaţă rămâne statul.

    Patronul clientelar a folosit singura formă de supravieţuire, şi anume alianţa cu aparatul politico-administrativ. Întreprinzătorii care au rezistat în timp s-au conformat acestei reguli nescrise, o regulă de fier într-un amalgam de acte normative fără noimă. Este rezultatul unui efort colectiv de adaptare a clasei antreprenoriale la un mediu ostil. Următoarea generaţie de patroni ar putea inventa o altă regulă, mai eficientă, mai puţin costisitoare. Până atunci însă, între ideea de afacere, sursa de finanţare şi piaţă se va interpune în continuare acelaşi şir de integratori hămesiţi, imposibil de ocolit. A-i ignora echivalează cu înmormântarea oricărui proiect.

    Simbioza dintre demnitarii statului şi capitalul privat în formare pare a se eterniza în stil sud-american. Cu trecerea timpului şi răcirea entuziasmului popular pentru ştampila de vot, succesul politic a devenit independent de bani. S-ar putea ca după următoarea campanie electorală finanţatorii să nu mai considere sumele date ca o taxă de protecţie, ci mai degrabă o cheltuială de personal. Relaţia rămâne, cu roluri inversate. Aristocraţii de partid au toate şansele să fie, incognito, amploaiaţi de lux la firme cu forţă financiară.

    Dar cel mai important motiv de incompatibilitate dintre fragilul model de piaţă liberă dorit de toată lumea şi cel clientelar-fraudulos prevalent astăzi constă în caracterul extrem de strâns al resurselor pentru care ele concurează. Regularizarea unei pieţe libere şi transparente, ca să nu mai vorbim de măsurile active de încurajare a ei, presupun cheltuieli substanţiale de buget, de pildă cele presupuse de reforma politicilor şi administraţiei fiscale; dar tot bugetul este sursa ultimă din care provine bogăţia ilicită, iar restrângerea economiei libere este dictată de nevoia de conservare a mecanismelor capitalismului clientelar.

    Ne dorim să avem cât mai mulţi antreprenori activi în decizie, fără să respingem managerii şi tehnocraţii profesionişti. Ca urmare, patronatele cu o reală vocaţie pentru interesele economice şi sociale ale României trebuie să fie constituite, în primul rând, din proprietari adevăraţi şi nu «patroni care administrează sau utilizează capital».“

    Iuliu îmi spune că a scris aceste rânduri în momentul în care mai credea că se poate schimba ceva; înţeleg că acum s-a resemnat. Chiar, oare s-o mai putea schimba ceva?

    Clarobscurul cred că este termenul din pictură ce se potriveşte cu acest text, aşa că ilustrez cu „Băiat aprinzând o lumânare“ de El Greco.


     

  • De ce suntem lenţi într-o lume rapidă?

    Capacitatea de adaptare este esenţială din punctul meu de vedere, pentru că ne confruntăm cu o schimbare îngrozitor de rapidă la nivelul mediului economic, mediul geo-politic, în comportamente, în ceea ce ţine de schimbarea pilonilor în lume. Există o confruntare directă pe pieţe, a apărut şi războiul hibrid, deci capacitatea de adaptare este esenţială“, spune analistul politic Mircea Coşea. Tot el adaugă că acest lucru înseamnă capacitatea iniţială de a înţelege fenomenul, adaptabilitatea la modul de interpretare a efectelor şi în principal capacitatea de interpretare a efectelor asupra propriei ţări sau asupra propriilor interese, pe care o naţiune le are la un moment dat.

    Indicele de Adaptabilitate la Schimbare (Change Readiness Index – CRI) este un studiu la nivel global, ce poate fi utilizat atât în sectorul public, cât şi în cel privat, ca o bază pentru decizii politice sau pentru investitori. Deşi ocupă un loc slab în clasament, România şi-a îmbunătăţit punctajul faţă de sondajul efectuat în 2013, luând în considerare cei trei piloni de referinţă: mediul de afaceri, sectorul guvernamental şi societatea civilă. Potrivit studiului, venitul este un factor direct proporţional cu adaptabilitatea la schimbare a unei ţări, însă nu este o regulă. Spre exemplu, România se încadrează în categoria ţărilor cu venituri medii-superioare. Totuşi, ea este depăşită în acest clasament de 13 ţări cu venituri medii-inferioare şi de cinci ţări cu venituri inferioare din Africa.

