BusinessMagazin

Tag: incidente

  • Deciziile luate de Tarom şi Air Serbia după incidentele ce au avut loc pe aeroportul din Istanbul

    Operatorii aerieni Tarom şi Air Serbia au anunţat decizii de reorganizare a programului de zbor spre Istanbul, în urma incidentelor soldate cu morti şi sute de răniţi în aeroportul Ataturk, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii agenţiei de turism online Paravion. Astfel, compania românească reprogramează zborurile achiziţionate până la data de 28 iunie, cu zboruri între 28 iunie – 5 iulie, în timp ce Air Serbia anunţă anularea zborurile retur Belgrad-Istanbul programate pentru data de 29 iunie.

    Conform procedurilor Tarom remise pasagerilor, contravaloarea integrală a biletelor neutilizate sau a segmentelor neutilizate din bilete, cu perioadă de călătorie între 28 iunie – 31 iulie, va putea fi folosită pentru calatorii ulterioare pe orice destinaţie operată cu aeronave Tarom. Biletele se reemit până la data de 31 iulie, cu data limită a călătoriei tot până la 31 iulie.

    Air Serbia a anunţat doar anularea zborurilor retur între Belgrad şi Istanbul pe data de 29 iunie. Compania continuă să menţină o comunicare stransă cu autorităţile şi monitorizează îndeaproape situaţia.

    Mai mult, Directorul Operaţional al Paravion, Paul Petrişor, a călătorit către Istanbul în interes de business imediat după incidente, pe 29 iunie, comunicând companiei de la faţa locului, din aeroportul Ataturk, că în momentul de faţă situaţia din aeroport este sub control, iar atmosfera este calmă, în special în rândul celor care călătoresc în scop de afaceri, autorităţile turce asigurând un climat de securitate.

    “Tocmai am aterizat pe Ataturk şi pot spune că este linişte. Este vizibil gradul mai ridicat de securitate. La controlul paşaportului n-am stat mai mult decât de obicei, însă am observat mai multă lume la cozi pe zona la transit desk. Sunt multe persoane care trebuie rerutate, întrucât au pierdut conexiunile de noaptea trecută, dar stau în linişte. Mare parte dintre cursele de dimineaţa ale Turkish Airlines sunt anulate, dar acest lucru a fost cauzat de faptul că nu s-au operat zborurile de dus de azi-noapte. La ieşire, în zona A, unde s-au produs exploziile, este restricţie”, relatează Paul Petrişor, Director Operaţional al Paravion.

    Turkish Airlines, principalul operator de zboruri din Turcia, le permite pasagerilor care au călătorii confirmate în perioada 29 iunie – 5 iulie reprogramări, rerutari, dar şi rambursări ale biletelor din intervalul menţionat. 

     

     

     

  • MAI: Nu s-au înregistrat incidente electorale pe parcursul nopţii. Peste 65.000 de forţe de ordine, mobilizate pentru alegeri

    “Pe parcursul nopţii nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea secţiilor de votare. Pentru asigurarea ordinii publice sunt mobilizaţi peste 65.800 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi angajaţi de la structuri neoperative. Pentru protecţia secţiilor de vot sunt angrenaţi peste 23.400 de angajaţi MAI iar alţi 30.000 pentru menţinerea siguranţei publice, atât în proximitatea secţiilor de votare cât şi pe raza localităţilor”, a declarat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI.

    La sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost instalat Centrul Naţional de Comandă Integrată. Aici, vor fi raportate, pe parcusul zilei, toate incidentele din timpul scrutinului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine te supraveghează online şi cum te poţi apăra

     Asigură‑te să nu laşi nimic în urma ta, şterge fişierele din logs, cele care înregistrează fiecare mişcare de pe calculator. Am făcut întocmai, apoi am ieşit la fel cum am intrat, nedetectat. Este doar o încercare de a înţelege mai bine hackingul. Se numeşte Hacknet şi este un joc video ce simulează activitatea unui hacker. Hackingul şi securitatea cibernetică nu sunt chiar atât de simple.

    Brain este numele primului virus de calculator şi a venit din Pakistan în 1986. A fost scris de doi fraţi şi nu a fost creat să fie maliţios, era inofensiv. Cei doi chiar şi-au lăsat numele, adresa şi un număr de telefon în corpul virusului. Au trecut 29 de ani de atunci şi viruşii nu mai sunt un joc, iar pericolele din spaţiul cibernetic sunt reale şi pot avea efecte devastatoare. De la an la an numărul fişierelor malware creşte, numărul atacurilor şi numărul incidentelor sporesc, iar criminalitatea cibernetică nu dă semne de oboseală. Infractorii hackeri se folosesc de internet pentru a frauda, a comite furturi de identitate sau pentru a descărca ilegal date. În Europa, anul trecut s-au înregistrat cu 41% mai multe incidente faţă de anul precedent. „Problema se află în creştere exponenţială deoarece cybercrime-ul este acum foarte profitabil. A devenit posibil, uşor şi lipsit de risc. Este mai greu să fii prins în spaţiul cibernetic, un infractor poate redirecţiona traficul din mai multe puncte, se poate ascunde în spatele IP-urilor“, spune Costin Raiu, director de cercetare şi analiză la compania rusă Kasperksy.

    Ştii ce spune faţa ta?

    În 2013, Edward Snowden a zguduit lumea dezvăluind că administraţia SUA interceptează convobirile telefonice şi conversaţiile a milioane de americani. Scandalul Snowden a schimbat lumea şi modul cum percepem supravegherea guvernamentală. Folosindu-se de inteligenţa artificială, companiile de tehnologie precum Facebook sau Google folosesc fotografiile încărcate de utilizator pentru a crea un model al feţei acestuia. Aplicaţia Google Photos este capabilă să analizeze faţa unei persoane şi să continue să recunoască acea faţă pe măsură ce omul înaintează în vârstă. Aceste modele ale feţelor ar putea fi introduse în baze de date, iar camerele de luat vederi din magazine sau aeroporturi ar putea să analizeze imaginile în căutarea individului. Companii de securitate, agenţii guvernamentale şi chiar agenţii de marketing ar putea folosi această tehnologie pentru a urmări oamenii şi a le studia comportamentul. Chestiunea devine şi mai complicată când aceeaşi tehnologie poate fi utilizată pentru a evalua starea de spirit analizând expresia facială. Compania Affectiva susţine că a tradus emoţiile în informaţii, analizând 11 miliarde de date de la aproape 3 milioane de chipuri. Vieţile personale, dar şi mediul de lucru se digitalizează tot mai mult. Suntem atât de expuşi online-ului şi reţelelor sociale, încât Facebook s-ar putea să te cunoască mai bine decât fratele tău, arată un studiu al Universităţilor Cambridge şi Stanford. Un computer ce a fost hrănit cu like-uri te cunoaşte mai bine decât o persoană apropiată. Singurul care s-a dovedit a fi capabil în a învinge computerul pe parcursul studiului a fost doar soţul sau soţia persoanei studiate. „Pericolul expunerii datelor personale pe reţelele de socializare este real şi din păcate foarte neglijat la noi. Reţelele de socializare au cam şters, pentru internet, diferenţa dintre public şi privat. Este o problemă de educaţie. Exact cum ne învăţau bunicii «să nu spunem din casă», trebuie învăţat că nu este nici normal, nici funcţional, nici «igienic», ba chiar periculos să ridicăm total barierele «privatului» pe reţelele de socializare“, este de părere Darie Cristea, directorul Inscop Research.

    Preţul unui om

    Dacă o reţea socială ne poate cunoaşte atât de bine pe baza like‑urilor şi a informaţiilor publice, ce l-ar opri pe un hacker să se folosească de aceste date ca să te exploateze, să-ţi fure informaţiile, să-ţi citească mailurile şi, de ce nu, să te urmărească prin camera web a laptopului?

    Lucrurile pot merge şi mai departe, iar accesul la camera web poate fi vândut cu doar un dolar altor sute de oameni. „Hackerul nu ţine cont de cine eşti, ei nu ţintesc doar milionari. Oricât de puţini bani are un om, hackerul îl stoarce de banii ăia“, spune Bogdan Botezatu, senior ethreat analyst la producătorul român de software Bitdefender. Poate nici nu ar trebui să caute prea mult, pentru că ar putea vedea pe reţelele sociale o poză cu câinele tău, pe nume Max, locul de naştere pe care l-ai făcut public pe profil, la fel ca şi numele membrilor familiei tale. Iar în aceste condiţii parcă nu mai este atât de greu să răspunzi la întrebările de securitate ale e-mailului, nu?
    Pe lângă reţelele sociale, toate site-urile, toate companiile unde un utilizator îşi face cont, unde este nevoit să dea date personale (nume, an de naştere, mail etc.), îţi pot strânge datele şi le pot vinde, fără voia ta.

    Financial Times a descoperit că părticelele de informaţie care compun existenţa unui ins modern, conectat, dependent de smartphone şi de reţele sociale sunt vândute de companiile care le adună cu preţuri ce încep de la 0,0005 dolari. Pe internet, informaţiile despre fiecare om valorează doar câţiva bănuţi, iar datele despre o persoană obişnuită sunt cel mai adesea tranzacţionate la valori ce nu depăşesc un dolar sau un euro. Informaţiile generale, referitoare la vârstă, gen, locul unde trăieşte, se vând cu jumătate de cent pentru fiecare o mie de persoane listate. Aproape orice căsuţă poştală electronică primeşte superoferte referitoare la vânzarea de baze de date cu adrese de e-mail ale firmelor şi instituţiilor publice din România. Doar 150 de lei costă o bază de date care cuprinde peste 2 milioane de astfel de adrese de mail. Datele personale care au fost introduse într-un cont pot fi vândute când compania respectivă este vândută sau când intră în faliment. Publicaţia New York Times a realizat o analiză a clauzelor a 100 de site-uri: dintre acestea, 85 precizau că ar transfera datele personale ale utilizatorilor în caz de achiziţie, fuziune sau faliment. Printre companiile „vinovate“ s-au numărat şi giganţii Amazon, Apple, Facebook sau Google.

    Valoarea datelor

    Internetul nu a fost creat ca o reţea securizată, ci una cu accent pe rapiditate şi conectivitate, o reţea expusă atacurilor. În acelaşi timp este un loc unde se realizează tranzacţii financiare sau sunt dezvăluite date personale. Conform unui raport al Symantec, peste 300 de milioane de viruşi au fost creaţi anul trecut, asta însemnând aproape un milion de noi ameninţări în fiecare zi. Nu toţi aceşti viruşi au fost creaţi pentru a ataca organizaţii sau companii, ci unii atacă direct utilizatori de rând.

    Ransomware este un astfel de exemplu. Acesta este un virus care criptează datele de pe un calculator infectat, iar pentru a primi acces utilizatorul trebuie să plătească o anumită sumă. „Ştiu un caz în care cineva trebuia să plătească 200 de euro în 24 de ore, iar, dacă nu plătea, suma cerută creştea la 1.000 de euro. N-au reuşit să plătească la timp şi a fost nevoit să dea 1.000 de euro pentru că nu avea back-up“, a spus Costin Raiu. Acest tip de atacuri a crescut cu 113% în 2014, însemnând că s-au înregistrat peste 700 pe lună.

    Deşi datele despre incidente sunt publice şi ştirile din media despre atacurile cibernetice au devenit aproape la fel de constante precum buletinul meteo de la jurnalul de ştiri, există încă o problemă de conştientizare a pericolului, care nu este bine înrădăcinată în minţile oamenilor. Este vorba de ideea unui incident, a unui atac, iar atitudinea „Mie nu poate să mi se întâmple“ pare să fie foarte întâlnită în România. „Nu-şi dau seama de riscuri până nu pierd ceva“, spune Raiu. Iar situaţia în România pare să fie foarte serioasă. Vorbind despre sistemele de securitate ale companiilor româneşti, Mădălin Dumitru, CEO la Cyber Smart Defence, companie ce oferă servicii de securitate cibernetică, spune că „stau extrem de prost din punctul de vedere al securităţii, 80-85% sunt vulnerabile la atacuri. Toţi clienţii care au apelat la serviciile noastre au avut vulnerabilităţi critice“. 

    Rata atacurilor de toate felurile a crescut anul trecut şi, implicit, multe dintre acestea au fost făcute publice. Să ne aducem aminte de scandalul de la Sony, unde, în urma unui atac, au fost dezvăluite date personale, discuţii private sau niveluri ale salariilor. Alt incident care a fost foarte vizibil a fost atacul asupra cloudului Apple şi publicarea fotografiilor intime a zeci de vedete de la Hollywood, iar cel mai recent atac a fost cel declanşat asupra site-ului Ashley Madison. Aceste hackuri nu se întâmplă doar societăţilor private, ci şi guvernelor. Hackerii au reuşit să sustragă informaţii sensibile, între care numărul de asigurări sociale a 21,5 milioane de americani care erau stocate în baze de date ale unor instituţii publice. Alte date privind 4,2 milioane de funcţionari au fost furate în cadrul unui alt atac cibernetic.

     

  • Cine te supraveghează online şi cum te poţi apăra

     Asigură‑te să nu laşi nimic în urma ta, şterge fişierele din logs, cele care înregistrează fiecare mişcare de pe calculator. Am făcut întocmai, apoi am ieşit la fel cum am intrat, nedetectat. Este doar o încercare de a înţelege mai bine hackingul. Se numeşte Hacknet şi este un joc video ce simulează activitatea unui hacker. Hackingul şi securitatea cibernetică nu sunt chiar atât de simple.

    Brain este numele primului virus de calculator şi a venit din Pakistan în 1986. A fost scris de doi fraţi şi nu a fost creat să fie maliţios, era inofensiv. Cei doi chiar şi-au lăsat numele, adresa şi un număr de telefon în corpul virusului. Au trecut 29 de ani de atunci şi viruşii nu mai sunt un joc, iar pericolele din spaţiul cibernetic sunt reale şi pot avea efecte devastatoare. De la an la an numărul fişierelor malware creşte, numărul atacurilor şi numărul incidentelor sporesc, iar criminalitatea cibernetică nu dă semne de oboseală. Infractorii hackeri se folosesc de internet pentru a frauda, a comite furturi de identitate sau pentru a descărca ilegal date. În Europa, anul trecut s-au înregistrat cu 41% mai multe incidente faţă de anul precedent. „Problema se află în creştere exponenţială deoarece cybercrime-ul este acum foarte profitabil. A devenit posibil, uşor şi lipsit de risc. Este mai greu să fii prins în spaţiul cibernetic, un infractor poate redirecţiona traficul din mai multe puncte, se poate ascunde în spatele IP-urilor“, spune Costin Raiu, director de cercetare şi analiză la compania rusă Kasperksy.

    Ştii ce spune faţa ta?

    În 2013, Edward Snowden a zguduit lumea dezvăluind că administraţia SUA interceptează convobirile telefonice şi conversaţiile a milioane de americani. Scandalul Snowden a schimbat lumea şi modul cum percepem supravegherea guvernamentală. Folosindu-se de inteligenţa artificială, companiile de tehnologie precum Facebook sau Google folosesc fotografiile încărcate de utilizator pentru a crea un model al feţei acestuia. Aplicaţia Google Photos este capabilă să analizeze faţa unei persoane şi să continue să recunoască acea faţă pe măsură ce omul înaintează în vârstă. Aceste modele ale feţelor ar putea fi introduse în baze de date, iar camerele de luat vederi din magazine sau aeroporturi ar putea să analizeze imaginile în căutarea individului. Companii de securitate, agenţii guvernamentale şi chiar agenţii de marketing ar putea folosi această tehnologie pentru a urmări oamenii şi a le studia comportamentul. Chestiunea devine şi mai complicată când aceeaşi tehnologie poate fi utilizată pentru a evalua starea de spirit analizând expresia facială. Compania Affectiva susţine că a tradus emoţiile în informaţii, analizând 11 miliarde de date de la aproape 3 milioane de chipuri. Vieţile personale, dar şi mediul de lucru se digitalizează tot mai mult. Suntem atât de expuşi online-ului şi reţelelor sociale, încât Facebook s-ar putea să te cunoască mai bine decât fratele tău, arată un studiu al Universităţilor Cambridge şi Stanford. Un computer ce a fost hrănit cu like-uri te cunoaşte mai bine decât o persoană apropiată. Singurul care s-a dovedit a fi capabil în a învinge computerul pe parcursul studiului a fost doar soţul sau soţia persoanei studiate. „Pericolul expunerii datelor personale pe reţelele de socializare este real şi din păcate foarte neglijat la noi. Reţelele de socializare au cam şters, pentru internet, diferenţa dintre public şi privat. Este o problemă de educaţie. Exact cum ne învăţau bunicii «să nu spunem din casă», trebuie învăţat că nu este nici normal, nici funcţional, nici «igienic», ba chiar periculos să ridicăm total barierele «privatului» pe reţelele de socializare“, este de părere Darie Cristea, directorul Inscop Research.

    Preţul unui om

    Dacă o reţea socială ne poate cunoaşte atât de bine pe baza like‑urilor şi a informaţiilor publice, ce l-ar opri pe un hacker să se folosească de aceste date ca să te exploateze, să-ţi fure informaţiile, să-ţi citească mailurile şi, de ce nu, să te urmărească prin camera web a laptopului?

    Lucrurile pot merge şi mai departe, iar accesul la camera web poate fi vândut cu doar un dolar altor sute de oameni. „Hackerul nu ţine cont de cine eşti, ei nu ţintesc doar milionari. Oricât de puţini bani are un om, hackerul îl stoarce de banii ăia“, spune Bogdan Botezatu, senior ethreat analyst la producătorul român de software Bitdefender. Poate nici nu ar trebui să caute prea mult, pentru că ar putea vedea pe reţelele sociale o poză cu câinele tău, pe nume Max, locul de naştere pe care l-ai făcut public pe profil, la fel ca şi numele membrilor familiei tale. Iar în aceste condiţii parcă nu mai este atât de greu să răspunzi la întrebările de securitate ale e-mailului, nu?
    Pe lângă reţelele sociale, toate site-urile, toate companiile unde un utilizator îşi face cont, unde este nevoit să dea date personale (nume, an de naştere, mail etc.), îţi pot strânge datele şi le pot vinde, fără voia ta.

    Financial Times a descoperit că părticelele de informaţie care compun existenţa unui ins modern, conectat, dependent de smartphone şi de reţele sociale sunt vândute de companiile care le adună cu preţuri ce încep de la 0,0005 dolari. Pe internet, informaţiile despre fiecare om valorează doar câţiva bănuţi, iar datele despre o persoană obişnuită sunt cel mai adesea tranzacţionate la valori ce nu depăşesc un dolar sau un euro. Informaţiile generale, referitoare la vârstă, gen, locul unde trăieşte, se vând cu jumătate de cent pentru fiecare o mie de persoane listate. Aproape orice căsuţă poştală electronică primeşte superoferte referitoare la vânzarea de baze de date cu adrese de e-mail ale firmelor şi instituţiilor publice din România. Doar 150 de lei costă o bază de date care cuprinde peste 2 milioane de astfel de adrese de mail. Datele personale care au fost introduse într-un cont pot fi vândute când compania respectivă este vândută sau când intră în faliment. Publicaţia New York Times a realizat o analiză a clauzelor a 100 de site-uri: dintre acestea, 85 precizau că ar transfera datele personale ale utilizatorilor în caz de achiziţie, fuziune sau faliment. Printre companiile „vinovate“ s-au numărat şi giganţii Amazon, Apple, Facebook sau Google.

    Valoarea datelor

    Internetul nu a fost creat ca o reţea securizată, ci una cu accent pe rapiditate şi conectivitate, o reţea expusă atacurilor. În acelaşi timp este un loc unde se realizează tranzacţii financiare sau sunt dezvăluite date personale. Conform unui raport al Symantec, peste 300 de milioane de viruşi au fost creaţi anul trecut, asta însemnând aproape un milion de noi ameninţări în fiecare zi. Nu toţi aceşti viruşi au fost creaţi pentru a ataca organizaţii sau companii, ci unii atacă direct utilizatori de rând.

    Ransomware este un astfel de exemplu. Acesta este un virus care criptează datele de pe un calculator infectat, iar pentru a primi acces utilizatorul trebuie să plătească o anumită sumă. „Ştiu un caz în care cineva trebuia să plătească 200 de euro în 24 de ore, iar, dacă nu plătea, suma cerută creştea la 1.000 de euro. N-au reuşit să plătească la timp şi a fost nevoit să dea 1.000 de euro pentru că nu avea back-up“, a spus Costin Raiu. Acest tip de atacuri a crescut cu 113% în 2014, însemnând că s-au înregistrat peste 700 pe lună.

    Deşi datele despre incidente sunt publice şi ştirile din media despre atacurile cibernetice au devenit aproape la fel de constante precum buletinul meteo de la jurnalul de ştiri, există încă o problemă de conştientizare a pericolului, care nu este bine înrădăcinată în minţile oamenilor. Este vorba de ideea unui incident, a unui atac, iar atitudinea „Mie nu poate să mi se întâmple“ pare să fie foarte întâlnită în România. „Nu-şi dau seama de riscuri până nu pierd ceva“, spune Raiu. Iar situaţia în România pare să fie foarte serioasă. Vorbind despre sistemele de securitate ale companiilor româneşti, Mădălin Dumitru, CEO la Cyber Smart Defence, companie ce oferă servicii de securitate cibernetică, spune că „stau extrem de prost din punctul de vedere al securităţii, 80-85% sunt vulnerabile la atacuri. Toţi clienţii care au apelat la serviciile noastre au avut vulnerabilităţi critice“. 

    Rata atacurilor de toate felurile a crescut anul trecut şi, implicit, multe dintre acestea au fost făcute publice. Să ne aducem aminte de scandalul de la Sony, unde, în urma unui atac, au fost dezvăluite date personale, discuţii private sau niveluri ale salariilor. Alt incident care a fost foarte vizibil a fost atacul asupra cloudului Apple şi publicarea fotografiilor intime a zeci de vedete de la Hollywood, iar cel mai recent atac a fost cel declanşat asupra site-ului Ashley Madison. Aceste hackuri nu se întâmplă doar societăţilor private, ci şi guvernelor. Hackerii au reuşit să sustragă informaţii sensibile, între care numărul de asigurări sociale a 21,5 milioane de americani care erau stocate în baze de date ale unor instituţii publice. Alte date privind 4,2 milioane de funcţionari au fost furate în cadrul unui alt atac cibernetic.

     

  • Care sunt pericolele cu care se confruntă o firmă şi cum poţi să previi un furt

    Care sunt pericolele cu care se confruntă o firmă? Dincolo de lucrurile pe care managementul le poate gestiona, bugeta şi aranja strategic în ecuaţii economice, sunt situaţii în care apar pierderi, indiferent că este vorba de furturi, vandalism sau atacuri cibernetice.

    O companie din retail îşi bugetează între 1 şi 3% pentru pierderile cauzate de furturi. Discuţia despre securitatea unei companii este însă mult mai amplă şi la acest capitol se înscriu tot soiul de soluţii, de la programele antivirus până la departamentele de pază şi protecţie şi sisteme de supraveghere video. „Să ai grijă de afacerea ta, fie în zona de securitate fizică sau în online, este o nevoie de bază“, spune Florina Tănase, senior director legal and external affairs în cadrul Vodafone România.

    Subiectul a fost pus pe tapet în repetate rânduri în cadrul workshopurilor organizate de companie cu clienţii, iar la sediul pe care îl are operatorul în Pipera funcţionează, din toamna anului trecut, aşa-numitul Security Operation Center, de unde sunt supravegheate toate magazinele, antenele şi spaţiile de birouri pe care Vodafone le are în România. În peste 1.900 de locaţii proprii, circa 10.000 de echipamente furnizează permanent informaţii, fiind conectate la un software în care sunt setate tot soiul de alarme, de la cele de efracţie sau control de acces până la cea antiincendiu sau senzorii de mişcare.

    „Putem supraveghea de aici toate locaţiile pe care le avem în întraga ţară“, spune Florina Tănase, arătând spre camera de control în care câţiva oameni supraveghează circa 20 de ecrane dar şi imaginile derulate pe monitoarele calculatoarelor. Iar pe ecrane apar imagini legate de situaţiile care sunt sau pot constitui un incident pentru companie. Cu titlul de exemplu, dacă într-un câmp unde compania are amplasată o antenă este detectată mişcare (iar acolo nu ar trebui să fie nimeni), sistemul afişează imagini de la locul respectiv pe ecranele de supraveghere. „În cazul nostru, cele mai numeroase incidente sunt pe site-urile remote, de exemplu zonele aflate în câmp, unde sunt aplasate antene. Cele mai costisitoare incidente sunt cele din magazine, pentru că valoarea pagubelor este mai importantă“, explică reprezentanta Vodafone.

    Tot ea povesteşte că la capitolul incidentelor se înscriu situaţiile de furt de combustibil, pentru că la antenele din câmp este necesară funcţionarea unui generator. Numărul de camere instalate pentru fiecare zonă supravegheată variază de la caz la caz, în centrul de comandă al Vodafone fiind permanent oameni care urmăresc zeci de ecrane pe care sunt afişate imagini. În funcţie de ce văd pe ecrane oamenii din centrul de comandă, ei pot suna la 112, dacă este vorba de un caz de efracţie sau vandalizare, „sau dacă ai o situaţie într-un magazin, poţi să suni la managerul spaţiului de vânzare. Sunt proceduri aferente fiecărei situaţii“. Una peste alta, în primul an de funcţionare a acestui centru de securitate Vodafone a înregistrat o scădere de 70% „pe tot ce înseamnă incident de securitate, pentru că platforma ne permite să acţionăm foarte mult pe zona de prevenţie, pentru a nu mai ajunge, de pildă, la situaţia de furt sau vandalizare, ci prin sistemul de monitorizare poţi detecta ameninţarea înainte ca ea să aibă loc. Soluţia are ca efect şi reducerea numărului de incidente, dar şi cheltuielile provocate de incidentele care sunt prevenite“.

    Reducerile de cost nu pot fi evaluate însă cu precizie, explică Florina Tănase, care punctează că un aspect important în ce priveşte soluţiile de securitate este posibilitatea de a asigura continuitatea afacerii, „pentru că dacă avem pe un site o antenă de importanţă strategică, unde se întâmplă un incident de securitate, nu este vorba doar de paguba materială, cât de impactul pe care îl are în activitatea ta pentru că nu poţi asigura serviciile clienţilor. De la un punct încolo nu mai măsori efectele în reducere de costuri sau a numărului de incidente, ci prin faptul că eşti în stare să desfăşori activitatea fără să ai niciun incident major. Lipsa unui incident major îţi spune că faci o treabă bună“. În fiecare minut se întâmplă ceva care poate deveni ceea ce se numeşte incident, iar fiecare dintre situaţii este analizată şi, după caz, este luată o decizie sau nu.

    Centrul de securitate al Vodafone este o soluţie care a fost gândită iniţial ca un instrument intern pentru companie, dar este prima filială a grupului care pune la punct un asemenea sistem, „suntem pionieri la nivelul grupului“, arată Florina Tănase. Dar interesul clienţilor pentru securitate a determinat operatorul de telefonie mobilă să lanseze recent o soluţie de securitate pentu clienţii corporate. Soluţia de supraveghere video este una dintre cele patru soluţii prin care companiile pot automatiza diferite activităţi conectând la internet printr-o cartelă SIM de comunicaţii mobile diferite echipamente, vitrine frigorifice, vehicule, camere video sau contoare de energie. În România piaţa are o valoare anuală de 20-30 de milioane de euro, dar se va dubla în patru ani, conform unei estimări a companiei Analysys Mason; reprezentanţii Vodafone sunt chiar mai optimişti şi consideră că dezvoltarea va fi mai rapidă. Compania a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 3,15 miliarde de lei la Ministerul Finanţelor, faţă de 3,297 miliarde de lei în 2013; tot anul trecut, profitul s-a plasat la 223 milioane de lei.

    Pentru soluţia de securitate, Vodafone are deja şapte clienţi cu operaţiuni la nivel naţional care au implementat soluţia de securitate; cu alţi patru se află în discuţii avansate. Primul client a fost contractat în vara acestui an, în iulie, dar pentru că serviciul este foarte personalizat, nu se poate vorbi de o durată standard pentru teste şi nici de cereri specifice, pentru că, arată Florina Tănase, trebuie luate în calcul locaţiile ce trebuie supravegheate, nevoile de securitate specifice. „E important să ai o perioadă de test nu neapărat pentru a duce clientul în zona de confort, cât mai ales să te asiguri că înţelegi care sunt nevoile şi implementezi o soluţie potrivită“, spune Tănase. Ea lucrează la Vodafone de patru ani, fiind membru al boardului companiei şi al Fundaţiei Vodafone. Anterior, Florina Tănase a fost vice-president al A&D Pharma Group, iar anterior a deţinut vreme de trei ani funcţia de legal şi regulatory compliance director al UPC România.

    Soluţia de securitate lansată recent de operatorul de telefonie mobilă este o variantă din răspunsurile multiple şi complexe pentru o întrebare presantă (sau posibil presantă) pentru orice şef de companie şi nu numai: cum pot proteja afacerea de care sunt responsabil?

  • VIOLENŢE la aeroportul din Atena: Cinci răniţi în altercaţiile dintre suporterii echipelor Dinamo Zagreb şi Steaua Roşie Belgrad – FOTO

    Fanii croaţi se pregăteau să plece la Zagreb, în momentul în care le-au ieşit în care aproximativ 60 de suporteri ai echipei Steaua Roşie Belgrad, despre care se ştie că sunt apropiaţi ai susţinătorilor formaţiei Olympiakos.

    În violenţe au fost rănite cinci persoane. Cel puţin 20 de fani au fost arestaţi.

    Miercuri seară, Olympiakos Pireu a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Dinamo Zagreb, în grupa F a Ligii Europa.

     

  • Online nu eşti niciodată singur

     Asigură‑te să nu laşi nimic în urma ta, şterge fişierele din logs, cele care înregistrează fiecare mişcare de pe calculator. Am făcut întocmai, apoi am ieşit la fel cum am intrat, nedetectat. Este doar o încercare de a înţelege mai bine hackingul. Se numeşte Hacknet şi este un joc video ce simulează activitatea unui hacker. Hackingul şi securitatea cibernetică nu sunt chiar atât de simple.

    Brain este numele primului virus de calculator şi a venit din Pakistan în 1986. A fost scris de doi fraţi şi nu a fost creat să fie maliţios, era inofensiv. Cei doi chiar şi-au lăsat numele, adresa şi un număr de telefon în corpul virusului. Au trecut 29 de ani de atunci şi viruşii nu mai sunt un joc, iar pericolele din spaţiul cibernetic sunt reale şi pot avea efecte devastatoare. De la an la an numărul fişierelor malware creşte, numărul atacurilor şi numărul incidentelor sporesc, iar criminalitatea cibernetică nu dă semne de oboseală. Infractorii hackeri se folosesc de internet pentru a frauda, a comite furturi de identitate sau pentru a descărca ilegal date. În Europa, anul trecut s-au înregistrat cu 41% mai multe incidente faţă de anul precedent. „Problema se află în creştere exponenţială deoarece cybercrime-ul este acum foarte profitabil. A devenit posibil, uşor şi lipsit de risc. Este mai greu să fii prins în spaţiul cibernetic, un infractor poate redirecţiona traficul din mai multe puncte, se poate ascunde în spatele IP-urilor“, spune Costin Raiu, director de cercetare şi analiză la compania rusă Kasperksy.

    Ştii ce spune faţa ta?

    În 2013, Edward Snowden a zguduit lumea dezvăluind că administraţia SUA interceptează convobirile telefonice şi conversaţiile a milioane de americani. Scandalul Snowden a schimbat lumea şi modul cum percepem supravegherea guvernamentală. Folosindu-se de inteligenţa artificială, companiile de tehnologie precum Facebook sau Google folosesc fotografiile încărcate de utilizator pentru a crea un model al feţei acestuia. Aplicaţia Google Photos este capabilă să analizeze faţa unei persoane şi să continue să recunoască acea faţă pe măsură ce omul înaintează în vârstă. Aceste modele ale feţelor ar putea fi introduse în baze de date, iar camerele de luat vederi din magazine sau aeroporturi ar putea să analizeze imaginile în căutarea individului. Companii de securitate, agenţii guvernamentale şi chiar agenţii de marketing ar putea folosi această tehnologie pentru a urmări oamenii şi a le studia comportamentul. Chestiunea devine şi mai complicată când aceeaşi tehnologie poate fi utilizată pentru a evalua starea de spirit analizând expresia facială. Compania Affectiva susţine că a tradus emoţiile în informaţii, analizând 11 miliarde de date de la aproape 3 milioane de chipuri. Vieţile personale, dar şi mediul de lucru se digitalizează tot mai mult. Suntem atât de expuşi online-ului şi reţelelor sociale, încât Facebook s-ar putea să te cunoască mai bine decât fratele tău, arată un studiu al Universităţilor Cambridge şi Stanford. Un computer ce a fost hrănit cu like-uri te cunoaşte mai bine decât o persoană apropiată. Singurul care s-a dovedit a fi capabil în a învinge computerul pe parcursul studiului a fost doar soţul sau soţia persoanei studiate. „Pericolul expunerii datelor personale pe reţelele de socializare este real şi din păcate foarte neglijat la noi. Reţelele de socializare au cam şters, pentru internet, diferenţa dintre public şi privat. Este o problemă de educaţie. Exact cum ne învăţau bunicii «să nu spunem din casă», trebuie învăţat că nu este nici normal, nici funcţional, nici «igienic», ba chiar periculos să ridicăm total barierele «privatului» pe reţelele de socializare“, este de părere Darie Cristea, directorul Inscop Research.

    Preţul unui om

    Dacă o reţea socială ne poate cunoaşte atât de bine pe baza like‑urilor şi a informaţiilor publice, ce l-ar opri pe un hacker să se folosească de aceste date ca să te exploateze, să-ţi fure informaţiile, să-ţi citească mailurile şi, de ce nu, să te urmărească prin camera web a laptopului?

    Lucrurile pot merge şi mai departe, iar accesul la camera web poate fi vândut cu doar un dolar altor sute de oameni. „Hackerul nu ţine cont de cine eşti, ei nu ţintesc doar milionari. Oricât de puţini bani are un om, hackerul îl stoarce de banii ăia“, spune Bogdan Botezatu, senior ethreat analyst la producătorul român de software Bitdefender. Poate nici nu ar trebui să caute prea mult, pentru că ar putea vedea pe reţelele sociale o poză cu câinele tău, pe nume Max, locul de naştere pe care l-ai făcut public pe profil, la fel ca şi numele membrilor familiei tale. Iar în aceste condiţii parcă nu mai este atât de greu să răspunzi la întrebările de securitate ale e-mailului, nu?
    Pe lângă reţelele sociale, toate site-urile, toate companiile unde un utilizator îşi face cont, unde este nevoit să dea date personale (nume, an de naştere, mail etc.), îţi pot strânge datele şi le pot vinde, fără voia ta.

    Financial Times a descoperit că părticelele de informaţie care compun existenţa unui ins modern, conectat, dependent de smartphone şi de reţele sociale sunt vândute de companiile care le adună cu preţuri ce încep de la 0,0005 dolari. Pe internet, informaţiile despre fiecare om valorează doar câţiva bănuţi, iar datele despre o persoană obişnuită sunt cel mai adesea tranzacţionate la valori ce nu depăşesc un dolar sau un euro. Informaţiile generale, referitoare la vârstă, gen, locul unde trăieşte, se vând cu jumătate de cent pentru fiecare o mie de persoane listate. Aproape orice căsuţă poştală electronică primeşte superoferte referitoare la vânzarea de baze de date cu adrese de e-mail ale firmelor şi instituţiilor publice din România. Doar 150 de lei costă o bază de date care cuprinde peste 2 milioane de astfel de adrese de mail. Datele personale care au fost introduse într-un cont pot fi vândute când compania respectivă este vândută sau când intră în faliment. Publicaţia New York Times a realizat o analiză a clauzelor a 100 de site-uri: dintre acestea, 85 precizau că ar transfera datele personale ale utilizatorilor în caz de achiziţie, fuziune sau faliment. Printre companiile „vinovate“ s-au numărat şi giganţii Amazon, Apple, Facebook sau Google.

    Valoarea datelor

    Internetul nu a fost creat ca o reţea securizată, ci una cu accent pe rapiditate şi conectivitate, o reţea expusă atacurilor. În acelaşi timp este un loc unde se realizează tranzacţii financiare sau sunt dezvăluite date personale. Conform unui raport al Symantec, peste 300 de milioane de viruşi au fost creaţi anul trecut, asta însemnând aproape un milion de noi ameninţări în fiecare zi. Nu toţi aceşti viruşi au fost creaţi pentru a ataca organizaţii sau companii, ci unii atacă direct utilizatori de rând.

    Ransomware este un astfel de exemplu. Acesta este un virus care criptează datele de pe un calculator infectat, iar pentru a primi acces utilizatorul trebuie să plătească o anumită sumă. „Ştiu un caz în care cineva trebuia să plătească 200 de euro în 24 de ore, iar, dacă nu plătea, suma cerută creştea la 1.000 de euro. N-au reuşit să plătească la timp şi a fost nevoit să dea 1.000 de euro pentru că nu avea back-up“, a spus Costin Raiu. Acest tip de atacuri a crescut cu 113% în 2014, însemnând că s-au înregistrat peste 700 pe lună.

    Deşi datele despre incidente sunt publice şi ştirile din media despre atacurile cibernetice au devenit aproape la fel de constante precum buletinul meteo de la jurnalul de ştiri, există încă o problemă de conştientizare a pericolului, care nu este bine înrădăcinată în minţile oamenilor. Este vorba de ideea unui incident, a unui atac, iar atitudinea „Mie nu poate să mi se întâmple“ pare să fie foarte întâlnită în România. „Nu-şi dau seama de riscuri până nu pierd ceva“, spune Raiu. Iar situaţia în România pare să fie foarte serioasă. Vorbind despre sistemele de securitate ale companiilor româneşti, Mădălin Dumitru, CEO la Cyber Smart Defence, companie ce oferă servicii de securitate cibernetică, spune că „stau extrem de prost din punctul de vedere al securităţii, 80-85% sunt vulnerabile la atacuri. Toţi clienţii care au apelat la serviciile noastre au avut vulnerabilităţi critice“. 

    Rata atacurilor de toate felurile a crescut anul trecut şi, implicit, multe dintre acestea au fost făcute publice. Să ne aducem aminte de scandalul de la Sony, unde, în urma unui atac, au fost dezvăluite date personale, discuţii private sau niveluri ale salariilor. Alt incident care a fost foarte vizibil a fost atacul asupra cloudului Apple şi publicarea fotografiilor intime a zeci de vedete de la Hollywood, iar cel mai recent atac a fost cel declanşat asupra site-ului Ashley Madison. Aceste hackuri nu se întâmplă doar societăţilor private, ci şi guvernelor. Hackerii au reuşit să sustragă informaţii sensibile, între care numărul de asigurări sociale a 21,5 milioane de americani care erau stocate în baze de date ale unor instituţii publice. Alte date privind 4,2 milioane de funcţionari au fost furate în cadrul unui alt atac cibernetic.

     

  • Un mort şi 16 răniţi în urma a două incidente armate produse în Michigan şi Pennsylvania

    Le Detroit, în Michigan (nord), o persoană a fost ucisă, iar alte nouă rănite în timpul unei petreceri organizate pe un teren de baschet. Victima este un tânăr în vârstă de 21 de ani. Niciunul dintre copiii aflaţi la petrecere nu a fost rănit.

    În acelaşi timp, la Philadelphia, în Pennsylvania (nord-est), un bărbat înarmat a deschis focul în direcţia unor persoane reunite cu ocazia unui picnic. Atacul, care a avut loc sâmbătă în jurul orei locale 22.00 (duminică, 05.00, ora României), s-a soldat cu şapte răniţi, şi anume doi copii şi cinci adulţi.

    Motivele comiterii celor două atacuri nu sunt cunoscute. Nici identitatea atacatorilor nu a fost dezvăluită. Un suspect a fost reţinut în legătură cu incidentul armat din Detroit.

    Aceste atacuri au loc pe fondul unei emoţii provocate de atacul armat comis miercuri seară la o biserică metodistă din Charleston frecventată de afroamericani şi soldat cu nouă morţi. Atacul de la Charleston a fost comis de Dylann Roof, un tânăr în vârstă de 21 de ani. Acesta şi-a mărturisit crimele, afirmând că intenţiona să declanşeze un “război al raselor”.

  • Mai mulţi angajaţi ai McDonald’s au depus plângeri împotriva companiei

    Angajaţi ai McDonald’s care au suferit arsuri severe în timpul programului de lucru au depus plângeri în 19 oraşe din Statele Unite de-a lungul ultimelor două săptămâni, relatează theguardian.com.

    Plângerile, care au fost adresate instituţiilor autorizate din domeniul sănătăţii şi al protecţiei muncii, subliniază faptul că majoritatea incidentelor s-au produs datorită lipsei de personal şi a presiunii constante de a lucra repede. În cazul accidentelor de muncă, managementul nu a pus la dispoziţia angajaţilor truse de prim-ajutor şi le-a recomandat acestora tratarea arsurilor cu condimente.

    Reprezentanţii McDonald’s au declarat că sunt determinaţi să ofere condiţii sigure de muncă angajaţilor săi şi va analiza cu atenţie plângerile primite, notează theguardian.com.

    “Managerul îmi atrăgea mereu atenţia să lucrez mai repede, şi încercând să respect cerinţele am alunecat şi mi-am prins mână pe un cuptor încins”, povesteşte Brittney Berry, un angajat al McDonald’s care a lucrat pentru compania începând cu anul 2011. În acel accident, el a suferit o arsură severă la nivelul braţului. “Managerii mi-au spus să pun muştar pe arsură, şi în cele din urmă a trebuit să chemăm ambulanţa pentru a putea fi dus la spital.”

    Un studiu realizat de Hart Research Associates a scos la iveală faptul că o treime din angajaţii care au suferit arsuri în timpul programului au fost îndrumaţi să le trateze cu diverse condimente precum muştar, unt sau chiar ketchup.

    Aproape 90% din restaurantele din Statele Unite sunt deţinute de investitori privaţi şi sunt operate în regim de franciză, conform datelor McDonald’s. Angajaţii care au depus plângeri provin atât de la restaurantele companiei cât şi de la cele francizate, mai notează cei de la theguardian.com.

  • Opinie Dragoş Pătroi, consultant fiscal: Varianta fiscală a principiilor “lăsaţi-mă să cumpăr” şi “lăsaţi-mă să vând”

    DRAGOŞ PĂTROI este consultant fiscal şi cadru universitar asociat la ASE Bucureşti.

    Am lecturat, într-o primă fază, acest proiect de act normativ, aflat în prezent în dezbatere publică şi trebuie să recunosc că forma propusă este una foarte curajoasă, de natură să stimuleze – în forma sa generală, fără a lua în calcul unele aspecte particulare – atât mediul investiţional, cât şi consumul, printr-o fiscalitate mai competitivă ca în prezent.

    Însă, pe lângă o fiscalitate competitivă – aflată, cel puţin deocamdată, doar la nivel de bune intenţii – cred că mediul de afaceri are nevoie de ceva mai mult: de predictibilitate şi de securizarea afacerii. Altfel spus, de materializarea în doctrina şi practica fiscală de zi cu zi a două principii absolut necesare, pe care personal le-aş denumi simplu şi sugestiv “lăsaţi-mă să cumpăr” şi “lăsaţi-mă să vând”.

