Tag: guvernatorul bnr

  • Isărescu: În România nu avem bănci “too big to fail”, dar avem bănci mari pentru economia românească

     “E nevoie de ieşirea ordonată a instituţiilor din piaţă, în special a celor mari, «too big to fail». Şi în acest plan suntem martorii unei schimbări de paradigmă. Deşi instrumentele de preluare de active cu asumare pasive sau de bancă punte au existat, ele nu pot rezolva problema principală a băncilor «too big to fail». Din fericire, în Romania nu avem bănci foarte mari pentru a falimenta, comparativ cu cele internaţionale. Unele sunt mari comparativ cu economia românească. Noul cadru european va introduce recapitalizarea internă”, a spus Isărescu.

    Cele mai mari bănci în funcţie de active sunt BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank şi Unicredit Ţiriac.

    Şeful băncii centrale a arătat că una lecţiile crizei o reprezintă riscul falimentului unei instituţii de credit foarte mari, care poate să afecteze atât stabilitatea financiară cât întreaga economie a unei ţări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine susţine creşterea economică a României din acest an

     Prezentarea a fost făcută cu ocazia unei întâlniri trimestriale a Băncii Naţionale a României şi Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

    Produsul Intern Brut a crescut în primul trimestru al acestui an, în termeni reali, cu 0,5% comparativ cu trimestrul IV din 2012, iar faţă de primele trei luni ale anului trecut s-a majorat cu 2,1% pe seria brută, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

    Autorităţile estimează pentru acest an o creştere a PIB de 1,6%.

    Producţia industrială a României a crescut cu 8,2% în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În cazul exporturilor, în perioada ianuarie-aprilie a avut loc o creştere de 7,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ​Isărescu s-a întâlnit cu bancherii la Snagov

    “La Snagov are loc o întâlnire între BNR şi Asociaţia Română a Băncilor. Guvernatorul s-a întors de la o serie de întâlniri europene şi discută cu bancherii”, susţine Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

    La sfârşitul săptămânii trecute bancherii centrali de top din lume s-au reunit la Basel unde a fost prezentat raportul anual al Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI). La reuniune a fost prezent şi Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

    Toate băncile centrale raportează la Banca Reglementelor Internaţionale, iar raportul anual al băncii cu sediul la Basel este foarte influent şi urmărit, în contextul în care evidenţiază problemele din sistemul financiar şi economic mondial.

    Raportul BRI prezentat bancherilor centrali de top din lume cere băncilor centrale membre să se concentreze pe inflaţie şi presează guvernele să facă mai mult pentru readucerea creşterii economice.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Isărescu: Contactul direct dintre bancher şi client – esenţial. Tehnologia modernă, una dintre cauzele crizei

    “Un principiu fundamental şi pentru acea vreme, dar şi pentru perioada de astăzi, în noile condiţii, era să existe posibilitatea unei relaţii directe cu clienţii. Pe atunci nu era comunicarea electronică, nu era Facebook, trebuia să-l vezi pe nenea acela. De aici şi reticenţa ideii că se poate face electronic banking, adică până când nu te uiţi în ochii clientului nu poţi să iei o decizie să dai un credit, mare discuţie şi în prezent. Se spune că una dintre cauzele crizei financiare actuale este această decuplare, între client şi bancher au apărut o sumedenie de forme intermediere, toate mijlocite de tehnologia modernă care nu asigură acea alchimie pe care o ai atunci când îl priveşti în ochi pe clientul tău şi-i acorzi sau nu creditul.

    Şi apar tot felul de indicatori, supraindicatori, solvabilităţi, profitabilităţi, lichidităţi cu care-i înnebuneşti (pe clienţi – n.r.), de multe ori activitatea bancară este complexă. Până la urmă, contactul direct cu clientul era esenţial, în bankingul de la sfârşitul acelui secol trebuia să te vezi ochi în ochi cu clientul”, a afirmat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la o dezbatere cu ocazia lansării cărţii “Palatele Băncii Naţionale a României Volumul I: Palatul vechi”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro