Construit în perioada 1936-1939 de regimul nazist, hotelul se plia pe conceptul <Forţă prin bucurie> şi era menit să devină un loc de relaxare pentru cei responsabili de propaganda nazistă. Localnicii numesc hotelul ,,Colosul”, din cauza dimensiunii sale enorme.
“Dragul meu fiu! Suntem în buncărul Fuhrerului deja de şase zile. Tati, cei şase frăţiori ai tăi şi cu mine vom da vieţilor noastre naţionalist-socialiste un sfârşit onorabil. Harald, dragul meu fiu, vreau să-ţi transmit ce am învăţat în viaţă: Fii loial. Loial ţie, poporului tău şi ţării tale.” În primăvara anului 1945, Harald Quandt, un ofiţer de 23 de ani din divizia aeriană germană Luftwaffe, era ţinut prizonier de război în portul libian Benghazi, când a primit o scrisoare de rămas-bun de la mama sa, Magda Goebbels, soţia ministrului german al propagandei , Joseph Goebbels.
Biletul scris de mână confirma vestea devastatoare pe care o primise zilele trecute: mama sa s-a sinucis alături de soţul ei, pe 1 mai, după ce au înghiţit capsule de cianură, alături de cei şase copii, Helga, Hildegard, Helmut, Hedwig, Holdine şi Heidrun – fraţii vitregi ai celor doi supravieţuitori, Herbert şi Harald.
Cine sunt cei şase moştenitori ai naziştilor-miliardari
Harald Quandt a fost eliberat din captivitate în 1947. Şapte ani mai târziu, el şi fratele său vitreg Herbert – Harald a fost singurul copil supravieţuitor din prima căsnicie a Magdei Goebbels cu Guenther Quandt, în timp ce Herbert este fiul lui Guenther Quandt cu o altă femeie – au moştenit imperiul industrial construit de tatăl lor, Guenther Quandt, producătorul armelor de foc Mauser şi al rachetelor antiaeriene pentru maşina de război al celui de-al Treilea Reich.
Printre cele mai valoroase active se numără un pachet minoritar la constructorul de maşini Daimler AG. Câţiva ani mai târziu aveau să cumpere o parte din Bayerische Motoren Werke AG (BMW). Cei doi fraţi au murit acum câteva decenii, însă moştenirea lor s-a transmis copiilor. Văduva lui Herbert, Johanna Quandt, de 86 de ani, şi copiii lor, Susanne Klatten şi Stefan Quandt, au rămas în atenţia publicului ca acţionari majoritari ai BMW.
Fiicele miliardare ale lui Harald Quandt – Katarina Geller-Herr, de 64 ani, Gabriele Quandt, de 63 ani, Anette-Angelika May-Thies, în vârstă de 61 de ani şi Colleen-Bettina Rosenblat-Mo, de 53 de ani au preferat să rămână în umbră. Cele patru surori au moştenit 1,5 miliarde de mărci germane, după moartea mamei lor, Inge, în 1978, potrivit biografiei familiei, “Die Quandts”.
Ele şi-au gestionat averea prin compania Harald Quandt Holding GmbH, o companie de investiţii denumită după tatăl lor. Fritz Becker, directorul general al companiilor familiei, susţinea că surorile realizau un profit anual de 7% de la fondarea companiei din 1981 până în 1996, crescând ulterior la 7,6% pe an. “Familia vrea să rămână în umbră, iar situaţia este convenabilă pentru mine”, spunea Becker într-un interviu din biroul său din Bad Homburg: “Ne investim banii pe tot mapamondul, iar dacă investim un milion, 500 de milioane sau trei miliarde, cui îi pasă?”. Împreună, cele patru surori – alături de cei doi copii ai unei rude decedate – împart o avere de cel puţin şase miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o avere netă de 1,2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Ei nu au apărut niciodată în mod individual în vreunul din clasamentele internaţionale ale celor mai bogaţi oameni de pe Glob.
Maşina de paradă a lui Hitler era un Mercedes-Benz 770 k, modificată pe placul dictatorului.
Vehiculul cântăreşte 5 tone şi are 6 metri lungime; motorul este cu 8 cilindri, iar maşina poate atinge chiar şi 200 de kilometri/oră.
În 1944, atunci când a fost livrată guvernului nazist din Berlin, maşina a costat 2 milioane de mărci – echivalentul de azi a peste 8 milioane de euro. Maşina a fost capturată spre finalul războiului, în Munţii Bavariei, de către Divizia a II-a franceză.
Maşina este în totalitate blindată, având chiar şi podea anti-mină, un rezervor de 300 de litri şi anvelope cu 20 de celule separate pentru a nu se dezumfla în cazul unei tăieturi.
Pe parbriz se pot observa urme de gloanţe, dar nu se ştie în ce condiţii au apărut – una din variante este că soldaţii francezi care au descoperit maşina au vrut să testeze rezistenţa sa.
Maşina poate fi admirată în colecţia muzeului Henri Malartre din Lyon, Franţa.
Sursa: Euronews
Google poate fi un instrument formidabil în mâna celor care-i înţeleg algoritmii de funcţionare. Cu ajutorul Google, extremişti de dreapta pricepuţi la tehnologie au construit o realitate în care Hitler este băiat bun, evreii sunt răul pe pământ şi Donald Trump devine preşedinte.
Carole Cadwalladr, scriitoare şi colaboratoare pentru diverse publicaţii mari britanice, a făcut o incursiune în subteranele acestei realităţi alternative care influenţează tot mai mult percepţia oamenilor despre lumea în care trăim. Ce a descoperit ea este valabil nu doar pentru Marea Britanie sau SUA, ci şi pentru România. Carole Cadwalladr şi-a publicat descoperirile în The Observer: Iată ce nu ai vrea să faci duminică noaptea. N-ai vrea să scrii aceste litere în bara de căutare a Google. Dar eu am făcut-o. Şi doar atât am făcut. Am scris: „s-u-n-t”. Apoi „e-v-r-e-i-i”. Din 2008, Google încearcă să prezică ce întrebare vrei să pui şi să-ţi ofere o alegere. Acest lucru l-a făcut Google şi pentru mine. Mi-a oferit o sumă de întrebări posibile, intuite pe baza primelor cuvinte scrise de mine: „sunt evreii o rasă?”, „sunt evreii albi?”, „sunt evreii creştini?” şi în final „sunt evreii răi?” (şi la căutările în română este oferită această ultimă variantă).
Sunt evreii răi? Nici nu m-aş fi gândit să pun această întrebare, dar ea mi-a fost sugerată. Am dat enter şi a apărut pagina cu rezultatele căutării. Şi iată răspunsul oferit de Google: evreii sunt răi. Nouă din zece rezultate mi-au confirmat acest lucru. Rezultatul plasat cel mai sus, venit de la un site denumit Listovative, are titlul „Primele 10 motive majore pentru care oamenii îi urăsc pe evrei”. Am accesat site-ul şi am aflat că „evreii de azi domină în marketing, în miliţii, în medicină, tehnologie, media, industria cinematografică şi continuă să atragă invidia lumii cu poveşti de succes inexplicabile având în vedere trecutul lipsit de glorie şi chinuri precum represiunea de peste tot în Europa”.
Google înseamnă căutare. Când vrem să aflăm ceva, căutăm pe Google. Site-ul gestionează 63.000 de căutări pe secundă, 5,5 miliarde de căutări pe zi. Misiunea companiei, aşa cum este descrisă pe site-ul ei, este de a „organiza informaţia lumii şi de a o face accesibilă şi utilă pentru toţi”. Motorul de căutare încearcă să ofere cele mai relevante rezultate. În cazul meu, al treilea cel mai relevant rezultat al căutării după întrebarea „sunt evreii…” este un link către un articol al stormfront.org, un website neonazist. Al cincilea rezultat este o trimitere la un clip de pe YouTube: „De ce evreii sunt răi. De ce suntem cu toţii împotriva lor”. Al şaselea te trimite la Yahoo Answers: „De ce evreii sunt atât de răi”. Al şaptelea rezultat este: „Evreii sunt suflete demonice dintr-o altă lume”. Iar al 10-lea este de pe jesus-is-saviour.com (Isus este salvatorul meu): „Iudaismul este satanic”. Un singur rezultat din cele 10 oferă un alt punct de vedere. Este un link către o recenzie stufoasă pentru o carte publicată pe thetabletmag.com cu un titlu nefericit în acest context: „De ce literalmente toată lumea urăşte evreii”. Mă simt ca şi cum aş fi alunecat printr-o gaură de vierme într-un univers paralel în care negrul este alb, iar binele este rău. Mai târziu am înţeles că doar am zgâriat un strat superficial de pe suprafaţa anului 2016 că am şi găsit unul din izvoarele subterane care hrănesc acest univers.
