Tag: fani

  • Influencer-ul care nu există cu adevărat: cântă, face reclamă unor brand-uri precum Chanel sau Prada şi are peste 500.000 de fani

    În fiecare zi se fotografiază purtând Chanel, Prada, Supreme sau Vans. De asemenea, ea merge la evenimentele la care merg şi alţi “influenceri” şi distribuie “meme-uri” şi citate inspiraţionale. Are peste 500.000 de fani, porecliţi “miquelites”, iar single-ul ei de debut a ajuns pe locul opt în august 2017 în clasamentul Spotify Viral. Toate bune şi frumoase, numai că ea nu există cu adevărat, potrivit businessoffahion.com

    Miquela Sousa este un personaj generat de calculator, iar persoana din spatele lui Sousa refuză să-şi dezvălui identitatea. Celebrităţile virtuale nu sunt ceva nou, iar cel mai la îndemână exemplu este trupa muzicală Gorillaz, o trupă cu personaje fictive create de muzicianul Damon Albarn şi artistul Jamie Hewlett.

    În 2013, Marc Jacobs a creat outfit-uri pentru avatarul virtual Hatsune Miku, un star pop, creat şi animat pe calculator, în urmă cu mai bine de un deceniu, de Hiroyuki Ito, CEO al firmei japoneze Crypton Future Media.

    Ascensiunea lui Miquela le oferă brandurilor o oportunitate de a se alătura avatarului virtual, care susţine că nu şi-a cumpărat audienţa, pentru a le promova produsele. Până la urmă, este important pentru branduri dacă este un avatar sau o persoană în carne şi oase?

  • Adevăratul motiv pentru care Dragoş Bucur pleacă de la “Visuri la cheie”. Ce spune soţia lui

    Se pare că pe Dragoş Bucur îl aşteaptă o nouă provocare profesională. Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă Dana Nălbaru, soţia actorului. Chiar în primele zile ale noului an, Dana a anunţat pe contul personal de Facebook că se află în Amsterdam, unde Dragoş avea probe de costum şi machiaj pentru un proiect care se va filma în februarie.

    ”Sunt la hotelul unde suntem cazaţi, în recepţie. Astept să vină Dragoş de la probele de costum şi machiaj (luna care vine va filma aici şi are câteva zile de repetiţii) şi recepţia asta e un fel de hub mare, plin ochi cu oameni care lucrează sau studiază. E neconvenţional locul şi nu găsesc deloc în el atmosfera mult promovată a Amsterdamului. N-am mai fost aici. Până acum îmi place tot”, a scris Dana pe Facebook, scrie realitatea.net

  • Elton John şi-a întristat fanii cu acest anunţ. Artistul ar putea renunţa la turnee, după o carieră de 50 de ani

    Surse apropiate artistului spun că anunţul privind renunţarea la concerte este “iminent”.

    Starul a fost internat anul trecut la terapie intensivă, fiind diagnosticat cu o infecţie bacteriană potenţial mortală, în timp ce susţinea un turneu în America de Sud. Elton John – care a început să susţină turnee în 1970 – a spus atunci că ar fi putut muri “foarte uşor” dacă nu ar fi fost supus unei intervenţii chirurgicale.

    De asemenea, în luna martie a anului trecut, Sir Elton declara că vrea să petreacă mai mult timp cu copiii lui. “Voi lua o decizie în următoarele şase luni, probabil. Voi vrea să renunţ la turnee – nu la cântat, ci la turnee. 70 de ani nu este acelaşi lucru cu 60, nu înseamnă acelaşi lucru cu 50. Vreau să petrec timp cu copiii”, a spus, la momentul respectiv, Elton John.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Confesiunile unui model australian. De ce a renunţat la reţelele de socializare – GALERIE FOTO

    Essena O’Neil, model australian de 18 ani, renunţă la contul de Instagram şi susţine că social media nu reprezintă viaţa reală, ci este una închipuită, potrivit The Guardian.

    Modelul are peste 600.000 de fani pe Instagram şi spune că făcea cu uşurintă 2000 de dolari australieni pe fiecare postare.  În octombrie anul trecut, ea a şters peste 2.000 de fotografi de pe contul ei şi a editat descrierile fotografiilor rămase (96), astfel dezvăluind adevărul şi cadrul în care au fost realizate. De asemenea, numele contului a fost schimbat în “Social Media is not real life”.

    “Fără să-mi dau seama, mi-am petrecut majoritatea adolescenţei pe reţelele sociale, căutând aprecierile şi aprobările celor din jur. Reţelele de socializare nu reprezintă viaţa reală, este doar un sistem bazat prin care indivizii caută validările celor din jur” a scris ea.

    “În această fotografie aveam acnee, însă am folosit foarte mult machiaj. Zâmbeam doar pentru că credeam că arat bine”, este modul în care tânăra descrie o fotografie. “Nu am dat bani pe rochia asta. Am făcut sute de încercări înainte să obţin această fotografie. Mă simţeam foarte singură”,  “am fost plătită cu 400 de dolari pentru a face această fotografie. Asta când aveam doar 150.000 de fani, acum pot să primesc şi 2000 de dolari” sau “şi pentru această fotografie am fost plătită. Dacă vezi aşa zisele “fete instagram” şi vrei si tu să fii ca ele…gândeştete că tu vezi doar ceea ce vrei să vezi” sunt comentarii adăugate fotografiilor de pe cont.

    Reacţiile oamenilor au fost în marea lor majoritate pozitive, lăudând gestul fetei. Mai mult chiar, odată cu această schimbare Essena O’Neil şi-a lansat propriul site, loc unde fanii vor găsi “imagini creative care au un scop, poezii, articole şi interviuri cu oameni care mă inspiră”.

  • Cum transforma o tânără prăjiturile în adevărate OPERE DE ARTĂ – FOTO SI VIDEO

    Ea a strâns un număr impresionant de fani după ce a început să posteze pe reţelele de socializare imagini cu preparatele sale.

    Deşi Dinara Kasko a absolvit Universitatea de arhitectură din Harkov, ea şi-a descoperit adevărata pasiune gătind.

    Kasko foloseşte programe de modelare 3D pentru a realiza cofraje din silicon, dând astfel formă prăjiturilor sale uluitoare.

  • De ce a INTERZIS un hotel de lux ACCESUL BLOGGERILOR: “Dacă v-aţi găsi nişte slujbe adevărate, poate aţi avea bani să plătiţi, ca toată lumea!”

    Discuţiile au început atunci când Elle Darby, un blogger din Marea Britanie cu 87.000 de fani pe YouTube a contactat reprezentanţii The White Moose Cafe, întrebând dacă aceştia ar fi interesaţi de o colaborare.

    În mailul trimis, Darby se prezintă ca “un social media influencer” şi scrie că ar vrea să petreacă câteva nopţi la hotelul în cauză, urmând apoi să realizeze un film pentru fanii ei. În încheiere, Darby menţionează că a făcut acelaşi lucru cu un an în urmă în Florida, la Universal Orlando, iar beneficiile au fost extrem de mari.

    Paul Stenson, administratorul hotelului, a postat pe pagina de Facebook scrisoarea tinerei şi i-a oferit următorul răspuns:

    “Dragă social influencer (îţi cunosc numele, dar aparent folosirea numelor nu contează),

    Îţi mulţumesc pentru emailul prin care ceri cazare gratuită în schimbul expunerii. E nevoie de curaj pentru o asemenea solicitare, pentru că de respect de sine sau demnitate nu se poate pune problema. Dacă te las să stai în hotel gratuit pentru a apărea apoi într-un videoclip, cine o să plătească personalul care va avea grijă de tine? Cine va plăti menajera sau ospătarul care te serveşte? Poate ar trebui să le spun şi lor că vor fi în clip.

    Din fericire pentru noi, avem destul de mulţi fani pe social media; cu toate acestea, nu mi-aş permite niciodată să cer ceva fără bani. Am chiar şi un blog personal, dar asta nu îmi dă dreptul să beneficiez gratuit de un lucru pentru care alţii trebuie să plătească.

    Pe viitor, te-aş sfătui să plăteşti, aşa cum face toată lumea; iar dacă unitatea în cauză consideră că are vreun beneficiu de pe urma ta, va găsi o metodă prin care să te recompenseze. Asta ar arăta ceva mai mult respect de sine şi, s-o recunoaştem, ar fi mai puţin penibil.”

    Reacţiile la răspunsul lui Stenson au fost mixte, aşa că el a luat decizia de a interzice accesul tuturor bloggerilor, vedetelor de pe YouTube sau al celor de pe Instagram în hotel. “Poate dacă v-aţi lua o slujbă adevărată, aţi putea să plătiţi pentru lucruri aşa cum face toată lumea!”, a scris Stenson pe contul de Facebook al hotelului.

  • Cronică: Star Wars: The Last Jedi – Două puncte de vedere – VIDEO

    Florin Caşotă, redactor Business Magazin


    După ce J.J. Abrams a readus la viaţă universul Star Wars, anul acesta a venit rândul unui alt regizor tânăr să ducă povestea mai departe. Rian Johnson se află la cârma lui „The Last Jedi“ şi face o treabă foarte bună, chiar mai bună decât Abrams, aş zice.

    Pe lângă faptul că aduce un omagiu seriei originale, prin introducerea de creaturi noi şi menţinerea aceluiaşi spirit, Johnson reuşeşte să-şi imprime stilul asupra filmului. The Last Jedi se simte diferit de celelalte filme din univers, lucru bun deoarece era nevoie de o gură de aer în povestea ce dăinuieşte din anii ‘70. Dacă Abrams a reluat seria în 2015 călcând pe urmele lui George Lucas, Johnson a făcut nişte alegeri riscante care au stârnit nemulţumirea unor fani, însă mă bucur că a făcut-o, deoarece este nevoie de o reîmprospătare a universului.

    La nivel narativ, The Last Jedi stă bine şi scenariştii reuşesc să ţină spectatorii în suspans de la început până la final, mai ales în porţiunea despre aventura rebelilor. Partea cu Rey şi cu Luke avansează într-un ritm mai lent, dar poate era necesar pentru a crea un sentiment satisfăcător atunci când Rey ajunge în punctul culminant. Totuşi filmul nu este perfect şi problema mea cu povestea este bucata în care vedem aventura în care sunt implicaţi Finn şi noul personaj introdus, Rose. Partea lor se simte mai mult ca un scurtmetraj decât ca o parte din film. Sigur, povestea lor are un scop şi ajută la închegarea filmului, însă nu accelerează acţiunea şi se simte mai mult ca o pauză atunci când Johnson trece de la Rey sau de la rebeli la povestea celor doi. De asemenea, mi-aş fi dorit ca filmul să dezvolte ceva mai mult povestea lui Snoke.

    Rose, alături de DJ, sunt noile personaje introduse de Johnson în universul Star Wars şi pot să zic că aduc o aromă nouă universului, însă fără a aduce prea multă profunzime.

    Scenele de acţiune sunt foarte bine regizate şi sunt unele dintre cele mai bune din filmele Star Wars de până acum. Efectele speciale sunt foarte bune şi nu conştientizezi niciodată că ai de-a face cu o creatură sau un moment create pe calculator. Totuşi, pe partea de acţiune, mi-aş fi dorit să văd mai multe lupte în care este utilizată sabia laser. Nici în Force Awakens, nici aici, nu mi-a fost satisfăcută setea de lupte cu săbiile laser.

    Daisy Ridley dovedeşte din nou că a fost alegerea perfectă pentru rolul Rey şi este absolut fantastică în film. Din punctul meu de vedere, acelaşi lucru poate fi spus şi despre Adam Driver pentru rolul Kylo Ren. În precedentul film, vedem un Kylo Ren imatur, furios, nerăbdător şi care vrea să devină ca idolul său, Darth Vader. În acest film, conflictul interior continuă, iar Driver arată asta foarte simplu prin jocul actoricesc. Mark Hamill revine, în sfârşit, în rolul lui Luke Skywalker şi face o treabă foarte bună. În The Last Jedi vedem un Luke Skywalker diferit faţă de ceea ce ştiam din trilogia originală şi faţă de ceea ce fanii înrăiţi ar fi aşteptat. Alegerea lui Rian Johnson în dezvoltarea personajului emblematic este una interesantă, neaşteptată, care-i oferă mai multă profunzime personajului Luke Skywalker. De asemenea, Carrie Fisher, în rolul Leiei, este foarte bună, iar regizorul şi producătorii au ales un mod foarte bun de a-i aduce un omagiu.

    Aşadar, filmul este distractiv, are suspans, nu este plictisitor şi m-a făcut să vreau să văd cât mai repede posibil continuarea şi finalul seriei.
    P.S. BB8 este în continuare la fel de distractiv, iar de data aceasta devine şi extrem de inventiv şi util pentru eroii pe care-i vedem pe ecran.


    Bogdan Angheluţă, redactor Business Magazin


    Atunci când vezi seria Star Wars de (prea) multe ori, aşa cum am făcut-o eu, ai mereu în minte aventurile din trilogia originală. Nu spun că e bine, dar e o justificare a faptului că voi compara întotdeauna noile personaje cu Han Solo, Luke Skywalker sau Darth Vader.

    Cred că până acum cei care voiau să vadă Star Wars au ajuns la cinematograf, aşa că paragrafele următoare conţin destul de multe dezvăluiri legate de povestea şi deznodământul filmului. În primul rând, Luke Skywalker apare în The Last Jedi ca un personaj înfrânt; apare ca un luptător care nu mai are pentru ce să lupte. Iar asta, din punctul meu de vedere, reprezintă un punct de plecare greşit. Conceptul de speranţă e cel pe care s-a construit întreg universul Star Wars – nu e întâmplător faptul că filmul original, cel din 1977, a fost redenumit Episodul IV – O nouă speranţă atunci când George Lucas a înţeles potenţialul francizei. Înţeleg ce a vrut să transmită regizorul, dar nu cred că introducerea personajului a fost cea corectă.

    În al doilea rând, Rian Johnson – cel care a semnat The Last Jedi şi care va regiza şi noua trilogie Star Wars – a ales să scape de personajul negativ, Snoke, într-un mod absolut bizar. Prezentat ca noul împărat, avându-l ca ucenic pe Kylo Ren (aşa cum împăratul îl avea ucenic pe Darth Vader), Snoke nu prinde decât cinci-zece minute în film, după care e ucis în timpul unei scene care nu mi-a transmis nimic. Revin, inevitabil, la comparaţia cu trilogia originală: amintiţi-vă de finalul episodului VI, când Luke Skywalker îşi determină tatăl să se întoarcă pe calea Jedi şi să-i curme viaţa împăratului. Cele două scene nu au aproape nimic în comun.

    Mă opresc din critici pentru a face o scurtă remarcă: nu am o problemă cu modul în care Disney a ales să readucă pe marile ecrane universul Star Wars. Din contră, sunt de părere că Episodul VII: The Force Awakens a fost unul dintre cele mai reuşite filme ale francizei; alegerile lui Rian Johnson nu mi s-au părut însă dintre cele mai reuşite.

    Revenind la The Last Jedi, un alt personaj care a primit un sfârşit mult sub meritele sale e chiar Luke Skywalker. După o încercare de luptă cu sabia laser, aflăm că Luke îşi proiectase de fapt personajul pe o planetă distantă, iar asta i-a consumat toată puterea. Prin urmare, eroul care a dărâmat imperiul moare din cauza epuizării.

    Un alt segment a cărui utilitate nu am reuşit să o descopăr este cel de pe Canto Bight, acolo unde Finn şi Rose nu fac altceva decât să producă pagube. Rian Johnson a încercat să aducă un omagiu celebrei scene din cantina de pe Mos Eisley, dar poate că un simplu flashback ar fi fost ceva mai potrivit. Nu mai zic că ar fi salvat şi vreo 20 de minute din film.

    Din păcate, aş putea să continuui cu multe alte probleme ale filmului, dar nu aş vrea să las impresia că The Last Jedi e echivalentul unui Transformers. Episodul VIII are numeroase părţi bune, aşa cum ar fi luptele sau majoritatea scenelor de acţiune.

    Închei cu speranţa că J.J. Abrams se va apropia mai mult de stilul original al lui Lucas, dar şi cu cea că Rian Johnson îşi va tempera puţin dorinţa de experimente – măcar în ceea ce priveşte noua trilogie.

  • Halep, acuzată de rasism după o simplă declaraţie. Ce a zis Simona de i-a supărat pe fanii australieni

    Totuşi, intenţia Simonei Halep a fost înţeleasă greşit de mai mulţi fani, care au luat cu asalt Twitter-ul pentru a-şi spune părerea în legătură cu declaraţia numărului unu mondial de după meci: “Este foarte talentată. Este puternică şi cred că în viitor va fi foarte bună. E tânără. Pot spune că seamănă puţin cu Serena. Loveşte mingea foarte puternic şi arată ca ea. Este o fată puternică. Sigur va fi bună pe viitor”, a declarat Halep. 

    Citeşte mai multe pe www.gandul.info

  • Motivul pentru care în jur de 1000 de persoane au stat chiar şi 5 ore la coadă pentru un kebab

    1000 de fani s-au strâns în faţa restaurantului din Koln cu cinci ore înainte de deschidere pentru a se poza cu fotbalistul. La sosire, Podolski s-a oprit şi a acordat autografe fanilor.

    „O seară de ţinut minte în Koln. Cel mai bun kebab. Mulţumesc că aţi venit. Sper că v-a plăcut”, a scris Podolski pe Twitter.

    Fotbalistul a devenit o legendă locală în cele două sezoane în care a jucat la FC Koln, apoi s-a transferat la Bayern Munchen şi apoi la Arsenal. A vrut să joace pentru naţionala Poloniei la un moment dat, dar a fost refuzat, aşa că în cele din urmă a fost naturalizat şi a jucat pentru Germania, fiind considerat unul dintre cei mai buni fotbalişti ai generaţiei sale.

    Ideea pentru un restaurant de asemenea fel i-a venit după ce a jucat în Turcia, la Galatasaray. Acum, jucătorul de 32 de ani evoluează în campionatul japonez.

  • HBO a anunţat când va fi difuzat ultimul sezon din Game of Thrones

    Urzeala Tronurilor se întoarce la HBO cu sezonul 8, ultimul, abia în 2019. Informaţiile au început să apară încă din vară privind faptul că “Game of Thrones” nu va reveni pe ecrane în 2018 şi Sophie Turner (care joacă rolul Sansei Stark) a dezvăluit recent că nu se aşteaptă la o revenire a serialului în acest an.

    Sezonul 8 va avea şase episoade, iar regizorii vor fi David Benioff, D.B. Weiss, David Nutter şi Miguel Sapochnik. 

    Deocamdată, producătorul american nu a anunţat exact în ce lună din 2019 va fi difuzat primul episod.

    Sezonul 8 al serialului va avea doar şase episoade, însă acestea vor dura aproape două ore fiecare.