Tag: gradina

  • Grădina Zmeilor din România. Uriaşii din piatră care atrag turiştii

    Coloşii de piatră au 10-12 metri înălţime şi-şi schimbă dramatic înfăţişarea, în urma eroziunii. De altfel, stâncile au primit şi denumiri aparte: Fata Cătanii, Zmeul şi Zmeoaica, Moşu, Călugării, Căpitanul, Acul Cleopatrei, Soldaţii, Eva, Dorobanţul, Degeţelul, Sfinxul, informează observator.tv
    Fiecare stâncă are un nume şi o poveste. Cele mai cunoscute sunt Zmeul şi Zmeoaica, doi coloşi de piatră care par să formeze un cuplu.

    Ca orice loc spectaculos, Grădina Zmeilor are propria legendă. Se spune că, în trecutul foarte îndepărtat, aici trăiau nişte zmei, care terorizau localităţile oamenilor. Într-o zi, Zmeul cel Mare a a furat Soarele, dar planul i-a fost dejucat de un tânăr. Zmeul cel mare a fost învins, iar ceilalţi zmei, care au vrut să-i vină în ajutor au fost transformaţi în stânci de soarele care, proaspăt eliberat, a vrut să se răzbune.

    “Fata Cătănii”, o altă formaţiune din Grădina Zmeilor, are o poveste aparte. Legenda spune că o tânără s-a îndrăgostit de un soldat, dar mama ei a fost împotriva iubirii celor doi. Şi-a blestemat fiica, transformând-o în stâncă.

    De altfel, localnicii spun că stânca avea forma unei fete cu părul lung. Dar a suferit modificări dramatice, acum mai bine de 40 de ani, în urma unor alunecări de teren.

     

  • Tranzacţiile cu produse la mâna a doua au redus emisiile de carbon din România cu peste 1 milion de tone în perioada martie 2016 -aprilie 2017

    Calculul a fost realizat pe baza numărului de produse declarate vândute de către utilizatorii OLX la dezactivarea anunţurilor din ultimul an. Pentru studiu, au fost luate în considerare cele mai populare 28 dintre ofertele listate pe site-ul de anunţuri din categoriile „Auto”, „Electronice şi Electrocasnice”, „Casă şi Grădină”, „Sport – timp liber”, „Mama şi copilul” şi „Modă şi frumuseţe”. Comercializarea autoturismelor la mâna a doua a avut cel mai mare impact asupra reducerii cantităţii de emisii de CO2 din ultimul an – cele peste 100.000 de maşini declarate vândute pe OLX au redus cu 1,1 milioane de tone emisiile de carbon.

    Tranzacţionarea a 409.557 de produse electronice şi electrocasnice la mâna a doua a redus cantitatea de emisii de carbon din România cu 27.372 de tone, iar comercializarea celor peste 66.000 de produse din categoria „Casă şi grădină” a dus la reducerea emisiilor de carbon din ultimul an cu 10.737 tone.

    „Raportul pe care l-am realizat pentru OLX arată că emisiile de CO2 se diminuează semnificativ ca urmare a comerţului cu produse second-hand. Practic, cumpărând un produs la mâna a doua, prelungim viaţa acestui produs şi reducem cantitatea de energie care ar fi consumată pentru producerea aceluiaşi produs nou. Aşadar, folosirea produselor vândute pe OLX este unul dintre modurile prin care putem influenţa cantitatea de CO2 care creează efectul de seră şi prin care, cu toţii, putem contribui la protejarea mediului înconjurător. Pentru a traduce in termeni simpli ce înseamnă cantitatea de CO2 redusă prin intermediul tranzacţiilor de pe OLX, pot să vă dau un exemplu concludent. O centrală termoelectrică a unui oraş de 250.000 locuitori emite în jur de 1,2 milioane tone CO2, adică aproape aceeaşi cantitate de CO2 salvată prin tranzacţiile OLX”, explică Casiana Fometescu, consultant CO2 în cadrul Carbon Expert.

    Potrivit Eurostat, emisiile de CO2 reprezintă 80% din totalul gazelor cu efect de seră generate la nivelul Uniunii Europene, care contribuie masiv la fenomenul de încălzire globală. Datele Institutului European de Statistică arată că, anul trecut, ţara noastră a fost responsabilă de 2,1% din totalul emisiilor de dioxid de carbon din Uniunea Europeană.

    „Dincolo de motivele pragmatice pentru care alegem să vindem lucrurile pe care nu le mai folosim sau să cumpărăm bunuri folosite în prealabil de alte persoane, refolosirea obiectelor puse deja în circulaţie contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de carbon. Alături de românii care aleg să vândă şi să cumpere pe OLX, suntem astfel implicaţi într-o cauză  de interes global care influenţează direct mediul înconjurător”, declară Cristina Gheorghiţoiu, General Manager OLX Group România.

    Datele Institutului European de Statistică, Eurostat, arată că, anul trecut, România şi alte zece state membre şi-au redus emisiile: Malta, Bulgaria, Portugalia, Marea Britanie, Luxemburg, Grecia, Italia, Estonia, Cehia şi Belgia. Cel mai mare procent al micşorării emisiilor a fost înregistrat în Malta, de 18,2%. Cu toate acestea, Malta este un stat mic şi este responsabilă de numai 0,04% din totalul emisiilor europene. În schimb, bulgarii au înregistrat a doua cea mai mare reducere a emisiilor de dioxid de carbon din UE, de 7%, lor urmându-le Portugalia, cu 5,7%, şi Marea Britanie, cu 4,8%.

    În schimb, 17 state europene şi-au majorat emisiile de dioxid de carbon, cea mai mare creştere fiind înregistrată în Finlanda, de 8,5%, în Cipru, de 7%, şi în Slovenia şi Danemarca, de 5,8%, respectiv de 5,7%.

    Cu toate acestea, cele mai mari proporţii în totalul emisiilor de dioxid de carbon din UE le au ţări precum Germania, de 22,9%, Marea Britanie, de 11,7%, şi Italia, de 10,1%.

    La nivelul întregii Uniuni Europene, emisiile de dioxid de carbon s-au redus anul trecut cu 0,4%, comparativ cu anul precedent. În momentul de faţă, UE este pe cale să-şi depăşească obiectivul stabilit pentru anul 2020, şi anume de a-şi reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% până în 2020 şi cu 40% până în 2030 faţă de valorile înregistrate în 1990.

     

  • Opinie Rodica Obancea, executive & team coach: ritmurile leadershipului

    Am lăsat această pasiune să se dezvolte şi, în fiecare an, primăvara, am plantat flori şi copaci având în minte imaginea unei grădini japoneze. Nu am ajuns să văd toate florile şi copacii crescând, însă cu siguranţă am învăţat câteva lecţii foarte valoroase.

    Una dintre ele este legată de răbdare si ritm: acest comportament m-a ajutat să trec prin multe situaţii de dezamăgire, frustrare, credeam că voi avea o grădină foarte frumoasă deoarece am plantat multe flori – unele scumpe, altele nu, am adus copaci rari, am udat, am scos buruienile cu disciplină, însă plantele se uscau. În cei câţiva ani de când practic grădinăritul, multe dintre florile plantate nu s-au prins sau nu au ieşit şi în anul următor, o mare parte dintre copacii rari nu au făcut faţă solului şi s-au uscat, sau au trăit un an sau doi… Sunt încă departe de grădina japoneză. Am observat cât de frustrant, dezamăgitor poate fi un hobby atât de simplu şi uşor, însă cât de plin de învăţare este.

    Totul în natură are ritm, fie că vorbim de ritmurile de creştere biologică a oamenilor, plantelor, animalelor, fie că vorbim de un ritm de manifestare a fenomenelor în natură. Totul este ritm în jurul nostru, în mediul înconjurător, de la mişcarea planetelor la anotimpurile într-un an la ritmurile economice, ciclurile de viaţă ale unui produs, la ritmurile vieţii noastre. Cu cât suntem mai conectaţi cu natura, cu atât putem observa că suntem parte a mai multor rutine, cicluri, periodicităţi, mişcări regulate, mai rapide sau mai lente: cicluri ale naşterii, creşterii, maturităţii şi morţii, cicluri în care dormim şi suntem treji, respiraţia, ritmul celulelor care sunt create, cresc, mor şi sunt reînnoite periodic.

    Din rolul de coach pentru lideri şi echipe, observ cât de importantă este răbdarea şi acceptarea ritmurilor şi tiparelor de creştere şi descreştere, prezente în natură. Din perspectiva mea, practica de leadership în mediul organizaţional actual este foarte puţin conectată cu rimurile naturii. Am observat cât de greu poate să fie pentru un lider care conduce o organizaţie, care în trecut a înflorit, să vadă cum aceasta se usucă şi moare, fără ca el să poată face ceva. Fiind coach, am antrenat un conducător să traverseze cu bine ”apele tulburi“ ale mediului complex corporatist, în care avea obiective care se băteau cap în cap cu realitatea.

    Într-un mediu de business care valorizează doar succesul şi reuşita liderilor, puterea lor de a creşte businessul şi a da rezultate în mod continuu, a conduce o organizaţie ce trece prin perioade de declin şi de reconstrucţie, poate fi un mandat foarte dificil. În procesul de coaching am observat cât de greu îi era conducătorului să accepte că, deşi a făcut tot ce a putut el mai bine, deşi a mobilizat oamenii din jurul său, deşi rezultatele locale erau foarte bune, întreaga organizaţie, cea globală, era în cădere liberă.

    Haosul şi incertitudinea erau greu de trăit deopotrivă de către conducător, cât şi de oamenii din echipă. Erau momente de îndoială de sine şi momente în care a părăsi organizaţia părea cea mai bună soluţie. Totodată, acest conducător a înţeles cât de valoroase sunt lecţiile de leadership pe care le învaţă în acest context şi cât de accelerată este maturizarea sa şi a ales să ducă acest mandat greu până la capăt.

    ”Viaţa vine către noi în valuri. Nu putem prezice şi controla valurile, însă putem învăţa să facem surf“, spune frumos Dan Milman. Mulţi artişti, scriitori, muzicieni, dansatori vorbesc mult despre ritm. Liderii o fac foarte rar. Totuşi, capacitatea de a înţelege ritmurile este centrală în practica leadershipului sustenabil. Reuşita conducătorului este corelată şi cu capacitatea sa de a recunoaşte ritmurile individuale şi colective, dar şi de a şti când şi cum să rupă aceste ritmuri. O abilitate subtilă pe care un lider o poate antrena este legată şi de a acţiona la momentul potrivit – când este potrivit să lansezi o invitaţie sau acţiune într-un grup astfel încât acesta să fie energizat şi activat; a avea un bun simţ al ritmului şi al momentului potrivit sunt abilităţi benefice conducătorilor.

    Liderii care au simţul ritmului înţeleg dinamica schimbarii. Filosoful Susanne Langer punctează frumos: ”Esenţa ritmului este o alterare a tensiunii care se ridică până la atinge un vârf, o criză şi o evadare în cursul treptat al relaxării, prin care se pregăteşte o nouă acumulare de tensiuni şi ia naştere următoarea criză„.

    Conştientizarea şi înţelegerea ritmurilor de creştere şi descreştere naturală ne permit să dezvoltăm răbdare şi curiozitate şi chiar să apreciem blândeţea de care avem nevoie în perioadele grele sau perioadele în care poate noi, ca oameni, nu suntem la înalţime. Fiecare dintre noi are în viaţa sa perioade bune şi perioade grele, când lucrurile par să nu meargă în direcţia dorită de noi. Peste tot în jurul nostru vedem perioade de întuneric, decădere, moarte, perioade care prefaţează naşterea a ceva nou; este un ciclu de evoluţie natural, indiferent că vorbim despre ciclul de viaţă al unei plante, reînnoirea unei celule sau inovaţia unui produs. Este o lege fundamentală a naturii şi este parte a învăţăturii în unele din marile sisteme spirituale.

    Totodată, cultura de business ne învaţă cum să luptăm împotriva naturii. La nivel personal, o ”bună practică“ şi o cerinţă clară în mediul organizaţional este de a ne arăta mereu fără emoţiile, să spunem DA la orice vine de la superiori, a fi energici, ”lăsând la uşa biroului orice urmă de umanitate am avea“… Nevoia de a fi apreciaţi şi a avea rezultate imediate ne îndepărtează de lecţiile profunde ale creşterii şi transformării. În mediul de business acest fenomen este alimentat de cererea continuă a pieţei pentru creştere. Oare ce impact are acest fenomen asupra abilităţii noastre de a inova, de exemplu? Orice carte sau material despre inovaţie pe care îl citim ne spune că a şti să greşeşti, să eşuezi, este fundamental pentru a inova. Pot liderii să creeze un mediu de lucru în care sunt acceptate eşecurile necesare pentru reuşita inovaţiei? Este eşecul facilitat în organizaţie astfel încât cei mai talentaţi oameni să îşi asume proiectele cu riscul cel mai mare? Sunt investitorii pregătiţi să accepte costurile pe termen scurt ale eşecului? Sau nevoia de a a evita un impact în buget pe termen scurt va limita abilitatea de inovaţie? La nivel organizaţional sau de echipă, concentrarea pe rezultatele pe termen scurt poate limita calitatea rezultatelor. Au liderii răbdarea de a sta în incertitudine şi a explora diferite perspective, de a le permite să apară, dar şi să se întrepătrundă, pentru a crea ceva cu totul inovator? Sau acceptă primul rezultat plauzibil, valid, care apare la suprafaţă?

    Ca lideri, o competenţă relevantă este capacitatea de a încuraja şi facilita diversitatea perspectivelor, fără conflict personal şi capacitatea de a sta, împreună cu echipa, în tensiunea creatoare. Doar în această zona de disconfort, încărcată emoţional, uneori negativ, poate să apară acea conexiune, idee, soluţie, care are potenţialul să fie cu adevărat inovatoare sau să schimbe în profunzime.

    Sunt recunoscătoare pentru abilitatea de a grădinări şi lecţiile învăţate în acest spaţiu, chiar dacă s-ar putea să mai treacă ceva ani până voi avea grădina pe care mi-o doresc.
     

  • Cum arată casele de peste 100 de milioane de dolari. Au zeci de dormitoare şi se întind pe mii de metri pătraţi – GALERIE FOTO

    Castelul de la Croix des Gardes, Cannes, Coasta de Azur, Franţa

    Aflat într-unloc cu încărcătură istorică, „Cartierul englez” din Cannes,  la 15 minute cu elicopterul de aeroportul internaţional Nice Côte d’Azur, castelul construit în 1919 într-un stil neoclasic deţine 13 dormitoare şi o suprafaţă de peste 1.200  de metri pătraţi. Terenul deţine o piscină exterioară, o grădină de iarnă şi o vedere extraordinară asupra Mării Mediteraneene. Una dintre cele mai mari proprietăţi de pe Coasta de Azur, acesta încorporează grandoarea rivierei franceze în epoca sa de glorie.

    Great Island, Darien, Conneticut, SUA

    La o oră de mers cu maşina de Manhattan sau aeroportul internaţional JFK, pe lângă oraşul Darien,  proprietatea de 63 de acri deţine un teren de polo, cabane pe malul mării, dar şi o plajă privată. Casa principală, construită la începutul anilor 1900, are şase dormitoare, plus camere pentru oaspeţi şi personal.

    Hackwood Park, Alton, Hampshire, Marea Britanie

    La sud-vest de Londra, aproape de zona Chiltern Hills, o zonă recunoscută pentru frumuseţea naturală deosebită, la aproximativ 45 minute cu maşina, proprietatea cu 24 de dormitoare şi 20 de băi a fost construită în anii 1680. Un fost prac regal, pe cei 260 de acri se găseşte o combinaţie de păşune, parcuri şi grădini proiectate de Charles Bridgeman în secolul al XVIII-lea. Pe lângă casa principală se mai găsesc, de asemenea, două locuinţe separate şi două cabane. Hackwood Park este una dintre cele mai scumpe proprietăţi care urmează să fie licitate în mod public, în Marea Britanie, până în prezent. Potenţialii cumpărători sunt rugaţi să furnizeze dovezi privind statutul lor financiar înainte de vizionare.

    Turnul Odeon, Monaco

    Aflat lângă Place du Casino, la 32 de km distanţă de aeroportul internaţional Nice Cote d Azur, Turnul Odeon este un penthouse de 3500 de metri pătraţi, ce se întinde pe cinci etaje. Acesta are o piscină pe acoperiş, dotată cu un tobogan, iar proprietarul are posibilitatea de a-şi alege designul interior al locuinţei. La 170 de metri înălţime, Turnul Odeon va fi a doua cea mai înaltă clădire de pe coasta Mediteraneană şi una dintre cele mai luxoase, cu cinema privată şi limuzină privată pentru rezidenţi.

    The Beverly House, Beverly Hills, Los Angeles, California, SUA

    Casa în formă de „H” a fost construită la 1920 şi are peste 4.600 de metri pătraţi; are peste 19 dormitoare, fiecare dotat cu propria baie, o sală proprie de cinema, o curte de tenis şi o piscină outdoor. Locuinţa se află în Beverly Hills, pe Bulevardul Santa Monica, la 30 de minute de aeroportul internaţional Los Angeles. Casa reprezintă una dintre legendele Hollywoodului deoarece o scenă din filmul „Naşul” a fost filmată aici. 

  • Cum arată casele de peste 100 de milioane de dolari. Au zeci de dormitoare şi se întind pe mii de metri pătraţi – GALERIE FOTO

    Castelul de la Croix des Gardes, Cannes, Coasta de Azur, Franţa

    Aflat într-unloc cu încărcătură istorică, „Cartierul englez” din Cannes,  la 15 minute cu elicopterul de aeroportul internaţional Nice Côte d’Azur, castelul construit în 1919 într-un stil neoclasic deţine 13 dormitoare şi o suprafaţă de peste 1.200  de metri pătraţi. Terenul deţine o piscină exterioară, o grădină de iarnă şi o vedere extraordinară asupra Mării Mediteraneene. Una dintre cele mai mari proprietăţi de pe Coasta de Azur, acesta încorporează grandoarea rivierei franceze în epoca sa de glorie.

    Great Island, Darien, Conneticut, SUA

    La o oră de mers cu maşina de Manhattan sau aeroportul internaţional JFK, pe lângă oraşul Darien,  proprietatea de 63 de acri deţine un teren de polo, cabane pe malul mării, dar şi o plajă privată. Casa principală, construită la începutul anilor 1900, are şase dormitoare, plus camere pentru oaspeţi şi personal.

    Hackwood Park, Alton, Hampshire, Marea Britanie

    La sud-vest de Londra, aproape de zona Chiltern Hills, o zonă recunoscută pentru frumuseţea naturală deosebită, la aproximativ 45 minute cu maşina, proprietatea cu 24 de dormitoare şi 20 de băi a fost construită în anii 1680. Un fost prac regal, pe cei 260 de acri se găseşte o combinaţie de păşune, parcuri şi grădini proiectate de Charles Bridgeman în secolul al XVIII-lea. Pe lângă casa principală se mai găsesc, de asemenea, două locuinţe separate şi două cabane. Hackwood Park este una dintre cele mai scumpe proprietăţi care urmează să fie licitate în mod public, în Marea Britanie, până în prezent. Potenţialii cumpărători sunt rugaţi să furnizeze dovezi privind statutul lor financiar înainte de vizionare.