A fost acolo tot timpul, la doar câteva taste departare, pe calculatoarele noastre, pe tablete, pe telefoane. Nu este vorba de o celulă nazistă secretă care pândeşte în întuneric. Se ascunde în văzul lumii.
Poveştile despre ştiri false domină în anumite secţiuni ale presei după alegerile prezidenţiale din SUA, însă ce am descoperit mi se pare mult mai puternic, mult mai perfid.
Frank Pasquale, profesor de drept la Universitatea Maryland şi unul dintre principalele personaje din lumea academică ce cere companiilor de tehnologie să fie mai deschise şi mai transparente, descrie rezultatele ca fiind „foarte profunde, foarte îngrijorătoare”.
“Dragul meu fiu! Suntem în buncărul Fuhrerului deja de şase zile. Tati, cei şase frăţiori ai tăi şi cu mine vom da vieţilor noastre naţionalist-socialiste un sfârşit onorabil. Harald, dragul meu fiu, vreau să-ţi transmit ce am învăţat în viaţă: Fii loial. Loial ţie, poporului tău şi ţării tale.” În primăvara anului 1945, Harald Quandt, un ofiţer de 23 de ani din divizia aeriană germană Luftwaffe, era ţinut prizonier de război în portul libian Benghazi, când a primit o scrisoare de rămas-bun de la mama sa, Magda Goebbels, soţia ministrului german al propagandei , Joseph Goebbels.
Biletul scris de mână confirma vestea devastatoare pe care o primise zilele trecute: mama sa s-a sinucis alături de soţul ei, pe 1 mai, după ce au înghiţit capsule de cianură, alături de cei şase copii, Helga, Hildegard, Helmut, Hedwig, Holdine şi Heidrun – fraţii vitregi ai celor doi supravieţuitori, Herbert şi Harald.
Cine sunt cei şase moştenitori ai naziştilor-miliardari
Harald Quandt a fost eliberat din captivitate în 1947. Şapte ani mai târziu, el şi fratele său vitreg Herbert – Harald a fost singurul copil supravieţuitor din prima căsnicie a Magdei Goebbels cu Guenther Quandt, în timp ce Herbert este fiul lui Guenther Quandt cu o altă femeie – au moştenit imperiul industrial construit de tatăl lor, Guenther Quandt, producătorul armelor de foc Mauser şi al rachetelor antiaeriene pentru maşina de război al celui de-al Treilea Reich.
Printre cele mai valoroase active se numără un pachet minoritar la constructorul de maşini Daimler AG. Câţiva ani mai târziu aveau să cumpere o parte din Bayerische Motoren Werke AG (BMW). Cei doi fraţi au murit acum câteva decenii, însă moştenirea lor s-a transmis copiilor. Văduva lui Herbert, Johanna Quandt, de 86 de ani, şi copiii lor, Susanne Klatten şi Stefan Quandt, au rămas în atenţia publicului ca acţionari majoritari ai BMW.
Fiicele miliardare ale lui Harald Quandt – Katarina Geller-Herr, de 64 ani, Gabriele Quandt, de 63 ani, Anette-Angelika May-Thies, în vârstă de 61 de ani şi Colleen-Bettina Rosenblat-Mo, de 53 de ani au preferat să rămână în umbră. Cele patru surori au moştenit 1,5 miliarde de mărci germane, după moartea mamei lor, Inge, în 1978, potrivit biografiei familiei, “Die Quandts”.
Ele şi-au gestionat averea prin compania Harald Quandt Holding GmbH, o companie de investiţii denumită după tatăl lor. Fritz Becker, directorul general al companiilor familiei, susţinea că surorile realizau un profit anual de 7% de la fondarea companiei din 1981 până în 1996, crescând ulterior la 7,6% pe an. “Familia vrea să rămână în umbră, iar situaţia este convenabilă pentru mine”, spunea Becker într-un interviu din biroul său din Bad Homburg: “Ne investim banii pe tot mapamondul, iar dacă investim un milion, 500 de milioane sau trei miliarde, cui îi pasă?”. Împreună, cele patru surori – alături de cei doi copii ai unei rude decedate – împart o avere de cel puţin şase miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o avere netă de 1,2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Ei nu au apărut niciodată în mod individual în vreunul din clasamentele internaţionale ale celor mai bogaţi oameni de pe Glob.
Adolf Hitler l-a admirat foarte mult pe Hery Ford, l-a menţionat în discursuri, îi trimitea cu regularitate cadouri şi avea mai multe fotografii cu Ford.
Moartea lui Hitler a fost anunţată pe 1 mai 1945. În acceaşi zi, 66 de ani mai târziu, Osama bin Laden a fost declarat mort.
Hitler plănuia să ucidă toţi rezidenţii Moscovei şi să construiască un lac artificial în locul oraşului.
Un autor german a scris un roman, devenit bestseller, în care Hitler se trezeşte în prezent, în Berlin, fără nicio amintire şi devine comedian.
Generalul Erwin Rommel a refuzat să execute prizonierii de război de origine evreiască, deşi a fost un ordin direct venit de la Hitler.
Nu trebuie să uităm că tot ceea ce a făcut Hitler în Germania a fost “legal” – Martin Luther King.
Adolf Hitler voia să devină arhitect, dar a picat la examenul de admitere la şcoala de arhitectură din Viena.
Hitler a fost dependent de crystal meth (metamfetamină) din 1942 până la moartea sa în 1945.
Bărbatul care a realizat design-ul buncărului secret al lui Saddam Hussein a fost nepotul femeii care a realizat design-ul buncărului lui Hitler.
Şi Hitler şi Stalin au fost nominalizaţi pentru premiul Nobel pentru Pace
Lui Hitler îi era frică să meargă la dentist, iubea să mănânce dulciuri, avea un scris de mână feminin şi a fost suspectat că ar fi fost gay.
Hitler a luat peste 28 de medicamente pentru flatulenţă cronică, inclusiv cocaină şi amfetamine.
Gandhi i-a scris o scrisoare în care-l ruga pe Adolf să nu înceapă un război.
În timpul Primului Război Monidial un tânăr soldat britanic pe nume Henry Tandey a salvat viaţa unui soldat german rănit. Mai târziu s-a dovedit ca acel soldat a fost Adolf Hitler.
Liderul naziştilor avea un singur testicol. Hitler şi-a pierdut un testicol în urma unei răni de război în bătălia de la Somme 1916.
În 1938 a fost ales de revista Time ca fiind omul anului, personalitatea anului.
Hitler voia să-l asasineze pe Wiston Churchil prin intermediul unor bombe minuscule acoperite cu un strat de ciocolată şi care ar fi fost aşezate în sala de mese a Cabinetului de la Londra. complotul lui Hitler a fost dejucat de catre spionii britanici, care au descoperit explozivii ambalati.
Hitler a strâns de-a lungul anilor artefacte evreieşti şi a făcut poze mai multor familii de evrei şi pe care le ţinea într-un muzeu numit Muzeul Rasei Dispărute.
Fotografii cu amanta lui Hitler, Eva Braun au fost făcute publice pentru prima dată.
Colecţionarul Bernard S. (30 ani) a adus imaginile de la un vânzător de antichităţi, Stefan Kreuzmayt, din Salzburg. Acesta a declarat: ,,O femeie a venit în magazinul meu acum 9 ani. Aceasta avea o cutie întreagă cu poze ale ei. Însă, în două imagini era prezentă Eva Braun”. A cumpărat întreaga cutie şi nu a mai văzut-o pe femeie nicioadată.
Vezi aici imaginile surpriză cu Eva Braun, din vremea când era amanta lui Hitler
Cine este cel mai mare criminal în masă din istorie? Cei mai mulţi probabil se gândesc la Adolf Hitler, arhitectul Holocaustului. Alţii ar arăta către dictatorul sovietic Iosif Stalin, care cu siguranţă a curmat mai multe vieţi nevinovate decât a făcut-o Hiler. Însă atât Hitler, cât şi Stalin au fost întrecuţi de Mao Zedong. Din 1958 până în 1962, politica “Marelui Salt Înainte” a condus la moartea a 45 de milioane de oameni, ceea ce îl transformă în cel mai sângeros episod din istoria crimelor în masă, notează The Washington Post.
Istoricul Frank Dikötter, autorul cărţii “Marea Foamete a lui Mao”, a publicat, recent, un articol în History Today, rezumând ce s-a întâmplat în perioada sub conducerea lui Mao Zedong:
“Mao a crezut că ar putea să îşi ridice ţara peste competitorii săi prin înrolarea ţăranilor în cooperative gigant. Cu gândul la căutarea unui paradis utopic, totul a fost colectivizat. Tot ceea ce oamenii deţineau le-a fost luat. Mâncarea distribuită în funcţie de merit în cantinele colective a devenit un instrument de forţare a oamenilor să adere la fiecare idee emisă de partidul unic.
Cum stimulentele pentru muncă au fost îndepărtate, coerciţia şi violenţa au fost utilizate pentru a-i constrânge pe fermierii înfometaţi să îşi desfăşoare munca în cadrul unor proiecte de irigaţie slab planificate, în timp ce terenurile erau neglijate. Ceea ce a urmat a fost o adevărată catastrofă. Extrapolând din statisticile făcute publice, istoricii au speculat că zeci de milioane de oameni au murit din cauza foametei. Însă adevărata dimensiune a evenimentelor de atunci abia acum iese la lumină”, notează Frank Dikötter.
“Ceea ce reiese acum din aceste dosare extrem de stufoase conturează teroarea care îl plasează pe Mao în ipostaza celui mai mare criminal în masă din istorie, responsabil de moartea a cel puţin 45 de milioane de oameni între 1958 şi 1962. Între două şi trei milioane de victime au fost ucise prin tortură pentru orice infracţiune de care se făceau vinovate. Când un băiat a furat o mână de grâu în satul Hunan, şeful local, Xiong Dechang, l-a forţat pe tatăl acestuia să îl ardă de viu. Tatăl a decedat, câteva zile mai târziu, din cauza suferinţei”, mai notează Frank Dikötter.
Ceea ce a implicat cu adevărat “Marele Salt Înainte” a fost, pentru mult timp, neaccesibil şcolarilor. Munca lui Dikötter este demnă de atenţie în condiţiile în care arată că numărul victimelor ar putea fi cu mult mai mare faţă de cel ştiut şi că uciderea în masă a fost premeditată de la bun început. Chiar şi cifrele avansate cu ani în urmă, care indicau 30 de milioane de victime, îl fac pe Mao vinovat de cele mai sângeroase crime în masă din istoria omenirii.
În timp ce ororile “Marelui Salt Înainte” sunt binecunoscute experţilor în comunism şi în istoria Chinei, acestea sunt rareori menţionate în rândul oamenilor obişnuiţi din afara Chinei, iar impactul lor cultural a fost unul modest. În contrast cu numeroasele cărţi, filme, muzee şi reconstituiri ale evenimentelor din perioada Holocaustului, este depus un efort mult prea mic în direcţia reamintirii regimului lui Mao. Faptul că atrocităţile lui Mao au dus la moartea mai multor persoane decât a dus regimul lui Hitler nu înseamnă că dictatorul chinez a fost cel mai malefic dintre cei doi. Însă, Mao a guvernat pentru o perioadă mult mai lungă de timp peste o populaţie mult mai numeroasă.
Infamul salut ”sieg heil” (heil victoriei) adoptat de partidul nazist în anii ’30 era obligatoriu pentru cetăţenii germani şi reprezenta o demonstraţie a loialităţii lor faţă de Führer, partidul şi naţia lui.
August Landmesser a fost singurul german care a refuzat să îşi ridice braţul drept pentru salutul nazist la o adunare din 1936, potrivit The Independent. El era un nazist loial, care s-a alăturat partidului în 1931. Doi ani mai târziu, s-a îndrăgostit de Irma Eckler, o femeie de naţionalitate evreiască pe care a cerut-o de soţie în 1935.
După ce logodna lor a fost descoperită, Landmesser a fost dat afară din partid.Cuplul a decis să completeze o aplicaţie de căsătorie în Hamburg, dar uniunea lor a fost refuzată după adoptarea noilor Legi din Nuremberg. Acest lucru nu a împiedicat însă naşterea primei lor fiice, în octombrie 1935.
Într-o poză realizată la data de 12 iunie 1936, Landmesser a apărut cu braţele încrucişate la un eveniment ce prilejuia botezul unui nou vas german. În 1937, el a încercat să evadeze din Germania nazistă în Danemarca împreună cu familia sa. A fost însă reţinut la graniţă şi acuzat de ”dezonorarea rasei” sau ”infamie rasială”.
Un an mai târziu, a fost achitat din cauza lipsei dovezilor, dar i s-a cerut să renunţe la relaţia sa cu Eckler. A refuzat să îşi abandoneze soţia şi a ignorat dorinţele naziştilor; în consecinţă a fost din nou arestat în 1938 şi condamnat la trei ani într-un lagăr de concentarare. Nu avea să îşi mai vadă soţia sau copilul niciodată. Eckler a fost arestată în perioada în care era însărcinată cu cea de-a doua fiică. După ce a născut în închisoare, a fost trimisă într-un lagăr de concentrare. Se crede că fost transferată în ceea ce naziştii numeau ”centru de eutanasiere” în 1942, unde a murit împreună cu alţi 14.000 de evrei. După ce şi-a executat sentinţa, Landmesser a avut câteva locuri de muncă, iar în 1944 a fost chemat în război. Câteva luni mai târziu, a fost declarat absent într-o misiune în Croaţia.
Infamul salut ”sieg heil” (heil victoriei) adoptat de partidul nazist în anii ’30 era obligatoriu pentru cetăţenii germani şi reprezenta o demonstraţie a loialităţii lor faţă de Führer, partidul şi naţia lui.
August Landmesser a fost singurul german care a refuzat să îşi ridice braţul drept pentru salutul nazist la o adunare din 1936, potrivit The Independent. El era un nazist loial, care s-a alăturat partidului în 1931. Doi ani mai târziu, s-a îndrăgostit de Irma Eckler, o femeie de naţionalitate evreiască pe care a cerut-o de soţie în 1935.
După ce logodna lor a fost descoperită, Landmesser a fost dat afară din partid.Cuplul a decis să completeze o aplicaţie de căsătorie în Hamburg, dar uniunea lor a fost refuzată după adoptarea noilor Legi din Nuremberg. Acest lucru nu a împiedicat însă naşterea primei lor fiice, în octombrie 1935.
Într-o poză realizată la data de 12 iunie 1936, Landmesser a apărut cu braţele încrucişate la un eveniment ce prilejuia botezul unui nou vas german. În 1937, el a încercat să evadeze din Germania nazistă în Danemarca împreună cu familia sa. A fost însă reţinut la graniţă şi acuzat de ”dezonorarea rasei” sau ”infamie rasială”.
Un an mai târziu, a fost achitat din cauza lipsei dovezilor, dar i s-a cerut să renunţe la relaţia sa cu Eckler. A refuzat să îşi abandoneze soţia şi a ignorat dorinţele naziştilor; în consecinţă a fost din nou arestat în 1938 şi condamnat la trei ani într-un lagăr de concentarare. Nu avea să îşi mai vadă soţia sau copilul niciodată. Eckler a fost arestată în perioada în care era însărcinată cu cea de-a doua fiică. După ce a născut în închisoare, a fost trimisă într-un lagăr de concentrare. Se crede că fost transferată în ceea ce naziştii numeau ”centru de eutanasiere” în 1942, unde a murit împreună cu alţi 14.000 de evrei. După ce şi-a executat sentinţa, Landmesser a avut câteva locuri de muncă, iar în 1944 a fost chemat în război. Câteva luni mai târziu, a fost declarat absent într-o misiune în Croaţia.