    „O tendinţă relevantă care reiese din studiul de anul acesta este că ţările care au obţinut un punctaj mai mare pentru economii favorabile incluziunii tind să aibă un indice de adaptabilitate mai bun, în timp ce dimpotrivă, inegalitatea de venituri tinde să fie asociată cu un nivel redus de adaptabilitate la schimbare“, observă Şerban Toader, senior partner, KPMG România. „De fapt cele nouă ţări cu cel mai mare punctaj pentru o economie favorabilă incluziunii ocupă primele 15 locuri ale indicelui de adaptabilitate la schimbare. Mesajul este foarte clar, şi anume că politicile care promovează creşterea favorabilă incluziunii pot ajuta ţările să fie mai bine pregătite pentru a gestiona schimbările inevitabile“, adaugă Toader.

    O serie de ţări cu venituri mai mici au înregistrat performanţe bune în CRI, demonstrând că beneficiile unor politici şi investiţii eficiente pot compensa nivelurile reduse de prosperitate. „Ne aflăm într-un context complex de tendinţe globale în accelerare, concurenţă maximă pe pieţele internaţionale, riscuri regionale agravate şi de criză identitară prelungită a României“, spune Daniela Nemoianu, executive partner în cadrul KPMG România. „Cultura imediatului, corupţia, lipsa de viziune sistemică integrată, decalajele acumulate şi restrângerea capacităţii administrative indică necesitatea stringentă a conturării şi calibrării unui Proiect de Ţară, a unei direcţii şi a unor priorităţi strategice care să ţină cont de valorile naţionale şi de interesele ţării“, mai spune Nemoianu.

    Raportat la capacităţile antreprenoriale, România a obţinut cel mai slab punctaj la subdiviziile inovaţie şi cercetare & dezvoltare (locul 109), care sunt motive de îngrijorare din cauza finanţării slabe şi a cooperării deficitare între institutele de cercetare şi mediul de afaceri. Mediul de afaceri este, de asemenea, o problemă în cadrul acestui pilon analizat. Din cauza dificultăţilor întâmpinate în deschiderea unei firme, precum nivelul de reglementare, legislaţia privind drepturile de proprietate, fiscalitatea şi protecţia investitorilor, România s-a clasat pe un loc nesatisfăcător (locul 95). Un punctaj apropiat a obţinut şi la sectorul financiar (locul 93), unde se ia în considerare eficienţa finanţării companiilor şi interprinzătorilor. Per total, România a ocupat locul 79 la analiza capacităţilor antreprenoriale în cadrul acestui studiu. Cercetarea a fost realizată de KPMG, o reţea globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor şi care îşi desfăşoară activitatea în 155 de ţări.

    „E explicabil de ce România se află pe un loc codaş“, spune Mircea Coşea. „Până în prezent nu am avut iniţiative în ceea ce priveşte determinarea unor politici economice. La politica bugetară, România are interese care nu coincid cu ţările dezvoltate.“

  • Lupta antreprenorilor români cu forţa de lobby a multinaţionalelor

    “Ponderea firmelor străine în piaţa construcţiilor este de 30%. Având în vedere că businessul de construcţii ar trebui să fie preponderent local, în orice ţară această pondere este îngrijorător de mare. Opriţi pogromul împotriva oamenilor de afaceri din România!“ Mesajul gre-cului Alexandros Ignatiadis, proprietar al companiei Octagon, reuneşte vocea antreprenorilor români din construcţii, ajunşi subcontractori pentru firmele străine care câştigă tot mai multe contracte în România.

    O firmă din trei din sectorul construcţiilor din România nu are capital românesc, iar cele mai importante 35 de firme străine au realizat 40% din cifra de afaceri a primelor 100 şi 65% din profit. Şeful asociaţiei antreprenorilor români din construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu, atrage atenţia că interesul firmelor autohtone pe piaţă nu mai este reprezentat, iar dialogul cu autorităţile, deşi există, nu produce efecte palpabile pentru capitalul românesc.

    „Antreprenorii români nu mai pot lucra individual şi rezista pe cont propriu, ci trebuie să se protejeze prin intrarea în asociaţii patronale sau profesionale şi clustere. E un moment în care trebuie să învăţăm din lecţia scorului de la ultimele alegeri parlamentare. Cu acel 70% obţinut la scru-tinul din 2012 şi cu implicarea AmCham şi a Consiliului Investitorilor Străini, guvernul a uitat că mai există entităţi profesional-patronale în România. Practic, nu a mai avut nevoie să se consulte cu ele, deşi a făcut-o formal fără să ţină cont de ceea ce au spus. Preţul îl plătim şi îl vom plăti în continuare. Trebuie să învăţăm să lucrăm împreună mult mai mult pentru că, dacă lucrăm separat şi fiecare este o voce discretă în zona de comunicare politică, foarte puţine mesaje vor ajunge la urechile celor care iau decizii. O consolidare a modului asocia-tiv în care putem acţiona este mai mult decât necesară.“

    Deşi tema efectelor lobby-ului pe lângă autorităţi este un subiect slab reflectat în presa locală, acesta ţine de luni bune prima pagină a presei de pe peste ocean. Un articol publicat recent de revista Weekly Wonk arăta schimbarea de paradigmă după care funcţionează asociaţiile şi organizaţiile active în promovarea propriilor interese de natură comercială în relaţia cu statul, citând chiar un reprezentant al multinaţionalelor specializat în corporate affairs: „În urmă cu 20-25 de ani, preocuparea noastră era să ţinem guvernul departe de afaceri şi să putem să ne vedem de treabă. Apoi, ne-am gândit să transformăm guvernul în partenerul nostru. De la «Lăsaţi-ne în pace!» am ajuns la «Haideţi să lucrăm împreună la aceeaşi masă!». Şeful meu spunea că am ajuns să facem astăzi lucruri pe care nu le credeam vreodată posibile“.

    Analiza arată că influenţa crescută a asociaţiilor şi a organizaţiilor care promovează interesele corporaţiilor a crescut atât de mult în ultimii ani încât acestea „au ajuns să copleşească orice potenţială forţă oponentă“. În SUA, de exemplu, dintre organizaţiile din top 100 după cele mai mari bugete alocate lobby-ului, 95 sunt companii care funcţionează după principii comerciale. Iar bugetele alocate în prezent promovării anumitor interese înseamnă, cumulat, 2,6 miliarde de dolari, mai mult decât bugetul din anul 2000 al Camerei Reprezentanţilor şi Senatului la un loc. Pentru fiecare dolar cheltuit de sindicate şi de asociaţii care promovează interese ale comunităţilor, multinaţionalele cheltuie alţi 34, conform The Atlantic.

    În România, organisme precum Camera de Comerţ Româno-Americană, AmCham, Consiliul Investitorilor Străini (FIC) şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României au devenit tot mai apropiate de structurile de decizie de la Bucureşti, fapt confirmat de însuşi preşedintele FIC, Mihai Bogza, totodată preşedinte al consiliului director al Bancpost. FIC grupează cele mai importante multinaţionale care activează pe piaţa locală, precum OMV Petrom, Automobile Dacia, Orange, GDF SUEZ Energy România, Bancpost, Raiffeisen Bank, HP, GSK sau Holcim. Preşedintele FIC constată o îmbunătăţire a dialogului între guvernul României şi reprezentanţii mediului de afaceri în ultimul an, în principal sub aspectul structurării acestui dialog. Astfel, au loc lunar întâlniri între reprezentanţi ai Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, din care face parte şi FIC, şi premierul Victor Ponta, însoţit de reprezentanţi ai guvernului.

  • Crapitalism. Poporul român se va maturiza când va fi în stare să judece cu mintea proprie

    Aşa că, în momentul în care am primit un mesaj pe pager – telefonul mobil încă nu apăruse! – despre faptul că ministrul, întors dintr-un voiaj care privea tocmai respectivul contract, vrea să stea de vorbă cu mine, am zbughit-o instantaneu din casă; eram jurnalist de agenţie de presă la momentul acela, mereu sub presiunea timpului. Ajuns în cabinetul ministerial, am băgat rapid nişte politeţuri, în pregătirea întrebărilor binecunoscute – cine, cum, când, unde etc. Dar omul a început să îmi povestească despre cât de frumos era acolo unde a fost şi despre ce şi-a cumpărat de acolo, ceva mare şi tehnic, să zicem. Am răbdat un pic, pe urmă am revenit la ale mele – cine, cum… Omul o ţinea pe a lui, îşi cumpărase ceva deosebit şi ţinea musai să îmi detalieze. „Bine, bine, dar contractul?“, am întrebat după altă rundă de detalii tehnice. „…a, da, şi contractul. Îl facem, îl facem“, a replicat ministrul meu.

    Am obţinut o ştire de trei rânduri, lipsită de entuziasm; pe drum m-am gândit că omul pur şi simplu nu avea nimic în comun cu contractul în cauză şi nu-i păsa de cine, cum, când, unde, decât în măsura în care respectivul document îi slujea interesele directe – achiziţia aceea minunată şi poate şi altele. Abordare de politician.

    Despre universalitatea acestei abordări m-am convins în cabinetul unui alt ministru al vremii, martor involuntar al unei discuţii demne de un film comic-absurd, pe care nu o reproduc din raţiuni de spaţiu. Destul să spun că am avut de-a face cu un ministru şi un secretar de stat, prospăt întors şi acesta de peste ocean, care, trimis acolo să rezolve ceva, se lăuda cu ce cămaşă de blugi a primit. Cu numele brodat! Ba a mai pomenit şi alte daruri, aşa că finalul a fost cu un ministru vag amuzat şi un secretar de stat care mi-a rămas în minte drept tipul pe care l-am văzut albindu-se la faţă cel mai rapid şi cel mai profund vreodată în momentul în care ministrul m-a prezentat drept jurnalist. La fel ca primul ministru, omul avea nişte interese, iar restul activităţilor erau menite a-i sluji strict interesele.

    Povestesc chestiile astea gândindu-mă la episodul MTO/reducerea CAS; prim-ministrul Ponta şi ministrul finanţelor au ieşit puternic şifonaţi din poveste, indiferent de pronunţia deficitară în engleză sau de foile cu cifre secrete care nu pot fi nici văzute, nici descrise. Ce nu mi-a plăcut mie este faptul că MTO şi reducerea taxei au fost doar o parte a unui simplu joc politicianist, abil pus în scenă dar lipsit de fundamente; nici lui Traian Băsescu, nici lui Victor Ponta şi nici ministrului Ioana Petrescu nu le pasă de ce înseamnă cu adevărat reducerea taxelor sau constrângerile bugetare din acordurile cu UE.

    Momentul maturizării, spunea cineva, este cel în care copilul începe să-şi vadă părinţii aşa cum sunt în mod real; nu o zână şi un zeu atotputernic, ci oameni cu griji, cu probleme, cu riduri, cu ticuri şi enervanţi. Şi măsura unui părinte adevărat este momentul în care îi cere copilului să îşi asume responsabilităţi. Poporul român se va maturiza, dacă e să facă asta vreodată, în momentul în care va fi în stare să judece rece, cu mintea proprie, fără umori şi resentimente, prestaţia tuturor, fără idei impuse de alţii. Şi să-i pună pe fiecare în colţul potrivit.

    Americanii au un termen pentru capitalismul dictat de interesele unora şi altora; îi spun „crapitalism“, capitalism de cumetrie. Îl folosesc şi eu, iată.

    Ilustrez cu un tablou care se cheamă „Baloane de săpun“ şi a fost pictat de un ins pe nume Jean Baptiste Simeon Chardin. Un balon de săpun este şi o formă de distracţie, dar şi un simbol al efemerului nostru, un lucru de care e bine să ne aducem aminte din când în când.

  • ASF aplică o nouă politică de recrutare, “exclusiv pe merit” şi cu evitarea conflictelor de interese

     “ASF îşi propune să aplice procese de recrutare şi selecţie bazate exclusiv pe merit pentru a ocupa posturile din cadrul autorităţii cu persoanele cele mai calificate pentru poziţia respectivă. Pentru atingerea ţintelor de performanţă stabilite în strategia de dezvoltare a ASF se impune un proces de recrutare deschis către piaţa forţei de muncă, dar şi menit să încurajeze dezvoltarea în cariera profesională a propriilor angajaţi”, se arată documentul privind noua politică de recrutare, aprobată de Consiliul instituţiei la finele săptămânii trecute.

    Actul reglementează metodele de recrutare şi selecţie pentru ocuparea posturilor vacante, principiile pe care se bazează recrutarea şi selecţia viitorilor angajaţi, criteriile generale de eligibilitate, precum şi condiţiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul ASF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro