Acestea pot fi unele miniaturale din hârtie, cum sunt cele confecţionate şi comercializate de artista barceloneză Raya Sader Bujana. Artista a realizat din hârtie ficuşi, cactuşi şi alte plăntuţe la ghiveci, micuţe şi delicate, cu detaliile redate meticulos, fiecare plăntuţă necesitând câteva săptămâni de muncă.
Tag: gradina
-
Locul inedit în care vă puteţi refugia când nu vreţi să mai daţi ochii cu restul familiei
Cine are şopron îl transformă, cine nu, poate să-şi cumpere unul de-a gata care să se potrivească activităţilor care urmează să se desfăşoare în el. Şopronul poate fi amenajat cât de luxos se doreşte şi proiectat de un arhitect sau birou de arhitectură. Se pot şi refolosi o parte din materialele recuperate de la şopronul vechi din grădină împreună cu unele noi la construcţia celui modern. Astfel de construcţie oferă suficientă izolare cât să le permită utilizatorilor să le folosească drept spaţiu de lucru, în timp ce alţii aleg să le folosească drept loc în care să lucreze la punerea în practică a viselor de scriitori, drept atelier de pictură sau muzică ori chiar minisală de fitness. Diverse şoproane sunt echipate chiar şi cu chicinetă şi duş, pentru ca ocupanţii lor să nu mai trebuiască să dea o fugă până în casă când vor să ia masa sau să se spele. Ca arhitectură, unele şoproane păstrează linia tradiţională, în timp ce altele seamănă cu clădirile moderne; indiferent de design, amenajarea unui astfel de spaţiu costă câteva zeci de mii de euro.
-
Decizia RADICALĂ pe care o iau în fiecare an peste 100.000 de români ca să îşi schimbe viaţa. Locurile unde fug ca să scape de stres, trafic şi salarii micii
Peste 100.000 de români dau anual viaţa de oraş pe cea de la ţară, lasă magazinul de la colţul blocului pentru grădina din spatele casei şi agitaţia din corporaţii pentru a fi propriiI şefi, apucându-se de afaceri în domeniul agriculturii.
În antiteză cu credinţa populară, statisticile arată că în 2017 peste 109.400 de români s-au mutat din mediul urban în mediul rural, în timp ce numai 87.000 de români s-au mutat de la sate la oraşe în aceeaşi perioadă, numărul românilor care se mută din mediul urban în mediul rural ajungând astfel să fie mai mare decât al celor care se mută de la sat la oraş, potrivit statisticilor.
Stresul urban, traficul intens, agitaţia citadină, veniturile insuficiente sau pur şi simplu dorul de casă ori ideea unei experienţe în mediul rural sunt principalele motive pentru care din 1997 încoace fluxul migraţiei şi-a schimbat radical direcţia în România.
În chiar primul an după căderea comunismului, peste 500.000 de români au luat calea oraşelor, din dorinţa de a-şi construi un viitor mai bun. Odată cu dezvoltarea au apărut, însă, şi dezavantajele mediului urban: a crescut numărul maşinilor, care a dus la intensificarea traficului, iar gradul de poluare a crescut şi el semnificativ. De asemenea s-a construit în ritm alert, iar clădirile ridicate la tot pasul au sufocat viaţa orăşenilor.
Progresul urban a venit la pachet cu repercusiuni asupra traiului locuitorilor.Tot mai mulţi orăşeni au început să trăiască într-o agitaţie continuă, care le-a perturbat starea de spirit. De exemplu, stresul este o problemă cu care se confruntă, în special, orăşenii, conform statisticilor.
Pe de altă parte, oraşul îi condiţionează pe cei care aleg să trăiască în el; cu alte cuvinte ei sunt nevoiţi să aibă un loc de muncă pentru a supravieţui. Serviciul este principala sursă de venit, orăşenii nu au teren în spatele blocului unde îşi pot cultiva legume. Ei trebuie să meargă zilnic la muncă pentru a-şi putea cumpăra alimente, pe care, de regulă, le procură din supermarket.
Desigur, există şi persoane care nu se pot adapta traiului la oraş, drept pentru care se întorc la origini, în mediul rural.Au renunţat la corporaţie pentru grădinărit
Alina şi Alin Pungă s-au mutat în urmă cu şase ani în localitatea Mihai Vodă, aflată la 25 de kilometri de Bucureşti, în judeţul Giurgiu. Ca să ajungi acolo, mergi pe autostrada A1 spre Piteşti, iar după o jumătate de oră dai de un indicator care îţi arată că ai sosit la destinaţie.
Cum intri în sat, te întâmpină un peisaj rustic, cu case înşirate parcă pe o salbă.Liniştea pluteşte peste tot, iar oamenii stau la taifas pe băncile din faţa casei. Par lipsiţi de griji şi preocupaţi mai degrabă să povestească ultimele noutăţi auzite la televizor sau la radio. De-o parte şi de alta a drumului asfaltat, se ivesc plopii înverziţi. Este o zi frumoasă de primăvară, soarele împarte raze pretutindeni, iar cerul este de un albastru intens. La două intersecţii distanţă de intrarea în sat, pe o străduţă, unde câţiva copii băteau mingea, locuiesc soţii Pungă. Casa lor este văruită într-o culoare veselă, un portocaliu puternic, care îmbracă o construcţie veche de zeci de ani.
Fericirea de pe strada Stadionului
Alina Pungă îşi aşteaptă oaspeţii în poartă, îmbrăcată modest şi cu un zâmbet larg pe chip. În spatele ei se joacă trei câini ciobăneşti, iar unul dintre cei doi copii ai familiei, un băieţel de un an şi jumătate, aleargă sprinten prin iarba verde. În pridvor, la o masă de lemn, Alin Pungă bea o cafea în timp ce fumează cu poftă o ţigară, făcută din tutunul cultivat în propria grădină.Puţin nostalgici, cei doi soţi îşi amintesc cum au renunţat la joburile pe care le aveau în Capitală şi s-au mutat la ţară pentru a deveni legumicultori. Alina Pungă, în vârstă de 36 de ani, a fost grafician într-o corporaţie, iar soţul său, în vârstă de 39 de ani, a profesat ca agent imobiliar.
Pasiunea pentru agricultură nu s-a născut peste noapte şi nici dorinţa de a se muta la sat. Cei doi soţi se gândeau de mai multă vreme să facă această schimbare, dar pasul cel mare l-au întreprins abia după ce s-au inspirat din povestea unor prieteni, care au urmat aceeaşi reţetă.Reconversia profesională
în agricultură
La început, familia Pungă a cumpărat casa din localitatea Mihai Vodă, din judeţul Giurgiu, dar şi un teren în aceeaşi localitate. Cei doi tineri s-au ocupat de renovarea casei bătrâneşti, care necesita reparaţii. În paralel, soţii au amplasat două solarii pe terenul cumpărat, unde s-au apucat să cultive vinete, roşii, ardei, cartofi şi morcovi.Pentru primele culturi au folosite seminţe luate de la bătrânii satului. De-a lungul timpului, cei doi şi-au mai amenajat un solariu în grădina gospodăriei, după ce şi-au extins suprafaţa deţinută.
Acum, familia Pungă sădeşte seminţe din producţia proprie, din care obţine 2.000-3.000 de răsaduri, din diferite plante. O parte sunt cultivate de către cei doi producători, iar restul sunt vândute. Legumele culese sunt livrate clienţilor sub forma unui coş de 10 kilograme, care conţine mai multe feluri de legume. Totodată fac şi produse procesate, cum ar fi zacuscă, sos de roşii sau bulion.
„Am pornit cu un coş de legume de 10 kilograme la preţul de 50 de lei, pe care l-am păstrat doi ani, dar nu reuşeam să ne acoperim cheltuielile. În urmă cu trei ani am crescut preţul la 60 de lei, în care era inclusă şi livrarea. Iar anul trecut, am fost nevoiţi să mărim la 80 de lei, pentru că a fost o iarnă grea şi am avut multe reparaţii de făcut, dar au scăzut drastic comenzile”, mai spune Alina Pungă.
Soţii Pungă recunosc că s-au gândit deseori să renunţe la afacerea cu legume, ba mai mult, spun că s-au adaptat cu greu la condiţiile de la ţară.
„Noi eram obişnuiţi să avem anumite condiţii, pe când aici nu aveam baie şi ne spălam la lighean. Ne-am mai gândit să ne întoarcem – în oraş, pentru că nu poţi să produci astfel încât să trăieşti decent în cursul anului. Am devenit şi puţin sceptici. Am văzut că după ce am muncit atâţia ani nu ne permitem nimic. Teoretic ciclul normal al lucrurilor ne-ar permite, dar practic intervin clima şi alte nevoi neprevăzute”, adaugă Alin Pungă, privind în gol, puţin nostalgic.
Răbdarea, cea mai puternică armă din Rural
După şase ani petrecuţi la sat, familia Pungă admite că, dincolo de inconvenientele specifice acestui mediu, nu ar renunţa la liniştea şi aerul curat de care au parte. Cei doi sunt mulţumiţi că-şi pot desfăşura propria afacere departe de agitaţia urbană şi îşi pot creşte cei doi copii într-un loc mai puţin poluat şi mai liniştit.
În acelaşi timp, ei consideră că depărtarea omului de natură afectează starea de spirit şi poate cauza probleme de sănătate. Nu mai este o noutate faptul că anumite alimente procesate distrug organismul. În vreme ce o dietă formată din produse ecologice are mai multe beneficii.
Când Marea Neagră nu vine la tine, te duci tu la ea
Ana şi soţul ei, Alexandru Tălângă, doi tineri de 20 de ani, originari din Constanţa, au renunţat la viaţa agitată din preajma cluburilor în urmă cu un an. Ei s-au stabilit în localitatea Tuzla, situată la 25 de kilometri de Constanţa. Au dat praful, zgomotul şi agitaţia urbană pe iarba verde de la ţară.
Localitatea Tuzla nu a fost aleasă întâmplător, având în vedere că se învecinează cu staţiunile Eforie Sud şi Costineşti. Un alt avantaj este şi faptul că satul are ieşire la Marea Neagră, deci nu îi lipseşte plaja mult căutată de români în timpul verii.
Decizia de a se muta a luat naştere atât din dorinţa de a schimba stilul de viaţă, cât şi din cauza problemelor financiare. Ana şi soţul ei sunt orăşeni prin definiţie, însă nu s-au sfiit să-şi facă bagajele şi să se instaleze în noua locuinţă de la ţară.
,,E mult mai mare decât un sat normal şi ai multe oportunităţi, nu eşti închis într-o zonă. Poţi să te duci să munceşti în Eforii, de exemplu. Avem supermarketuri, magazine la fiecare colţ. Noua locuinţă este o casă cu trei camere, o casă veche, renovată. Singura diferenţă este că avem curtea pe care nu o aveam la bloc. Avem şi doi iepuraşi, un câine şi câteva zeci de găini”, povesteşte Ana Tălângă.
Ideea le-a venit într-un moment dificil din punct de vedere financiar, când nu mai reuşeau să facă faţă datoriilor şi au fost nevoiţi să găsească rapid o soluţie. Întâmplător, au aflat că există o locuinţă de închiriat în Tuzla şi, imediat, l-au contactat pe proprietar. Nu mare le-a fost surprinderea când acesta le-a spus că el stă în străinătate şi îi lasă să locuiască în casa părinţilor săi, fără să plătească chirie, cu condiţia să îngrijească gospodăria. Au acceptat varianta propusă şi s-au mutat fără să clipească.
Acolo unde întunericul este mai profund şi stelele strălucesc mai tare
„Orice stea o vezi. Seara este minunat. Vezi stelele şi luna. Într-adevăr, este un sentiment de frică, pentru că este foarte întuneric peste tot. Dar acum am parte de linişte, iar oamenii nu mai judecă după aspect, nu se uită la felul în care eşti îmbrăcat. Mi se pare mult mai confortabil la sat. Lucrurile de care la oraş nu poţi să te lipseşti, la sat sunt doar un moft. Nu ai nevoie de o maşină să te deplasezi. În plus, ai tot ce îţi trebuie în curte şi poţi să trăieşti cu mâncarea procurată de tine fără să ai bani”, povesteşte Ana Tălângă.
La 20 de ani, este mama unei fetiţe de un an şi este studentă la Universitatea Politehnica din Bucureşti, unde studiază logistica industrială. Pentru că studiile o leagă de Capitală, ea este nevoită să facă naveta aproape zilnic. Şi soţul ei face naveta, fiindcă are serviciul în Constanţa. Cu toate acestea, cei doi recunosc că nu este uşor să parcurgă zilnic câteva zeci de kilometri, dar avantajele mediului rural rămân mai numeroase.
Pe lângă faptul că s-au deconectat de la agitaţia urbană, acum se descurcă mult mai bine cu banii, pentru că s-au redus cheltuielile şi îşi pot procura hrană din propria grădină. Ce-i drept, timpul nu le permite să aibă grijă ca la carte de o grădină, însă cultivă strictul necesar.
,,M-am mutat de aproape un an şi am parte de linişte, pe care nu o aveam în Constanţa, stând în mijlocul cluburilor în Mamaia. M-am acomodat foarte repede, aproape instant. Locul în care m-am mutat acum simt că este acasă. Nu m-am gândit să mă reîntorc”, mai spune Ana.
Istoria se schimbă
După 1989, gradul de urbanizare din România a îngheţat, relativ. În condiţii de sărăcie, migraţia de la oraş la sat este normală, însă în condiţiile în care România este membră a Uniunii Europene, salariul minim pe economie a crescut şi tot mai mulţi investitori străini sunt interesaţi să aducă bani în această ţară balcanică pentru a se dezvolta.
În majoritatea ţărilor dezvoltate, în care nivelul de trai a crescut, trecerea de la rău la mai bine a venit odată cu urbanizarea, care s-a apropiat de 60-70%. În România, în schimb, pentru problema decalajelor urban-rural nu s-a găsit o soluţie de la Revoluţie încoace.
Făcând o comparaţie între 2017 şi 1990, în 1990 numărul românilor care plecau de la oraşe la sate era de patru ori mai mic, în timp ce migraţia rural-urban era de şapte ori mai mare. Astfel, în primul an de după revoluţie, aproape 550.000 de români s-au mutat de la sate la oraşe şi mai puţin de 28.000 în sens invers, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).
„În prezent avem de a face cu o tendinţă de polarizare în jurul oraşelor, de perifizare, în sensul în care oamenii se mută în satele limitrofe din jurul acestora. Tendinţa mutării este pentru ecologie, pentru aer curat. Pentru următorii zece ani ne putem aştepta la mai multe tendinţe în ceea ce priveşte migraţia internă. Oraşele atrag forţă de muncă, iar tinerii motivaţi de salarii se vor muta în mediul urban. În acelaşi timp, acumulând oboseala urbană, vor începe să se reorienteze către mediul rural, către un stil de viaţă sănătos. Totuşi, infrastructura nu face să fie posibilă această tendinţă”, explică sociologul Victor Nicolaescu.
Sociologul mai spune că schimbarea domiciliului din mediul urban în mediul rural pentru un stil de viaţă sănătos, linişte, aer şi evitarea poluării are şi dezavantaje. Spre exemplu, sociologul consideră că timpul dedicat gospodăriei îngrădeşte timpul dedicat educaţiei.
De asemenea, pentru cei care s-au mutat la 30 de kilometri de Bucureşti şi continuă să vină la serviciu din Capitală, timpul petrecut în trafic, uneori chiar de o oră şi jumătate, reprezintă o deficienţă. „Printre cei care s-au mutat în urmă cu zece ani sau mai puţin timp din Bucureşti se vehiculează că şi-ar vinde casa şi mâine şi s-ar întoarce în Bucureşti, pentru că nu îşi găsesc servicii.”
Mişcarea migratorie în rândul populaţiei interne, de la oraşe la sate, s-a intensificat după criza economică din 1997-1998, perioadă în care leul s-a devalorizat puternic, iar viaţa la oraş a devenit prea costisitoare.După criză, şi ruralizarea
Anul 1997 a fost primul în care peste 81.000 de orăşeni s-au mutat la sate, în timp ce doar 68.500 s-au mutat la oraşe, arată statisticile.
„În perioada 1998 – 2000, pe fondul restructurării economiei, s-a înregistrat o tendinţă de reruralizare a românilor, în sensul că am avut flux migratoriu mare, de la urban la rural. România era printre puţinele ţări din lume ce înregistra această tendinţă. Ea s-a datorat faptului că o mare parte din forţa de muncă activă (de la oraş – n. a.) nu avea loc de muncă, îşi încasa salariile compensatorii şi se întorcea ori la locuinţele părinţilor, ori la rude, ori îşi cumpăra propria locuinţă. Iar de cele mai multe ori se apucă de agricultură”, mai spune Victor Nicolaescu.
O parte dintre cei care îşi schimbă domiciliul din mediul urban în mediul rural, fie au lucrat în corporaţii, fie au studiat la oraşe. De cele mai multe ori, ei aleg zonele rurale ori pentru a se dezvolta investind într-o afacere, în special în agricultură, ori pentru a se refugia într-un loc în care liniştea nu mai este un moft. Cu o cultură generală vastă, în general familiile tinere investesc propriile economii, fonduri europene sau fonduri de la bugetul de stat în diverse afaceri. -
Keukenhof, grădina cu lalele a Europei – VIDEO
Câmpurile de lalele par să se întindă la nesfârşit, iar culorile sunt absolut minunate. Interesant este că aceste câmpuri se mută în fiecare an, pentru că nu poţi creşte aceleaşi flori doi ani la rând pe un singur petec de pământ. Deşi vremea din Olanda e imprevizibilă, vizitatorii au cele mai mari şanse să vadă lalelele înflorite între jumpătatea lui aprilie şi jumătatea lui mai.
-
Cum a ajuns o ţară care era de 12 ori mai bogată decât China să fie MĂCINATĂ de SĂRĂCIE şi CONFLICTE
Istoria unei prăbuşiri
Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult.
Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.
În 1998, Hugo Chávez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.
Chávez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.
“Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.
„Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.
“Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.
„Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.
Metroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar şi restaurantele, galeriile de artă şi muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
„Caracas era un oraş vibrant… Chiar te simţeai – aşa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărţile sale decăderea Caracasului. -
Caracas, fantoma unei bijuterii globale
“Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.
„Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.
Cum a ajuns o ţară care era de 12 ori mai bogată decât China să fie MĂCINATĂ de SĂRĂCIE şi CONFLICTEMetroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar şi restaurantele, galeriile de artă şi muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
„Caracas era un oraş vibrant… Chiar te simţeai – aşa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărţile sale decăderea Caracasului.În 1998, odată cu celebrarea reuşitei la alegerile din perioada respectivă, Chávez a ales balconul centrului cultural Teresa Carreño. Construit în perioada boomului din industria petrolieră din anii ’70, a găzduit vedete precum cântăreţii Dizzy Gillespie, George Benson, Ray Charles şi Luciano Pavarotti, trasând noua ambiţie a ţării: „Venezuela a renăscut”, a declarat atunci Chavez.
La două decenii după, un cataclism economic pe care experţii îl atribuie unor politici sociale prost concepute, corupţiei şi scăderii preţului petrolului după 2014 dă acum Caracasului aerul unei epave. Serviciile publice se prăbuşesc, afacerile se închid, iar locuitorii sunt evacuaţi în autobuze către un număr redus de avioane care mai conectează capitala venezueleană de restul lumii.
„Este un sentiment de frustrare economică”, spune Lugo jurnaliştilor de la The Guardian oftând, pe măsură ce se plimbă pe străzile goale, numărând apartamentele care au încă luminile aprinse. „O ţară care a fost rezultatul unui miracol inversat.”
Luis Saavedra, un fost consultant din industria petrolieră, spune că blocul de apartamente în care locuieşte, care are 13 etaje, şi-a pierdut jumătate din rezidenţi ca urmare a faptului că Venezuela a intrat într-un picaj economic după ce Nicolás Maduro a preluat preşedinţia, la moartea lui Chávez, în 2013. 14 din cele 26 de apartamente ale clădirii sunt acum goale, iar proprietarii lor sunt exilaţi în Spania, Portugalia, Germania, Argentina şi Statele Unite. Preţul unei locuinţe de 180 de metri pătraţi a scăzut de la 320.000 de dolari la 100.000 de dolari, dar cumpărătorii sunt greu de găsit. În noiembrie, clădirea a rămas fără curent electric timp de 16 zile. „Acest populism – aşa-numitul socialism – ne-a terminat ţara. Nu este pe punctul de a pune capătul acestei ţări, ci chiar l-a pus”, spune Saavedra, care are 65 de ani.
„Nu au putut să-şi continue viaţa aici. Sunt în Porto. Ce păcat”, a oftat Saavedra, în timp ce prezenta jurnaliştilor britanici casele rămase goale.
Organizaţia Naţiunilor Unite spune că exodul din ultimii ani a înghiţit 3 milioane de persoane, reprezentând aproape 10% din populaţia Venezuelei. Creşterea ratei criminalităţii şi decăderea oraşului fac ca după 6 seara maşinile să dispară de pe străzile Caracasului, iar după 8, întreg oraşul să fie pustiu.
Când a preluat puterea, în 1998, Chávez a declarat război „sărăciei imense” care umbrise oraşul, în ciuda averii vaste construite din petrol. Între timp, locuitorii mahalalelor au luat şi ei drumul mărilor, forţaţi de lipsa hranei, medicamentelor şi a locurilor de muncă, precum şi a sistemului public de transport aflat în prăbuşire şi hiperinflaţia despre care Fondul Monetar Internaţional se teme că va ajunge la 10.000.000% în 2019.
Criza prin care trece ţara nu i-a ocolit pe vârstnici: „Îmi pare foarte rău să văd prin ce trece ţara, fiindcă am trăit vremurile bune din Venezuela… Banii veneau de peste tot”, a spus Rosemarie Newton, o pensionară în vârstă de 73 de ani, întâlnită de jurnaliştii britanici când îşi lua singura masă zilnică la o bancă de alimente.
Grădina botanică a oraşului este un alt exemplu al decăderii acestuia: palmieri uscaţi şi o lagună secată se află chiar la intrare, potrivit unui articol publicat de Reuters anul trecut. Un fost sit al Rezervaţiei Naturale UNESCO şi cândva una dintre cele mai frumoase atracţii turistice ale oraşului, se afla anul trecut pe punctul de a fi abandonată.
Agenţia culturală a Naţiunilor Unite a denumit-o în anul 2000 „o minune a planificărilor urbanistice”. „Până şi cactuşii au nevoie de apă, chiar dacă oamenii nu cred acest lucru”, spunea Jan Tillett, unul dintre cei care au îngrijit grădina timp de 15 ani, în interviul acordat Reuters.
Lipsa investiţiilor a lovit rezervele de apă ale Venezuelei timp de mai mulţi ani; însă mai multe perioade de secetă de anul trecut au exacerbat situaţia. În Caracas, localnicii stăteau în aceste perioade la coadă pentru a umple sticle, iar pacienţii din spitale trebuia să îşi aducă propria apă.
Grădina botanică ar trebui să beneficieze de un buget anual de 200 de milioane de bolivari, adică aproximativ 66 de dolari, spun angajaţii citaţi de Reuters.
Chiar şi Teresa Carreño, teatrul cândva strălucitor unde Chávez şi-a lansat revoluţia bolivariană, şi-a oprit activitatea. Fostul director al teatrului, Eva Ivanyi, îşi aminteşte că acesta a fost construit în anii ‘70 ca răspunsul Americii de Sud la Scala din Milano. „Simboliza viitorul. Simboliza civilizaţia. Simboliza Europa. Simboliza succesul. Era ca o scară către modernitate – viitorul la care aspira ţara”, spune Ivanyi în interviul acordat The Guardian.În prezent, edificiul cultural este lăsat în paragină şi e folosit doar pentru gale politice dedicate laudelor partidului socialist sub ochii căruia Venezuela s-a prăbuşit.
Într-o clădire înghesuită aflată în apropierea teatrului, care a fost cândva sediul central al operatorului de zbor venezuelean de stat Viasa, forţele de ordine au împuşcat opt oameni.
„Sunt câteva lucruri pe care nu le poţi distruge”, spune Ivanyi, care crede totuşi că vremurile bune se vor întoarce cândva.
Istoria unei prăbuşiri
Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult.
Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.
În 1998, Hugo Chávez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.
Chávez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.
-
Au început cu un restaurant amenajat într-un garaj şi au ajuns la 900.000 de lei. Ambiţia lor este să redeschidă o cabană la cota 1.600 din Sinaia
Roka Barbeque s-a deschis în urmă cu patru ani după o investiţie de 15.000 de euro. După trei ani, fondatorii Roka Barbeque au extins businessul şi au deschis şi Grădina Roka, care a necesitat o investiţie de peste 150.000 de euro.
„Am intrat în lumea antreprenoriatului acum patru ani. Mergeam cu prietenul meu Florin pe strada Doamna Ghica şi la un moment dat el a zis: «Uite, un spaţiu de închiriat». A doua zi a semnat contractul de închiriere şi am început renovarea, el voia să dechidem un restaurant cu preparate la grătar, iar eu eram sceptică”, a spus Roxana Mihalache (33 de ani), cofondatoare a Roka Barbeque şi a Grădinii Roka.
-
40 de torturi transformate în operă de artă – GALERIE FOTO – VIDEO
Cu ajutorul talentului uimitor, tânăra a transformat torturile pe care le prepară în adevărate opere de artă, decorându-le cu elemente delicate, realizate cu migală, sau pictând imagini extraordinar de frumoase. Sub forma unor fructe delicioase, flori parcă abia crescute în grădină sau personaje de basm, toate deserturile create de ea arată incredibil de apetisante. Elena are un stil versatil, clasic şi elegant. Cu ajutorul pozelor care surprind deserturile cu designuri urimitoare pe care le-a preparat, tânăra a strâns peste 140.000 de urmăritori pe contul său de Instagram, iar imaginile grăiesc de la sine.