Tag: india

  • Akash Ambani, fiul celui mai bogat om din Asia, s-a căsătorit în capitala financiară a Indiei. Imagini de poveste

    Îm 2018, Mukesh Ambani l-a depăşit pe fondatorul grupului Alibaba drept cel mai bogat om din Asia, încât compania sa, Reliance Industries, este un conglomerat cu afaceri de 66 de miliarde de dolari din sectorul petrochimic, energetic, textile, resurse naturale, retail şi telecomunicaţii, potrivit Bloomberg.

    Preşedintele conglomeratului indian, Ambani avea o avere estimată la 44,3 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires, în timp ce averea lui Jack Ma este estimată la 44 miliarde de dolari.
     
    Mukesh Dhirubhai Ambani este un om de afaceri indian şi preşedintele Reliance Industries, cea mai mare companie privată din India.
     
    Celebrităţi, politicieni şi vedete sportive au sosit în Mumbai pentru a sărbători nunta fiului celui mai bogat om din Asia.
     
    CEO Google LLC – Sundar Pichai, actorii Aamir Khan şi Shah Rukh Khan şi legendarul  jucător de cricket Sachin Tendulkar se numără printre numele mari care au particiat la nunta fiului lui Mukesh Dhirubhai Ambani .
     
  • Povestea oraşului în care nu există bani, religie sau politică. Cum trăiesc oamenii aici

    Locul de care vă povestesc se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai. Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional – lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici. Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc.

    |n acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.

    Cine a pus bazele acestui experiment aproape utopic?

    ”Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor.“ Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“.

    Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. ”Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“

    Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de ”realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale“. Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.

    Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei ”aleşi“ primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. |n câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.

    Astfel, Auroville a fost construit de la zero de generaţia flower-power a anilor ’60; a fost o un soi de revoluţie psihologică a hipioţilor, după cum scria W.M. Sullivan în cartea sa ”Naşterea Auroville-ului“. Pe lângă lipsa banilor, a guvernului sau a religiei, aici nu există şosele şi oamenii nu au acces la ziare sau la ştiri legate de război, sărăcie sau genocid. Construit pentru 50.000 de oameni, Auroville mai are astăzi doar 2.500 de rezidenţi autoexilaţi din peste 100 de ţări. Iar numărul turiştilor este dublu – în orice moment, în Auroville se află în jur de 5.000 de vizitatori.

    Comunitatea defineşte modul de trai ca fiind unul sustenabil din punct de vedere ecologic. Astfel, pentru mâncare se folosesc 15 ferme ce acoperă mai bine de 160 de hectare. Aici sunt cultivate fruncte şi legume suficiente pentru hrana zilnică a celor din Auroville, în vreme ce animalele asigură lactate.

    Dar comunitatea nu este doar raiul hipioţilor, ci şi o imagine reprezentativă a Indiei: potrivit unei decizii a Curţii Supreme indiene din 1982, Auroville ”se află în conformitate cu cele mai înalte idealuri şi aspiraţii ale naţiunii“. Ca urmare, guvernul indian donează în jur de 200.000 de dolari anual comunităţii, în vreme ce UNESCO protejează proiectul încă de la naşterea sa, în 1968.

    Pentru un oraş aproape utopic, Auroville are însă destul de multe probleme: au fost raportate numeroase cazuri de viol, sinucideri şi chiar crime.

    Paradis sau înşelătorie?

    Elaine este o tânără din Auroville care a acceptat să răspundă mai multor întrebări adresate de cei de la Slate.com. Ea a venit în urmă cu mai bine de 10 ani, ca turistă, şi a decis apoi să devină rezidentă. ”Atunci când începi să verifici dincolo de suprafaţă, imaginea devine mult mai urâtă decât cea percepută din exterior“, a povestit ea. ”Începi să vezi problemele, iar acestea sunt deja stratificate în comunitate. Realitatea e cu totul alta atunci când devii parte din ea.“

    Ea a vorbit de crime, violuri şi alte acte de violenţă; cea mai mare problemă pare însă a fi cea legată de bani. ”Cine controlează banii într-o societate fără bani?“, se întreabă tânăra aproape retoric. În urmă cu şapte ani, ea a trebuit să facă o donaţie de 48.000 de dolari în contul casei pe care a primit-o; ulterior, a găsit imagini ale aceleiaşi case cu menţiunea că ar fi fost vândută pentru 20.000 de dolari. ”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii. Nu ştiu cine controlează fondul“, a mai spus ea.

    Fondul de care vorbeşte Elaine este Fondul Unităţii, ”principalul canal pentru toate veniturile ce intră în Auroville“ – după cum menţionează site-ul oficial al comunităţii.

    Iar acest fond este unul care gestionează extrem de mulţi bani: pe lângă donaţiile ”oferite“ de cei care au nevoie de o casă, guvernul donează sume importante an de an; mai există donatori privaţi şi sumele date de cei care vizitează Auroville.

    Ce se întâmplă cu aceşti bani pare a fi, aşadar, o întrebare centrală. Şi una la care, pare-se, nu are cine să răspundă. |n lipsa unui guvern central, autoritatea este reprezentată de diverse comitete, formate uneori spontan, care gestionează oraşul: comitetul pentru case, comitetul pentru muncă, cel pentru siguranţa în muncă a femeilor, cel de gestionare a bunurilor şi aşa mai departe; sub comitete există o serie de consilii, grupuri private şi voluntari. Guvernul Indiei are de asemenea un reprezentant în Auroville, numit ”secretar permanent“. Reporterii de la Slate.com nu au reuşit însă să intre în contact cu niciun reprezentant: răspunsul cel mai des întâlnit era: ”Ne cerem scuze, dar sunt prea ocupaţi pentru a putea aranja o întâlnire“.

    |nsă aurovilienii nu sunt interesaţi de cine le gestionează banii; până la urmă, ideea de bază a fost aceea a unei societăţi fără valută. Cei mai mulţi locuitori sunt artişti, fermieri eco, aventurieri şi visători.

    Auroville va împlini, la anul, 50 de ani; ce ţine această comunitate în viaţă?

    ”Crezul“, explică Clare Fanning, una dintre femeile care au pus umărul la construcţia oraşului. ”Crezul e tot ceea ce contează.“

    Crezul, sau visul original, stă inscripţionat pe o placă în formă de lotus, la câţiva paşi de clădirea ce marchează centrul spiritual al oraşului. ”Auroville nu aparţine unei singure persoane. Auroville aparţine umanităţii. Dar pentru a trăi în Auroville, omul trebuie să fie servitor al Conştiinţei Divine.“

  • Pilotul capturat de forţele militare pakistaneze a fost transferat în India

    Pilotul, identificat precum căpitanul Abhinandan Varthaman, a fost adus cu un convoi care a pornit din oraşul Lahore din estul Pakistanului până la trecerea frontierei de la Wagah, vineri, escortat de vehicule militare cu soldaţi, care aveau armele la vedere.

    De cealaltă parte a graniţei, acesta a fost aşteptat şi preluat de către poliţiştii indieni.

    Islamabadul a spus că predarea pilotului este un gest de pace care ar putea dezamorsa tensiunile şi ar putea evita un alt război între India şi Pakistan.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul pakistanez face un apel la India pentru a evita escaladarea conflictului

    ”Istoria ne spune că războaiele sunt pline de erori de calcul. Întrebarea mea este dacă având în vedere armele pe care le avem ne putem permite erori de calcul”, a declarat Khann într-o intervenţie televizată adresată naţiunii.
     
    ”Ar trebui să ne aşezăm la masă şi să discutăm”, a adăugat acesta.
     
    Pakistanul a doborât miercuri două avioane militare indiene la o zi după o serie de atacuri aeriene efectuate de India, împotriva militanţilor pakistanezi din mişcarea Jaish-e-Mohammad.
     
    Forţele armate din Pakistan au capturat miercuri doi piloţi indieni din avioanele dărâmate.
     
  • Povestea omului care a creat o comapanie de peste 92,5 miliarde de dolari şi aproximativ 180.000 de angajaţi răspândiţi în toată lumea

    Ren Zhengfei s-a născut pe 25 octombrie 1944 în provincia Guizhou din China. În 1960 el s-a înscris la Universitatea Chongqing, apoi s-a alăturat institutului de cercetare al armatei, unde a lucrat ca inginer în unitatea de cercetare tehnologică.
    În acest timp, el a fost responsabil de o serie de dezvoltări tehnologice, motiv pentru care a fost delegat de institut să participe la Conferinţa Ştiinţifică Naţională din 1978. Patru ani mai târziu, Ren s-a retras din armată ca urmare a unei disponibilizări masive de personal, care a afectat circa 500.000 de angajaţi.
    În 1983, antreprenorul s-a mutat în Shenzhen şi s-a implicat în afacerile cu electronice. În 1987, a fondat compania Huawei Technologies, cu o investiţie de 21.000 de yuani (circa 5.000 de dolari la valoarea de atunci a banilor). Iniţial, compania vindea piese de schimb pentru telefoane, importate din Hong Kong.
    Richard McGregor, autorul lucrării „The Party: The Secret World of China’s Communist Rulers” („Partidul: lumea secretă a conducătorilor comunişti ai Chinei”) a susţinut în paginile acesteia ideea conform căreia compania a primit sprijin din partea statului în momentele cruciale ale dezvoltării sale.
    Legăturile lui Ren cu armata chineză şi Partidul Comunist au fost citate de guvernul indian ca motiv de a nu permite companiei să câştige anumite contracte în India, îngrijorări care au fost împărtăşite şi de alte state. De pildă, în Statele Unite au condus la prăbuşirea eforturilor Huawei de a cumpăra 3Com şi au forţat SoftBank să încheie majoritatea legăturilor cu Huawei pentru a obţine autorizaţia de securitate naţională a SUA pentru a prelua compania de telecomunicaţii Sprint Nextel, în timp ce în Regatul Unit, Comitetul de Informaţii şi Securitate a recomandat eliminarea echipamentului Huawei din cauza temerilor legate de spionaj.
    În prezent, Ren deţine 1,42% din acţiunile Huawei şi este vicepreşedinte al Consiliului Director, însă nu mai ocupă poziţia de CEO (compania având trei CEO care ocupă prin rotaţie această funcţie). Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, averea antreprenorului se ridică la
    1,5 miliarde de dolari.
    În urmă cu 14 ani, publicaţia Time l-a inclus pe Ren Zhengfei în topul 100 cele mai influente persoane ale anului. El a fost căsătorit cu Meng Jun, cu care are doi copii: o fiică, Meng Wanzhou, şi un fiu, Meng Ping. După divorţ, antreprenorul s-a recăsătorit de două ori: cu Yao Ling, căsnicie din care a rezultat o fiică, Annabel Yao, apoi cu actuala lui soţie, Su Wei, care i-a fost secretară. Fiica cea mare a lui Ren, Meng Wanzhou, a fost numită vicepreşedinte şi director financiar al Huawei; pe 1 decembrie 2018, în timp ce ocupa această funcţie, a fost arestată în Canada, ca urmare a bănuielilor că societatea a încălcat sancţiunile SUA împotriva Iranului.
    Compania chineză Huawei se aşteaptă să ajungă în acest an cel mai mare jucător de pe piaţa globală de smartphone-uri chiar dacă firma nu are acces pe piaţa americană şi se află sub o monitorizare din ce în ce mai intensă, scrie Reuters. „Pun presiune pe noi“, a declarat Robert Yu, directorul diviziei consumer din cadrul Huawei. Compania chineză a înregistrat în 2018 o creştere de 50% a vânzărilor de pe segmentul consumer, la 52 miliarde de dolari. Huawei este şi numărul doi pe piaţa de smartphone-uri din România.

  • Cine este familia Ambani, care locuieşte în cea mai scumpă locuinţă din lume?

    Dhirubhai Hirachand Ambani s-a născut în familia unui profesor de şcoală din oraşul Modhera, regiunea indiană Gujarat. La 17 ani, el s-a mutat în Yemen, oraşul-port Aden (colonie britanică până în 1963), unde lucra deja fratele său.

    Acolo, a lucrat o perioadă de timp ca funcţionar la A. Besse & Co., cea mai mare companie de trading transcontinentală de la estul Suezului. S-a întors în India cu 15.000 de rupii indiene şi a pus bazele propriei companii de trading de textile. A înfiinţat firma Reliance Commercial Corporation într-un parteneriat cu un văr de al doilea, pe nume Champaklal Damani. Aceasta importa iniţial fire de poliester şi exporta mirodenii către Yemen.

    Primul birou al Reliance Commercial Corporation era o cameră de 33 de metri pătraţi care avea un telefon, o masă şi trei scaune. În această perioadă, Ambani şi familia lui stăteau într-un apartament cu trei camere din Mumbai.

    După ce Champaklal Damani şi Dhirubhai Ambani şi-au încheiat parteneriatul, Ambani a continuat afacerile pe cont propriu. Marketingul intens al brandului în India l-a transformat într-un nume de uz curent pe teritoriul ţării. În 1975, o echipă tehnică de la Banca Mondială a vizitat unitatea de producţie a Reliance Textiles.

    Dhirubhai a murit în 2002, la vârsta de 69 de ani, fără un testament, iar conducerea companiei a fost astfel moştenită de cei doi fii ai săi, Mukesh şi Anil.

    Compania face acum parte din Fortune 500 şi este evaluată la 100 de miliarde de dolari, activităţile acesteia fiind diverse şi răspândite între mai multe entităţi.
    Conglomeratul indian Reliance Industries are afaceri în energie, industria petrochimică, textile, resurse naturale, retail şi telecomunicaţii. Reliance Industries este una dintre cele mai profitabile companii din India, cea mai mare companie listată la bursă din punctul de vedere al capitalizării bursiere – pe 18 octombrie 2007, Reliance Industries a devenit prima companie indiană care a atins o capitalizare de piaţă de 100 de miliarde de dolari.

    În prezent, familia Ambani conduce conglomeratul din industriile telecom şi petrolieră Reliance Industries. Fiica în vârstă de 27 de ani a lui Mukesh, Isha Ambani, căsătorită cu Anand Piramal, în vârstă de 33 de ani, este moştenitoarea unui imperiu din industriile imobiliare şi farmaceutică.  În 2005, fraţii au împărţit compania într-o înţelegere negociată de mama lor, iar Mukesh a rămas la conducerea afacerilor din petrol, petrochimie şi rafinărie, Anil preluând businessurile de construcţii, telecomunicaţii, asset management, entertainment şi afacerile de producţie de energie. În prezent în vârstă de 61 de ani, Mukesh Ambani are o avere estimată la 42,7 miliarde de dolari şi este preşedintele şi cel mai mare acţionar al Reliance Industries Limited. El l-a depăşit astfel pe fondatorul grupului Alibaba, Jack Ma, în iulie 2018, devenind cel mai bogat om din Asia. Fratele său, Anil Ambani, în vârstă de 59 de ani, este preşedintele grupului Reliance şi are o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari. Anil este căsătorit cu Tina Ambani, fostă actriţă la Bollywood. 


    În prezent în vârstă de 61 de ani, Mukesh Ambani are o avere estimată la 42,7 miliarde de dolari şi este preşedintele şi cel mai mare acţionar al Reliance Industries Limited. El l-a depăşit astfel pe fondatorul grupului Alibaba, Jack Ma, în iulie 2018, devenind cel mai bogat om din Asia. Fratele lui Mukesh Ambani, Anil (59 de ani) are o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari.


    Casa familiei Ambani din Mumbai, India, este de fapt un zgârie-nori de 27 de etaje, a cărei valoare este estimată la 1 miliard de dolari.

  • Cea mai exotică prezenţă din lista investitorilor în UiPath

    Start-up-ul local UiPath, specializat în dezvoltarea de soluţii software pentru automatizarea proceselor interne ale unei companii cu ajutorul roboticii, care a devenit primul unicorn al României după ce anul trecut a fost evaluat la peste 3 miliarde de dolari, odată cu cea de-a patra rundă de finanţare primită, în valoare de 265 milioane dolari, are în total zece investitori dintre care trei sunt din Europa – Early Bird Ventures (Germania), Credo Ventures (Cehia) şi Seedcamp (Marea Britanie). Aceştia sunt de altfel şi primii trei investitori ai UiPath, care au finanţat start-up-ul local cu 1,5 milioane de dolari în 2015, în cadrul rundei de finanţare de tip seed, condusă de fondul Early Bird Ventures prin intermediul partenerului român Dan Lupu.

    Înainte de prima finanţare, UiPath s-a remarcat în cadrul ediţiei din 2015 a acceleratorului Seedcamp din Londra, în care a fost ales să intre alături de alte două start-up-uri din România – Devicehub.net şi Traderion, în total fiind selectate 17 companii din Europa aflate la început de drum.

    Astfel, UiPath a reuşit să atragă atenţia celor trei fonduri de investiţii din Europa, Early Bird Ventures, Credo Ventures şi Seedcamp, care au simţit potenţialul de creştere al start-up-ului local şi i-au anticipat succesul.

    Pe lângă Seedcamp şi Early Bird Ventures, care provin din ţări europene puternic dezvoltate, Marea Britanie şi Germania, Credo Ventures din Cehia este un investitor neobişnuit în peisajul listei de finanţatori ai UiPath.

    Fondul de investiţii cu sediul central la Praga a fost înfiinţat în 2009 de către Ondrej Bartos şi Jan Habermann, fiind specializat în finanţarea companiilor din domeniul tehnologiei şi al serviciilor financiare din regiunea Europei Centrale şi de Est.

    Până în prezent, acesta a realizat în total 47 de investiţii, dintre care a condus 23, şi a făcut exit pentru şase: două din Cehia – Appiary, achiziţionat de Oracle ulterior – şi Cognitive Security, una în SUA, Represent, două în Marea Britanie, Beepl şi Click2Contact, şi una din România – Teads.tv, cunoscut şi sub numele Branient.

    Start-up-ul local Branient, fondat de Emi Gal în urmă cu zece ani, a primit în total o finanţare de 2,7 milioane de dolari în trei runde de finanţare desfăşurate în 2009 (seed), 2010 (seed) şi 2012 (series A), Credo Ventures conducând ultima rundă de finanţare, în valoare de 1,8 milioane de dolari, alături de alţi cinci investitori. Brainient s-a dezvoltat în baza conceptului că publicitatea video poate fi mai eficientă dacă este personalizată şi interactivă. Brainient poate realiza un profil detaliat al userului, bazat pe date contextuale, de la profilul sociodemografic la localizare şi dispozitivul folosit la momentul din zi sau starea vremii. Ulterior, în septembrie 2016, start-up-ul local a fost cumpărat de compania Teads din New York (SUA), care deţine cea mai mare platformă de tip marketplace din lume pentru reclame video online.

    Partenerii fondurilor de investiţii Early Bird Ventures şi Credo Ventures, Dan Lupu şi Ondrej Bartos, fac parte şi din boardul UiPath, iar împreună cu Seedcamp au continuat să susţină financiar UiPath şi în următoarele două runde de finanţare, în valoare de 30 milioane de dolari, respectiv 153 milioane de dolari, acestora alăturându-se şi alte fonduri de investiţii, însă din SUA – Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG.

    Accel, primul investitor din SUA al UiPath, care s-a numărat şi printre primii investitori ai Facebook, a fost reprezentat de românca Luciana Lixandru, partener în cadrul fondului de investiţii american, care a condus tranzacţia, cea de-a doua finanţare, din cadrul biroului de la Londra. Ea a intrat în boardul UiPath din care fac parte, pe lângă fondatorul Daniel Dines, şi partenerii fondurilor de investiţii care au finanţat start-up-ul, Early Bird Ventures, Credo Ventures, Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, CapitalG şi Accel – Dan Lupu, Ondrej Bartos, Carl Eschenbach, S. Somasegar, Laela Sturdy, respectiv Rich Wong – şi vicepreşedintele gigantului american NetApp, prezent în topul celor mai valoaroase 500 de companii din lume (Fortune 500), Tom Mendoza.

    Totodată, în finanţarea de 30 de milioane de dolari a fost implicată şi Ana-Maria Andronic, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi specializaţi în IT, care ocupă poziţia de head of intellectual property and technology în cadrul societăţii DLA Piper.

    Pe lângă fondurile americane de investiţii Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG, la cea de-a patra rundă de finanţare, de 265 milioane de dolari, s-au alăturat listei de investitori UiPath alte patru fonduri din SUA: Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, IVP (Institutional Venture Partners) şi Maritech Capital Partners.

    Astfel în prezent, şapte din cei zece investitori ai UiPath sunt din SUA.

    De altfel, înaintea de primirea celei de-a doua finanţări, start-up-ul UiPath, desprins în 2015 dintr-o companie locală specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, fondată încă din 2005 de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, şi-a mutat sediul central în New York (SUA), centrul de dezvoltare rămânând însă în România. Compania are de asemenea birouri şi în alte ţări din întreaga lume – în Marea Britanie (Londra), Franţa (Paris), India (Bangalore), Singapore şi în Japonia (Tokio), finanţările primite fiind utilizate atât pentru dezvoltarea produsului, cât şi pentru extinderea echipei la nivel local, dar şi mondial.

    Potrivit datelor înregistrate la Ministerul de Finanţe şi Registrul Comerţului, UiPath SRL este deţinută în totalitate de entitatea din SUA – UiPath Inc., administrator fiind Marilena Vişan. În decurs de doi ani, afacerile UiPath SRL au sărit de la 1,1 milioane lei în 2015 la 47,6 milioane lei (10 milioane euro) în 2017, conform datelor raportate de companie la Finanţe. 

  • Povestea fabuloasă din spatele unuia dintre cele mai mari jafuri din istorie. Filmul operaţiunii bate scenariile de la Hollywood

    Reconnaissance General Bureau (biroul general de recunoaştere) RGB, al Coreei de Nord, echivalentul CIA, a antrenat o echipă de hackeri transformaţi în jefuitori de bănci care în ultimii ani au furat din peste 100 de bănci şi exchange-uri de criptomonede de peste tot din lume, pagubele fiind evaluate la peste 650 de milioane de dolari, potrivit GlobalPost Investigations.

    Hackerii coreeni au lovit chiar şi Banca Federală de Rezerve din New York. La aproape 25 de metri sub străzile din Manhattan, banca deţine cel mai mare depozit de aur din lume, iar multe dintre lingourile de aur sunt ale altor guverne, dar le-au trimis americanilor pentru că simţeau că sunt mai în siguranţă acolo decât altundeva. De asemenea, tot aici se ţin şi banii altor guverne, dar nu în sensul tradiţional de bancnote, ci bani electronici formaţi din 1 şi 0.

    Hoţii nord-coreeni au vrut să fure în februarie 2016 aproape 1 miliard de dolari. Contul ţintit aparţinea Bangladesh-ului. Odată ce au avut acces în serverele băncii centrale din Bangladesh, hackerii au aşteptat până vineri, zi liberă pentru mulţi musulmani, pentru a acţiona. Hackerii au trimis o serie de cereri de transfer la Banca Federală de Rezerve, transferuri totalizând aproape 1 miliard de dolari, care duceau banii în Filipine. Mulţi bani au fost transformaţi în cash sau spălaţi prin cazinouri.

    Hackerii nu au reuşit să fure toată suma deoarece multe transferuri au fost oprite fiind socotite drept suspicioase. Totuşi, au izbutit să scape cu 81 de milioane de dolari. Cei care au realizat acest furt sunt agenţi ai RGB, agenţie caracterizată ca fiind o combinaţie de CIA, KGB şi Yakuza.

    De zeci de ani, Coreea de Nord a fost sancţionată de ţările occidentale; în plus, intrarea acesteia în pieţele globale a fost interzisă. Asta a făcut ca regimul să caute noi metode de a aduce venituri la stat. Printre încercările agenţiei s-au numărat producţia de heroină, printarea de bancnote de 100 de dolari şi contrafacerea ţigărilor de marcă. Totuşi, toate aceste încercări de a face bani au fost eclipsate de hacking. Agenţia a antrenat unii dintre cei mai buni criminali cibernetici din prezent. Ce îi diferenţiază pe aceşti hackeri de alţii este faptul că sunt siguri că nu vor fi acuzaţi şi nici arestaţi niciodată de autorităţi.
    În ultimii ani, Coreea de Nord ar fi lansat peste 100 de atacuri cibernetice asupra băncilor şi birourilor de exchange de criptomonede din 30 de ţări. În urma acestor acţiuni s-ar fi furat 650 de milioane de dolari, din ceea ce se ştie.

    Suma de 650 de milioane de dolari a fost înaintată de Simon Choi, consultant al Serviciilor Secrete ale Coreei de Sud şi al diviziei de securitate cibernetică a armatei sud-coreene.

    „Cred că am reuşit să descoperim doar 30% din ceea ce s-a furat, doar o parte a activităţii lor. Abilităţile lor s-au îmbunătăţit considerabil. Sunt cei mai buni din lume”, este de părere Choi. Asta nu s-a întâmplat dintr-odată. Sub regimul lui Kim Jong-un, RGB s-a restructurat şi a pus accentul pe hacking, iar acum, conform estimărilor, numărul hackerilor este între 3.000 şi 6.000.
    Agenţia a fost creată în 2009, în ultimii ani ai domniei lui Kim Jong-il. Agenţia era compusă din mai multe unităţi dedicate spionajului, asasinatelor, războiului psihologic şi războiului cibernetic. Odată ce Jong-un a venit la putere, accentul s-a pus pe divizia de hacking.

    Două unităţi ale diviziei de hackeri sunt renumite în lume: unitatea 121, cunoscută ca „Lazarus” sau „Hidden Cobra”, responsabilă pentru hackul asupra Sony şi a Băncii Federale, şi unitatea 110, care, potrivit lui Choi, a început ca o unitate dedicată atacurilor asupra armatelor ţărilor rivale, dar şi-a schimbat ţinta în sisteme de carduri, reţele de ATM-uri, dar şi exchange-uri de criptomonede.

    După ce Kim Jong-un şi Donald Trump s-au ameninţat reciproc cu distrugerea, pe Twitter sau la televizor, acum cei doi lideri au căzut de acord să se întâlnească pe 12 iunie în Singapore. Nu se ştie exact care va fi topica discuţiilor, dar sigur se va vorbi şi despre bomba cu hidrogen şi despre modul în care una dintre cele mai sărace naţiuni din lume a ajuns să deţină o astfel de armă.

    Jafurile din bănci sunt legate de arsenalul nuclear al Coreei de Nord deoarece testele cu rachete provoacă sancţiuni, iar sancţiunile golesc bugetul ţării. Pyongyang caută soluţii pentru a-şi umple cuferele, iar o metodă eficientă este prin atacuri cibernetice. Hackingul a devenit extrem de profitabil pentru statul nord-coreean şi o veritabilă ameninţare asupra sistemului financiar al SUA. Pentru a înţelege mai bine ce se întâmpla, Patrick Winn, reporter la Global Post Investigation, a vorbit cu Kim Heung-Kwang, un specialist în computere care este familiarizat cu ceea ce se întâmplă în regimul de la Pyongyang deoarece el a fost un astfel de hacker.

    Kim Heung-Kwang a fugit în 2003 şi a mituit un paznic nord-coreean de la graniţa cu China. A traversat râul Tumen, dar a fost împuşcat, înainte să iasă din apă, de un al doilea paznic, pe care a neglijat să-l plătească. A supravieţuit; din China a ajuns în Coreea de Sud, iar azi conduce o alianţă a dezertorilor regimului nord-coreean. În organizaţia pe care o conduce se numără avocaţi, doctori, ingineri, programatori nord-coreeni care au scăpat de regimul opresiv.

    „Hackerii sunt geniile Coreei de Nord. Atunci când întrebi oamenii care ţară are cei mai talentaţi hackeri, probabil auzi de America, Rusia, China şi aşa mai departe. Dar are cineva operaţiuni mai de succes decât Coreea de Nord?”, punctează  Kim Heung-Kwang.

    În 2014, agenţii nord-coreeni s-au infiltrat în infrastructura Sony care se pregătea să lanseze comedia The Interview, un film despre asasinarea lui Kim Jong-un. Agenţii au şters date din sistemul companiei japoneze şi au dezvăluit publicului e-mailuri private ale angajaţilor Sony. Compania a decis să nu mai lanseze filmul în cinematografe.

    În 2017, hackerii nord-coreeni au lansat un „vierme” cunoscut ca WannaCry care a blocat peste 200.000 de calculatoare din 150 de ţări. Cei care au avut calculatoarele blocate trebuia să plătească o răscumpărare în bitcoin.

    În ultimii trei ani, hackerii nord-coreeni au atacat bănci şi exchange-uri de criptomonede din Coreea de Sud, Thailanda, India, Filipine, Polonia, Peru, Vietnam, Nigeria, Australia, Mexic, Japonia, Singapore, SUA. „Doar din ceea ce se vede la ştiri ar trebui să te gândeşti dacă nu cumva hackerii nord-coreeni sunt cei mai buni din lume”, spune Heung-Kwang. Întrebarea este: cum poate o ţară săracă să lanseze asemenea atacuri când se confruntă cu întreruperi de curent şi are o infrastructură digitală primitivă?

    Răspunsul poate fi surprinzător: formează celule de hackeri în alte ţări. Multe dintre aceste celule ar fi în China, unde viteza de internet este mult mai mare. Acolo, mulţi agenţi lucrează drept traderi sau importatori şi hackeri pe timpul nopţii. Alte urme lăsate de hackeri indică faptul că aceştia ar putea fi în India, Malaysia, Nepal, Indonezia, dar şi Mozambic.

    Potrivit Recorded Future, firmă ce monitorizează ameninţări cibernetice la nivel mondial, hackerii nord-coreeni se uită pe Amazon, Baidu, echivalentul Google în China, la filme pornografice şi la conturile AOL. De asemenea, ei folosec iPaduri şi iPhone-uri.

    Kim Heung-Kwang spune că atunci când hackerii atacă o bancă, ei ştiu că acţiunea lor este ilegală, dar vor să-şi mulţumească liderul. „Să nu vă imaginaţi că se simt vinovaţi sau că-şi încalcă vreun cod moral. Ei nu au acelaşi cod moral ca noi”, explică Jang Seyul, fiul unui căpitan de armată, care a fost acceptat la universitatea Mirim din Coreea de Nord. El spune că instituţia este cunoscută în rândul soldaţilor drept Universitatea de Automatizare a Comandamentului Poporului Coreean. Revista Wired a numit-o Şcoala de Hacking a Coreei de Nord.

    Jang Seyul nu a ajuns hacker, ci a devenit un expert în strategie militară; a lucrat alături de hackeri atât în timpul facultăţii, cât şi la agenţie şi este de părere că aceia care sunt deştepţi urcă repede în rang. „În Coreea de Nord foarte mulţi tineri îşi doresc să devină ingineri şi specialişti în IT, deoarece, dacă ajungi expert în securitate cibernetică, atunci poţi ajunge unul dintre conducătorii din partidul comunist. Băieţii visează să urmeze această cale”, spune Seyul.

    Cei mai talentaţi programatori sunt lăsaţi să-şi mute familiile din provincie în Capitală, un privilegiu pe care nu toţi îl au. Astfel, familiile acestora se pot bucura de apă caldă, electricitate, alimente rare precum bananele. Chiar şi aşa, familiile acestora sunt într-un fel nişte ostateci: dacă un hacker cumva schimbă tabăra, atunci familia lui este în pericol. Totuşi, cei mai buni hackeri sunt mutaţi în străinătate.

    Accesul la informaţie ar putea face ca un hacker să-şi schimbe părerea despre ceea ce face, dar Andrei Lankov, profesor la Universitatea din Seul şi expert în economia nord-coreeană, este de părere că hackerul coreean tipic nu vrea să fugă din ţară. „Sistemul este creat în aşa fel încât este foarte dificil să evadezi şi este la fel de greu să pornească o mişcare antisistem. Este o metodă dureroasă de a te sinucide.”

    Kim Heung-Kwang este norocos că a scăpat, dar şi aşa a primit telefoane şi e-mailuri de ameninţare. „Sunt pe lista neagră. Există un ordin pentru a mă omorî. Ai observat omul care stă lângă mine?”, spune el arătând către un bărbat îmbrăcat în negru. „Este un agent sud-coreean. Este aici să mă protejze.”

    Se spune că banii furaţi de hackeri sunt utilizaţi pentru a alimenta programul nuclear al ţării, dar potrivit lui Lankov, banii pot fi folosit şi pentru bunuri şi servicii precum genţi Chanel pentru amantele liderilor nord-coreeni, pentru orez de slabă calitate pentru a hrăni populaţia înfometată, dar şi pentru achiziţia de componente pentru sistemul de rachete capabil să trimită o rachetă tocmai pe continentul american.

    „Ei se văd ca nişte victime. Văd legea internaţională ca fiind fără sens, ipocrită şi folosită de marile puteri ca să-şi utilizeze în propriul folos poziţiile privlegiate”, este de părere Lankov. Aceeaşi viziune asupra lumii a determinat autorităţile să exporte heroină în anii ‘70 sau să falsifice ţigări şi bani. „Şi-au pus speranţa în droguri, dar banii nu erau foarte mulţi şi reputaţia le era afectată. Aşa că au renunţat. Acum au aflat că hackingul este o metodă foarte bună de a face bani.”

    Totuşi, când vine vorba de venitul ţării, hackingul încă nu ajunge la nivelul banilor aduşi de vânzarea de cărbuni către China sau al banilor aduşi prin trimiterea de muncitori în străinătate (sunt trimişi să taie copaci în Siberia sau să lucreze în fabrici din Orientul Mijlociu). În acest moment, totuşi, aceste două surse de venit sunt sugrumate de sancţiuni, iar asta face ca hackingul să devină din ce în ce mai dorit.

    În trecut, o persoană inteligentă era condamnată să lucreze în ferme, dar acum are şansa să se alăture unei echipe care să dea jafuri online de milioane de dolari. Aceste sume de bani aduse de hacking nu sunt cu adevărat mari pentru ţări ca SUA sau China, dar pentru Coreea de Nord, unde economia naţională este estimată la 28 de miliarde de dolari, este o sursă de venit importantă.

    Ce se va întâmpla pe viitor? Nici Kim Heung-Kwang nu ştie şi sugerează că lucrurile s-ar putea schimba după întâlnirea dintre Kim Jong-un şi Donald Trump. Poate dictatorul va decide să-şi ţină în frâu armata de hackeri în schimbul ridicării sancţiunilor. Poate Jong-un va pleca de la discuţii furios, ameninţând SUA. „Poate cei doi vor avea o relaţie bună. Sau poate va fi un film de acţiune. Oricum ar fi, dacă aceşti doi lideri se vor întâlni, va fi o întrevedere a unor oameni foarte ciudaţi”, încheie Kim Heung-Kwang.

  • Povestea familiei care locuieşte într-un zgârie nori de 1 miliard de dolari

    Cea mai bogată familie din Asia are origini indiene şi a devenit mai populară în presa internaţională la finalul anului trecut, după organizrea unei nunţi spectaculoase, care a inclus un concert privat Beyoncé şi a avut invitaţi celebri precum Priyanka Chopra şi Nick Jonas, Hillary Clinton şi Ariana Huffington.

    Familia Ambani  conduce conglomeratul din industriile telecom şi petrolieră Reliance Industries. Preşedintele companiei şi acţionarul principal este Mukesh Ambani, cel mai bogat om din Asia, cu o avere evaluată la 42,7 miliarde de dolari, potrivit Indexului Miliardarilor realizat de Bloomberg.

    CUM ARATA CEA MAI SCUMPA CASA DIN LUME 

    Fiica în vârstă de 27 de ani a lui Mukesh, Isha Ambani, căsătorită cu Anand Piramal, în vârstă de 33 de ani, este moştenitoarea unui imperiu din industriile imobiliare şi farmaceutică.  Casa familiei Ambani din Mumbai, India este de fapt un zgârie-nori de 27 de etaje, a cărei valoarea este estimată la 1 miliard de dolari.

    Averea familiei a început să se acumuleze după ce Dhirubhai Ambani, fondatorul Reliance Industries, a înfiinţat firma axată iniţial pe producţia de materiale textile. Compania face acum parte din Fortune 500 şi este evaluată la 100 de miliarde de dolari.
    Dhirubhai a murit în 2002, la vârsta de 69 de ani, fără un testament, iar conducerea companiei a fost astfel moştenită de cei doi fii ai săi, Mukesh şi Anil.

    În 2005, fraţii au împărţit compania într-o înţelegere negociată de mama lor, iar Mukesh a rămas la conducerea afacerilor din petrol, petrochimie şi rafinărie, Anil preluând businessurile de construcţii, telecomunicaţii, asset management, entertainment şi afacerile de producţie de energie.În prezent, în vârstă de 61 de ani, Mukesh Ambani are o avere estimată la 42,7 miliarde de dolari şi este preşedintele şi cel mai mare acţionar al Reliance Industries Limited. El l-a depăşit astfel pe fondatorul grupului Alibaba, Jack Ma, în iulie 2018, devenind cel mai bogat om din Asia.

    Fratele său, Anil Ambani, în vârstă de 59 de ani, este preşedintele grupului Reliance şi are o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari. Anil este căsătorit cu Tina Ambani, fostă actriţă la Bollywood.
     

     

  • Previziuni economice: Care sunt cele două economii care vor depăşi SUA în 2030

    Conform unui clasament în baza PIB nominal folosind paritatea puterii de cumpărare, China va fi pe primul loc, urmată de India, SUA, Indonezia, Turcia, Brazilia, Egipt, Rusia, Japonia şi Germania.
     
    Banca Standard Chattered prognozează o creşteri de 7,8% până în 2020 pentru India, în timp ce ritmul de creştere al Chinei va încetini până la 5% în 2030, având în vedere dimensiunea economiei.
     
    Cota Asiei din PIB global, care a crescut la 28% anul trecut, de la 20% în 2010, va ajunge probabil la 35% până în 2030, echivalentul zonei euro şi al SUA combinate.