    Turnul Odeon, Monaco

    Aflat lângă Place du Casino, la 32 de km distanţă de aeroportul internaţional Nice Cote d Azur, Turnul Odeon este un penthouse de 3500 de metri pătraţi, ce se întinde pe cinci etaje. Acesta are o piscină pe acoperiş, dotată cu un tobogan, iar proprietarul are posibilitatea de a-şi alege designul interior al locuinţei. La 170 de metri înălţime, Turnul Odeon va fi a doua cea mai înaltă clădire de pe coasta Mediteraneană şi una dintre cele mai luxoase, cu cinema privată şi limuzină privată pentru rezidenţi.

    The Beverly House, Beverly Hills, Los Angeles, California, SUA

    Casa în formă de „H” a fost construită la 1920 şi are peste 4.600 de metri pătraţi; are peste 19 dormitoare, fiecare dotat cu propria baie, o sală proprie de cinema, o curte de tenis şi o piscină outdoor. Locuinţa se află în Beverly Hills, pe Bulevardul Santa Monica, la 30 de minute de aeroportul internaţional Los Angeles. Casa reprezintă una dintre legendele Hollywoodului deoarece o scenă din filmul „Naşul” a fost filmată aici. 

  • Când luxul se mută în copac: cum arată o căsuţă pentru copii de 1,5 milioane de lire sterline

    Pentru majoritatea copiilor o astfel de grădină nu implică mai mult de o pătură veche, câteva ramuri şi imaginaţie, dar nu şi pentru Harper Beckham, care proiectează căsuţe de lux pentru copii. Costul unei căsuţe începe de la 20.000 de lire şi urcă până la 1,5 milione de lire sterline.

    GALERIE FOTO

    Mulţi dintre clienţi spun că timpul petrecut cu familia este foarte preţios şi căsuţele din copaci sunt o investiţie bună pentru familie. “Este un loc excelent să îţi petreci timpul cu copii, să te bucuri că cei mici se distrează în grădină,” spun cei care au achiziţionat o astfel de căsuţă.

    Căsuţele din copaci conţin camere secrete, tunele, plase şi pereţi pentru căţărat, tobogane, frânghii, în timp ce alţii se mândresc că au internet, aer condiţionat, televizor şi multe alte  facilităţi în funcţie de preferinţele şi bugetul fiecăruia. Proiectanţii spun că acest lucru nu trebuie să fie complicat dacă respecţi câteva reguli: puntea exterioară ar trebui să fei suficient de mare pentru o masă şi câteva scaune, în timp ce interiorul trebuie să includă locuri confortabile, încălzire prin pardoseală şi energie electrică.

    Harper Beckham spune că după ce au lucrat cu clienţi de profil înalt au înţeles că cei mici adoră aventurile. De multe ori au încurajat copiii să îşi schiţeze propriile idei şi echipa de design a încercat pe cât posibil să le pună în practică.

  • Tineri manageri de top 2016: Korhan Maldar, Legal entities credit management director Garanti Bank România

    35 DE ANI / LEGAL ENTITIES CREDIT MANAGEMENT DIRECTOR / GARANTI BANK ROMÂNIA

    Korhan Maldar s-a alăturat echipei Garanti Bank România în 2012. A absolvit în 2004 Universitatea Marmara (Istanbul, Turcia), cu o diplomă de licenţă în economie, şi a activat de la bun început în industria financiară. În 2008, Korhan Maldar s-a alăturat Turkiye Garanti Bankasi A.S., cea mai mare bancă din Turcia din punctul de vedere al capitalizării bursiere. Până în 2012 a lucrat ca loan evaluation supervisor, la Turkiye Garanti Bankasi.

    În această funcţie, el a gestionat un portofoliu constând într-un volum total de active de 8 miliarde de dolari, reprezentând credite în valoare de 2,5 miliarde de dolari şi 500 de clienţi. În acelaşi timp, el a coordonat activitatea TGB în cinci regiuni din Turcia şi peste 200 de sucursale. În ultimii patru ani, de când s-a alăturat echipei Garanti Bank România, a coordonat activitatea a trei divizii diferite: Corporate Credit Management, SME Credit Management, Legal Entities Monitoring & Reporting. În prezent, conduce o echipă de 25 de persoane. „Lucrând într-o industrie atât de dinamică, este esenţial să îţi aminteşti constant că unul dintre cele mai importante elemente ale activităţii noastre este relaţia pe care o construim cu clienţii. Există o metaforă binecunoscută care poate rezuma această relaţie: clienţii sunt precum o grădină.

    Rolul nostru în calitate de bancheri este de a îngriji grădina, de a o ajuta să crească şi apoi, în timp, să se dezvolte pe cont propriu. În domeniul nostru de activitate, acesta este un proces în derulare care a dat formă carierei mele de la bun început. Am învăţat, de asemenea, şi că investind dedicaţie, integritate, pasiune şi ambiţie, poţi să ajuţi grădina să crească frumoasă şi puternică.“

  • Alături de soţul ei, cel mai mare dealer BMW din România, a transformat o fostă casă parohială într-o pensiune de lux: Cum arată acum. Galerie FOTO

    Timp de 30 de ani, Michael Schmidt, cel care acum controlează grupul Automobile Bavaria, un business de 360 de milioane de euro, s-a rupt de România. După ’90, la întoarcerea din Germania, trecea rar prin satul natal, prin Criţ, pentru că dorea să ţină cu el amintirea locului, aşa cum era odată. Nu era o misiune uşoară. Nimic nu mai era aşa cum lăsase. În urmă cu 7 ani însă, alături de soţia sa, Veronica Schmidt, omul de afaceri pune bazele unei fundaţii care-i poartă numele, fundaţie al cărei unic scop este să facă din Criţul din amintiri, Criţul de acum. Primul pas a fost renovarea Bisericii Fortificate din sat. Al doilea este acesta, Casa Kraus, o experienţă a ospitalităţii rezervată pentru un fel aparte de călător.

    Alături de soţul ei, cel mai mare dealer BMW din România, a transformat o fostă casă parohială într-o pensiune de lux: Cum arată acum. Galerie FOTO

  • Proprietara unei case din Indonezia a decis să îşi vândă locuinţa şi să se ofere şi pe ea ca bonus

    O casă din Sleman, Indonezia vine la pachet cu un mic iaz, o grădină şi chiar o soţie. Ideea Linei Wia, o mamă singură în vârstă de 40 de ani, a fost pe placul agenţiei imobiliare care se ocupă de vânzare.

    Casa are două dormitoare, două băi, o curte şi un mic iaz şi a fost listată la preţul de 76.500 de dolari. “Cumpărătorii care nu vor să negocieze preţul”, se specifică în anunţ, “o pot cere de nevastă pe proprietară. Termeni şi condiţii sunt aplicabile.”

    Anunţul postat online a devenit viral, astfel că mai multe agenţii de presă au contactat-o pe femeie pentru a se asigura că nu este vorba de o farsă. “Este adevărat. Wina este dispusă să se mărite cu noul proprietar”, a titrat o publicaţie cunoscută din Indonezia.

    Dian Purna Dirgantara, cea care coordonează vânzarea casei, spune că rezultatele sunt neaşteptat de bune: “Telefoanele sună încontinuu. Nu le-am numărat, dar au fost deja zeci sau sute.” Ea subliniază faptul că nu este obligatoriu ca un cumpărător să o ia pe Wina de nevastă. “Dacă cineva vrea doar să cumpere casa, e alegerea sa.”


    Cum arată cel mai scump apartament din lume, scos la vânzare cu 100 de milioane de dolari – VIDEO, FOTO