    Ce ar însemna materializarea în practica fiscală a principiului “lăsaţi-mă să cumpăr” ? Că un contribuabil nu se va trezi în ipostaza în care, dacă a efectuat achiziţii de la un anumit furnizor, organele de inspecţie fiscală îi vor limita ulterior exercitarea dreptului său legitim de deducere (atât la nivelul impozitului pe profit, cât şi al TVA), pe motiv că respectivul furnizor a avut un comportament fiscal inadecvat.

    Dacă e aşa, apare întrebarea firească de ce fiscul nu l-a inclus în lista contribuabililor inactivi şi, pe cale de consecinţă directă, de ce nu i-a anulat validitatea codului de TVA? Cred că dreptul de deducere al taxei se poate exercita în condiţiile îndeplinirii corelative a cerinţelor formale şi a criteriilor de fond prevăzute de legislaţia fiscală, iar atitudinea organelor fiscale – nu generalizată, dar dominantă – de limitare a acestui drept al contribuabililor, doar pe baza unor aprecieri subiective care au la bază prerogativele conferite de art.11 din codul fiscal, este o atitudine discreţionară (asta ca să fiu elegant în exprimare şi să nu zic direct abuzivă). 

    Nu sunt atât de naiv să neg că există mecanisme – unele chiar foarte ingenioase – de fraudare a obligaţiilor fiscale în materie de TVA, prin clasica metodă de tip carusel, prin firme de tip suveică sau de tip bidon. Foarte bine, cine aderă la aceste practici, să suporte toate consecinţele legale care se impun, cred că toată lumea e de acord cu asta. Eu doresc însă să mă refer aici strict la contribuabilii de bună credinţă – care efectuează achiziţii ale căror substanţă economică poate fi probată, din punct de vedere al relevanţei stării de fapt fiscale – şi nu la cei implicaţi în circuitele infracţionale de fraudare a obligaţiilor fiscale prin aşa-numitul „comerţ cu hârtii”.

    Cu atât mai mult în situaţia în care intrările de la furnizorii prezumaţi a fi de tip fantomă sunt din categoria unor bunuri refacturate ulterior către alţi beneficiari. Atâta timp cât un contribuabil deţine un înscris care îndeplineşte – din punct de vedere contabil şi fiscal – rolul de document justificativ de aprovizionare (chiar dacă este emis de un contribuabil cu un comportament fiscal inadecvat) şi, ulterior, derulează operaţiuni taxabile (prin refacturarea bunurilor aprovizionate iniţial) nu văd care ar putea fi problema în exercitarea dreptului de deducere din punct de vedere fiscal, cu atât mai mult cu cât se poate identifica şi trasabilitatea produselor respective, prin circuitul lor de facto corelativ cu circuitul scriptic al documentelor aferente şi întocmite în cauză.

    În opinia mea, problema esenţială este aceea că – de cele mai multe ori – demersul organelor fiscale nu are la bază (aşa cum ar fi normal, pentru anularea exercitării dreptului de deducere) stabilirea unei legături de cauzalitate între deducerea taxei şi participarea – voluntară şi conştientă – a contribuabilului supus inspecţiei fiscale la mecanismul de fraudare a TVA.

    Ori, în jurisprudenţa europeană există Decizii ale Curţii Europene de Justiţie care reglementează tocmai acest principiu, în mod transparent şi explicit – am în vedere chiar o Hotărâre recentă a Curţii, pronunţată în data de 21 iunie 2012, în Cauzele reunite C80/11 şi C142/11. Pe fond, este de reţinut că nu se poate invoca – în anularea exercitării dreptului de deducere a TVA de către contribuabil – motivul că emitentul facturii sau unul din furnizorii săi a săvârşit nereguli, fără ca autoritate fiscală să probeze, în baza unor elemente obiective, că persoana impozabilă în cauză ştia sau ar fi trebuit să ştie de mecanismul de fraudare.

    De asemenea, reţinem şi faptul că persoana impozabilă nu are obligaţia de a se asigura că emitentul facturii – privind livrarea unor bunuri – dispunea legal de bunurile respective şi era în măsură să le livreze, sau că acesta şi-a îndeplinit obligaţiile sale legale privind declararea şi plata taxei în cauză. Altfel spus, persoana impozabilă este exonerată de obligaţia de a identifica indicii privind presupunerea existenţei unor fraude în materie de TVA în sfera emitentului facturii.

    În acest sens, cred că o soluţie de compromis – care ar putea totuşi detensiona situaţia actuală în cadrul derulării unor inspecţii fiscale – ar fi ca autoritatea publică să creeze o bază de date cu firmele cu risc fiscal, astfel încât un contribuabil să ştie, prin consultarea respectivei baze de date – înainte de efectuarea unei operaţiuni de achiziţii de la firmele care figurează în această bază de date – riscurile fiscale la care se poate expune efectuând tranzacţii comerciale cu funizorii în cauză.

    Pe de altă parte, materializarea în practică a principiului “lăsaţi-mă să vând”, s-ar referi la faptul ca, în momentul în care vând, agenţii economici ar trebui să aibă posibilitatea să solicite un instrument de plată care să le garanteze efectiv posibilitatea de a-şi încasa contravaloarea mărfurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate – într-un termen rezonabil, de maxim 30 de zile de la scadenţă – chiar dacă clienţii lor nu-şi onorează obligaţiile de plată care le revin sau emit CEC-uri fără acoperire.

    Eventual, ar trebui să se structureze o modalitate prin care să se introducă un instrument de plată cu clauză penală, iar – ulterior – autoritatea publică să aibă posibilitatea să se îndrepte către acei clienţi rău platnici, dar fără a afecta dreptul contribuabililor oneşti de a-şi încasa sumele care le revin, cu atât mai mult cu cât aceştia ar solicita unele garanţii specifice (reglementate prin cadrul normativ) în acest sens şi, astfel, şi-ar lua măsurile de precauţie necesare. 

    În absenţa introducerii şi transpunerii în procedura fiscală a acestor principii, contribuabil se va simţi permanent pe o poziţie de inferioritate faţă de organele fiscale, ca şi cum exercitarea unor drepturi legitime ale sale de deductibilitate fiscală ar fi un semn de bunăvoinţă (sau nu !) din partea organelor fiscale, aspect ce ar putea genera, pe viitor, noi stări şi situaţii conflictuale.